Ea

De amintirile s-ar transforma intr-o fermecata carte,
As lua-o de la inceput si as ramane, o stana de piatra
In capitolul, ce mi-a placut cel mai tare si l-as memora,
Sa ramana in stanca, amprenta, inima mea si povestea...
Poveste, traita si pentru care, s-a "batut " continu, doar EA

poezie de Garofiţa Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste

Cum ne plimbam noi amandoi
Si vantu'n par iti adia
A fost si soare, au fost si ploi
Faci parte din povestea mea

Dar ai plecat privindu-ma senina
Lacrima mea pamantul afana
Nu mai stiam de-i intuneric ori lumina,
Eu nu fac parte din povestea ta

Si te-am iubit, si-am suferit tacut,
Trudita-mi inima zadarnic se zbatea
Eram sleit, eram ca un nauc
Faci parte din povestea mea

Dar anii au trecut salbatic
Si sunt convins de te-as vedea
Pe loc m-ar dobori un fior arctic
Eu nu sunt parte din povestea ta

Acest cosmar de s-ar sfarsi,
O data sa te pot imbratisa
Pe bunul Dumnezeu l-as mitui
Faci parte din povestea mea

Mi-ai dat atatia ani, eram un fericit nebun
Zi dupa zi destinul m-amagea
Nu mi-a ajuns un rece 'ramas-bun'
Eu nu sunt parte din povestea ta.

poezie de Alex Dospian
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viata

Mi-a batut viata la poarta.
A venit sa-mi dea o carte.
Manual de utilizare,
Baterii de incarcare.

I-am deschis frumos, voios,
I-am spus:"Roze!"-tacticos.
Am poftit-o-apoi in casa,
I-am pus tot ce-aveam pe masa.

I-am dat vin,
I-am dat pelin,
Am servit-o cu mult chin,
I-am dat lacrimi si durere
Si amaruri dintr-o bere.

Stai asa ca nu-i asa!

I-am mai dat apoi sa bea
Din paharul de cristal!
Am plimbat-o printr-un bal,
Am luat-o la plimbare,
Pe un roib frumos, calare.

Insa viata.... este viata!
Mi-a cerut si ea dulceata!
I-as fi dat mai pe-nserat,
Dar eram lungita-n pat.

Oasele parca dureau,
Tamplele parca-mi plezneau,
Se-nnoptase dintr-o data....
Iar chiseau..... era sparta...

N-am putut sa-i dau dulceata...
Se-nnoptase, era ceata.
Era prea multa durere.
Ea- nu inceta a-mi cere.

Mi-a deschis atuncea carte....
Ha! Atuncea? Viata! Hoata!
A scos beteriile din punga
Cand stia ca-s intr-o dunga.

Pai acum imi dai tu astea?
Cand la poarta veni coasa?
Pai acum imi spui tu, mie
Ca ai fost o vijelie?
Ca te-am ars, pan'la fitil
Cand din gaz, mai am un kil?

Pai acum imi dai de veste
Ca n-ai fost doar o poveste?
Ca n-ai fost traita, draga!
Cand nu mai am puc de vlaga?!

Sa mori tu, ca-mi dai de veste
C-acea viata nu mai este?
Sa mori tu, de viata-viata
Ca in ac nu mai ai ata?
Sa mori tu de pribegita
Ca imi spui c-ai fost hulita?!

Fugi de-aici cu a ta carte!
Fugi tu, viata....
Lasa-mi moarte!

poezie de Simona Moise
Adăugat de Simona Moise
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aş face ram

aş spune rugaciune fara teama
şi muntelui pustiu i-as inchina
ofrandă, zeii toti din ceruri
şi zborul soimilor l-as invata.

m-aş duce in nesomnul pietrei "nalte
şi piatra de m-as face, n-as muri
să cant cu glasul ierbii si tacerii
m-aş face grai de stanca dac-ar fi.

să pot sa ma strecor printre izvoare
să pot canta in susur verde lin
să fiu dulcele gust pe buzele amare
să fiu parfum salbatic de alb crin.

