Reverie-n aer liber

Îmi recunosc statutul de străin:
Hainele nepotrivite, obiceiurile ciudate,
Nesincronizarea cu pitulicile sau cu viespile.
Admit că nu ştiu cum să stau
Nemişcată şi nici cum să mă mişc fără rost.
Prefer cărţile razelor de lună, statuile copacilor.

Dar această pajişte abia cosită arată bine,
Aşa că-mi scot sandalele şi păşesc pe covorul verde, răcoros.
Cine pretinde că suntem doar muşchi şi fluide?
Picioarele mele-aici sunt nişte fiinţe din comuna primitivă.
Cât despre celelalte.... o, aerul acum
Este un tonifiant al absenţei, acceptând
Doar noutăţile-aduse de zefir!

poezie de Rita Dove, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi clară şi fără amintiri

Peisaj fără soldaţi,
Fără gândurile oamenilor morţi,
Aşa cum erau ei acum cincizeci de ani,
Tineri – respirând în aerul plin de viaţă,
Tineri – păşind prin ziua însorită,
Aplecându-se,-n uniformele lor bleu, să atingă ceva,
Astăzi mintea nu mai este parte a vremii.

Astăzi aerul este limpezit de orice.
Are cunoştinţe doar despre nimic
Şi curge peste noi fără niciun rost,
Ca şi cum nimeni dintre noi n-a fost vreodată pe aici
Şi nu se află nici acum: în acest spectacol superficial,
În această invizibilă activitate, în această logică.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patruzeci de zile

Obiectele au ochi de jar, mai ales cărţile, cum spunea o prietenă.
Când privesc cum s-au demodat, prizoniere în imitaţii ieftine de piele,
în cartoane căptuşite cu burete, în haină de supracopertă,
mi se tulbură ochii de milă, ca pentru nişte copii.

Nu toate femeile scot cărţile la aer o dată pe an, la fel cum
tot ele nu curăţă tocul ferestrelor, ci doar geamul,
geamul păcătos care ne inundă cu razele maculate cu praful gărilor şi
aşteptărilor, cu praful celor muribunde, cu file palide şi litere
ce-şi pierd identitatea, atrase în hârtie precum frunzele toamnei în pământ.

Povestitorul scrie, scrie tot mai repede.
Scrie, scrie tot mai la fel, până când ele nu mai au titluri.
Abia ce mă prind cu dinţii de liana unei jungle, că imediat jungla
devine deşert, liana şarpe şi eu călcâiul Evei muşcat de şarpe.
Eu scriu despre apă, apoi despre fântână, apoi despre găleată,
el scrie invers: găleata se varsă în fântână, fântâna seacă şi apa se tulbură.

Nu toate femeile îşi scutură hainele de praf, şi atunci
praful razelor dimineţii în casa lor e doar praful anticarilor şi bibliotecilor,
peste genele lor frumoase şi închise, când stau de veghe şi de rugă
pentru copiii lor buni şi fără de noroc. Acest pământ, ţinut în lumină.
Povestitorul scrie mai departe, cărţi noi şi fără de noroc.

Numai noaptea, peste pietrele din curtea bisericii, peste lespezile scrise,
cad raze de lună ca în grădina Ghetsimani. Raze curate.

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărţile nu există cu adevărat

cărţile nu există cu adevărat,
există doar nişte petale de gând
încrustate în lemnul copacilor,
care te răvăşesc
pe drumul rece
dinspre miazăzi spre miazănoapte,

cărţile nu există.
există doar nişte vise de flăcări,
nişte pagini de frunze
care se lasă scrise cu litere de bronz
cu o pană de vultur,

cărţile nu există,
sunt doar nişte plăsmuiri care răscolesc
pânzele unor corăbii încărcate cu comori,
scufundate
în adâncurile fiinţei
pe o mare sfâşiată de
dor,

cărţile nu există
de fapt,
există doar nişte fluturi cu aripi albe
care mângâie din când în când
izvoarele munţilor
şi lacrimile oamenilor,
în nopţi de mătase
şi cetină.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt nebun şi poate nici chiar atât de prost pe cât se pare. Înţeleg foarte bine că astăzi pământul se scufundă sub picioarele celui ce vorbeşte ca mine, dacă nu se ţine cu tărie pe această Piatră despre care s-a spus că "Porţile iadului nu o vor învinge". Şi totuşi nu pe ea stau, sau cel puţin nu întotdeauna, mai cobor uneori. Din ce motiv şi în ce scop, voi explica mai târziu. Acum voi spune doar un singur lucru: pentru cei ce stăruie pe această Piatră nu are nicio importanţă dacă pământul se scufundă şi lumea piere - "Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta". Aşa se interpretează ceea ce s-a spus despre Piatră. Însă nu aşa înţeleg eu - pierderea lumii nu îmi este indiferentă. Ştiu că nu există altă Piatră, şi cine se bizuie pe ea va fi mântuit - însă mai ştiu că cei asemenea mie nu se vor mântui până când nu vor salva, odată cu ei, lumea ce piere.

