Caruselul vieţii

Te învârţi uneori într-un ritm frenetic
Printre oameni idei şi flori cu parfum de dor.
Uneori doar o clipire de gând te ameţeşte
să urci în caruselul vieţii unde nu există caleşti,
nici caiuti, inorogi înaripaţi elefanţi sau vise,
doar speranţe, idealuri, dorinţi, stau ascunse
printre lanţurile ce-ţi infăsoară sufletul plăpand
speriat de vuietul trădărilor din piatra filozofală.

Când şi când, o sclipire de indiferentă a inimii
dă posibilitatea întreruperii ritmului ameţitor
al caruselului anilor pierduţi. Atunci, în secunda de răgaz
a existenţei, în sfârşit devii fiinţa care eşti,
nu cea care au şlefuit-o cei ce te-au amăgit să urci în carusel,
spunându-ţi că viaţa e o furtună fără început şi fără final.

Închizi ochii,
imensul clopot al celor ce -şi strigă cu un dangăt neputinţa
se învârte în jurul tău ca o fantomatică chemare.

Tu aştepţi linistită într-un colţ al cuvântului nerostit
să poţi intra din nou în ritmul frenetic al caruselului,
ori poate ai obosit să ţii sufletul infăsurat în lanţul iluziilor.

Te retragi cu un suspin de neputintă de a opri sângerarea
ce spinul unui trandafir cu parfum de dor ţi-a rănit cuvântul.

poezie de Marioara Vişan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul

nu voi să spui acum nimic
de ce-aş vorbi
e noaptea în care lacrimi plâng
şi stele cad din cer, în gând
tăcerea mea e plâns amar
în aste sfârtecate lumi
biet suflet efemer
pe ţărmul vieţii rătăcit
atâtea întrebări de pus
fără de răspuns
pe aici, pe undeva, cândva
curgea odată un izvor
creat din lacrimă şi dor
noi doar tăcem în tragicele şoapte
acum, aici, în prag de noapte
aş vrea să mai desfac un gând
încet-încet, pe rând
am obosit de atâta mers în gol
să stau, să merg..
aici, totul este şters şi fără sens
într-un deplin consens
am umblat aiurea printre ani
printre plopi şi castani
uneori beat alteori obosit
pe o stradă a vieţii mi se pare
cine ştie, poate, oare...
aveam ochii legaţi la spate
să nu văd lacrima timpului cum arde
valul vieţii ştergea urme pe nisip
păşeam pe un drum
un chin nesfârşit
era începutul unui sfârşit mereu neînceput
alunecam pe pământ
mă loveam de gânduri
ascuţite gânduri
mi-e trupul obosit de mers în gol
luna se-apleacă
dincolo de ceaţa din jur
păşesc spre acel îndepărtat meleag
unde nu e durere nici suspin
decât un chin
ce viaţă, ce destin
să plec, să vin

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, da, e cumplit când sunteţi neoneşti, pentru că doar atunci mintea încearcă să-şi justifice nefericirea cu fericirea unei imagini care nu există... Doar mintea îşi imaginează în basme "Un început fără de sfârşit" pentru că, oarbă fiind, nu poate vedea că tu nu ai început şi nu te poţi sfârşi vreodată. Dar care gând nu are început şi implicit sfârşit? Ceea ce începe se va termina, dar ceea ce nu începe, unde, când, cum se termină?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haina cuvântului

Ce straniu gol în liniştea dintre imagini de timp uitate în valiză
am purtat-o prin anii existenţei perene
mă asurzeşte profunzimea necuvintelor ce stau ascunse pe foaia albă
se cred fantome, ele cuvintele
chiar au devenit fantome din cauza tăcerii dintre noi
nu-mi urlu neputinţa de a îmbrăca frumosul în haina cuvântului
zi de zi cos literele una de alta cu emoţia risipirii de mine
nu toate hainele cuvinte ce le creez îţi îmbracă sufletul.

Poate sufletul tău nu e pe măsura creaţiei mele
nu am făcut şcoala stilistilor în arta scrisului pe măsura celor inteligenţi
am doar şcoala vieţii la care mulţi se cred premianţi
pentru că ştiu să coase cuvinte ce uneori nu le înţeleg nici ei în profunzime
asta nu-i împiedică să desconsidere efortul meu de a coase cuvinte din boabe de roua
nu vreau să ajung mare creator de modă în arta scrisului
visez să nu mai simt atât de pregnant acest gol din liniştea dintre imagini
care imagini? Deschide cartea vieţii şi priveşte foia albă a timpului neînceput
Spune-mi ce vezi? Trecut, prezent?
vei vedea doar viitorul ascuns în haina de cuvinte fantomă
destinul îţi pregăteşte garderoba pentru suflet. Nu pierde acul timpului.

poezie de Marioara Vişan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu...

Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puţin dintr-o privire în viaţa asta trecătoare!
Şi nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am aşteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!

Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Şi-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Şi-n nopţile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!

Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi eşti perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Şi-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerşim iubirea când apare Luna!

Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre şoapte!
Nici moartea nu alungă ce viaţa a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârşit în noapte!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinos cuvântului

la 31 August - Ziua Limbii Române

mi-e sufletul o colonadă ce sprijină un Univers,
un univers în care fiecare cuvânt nerostit capătă nuanţă de vers,
un vers ce dă sens şi rost existenţial formalităţii cu nume de trup trecător –
(mormanul de materie destinat purificării prin putrefacţie).

mi-e sufletul o colonadă ce sprijină un univers,
un univers în care cuvântul se transformă-n lacrimă,
o lacrimă ruptă din nemărginire de univers.

mi-e sufletul o colonadă ce dă sens şi rost sufletului meu
în cuvânt
vers
lacrimă
Univers

... un univers în care

cuvintele ce se preling din ochi,
din suflet,
din trupul dezgolit,
le regăsesc în rostuirea cuvântului dintâi,
cuvântului nedefinit şi nerostit
(de teama neputinţei de-a silabisi cuvântul de-nceput, cuvântul de sfârşit)
când eu le căutam în întruparea celor morţi din cei vii,
şi-mi defineau durerea, durerea ascunsă printre semne mii-
în alte cuvinte ce le-au adus,
alte cuvinte care s-au spus,
alte cuvinte ce au răpus iubiri neîncepute,
de teama neputinţei de-a iubi,
din preaplinul iubirilor trecute,
iubirilor tăcute şi nerostite...
te caut cu neputinţă printre cuvinte.

poezie de Stelu Pop din Cine sunt eu? (19 mai 2016)
Adăugat de Stelu Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri pe un drum

Se fac din evenimente gânduri,
se vând gânduri fără orizonturi,
se ard gânduri care mai au lumini
şi se spânzură gândul răsăritului.

Caut un mugur viu într-un izvor
şi când îl aşez pe un gând banal
mă întreb ce trebuie să facem
ca să nu murim mereu fără un final.

Dimineţile ţin printre gânduri
razele de soare şi de lună,
dar nu le înţelegem niciodată
deşi ele stau uneori împreună.

Ascult ecoul unui gând în somn,
cu dorinţa de trezire seculară
şi caut seminţe de muguri vii,
pentru a le ţine pe drum o comoară.

poezie de Constantin Rusu din Rânduri pentru gânduri (august 2011)
Adăugat de Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri pe un drum

Se fac din evenimente gânduri,
se vând gânduri fără orizonturi,
se ard gânduri care mai au lumini
şi se spânzură gândul răsăritului.

Caut un mugur viu într-un izvor
şi când îl aşez pe un gând banal
mă întreb ce trebuie să facem
ca să nu murim mereu fără un final.

Dimineţile ţin printre gânduri
razele de soare şi de lună,
dar nu le înţelegem niciodată
deşi ele stau uneori împreună.

Ascult ecoul unui gând în somn,
cu dorinţa de trezire seculară
şi caut seminţe de muguri vii,
pentru a le ţine pe drum o comoară.

poezie de Constantin Rusu din Rânduri pentru gânduri (iunie 2011)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum de epocă

Într-un buchet de flori de toamnă... am pus parfum de epocă,
Un vechi parfum stors din romanţe, din frumuseţi îngălbenite.
Parfum de coarde-atinse tandru şi veşnic... ca un miez de rocă,
Parfum din vremuri ce sunt duse... parfum din timpuri fericite.

Pe un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de nostalgie,
Un vechi parfum cu iz de-atuncea, când ne iubeam fără păcat.
Parfum de epoci strânse-n viaţa... cu-aceiaşi timpi ca-n trilogie,
Parfum din vremuri stinse-n vremuri, odor ce-şi n-are duplicat.

Într-un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de tinereţe,
Un vechi parfum, stors din dorinţe... păstrat acuma în memorii.
Parfum de nopţi topite-n patimi, de nopţi cu nuferi de nobleţe,
Parfum din vremi demult apuse... din vremi răzleţe prin istorii.

