
Din fraga gurii tale am mușcat
Privind cum viața în neant se pierde,
M-am cuibărit pe sânu-ți tremurat
Și cât mai dăinuiau urme de verde,
Din fraga gurii tale am mușcat.
S-a-ntredeschis cum face orice floare,
Din carnea buzei tale-un zâmbet cald.
Și-ntrezărind iubirea în splendoare,
M-am rătăcit în ochii-ți de smarald.
Când timpul azvârlea clipe-n genune,
Am rupt, din 'nalturi, pentru tine-o stea
Și-am prins-o-n păr bălai, să te-ncunune,
Zeița dragostei ce ne ardea.
Într-un târziu, la orizont, amurgul,
Culoarea chipului iubit mi-a șters,
Urmând destinul scris de demiurgul
Ce e stăpân pe-ntregul univers.
poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-și răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Regăsire
M-am depărtat pierdut de mine însumi,
M-am rătăcit și drumurile-am încurcat,
Amare lacrimi, mă-necau în plânsu-mi,
Iubeam în tihnă, tăinuitor, însingurat.
Pașii îmi rătăceau înspre cărări pustii
Fără orientări, direcție sau sens,
Nopțile-albeau în căutările târzii,
Dorul mocnea, ardea tot mai intens.
Înfrânt, mă strecuram pe-un drum rătăcitor,
Speranțele în neant se năruiau agale,
Mi-am revenit într-un târziu, mânat de dor,
Oprindu-mă și întorcându-mă din cale.
M-am regăsit cu mine și-arăt ca la-nceput,
În al uitării val s-a șters și amintirea,
Nu reușeam să regăsesc din ce-am pierdut
De nu m-ar fi întors din drum, la timp, iubirea.
poezie de Nicolae Matei din Linișor lunecă luna
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dintr-o întâmplare
m-am trezit îndrăgostit
mă tem că lumea
începe cu noi doi
din brațele mele
din coapsele tale
atom cu atom ne adunăm
să concepem viața celulă
cu celulă cum e în scriptură
m-am temut că e târziu
dar coconul pe care-l purtai
a prins puls în nemărginire
mă tem că e vremea ta
sufletele noastre s-au prins
într-un ram virgin și verde
stăm zâmbet lângă zâmbet
de la apusul soarelui până la răsărit
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am dezrobit
M-am scuturat de lanțurile tale;
Ți-erau vorbele otrăvuri letale,
M-am dezrobit brusc, nu mi-a fost ușor,
Era să mor, rănile încă dor!
Iubirea ta era un jug de soi,
Cât ți-am fost prizonier, fără război,
Avidă de dragoste, ca de poame,
Tu-mi aruncai cât să nu mor de foame!
Inima mi-e meteorit arzând,
Căci n-ai știut să mi-o tratezi mai blând,
Spre minus infinit, cade haotic,
Va fi quasar în univers habotnic.
Mă scald în suferințe și lacrimi care ard,
Am vânătăi ce nu le ascunde niciun fard;
Destinul meu e ca și timpul probabil,
Se-anunță soare dar plouă implacabil!
Mi-ai fost stăpân, călău și temnicer,
Nimic n-aș îndrăzni să îți mai cer,
Cum aș putea să mai cred în minuni?
Și pe creier mi-ai lăsat leziuni
C-un gest, ai făcut ce-i frumos să piară
Eu nu un om, eu am iubit o fiară!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus
Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Și-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau și-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.
Am spus că știu când n-am știut
Și-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Și-am spus nu pot, dar am răbdat.
Am spus că am când n-am avut
Și nu ți-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Și-am spus sunt prost, fiindcă eram.
Am spus că pot când n-am putut
Și că-i ușor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Și-am fost întotdeauna eu.
Am spus mereu ce-aveam de spus
Și-am scris să știi că te iubesc
Și-atuncea când voi fi apus
Și n-o să pot să mai vorbesc.
Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Și tot ce-am spus e de prisos.
poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec indiferent
Și-am zis verde fir de piatră
S-a dus sîngele din vatră
Din palate țigănești
Cîini metaliferi mă latră
Și-am zis verde de granit
M-am ferit cît m-am ferit
Dar tot m-a lovit în creștet
Praful de meteorit
Și-am zis verde mîță neagră
O femeie să-nțeleagă
Demonii ce zac în mine
Mi-aș trăi viața întreagă
Și-am zis verde pui de cioară
Nu e loc să nu mă doară
Și cad frunze verzi din mine
Dar nu se grăbesc să moară
poezie de Liviu Nanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
M-am trezit dintr-o dată,
Mai singur ca niciodată!
M-am trezit răvășit de lipsa,
A ceea ce-mi lipsește!
M-am trezit cu un dor,
Și-o durere în piept,
De moartea îmi era singura dorință!
M-am trezit printre cuvinte,
Pierdute în mii de tăceri!
M-am trezit că nu știu ce vreau,
Că niciodată nu am știut cu adevărat,
Ce vreau!
M-am trezit zguduit de trecut,
De ceea ce am avut și-am pierdut!
M-am trezit,, slab" si nehotărât!
M-am trezit, trezit de cuvintele tale!
De vocea Ta, de bătăile inimii tale!
De cuvântul scris pentru mine, pentru tine!
M-am trezit, trezit să fiu lângă tine!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Când m-am născut era să fiu copac,
La umbra mea s-adaste-un om sărac.
În stele mi-a fost scris să fiu un pom,
Să stâmpăr foamea unui pui de om.
catren de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ave! Eva! Evrika!
Mai știi când îmi țineai coșul pieptului în mână?
Ai mușcat din inimă și ai pus-o la loc,
ai așezat-o între inimile altora,
mușcate și ele,
aruncate în coșuri.
Evrika! Evrika!
Eva! Eva!
Ave! Ave!
Umblam desculț prin suflet, dar el nu era acolo,
poate că nu a fost niciodată!...
Tu ai intrat purtând cele mai grele cizme,
cu praful până la glezne,
și n-ai uitat să pleci când s-a făcut târziu.
Umblam dezbrăcat prin mine
și căutam ceva, orice,
o lacrimă nevărsată, un fir de păr,
o haină murdară sau un zâmbet rătăcit.
Evrika! Evrika!
Eva! Eva!
Ave! Ave!
O nouă iubire se întrevede la orizont -
iubirea a ceea ce nu va mai fi -
într-un continuu flux de nepăsare.
Frunza-ți galbenă a căzut ca un soldat mort,
e toamnă în părul tău, iubirea mea, și chiar pe strada ta;
în ochii tăi, un cer limpede se ascunde în gol
și o nouă iubire se întrevede la orizont:
Evrika! Evrika!
Eva! Eva!
Ave! Ave!
poezie de Ionuț Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am îngropat în poezii...
M-am îngropat în poezii,
În clipele de cumpănă,
Durerea să n-o pot simți,
Versul mi-a fost lacrimă.
Și-am umplut albele coale,
Cu tristeți și-amărăciuni,
Rostite de buzele-mi pale,
Precum tăcute rugăciuni.
Am rostit chiar și blesteme,
Când sufletul mi-era păgân,
Prins în lanțurile grele,
Se lepăda de orice Stăpân.
În mine purtam poveri,
Ce atârnau ca bolovanii,
Eram sleită de puteri,
Fără rost îmi treceau anii.
De n-ar fi fost rima dragă,
Să-mi vindece rănile adânci,
Aș fi rătăcit pribeagă,
Plângând iubirea de atunci.
poezie de Andreea Vaduva
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!

Avers și revers
De zor privind o domnișoară,
Că m-am crezut a fi deștept;
Ea a simțit c-o trag pe sfoară,
Eu m-am trezit că-s tras în piept.
epigramă de Mihaela Banu din volumul de versuri Bolta-și răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde
Vara a-mbrăcat vualul verde,
Atingându-mi coapsă și genunchi,
Cântul greerașului se pierde,
De-al meu decolte în unghi.
