Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Rădăcină de Măslin

De-aș avea, dacă i-aș cere și-aș avea curaj să iau,
Viselor ce-i mângâiau mamei ochii în batiste,
Câte rugi și câte Criste, câte cruci se-ngenunchiau,
Să-mi croiască, să le dau paginilor sale triste.

Dacă Dumnezeu m-ar ține chiar și-așa ca o pădure,
Cin ' s-ar teme de secure sau de focul lui divin?
M-aș usca și tot îți vin ca un lup gata să-ți fure
Primul geamăt de iubire, Rădăcină de Măslin.

De-aș avea, dacă i-aș cere și-aș avea curaj o dată
Să nu-i las la Judecată, de Apoi, cum zice-n carte,
Să le dau din mine-o parte celor care îmi arată
Rugăciune-adevărată, înspre casă să mă poarte.

Ramurile le ridic sus spre cer, cu mii de cuiburi,
Se vor naște-n ele muguri fericiți cu dinți de lapte
Parcă sunt pagini din carte, așteptând aripi de fluturi,
Nemurire să te bucuri de iubire-n orice noapte!

De-aș avea, dacă i-aș cere și-aș avea curajul iar,
Să mă nasc, nu în zadar, maică n-ascultă ce spun,
Poate ajung un om mai bun să iubesc un înger chiar,
Fără aripi, fără har, doar cu același vers nebun.

Împletesc două izvoare și leg lupii puși pe rele,
Înstelatele-s rebele dac-am să mă rog în șoaptă,
Încă cineva m-așteaptă și vor cădea mii de stele
Lângă mama, Noi și ele, sarutandu-i mâna dreaptă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Mihai Eminescu

De-aș avea

De-aș avea și eu o floare
Mândră, dulce, răpitoare
Ca și florile din mai,
Fiice dulce a unui plai,
Plai râzând cu iarba verde,
Ce se leagănă, se pierde,
Undoind încetișor,
Șoptind șoapte de amor;

De-aș avea o floricică
Gingașă și tinerică,
Ca și floarea crinului,
Alb ca neaua sinului,
Amalgam de-o roz-albie
Și de una purpurie,
Cântând vesel și ușor
Șoptind șoapte de amor;

De-aș avea o porumbiță
Cu chip alb de copiliță,
Copiliță blândișoară
Ca o zi de primăvară,
Câtu-ți ține ziulița
I-aș cânta doina, doinița,
I-aș cânta-o-ncetișor,
Șoptind șoapte de amor.

poezie celebră de (1866)
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
Ioana Gărgălie

De-aș avea nou început...

De-aș putea să-ntorc clepsidra m-aș întoarce apoi în timp
Să iau totul de la capăt, cursul vieții să mi-l schimb...
Aș lua din cer azurul și l-aș pune-n ochii mei
Iar prin păr mi-aș pune aur presărat din flori de tei

Din zăpadă parfumată o pomadă aș vrea să-mi fac
Și mi-aș colora obrajii-n roșul florilor de mac
De la brazi aș lua povață cum să mă înalț ca ei
Și-aș urca până la stele pe o muchie de stei

Iar din florile de câmp aș reface curcubeul
Și-aș zidi din el cupolă să înlocuiesc planșeul
De la stânci aș lua tăria rezistenței la furtuni
Și aș cerne dintre vorbe adevărul de minciuni

De-aș simți iubirea-n pieptu-mi ca o magmă de vulcan
N-aș închide-o-n carapace, n-aș mai ține-o sub ecran
Zbateri de aripi de fluturi de-aș simți ca-n luna mai
Aș striga de fericire: hai iubire, vino,... stai!

Aș schimba parcursul vieții de-aș avea nou început
Însă știu că toate astea sunt un vis acum pierdut....

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De-aș avea

De-aș avea patru dromadere
N-aș mai visa hipopotami
Uitând de orice mamifere
L-aș tot citi pe Apollinaire,
S i j ' a v a i s q u a t r e d r o m a d a i r e s.

