La mulţi ani, TUTUROR COPIILOR! - La mulţi ani, COMOARA MEA!

Am, Doamne, toată bogăţia ta, nemuritoare:
Iubirea şi bunătatea sunt pâinea de zi mare,
Gingăşia şi blândeţea sunt apa de izvoare,
Lumina şi căldura – toiagul ce mă face tare,
Sunt Mama Comorii peste timp şi valoare...

Mă-nchin şi te rog, de pace, lumină şi soare,
Lăţeşte-mi Comoara, să dea peste floare,
Să-ncapă în ea Iubirea ce n-are hotare,
Copiilor dă infinit din raiul, ce sunt împlinită,
Vlăstarii-nepoţi să vină pe urma mea fericită...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut lumina...

Caut lumina divină, sufletul să mi-l inunde,
Ca apa curată făptura omenească
Sau ca văzduhul suflarea păsărească.
Caut iubirea adevărată să-mi răsfăţ inima,
Ca noaptea instelată
În viaţa mea sau peste iubirea lumii toată.
Caut raiul pământesc şi frumuseţea lui,
Căci fără de ele, chiar n-are rost să trăiesc.

Dar unde-i lumina divină?
La câţi ani lumină?
Şi iubirea visată...
La ce distanţă de lume, de mine?
Noroc cu raiul naturii altruiste,
Că încă mai există şi are vise.

Şi, ce sunt lumina, iubirea, frumosul?
După care orbecăim cu toţii până la moarte,
Decât sfânta înţelepciune,
Sau pacea şi armonia oamenilor
În lume şi în toate.

poezie de Valeria Mahok (30 noiembrie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aspecte 2021

E pace...
E o linişte falsă,
Afişată peste nemulţumiri în rate,
Sunt tăceri sugrumate şi priviri vorbitoare,
Sunt stări triste, rânjind la soare,
Că domul Covid nu ne-a lovit chiar pe toţi,
Şi sufăr, că durerile omeneşti se răsfaţă ca în rele poveşti,
Când suntem neputincioşi sau fără recuperare.

E pace...
E o linişte întrebătoare peste poveri în floare,
Sunt tăceri strigătoare la cer,
Este atâta ură, singurătate în doi şi dezbinare,
Indolenţa omenească creşte, nu moare,
Iubirea şi prietenia nu mai au sfânt temei,
Sunt cernite la culoare,
Este încruntare, minciună, sfidare, dezorientare
pe orice carare
Şi capete aplecate afişând disperare.
Speranţa de bine tristă floare este constrânsă şi peste hotare,
Preamultul necurat e prea puţin condamnat,
Iar săracul pentru nimicuri este supertaxat.

E pace...
E o linişte frustrantă cu tăceri îndoliate,
Sunt sălbăticiuni flămânde fără niciun dejun, speriate,
Care mor fiindcă mila-i departe,
Sunt lacrimi sfidate de indolenţa fără de suflet,
Dar e pace în ţară, în lume şi-n toate.

E pace...
E linişte înainte de mai rău,
Sunt restricţii revoltătoare,
Înfricoşate de umbre urmăritoare şi bucurie,
Când subit se moare, scăpând de iadul dezlănţuit,
Libertate cu grav deznodământ,
Neputinţe în zadar răzvrătite sub soare.
Poate visăm prea mult, dar bucuriile pier fără încetare.
Trăim doar cu credinţa că Dumnezeu nu e corupt
şi încă n-are Covid.
08-04-2021

poezie de Valeria Mahok (8 aprilie 2021)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria

A fost odată o fată pe nume Maria era tare fericită dar niciodată supărată era fericită casă soarele şi tristă caLuna niciodată supărată ca o floare încrustată buzele ca mărul roşu de tot sau ca sângele din corpul oricărui om cui ar plăcea şi aşa şi aş dori orice în lumea toată nici lumina soare nici tot ce poţi avea pe lumeTomeşti dorit decât unul cu pace fericire tot ce este pe lume pe o fată nume Maria jurnalul meu Maria

poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de GEO
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria

A fost odată o fată pe nume Maria era tare fericită dar niciodată supărată era fericită casă soarele şi tristă caLuna niciodată supărată ca o floare încrustată buzele ca mărul roşu de tot sau ca sângele din corpul oricărui om cui ar plăcea şi aşa şi aş dori orice în lumea toată nici lumina soare nici tot ce poţi avea pe lumeTomeşti dorit decât unul cu pace fericire tot ce este pe lume pe o fată nume Maria jurnalul meu Maria

poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de GEO
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

Sunt izvoare genuine
În nimicu-mi din ţărână,
Care freamătă în mine
Ca o mare cristalină
Ce reflectă ceru-n sine
Cu splendoarea sa divină.

Sunt ca un stejar în vânt,
Îmi scald frunzele-n lumină
Şi înspre ceruri mă avânt
Ajutat de-o Rădăcină
Ce-I în Cer şi-are să vină
Să mă smulgă din pământ...

Sunt mândru dar nu de mine,
Ci de Cel ce-mi dă valoare
Şi în mâna Lui mă ţine
Ca pe-un pom lângă izvoare
Să fac roade genuine
De Ceresc trăit sub soare.

Sunt 'nălţat dar nu prin sine
Că m-am lepădat de el,
Ci prin îndurări divine
Care-mi cern veşnicul Ţel,
Pe o Cale de lumine,
La jug, lângă Sfântul Miel.

Sunt ce mulţi ar vrea să fie
Dar nu sunt până acum
Căci n-au prins cu bucurie
"Vestea" schimbului de drum
Să-apuce pe Calea vie...
Dar târziu nu-i nici de-acum!

poezie de Ioan Hapca din Versuri din vicisitudinile vieţii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un bulgăr de nimic

Sunt un bulgăr de nimic,
sunt un strop de rouă-n soare;
dar cu cât mă foc mai mic,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu te vezi mai mare.
Dacă-n lume m-ai făcut
o fereastră către Tine,
cu cât sunt mai nevăzut,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu te vezi mai bine.

Doamne, când suntem noi doi,
n-are cel viclean ce-mi face.
Şi cu cât îi duc război,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu mă-mbraci cu pace.

Vin din cer mi-ai dat să sorb
şi pe ochi m-ai uns cu tină.
Dar cu cât eram mai orb,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu mi-ai dat lumină.

Iar de toate câte-n Rai
le păstrezi Tu pentru mine,
nu mi-e dor de tot ce-mi dai,
cât mi-e dor,
Doamne, cât mi-e dor de Tine.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Provocare

Eu nu sunt Don Quijote,
Tu nu eşti Dulcineea,
Eu sunt mereu bărbatul,
Tu, uneori, femeia,
Femeia-prim-ministru,
Regină peste regi,
Eu sunt mereu poetul,
încearcă să renegi
iubirea ce e-n toate,
dar tu o uiţi mereu,
eu nu sunt Don Quijote,
nici nu sunt Dumnezeu.
Femeia-Don Quijote
Există undeva,
Sunt Bergerac, probabil,
Trezind iubirea ta.

poezie de Boris Marian Mehr (11 octombrie 2011)
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut lumina...

Caut lumina divină,
Sufletul să mi-l inunde,
Ca apa curată, făptura omenească,
Şi ca văzduhul, suflarea păsărească.
Caut iubirea adevărată,
Să-mi răsfăţ inima flămândă,
Ca noaptea, de stele înfometată,
Şi ca viaţa, de iubirea lumii toată.
Caut raiul pământesc şi frumuseţea lui,
Căci fără de ele, chiar n-are rost să trăiesc.

Dar, unde-i lumina divină?
La câţi ani, lumină?
Şi iubirea visată...
La ce distanţă-i de lume, de mine?
Noroc cu raiul naturii altruiste,
Căci, încă mai rezistă şi are vise.