m-aş face ram sa fiu iubirii umbra
m-aş face umbra sufletului tau
şi mana, scut in clipa ce ma cauti
şi duh de-as fi, n-ar fi atat de rau.

aş fi pamant dar poate-i prea devreme
aş fi uitare peste simtamant
închisa intr-o colivie in adanc de mare
să nu mai stii de-am fost sau de mai sunt.

aş duce sus pamantul si cerul l-as intoarce
şi zbor prin ape, stelele-as indemna
şi orizontu-n asfintit cu ochii mei l-as sparge
să fie alta lume-n ceruri, sa fie lumea mea si-a ta.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O carte bună vine cu o poveste. O carte credibilă trebuie să aibă povestea ta. O carte vie, trebuie să aibă o poveste trăită de tine, să o trăiască şi cei care o citesc. Dar, mai presus de astea toate, o carte trebuie să fie necesară şi utilă.

Doina Postolachi în Scrisul, între vindecare şi destin (2014)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasa din carte

Cu o talie de viespe
Un izvor de frumuseţe
Am găsit-o într-o carte
Cine-o fi, din care parte?

Cine-a desenat-o oare
Şi i-a pus în ochi culoare?
Eu am pus-o doar în vers
Mi-a placut şi-am înţeles

Timpul ei este trecut
Are nume de-mprumut
Dar precis a existat
Frumoasa; e... adevărat!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O carte – o poveste

Citesc din cartea scrisă pentru mine...
Povestea noastră poate fi uitată?
Mă săcăie - ceva nu este bine,
E-o parte, undeva, necercetată.

Să fi greşit ceva la începuturi?
Să fi-nceput ‘nainte de prefaţă?
Nu, n-am greşit, iar primele săruturi
Au fost mult mai târziu, spre dimineaţă.

‘mi-erai în braţe, am dansat sub lună,
Pe-o muzică-n poveste derulată...
Citesc din carte... e atât de bună!
Nu are lipsuri. Nici "A fost odată".

Şi-atunci? Cum pot să uit o carte care,
Ajunge la final, fără-o furtună?
Ar fi a frumuseţii profanare:
O viaţă de poveste, împreună.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai stins

Inca o petala cade rostogolindu-se in gol
Facandu-si loc printre atatea vise
Pe care le zdrobeste in cadere...
Insa aceasta petala e unica in felul ei,
E ultima petala, ultima speranta.
Ultima speranata tocmai s-a desprins
Din inima mea care sa deprins
Doar cu speranta.
Inima mea, o floare plina de petale...
Si iata ca inca o petala s-a desprins
E ultima petala, ultima speranta
Ce imi mai ramasese. Dar acum ce mai am?
Si daca speranta moare ultima,
Oare in urma ei ce mai ramane?
Cine poate oare acum spune?
Ce mai ramane?
Caci aceasta e ultima speranata... Era,
Caci tocmai a murit...
Ultima petala a cazut...

Pe cer, o stea straluceste puternic, caci arde.
In stralucirea ei, osciland mereu, incalzeste totul in jur,
Dar aceasta stea arde, caci doar asa straluceste, arde
Putin cate putin, pana se mistuie, pana se consuma.
Acum straluceste tot mai putin, acum nu mai straluceste.
A obosit. I-a trecut timpul. Acum abia se mai vede.
Acum nu se mai vede: s-a stins.
A stralucit pana la ultima picatura de substanta ce continea,
Pana la sfarsit.
Acum a incetat!
S-a transformat intr-o amintire...