De-aș avea patru dromadere
Mi-aș cumpăra un palmier
Și stând sub el într-un hamac
L-aș reciti pe Apollinaire,
S i j ' a v a i s q u a t r e d r o m a d
a i r e s.

De-aș avea patru dromadere
Cu toate patru aș pribegi
În vasta lume de himere
Ce-a fost a lui Apollinaire,
S i j ' a v a i s q u a t r e d r o m a d
a i r e s.

De-aș avea patru dromadere
M-aș putea duce și în cer
Ca un Turn Babel terminat
De dragul lui Apollinaire,
S i j ' a v a i s q u a t r e d r o m a d
a i r e s.

poezie celebră de din Orion (1978)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Poemul invectiva si alte poeme" de Geo Bogza este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 7.99 lei.
Vasile Alecsandri

Dorul româncei

De-ar vrea bunul Dumnezeu

Să-mi asculte dorul meu!

De-aș avea un copilaș,

Dragul mamei îngeraș!

Cât e ziuă, cât e noapte,

I-aș șopti cu blânde șoapte.

Cât e noapte, cât e zi,

Tot la sânu-mi l-aș păzi!

L-aș păzi, l-aș dezmierda,

Mii de sărutări i-aș da,

Și i-aș zice încetișor:

Nani, nani, puișor!
(...)

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Concert in lunca. Pasteluri" de Vasile Alecsandri este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
Vasile Alecsandri

Doina

Doina, doiniță!
De-aș avea o puiculiță,
Cu flori galbene-n cosiță,
Cu flori roșii pe guriță!

De-aș avea o mândrulică
Cu-ochișori de porumbică
Și cu suflet de voinică!

De-aș avea o bălăioară
Naltă, veselă, ușoară,
Ca un pui de căprioară!

Face-m-aș privighetoare
De-aș cânta noaptea-n răcoare
Doina cea dezmierdătoare!

poezie celebră de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

De-ai fi...

De-ai fi tu Lună, iar eu
De-aș fi Pământ,
M-aș uita cum mă orbitezi
Zi și noapte, aproape la nesfârșit,
Și din când în când
Ți-aș trimite câte un om
Să umble pe scoarța ta,
Pe praful tău selenar,
Să vadă mai de aproape
Dacă ești chiar așa de frumoasă
Cum pari de la distanță.
De-ai fi tu Soare, iar eu
De-aș fi Pământ,
M-aș uita la tine prin ochelari fumurii,
Și te-aș orbita câte zile și nopți oi avea,
Și din când în când
Ți-aș trimite câte un zâmbet
Sau câte un sărut fierbinte,
Aproape la fel de fierbinte
Ca și atmosfera ta,
Dar om nu ți-aș trimite
Să vadă cât de frumoasă ești,
Căci s-ar topi de tot
Și ar muri, frumoasa mea,
Așa să știi...

poezie de (8 februarie 2010)
Adăugat de Mihail MataringaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Victor Rebengiuc

Dorința mea cea mai mare și cea mai profundă este să ajung un actor foarte mare... am impresia că mă aflu pe drumul ăsta, dar încă n-am ajuns la capătul lui. Mai e mult, mai e mult de mers până acolo. De-aș avea forță, de-aș avea sănătate, de-aș avea regizori... pentru că un actor nu poate să crească, nu se poate dezvolta, nu se poate împlini fără regizori, cine își închipuie asta, greșește. Eu o spun în cunoștință de cauză. Deci îmi doresc toate acestea, pentru că, poate, cine știe cum, cinci minute înainte de sfârșitul vieții mele să pot spune - da, domnule, am ajuns.

în Almanah ”Convorbiri literare”
Adăugat de Avramescu Norvegia ElenaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De-aș fi rege

De-aș fi rege-aș duce-o tot în chefuri
Și-aș întinde-ospețe noaptea toată,
Dar pe cei cu care-aș face-o lată
I-aș ucide-a doua zi în beciuri.

Mi-aș vopsi picioarele cu roșu,
Și-aș iubi bomboanele și danțul,
Seara aș ieși, plimbând cu lanțul,
Când ogarul verde, când cocoșul...

