
ACUMA
*
De nu erai
Voce de rai
Și nu veneai,
Nu îmi păreai
A fi cu grai.
*
De nu veneai,
Nu mă gaseai
Și nu știai
Ce drum aveai,
Spre ce zburai...
*
Nu mă găseai,
Nu mă-ntalneai
Și rămâneai
Tot ce păreai,
Dar nu erai!
*
Tu ce erai
Când mă-ntalneai
Si mă-ncantai
Și mă țineai
Și îmi spuneai????...
*
Oare, știai
Când apăreai
Ca-mi aduceai
Frânturi de rai?...
poezie de Garofița Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre voce
Citate similare
Cât de mult mă iubești?
Într-un colț de univers,
am vrut să mă cuibăresc în brațele tale,
fiindcă ai apărut în calea mea
tocmai când mă rătăcisem
printre niște pantere care
habar n-am ce căutau în drumul meu...
dar, când să mă apropii de tine,
am alunecat: poate de emoție...
sau poate m-a împins cineva...
nu m-am lovit, dar
cred că m-am ridicat prea încet și
cred că tu te grăbeai către o bisericuță
săpată, de secole, într-o stâncă...!
Și mai cred că acolo te așteptau zeii,
pentru închinăciunea ta zilnică!
Apucasem să-ți văd, doar o clipâ, fața:
păreai trist, dar cred că erai doar îngândurat...
erai obosit, dar păreai plin de iubire...!
Te-am petrecut cu privirea, o vreme,
și am spus încet, doar pentru mine, că,
deși nu te cunosc, te iubesc atât de mult...
Dar erai prea departe ca să mă mai auzi!
Pe urmă nu te-am mai văzut...
Cât de rău îmi pare că
nu te-am strigat să vii înapoi...
Dacă te-aș întâlni vreodată în vis
te-aș întreba:
cât de mult m-ai iubit atunci?
Atunci când, spontan, dezimvolt
și atât de natural,
mi-ai întins brațele ca să mă ocrotești,
deși, știai precis,
că n-o să mă poți atinge...
că n-o să mă poți atinge atunci...
și... niciodată!
poezie de Iulia Mirancea (10 noiembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre timp
- poezii despre tristețe
- poezii despre stânci
- poezii despre protecție
- poezii despre pantere
- poezii despre ocrotire
- poezii despre cunoaștere
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
De nu erai...să mă alini
De nu erai... să mă alini
Când seri stinghere mă loveau
Și-n taină vise-mi sfâșâiau
Prin lacrimi și cuvinte-spini
Prea-spintecat de ochi străini
Răstălmăceam a lunii corn
Ca în uitare să mă-ntorn...
De nu erai... să mă alini
De nu erai... Dar nu erai
Decât a gândurilor rază
Ce-n așteptare stă de pază
Scurgând a clipelor alai.
Și-un văl-tăcere fluturai
Din "tu și eu" mijea un "nu"
Cu înveliș de-un "el și tu".
Tu nu erai... doar mă uitai.
poezie de Eugen Lovin (8 septembrie 2009)
Adăugat de Eugen Lovin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre uitare, poezii despre seară sau poezii despre gânduri
În seara aceea
veneai tot mai aproape, tot mai aproape
ca un val care udă țărmul pentru prima dată
nu știai ce se va întâmpla, dacă va mai rămâne ceva din tine
sau vei fi cu totul absorbit în pielea mea
dar încercai și veneai tot mai aproape, tot mai aproape
ca un sinucigaș căruia îi e teamă de fereastră
pipăiai rama, grilajul, geamurile
și-atunci m-ai privit în ochi și mi-ai spus:
parcă te-aș cunoaște
eu am râs pentru că pregătisem cușca asta de ani de zile
o mirosisei de la mare distanță și te apropiai, te apropiai
făcusei deja câțiva pași dar nu-ți dădusei seama
că trupul meu era o spărtură în moarte
erai hotărât să mergi prin beznă până la capăt
cine știe acolo poate ar fi fost o lume perenă
în care orele, zilele erau numărate în nopți de iubire
care curgeau neîncetat ca niște bătăi muzicale
ticăite de un fruct oprit
în seara aceea veneai tot mai aproape, tot mai aproape
erai genul care te hrăneai doar cu muguri, lăstari
iar mie pe sub bluză deja îmi mijeau
apoi s-au stins becurile și am plecat
dar te-ascult și acum cum îți lovești cuvintele de mine
ca de un țărm insular care oricând se poate scufunda
poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre ore, poezii despre noapte de dragoste, poezii despre noapte, poezii despre muzică sau poezii despre muguri