Pe un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de ploi târzii,
Un vechi parfum cu-aromă dulce, cu-aromă coaptă, de demult.
Parfum din stropi de pasiune... ce-au curs prin nopţi cu frenezii,
Parfum din vremi... ce-au fost odată, romanţe vechi ce le ascult.

poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul trandafir

Nu, nu te-am uitat,
doar te-am rătăcit printre gândurile mele.
Uneori te mai caut,
aşa, pe sub praful ce-l aşterne timpul peste...
şi când te zăresc,
stai ascunsă în spatele primei priviri,
ţi se văd doar ochii.
Apoi fugi,
te ascunzi în spatele primei îmbrăţişări,
apoi după primul sărut...
şi când nu mai ai unde,
cedezi,
îmi apari complet în faţă,
mi te predai, îmbujorată toată,
ca atunci la începuturi,
într-un tablou de necuprins sub cuvinte.
Apoi, tot zâmbetul acela, licărind,
se disipă uşor-uşor întunericului
până te pierzi în depărtări,
amestecând în fundal o muzică tristă
şi o ploaie mocănească
într-un soundtrack memorabil,
ca la finalul unui film bun,
când zboară petalele uscate
ale primului trandafir pe care ţi l-am oferit cândva,
ca laitmotiv,
într-o poveste de dragoste neîmplinită.

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieri a plouat cu elefanţi

Ieri, la tine a fost furtună şi pe dinafară şi dinăuntru.
Deasupra ta s-au adunat nori cenuşii şi a plouat din ei cu elefanţi, tot cenuşii.
Au căzut din cer peste tine şi peste gândurile tale şi le-a făcut muci.
Tu te–ai supărat pe elefanţi, dar n-au nici o vină.
I-a luat şi pe ei vântul pe sus şi i-a paraşutat în mintea ta.
Au nimerit în povestea asta, nu din voia lor.
Cădeau săracii de la înălţime cu fundul în gândurile tale profunde şi ascuţite.
Unii nu se mai ridicau deloc.
Alţii se sculau cu fundul zdrobit, urlând de durere şi alergau disperaţi în toate direcţiile pe la tine prin cap, până au dărâmat tot.
Te-au ciuruit. N-a mai ramas neuron pe neuron.
Dar, ca după fiecare furtună, acum e soare.
Poţi să te apuci să reconstruieşti. O să-ţi ia ceva timp.
O gândire relxată, calată pe activităţi domestice ar fi mai potrivită.
Fără idei profunde şi chestii ascuţite, care să le rupă fundul la elefanţi.
Există reviste, există radio, există TV, ai de unde alege. În fond, ai atâta cacao în jurul tău.
Şi poate, următoarea furtună nu va mai fi daună totală.

poezie de Bogdan Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrie-mi

Când vântul suflă printre copaci
Şi vrei să fii singur, nu vrei să vorbeşti cu nimeni
scrie-mi
Când găseşti in oameni
Doar ipocrizie
Tu nu mă uita
Şi dacă nu ai nimic de spus
Nu iti face griji voi intelege
E suficient să ştiu
Că te gandesti la mine...

Scrie-mi când nu vrei să vorbeşti cu nimeni,
când aduni în suflet singurătate,
când găseşti în oameni stelele apuse.
Scrie-mi când nu ai nimic de spus şi vrei să taci...
Dacă eşti un gând sau eşti doar o văpaie,
ştiu că mă păstrezi într-un mugur de lumină
unde sufletul meu arde fără căinţă în umbra ta.

poezie de Camelia Opriţa din Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Primăvara sufletului meu, clădită din cuvinte (22 februarie 2008)
Adăugat de Dobrin Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre ramurile sufletului

rătăcit şi stingher într-o lume străină
între vene obturate şi spasmele lumii
sub pietrele timpului şi lacrima cuvântului nerostit
între speranţe reci, atât de seci
te caut între mare şi cer
tu eşti departe, eu aici
priviri, speranţe, uitate toate
tăcerea astăzi ne desparte
un cuvânt ce curge, nu ajunge să astupe rana din suflet
ce lungă este depărtarea dintre noi
doi tineri nebuni
ascunşi sub ţipătul gândului şi pana cocorului
eu scriu, tu scrii
cuvântul ne desparte
rătăcim apoi între polii iubirii
iubirile curg, iubirile pier
fără trecut, fără viitor
uşor-uşor
ce trist tango în doi, dar fără noi
în ochi lumină străină
urlă tăcerea paşilor pierduţi, ţipă durerea
ce tristă este şoapta ultimului sărut
se scurge azi în abisul ireal
tu unde eşti, mai eşti, eu cine sunt
am întins privirea în zare
căutând adevărul, lumina şi viaţa, în ochii tăi...
pe pajiştile pârjolite ale sufletului
în amurgul zilei şi cântecul vântului
visam o clipă de iubire
pe verdele crud al ierbii cosite în ajun
făceam culcuş de flori
să te iubesc cu patimă în zori
focul privirii m-a cuprins, m-a atins
am ars în lanul de secară
gândul, pas cu pas, să vină
să stingă văpaia din suflet
pe trecătoarele poteci,
pe unde uneori mai vii, mai treci
un drum împletit, un drum în doi
printre ramuri despletite de dor