Și din țara mea și-a frumuseții
Tuturor le-aș face câte-o parte,
Încât veacuri multe după moarte
M-ar cânta tâlharii și poeții.

poezie celebră de din Poezii (1973)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "111 cele mai frumoase poezii" de Radu Stanca este disponibilă pentru comandă online la 34.99 lei.

Dacă aș avea puterea

Dacă aș avea puterea
Domnului de sus din cer
Ți-aș da toată mângâierea
Îngerilor ce nu pier.

Ți-aș da fericire-n suflet
Că să nu fi trist nicicând
Ți-aș trimite bucurie
În al tău orșice gând.

Dacă aș avea puterea
Celui care ne-a creat
Ți-aș pecetlui iubirea
În pieptul tău nemângâiat.

Sărutându-ți umbra ștearsă
De pe fiecare floare
Ți-aș îmbrățișa privirea
Și-aș face-o nemuritoare.

Dacă aș avea puterea
Dumnezeului din Rai
Ți-aș da ție frumusețea
Florilor din luna Mai.

Venerându-ți astfel chipul
Te-aș păzi de orice rău
Mi-aș vinde și nemurirea
Unicului Dumnezeu.

poezie de
Adăugat de Emilia MariamSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De vorba cu Țepeș Vodă

-Țepeș Vodă, hai de vezi
Românimea ce-a ajuns,
O să-ți spun, e greu să crezi
Duhuri rele ne-au pătruns.

Cei ce țara o conduc
Sunt cuprinși de lăcomie,
În Parlament e balamuc
Habar n-au de economie.

Fabrici multe s-au vândut
La fier vechi pe te miri ce
Iar șomajul a crescut,
Criză e la orișice.

Avem criză în spitale,
Vai de ei bieții bolnavi,
Și în școli e mare jale
Elevii-s tot mai trândavi!

Dascălii sunt supărați,
Și-au pierdut din pasiune,
Nu mai sunt apreciați,
Școala-i în regresiune.

Ai nevoie de-o hârtie
Din sistemul bugetar?
Vai ce multă apatie,
Șpagă de nu dai în dar!

-Alelei, sărman popor
Grele zile ai ajuns
De-i Guvernul trădător
De corupție cuprins!

De-aș învia pe dată
Multe țepe ar trebui,
I-aș chema la judecată
Și pe toți i-oi chinui!

Dar la judecată dreaptă,
Fără șansă de cruțare,
Pedepsi-voi după faptă
Tot ce-ar însemna trădare!

Trădătorii din Guvern
Ar fi primii sus în țepe
Parlamentul că-i patern
N-ar avea cum să-mi scape.

Apoi și șpăgarii toți
Vor avea câte o țeapă
Fi-vor ei urmați de hoți
Într-o ultimă etapă!!!

poezie de (22 octombrie 2013)
Adăugat de Ionel PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "Spatiul in opera lui Liviu Rebreanu" de Ionel Popa este disponibilă pentru comandă online la numai 20.00 lei.

De-aș putea...

De-aș putea cuprinde zarea cu o singură privire,
Nu te-aș mai avea în minte ca o simplă amintire,
Ți-aș vedea frumosul chip în oglinda cerului
Și mi-aș pune stăvilar împotriva dorului...!

De-aș putea schimba destinul aș da timpul înapoi
Și-aș fugi în rai cu tine să rămânem amândoi
Pe gurița ta ca fraga ți-as da dulce sărutat,
Printre flori și printre iarbă te-aș iubi neîncetat

De-aș putea să fiu eu floarea ce-o culegi în zori de zi
Cu mireasma mea te-aș face și mai mult a mă iubi
M-ai păstra în foi de carte ca pe-o frunză-ntr-un ierbar
Și din când în când ți-aș cere un sărut, unul măcar

De-aș putea să fiu o apă cu-al meu val să mă-nfășor
Să-mi pot șterge lăcrimioara din lumina ochilor
Ți-aș vedea chipul aievea în apa izvorului
Și n-aș mai fi trist într-una din pricina dorului!

