Libertine

trăiesc din ce îmi oferă fuga
în fiecare toamnă
bum
din mine picură ceva atât de puternic
mi se lipeşte de faţă şi creier
ştiu că urmează să fiu jupuită
de buclele mele încărcate de conştiinţă
sânul îmi creşte precum un sky-scraper
până la virgo sug galaxii &
îmi înfig mâinile în tranşeea neagră, internă
îmi fac loc să lovesc
fata cea nouă, oarecum tăcută
din cauza pierderilor neîncetate,
o manevrez ca pe o păpuşă dezertată
în faţa unui singur spectator
eu sunt mâna care o despică şi o aruncă mutilată,
eu sunt silueta libertine et robuste ce o atacă dinăuntru
următorului om care mişcă o să îi pun un penny în palmă
închide şi strânge

poezie de Ema Dumitru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum eu însumi sunt ca o păpuşă care se agită în teatrul de marionete, căpşorul meu de porţelan se întoarce la dreapta şi la stânga, mâinile mele se mişcă în sus şi în jos, sunt vesel, mă joc, le ştiu pe toate. Un lucru nu ştiu însă: a cui e mâna care mă trage de sfoară?

Leonid Andreev în Jurnalul Satanei (2004)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de ziduri

sunt inimi îndrăgostite
pun mâna pe baros şi lovesc
lovesc cu teamă cărămida
tencuită cu sentimente calde
sparg cu delicateţea unui
cioplitor în marmură de unde
susură fericirea şi aşez pe jos
o coala albă pentru zidul
crăpat în toată splendoarea lui
ştiu că în partea cealaltă
e şi inima ei şi nu am stare
lovesc cu mâinile goale
cu picioarele de balerin
care dansează pe versuri
lovesc ca o pasăre-n zbor

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cutremure

un mal departe de celălalt. o zonă de deraiere
în care alunecăm zi de zi cu piepturile încinse
de heets-urile pe care le-am încălzit

în loc de fumul de ţigară / aburul tutunului încălzit.

pe bulevarde o linişte totală. doar ceasul ticăie
anunţănd sfârşitul iminent al timpului.

pauză de ţigară

// nu sunt acea păpuşă care cere un foc în mijlocul bulevardului pentru a fi băgată în seamă.
nu sunt acea femeie care are pieptul puternic plin de zale şi iluzii.
port iluziile în altă parte / în pantece acolo unde nu poate ajunge nimeni.
nici tu //

pe primul mal stau părinţii mei într-o casuţă mică cu geamuri galbene.
stau în prag / îmi fac cu mâna / dar mâinile lor sunt însângerate.

mi se pare că-s morţi / dar ei se uită la mine şi-mi zâmbesc.
zâmbetele lor mă sperie.

pe celălalt mal sunt eu şi cu tine / în camera noastră luminoasă şi lustruită.
eu stau pe parchet şi număr clipele până cand respiraţia mea se va opri.
expir ioni de argint. ioni de argint din trupul meu supus atât de mult
promisiunilor de evadare.
tu stai şi te uiţi la mine. e atât de bine.

// pauză de ţigară. //

cutemur şi dintr-o dată nu mai ştiu în ce parte să mă duc.
cerul isi târâie picioarele lungi lângă mine/ norii lui sunt
perne care mă sufocă.
adevărul este acesta. oriunde aş fi trebuie să te iau şi pe tine.

orinunde aş fi trebuie sa îi iau şi pe ai aşa cu tot cu măinile lor însângerate,
zâmbetele lor lugrube & senzaţia că sunt morţi.

dar din nou spun. spun. e atât de bine. dacă n-aş avea amintirile acestea aş muri.
aş fi o pasăre fără control
fără busola internă a magnetismului care o leagă de pământ.
tu lea-gă-mă de patul acesta cu aceasta sfoară neagră / şi lasă-mă să rămân aici.
pe bulevarde o linişte totală.