Frunză catharsis
De nu erai tu...
Pentru cine existam
De nu erai tu... izvor heruvim
De unde setea mi-o ostoiam
De nu erai tu... munte Sinai de pe Venus
Unde focul-l șimțeam
De nu erai tu... șotron de Univers
Unde mă prăbușeam ca un astru in vers
De nu erai tu... nur de Golgotă
Unde-mi răstigneam chinurile
De nu erai tu... vitraliu de Notre-Dame
Unde aș putut cu ochii vede
De nu erai tu... coapsă de curcubeu
Unde curgeam in sudoare eu
De nu erai tu... sărut de Magdalenă
Unde tălpile mi le odihneam..
De nu erai tu... frunză catharsis
De unde respiram...
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre șotron
- poezii despre versuri
- poezii despre sărut
- poezii despre poezie
- poezii despre ochi
- poezii despre munți
- poezii despre frunze
- poezii despre curcubeu
- poezii despre astre

Te-am ales
Erai pe undeva... și eu te căutam...
Erai raza dintâi sau floarea de pe ram,
Erai tumultul mării sau zbor de albatros,
Lumina fericirii, pe un obraz frumos...
În picături de ploi veneai la geamul meu,
Dar eu nu mai vedeam, plângând de dorul tău.
Erai un briliant, căzut în întuneric,
Dintr-un inel prea larg, al unui vis angelic.
În adieri de vânt, mereu te căutam
Și din adânc de timp, IUBIRE-ți trimiteam.
Prindeam frânturi de gând în zilele senine,
Să nu mai rătăcesc, că tu ești lângă mine.
Fii vânt încolăcit pe trupul meu încins!
Fii ploaie, răcorind tot dorul meu aprins!
Fii o furtună-n vis ce-mi ridică păcatul,
Intră-mi în așternut și răvășește-mi patul!
Cu zâmbet, strălucind smaraldul ochilor,
Mă-nalți să rătăcim în lumea norilor...
Ești marea mea IUBIRE, acum am înțeles!
Din infinit de inimi, pe tine te-am ales...
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre ploaie, poezii despre lumină, poezii despre întuneric, poezii despre îngeri, poezii despre zâmbet sau poezii despre vânt

Metamorfoză
Îmi e atât de milă, Fericire,
Mă uit la tine astăzi ce-ai ajuns,
Tu nu mai ești deloc ce-ai fost... iubire,
Ci doar arginți ce-n portofel s-au strâns.
Mă uit la chipul tău, e numai teamă,
Ca nu cumva să pierzi tot ce-ai trudit,
Ai vrea să pleci, dar frica te îndeamnă,
Să nu te-ntorci de unde ai venit.
Acolo nu aveai, erai săracă,
Dar tu mereu frumoasă te știai,
Acuma ai, dar de ce simți că parcă,
Pe vremuri erai vie și trăiai.
Mă uit la tine astăzi, Fericire,
Și-mi pare rău dar nu te recunosc,
Erai atât de simplă, doar iubire,
Acum ești doar ceva ce nu cunosc.
poezie de Adi Conțu din Dansul emoției
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică, poezii despre sărăcie, poezii despre prezent, poezii despre frumusețe sau poezii despre fericire

Mai știi...
Mai știi cum te strigam pe-atunci
icoană cu picioare lungi
veneai pe râu sau râu erai
curgeai în mine până-n rai
cu limba preschimbată-n bici
vânam pe coapse iepuri mici
coseam prin pulpe fân mieriu
erai mireasmă, eram viu
Dar of of of desiș de ochi
acum de mine trag trei popi
carnea-mi miroase de pe-acum
a scândurică de salcâm
pe când mânzește muști din cai
mie țărâna-mi spune hai,
mie ulcica-mi zice blid,
iubire-măr rostogolit...
poezie de Mircea Dinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre picioare, poezii despre iepuri sau poezii despre icoane