Asa si tu:
Chipul tau, plin de substanta, plin de prezenta,
Stralucea intens in inima si mintea mea...
Totul se transforma in bucurie si fericire,
Orice neimplinire, chipul tau o transforma in succes,
Si era bine...
Chiar daca te eclipsa cineva,
Eu tot asteptam plin de sperante, de petalele inimi mele inca pline,
Sa apari, iar tu, ca o sarbatoare apareai mereu.
Apareai, caci acum totul s-a schimbat.
Treptat, ai ajuns la epuizare, apoi te vedeam din ce in ce mai rar,
Iar uneori te vedeam doar in mintea si in inima mea,
O fictiune reala, apoi si mai rar,
Pana cand te-ai transformat intr-o amintire placuta.
Am incercat sa te astept neincetat, dar petalele au cazut,
Speranta a murit, asa cum steaua stralucitoare de altadata s-a stins,
Asa ai murit tu in inima mea.
Iar acum, mai tin o mica faclie aprinsa in a mea inima:
O amintire de la tine, asezata frumos intr-un coltisor
In mintea mea: imaginea chipului tau,
O stea ce candva a stralucit si pentru mine.
Acum s-a stins, iar odata cu ea, s-a stins si o parte din mine.
Soarele a apus, dar cerul plin de stele
A ramas gol,
Caci s-a stins acel astru arzator, acum inghetat.
S-a sfarsit...

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indemn

Zboara mai sus decat ai zburat pana acum
Dar nu uita ca-i din pamant al tau drum
Si nu uita ca pana si vulturii ce zboara mai presus de vant
Au fost candva simple furnici, si se vor intoarce in pamant.
Ucide! Fura! Minte!
Dar ucide-ti amintirile ce iti aduc aminte
Cum e sa iti curga durere prin vene
Si cum e sa astepti resemnat, moartea sa te cheme.
Fura din clipele frumoase ce ti-au fost luate
De timpul care a uitat a tale fapte
Fura-ti armele furate ce-ar putea renaste eroul
Din sufletul gol, unde acum pluteste ecoul.
Minte, dar minte-te pe tine
Ca nu esti doar un simplu pion ce se abtine
Sa atace regina, pe tabla de sah a vietii
Minte-te ca esti surd! si ca nu auzi cum urla in tine suspinele greutatii.
Eu nu te rog, eu nu iti cer, eu doar te indemn
Sa fi de piatra, sa fi din fier, iar daca pe aceasta mare esti doar un lemn
Lasa versurile mele sa te aduca
La mal si sa te transforme intr-o stanca.
Inchide ochii, asculta ranile cum urla in tine
Lasa-le sa-ti vorbeasca, la fel au facut si cu mine
Dezleaga-le de lanturi, spre raiul lor lasa-le sa zboare
Caci la fel ca zilele... sunt si ele pasari calatoare.
Nu deschide usa inimii pentru oricine bate la ea
Sunt multi ingeri mascati in lumea asta rea
N-o deschide celui ce vrea doar un simplu dans cu sentimentele tale,
Deschide-o celui ce s-ar incuia inauntru daca ar avea cheia in mainile sale.
Taci! Rabda! Tine in tine!
Se apropie ziua cand raul se va transforma in bine
Gradina moarta de atatea flori uscate
Se va transforma in raiul ce iti va da voie, cand altii se vor opri, tu sa pleci mai departe.
Daca ai de gand sa renunti, sa lsi armele jos si sa fugi
Sa stii ca nu ai unde sa te ascunzi, nu ai unde sa ajungi
Destinul a fost mereu cu un pas inaintea ta si o sa fie
Asa ca oprestete! si pe a ta carare las-o sa fuga doar a mea melodie

poezie de Manuel Gabriel Danca (3 mai 2011)
Adăugat de Manuel Gabriel Danca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daca viata ar fi

Daca viata ar fi ca un minut,
as vrea sa-l traiesc cu tine,
sa ne iubim pierduti in infinit
sa ma iubesti cum stii straine.

As vrea sa-l traiesc fara regrete,
eu stiu ca nimeni nu-i perfect,
sa ne dorim ca doi nebuni, baiete
sa uitam definitiv de intelect.

Daca viata ar fi ca un minut,
o sa ti-o dedic toata in poeme
si-as vrea ca tu sa simti acut,
cum sufletul in tacere geme.

Daca viata ar fi ca un minut,
minutul meu l-as vrea cu tine,
as vrea iubite sa te ascult,
cum spui ca ma iubesti maine.

