
Tot mai
Tot mai tăcuți, tot mai străini,
Dăm iarăși vina pe distanță
Și o majoră importanță
Au doar cărările cu spini.
Tot mai tăcuți, tot mai uitați
Plusăm c-un zâmbet de rigoare
Și-apoi ne ducem fiecare
Spre seara cu nevindecați.
Tot mai străini, tot mai plecați
În lumi de-o vreme paralele
Deși privim aceleași stele
Nu mai părem adevărați.
poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre zâmbet, poezii despre vinovăție, poezii despre tăcere, poezii despre stele, poezii despre seară sau poezii despre adevăr
Citate similare

Pe o stradă din nord
Doi străini pe o stradă din nord,
Până ieri păreau cuplul perfect,
Îndoieli și-au impus ca efect
Două lacrimi și o boală de cord.
Doi străini într-un parc desfrunzit,
Timpul pare un biet surogat,
Să-l privească nici n-au cutezat,
Dar declară că nu s-au iubit.
În sfârșit au căzut de acord
Că iubirea a fost doar un vis,
Orizonturi încet s-au închis,
Doi străini pe o stradă din nord.
poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre sfârșit
- poezii despre perfecțiune
- poezii despre parcuri
- poezii despre medicină
- poezii despre inimă
- poezii despre căderea frunzelor
- Ne poți propune o poezie de dragoste?

Străini
Străini suntem la noi în țară
În casă curte sau pe stradă
Suntem străini și pe afară
Ca într-un cântec de baladă
Străini suntem și între noi
Prin astă lume anonimi
Suntem străini doi câte doi
Rătăcitori dar și nostimi
Străini suntem debusolați
Pe drumul vieții pe trasee
Suntem străini și printre frați
Aicea prin Calea Lactee
Străini suntem din tată-n fiu
Căci așa ne-ar fi menirea
Suntem străini ca prin pustiu
Și foarte schimbători cu firea
Străini suntem de când ne știm
Aici și-n alte universuri
Suntem străini și când iubim
În rime albe sau în versuri.
poezie de David Boia (18 februarie 2016)
Adăugat de anca petru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- citate de David Boia despre poezie
- poezii despre viață
- citate de David Boia despre viață
- poezii despre versuri
- poezii despre muzică
- citate de David Boia despre iubire
- poezii despre alb
- poezii despre Calea Lactee
Nu știu de tine
Nu știu de tine ce mai faci
Și parcă-mi este teamă,
Căci de te-ntreb, știu c-ai să taci
Și vraja se destramă.
Noi facem parte din păcat,
De la Adam și Eva,
Iar tu ades m-ai împăcat,
Făcând pe Genoveva.
Și dacă astăzi ne e scris
Tăcuți să ducem dorul,
Să ne-ntâlnim numai în vis,
Cum va fi viitorul?...
Aș vrea nici tu să nu mă-ntrebi
Ceva, deocamdată;
Vreau să visez la ochi superbi,
Ce străluceau odată.
Și dacă viața ne va da
Din nou să ne-ntâlnim,
Din amintiri vom evada,
Spre stele să pornim,
Întâi să ne privim tăcuți,
Să ne atingem doară,
Și să pășim ușor, desculți,
În iarba de afară.
De-o fi să ne iubim din nou,
N-ar fi o intâmplare,
Ar învia acel ecou,
Ce din vibrații doare;
Cu multă sete să sorbim
Din buze mii de șoapte
Și împăcați să ne iubim
Până în miez de noapte.
Într-un târziu când ne trezim,
Sub bolta înstelată,
Doar cosmosul să-l auzim
În liniștea curată.
Să fie noaptea tainelor
Și-aducerii aminte,
Când pe altarul stelelor,
Pictam icoane sfinte;
Eram nebuni și-namorați
Ca două rândunele,
Înmărmuream îmbrățișați,
Plutind pe colb de stele.
poezie de Nicu Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre noapte, poezii despre visare, poezii despre viitor, poezii despre spațiul cosmic, poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie
Balada trecerii prin spini
Nu am ce să-ți mai cer,
După cât te-ai schimbat
Sub alt colț de cer
Alte clopote bat...
Suntem doar doi străini
Care nu-și mai vorbesc
Printre atâția spini
Cum să-ți spun "te iubesc"?
Cum să-ți spun "te iubesc"?
Ție ți-a trecut iubirea,
Mie mi-a trecut uimirea,
Ție ți-a rămas lumina,
Mie lacrima și vina...
Nu am ce să mai fac,
Prea departe te-ai dus...
Și îmi vine să tac
După ce ai apus...
Suntem doar doi străini
Care nu-și mai vorbesc
Printre atâția spini
Cum să-ți spun "te iubesc"?
Cum să-ți spun "te iubesc"?
poezie clasică de George Țărnea
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, citate de George Țărnea despre lumină, citate de George Țărnea despre iubire, poezii despre vorbire, citate de George Țărnea despre vinovăție sau poezii despre schimbare
Rondelul pribeagului
Pribeag mereu între străini
Avutu-l poartă în valiză;
Rănită-i inima de spini,
Dar totuși are o deviză.
Adânc s-a smuls din rădăcini,
Că-n astă țară este criză
Și e pribeag între străini,
Avutu-l poartă în valiză.
Înalță rugă spre creștini
Sperând să vină o premiză
Și o măsură anticriză,
Dar toți aceștia-s cabotini.
El e pribeag între străini!
rondel de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de ioanfriciu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre criză sau poezii despre creștinism