Şi, ce este lumina, iubirea, frumosul?
După care orbecăim cu toţii până la moarte,
Decât, Sfânta înţelepciune,
Sau pacea şi armonia oamenilor,
În lume şi-n toate.

poezie de Valeria Mahok (30 noiembrie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt

Sunt zâmbet de mare
şi mângâi hotare.
Sunt ochi de pământ
şi învăţ tăcând.
Sunt suflare de vânt
şi-mprăştii cuvânt.
Sunt piruetă de foc
şi ard când invoc.
Sunt pădure de taină
şi ca veşnică haină
a măicuţei pământ,
verde crud îmi e sfânt.
Sunt rază de soare
pe drumul de vale.
Sunt dor de lumină
din marea grădină.
Sunt arc de culoare
curcubeu de floare.
Sunt dansul de fluturi,
zâmbetul când te bucuri.
Sunt pană de vultur
şi-ncerc să mă scutur
de somnul din mine,
de norul ce vine.
Sunt floare de colţ
şi visez să m-agăţ
de stânca din gând
spre care m-avânt.
Sunt cuget adânc
ce-ncerc să cuvânt
aşa cum e legea,
aşa cum e sfânt.
Sunt basm de iubire
născut din trăire.
Sunt cuvânt rostit
din suflet rodit.
Sunt pace pe nor
şi zbor de cocor.
Sunt cupă de zori
minune din flori.
Sunt rouă pe nufăr
şi-aleg să nu sufăr.
Sunt cetate de dac
şi lupt să fac pact
cu lumea din mine
prin taine divine.
Sunt susur de ape,
comori îngropate
cu zâmbet pe buze
şi cântec de muze.
Sunt munte etern,
o doină ce chem
mioare din lume
ce vor să-şi cunune
zăpada din ele
cu lumina din stele.
Sunt clinchet de-argint
şi pornesc să colind
în sufletul meu
sclipiri să aprind.
Sunt izvor de speranţă
şi-mplinire în viaţă,
căci găsit-am în Mine
Divinul din Tine.

poezie de Octavian Sărbătoare (25 decembrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea şi macii

Hai să lăsăm iubirea în pace!
Un porumbel cu inima albă
Nu mai privi la noapte stelele!
Ochii lor sunt o salbă
Puţin adevăr şi prea multă lumină
Uneori şi vântul se tot asmute la lupi
Crucea urcă pe cer
Rugăciuni se ridică din ger
Şi vine o zi la ferestre cu maci
Precum toaca-n iubire începe să plângă
Şi tainică apa ascunde cuvinte,
Săpându-ţi culorile iernii
Când macii sunt domni peste ceruri.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina dragostei

să simţi priviri de lup bătrân ţesându-te în plasa lor şi-n jur să vezi doar chipuri cunoscute

dar ce e dragostea? de unde a ei culoare? şi ce gust are lacrima de dor

când trupul ţi arcuieşte un pod peste uitare şi yin and yang descriu al zilei drum sub soare

ai adormit în cântec, şi-n cântec te petreci, ai fost copil şi-acuma copilu-n viaţă-l treci

iubirea este viaţă, iubirea este moarte, iubirea e-n grăunte, iubire e în toate

ce e iubirea nu ştiu, poate n-am învăţat dar dau bucăţi din mine chiar de nu-s întrebat

aştept să văd lumina, să mă spăl în lumină şi pentru că sunt viu dau viaţa în surdină

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru tine....

Sunt tot aici! Chiar dacă nu mai pare
Că răscolesc cenuşa-acelui vis
Vibrez a zbor în doi, a-mbrăţişare
Şi cerul meu e tot întredeschis.

În cuib de braţe-ascund o amânare.
Numai acum nu pot ca să-ţi zâmbesc,
Să-mi strig iubirea peste munţi şi mare
Şi să te chem, aşa cum îmi doresc.