Daca viata ar fi ca un minut,
nu mi-ar ajunge sa iti spun
ce clipe minunate as fi vrut
sa-ti ofer la inceput de drum.

Daca viata a fi ca un minut,
chiar de ne-am certat un pic
nu da uitarii ce a fost placut
fiindca minutul asta-i, tare mic.

poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veronica!

Veronico, Veronico,
Fata buna si cuminte
Pentru tine, Veronico, traista este darul meu.
Ea e plina de povete.
E o traista fermecata! Poate multe sa te invete, daca o asculti mereu!

A oricui poate fi si a lui si a ta.
Doar daca intr-o zi poti spune asa:
"Eu sunt harnic si bun
Sunt viteaz si indraznet,
Cuminte si bun sunt oricand."
Ea e plina de povete si in orice imprejurare poate multe sa te invete daca o vei asculta.
O primesti numai o data, la o zi de sarbatoare; e o traista fermecata.....
Veronico e a ta!

Zana buna si frumoasa mi-ai adus o bucurie
Traista care mult imi place sï am s-o ascult mereu.

cântec interpretat de Margareta Pâslaru, muzica de Temistocle Popa, versuri de Mircea Block
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru

Am inceput sa zbor,
Si aripile mi se pareau straine
Si neobisnuit de albastre,
De parca tot cerul isi varsase in mine
Cenusa sangelui;
Chiar si lacrimile mele,
Ostenite de povara unui contratimp
Pierdut,
Furau, nestiutoare, putin cate putin
Din acel albastru prea crud
Si prea adanc
Pentru a ramane mereu acelasi tarm
Din care trupul meu fara contur
Sa se-nfrupte,
Ca dintr-un izvor orbitor…

Am inceput sa zbor,
Dar nu puteam ierta marea
Pentru ca-si croise un ochi ascuns
Din norii pe care-i lasam in urma,
Maculand pentru totdeauna
Ceasornicul orizontului
In care-mi zidisem trecerea,
Zadarnic nevinovata…

Am inceput sa zbor, si zburand,
Totul in mine a devenit albastru…

poezie de Alina Emandi
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balaurul care n-a mai ajuns în poveste

Cică un balaur cu şapte capete
S-a pornit la-mpărat - ce vrea să capete?
Nu ştie nici el, căpcăunul -
Din şapte capete n-are minte nici unul.
Ceea ce ştie pocitania este
Că un împărat plus un balaur fac o poveste...
E adevărat, îşi dă seama monstrul şaptecăpos,
Că povestea nu e poveste fără Făt-Frumos.
Dar, cu Făt-Frumos, balaurul ştie prea bine:
Capetele, oricât de multe, rămân tare puţine.
(Asta, în caz că ai un pic de noroc,
Căci se poate întâmpla să nu-ţi mai rămână căpşoare deloc.)
Mâhnit, balaurul şi-a zis: "Nu mă mai duc la-mpăratul,
Mă-ntorc să fac carte, să-mi iau bacalaureatul...
Cu şapte capete proaste mi-e peste
Puteri să ajung în poveste, pot să ajung de poveste..."
Vreţi să ştiţi ce-a fost mai departe?
Balaurul s-a dus să-nveţe carte.
De-nvăţat a-nvăţat, e drept,
Dar n-a mai ajuns deştept...
Cum vă spuneam, era o fire năucă -
Şi-a pus pe fiecare cap câte o perucă,
Apoi s-a proclamat
Împărat.
(Era convins că-mpăratul e-mpărat
Doar pentru că are perucă pe cap.)
Într-o zi, ce-i veni unuia din capetele sale înalte -
A zis că e mai deştept decât celelalte...
De-atunci au prins a se mânca între ele, câte un pic, câte un pic
Până când n-a mai rămas din balaur nimic -
Doar poate-o pildă, spre luare-aminte:
Toate-ntâmplările se prefac în cuvinte...
Toate-ntâmplările se prefac în cuvinte...