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcire

Vise spulberate... multe,
Nimeni să te mai asculte,
Lacrimi, un oftat, tăcere,
Sufletul în tine piere

Nici nu ştii ce îţi lipseşte,
O idilă, o poveste,
Un ceva... dar ce anume?
Îl doreşti, nu ştii a-l spune

Lupte, lupte şi iar lupte,
Gânduri vrute şi nevrute,
Teamă, deznădejde, gol
Arzi în tine, e pârjol

Şi devii încet cenuşă,
Disperarea ţi-e mănuşă,
Ţi-a cam devenit trăire,
Ai uitat ce e iubire

În oglinzi deja crăpate,
De necaz, de nedreptate,
Te priveşti... nu vezi nimic,
Nici măcar un zâmbet mic

Ştii că eşti, ştii ce ai fost,
Dar te cauţi fără rost,
Te gândeşti, ce te omoară?
Poate lumea materială?

Tu eşti suflet, o lumină,
Eşti iubire fără vină,
Curcubeu senin de vise,
Nu nevoi adânci, abise

Când plecăm, dispar cu toate,
Devenim iar libertate,
Dar de ce să mai aştepţi
Să ajungi printre cei drepţi?

Nu mai bine e acum?
Uită totul, fă-ţi alt drum,
Unul drept, doar pentru tine,
Pe care să fii tu bine

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început, eşti supărat pe lume că a râs de tine când erai mic şi prost. Îţi juri răzbunare. Munceşti ca un nebun, animat de motivaţia de a fi văzut că eşti vrednic în ochii celorlalţi. Atingi succesul şi priveşti acum lucrurile de sus. Apoi, spui: "Aţi râs de mine, acum v-am întrecut. V-am arătat că nu sunt fraier ba dimpotrivă, acum voi sunteţi fraierii". Te bucuri că ai evoluat. Ce nu ştii tu este că ai evoluat în cei pe care îi urai. Cei care îi privesc pe alţii de sus, cei care împart lumea în învingători şi loseri. Devenim ceea ce judecăm cel mai aspru. Devii amanta pe care o numeai curvă, devii dependentul pe care îl numeai slab, devii trădătorul de care erai dezgustat. Devii toate astea pentru că viaţa te poartă în toate rolurile de care e nevoie ca să devii cu adevărat fiinţa extraordinară care eşti, cu inima plină de compasiune, toleranţă, răbdare şi înţelegere pentru tot ce înseamnă viaţa pe pământ şi experienţa uneori chinuitoare pe care o reprezintă. Când înţelegi că tu eşti cel de lângă tine, atunci poţi să îţi mulţumeşti tu ţie, pentru că ai muncit şi ai evoluat. De data asta, pe bune. Printre greutăţi spre stele!

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre linişte

mai trec prin cimitire uneori,
e un peisaj inedit, mai ales toamna,
nicidecum sumbru

drumul pare mai liniştit câteodată printre cruci,
în oraşul de la capătul lumii

este un drum neumblat din deşertul umbrelor,
este o scurtătură prin oraşul păcatelor,
printre cruci, pe unde mai trec
uneori,
când oamenii nu mai încap unul de altul prin cetăţi.
când oasele mă încearcă,
când mă îmbolnăvesc de dorul tău,
când se răceşte întunericul
şi tace insuportabil

mai trec pe lângă cimitire uneori,
ca pe lângă Purgatoriul lui Dante.
ocolesc cu grijă
oraşul celor şapte păcate

pare o cale mai sigură către casă,
e drumul spre linişte

corbi uriaşi stau cocoţaţi
sinistru
pe o gară fără trenuri,
într-un oraş de la capătul
timpului,
croncănesc diabolic, tot mai tare,
atunci când trec
printre cruci,
uneori.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcat

E păcat să nu fii
Undeva unde eşti,
E păcat să nu ştii
Că există poveşti

Să nu cânţi când auzi
Ritm de viaţă vibrând,
E păcat să acuzi,
Să trăieşti tremurând

Să ratezi dimineţi
Fără zâmbet pe chip,
Să aştepţi alte vieţi
Ce se pierd în nisip

Să devii picături
De tristeţe şi dor,
Să accepţi lovituri,
Să renunţi prea uşor

E păcat doar să fii
Într-un loc, undeva,
Unde uiţi a iubi,
Cum vrea inima ta

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paroxism

M-am îmbrăcat de înmormântare
să-ţi aud gândurile,
mai ales cele fără somn,
când te privea răsăritul
printre flori
dincolo.