Picătura de iubire
Iubirea mea, ți-am pregătit un dar,
O jumătate de nemărginire
Și zorile crăiese albe-mi par,
Cântând în picătura de iubire.
Ai vrea să fim pe-o insulă pustie,
Tăcuți îmbrățișați în nemurire,
Doi muritori stropiți cu apă vie,
Doar noi și picătura de iubire.
Iubirea mea, nici timpul nu ne știe,
Vezi? Nu există nicio amintire,
Tu ia-mă-n brațe pentru veșnicie
Sau pentru-o picătură de iubire.
poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Angelica Ioanovici despre iubire, poezii despre insule, poezii despre existență sau poezii despre amintiri

Perspectivă
La tine vine primăvara,
La mine toamna se încruntă,
Hai să furăm din ere vara
Deși e oarecum înfrântă.
La tine este iarăși soare,
La mine a-nceput să plouă,
Mă uit spre depărtarea care
Și-a pus un zâmbet frânt în două.
La tine este prea devreme,
La mine pare-a fi urgent,
Ne-mpiedicăm de-aceleași teme
Și viața e în faliment.
Pare c-a fost cândva demult
Iubirea noastră decisivă,
Iar timpul hârâie ocult,
La mine nicio perspectivă.
poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înfrângere, poezii despre toamnă, poezii despre primăvară, poezii despre ploaie sau poezii despre Soare

Și plouă-n suflet...
S-au stins stele-n noapte,
Printre umbre de leneși nori,
Cu adieri de vânt, ramuri de gheață
Ne mângâie trupul,
Și rece-i piatra noastră de mormânt
Am fost, vom fi, trecut-au peste toate
Doar cu un preț, de-o fi iertat păcatul
Dar am rămas tăcuți, străini, în noapte...
Cu ochii-n lacrimi, sprijinind înaltul.
S-a stins și lumânarea de o vreme
Și plouă-n suflet... Doliul peste noi
S-a așezat să ne subjuge trupul
Impresionat cu griji și cu nevoi.
Umile, plecat-am... Ce-am lăsat în urmă,
Căci cine ne-a iubit cu-adevărat?
Cei ce-au rămas cu amintirea noastră
Cel, ce cu ani în urmă m-a creat...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre trup și suflet, poezii despre suflet, poezii despre nori, poezii despre lumânări sau poezii despre lene