poezie satirică de Vasile Romanciuc
Adăugat de Valentina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invata-ma

Invata-ma te rog sa te urasc
Cu fiecare dimineata in care ma trezesc
Tot mai abatut, tot mai trist, tot mai suparat
Pentru ca degeaba te-ai dus, daca din suflet n-ai plecat.
In suflet ai ramas, si-ai inflorit o floare rara
Ce imi otraveste inima si-o face mai amara.
Invata-ma sa gasesc o lume in care
Vantul nu-mi inspira a ta rasuflare,
Iar stropii de ploaie ce cad din cerul caprui
Sa nu fie a tale lacrimi, te rog sa-mi spui
Unde pot gasi un soare rece si intunecat
Care nu va straluci, care nu-mi va aminti de chipul tau delicat.
Invata-ma sa am curajul sa-mi ucid visele
Caci toate sunt cu tine, iar toate amintirile
Invata-ma sa le inchid intr-o cutie
Cu lacate de piatra si cu o cheie de hartie.
Invata-ma sa-ti urasc zambetul ce ma incalzea
De fiecare data cand in jur ceata se lasa, iar frigul ma cuprindea
As vrea acum sa inghete sentimentele ce inca ard in mine
Chiar daca as ramane gol, fredonand aceasta melodie
Pe care ti-o cant doar ca sa te rog
Sa ma inveti sa uit privirea pentru care ma rog
Sa-si gaseasca un alt taram pe care sa-l poata lumina
Un alt templu de iubire unde se poate inchina.
Invata-ma sa-ti sterg urmele
Pe care destinul le-a pictat pe a mea cale
Iar in locul in care se opresc, invata-ma sa construiesc zidul care
Nu imi va da voie sa ma intorc, oricat de mult ma doare.
Invata-ma sa fiu puternic, cand de astazi am sa trec
Pe langa tine fara sa ma mai opresc, chiar daca nu am unde sa plec.
Minte-ma ca nu am slabiciuni
Invata-ma sa cred minciuni.

poezie de Manuel Gabriel Danca (22 mai 2011)
Adăugat de Manuel Gabriel Danca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată nu e prea târziu şi nimic nu te va salva de regretele ce te vor copleşi la sfârşitul călătoriei tale în această lume. Ce poveste vrei să ştie lumea despre tine? Ce exemplu vei da celor care vor auzi povestea ta? Cum ţi-ai ţinut promisiunile faţă de tine şi cum te-ai revoltat împotriva condiţiilor grele? Cum ai luptat, cum ai tratat înfrângerea şi cum ai sărbătorit victoria? Sau povestea ta nu merită spusă pentru că nu are nimic interesant în ea? Ar fi păcat, pentru că o poveste este tot ce rămâne în urma ta. Prin povestea ta poţi trăi veşnic.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despartire

Sa nu-ti mai fie frica,
Plec din viatza ta,
Te las, nu te voi mai cauta,
Simt, relatia noastra se strica.

Cu greu iti zic acum,
Ca-ti las o cale libera,
Nu-ti voi mai scrie nici o litera,
S-au transformat toate in scrum.

Da plec acum,
Si parca m-as intorce,
Ca lacrimi inima imi stoarce,
Dar iti las liber al tau drum...

Poate razi, poate plangi,
Poate ca nu pierzi nimic,
De ce viatza sa-ti-o mai stric,
Mi-ar fi placut in brate sa ma strangi,

Mi-ar fi placut inima sa nu mi-o frangi,
Plec frumoaso acum...
Si strang amintirile intr-un album
Inainte ca de tot tu sa mi-l stingi.

Si chiar speram la ceva,
La frumoasa mea... speram...,
Dar acum nu te mai am,
Dar ma intreb te-am avut candva

poezie de Dorin Teodorescu
Adăugat de Dorin Teodorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu vă gândiţi că tânărul a continuat să atingă cu piatra albă metale, pentru a le transforma în aur. Dimpotrivaă, nu vru să profite de acest lucru, ci, fiind medic, folosi piatra doar ca să atingă rănile pacienţilor. Şi cum acestea se închideau numaidecât, deveni un medic faimos. Astfel folosi puterea pietrei pentru binele omenirii.

finalul de la Spiritul din sticlă de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daca...