Reproșuri
Te aplaud,
Vezi, ești cel mai bun actor
De comedie neagră.
Te-ai jucat cu sufletul meu.
Și fix pentru o zi m-ai păcălit.
Ești tare viclean, dar nu-ți merge!
Eu am să fiu o actriță și mai bună,
Am să joc totul sau nimic,
Ca la ruletă, iubitule.
Spuneai că te chinuiesc?!
Tu nu vezi c-am albit
De-atâta așteptare?!
Cum te gândești la mine
Dacă nu-mi dai nici un semn?
Ptiu..... era să scot o înjurătură
Și tocmai atunci a sunat telefonul
Păreai schimbat,
Aveai o voce calmă,
Dar foloseai politețurile.
Știu iubitule, nu erai singur,
Și ai vrut să mă auzi,
N-ai putut să reziști.
Am sesizat această nevoie a ta,
Dar m-am simțit mai singură
Ca niciodată.
poezie de Any Drăgoianu din Prin păcate, împreună (2008)
Adăugat de Any Drăgoianu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre actorie, poezii despre telefon, poezii despre suflet, poezii despre schimbare, poezii despre ruletă, poezii despre păcăleli, poezii despre negru sau poezii despre jocuri
Ieri erai încă tânără
Ieri erai încă tânără, ca frunzele,
Ieri erai încă zarzăr și plop,
Ieri erai încă proaspătă, ca izvoarele,
Ieri erai încă ulcior și vioară.
Ieri erai încă podgorie în pârg,
Ieri erai încă sprintenă ca mânjii,
Ieri îți tremurau încă buzele, genunchii,
Acum sălciile-s galbene, galbene...
poezie celebră de Zaharia Stancu din Pomul roșu (1940)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zarzări, poezii despre viticultură, poezii despre vioară, poezii despre trecut, poezii despre tinerețe, poezii despre galben sau poezii despre cai

Aripi
Erai atât de fericită
pe malul mării la apus!
Păreai o pasăre grăbită
să se înalțe tot mai sus.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păsări sau poezii despre aripi
Nu ți-e frică de compensație? Mie îmi păreai la fel de frumos. La fel de egoist și ambiguu, într-un sens neștiut. Mă amuza felul în care îndesai în buzunare iluzii și frânturi de bine dăruite de alții. Și cum în toată fala aceasta consimțită nu erai capabil să vezi că cineva, la o margine de Cer senin îți tăiase fără nici un regret buzunarele...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre frumusețe, citate despre frică, citate despre compensații sau citate despre cadouri

Odă bărbatului
Bărbate, te-ai dus aseară
După pâine și-ai venit...
Aveai capul mult mai mare,
Erai murdar și amețit.
Eu te-am văut de la fereastră,
Iar câinii te lingeau vârtos,
Oh, aveai lumea la picioare!
Doar tu erai cu susu-n jos.
Și prin ogradă dai rateuri,
Că bormașină de-ai fi fost,
Tot nu loveai cu stângu-n dreptu...
Dar erai beat, bolând și prost...
Și totuși, faci și tu un bine,
Căci la boboci dai de mâncare...
Bărbate, nu ți-ar fi rușine?!
Nu mai ai bani în buzunare!
pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rușine, poezii despre pâine, poezii despre prostie, poezii despre mâncare, poezii despre câini, poezii despre bărbați, poezii despre bani sau poezii despre alcoolism
Moș Crăciun și tranziția
Moș Crăciun, am constatat
Că și tu ești demn de milă.
Erai, parcă, mai bogat,
Când veneai ca... Moș Gerilă.
epigramă de Ioan Roșca (decembrie 1995)
Adăugat de Ioan Roșca

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre bogăție, epigrame despre Moș Crăciun sau epigrame despre Crăciun
Timpul evocării
erai ca singurătatea
ucideai clipele
atât de încet
erai atât de rară
încât n-aș fi lăsat niciodată
zorii să mai apară
erai ca liniștea
auzeam doar norii
prin gând
erai atât de neasemuită
încât nu te-aș fi lăsat vreodată
să taci pe pământ
erai mai frumoasă ca o evocare
timpul te oprea
între țărm și mare
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre singurătate sau poezii despre nori
Crâmpeie de taifas...
... erai spectrală nu știu cum așa
flux de lumină
erai astrală sus pe undeva
pe sub retină
și mai erai pe pajiște cu flori
o simplă floare
și mai erai fior printre fiori
fior ce doare
erai un fulg printre nămeți
un fulg cuminte
și strop de rouă-n dimineți
pe ierburi sfinte
din câte-ai fost a mai rămas
doar o himeră
cu care leg crâmpeie de taifas
la colț de eră...
poezie de Iurie Osoianu (15 septembrie 2018)
Adăugat de Iurie Osoianu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, citate de Iurie Osoianu despre flori, poezii despre zăpadă, citate de Iurie Osoianu despre zăpadă, poezii despre sfinți, citate de Iurie Osoianu despre sfinți, poezii despre sfințenie, citate de Iurie Osoianu despre sfințenie, citate de Iurie Osoianu despre lumină, poezii despre dimineață, citate de Iurie Osoianu despre dimineață sau citate de Iurie Osoianu despre astre

