
Nesiguritate
m-am trezit într-o dimineață
cum îmi mângâiam hainele
îmbrăcate peste zi
erau întinse lângă mine în pat
învelite cu grijă le-am și sărutat
blugii un pulover șapca în carouri
și o eșarfă albă de catifea
cineva îmi spunea că există
un timp pentru toate
un timp pentru îndrăzneală
curajul nebun
un altul pentru lașitate
doar pentru moarte
nu prea avem timp
îți mai aduci aminte de
pantofii maro
cum refuzau să mai pășească
ori de câte ori te întâlneam?
au plecat de-acasă
mai bine de un an
de atunci umblu
în picioarele goale
și mă doare fiecare pas
făcut către tine
doctorul mi-a spus
că m-a durut sufletul
toată viața
și nu am știut
poezie de Petre Ioan Crețu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

N-avem timp
N-avem timp să ne gândim la viață
Când alergăm după iluzii mereu.
N-avem timp să facem o faptă bună,
Dar avem timp să ne gândim la ceva rău.
N-avem timp să ocrotim natura,
Dar avem timp să scuipăm în ea.
N-avem timp să ne rugăm la Domnul,
Dar avem timp să hulim pe cineva.
N-avem timp să iubim persoana de lângă noi,
Dar avem tot timpul din lume să începem un război.
N-avem timp să fim mulțumiți de viață așa cum e ea
Dar avem mult timp să ne plângem că viața e grea.
Hai să ne oprim din goana noastră după iluzii.
Și pentru o clipă să ne întrebăm
De ce n-avem timp pentru concluzii,
Timp pentru concluzii întotdeauna trebuie să avem!
poezie de Vladimir Potlog (19 iulie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu prea am avut timp
Timp ca să rămân în viață
nu prea am avut.
Lovituri primite-n față
mult timp m-au durut.
Am făcut doar fapte bune
dăruite tuturor
și-am rămas singur pe lume
fără pic de ajutor.
Pentru mine viața,
o noapte lungă a fost.
Rău mi-a brăzdat fața.
Să mai trăiesc, nu are rost.
Pentru mine viața
a fost chin, a fost blestem.
Moartea vine dimineața,
vine fără să o chemi.
poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
N-am timp
Dumnezeu știe. nu am timp de fleacuri. luați dragostea din calea mea
lăsați-mă să-mi văd de treabă. atât multă treabă. aș putea să vă răspund dar nu am timp
viața asta e atât de scurtă și am atâtea de făcut.
învăț. acumulez. atât de multe de învățat. și atât de puțin timp.
viața trece pe lângă mine. nu se întreabă dacă eu văd ce e în jur, dacă am timp să observ
și sincer nu am timp nici să privesc cerul, nici ce e în jur. alerg către destinație
acum am timp. știu atât de multe și am uitat atât de multe încât mă întreb dacă a meritat
aș vrea să știu cum arată un răsărit în plină iarnă dar nu mai există o altă iarnă pentru mine.
aș vrea să strivesc un fir de iarbă între dinți să-i simt gustul, dar nu va mai fi o nouă primăvară
acum am timp și pentru mine și pentru alții. mai bine zis am timp să mor
viața a trecut pe lângă mine luând cu ea răsărituri și apusuri, gusturi, mirosuri, atingeri pierdute
am atât de multe de spus și atât de puține întrebări. acum am timp. degeaba.
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp
Fiecare moment are propria lui semnificație,
Pentru mine, pentru tine, pentru el.
În fiecare clipă are loc o acțiune importantă,
Pentru mine, pentru tine, pentru el.
Timpul este totdeauna hotărâtor,
Pentru mine, pentru tine, pentru el.
Fiecare moment poate oricând schimba viața ta, a mea, a lui,
Astăzi, mâine, poimâine, pentru totdeauna.
Pentru un scurt moment, poți fi un mare rege,
Peste mine, peste tine, peste el.
Într-o singură clipă, poți să pierzi,
Totul, puțin, sau nimic...
poezie de Cornelia Păun Heinzel
Adăugat de Dan Costinaș

Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune
Au trecut anii peste mine
cum au trecut peste râul din spatele grădinii,
peste sălciile umilite de singurătate,
peste trifoiul înflorit...
Iar eu m-am aflat
în fiecare zi,
în fiecare anotimp
și m-am trezit
în fiecare dimineață
pentru mai târziu,
în fiecare săptămână
pentru luna următoare
și în fiecare an
pentru un nou început.