Dmitri Merejkovski în Iisus necunoscut, volumul I
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Cât despre tine, acum, doar din cauza faptului că mâine e ziua mamei tale treci prin această perioadă "delicată", eşti atât de nesuferit şi ai aceste toane?
Lucian: Exact. Din această cauză.
Lia: Ca să vezi; băieţelul mamei cel răsfăţat...
Lucian: Lia, te rog! Ţi-am mai zis, nu mă lua peste picior! Nu-mi place.
Lia: Nici n-o făceam, Luci. Deci, te înţeleg. Dar parcă spuneai că asta-i doar una dintre problemele cu care te confrunţi acum. Iar cealaltă? Sau celelalte, dacă ar fi mai multe...
Lucian: Despre acelea, prefer să nu discut, momentan!
Lia: Ah, preferi să nu... Atunci, te las singur. Dar încă nu m-ai lămurit asupra unui aspect. Şi anume, când vei veni la întâlnirile noastre obişnuite?
Lucian: Păi, sincer, nu ştiu. Mai bine nu mă întreba.
Lia: Atunci, nu te voi întreba.
Lucian: Lia, mă bucur că ai venit! Prezenţa ta mi-a făcut bine. Serios! Mulţumesc. Şi te rog, păstrează brăţara, nu mai încerca să mi-o înapoiezi altădată!
Lia: Bine. După cum vezi, o păstrez totuşi. La urma urmei, am primit-o de la... adevăratul Moş Crăciun, nu de la tine.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ce e de făcut dacă nu mă recunosc?
Nu sunt nici creştin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici ţărmul, nici marea;
Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului şi nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparţin Preaiubitului meu.
Am renunţat la dualitate şi am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te ştiu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu eşti cel dintâi, ultimul, cel din exterior şi cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Eşti
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă scot din minţi hainele de vară care sunt şifonate. Detest ideea de neglijent. Este acceptabil dacă ai între 25 şi 30 de ani, dar după această vârstă este îngrozitor. Urăsc să văd persoane pe stradă care arată ca şi cum ar fi împrumutat hainele din garderoba nepoţilor.

citat din Karl Lagerfeld
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transmutare

Ancoră, lanţ (za cu pod)
strângându-se în jurul meu,
în jurul umerilor mei ;
păşesc rar, trăgând după mine
această epavă cu portul ei cu tot,
păşesc sacadat şi pasul răsună
cum tunetul într-un ecou.
Gorgona Meduza se odihneşte
pe singurul catarg rămas cardinal,
acum, când perfect
este doar ceea ce gândesc eu
despre ce fac.
Păşesc greoi, trăgând după mine
epava ce-mi pare a fi bântuită
de indolente mişcări fără sens.

poezie de Vasile Durloi
Adăugat de Vasile Durloi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ai spus

Tu ai spus – nu cer nimic,
Nici cerul nu poate cere,
Tu ai spus, evoluăm pe raze diferite,
Este bine, iradiem ceva, tu ai spus,
Nu suntem nici aproape, nici departe,
Este drept, noi doar suntem,
Tu ai spus, nu este momentul,
Aşa este, nicio execuţie nu se potriveşte cu momentul,
Pentru mine nu există decât ACUM,
Dar nu ai cum înţelege, ai ceasul tău,
Nu-ţi sunt străin cât timp ne aflăm în această lume,
Tu ai spus, iubirea este-n tine, fals,
Iubirea mea este la tine, iubirea ta nu este nicăieri,
Poate că este în cuvinte, dar ce sunt cuvintele?
Pui de vrăbii, zboruri de rândunele, vorba Minulescului,
Cel ce pierduse cheia, pălăria şi bastonul,
Tot mai departe ne vom roti, mâine vom fi departe,
Acum este deja mâine, everyone around me is dying,
Fiecare pleacă în alt tren, avion, au rămas un pantof fără toc,
Un toc fără peniţă, din joacă se nasc iubirile,
Ca furtuna-n aprilie, copleşit îmi plec fruntea,
Parcă ieşeam din spital sau din închisoare,
Mă simt ca o libelulă, adică liber, în jurul meu moare timpul,
Acest fluviu pe care plutesc cadavre invizibile,
Eins, zwei, copii împuşcaţi în faţa mamelor,
Mame împuşcate în faţa copiilor, cine să-i mai plângă?
Istoria se scrie de jos în sus, apoi se autodecapitează,
Buzele mele muşcă aerul, pântecul aerului, mormânt aerian,
Am scos sabia de aur de sub nisip, ca Lancelot,
Pălăria lui Hamlet a fost uitată la rechizite,
Veneau lupii şi urinau peste tot,
Departe urlă felinele mari,
Mă acund şi repet, toate sunt vânare de vânt.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străin de mine, străin de tot