De-aș putea să fiu eu timpul care trece mult prea greu
Când tu nu ești lângă mine să te strâng la pieptul meu
M-aș opri în loc o clipă rătăcind pe-al vieții drum
Iar pe tine te-aș preface în clepsidra mea cu fum!

De-aș putea să-ți mângâi pleoapa cu-n sărut în zori de zi
Să-ți fiu dulce dezlegare, tu iubita mea să-mi fii
Aș striga în gura mare să audă o lume-ntreagă
Cât de mult țin eu la tine și cât imi ești tu de dragă!

poezie de (13 aprilie 2014)
Adăugat de Gabi CostinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Revoltă

În durerea mea păgână
De-aș avea putere, eu,
Aș lua pământu'n mână
Și-aș svârli în Dumnezeu.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Sfânta Tereza de Lisieux

Oare ce rost ar avea dacă numai atunci ar lupta omul când ar simți curaj în sine? Nu-i nimic dacă nu are curaj, important este să facă așa ca și cum ar avea!

citat din
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Silvana Andrada Tcacenco

Un gând

O zi dac-aș avea cu tata,
Venită de niciunde, dăruită așa,
L-aș strânge-n brațe și i-aș aranja cravata,
Pe frunte-apoi ușor l-aș săruta,

I-aș spune că sunt bine, fericită,
Că viața mea este așa cum și-a dorit,
Să-l simt cum știe că mă simt iubită
Să-l simt și eu că este fericit,

O zi dacă aș avea cu tata,
L-aș strânge- n brațe ca pe-un prunc
Și tot ca prunc aș fi întotdeauna gata,
În brațele-i prea sigure să mă arunc

Așa cum n- am făcut-o niciodată,
Cum am crezut că pot oricând...,
O zi dacă aș avea cu tata,
L-aș ține-n brațe, doar plângând.

(In memoriam Prof. Dr. Vincențiu-Valentin Tcacenco)

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Clișeu alb - negru

avea părul acoperit cu umbră
și părea tras din interior
venele dezgolite
sub piele
trădau o suferință
iar ochii o sufocare

toate
într-un singur loc...

dacă ar fi să mă reîntorc acolo
noaptea nu ar trece de mine
i-aș cere un alt chip după
forma și asemănarea lui Dumnezeu

și credeți-mă
moartea s-ar întoarce din drum...

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Sfântul Bernard de Clairvaux

În mijlocul pericolelor, al îndoielilor, al dificultăților, gândește-te la Maria, cheam-o pe Maria. Lasă ca numele ei să plece de pe buzele tale, fără a le lăsa să îți părăsească inima. Iar dacă ai obținut sprijinul rugăciunii ei, nu neglija a merge pe urmele sale. Prin călăuzirea sa, nu te vei rătăci niciodată; în vreme ce te vei ruga ei, nu îți vei pierde nicicând curajul; atât timp cât o vei avea în minte, vei fi apărat de dezamăgiri; în vreme ce îți ține mâna nu ai cum cădea; sub protecția ei nu ai de ce te teme; dacă merge înaintea ta, nu vei fi copleșit de oboseală; dacă ea îți dăruiește favorurile, nu vei avea cum să nu-ți atingi țelul.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dragostea e Dumnezeu

Chiar în limbi dacă aș vorbi
La nimic n-ar folosi
Dragoste de n-aș avea
Sunt aramă ce-ar suna.
Toată știința de aș avea.
Munți în brate de-aș purta
Fără dragoste de sus
Chiar nimic, nimica nu-s.

La săraci de aș da cu vrere
Chiar întreaga mea avere
Trupul ars dacă mi-ar fi
La nimic n-ar folosi.

Prorociile or sfârși
Dragostea nu va pieri
Limbile vor înceta
Dragostea va triunfa.

Ea-I plină de bunătate
Ea acoperă păcate
Nu se unflă de mândrie
Și nu ține nici mânie.

Cine poate a răbda
Numai, numai Dragostea
La rău ea nu se gândește
Pe nimeni nu pismuiește.

Ea ne-a dat pacea de sus
Pacea noastră ce-I Isus
Frica Ea o izgonește
Dragostea ea ne zidește.