În melodia, amurgului de seară,
Dansez cu frunza de pe ram,
Scutur amintirea cea bizară,
Din colbul anilor, ce-o mai păstram.
Mă ating de fluturi călători,
La ureche îmi susură vântul,
Umbra îmi vibrează printre flori,
Nouri se topesc, ușor e gândul.
Și privind câmpiile de iarbă,
Colorate-n barhăt de smarald,
Sufletul se lecuește-n grabă,
Privirea în adânc mi-o scald.
Liniștea, în orizont se-ntinde.
Flori galbene cu cerul sau iubit,
Și s-a născut culoarea verde,
Ierbile cu glas mi-au povestit.
Mi s-a colorat rochia de verde,
Gândurile s-au schimbat în ton,
Fantastică-i și Muza verde,
Ce-mi clatină, verdele-n creion.
20.07.2019
poezie de Ludmila Maciuga
Adăugat de Ludmila Maciuga

Comentează! | Votează! | Copiază!
"Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți"
dar Doamne, unde e acest aproapele?
am obosit să fiu eu
ai obosit să fii tu
de vină sunt el și ea
noi vom face,
voi ați stricat
ei, ele... oare la ce se uită?
cum să-l recunoasc?
asta e greșeala celor mulți.
tu vrei să recunoști și apoi să iubești
recunoștința vine și ea după iubire
yin yang, el și ea, cald rece
dar iubirea nu caută
iubirea se revarsă
și mai ales... cum să mă iubesc?
atât de mult am iubit lumea...
încât m-am frânt trup în trup, oferindu-mă
și m-am jertfit împărtășindu-mă
din unu în doi, din doi în unul
căci sângele apă nu se face
ci cuget și ființare
și am iubit: lumină și întuneric, foc și apă
bogat și sărac, prinț și cerșetor
curajos și laș, sincer și ipocrit
sfânt și păcătos. laolaltă
m-am iubit când mă uram
și am iubit chiar când nu mai puteam
iubirea arde, pustiește. iubirea urăște.
iubirea potopeste. ș iubirea pribegește
iubirea este stâlp de sare
iubirea este întrebare
iubirea te coboară în moarte
și te înaltă ridicându-te din mormânt
Lazăre?
îți urmez Doamne...
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul bărbatului cu ochi de smarald
Iubesc bărbatul cu ochi de smarald!
Mă pierd ca o copilă ce-a zărit,
Pentru întâia oară un herald,
Ce din urzeli de vise-a răsărit.
Și în a lui privire când mă scald,
Știu că la naștere mi-a fost ursit.
Iubesc bărbatul cu ochi de smarald!
Mă pierd ca o copilă ce-a zărit,
Picând din ceruri al iubirii fald;
Rar limpede, ades nedeslușit...
Molaticu-i sărut dulce și cald,
Unirea noatră a pecetluit.
Iubesc bărbatul cu ochi de smarald!
rondel de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Am scris o omletă bună
Am scris o omletă bună... și am mâncat
o poezie fierbinte... după ce te-am iubit
M-am încheiat la mașină... și mi-am condus
paltonul acasă... prin ploaie...
după ce te-am iubit
Am trecut pe roșu... și am oprit la
verde... plutind undeva între culori...
de ici-colo...
după ce te-am iubit
Mi-am ondulat patul... și am făcut
părul... ușor
confuz dar... nu-mi pasă...
Mi-am pregătit dinții... și m-am spălat
pe pijama... apoi m-am ridicat
... și m-am întins pe pat...
Să dorm...
după ce te-am iubit
poezie de Nikki Giovanni, traducere de Dan Costinaș
Adăugat de Dan Costinaș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ati spus ca totul e iubire
M-am ridicat pe varfuri de munti
si am sperat sa ma primeasca cerul
... nu m-a iubit!
M-am aruncat hapsana in focurile dorintei
si am asteptat sa ma incalzeasca ele
... nu m-au iubit!
M-am ascuns in intunericul ignorantei tale
si am cautat fericirea cu care te lauzi
... nu m-ai iubit!