Poate că voi înţelege ce s-a întîmplat
cu povestea ta neobişnuită din ziua de dinainte de ieri
când m-a trezit în zori,
ca o strânsoare în jurul gâtului,
invitaţia ta blândă la reculegere,
parcă fără părere de rău,
într-un joc al tăcerii.

Şi dintr-odată a început să plângă iarba
pe acolo pe unde o ascultai cum creşte.
fără să văd că-mi lipseşti cu fiecare zi
tot mai mult caut un motiv
de dragoste
Şi atât.
Şi de câmpiile verzi, de ploi,
de vise, de noi.

La naiba cu moartea.
Am început să mă îmbrac de înmormântare
şi te-am aşteptat ca pe Regina din Saba.

poezie de Eli Gîlcescu (15 februarie 2019)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mă vei căta

Când mă vei căta în floarea de cireş
voi fi din nou plecat la Ieşi
să îmi descarc desaga cu priviri
prin cel oraş, sau printre amintiri.

Când mă vei căta pe drum ori pe cărare
voi fi plecat în lumea mea cea mare
iar când mă vei găsi într-un târziu
voi fi trecut prin spinul viu.

Când mă vei căta, voi fi din nou copil
plecat în zarea liberă de nori
acolo unde se pleacă uneori
când eşti poet, sau când devii senil.

Când mă vei căta în nemurire
voi fi baraj de hidrocentrală
un paznic al timpului ce ară
spre alte orizonturi, în haina mea de mire.

poezie de Dănuţ Cepoi din Din volumul "Picături de memorie", Editura Armonii Culturale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

M-am hotărât să plec in lume
Să caut Viaţa unde s-o ascunde
Poate îmi va raspunde:
De unde vine, unde se duce?
Cu ce vine, cu ce se duce?
De ce vine, de ce se duce?
Cine o trimite, cine o primeşte?

De ce uneori, mai mult durează
Alteori cineva, de ce o scurtează?
De ce Istoria cu Ea jonglează
Războaie şi catastrofe inventează
Viaţa cu secera o decimeaza?

De ce Scena pe care se petrece
Abunda de atâtea sentimente?
Şi mai reci sau şi mai calde,
De iubire şi durere,
Bucurie şi tristeţe,
Dorinţe, vise şi speranţe
Împlinite sau desarte...
De ce pe toate Viaţa le are?

După atâta frământare
Un răspuns iată răsare:
Viaţa se află si în mine şi în tine
Si in întreaga Omenire,
Dar si Sus în Cer şi printre stele
Si printre nori, zăpezi şi ploi
Peste tot si pe Planeta
Si pe munţi şi intre flori
Şi în izvoare şi pe mare
In toate vietăţile de sub Soare

Dar despre VIAŢA, răspunsurile
căutate
Doar Cel Care ne spune
EU SUNT CALEA, ADEVĂRUL, VIATA
le are....

În călătorie, totuşi,
când cu siguranţă voi pleca
Viaţa, mai departe
In Lumina, Iubire şi Pace o voi cauta
Şi cu Sufletul câte un răspuns,
Dacă voie o să mi se dea
Şi vouă în poezii Vă voi da....

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între naştere şi moarte

Între naştere şi moarte,
Treci o creastă-nşelătoare.
Firul vieţii-n zeci se-mparte.
Urci poteci năucitoare.

Dinspre râpele abrupte
Până-n steiuri de visare,
Trebuie să-nvingi punţi rupte,
Sub ochi grei de nepăsare.

Printre temeri şi speranţe,
Pe-aripi tandre de iubire,
Te strecori printre uzanţe
Şi-a păcatului pornire.

Peste floarea tinereţii
Ai păşit într-o clipită.
Te-au avertizat poeţii:
Viaţa-ţi fi-va jefuită!

Cazi şi te ridici întruna,
Între culme şi genune.
Viaţa trece ca furtuna;
Azi florar, mâine răpciune.

Vine vremea bătrâneţii
Când te-ndoaie neputinţa.
Vulturii negri-ai tristeţii,
Sfâşie-n plin stăruinţa.

Zodia copilăriei
Ţi-a rămas ca alinare,
Când tărâmul bucuriei
Îţi părea fără hotare...

poezie de Mihaela Banu (25 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!