Ea dă pace și-n credință
Ne dă orice biruință
Ca și moartea e mai tare
Ce e Dragostea atunci oare?

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce îți dorești de la partenerul ideal? Să aibă grijă de tine? Să îți acorde atenție? Să îți spună cuvinte frumoase? Să îți ofere cadouri? Să te încurajeze și să creadă în tine? Ei bine, toate aceste lucruri trebuie să le faci tu pentru tine ÎN PRIMUL RÂND. Nimeni nu te va trata mai bine și nu va avea mai multă grijă față de tine decât vei avea tu însuți. Și cum ar putea? Dacă tu fumezi, te poate convinge cineva că nu e bine? Dacă te neglijezi, poate cineva să te convingă că e bine să faci schimbări înainte să îți dorești tu schimbarea? Tu trebuie să ai grijă de viața ta financiară și dacă tu nu înveți să îți câștigi banii de care ai nevoie, să economisești și să fii o persoană responsabilă cum crezi că va veni cineva să facă asta în locul tău? Poate dacă are anumite interese, altcineva va avea grijă de tine financiar, însă să vezi ce distractiv va fi când interesul nu mai e și tu rămâi în fundul gol, fără să ai abilitățile necesare pentru a-ți purta singur de grijă. Ajungi cerșetor. Înainte de a cere celor din jur atenție, iubire sau orice altceva oferă-ți ție în primul rând acel lucru.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Un vers

Eu n-am timp să mai scriu perfect,
Că, de-aș avea, nici n-aș mai scrie,
Ci m-aș lăsa o veșnicie
Să te iubesc fără defect.

Apoi m-aș apuca să-nvăț
La ritm, la vers, la prozodie;
Urechile să vă răsfăț,
Devoratori de poezie.

Dar, lume, sunt dator la stele,
Și toate versurile mele,
Împrumutate de la praf,
Sunt versiuni la epitaf.

poezie de din Aproape alb (22 ianuarie 2013)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sermonem meum [Cuvântul meu]

De-aș fi un mândru împărat,
La hoț i-aș lua atunci averea
Și-apoi ar fi executat...
Așa-i corect, așa mi-e vrerea.

De-aș fi un mândru împărat,
Voi ați simții a mea domnie,
Aș fi cinstit cu-adevărat
Și-n țară n-ar fi sărăcie.

Pe cei ce dorm în parlament,
I-aș duce pe un câmp c-o sapă,
Eu nu aș fi deloc clement
Și hoții atunci o să priceapă.

Că nu e altă cale o spun,
Ca mândra țară să-nflorească
Și eu nu pot să fiu mai bun
Cu cel ce vrea s-o jefuiască.

Azi din senat pe toți i-aș strânge
Și nu ar fi o întâmplare
Și sigur nimeni nu va plânge
Dacă-i ascund pe toți de soare.

De-aș fi un mândru împărat,
Aș fi răzbunătorul vostru
Și vânzătorul cercetat,
Ar spune iute "Tatăl nostru".

De-aș fi un mândru împărat
Noi am avea atunci oștire
Și nu armată de-nchiriat
Străinilor fără simțire.

De-aș fi un mândru împărat
Spitale aș face nu castele,
Românul ar fi vindecat
De boli și toate cele rele.

De-aș fi un mândru împărat,
Noi am pașii cu mare fală
Și Europa ar fi aflat
Că tare mult se mai înșeală.

Nu-s numai hoți în astă țară,
Românul tare greu muncește
Și eu aș fi precum o fiară
Cu acela care-l umilește.

De-aș fi un mândru împărat
Nu ați uita strămoșii mostri,
Ce-ntreaga lume au călcat
Și nu ne-am purta ca proștii.

De-aș fi un mândru împărat,
Vă dau la toți cuvântul meu,
Românul nu ar fi argat
Și nici nu ar mai duce-o greu.

Mai bine mort decât sclav viu
În țara asta chinuită,
Că împărat nu vreau să fiu,
Peste o țară umilită.

poezie de (1 ianuarie 2016)
Adăugat de Dumitru-Cristian ȘtefănescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook