Tânguire omenească

Anotimp pentru ninsoare şi-anotimp pentru flori de crin,
Anotimp pentru-a câştiga şi-anotimp pentru-a pierde!
De vreme ce-atât râsul cât şi plânsul ne-aparţin,
De ce ne lamentăm că nu-i frunza veşnic verde?

Ni-i perpetuă căderea, dintr-un soare-n alt soare,
O, frate-al meu mereu intolerant:
Dorim prea puţin din această stare
Şi din cealaltă mult prea mult– constant.

poezie de James Whitcomb Riley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimpoaiele Galiciei

O, cimpoaie-ale Galiciei, când vine primăvara,
Cântaţi mai dulce decât privighetoarea din zăvoi!
Cântece vesele la-început, cântece triste-apoi,
Adânci ca marea care-şi boceşte popoarele de morţi, amara.

Cântaţi. Acesta-i anotimpul! Voioşi, ca stropii ploii zâmbitoare,
Dansaţi în ritm cu versurilor mele, golind nectarul din pahar;
Cum v-a repetat de-atâtea ori Ecleziastul, iar şi iar,
O, cimpoaie-ale Galiciei, există pentru toate-un timp sub soare! –

Vreme pentru semănat şi vreme pentru strâns recolta în hambar,
Vreme pentru-a ţese pânza şi vreme pentru destrămare,
Vreme pentru râs şi vreme pentru-a plânge-amar,
Vreme pentru speranţă şi vreme pentru disperare,
Vreme pentru logodnă şi vreme pentru a plodi,
O vreme pentru a te naşte şi-o vreme pentru a muri...

poezie de Ruben Dario, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot

Pentru tine nu–i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să fiu struna aceea
Încordată dar blândă,
Dintr-o harfă ce mângâie norii,
Ce stau gata să toarne
Ploaia târzie peste pământu-nsetat.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot s-ating obrazul curat
Al cerului tău,
Că atingerea mea
Îti va aprinde toate stelele,
Una câte una,
În noaptea ta grea...
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să-ţi mai văd o dată chipul,
Să-ţi mai mângâi o dată pleoapele obosite
Cu degete aspre de tot lutul din mine,
Că pot să-ţi mai şoptesc,
Cu glasul meu omenesc: Te iubesc!
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT,
Până când sunetul Şofarului
Va zgudui Înaltul,
Şi-atunci, ceea ce-a fost
Prea puţin,
Sau prea mult,
Va fi TOT.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (iulie 2011, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei prea mult şi trei prea puţin vatămă pe om: prea mult să vorbească şi puţin să ştie, prea mult să cheltuiască şi puţin să aibă, prea mult preţ să ceară şi puţin să facă.

citat clasic din Anton Pann
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mult prea scumpă

E mult prea scumpă viaţa asta
ca s-o petreci nepăsător;
e mult prea scumpă orice clipă
s-o laşi să treacă fără spor.
E mult prea scump Cuvîntul Vieţii
să-l poţi uita şi-un ceas măcar;
e mult prea scumpă rugăciunea
să-i poţi nesocoti vreun har.

E mult prea scumpă adunarea
să nu faci totul pentru ea;
e mult prea scumpă-mbrăţişarea
să-ţi pară vreo iertare grea.

E mult prea scumpă răsplătirea
statorniciei la sfîrşit,
să-ţi par-acum prea grea-ncercarea
pe care-o ai de suferit.

E mult prea scumpă mîntuirea
să nu-i dai totul pe pămînt,
şi pacea inimii şi slava
statornicului legămînt.

E mult prea scumpă veşnicia
s-o dai pe-o umbră şi pe-un fum;
E mult prea scump Cristos şi Raiul
să nu dai tot să-L ai acum.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"România are prea mult noroc pentru a mai avea nevoie de politicieni" (P.P. Carp)

Troglodiţi şi grobieni
Astăzi sunt-ce tragic joc
Prea mulţi politicieni
Pentru-a mai avea noroc

epigramă de Corneliu Sofronie din Povestiri bicolore, Epigrame
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prieten drag!

Cerul nu încăpea de-atâta fericire
Când dimineaţa, mă îmbrăcai cu rouă de iubire
Şi toată valea era plină de floare de salcâm
Iar tu, nu mă lăsai să plec, voiai să mai rămân!

Ştiu că furai săgeţi de soare dintr-un apus
Şi că stăteam îmbrăţişaţi în ploi care s-au dus
Erai un vis frumos, erai o tânguire
Iar eu, o carte cu versuri de iubire.

Demult, voiam cu flori de tei să mă cuprinzi
Dar erai mult prea departe să-mi răspunzi
Credeai că rătăcind prin lume, mă poţi uita
Furându-mi curcubeul din primăvara mea.

Acum, mă rogi să mai rămân cu tine-o vară
O oră, un anotimp sau chiar o seară
Dar să-nţelegi că eşti un prieten drag şi bun
Nimic mai mult, e prea târziu să mai rămân!

poezie de Lucia Guriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea mult puţin

Sunt prea mult pentru ce am,
Am prea mult pentru ce sunt;
Ochii mei, cernuţi prin geam,
Te iubesc mărunt, mărunt...

Şi ce mic mă văd când pasul
Mă trimite-n depărtare;
Numai sufletul, rămasul,
Te iubeşte mare, mare...

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râd mereu...

Mamă, ştii că de ceva timp râd mereu?
Râd de tot şi de toate,
Râd de oameni, de întâmplări,
Râd de lucruri şi de situaţii,
Mulţi îmi spun că râd prea mult,
Că uneori râd fără motiv.
Nimeni niciodată nu şi-a dat seama
câtă tristeţe plânge în râsul meu.
Ştii de ce râd mamă?
Pentru că numai aşa
Pot stăpâni plânsul care mă macină.

poezie de Natalia Popusoi (1 ianuarie 2012)
Adăugat de Natalia Popusoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vitae summa brevis spem nos vetat inchohare longam

"Scurtimea vieţii ne interzice să ne îngăduim speranţe de lungă durată" – Horatius

Plânsul şi veselia nu ţin mult,
Nici dragostea, nici ura cea deşartă;
Ele nu mai trezesc al sângelui tumult
După ce trecem dincolo de poartă.

Nu ţin mult zilele cu vin, cu flori şi boltă-albastră:
De partea cealaltă-a unui vis de ceţuri circumscris
Pentru scurt timp apare viaţa noastră,
Pentru-a se-nchide-apoi în acel vis.

poezie de Ernest Dowson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânzătoarea de ninsori

Cum te dezbraci copacii dau în floare
şi simt în piept văpaia unui crin
de la zăpadă sufletul se-aprinde-oare
când te privesc şi mor câte puţin

Şi simt în piept văpaia unui crin
şi trupul parcă-i flacără străină
între prea mult şi iată prea puţin
eşti noaptea devorată de lumină

Şi trupul parcă-i flacără străină
de la zăpadă sufletul se-aprinde-oare
şi cine pentru cine dă lumină
stă noaptea sub acestă întrebare

Cum te dezbraci copacii dau în floare
de parcă i-ar aprinde o ninsoare

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un oaspete la plecare

Dragostea şi Viaţa,
Ce gazde minunate!
În această oră târzie,
Deschizând uşa-încetişor pentru plecare,
Sunt bucuros că le-am gustat dulceaţa,
C-am avut de-a lor ospeţie parte.

Cu faţa luminată de-încântare şi recunoştinţă,
mai întârzii, când soarele stă s-apună,
Cât să le strâng mâna şi să le spun, "Vă mulţumesc –
Mă bucur că v-am cunoscut. Noapte bună!"

poezie de James Whitcomb Riley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cifre

unu…doi…
prea mult;
cuvinte fără rost,
gânduri amestecate
amalgam
aiurea …

doi…unu…
prea puţin,
fără cuvinte
fără gânduri
descompunere
aiurea…

şi unu… şi doi…
şi doi… şi unu
mult… puţin
întind o mână
o prinde mâna ta
două mâini
ridic cealaltă mână
o-atinge măna ta
nu mai ştiu număra

mult… puţin
la fel…la fel…la fel…

poezie de Elena Dumitrescu
Adăugat de Carmen Iosipa
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