Pe orice drum de gând mi-apari devreme
Şi mă-nsoţeşti la fiecare pas.
Iubirea noastră trece peste vreme
Ca un torent cu nemurire-n glas.

Sunt tot aici! Chiar dacă nu mai pare
Că respirăm acelaşi înţeles
Mi-eşti cântec, poezie şi culoare
Şi-s fericită fiindcă m-ai ales!

poezie de Aura Popa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrem Lumină, Doamne!

Luminează-mi calea, Doamne,
Bezna cruntă să dispară,
Primăveri să-mi faci din toamne
Şi lumină-n suflet, iară.

Luminaţi la minte fie
Toţi cârmuitorii lumii
Ce vor pace, armonie,
Pe ceilalţi, Te rog, adu-mi-i!

Curgă valuri de lumină
Din hotare în hotare
Peste-acei ce au o vină
Că-i atâta dezbinare.

Să privească-n depărtare
Cum se-apropie de glie
Raza de lumină care
Ne-o uni pe veşnicie.

Lăcomia să dispară
Dar şi vechile imperii,
Liniştea s-ajungă-n ţară
Prin Lumina Învierii.

N-o să moştenim Pământul,
Când momentul o să vină
Vom ajunge la Prea Sfântul,
Unde-i veşnică lumină!

poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Englezii nu sunt fericiţi dacă nu se simt nefericiţi, irlandezii nu fac pace dacă nu sunt în război, iar scoţienii nu se simt acasă dacă nu sunt peste hotare.

paradox clasic de George Orwell
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când voi muri, tu Doamne, ce vei face?

Când voi muri, tu Doamne, ce vei face?
Îţi sunt ulciorul (de-n cioburi m-aş preface?)
Şi băutura-ţi sunt (de m-aş strica îţi place?)

Îţi sunt vestmântul ce va să te-mbrace,
cu mine sensul tău dispare.

Dacă m-am dus n-ai casă-n care
cuvinte să te-ndemne cu ardoare.
Din ostenitele-ţi picioare-ţi cad mereu
sandalele de catifea ce îţi sunt eu.

Mantaua ce o porţi ţi se desprinde.
Privirea ta ce-o simt pe-al meu obraz
atât de caldă o primesc, ce-n orice caz
mă va urma şi căuta cu mult necaz -
va pune pietre reci în poala care
le va purta înspre apus de soare.

Ce ai să faci, tu Doamne? Mi-este teamă.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când voi muri, tu Doamne, ce vei face?

Când voi muri, tu Doamne, ce vei face?
Îţi sunt ulciorul (de-n cioburi m-aş preface?)
Şi băutura-ţi sunt (de m-aş strica îţi place?)

Îţi sunt vestmântul ce va să te-mbrace,
cu mine sensul tău dispare.

Dacă m-am dus n-ai casă-n care
cuvinte să te-ndemne cu ardoare.
Din ostenitele-ţi picioare-ţi cad mereu
sandalele de catifea ce îţi sunt eu.

Mantaua ce o porţi ţi se desprinde.
Privirea ta ce-o simt pe-al meu obraz
atât de caldă o primesc, ce-n orice caz
mă va urma şi căuta cu mult necaz -
va pune pietre reci în poala care
le va purta înspre apus de soare.

Ce ai să faci, tu Doamne? Mi-este teamă.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa cu muşcate

Două odăi la geamuri cu muşcate
Icoana-n cap de pat şi busuioc în cui
Trec zilele, în ceruri numărate
În viaţa ce ne poarta pe-a ei cărări hai-hui.

Şi peste tot e mama ce veşnic roboteşte,
Sunt mâinile a casei nestemate,
În urma lor, tot locul străluceşte
La zi ce se sfârşeste, o alta-i stă în spate.