De ieri
Te-am așteptat pe plaja cu leandrii,
Într-un apus amenințat de sare,
Puteam să fim din nou iubiții tandrii,
Plecați de ieri definitiv pe mare.
Și totuși vara este regăsirea
Secundelor pierdute vinovat
Pe hărțile de stres unde iubirea
Este considerată un păcat.
Te-am așteptat până târziu pe plaja,
Ce străjuia un zâmbet în parcare,
Brodat cu infinitul alb de vraja
Iubiților plecați de ieri pe mare.
poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stres, poezii despre secunde, poezii despre plajă sau poezii despre infinit

Pe rând
Ne vom uita pe rând, c-un fel de pace,
La început mă vei uita doar tu
Și-ți va părea absurd oricare nu
Când depărtarea zaruri o să joace.
Ne vom uita pe rând, c-un soi de teamă,
Deja am prăvălit un zid de ani
Peste un vis din parcul cu platani
Și-încă plătim tributuri pe la vamă.
Ne vom uita pe rând, deși cu greu,
Va trece înspre seară o furtună
Și răpăind de tine o să-mi spună,
Fără vreun sens, că te-am uitat și eu.
poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre zaruri, poezii despre vamă, poezii despre plată, poezii despre pace, poezii despre jocuri sau poezii despre frică
Lumi paralele
Trăim în lumi
Paralele
Eu într-o livadă
De cruci
Tu pe o câmpie
Cu stele.
poezie de Garofița Banu-Trestie
Adăugat de Girel Barbu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cruce

De aniversare
Ce dar să-ți fac de ziua ta,
Când între noi sunt lumi întregi,
Cum ai putea să înțelegi
Că ești și azi speranța mea?
Ce dar să-ți fac iubire ție,
La ceas de dor aniversar,
Un zâmbet este necesar
Și-un vis legat cu poezie.
Un "la mulți ani " ar fi puțin,
Un "te iubesc " îți pare mult?
Și iar de inimă ascult,
Iubire, soare și destin.
poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre declarații de dragoste, poezii despre ceas sau poezii despre aniversare
Artiștii sunt tăcuți. Atât de tăcuți, că se aude glasul ghidului cum frunzărește o altă ploaie din trecut care nu a reușit să spele întunericul lumii întregi.
Camelia Oprița în Recurs pentru Infinit
Adăugat de Camelia Oprița

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre întuneric, citate de Camelia Oprița despre întuneric, citate despre tăcere, citate de Camelia Oprița despre tăcere, citate despre trecut, citate de Camelia Oprița despre trecut, citate despre ploaie, citate de Camelia Oprița despre ploaie, citate despre artă sau citate de Camelia Oprița despre artă

Și-n vise... străini
Calc pe vise ca pe spini,
Sângerează noaptea-n mine,
Ne-ntâlnim ca doi străini
În adâncuri clandestine.
Nici măcar nu ne vedem,
Ne ghicim după poeme,
Versul meu cu eritem,
Patologic, iarăși, geme.
Pe-o cochilie de melc
Înflorește-o anemonă,
Tu-mi reciți versul cobelc
Și navigi fără timonă.
Treci prin mine, ce coșmar!
Nu vezi munții grei de sare,
Nu simți gustul cel amar
Din pocalul cu uitare.
Trecător fără bagaj,
Călător din floare-n floare,
Te exclud din peisaj
Ca pe-o jalnică eroare.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre peisaje, poezii despre munți, poezii despre greșeli, poezii despre flori sau poezii despre coșmaruri