... Dacă nu-ţi cer prea mult
Dacă-ţi dau prea puţin
Tu să sorbi netemut
Cupa mea cu venin
Tu să rabzi în tăcere
Şi-n bătaie de joc
Mereu alte himere
Lângă stinsul meu foc
Cum te soarbe venin...
Tu mă lasă s-ascult
Dacă-ţi dau prea puţin
Dacă nu-ţi cer prea mult...

poezie de Iurie Osoianu (16 iunie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume gri

Bine, prea mult gri
E prea puţin
Tu vrei doar apă
Dar bei vin
Nimic nu-i veşnic!
Secundele nu au un preţ,
Mă pierd în părul tău prea creţ,
Să ştii că azi,
Lumea a mai pierdut o zi.
Lumininile nu le mai vezi,
Refuzi să crezi ochi prea verzi
Şi totuşi,
Inima nu are robinet.
Când visele nu mai au aripi
Eu te invit să decolăm,
O lume gri, necunoscută,
Să ştii, ne aşteaptă să zburăm!

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ntreb...

Pe căile gândului meu
Doar suspine curg mereu,
Nici dorul nu mai e dor,
Nici iubirea ta fior...

Nici toamna nu-i anotimp,
Frunza din crâng n-are timp
Să-mi lase verdele-n prag,
Pe-alei paşii celui drag.

Nici ceru-nalt nu-i senin,
Nimic nu miroase a crin,
Nopţile-s atât de reci...
Mă-ntreb, tu când o să treci?

De ce nu vii, de ce nu pleci?
Mă plimbi prin ploile-ţi reci...
De ce toamna mi-e pustie,
Iubirea veşnic târzie?

Gândul mi-e un labirint
Plin cu frunzele-ţi de argint,
Ce cad pe alei cu dor...
Toamna iubirile-mi mor.

poezie de Camelia Boţ (11 octombrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştim prea mult şi putem prea puţin! Pentru că ştim prea mult!

Erich Maria Remarque în Trei camarazi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care priveşte stelele

Exact acum patruzeci şi doi de ani – pentru mine cel puţin,
Numărul are o oarecare relevanţă – într-o noapte înstelată
Trenul alerga spre vest, vagonele erau pustii şi n-aveau coridoare,
Aşa că putem vedea, alergând dintr-o parte-n cealaltă,
Acele găuri, punctate pe cer, intolerabil de strălucitoare,
Care fiindcă-aveau nume latine mă tulburau, la-început,
Apoi fiindcă-am aflat cât de departe-s în universul care se dilată
Şi că lumina lor a pornit la drum înainte ca eu să mă fi născut.

Amintindu-mi acea noapte, realizez acum
Că lumina care-a pornit de la ele-atunci – acei licurici –
În urmă cu patruzeci şi doi de ani, nu va ajunge nicicum
La mine, iar când va ajunge, eu nu voi mai fi aici.
Se prea poate ca nimeni, dar nimeni, să mai fie-n viaţă
Pentru-a remarca acele lanterne-ale întunericului,
Nimeni care să-alerge dintr-o parte-n alta a unui tren de noapte
Pentru-a le-admira şi pentru-a adăuga zerouri nimicului.

poezie de Louis MacNeice, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia s-a ridicat pe jumătate, privind în larg. Nu-i vedeam chipul, dar am simţit cum umerii i se adânceau în braţe, cu oasele trosnind dureros, cum gâtul i se arcuia în faţă, ca un lujer ofilindu-se melancolic, cum degetele se învineţesc, încleştate în nisipul mult prea puţin adânc şi mult prea mişcător pentru nesiguranţa ei.

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângi, ţară iubită, pentru copilul nenăscut care este moştenitorul temerilor noastre. Să nu iubească pamântul prea mult. Să nu râdă prea bucuros când simte apa şiroindu-i printre degete, nici să nu stea prea tăcut când soarele ce apune înroşeşte savana. Să nu fie prea emoţionat cand aude păsările cântând, nici să nu îndrăgească prea mult un munte sau o vale. Pentru că teama îl va lipsi de toate dacă dă prea mult.

Alan Paton în Cry, the beloved country! (1985)
Adăugat de Rosca Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi place mâncarea care e aranjată cu prea mare grijă, mă face să gândesc că bucătarul a irosit mult prea mult timp aranjând-o şi i-a rămas prea puţin pentru gătit. Dacă vreau un tablou, comand un tablou.

citat din Andy Rooney
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!