Străin de tot...
Străin de mine,
Străin de tot,
De viaţă,
De fiecare loc;
Sunt un pion mobil,
În mâinile ale cărui destin,
Mă aflu şi suspin...

Dar nu mă plâng,
Încerc să depăşesc frontiere,
Nu-mi impun limite.
Sunt victima unei vieţi, deşi,
Am fost nevoit să decid,
Să dezertez ori
Să mă pierd lucid.

Sunt gata să plec,
Privesc în urmă,
Nu am nici un regret;
Sau poate că
Totuşi am,
Renunţ la puţinii prieteni
Pe care îi mai aveam.

Scot din buzunar
Un bilet spre o destinaţie,
De care nici nu am habar
Am cu mine o valiză,
În ea, paşaportul fără viză.

Sunt un dezertor într-o lume,
Ce pentru unii ca mine,
E un refugiu pentru ziua de mâine.

Mă plimb pe artera principală,
De-a lungul unei străzi
Ce duce spre gară,
Dar gara e goală,
Doar câţiva mai mişună pe-afară.
Cred sau doar presupun,
Că sunt oamenii,
A unei vieţi fără stăpăn.

Trec pe lângă ei,
Mă privesc umil
Cu zămbetele şterse.
Nu mai au cuvinte
Să mai spună:
"Merit o viaţă mai bună!"

Aştept pe peron,
Găsesc un ziar aruncat
La intâmplare
Răsfoiesc pagini,
Citesc doar titluri
Încărcate de valoare.
Sunt genul care se afundă în esenţă
Nu prefer o reală consistenţă.

Mi-a sosit trenul,
Trebuie să plec.
Privesc pe geam,
Cum mă îndepărtez,
Dar nu regret.

Sunt conştient că las tot,
Dar nu pierd nimic,
Din ce am avut
Sau ce-am fost,
Sunt călător prin lume,
Îmi caut un rost
Anii trec unul câte unul
Pierd lupta cu timpul
Pierd trenul ‘speranţei'
Poate ultimul.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Octombrie

Fum în nervuri, aprinse ruguri,
în parcuri doar statuile nu mor,
iar aerul e plin de voci
parcă venind din Elsinor,

Ce replici! Umbre-şi spun pe nume,
cândva au fost Polonius, Hamlet,
acum sunt doar copaci fără de frunze,
coboară ziua-n violet,

A fi sau a nu fi se-aude,
Shakespeare mai scrie-o replică pe vânt;
veniţi la teatru, gata sunt actorii,
spectacolul va-ncepe în curând

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu

Eu nu ştiu cum să mă numesc,
Nici nu ştiu ce-i omenesc.
Nici lumea nu o recunosc,
Nici viaţa ce o trăiesc.

Eu nu ştiu uneori ce mai gândesc,
Nici ce-mi doresc, ce pot să iubesc.
Nici focul ce arde în mine,
Nici cine-l aprinde, cine-l întreţine.

Eu nu ştiu de unde tot vine
Atâta dor în zile senine.
Atâtea lacrimi transpuse în rime,
Atâta chemare de tine.

Eu nu ştiu cine mă cheamă,
Cine visele tot îmi destramă.
Cine îmi alungă liniştea în penumbră
Pe unde gândurile îmi tot zburdă.

Eu nu ştiu cine mai sunt,
Ce legământ am pe acest pământ.
Cu cine l-am făcut, cine la hotărât.
Cine înaintea mea a ştiut.

Eu nu ştiu ce-i început, când a-început
Cum toate se-nvârt într-un tot nesfârşit.
Nu ştiu unde am greşit, dacă am greşit,
În tot ce-am făcut, în tot ce-am iubit.

Eu nu ştiu când m-am pierdut atât de mult,
Prin atâtea cuvinte tăcute doar pentru tine.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, Doamne, văd!

O, Doamne, văd!
Abia acuma văd!
Abia acum-au toate-n viaţă rost!
Abia acum cînd toate s-au schimbat
cu-adevărat,
abia
acum
încep
să văd
ce-am fost!
O, Doamne-aud!
Abia acum aud!
Abia acum răsună glasul Tău!
Abia acum mă bucur să Te-ascult
atît de mult
pe cît am fost de surd,
de-ngust,
de rău!

O, Doamne, merg!
Abia acuma merg!
Abia acum simt calea sub picior!
Abia acum de Duhul Tău atras
fac primul pas.
Şi-acum
aş vrea
s-alerg,
să cînt,
să zbor!

O, Doamne sunt!
Abia acuma sunt!
Abia acum cu-adevărat trăiesc!
Abia acum, în tot ce-i pămîntesc,
pot să mă-nfrunt.
Şi-acum
aud
şi văd
şi merg
şi sunt.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există un aşa zis proces de TREZIRE care ne arată trei moduri de a fi, fiecare are caracteristicile proprii şi cu o anumită tipologie de rezultate. Vorbim despre trecerea de la statutul de victimă la statutul de om de acţiune şi la statutul de lider. Trei roluri pe care le jucăm în viaţa de zi cu zi. Ideea este că suntem cam toate, în funcţie de context. Câteodată suntem victimă în mai mare măsură, alteori suntem om de acţiune în mai mare măsură. Acest lucru depinde foarte mult de modul de viaţă şi de rezultatele pe care le-am avut în trecut, depinde de mediul care ne înconjoară, de oamenii care ne sunt aproape, de mentorii pe care ni i-am ales şi de modul cum ne privim noi pe noi. Din experienţă pot spune că peste 90% dintre oameni sunt în statutul de victimă, foarte puţini oameni sunt de acţiune şi sunt şi mai puţini oameni care sunt lideri în momentul acesta. Gândeşte-te la statutul pe care îl ai în acest moment. Dacă eşti victimă, om de acţiune sau lider.

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au plecat cu toţii

Au plecat şi-acum sunt parte din lumină;
Memoria le-a rămas vie şi plină.
Doar eu stau aici singur fără nici un rost,
Şi macin gânduri despre ce nu sunt şi-am fost.

poezie de Henry Vaughan din Silex Scintillans, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Nu ştii ce-i asta?
Ly: Nu. Nu ştiu... Ce este?
Lucian: E mult mai bine să nu ştii, crede-mă... E o ţigară, care n-ar trebui folosită, pentru că dăunează mult sănătăţii. De obicei, nu fumez, în general, dar acum nu ştiu ce mi-a venit, să-mi aprind ţigara asta...
Ly: Dar ce-i ăla?! Dâra aia albă pe care o face?
Lucian: Fumul de la ţigară... Nu-ţi place cum miroase? Ascultă, dacă te deranjează, o arunc imediat. Şi aşa nu e bună de nimic, nu-mi foloseşte la nimic.
Ly: Parcă ar fi aerul de afară al planetei, aşa arată dâra aia albă, dar miroase într-adevăr groaznic; aerul de afară nu miroase aşa şi ce bine că nu miroase atât de utât! Dar la ce-ţi foloseşte această ţigară?
Lucian: La nimic. Poate doar la distrugerea sănătăţii.
Ly: Păi, dacă nu e bună, după cum ai zis, de ce-ai mai aprins-o?
Lucian: Nu ştiu de ce; nu obişnuiesc să fumez. Se spune că are darul de a te calma când eşti nervos, agitat sau neliniştit.
Ly: Iar tu eşti acum nervos, agitat sau neliniştit?
Lucian: Da, puţin, dar nu chiar atât de mult încât să nu mă pot calma şi fără această ţigară. N-am nevoie de ea...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I; D: Cine se retrage? Cine rămâne în tăcere? A. M: Cel care întreabă, fireşte. Credeai că e vorba despre un altul şi nu despre tine? "eu"-l care este "isteţ" şi întreabă e musai să se retragă! Oare o să te prinzi, au, ba? I; D: Implici că ar exista un "eu" care poate să se retragă sau să rămână în tăcere? A. M: Nu ştiu, Dane, NU ŞTIU CEEA CE POT DOAR SĂ FIU. Dar aş vrea să ştiu doar cine s-a implicat întrebând pe YouTube prima oară? Cine vrea să ştie Acum despre implicare la munte sau la mare? Îl cunoşti pe curios? Pentru că daca n-o fi "eu"-l atunci o fi Prometeul, cine ştie? Dar cu siguranţă curiosul TREBUIE SĂ SE RETRAGĂ. Oare te prinzi?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o iluzie...