M-am inchis in raiul meu de sticla
si am crezut in Dumnezeul inimii mele
... nu m-am iubit!
Ati spus ca totul e iubire
dar "totul" vostru m-a mintit...
si pentru voi, si pentru mine,
eu sunt ne_buna de iubit!
poezie de Carmen Petraru
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Am mai visat...
Când m-am trezit în mine era toamnă,
Se ofileau și crini și trandafiri,
Dar mi-a rămas în minte-un chip de doamnă
Ce îmi zâmbește-n zilele pustii.
Poate-ai plecat, poate-ți încerci norocul,
Sau poate ai găsit o nouă zi,
Și umbra îți mai tine acum locul,
Pe acea bancă-n serile târzii.
Poate din când în când privești spre stele,
Cu-n zâmbet trist renunti la orice vis,
Și par așa departe, când pe ele,
Cu mâna-ntinsă nu le mai atingi.
Când m-am trezit era târziu și noapte,
Te-am căutat până în ierni târzii
Și mi-au rămas în inimă păcate
Să le ador în fiecare zi.
Am mai rămas, zâmbind, în chip de ceară
Și-am mai visat puțin, la răsărit,
M-am modelat în chipul tău, de vară
Și m-am topit, pe bancă, liniștit...
poezie de Daniel Leonard Moraru din Din suflet
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Frunză verde și-un smarald
Frunză verde și-o lalea,
ce spectaculoasă-i viața mea
Când urmez a înțelepciunii stea!
Frunză verde, bob de grâu,
Îmi țin poftele în frâu
Și îmi pun zâmbind al răbdării brâu!
Frunză verde și-un smarald,
Îmi păstrez sufletul blând, cald
Și în apa frumuseții eu mă scald!
Frunză verde și-un cristal,
Galopez pe al victoriei cal
Și ajung mereu la al fericirii bal!
Frunză verde și-un safir,
Cu fugiții nu dau bir
Și port al curajului trandafir!
Frunză verde și-un rubin,
De forță îmi e gândul plin
Și rapid iubire eu obțin!
Frunză verde și-un cais,
Le amintesc oamenilor de paradis
Și îi ajut la îndeplinirea magnificului vis!
poezie de Michelle Rosenberg (26 septembrie 2020)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-un colț de Univers
Stau sub salcia pletoasă
Pe-un covor de viorele,
Și-n magie ne-nteleasa,
Visător privesc spre stele.
În culori de începuturi
Universul azi mi-apare,
Și din nesfârșite gânduri
Viața pare o splendoare.
Am rămas privind la stele
Într-un colț de Univers,
Prins de vraja dintre ele
Așez gândul meu în vers.
Văd nestinsa strălucire
Din a cerului minune
Și din sfântă rânduire
Se va naște altă lume.
Într-un drum fără oprire
Rătăcesc prin Univers,
Nu am timpul de-ostoire,
Insă visul nu s-a șters.
Între stele stau ascunse
Lumi ce nu vor fi știute,
Astazi, eu așez prin vise
Doar plăceri nebănuite.
poezie de Nicuță Ioan Lungu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Sarabandă
pretind de la toamnă un bob de zăbavă
că să-mi izvorască extazul în piept
azi sting cu lacrimi flăcări de lavă
parcă m-am rătăcit de drumul drept.
aripi de lumină să-mi crească aștept
să zbor spre interstiții de soare
el este-n Univers suprem înțelept
iubirea pentru el freamătă ca o floare.
trudesc la fericire trăiesc o sarabandă
printre griji și tristeți compun poezie
mă-nvălui cu miresme din câmp de lavandă
să piară moliile chiar și din fantezie.
galbenă melancolie s-a cuibărit în glandă
vara a luat cu ea ultima frenezie.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc la chipul tău suav și blând
Și-adorm mereu cu tine-n ultim gând.
Visez că peste noapte, un tâlhar,
Îți fură fraga gurii și tresar...
catren de Mihaela Banu (10 aprilie 2021)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!