// pauză de ţigară //

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt prea singur pe lume şi totuşi nu-s singur destul

Sunt prea singur pe lume şi totuşi
nu-s singur destul,
orice ceas să-mi fie sfinţit.
Sunt prea ne-nsemnat pe lume şi totuşi
nici mic nu-s destul
să pot fi în faţa ta
ca un lucru-nţelept, tăinuit.
Voinţa mea o vreau şi vreau pe-al faptei
drum
Să duc voinţa mea;
vreau în tăcute vremi,
şovăitoare oarecum,
când se-apropie ceva,
să fiu între cei ce ştiu
sau singur să fiu.

Vreau fiinţa toată să-ţi reflect, să-ţi sorb,
nicicând să nu fiu prea bătrân sau orb,
să îţi pot ţine chipul greu, şovăitor.
Vreau să mă desfăşor.
Nicicând nu vreau încovoiat să fiu,
căci nu sunt eu când sunt încovoiat.

Vreau cugetu-mi adevărat
În faţa ta. Vreau să mă zugrăvesc
ca pe-un tablou la care m-am uitat
aproape şi îndelungat,
ca vorbele de mine înţelese,
ca un urcior de fiecare zi,
ca faţa mamei,
ca o corabie ce mă culese
şi mă goni
prin viforul cel mai de moarte.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aş fi iubit

Te-aş fi iubit cu totul.
Ţi-aş fi iubit trecutul cu fiecare chip pe care l-ai atins,
cu fiecare gură pe care ai sărutat-o,
cu fiecare corp pe care l-ai pătruns,
cu momentele în care ai scâncit de durere şi ţi-ai strâns genunchii la piept
şi lacrimile ţi-au curs în valuri pe obraji.
Ţi-aş fi iubit faţa schimonosită de durere,
lacrimile din ochi şi genele umede,
obrajii lipicioşi,
suspinul din gât,
frica şi vocea tremurândă,
respiraţia sacadată şi tremurul mâinilor.
Ţi-aş fi iubit inima jupuită,
bucată cu bucată,
neagră, prăfuită, fără speranţă.
Ţi-aş fi iubit zgârieturile,
semnele şi cicatricile,
fiecare imperfecţiune,
fiecare fir de păr deranjat,
fiecare strigăt, ţipăt, şoaptă,
fiecare rid ce-ţi întâmpină râsul sau furia.
Aş fi iubit deranjul dinăuntru tău,
crizele necontrolate,
calmul înfricoşător,
pasiunea violentă.
Ţi-aş fi iubit plecarea,
pasul grăbit,
silueta dispărându-ţi în umbră.
Te-aş fi iubit cu totul.

poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile mele tremurau ca în faţa unui tezaur abia dezgropat, intangibil şi cast, unic şi relevant... Simţeam că sunt prinsă în acţiunea unui film, că eram unicul spectator participând activ la acţiunea în desfăşurare.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe vremuri jurasem să nu-i mai spun niciodată mătuşă, dar acum socoteam că nu-i nici un păcat să uit şi să calc acel jurământ. I-am prins mâna ce sta întinsă peste cearşaf şi dacă în clipa aceea ea ar fi strâns-o cu bunătate pe a mea, aş fi simţit o adevărată plăcere. Dar firile reci nu sunt aşa de uşor de îmblânzit şi nici antipatiile profunde nu se sting atât de iute. Doamna Reed îşi retrase mâna şi întorcându-şi faţa de la mine, spuse ceva despre noaptea care era caldă. Îmi aruncă iar o privire la fel de îngheţată şi în clipa aceea am înţeles că părerea ei despre mine, sentimentele ei faţă de mine nu se schimbaseră şi nici nu se puteau schimba vreodată. Am văzut în ochii ei de piatră, prin care nu putea răzbate lumina dragostei şi din care nu puteau izvorî lacrimi, că era hotărâtă să mă socotească până în ultima clipă drept tot ce poate fi mai rău, fiindcă de m-ar fi socotit bună, ar fi simţit nu o bucurie mărinimoasă, ci o durere aprigă, o durere de rană adâncă.

