
Sclipiri de stele
Pică una câte una
Stele-n apa unui lac
Eu privesc mirat minunea
Si aș vrea să mă prefac
In culegător de stele
In a nopții blândă taină
Si să răscolesc pădurea
Scuturând a vremii haină.
Coama vântului sălbatic
Să o pot prinde din mers
Si cu gândul meu cel laic
Să mă-nchin la Univers.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vânt, poezii despre vestimentație, poezii despre stele, poezii despre păduri, poezii despre noapte sau poezii despre gânduri
Citate similare

Gustul nopții
aș vrea să-ntreb la despărțire
în câte paturi de mahon
ai presărat petale fine
în părul castaniu sau blond
târzie iarnă se așterne
în filele din calendar
nu-ntinde mâna, o simt rece
iar gustul nopții e amar
ciorchini de stele desenează
abisul cel nemărginit
povestea noastră cea frumoasă
ajuns-a astăzi la sfârșit
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre sfârșit, poezii despre păr șaten, poezii despre păr blond, poezii despre păr, poezii despre prăpăstii, poezii despre prezent sau poezii despre mâini

Vorbind cu Topîrceanu
din depărtări privesc Negoiul
semeț cu sceptrul înghețat
în vale curge Topologul
pădurea e la defrișat
un belgian venit din lume
a cumpărat tot ce-a putut
și plânge muntele în ploaie
e dezbrăcat și abătut
învie, Doamne, iarăși țara
unui popor ce n-a apus
aș vrea, vorbind cu Topârceanu
să merg pe Topolog în sus...
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre văi, poezii despre plâns, poezii despre ploaie, poezii despre nuditate, poezii despre munți sau poezii despre gheață

Proprietate
Ce inseamna " al meu"?
Proprietate?
-Nu totdeauna....
Privesc in noapte luna
-Frumoasă ești
Și cerul tău cu stele!
Nu.... am greșit...
Ești luna mea,
Ești cerul meu cu stele
Pădurea mea
Și tu frumosul meu
Proprietate?
-Nu... iubire!
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre iubire, poezii despre greșeli, poezii despre frumusețe sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

Invizibil
Într-o seară m-a atins
gândul tău hoinar
și am tresărit...
În lumina
unui bec ecologic
am intins mana
spre gândul invizibil.
L-am pierdut
în intunericul nopții
o noapte în care
nu am dormit.....
Fâșii din sufletul meu
se risipeau
instantaneu
încercând
să aducă înapoi
gândul cel hoinar
care m-a atins
Invizibil in lumina
unui bec ecologic.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre suflet, poezii despre somn, poezii despre seară sau poezii despre ecologie

Privesc
Privesc prin fereastra deschisă
Cum se scurge lumina
În adâncul unui ochi de tăcere.
Părul albastru al cerului
Se unduie lin,
Dansul fotonilor
Prinde în vârtejuri de taină
Un zâmbet al unui copil
Care a descoperit un fluture alb.
Surâsul din noi a evadat,
Iar acum suntem un vulcan
În care a încolțit sămânța iubirii.
Curcubeul ascunde ca o sprânceană
Visele noastre,
Muguri și flori,
Flanchează altarul de stele...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre vulcani, poezii despre visare, poezii despre tăcere, poezii despre sprâncene sau poezii despre muguri

Gust de rodii
Azi o mână arămie
Despre mine vrea să știe
Cine sunt, de unde vin,
Cărui Dumnezeu mă-nchin.
Îi răspund că-s dintr-o carte
Desprinsă pe jumătate,
Ochi de apă după ploaie
Zâmbitoare și vioaie.
Mâna-ntinsă mă cuprinde:
- Spune, fără jurăminte,
Câte ploi ți-au spălat ochii
De-ai rămas cu gust de rodii?
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre promisiuni, poezii despre cărți sau poezii despre Dumnezeu

Dramaturgul și poeta
Un dramaturg cu pasul rar
Se-ntreabă: Câte piese am?
Din ele câte au succes
Și câte fără înțeles...?
Oricum, rămân apreciat
Și deseori aplaudat,
Infatuat nu pot a spune
Față de cei fără de nume
Privi spre mine la un vers
- Tu te cam plimbi prin univers.
- Adevărat, și Terra-i stea
În univers pe undeva.
- Tu nu ai înțeles deloc...
Vrei să te laud chiar pe loc?
- Nu... nici gând, maestre,
Eu iau viața așa cum este.
Și dacă mă gândesc un pic,
Pot să mă supăr din nimic?
Apocalipsa de-o să fie,
Desigur nu e poezie....
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre teatru
- poezii despre scriitori
- poezii despre viață
- poezii despre versuri
- poezii despre supărare
- poezii despre succes
- poezii despre plimbare
- poezii despre laudă

Cu tine
Cu tine in gând adorm
In frigul nopții
Cu tine in gând
Răsar in zorii dimineții
Cu tine in gând
Mă incălzesc
In soarele de iarnă
Cu tine in gând
Privesc pe stradă
Trecatorii..
Si dacă intr-o zi
Voi pierde gândul?
Cum voi putea trai
Făr-a gândi la tine?
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iarnă, poezii despre dimineață sau poezii despre Soare

Privesc zorii
Și ninge...
Printre gânduri și rânduri,
Liniștit, tandru,
Ultimul sărut al iernii,
O iarnă blândă
Prinsă într-o maramă
Cu mărțișor.
În liniștea dimineții
Amintirile curg în fulgi
Ce se topesc pe asfaltul rece...
Privesc zorii, printr-o prismă
A ireversibilității.
Merg mai departe
Și ninge...
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre ninsoare, poezii despre amintiri sau poezii despre Mărțișor

Carnavalul zăpezii
Acopăr urechile cu gulerul de la palton,
Să nu aud țipătul vântului sălbatic
Care dansează intr-un vârtej de fulgi,
Să nu aud rugăciunea mieilor la stână
Si urletul lupilor hămesiți....
Si eu care venisem la Carnavalul Zăpezii,
Inșelătoare speranță, la fel ca surâsul tău straniu
Intr-o noapte de făurar, la lumina unui felinar stins
Unde doar luna lumina odaia noastră
Si incerca să innoade un fir rupt de timp.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre urechi, poezii despre oi sau poezii despre lupi

Replică
Într-o mare de femei
Care-admiră al tău vers
Ce contează-al meu condei
Care caută un sens
Dar râzând deschid fereastra
Nu-i furtună, nu-i nici ploaie
Zboara gândul meu sălbatic
Ce nu vrea să se îndoaie
Și-alergând cu disperare
Nu e pumă, nu-i nici humă
Este doar parfum de floare
Și un vers ce-i scris în glumă
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre umor, poezii despre flori sau poezii despre femei
Hiperviziune
Prin câte hiperspații s-au născut,
În minte sau aiurea-n Univers,
Alături invizibili am fi mers,
Până ce șoapta cea dintâi ar fi tăcut.
Din câte stele în Ocean
Sclipirea-și odihnesc,
Pe una numai, din alean,
Identic am ales.
Dar plini de colb stelar pe trup,
În păr cu radiații,
Pe Om noi l-am zidit din Lut,
Și gheme de senzații.
Și-n câte hiperpații s-au născut,
În minte sau aiurea-n Univers,
Alături împreună am trecut,
Cu glezna-nnobilată de un vers.
poezie de Elena Albu
Adăugat de Olga Bocioaca

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre odihnă, poezii despre ocean sau poezii despre naștere

În seara asta
când haina nopții te-nfășoară
ascultă cântecul postat...
si-n intunericul de-afară
eu voi pluti ca vis uitat
mă voi apropia de tine
si părul blond o să-l ating
sunt visul nopții dintr-o vară
si-am revenit in anotimp
uitat eu sunt în valul vremii
ce are drum doar spre ocean
mă-ntorc din largul depărtării
și-n seara asta-ți bat în geam
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică sau poezii despre anotimpuri

Ascultă
Invață s-asculți ingerii nopții,
Zbuciumul vântului
Si liniștea ploii....
invață s-asculți glasul pământului,
Tăcerea cerului
Si freamătul zilei care vine.
Invață s-asculți pe cel ce-ți vorbește
Si este lângă tine....
Invață s-asculți gândul care te urmărește
Ca umbra ta, in lumina soarelui.
Si nu uita,
Ascultând vei invăța,
Să fii bun, modest si iertător,
Depășind furtunile,
Stăpânind bătăile inimii
Si păstrând ritmul pașilor in timp.
Ascultă....
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre ritm sau poezii despre puls

Ancorată în silabe
Sunt cuprinsă in poveste
Scufundată intr-o carte
Ancorată în silabe
Peste care vântul bate.
"Valul lumii, valul vremii
Mă coboară, mă ridică"
Am rămas fidelă muzei
Cerul arde, frunza pică!
Si așa in corelare
Cu a timpului secundă
Caut in dictionare
Timpul lung si fraza scurtă.
poezie de Doina Bonescu din Povești în vers
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre secunde, poezii despre frunze sau poezii despre fidelitate

Am să te-aștept
Am să te-aștept în plină vară
Pe coama unui val spumat
Ascunși în alge, până-n seară
Să reclădim ce am stricat...
Și pasii-i spală valuri multe
Furtunile s-au răzvrătit
Stă buciumul pe deal s-asculte
Cum plânge dorul ne-mplinit,
Uimiți că șoapta ne pătrunde
Plutind pe coama unui val,
Lăsăm iubirea să inunde
Nisipul ce s-a strâns la mal,
Apoi tăcuți ca două umbre
Pășim sfioși prin poarta nopții,
Lăsăm în urmă vise sumbre
Și ne iubim, cât vor vrea sorții.
poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nisip sau poezii despre dor
* * *
Pădurea de ploaie,
Cu cerbii de ploaie,
Ascunse poteci
Prefac în pâraie.
A gândului hartă,
Cu drumul spre toamnă,
Neliniști ciudate
A ducă îndeamnă.
Și nu-i vremea încă,
De-a cerbilor nuntă,
Dar frunza ce pică
Bocănitul le-ascultă.
Pădurea de ploaie,
În ropot prin mine,
Păienjeni trezește
Și dorul de tine.
poezie de Mihaela Poduț Ienuțaș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre nuntă sau poezii despre hărți

Zăvorul
întroienit e drumul, aș vrea să vin la tine
dar iarna e geroasă și nu ține cu mine
ascult la vântul care îmi bate în fereastră
și plânge liliacul știind povestea noastră
sub pături de zăpadă stă ghiocel ascuns
iar crivățul sălbatic zăvor la poartă-a pus.
întroienit e drumul aș vrea să vin la tine
e noapte neagră-afară și-adorm printre suspine
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ghiocei, poezii despre ger sau poezii despre crivăț

Viscol
Viscol s-a pornit cu ură
Intrecând orice măsură
Mi-a luat țigla de pe casă
Mi-a pus frigul in fereastră
Crengi de nuc se frâng si țipă
Dumnezeu face risipă
Scuturând din norii grei
Fulgii mari ca niște miei.
Alertată-o ambulanță
Se impiedică, o viață
A rămas pe drum cotit
Cu zăpadă acoperit
Nicio urma nu se vede
Ziua in văzduh se pierde
Intunericul hoțește
Prinde tot ce intâlnește
Si in jur este pustiu
Mă intreb dacă sunt viu...
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viscol, poezii despre nori, poezii despre crengi sau poezii despre ambulanță

Tăcerea
aș vrea să-ți spun
că te inșeli...
că nu-i nimic adevărat
din ce ai zis
dar tac..
privesc in gol
nu am mințit nicicând
e prea târziu acum
să recunosc
că și tăcerea
e o minciună.
poezie de Doina Bonescu din Va veni o zi
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre minciună, poezii despre adevăr și minciună sau poezii despre adevăr