Daca ar fi
Sa mai traiesc
Odata...
L-as ruga
pe Dumnezeu
Sa-mi dea un
Colt de Rai
Din sufletul tau
Si as ramane
Acolo
Pana
Toamna tarziu
Cand privirea ta
Se va topi
In mare!

poezie de Doina Ioneţ (3 februarie 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isaac Davis: Capitolul întâi. Adora New York-ul. Îl idolatriza. – Ăă, nu, zi aşa: îl romanţa. – Da – Pentru el, indiferent de anotimp, acest oraş rămânea un oraş alb-negru care vibrează pe ritmurile muzicii lui George Gershwin. – Ăă, tz, nu, am uitat ceva. – Capitolul întâi. Era o fire prea romantică pentru Manhattan, pentru orice, de fapt. Îi prindea bine aglomeraţia şi traficul dificil. Pentru el, New York-ul însemna femei frumoase şi bărbaţi care le ştiu pe toate. – Nu, nu, e prea sentimental pentru gustul meu. Putem să... să îl facem să sune mai profund? – Capitolul întâi. Adora oraşul New York. Pentru el, era o metaforă a degradării culturii contemporane. Aceeaşi lipsă de integritate individuală care i-a determinat pe mulţi să aleagă calea mai uşoară, transforma cu rapiditate oraşul în... – nu, e un pic cam extravagant.... Să fim serioşi, vreau să vând nişte cărţi. – Capitolul întâi. Adora New York-ul, chiar dacă pentru el era simbolul degradării culturii contemporane. Cât de greu e să trăieşti într-o societate desensibilizată din cauza drogurilor, a muzicii date la maxim, a televiziunii, a crimelor, a gunoiului... – Prea încrâncenat. Nu vreau să fiu încrâncenat. – Capitolul întâi. Era romantic şi dur asemenea oraşului pe care îl iubea. În spatele ochelarilor săi cu rame negre se ascundea energia sexuală a unei feline. – Îmi place asta. – New York era oraşul lui şi aşa avea să rămână...

replici din filmul artistic Manhattan, scenariu de Woody Allen (25 aprilie 1979)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de noi

Noaptea cand ciresii plang
Si chitara-mi raguseste,
Peste vanturile din gand
Dorul tau, ma napadeste.

Iar cand ochii mei cei goi
Ii ascund intr-o batista,
Vad ca-n urma de noi doi
Ramane povestea trista.

Ne iubeam pe val de geana,
Intr-un veac ce ni s-a dus
Astazi dorurile, cheama
Nostalgii intr-un apus.

poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-ţi mai spun...

întotdeauna mă gândeam ce spun
ca să nu spun la ce mă voi gândi
şi îmbrăcat în togă de tribun
şi dezbrăcat de verbul: "a iubi"

de la o vreme nu mă mai gândesc
de la o vreme spun aşa cum este
că sunt demult nebun şi că iubesc
sfârşitul la o tainică poveste

deobicei povestea se termină
cu noaptea nunţii când eroii pleacă
să pună punct pe "i" ce determină
şi rol de apa şi de piatră saca

povestea mea începe cu aluzii
povestea mea începe cu finaluri
cu ani la fundul mării de iluzii
cu maluri de abrupte idealuri

povestea mea începe de departe
povestea mea începe de la şcoală
povestea mea începe dintr-o carte
din care cineva a rupt o coală...

povestea mea ştiută pe de rost
povestea mea trăită fără rost
povestea-n care şi mereu ai fost
străină la streinu-ţi adăpost...

acum, ajuns în pragul veşniciei
cu trepte de abanos şi gorun
gândesc în termeni noi, de fantezie
ce nu ţi-am spus o veşnicie-nu-ţi mai spun...

poezie de Iurie Osoianu (15 decembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!