citat celebru din romanul Jane Eyre de Charlotte Bronte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri şi gânduri

Întunericul sufletului, răsfrânge în juru-mi întuneric,
Ziua e neagră, noaptea-I neagră, lumea-I neagră, iarba-I neagră, viaţa-I neagră,
Pentru mine demult s-a spulberat şi scruul visurilor mele.
Gânduri şi gânduri se iau la trântă şi-mi fură liniştea şi somnul.
Îmi fură tihna şi odihna.
Dar iată ă în negura vieţii mele apare o luminiţă ce mă-nfioară.
O, biată luminiţă,
Te vei duce şi tu pentru a face şi mai amară rămmăşiţa zilelor mele,
Te-ai hrănit cu himere,
Ai iubit în disperare cerul şi marea,
Fără să priveşti în jurul tău pe pământ.
Iată-te singur, singur.
E toamnă, toamnă, aproape iarnă.
Deschide ochii mari, trezeşte-te şi privşte altfel!

poezie de Lia Maria Gaşpar din Gânduri şi gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Divinul "eu" este acel "eu" care are conştiinţă de sine. Mâna, piciorul, nasul, stomacul, creierul, nu au conştiinţă de sine. Nu are conştiinţă de sine nici uniunea tuturor, care e asemenea unui trup mort. Are conştiinţă de sine ceva indefinit, liber, atotputernic în domeniul său spiritual.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verset galactic

sunt absolut indeferent de geniul lui Mozart
de energii întunecate şi de strune
nici spaţiul în mii de ani- lumină nu-l împart
şi nici că Te iubesc nu ştiu a spune
sunt pur şi simplu ca un vierme orb
şi surd sunt ca Beethoven şi ursuz
trăiesc mult mai puţin decât un corb
şi cât trăiesc la fel e un abuz
şi numai sufletul păstrează un secret
încredinţat drept talisman cândva de Tine
şi când v-a părăsi umilul meu schelet
şi lumea asta cu moravuri libertine
el o să poată să străbată galaxii
Localul Grup şi mai apoi Laniakea
să soarbă din divine energii
şi să revină înapoi pe Geea...

poezie de Iurie Osoianu (23 decembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

în fiecare zi
mă uit pe mine
şi tot mai mult
mă curg
pe neuitarea ta

în fiecare zi
se strânge împrejuru-ţi
în cărnurile mele
şi nu mai ştiu
care sunt eu

în fiecare zi
ne ridicăm la ceruri
să ne vedem de sus
cum aripele vremii-n
alt soi de zbor ne-au dus

că-n magica lumină
nu-i drum înspre apus
că dragostea-i în ceruri
la piept cu nemurirea

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu chip de copac

ca trunchiul de copac bătut de vânt
trăiesc cu viermi sub scoarţă mă secătuiesc
de toate armoniile, de fermecat avânt
de toate splendorile pe care le iubesc.

când se porneşte furtuna din senin
înfig rădăcinile în pământ mai adânc
sorb din elixirul ploii dulce şi divin
primesc darul ceresc bucuros ca un ţânc.

frunzele mele cântă ca vioara cu har
dimineaţa în zori sunt scăldate de rouă
ajunge câte-o slovă freamătul solar
toamnă mă înveşmântă cu o haină nouă.

cu tâmple-ngălbenite de chin şi amar
ascund în mine păsări din cuiburi cu ouă.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt foarte ataşat ideii soluţiilor personale. Dacă fiecare dintre noi va găsi câte o soluţie de bună calitate, până la urmă vom reuşi să ajungem în punctul în care ne vom spăla frumos pe faţă, ne vom strânge mâinile şi vom spune: "Gata cu prostiile! Hai să ne-apucam de treabă!".