De când ne naştem şi până dispărem, trăim o viaţă
de iluzii
Suntem tentaţi de multe ori să ne complăcem în confuzii
Avem în noi o genă anume, de la strămoşi e moştenită
Şi încercăm, să evadăm dintr-o perioadă deja trăită

Am vrea să fim artişti de cinema sau poate sportivi
de performanţă
Trăim o veşnică iluzie, fără să vrem, cu multă nonşalanţă
Privim şi admirăm un mare pianist, şi ne visăm
cântând cu sala plină
E o iluzie ca multe altele ce am trăit, doar noi suntem
de vina

Ne facem planuri despre cum averi s-acumulăm,
trăim o stare de adicţie
Suntem orbiţi, suntem confuzi, nu ne mai pasă nici
de dicţie
Ne îmbrăcăm ca nişte clovni, cu haine în care parcă
suntem goi
Suntem in ton cu moda, o altă stare de iluzie,
ne îmbrăcăm de la gunoi

Ne facem planuri, acumulăm averi pentru nepoţi
Cu toate că ce-avem acum, e suficient pentru noi toţi
Şi am adus în astă lume tot mai puţină hrană spirituală
Suntem preocupaţi în mod curent prea mult de
partea materială
 
Dacă am fost săraci, acum cu disperare vrem să fim
bogaţi
Dacă în foame şi întuneric am trăit, acum părinţi şi fraţi
Suntem înverşunaţi să-i depăşim pe toţi, trăim o altă
stare de confuzie
Nu vreau eu sfaturi să vă dau, dar credeţi-mă,
e o iluzie

Tot ce-ai construit, ai disperat, clipe de stres tu ai
acumulat, ai fost neliniştit
Căzut pe gânduri, nici nu mai ştii ce a fost bine sau
unde ai greşit
Ai existat ca o clipită ce se zbate între eternităţi,
fără să ai mai multe vieţi
Acum în faţa voastră recunosc, că am trăit
Doar o iluzie...
 

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii cu o educaţie precară se plictisesc mai uşor. Şi atunci printre altele, vorbesc despre alţi oameni la o sămânţă la colţul blocului. Ar fi o mare greşeală să pleci urechea la vorbele unor oameni care scot nişte sunete lipsite de orice justificare sau argument. Anturajul este esenţial. Eşti media celor cu care te înconjori. Cine se aseamănă se adună. Cu cine te înconjori şi cine sunt aceia care vorbesc despre tine şi îţi spun ce şi cum e mai bine? Ce rezultate au? Nu ai un anturaj de calitate? Nici o problemă, înconjoare-te cu cărţi, documentare şi educaţie. Vei avea cel mai şmecher anturaj posibil de la care chiar ai ce să înveţi. Mulţi oameni sunt lipisiti de empatie şi compasiune şi nu ştiu cum e în papucii noştri. Multor oameni le merge gura aiurea pentru că nu ştiu cum e în realitatea noastră, nu ştiu provocările şi obstacolele noastre, lupta ce o dăm şi munca interioară şi exterioară la care suntem înhămaţi. Oamenii privesc doar suprafaţa şi apoi dau din gură pentru că aşa stă în firea oamenilor needucaţi să privească în profunzime. Am fi fraieri să ne lăsăm la mila influenţelor unor oameni incapabili de a vedea punctul nostru de vedere. Lasă-i să vorbească, tu fă-ţi treaba. Într-o zi se vor uita la tine şi îşi vor lua notiţe. Unii oamenii sunt pur şi simplu distructivi şi autodistructivi. Dacă vor să îşi facă rău, să îşi facă lor. Tu protejează-te şi păstrează o distanţă sănătoasă.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os şi piele...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum mulţi se nasc şi mor
Cum alţii fără niciun rost trăiesc
Cum viaţa trece iute ca un nor...
Stau şi privesc.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!