Din zori până-n amurg în râset şi hârjoană
Sunt pruncii rotofei ce-n jur îi fac lumină,
Pe lângă poala mamei ei cresc fără de teamă
Sunt parcă flori grijite de-o harnică albină.

Şi-n timpul care curge, iubirea ei tot creşte
E sufletul de mamă o pâine ce dospeşte.

poezie de Florica Iacob
Adăugat de Florica Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altruism divin

Am luat o orhidee în mână,
ce minune, ce frumuseţe divină,
Doamne, iartă-mă că te întreb,
ce zori te-au inspirat înainte de toate,
de unde ai luat tiparele florale,
atât de delicate?
Cât de mult iubeşti acest pământ
şi oamenii lui peste toate?
din ce paletă sfântă florilor le-ai dat culoare?
Iar gingăşia lor neîntrecută,
mângâiată de vânt
cum ai plămădit-o sub soare?
cu ce baghetă fermecată ţi-ai parfumat comorile,
ca să le întregeşti perfecţiunea sublimă.
Ştii doamne, câtă lume ai bucurat?
când, va înţelege omenirea
scopul altruismului tău adevărat?
pe lângă multe alte.
Florile sunt poeziile pământului,
Păsările sunt poeziile cerului,
Iar muzica şi iubirea sunt vibratiile înalte
ale sufletului divin şi omenesc,
învăluite în cămaşa recunoştinţei creştine.
Doamne, din suflet îţi mulţumesc!
ţi-am înteles cu bucurie altruismul neîntrecut
al darurilor tale divine,
Iubire, dăruire şi chemare,
sădite în floarea inimii mele plăpânde
şi în orice vis de floare,
spre un nou răsărit, spre o nouă zare.

poezie de Valeria Mahok (28 martie 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonia Primăverii

Peste dealuri şi câmpii
Muguri, oameni şi copii,
Haos de concerte vii,
Au ieşit din amorţeală...
Toată lumea insectară
Sub cerul de primăvară
Este afară, este afară.

Soarele cu gura largă
Râzând dantura şi-arată
Şi trimite pe pământ
Valuri de căldură vie,
Peste tot şi peste toate,
Numai bine să ne fie.

Florile de primăvară
Cu bobocii sunt o fală
Şi împrăştie parfumuri
Prin livezi, câmpii şi drumuri,
Numai să le admirăm
Frumuseţea naturală.

În piaţa cerului agitaţia e mare,
Plin de păsări călătoare
Se perindă în căutare de perechi,
Fiindcă iubirea e în floare,
Dragobetele-în cărare
Face din tot sărbătoare,
Cât este ziua de mare.

Şi aşa sub mândrul soare,
Râd toate în lumea-n care
Optimismul e în floare,
Molipsind pe fiecare,
Copii, tineri şi bătrâni,
Simfonia Primăverii
Ne întâmpină pe rând,
Să o salutăm şi-n gând.

poezie de Valeria Mahok (23 februarie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am chef

N-am chef să mor cât pomii sunt în floare
Şi răspândesc lumină peste tot!
De ce m-aş duce-n întuneric, oare,
Cât pot iubi lumina... şi mai pot?

N-am chef să mor când biruie căldura
Şi sunt femei frumoase peste tot!
De ce să nu îi urlu Morţii ura,
Cât pot iubi Femeia... şi mai pot?

N-am chef să mor când este plin de roade
Şi-aromele mă-mbie peste tot!
De ce-aş lăsa belşugul, cumsecade,
Când pot gusta din toate... şi mai pot?

N-am chef să mor nici – pe de altă parte -
Când albul pur se-ntinde peste tot!
De ce-aş aluneca, docil, în moarte,
Cât pot schia pe dealuri... şi mai pot?

Mai merg –arar- la doctori, la spitale,
Să-i strig, scrâşnind, durerii, anatema...
N-am chef să mor, ce mai la deal, la vale!
... Şi nici nu ştiu de ce mi-am pus problema!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!