Nu cheltui bani de importanță majoră pe lucruri de importanță minoră și invers, nu cheltui bani de importanță minoră pe lucruri de importanță majoră. Unii oameni dau o avere pe hrana destinată trupurilor lor și foarte puțin pe hrana destinată sufletelor lor. Ți se pare o prostie, nu-i așa, să cheltuiești mai mult pe bomboane decât pe cărți și casete care să te inspire?
Jim Rohn în 7 Strategii pentru obținerea bogăției și fericirii
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre trup și suflet, citate despre suflet, citate despre prostie, citate despre dulciuri, citate despre bani sau citate despre avere
Îmi pare rău să spun, dar se pare că România noastră este contaminată cu tâmpenie și îndobitocire. Țara stă pe un zăcământ de prostie, românii sunt înrobiți, bolnavi, cu prea puțină cultură și tăcuți. Tăcuți ca pământul.
Dumitru Delcă (4 octombrie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre România, citate despre țări, citate despre cultură, citate despre boală sau citate despre Pământ
Peste pământuri
Cei ce ați fost muritori
Peste pământuri domniți
Vegheați alături de umbre
Ne priviti tăcuți din întuneric
Și iarăși muriți.
V-asșteaptă biserici în noapte
Să vă-nchinați, sa regretați
Ce-ați fost și că sunteți rătăcitori
Monștrii nebuni și ne-nfricați
Pierduți eroi.
Căutați lumină sfântă
O inimă blândă
Ce-a fost alături de voi
Când ați trăit
Când ați murit cu greu
Prin bălți și noroi
Și iarăși peste pământuri vă pierdeți
Ghidați de stele și furtuni spre abis
Prin flori de salcâmi adormiți
Luând cu voi doar noaptea
Dispăreți în zori.
poezie de Alin Ojog (12 mai 2022)
Adăugat de Alin Ojog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre somn sau poezii despre religie

Sincopă voluntară
Mă izbăvesc, te izbăvești,
Din timpul nostru pe planetă,
Eu nu mai pot, tu nu mai vrei
Și nu e loc de vreo anchetă.
Doar doi străini, doi riverani,
Am dezlegat brusc câinii iernii,
S-alerge nopțile spre zi,
Ogari de crivăț spre vecernii.
Cât de străini, cât de opaci
Și ce iubire se prăvale,
Noi doi copii tot mai săraci,
Orbiți de ger, lipsiți de cale.
Tu nu mai vrei, eu nu mai pot,
E vremea marilor exoduri,
Nu mai există antidot,
Sincopelor migrând spre corduri.
Și te-am iubit, și m-ai iubit,
Cu florile de măr pe frunte,
Eu Prometeu de rangul doi,
Iubirea mea cu amănunte.
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mântuire, poezii despre câini, poezii despre voluntariat, poezii despre sărăcie sau poezii despre planete

Cântec de dragoste din vremuri grele
Noi nu eram amanți adevărați
dar am trăit o vreme împreună.
Când ne țineam așa îmbrățișați
eram străini, parcă picați din lună.
Astăzi dacă ne-am întâlni la piață
ne-am bate poate doar pentru un pește,
nu am mai fi, ca altădată-n viață
apropiați, când ne iubeam hoțește.
poezie clasică de Bertolt Brecht, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent, poezii despre pești sau poezii despre amant
Ganduri pentru ieri...
Am sperat mereu
Că ai să te întorci,
Că vom fi din nou împreună.
Dar, aștept
aștept
Oare toate punțile de legătură s-au rupt?
Oare nu mai există nimeni
Care să-mi spună ceva despre tine
Sau să-ți spună ceva despre mine?
În fiecare noapte mă întreb:
De ce ne-a fost dat să ne întâlnim
De ce n-am trecut unul pe lângă celălalt ca doi străini,
Fără să ne privim măcar
De ce?
Nu are rost să mă frământ:
Am fost două paralele
Care atunci, în acea clipă
Au atins infinitul
Dar, doar pentru o clipă.
poezie de Elena Dumitrescu
Adăugat de Carmen Iosipa

Comentează! | Votează! | Copiază!