Când erai mai slab, erai mai inteligent (reproș conjugal inexplicabil).
aforism de Dorel Schor
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre inteligență sau aforisme despre căsătorie
Erai aproape primăvară
Erai aproape primăvară
Iar eu o toamnă spre sfârșit
Acum nu sunt decât un mit
Ce-și lasă frunzele să piară.
Erai aproape primăvară...
poezie de Lucian Bostiog din Și-ți scriu o lacrimă-n palmă (2005)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre sfârșit sau poezii despre primăvară
Iubesc...
Te-am întrebat, de nu mă-nșel, odată,
Ce faci în viața ta privată,
Cu cine stai, pe cine ai,
De iei mașină sau tramvai
Când pleci - de-ai zilnic - la servici,
Cine ți-e șef, de-ai copii mici,
Părinții dacă-ți mai trăiesc...
Ce te iubesc, ce te iubesc...
Nu mi-ai răspuns, doar m-ai privit
O clipă, m-ai descumpănit,
Aveai doar aerul absent,
Eu îl aveam..., de repetent.
Picasem proba, cu succes,
Pierdusem singurul acces.
Tu, erai tu, eu, nefiresc...
Cât te iubesc, cât te iubesc...
Te-am prins din nou, cu gând fugară,
Păreai pierdută, selenară...
Te-am salutat și n-ai răspuns.
Probabil, nu-s "șarmant" de-ajuns?!
Mergeai cu pasul hotărât,
Eu m-am pierdut și m-a durut,
Doream să-ți spun că te doresc...
Oh te iubesc, oh te iubesc...
Și azi, eram în colț, la ceas,
Eram plouat, tot am rămas.
Te-am revăzut, eram topit.
Te știu, în veci nu mi-ai zâmbit,
Aveai umbrelă, m-ai privit,
Din ochi o lacrimă ai strivit...
Am insistat să te privesc...
Cum te iubesc, cum te iubesc...
Mergeai încet și erai frântă,
Umbrela grea era o stâncă...
M-apropii, tremurând, suspin,
Nu mai aud, sunt tot un chin...
Îți spun spășit, cu voce stinsă:
"Te ador, fi pururi neatinsă,
Te pot păstra, vis, îngeresc...
Să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc..."
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre dorințe, poezii despre declarații de dragoste, poezii despre tramvaie sau poezii despre succes

N-ai să știi... Și... ce dacă?!
Ne-am întâlnit în ceața deasă
și ne-am atins, fără să vrem,
și ai ales să-ți fiu aleasă,
luând din gară primul tren.
Spre-o destinație străină,
sorbindu-ne din ochi priveam,
dar tu nu aveai nicio vină!
Doar eu aveam! Că... te iubeam!
Tu erai prins în amăgire
și nu știai ce va urma.
Eu eram toată doar IUBIRE
și tu erai IUBIREA mea!
În glum-ai pus o sărutare
pe-obrazu-mi ce s-a înroșit
și, de emoție prea mare,
am închis ochii... și-am dorit
stăpân să-mi fii, în Legea Firii!...
Și ne-am iubit, uitând de noi...
Când ne-am trezit, i-ai spus IUBIRII
că n-ajunge pentru-amândoi.
Mi-ai curs în inima-mi pustie,
potop de lacrimi, ce mă-neacă...
Și n-ai să știi câtă IUBIRE
ți-as fi sortit... da!...
Și... ce dacă?!
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre trenuri, poezii despre roșu, poezii despre legi sau poezii despre gări

Înger pierdut
Frumoasa mea cu chip de înger n-ai aparut pe-acest pamant
Dacă erai, nimeni ca mine nu te iubea atat de mult
Și poate intr-o adiere a vantului de primavara
Erai un ghiocel in floare sau un parfum de tamaioara
În veri toride, zile lungi,. ne indreptam inspre izvoare
Prindeam toti fluturii din lunci, ne bucuram arse de soare.
In toamnele tarzii si reci, cu ploi adanci ce sapa-n piatra
Mi-erai caldura din priviri si zambetul aprins pe fata.
Cand viforul batea in geam, spuneam povesti la gura sobei
Tu te jucai, eu te priveam, frumoasa mea din alte ceruri
Dar n-ai venit, asa a fost sa fiu bunica fara tine.....
Daca veneai frumoasa mea imi erai clona, stiu prea bine
poezie de Doina Bonescu din Buchet de gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viscol, poezii despre vară, poezii despre gură sau poezii despre ghiocei