citat clasic din Adrian Pintea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aruncă o privire către lume şi vezi nefericirea din jurul tău şi din tine. Ştii care e cauza acestei nefericiri? Probabil vei spune că e singurătatea, asuprirea, războiul, ura sau ateismul. Şi vei greşi.
Există o singură cauză a nefericirii. Credinţele false pe care le ai în minte, credinţe atât de răspândite, unanim acceptate, încât nu-ţi trece niciodată prin minte să te îndoieşti de ele. Din cauza acestor credinţe false vezi lumea şi pe tine într-un mod distorsionat. Programarea e atât de puternică, iar presiunea societăţii atât de intensă, încât eşti într-adevăr captiv în percepţia distorsionată asupra acestei lumi. Ce e şi mai rău e faptul că majoritatea oamenilor sunt atât de spălaţi pe creier încât nu-şi dau seama cât de nefericiţi sunt, asemenea omului în vis, care nu are nici o idee că visează.

citat din Anthony de Mello
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele inimii mele

Toamnă!
Sunt albi la faţă mestecănii
Lumina e albă din razele soarelui
Din palme ciugulesc păsările flori din grădinile raiului
Nu ştiu unde şade egreta în inima ta
Sau a plecat odată cu toamna!
Ce se întâlneşte cu valurile inimii mele
Ascult-o, e fereastra ce nu vrea să-ţi vorbească!
Ce nu se închide,
E lumina care naşte zâmbetul
Toamnă, du-mă lângă ea!
A trecut de miezul nopţii
Am lăsat inima să aleagă
Alegând frunzele care cad melancolic
Şi pe ea care poartă tot numele inimii mele,
Cu rezonanţa luminii aşezate ca nişte trepte de piatră Nemişcate aşteptând, oare ce va zice?
Tot aşteptând-o să vină, odată cu toamna aprinsă şi ruginie.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeul tău vorbeşte

în fiecare zi
îmi creşte pe buze
ca un cuvânt albastru
în care înoată dragostea
mai rămâne să traseze
drumul reîntoarcerii mele
şi să urmez orbeşte
fiecare centimetru de credinţă

ştiu pare absurd să întorc totul acum
dar aş vrea să ascult câtecul îngerilor
rezemată de tâmpla ta
şi cum noaptea ne înveleşte în vise
aşa să fie braţele tale
în jurul cuvintelor mele
ce se aruncă în gol

mi-e teamă uneori să nu pleci
atât de teamă
încât
pun piatră peste piatră
implorând timpul să-mi lase
clipele în care te ştiu aproape

Dumnezeul tău vorbeşte
de tine
poezia mea

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmplări dinăuntru

Sunt lucruri pe care nu le spunem până la capăt, din lipsă de timp, din lipsă de curaj, din lipsă de noi înşine
Sunt lucruri care mor în noi de dimineaţa până seara şi habar nu avem ce sunt şi ce pierdem

Când dormi toate continentele de pe pieptul tău se apropie încet, încet, unul de altul
Ca în urma unui cutremur care are loc la mare adâncime şi care nu se resimte la suprafaţă
În corpul tău mor dinozauri, dispar specii, apar altele, toate fricile, toate iubirile se apropie
Unele de altele, îşi ramifică rădăcinile până cuprinde tot, se îmbină într-o formă de relief nouă
Privesc cum dormi dus departe şi totuşi atât de aproape încât îţi pot modifica cu degetele
Forma inima, forma gândurilor friabile prin mâna mea cleioasă ia fiinţă un vas de lut
În care îmi pot pune în siguranţă tăcerea şi mai ales iubirea, dau drumul iazurilor
Şi peştii îţi sar până aproape de tavan, liberi de ţărm, cumva fericirea izbucneşte
Dintr-o bucată de pâine pe care un câine o târăşte prin praf, e o nebunie de nedescris
Şi tu dormi, la toate răscrucile e pus semnul pericol de moarte, să-ţi ţină simţurile ascuţite
Niciodată nu eşti singur şopteşte semnul de fiecare dată când treci, de fiecare dată când trec
Toate săgeţile le pun în teacă, îmi fac loc în tine ca un copil fugit de acasă, liber de ţărm
Adorm şi eu în peştera asta rece unde se aude doar sângele picând din eprubetă

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care trăiesc pe dinăuntru

sunt oameni ca şi mine
care trăiesc pe dinăuntru
ca într-un schit săpat în carnea lor
de întrebări fără răspuns

în care Dumnezeu
încă din primordialele infinituri
prin sensibilitate
şi-a lăsat amprenta

oameni oglindă
în a căror privire
se reflectă toate suferinţele

care preferă să vocifereze prin artă
şi dacă ar prinde cu adevărat glas
agonia lor interioară
lumea întreagă
ar asurzi

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi cercetarea speculativă, sterilă şi veţi fi gradat eliberaţi de toate neliniştile. Deosebirea dintre "desigur" şi "poate că" este destul de mică. Dar între o faptă bună şi una rea deosebirea este foarte mare. Vai! Greu e să nu-ţi fie frică de ceea ce se tem oamenii. Suntem într-un pustiu fără iubire, sterp şi aparent fără de sfârşit; totuşi oamenii se zoresc bucuroşi - ca şi cum s-ar urca primăvara pe culmi! Numai eu sunt sfios. Dorinţele mele n-au încolţit încă. Sunt ca un copilaş care n-a zâmbit încă mamei sale. Rătăcesc la întâmplare, ca un pripăşit care nu ştie încotro s-o apuce. Toţi ceilalţi au prisos, eu singur sunt despuiat de toate. Sunt o minte simplă şi ştiu doar că nu ştiu nimic. Oamenii sunt luminaţi, numai eu trăiesc în beznă; ei sunt toţi isteţi, numai eu sunt spiritul greoi. Sunt agitat ca oceanul, umblu fără oprire. Fiecare are un lucru; eu singur sunt incapabil să mai posed ceva. Sunt deosebit de toţi ceilalţi oameni prin modul meu de a fi. Da, dar mă odihnesc în preajma preaslăvitei Maicii Mele şi a Universului.

Lao Tse în Tao Te King, 20
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Farul interior

Mă întrebam, dacă am fi faţă-n faţă, da, noi doi, ca doi iubiţi
Am fi ca la un proces penal, cine pe cine a lezat, care e prejudiciul
Cine e victima, cine trebuie pedepsit, ne-am apleca unul în faţa altuia
Cu reverenţa pe care o facem în faţa idealurilor, ştii, idealurile sunt
Chestiile alea mici pe care tot încerci să le prinzi în ace
Atunci când te grăbeşti la prima întâlnire, un fel de vise mofturoase
Care nu vor să stea prinse de corp şi tot cad şi iar încerci, până devine ruşinos
Un fel de broşe sclipitoare pe care le punem la vedere şi care spun tacit
Uite ce bogăţii am eu, şi tu deja să fii pierdut în livezile mele de la ţară
În care roiesc insecte şi tot felul de îngeri, oricum ceva care face miere
Şi ţine de foame, şi uite aşa începem să servim acestui basm zi de zi
Din carnea noastră aureolată, îi ducem hrană pe ascuns ca unui prizonier
Din Alcatraz, pentru că, nu? Idealurile se urmează pe ascuns, în tăcere
Nimeni nu trebuie să ştie de ele, e ca şi cum am face o fărădelege şi la final
Am reuşi să ne îmbogăţim brusc, mă întrebam, dacă am fi faţă-n faţă
Da, noi doi, ca doi iubiţi şi am substitui tăcerea acestor versuri
În mine ar începe să lumineze un far în direcţia ta: Pământ!

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!