Strofă rătăcită 4

Pe aripi de fluturi valsează un sloi,
Prăpastia vorbelor sugrumă lumina,
Un fulger albastru-mi îmbracă retina
Şi-un munte de gheaţă pătrunde în noi.

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturii nu mor

Nu mai sunt fluturi...
Aripi au rămas, arse
Strivite de nori -
Aripi în zbor mut.

N-au mai rămas fluturi
Poiana îi plânge
Cu aripi de sânge
Pe sol fluturi nu mor.

E pânză pe nor
Aripi şi zbor
Fluturi – suflete
De dor...

Fluturii nu mor,
Se transformă-n simţiri
Te-nvie şi dor...
Fluturii nu mor.

Nu mai sunt fluturi
Doar simţiri
Pe aripi de nor
Şi zborul din interior...

poezie de Alexandrina Vlas din Când universul cade
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi de fluturi

Cu aripi de fluturi
Leg sufletul meu
Pentru a călători
Spre steaua ce răsare
Pe valurile argintate
Ale apei ce curge în deşert.

Apoi, mulţumit de închipuire
Număr literele numelui tău
Şi ca-ntru-n joc
Îmi spun: "iese din valuri!"
Răsăritu-i în inima mea.
Aripi de fluturi se întind
Peste marea care
ÎNCEPE CU TINE.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăiasa Zăpezii a plecat în zbor şi Karl a rămas singur în sala cea mare de gheaţă, întinsă cât vedeai cu ochii şi pustie. Se uita la bucăţile de gheaţă şi se tot gândea şi îi trosnea capul de atâta gândire. Şi cum stătea neclintit şi ţeapăn, ai fi crezut că-i şi el un sloi de gheaţă.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofă rătăcită 3

Sămânţa lunii-mi creşte întoarcerea-n ţărână,
Astrale pulsuri albe bat nopţi şi strălucesc,
Aripi de îngeri negri se-aşează pe lumină,
Spre nefiinţa rece, umbre călătoresc.

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem fluturi închişi în propriul cocon

Suntem fluturi închişi în propriul cocon,
Respirăm prin lacrimă dar şi visăm.
Simţim o adiere de abandon,
Gândim că suntem atinşi de un blăstăm.

Continuăm totuşi să respirăm circon,
Cu privirea, cerul nostru desenăm.
Suntem fluturi închişi în propriul cocon,
Respirăm prin lacrimă dar şi visăm.

Lin ne retragem în al nostru amvon,
Delicateţea în suflet imprimăm.
Lumina devine al nostru blazon,
Aripi de umanitate înălţăm...

Suntem fluturi închişi în propriul cocon.

rondel de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Accident cardio-vascular

Flori de gheaţă, flori de ger,
Cum să-i cer Celui ce-i Cer
O frântură de pământ,
Mândra-mi, sânge şi cuvânt?

Flori de ger şi flori de gheaţă,
M-am rugat de dimineaţă
Dragei, care mi se frânge,
Pe cuvântul meu, prin sânge.

De ger şi de gheaţă flori,
M-am rugat la voi în zori
Să nu rămână de sloi
Frânta din pieptu-mi, ca voi.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi valsează
în sălcii la fiece
suflare de vânt

haiku de Matsuo Basho, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linia orizontului

mă sugrumă

şi îmi lasă linişte

până la furtună

când se transformă în fulger,

gogyohka de Corina Margareta Cristian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revelaţie

Şi am văzut atunci casa-altar-
Micuţă, simplă şi stingheră,
Iradiind un calm hoinar
Venind aici din altă eră.

Ceva mă atrăgea spre uşă
Ceva de-acolo, de demult...
Un zvon de glasuri din cenuşă
Soseau acum spre noi, tumult.

Şi am pătruns în întuneric,
Lăsând să cadă uşa lin
Şi-un zvon de fluturi, calm, tomnatic

Mă potopi cu har divin.

Şi-o ruginie zbatere de noapte
Mă inundă de nicăieri.
Şi mii de aripi, galbeni şoapte
Veneau spre noi de azi, de ieri.

De-atuncea, merg mereu pe cale
Şi ştiu acum că m-a schimbat,
Un zbor de fluturi, alb şi moale
Ce într-o zi Domnul mi-a dat.

CERŞETORUL

poezie de Gherasim Constantin (1999)
Adăugat de Gherasim Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi pestriţe...

Aripi de pui congelate sau fripte,
Prin coteţe de ouă sau date pe cripte,
Aripi de porc făgăduite-n discursuri,
Aripi de fier ce te cară-n văzduhuri....

Pe aripi de fluturi
Îmi arde stomacul,
Cu aripi de înger
Pe umeri stă dracul,
Pe aripi pufăite
Din fire-aromate
Şi bahice aripi...
... simţiri minunate!...

Când te-aud,
Când te văd
Când te simt sunt zvârlit
Pe aripi duioase ce mă fac împlinit...
Sunt tot o aripă,
Sunt tot hotărât,
Dar să nu calc smintit,
Să-mi stea aripa-n gât!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (17 noiembrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi sărutându-se

Cu gene 'ncins-a ochii tăi
Cel ce-a creiat din veci iubirea,
Iar ei sclipiri de soare-au prins
Şi-un fulger umed li-e privirea.

Cu drag eu genele-ţi ating
Cu genele-mi de tremur pline,
Din ochi clipesc aprins şi des –
Şi ast-fel te sărut pe tine.

Bătând din aripi, când ne sunt
Unite-aprinsele pleoape,
E par' că soarele-ar luci
Şi 'ntr 'însul ne-am uita de-aproape.

Atunci eu sorb în ochii mei
Privirea ta, şi mă 'mpresoară
Scântei, un râu adânc de foc –
Iar genele mi se scoboară.

Se face noapte 'n jurul meu!
Eu pier în stângerea clipirii,
Bătând din ostenite-aripi,
Topit de flacăra iubirii.

poezie celebră de Carmen Sylva din Cântece şi sonete
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce nu ştiai...

Îţi spuneam odată că sunt piatră
ceea ce nu ştiai...
era că fiecare piatră a trăit
somnul pietrei
şi a văzut, cum văd şi eu,
prin somnul pământului,
prin somnul aerului,
prin somnul apei,
prin somnul trupului...
Numai nesfârşitul dans al luminii
n-am reuşit să-l văd... pentru că... lumina,
lumina nu doarme niciodată!
Şi-atunci... m-am întors
în somnul pietrei şi-n mine,
în uitare şi-n aduceri-aminte,
ascunzându-mă în miezul muntelui
unde ochii ce privesc,
nu pot pătrunde!

poezie de Viorela Codreanu Tiron din Fără Titlu/Ohne Titel (2011)
Adăugat de Viorela Codreanu Tiron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur

Se sparge bolta toamnei cristalină
În cioburi de culoare ruginie
Şi peste inima-mi, şi-aşa prea plină,
Revarsă seve dintr-o altă vie!

Fâşii de galben, sângeriu şi verde
Se rup în munţi, pe dealuri şi câmpii
Şi dorul mă găseşte şi mă pierde
Cu sufletu-ndoit că n-o să vii.

Uscate vrejuri de o aspră brumă
Sugrumă Raţiunea-n câte-un loc
Şi toamna rece – vitrega mea mumă –
Mă biciuie cu vergile-i de foc.

Când nu cad stele, plouă peste vise
Şi-n echinocţiul sufletului meu
Bat în zadar la porţile închise!
Sunt singur şi împovărat de greu.

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gheţarul palid

Ce-aluat de flăcări eu frământ
cu degete de gheaţă şi de ţurţuri
cu tine-s cel mai singur pe pământ
te am în braţe şi departe fluturi

Cu degete de gheaţă şi de ţurţuri
mă-mbrăţişezi şi tu deodată
prin mine trece-un roi de fluturi
şi iar mi-arăţi cum arde-o fată

Te-mbrăţişez şi eu deodată
cu tine-s cel mai singur pe pământ
în pungă-mi eşti nota de plată
ce-aluat de flăcări eu frământ

Cu buzele de gheaţă şi de ţurţuri
cuvinte-n flăcări când îţi murmur

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (1 martie 2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi

Ma dor braţele-mi îngreunate
de povara sufletului
sătul de aşteptare.
Dorm în mine atâtea vise,
înecate în aripi de fluturi.
Zbor şi mireasma zorilor
stropite-n mir îmi dă aripi.

poezie de Ilinca Iulia Petre
Adăugat de Denisa Mitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe degetele vântului

fluturi de aer
ne îmbracă privirea cu zâmbetul soarelui
ce aduce iarăşi
viaţa pierdută
din iarna trecută

vântul
cu aripile lui
ne mângâie şi ochii şi faţa
înviorându-ne fiinţele
cu mireasma aceast-a păşunii şi
a
pădurii atât de aproape

cu grijă
soarele ne picură căldura
îmbrăcându-ne ochii
în lumina lui caldă
şi-n
bătaia vântului
din aripi
până în umbră
unele fire de iarbă
se clatină îmbrăcate într-o romantică mişcare
pe
degetele vântului
inundându-I şi ochii uneori

aici
romantismul
îţi scaldă fiinţa pe treptele Ardealului

poezie de Ioan Daniel Bălan (9 aprilie 2018, Păşunea Ardealului, Gilău)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O sută...

O sută de zile am dat acatiste să spăl mângâierea din pielea smintită
De lipsa-ţi acută din albe batiste ce leagă o rană ţipând obosită.

Adun răsărituri ce-ameninţă vise cu mere-altoite de fulger nebun
Scăpat din ospiciu şi trimis, pare-mi-se, de-o sută de îngeri şi-un Zeus imun.

Plâng tălpile goale scăldate în rouă strivind nesăruturi pierdute de-o vară
Prin câmpuri de maci disecate în două de-o sută de pasi cu mulaje de ceară.

O sută de cuie bătute în palmă cu sete acerbă de iubit înşelat
Pictează stigmatul cu o tuşă calmă urându-mi o moarte fără păcat.

Înfipţi în retina albastră de tine o sută de fluturi îşi pierd din culoare
Drogaţi cu tămâie şi fum de stamine se-aruncă din ceruri să-nveţe să zboare.

O sută de nopţi luminate de Lună se-ngână în taină cu reci dimineţi,
Te chem azi, iubite, cu inima-n mână şi cer de la zei înc-o sută de vieţi.

poezie de Monica Trofim
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi

(lui Constantin Brâncuşi)

Pasărea timpului

se desface în cântecul dălţii,

se roteşte în lumina stelelor de piatră,

lepădându-şi încremenirea:

Uitaţi-vă la cer, cerul trăieşte!

Are aripi în numele celui ce i le-a modelat.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna iubirii

Îmi amintesc de tine
Un fior dulce-amar în vremea de dinaintea morţii
Sub soarele cu raze de gheaţă al sorţii
Fulger de dincolo de zid ce străbate neantul din mine

Ai fost demult, ai fost acum, ai fost aievea, ai fost tot timpul
Fluturele albastru care zboară deasupra eternului alb
Porţi stele pe aripi
Şi-n ochii tăi, vrăjmaşul albului

Unde or fi acum lumile din privirea ta
S-a aşezat colbul de stele pe aripile tale
Zborul e greu şi albastrul se albeşte
Te ţin ascunsă dincolo de zăbrelele ochilor
Am uitat cotlonul şi nu mai găsesc cheia

poezie de Florin Constantin (noiembrie 2009)
Adăugat de Florin Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţărmul stropilor fluturi

Mai plouă pe aripi de fluturi
Uitaţi pe fărâme de lut
Din ţărmul pe care îţi scuturi
Un timp reîntors din trecut.

E-o ploaie ce vine să ude
Albastrul din aripi lucind
În focul cuvintelor iude
Ce-i vor, în tristeţe, murind.

Şi plouă c-o ploaie-ndârjită,
Pornită să facă prăpăd
În lumea de fluturi golită
Şi-n timpul pe care-l revăd.

Îmi pare că ploaia-i trimisă
De-o veche privire ce-o ştiu
Plecată din lumea promisă
Spre ţărmuri pierdute-n pustiu.

De lacrimi de vise e marea,
Cu valuri de noi începuturi
Iar ploaia, nu-i ploaie – e starea
Când sufletul plouă cu fluturi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!