Atunci,
de ce în toate trecerile eu nu apar?
poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Există un timp pentru toate - un timp pentru a fi născut și un timp pentru a îmbătrâni. Există un timp pentru moarte, de asemenea.
citat din Barbara Bel Geddes
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem timp
Avem timp pentru toate. Să dormim,
să alergăm în dreapta și în stânga,
să regretăm ce-am greșit și să greșim din nou,
să-i judecăm pe alții și să ne absolvim pe noi înșine,
avem timp să citim și să scriem,
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
avem timp să facem proiecte și să nu le respectăm,
avem timp să ne facem iluzii
și să răscolim prin cenușa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambiții și boli,
să învinovățim destinul și amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne-alungăm întrebările,
să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis și să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecții și să le uităm după-aceea,
avem timp să primim daruri și să nu le-nțelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp pentru puțină tandrețe.
Când să facem și asta murim.
poezie celebră de Octavian Paler din Scrisori imaginare
Adăugat de Ion Bogdan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Locuitorii
nu știu dacă ți-am spus
dar în lumea mea se merge invers
adică în mâini
și avem toți frunțile julite de pietre și de timp
când se roade carnea după falangele degetelor
le desprindem de noi și le facem fluiere
ca apoi strânși în jurul focului
să cântăm din ele
cu bucurie uneori dar și cu ciudă
- să ne auzi cum urlăm din degete a durere!
de cum intrăm în această lume
ne dezbrăcăm în grabă
hainele lumești
altfel ne-ar arde carnea
și sângele
în goana nefirească a cailor verzi
cineva mi-a vorbit despre
cimitirele zburătoare din est
tu erai sceptică ai râs un ceas întreg
apoi am primit o invitație
de la marele șef
voi avea loc în față la business class
și de acum voi zbura toată moartea
și o noapte cel puțin
cât să mă obișnuiesc
cu aerul tare de acolo din înălțimi
cu orbul vecin
vrăjitorul de cuvinte
și cu sârmă legat la mâini
Stratan spunea că a venit odată
moarte la el și i-a dat un sac
- Macină vorbe, i-a zis
de atunci umblu tot timpul
cu o piuă în mâini
când obosesc
zdrobesc grâu pentru colivă
și cuvinte de duh
poezie de Petre Ioan Crețu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
M-am trezit dintr-o dată,
Mai singur ca niciodată!
M-am trezit răvășit de lipsa,
A ceea ce-mi lipsește!
M-am trezit cu un dor,
Și-o durere în piept,
De moartea îmi era singura dorință!
M-am trezit printre cuvinte,
Pierdute în mii de tăceri!
M-am trezit că nu știu ce vreau,
Că niciodată nu am știut cu adevărat,
Ce vreau!
M-am trezit zguduit de trecut,
De ceea ce am avut și-am pierdut!
M-am trezit,, slab" si nehotărât!
M-am trezit, trezit de cuvintele tale!
De vocea Ta, de bătăile inimii tale!
De cuvântul scris pentru mine, pentru tine!
M-am trezit, trezit să fiu lângă tine!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor nebun
S-a scuturat cerul de nori
Naptea acesta este senină
Lumini se aprind stele mari
Coboară la mine o lună plină
Nu avem timp pentru durere
Nu avem timp pentru alt chin
Luna imi spune doar cu iubire
Vesnic sufletul să mi-l inchin
Atunci când sunt căzută jos
Simt durerea unui dor nebun
Astru îmi luminează frumos
Îmi spune ca am un suflet bun
E liniste în universul înstelat
Si sufletele în casă la odihnă
Doar eu si luna stăm la sfat
Trimisă acum de bolta divină
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întrebi cum am devenit nebun. S-a întâmplat astfel: Într-o zi, m-am trezit dintr-un somn adânc și am realizat că toate măștile mele au fost furate. Șapte măști pe care le-am purtat în șapte vieți. M-am panicat și am început să alerg pe străzi strigând: Hoții, hoții, blestemații de hoți!!! Oamenii râdeau de mine și unii se ascundeau în case de frică. Când am ajuns în piață, un tânăr ce stătea pe un acoperiș, a strigat: Uitați-vă la nebun! M-am uitat să îl văd mai bine și în acel moment, soarele mi-a sărutat fața dezgolită de măști pentru prima oară. Și pentru prima oară sufletul meu a fost aprins de iubirea soarelui și nu mi-am mai dorit să port măști niciodată. Ca într-o transă, am strigat: "Binecuvântați, binecuvântați să fie hoții care mi-au furat măștile. Astfel, am devenit un om nebun."
citat clasic din Khalil Gibran
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
O carte mi-a spus că am valoare ca și ființă umană atunci când niciun om nu a știut, putut sau vrut să îmi spună asta. O altă carte mi-a spus că dacă am atitudinea corectă pot înfrunta orice îmi aruncă viața în cale fără să mă tem. Tot o carte mi-a șoptit că nu e nevoie să țin capul plecat și că de murit se moare cu sabia în mână. Că natura umană este previzibilă și pot să folosesc legile naturii și ale universului pentru a mă face pe mine și pe cei din jur fericiți, tot o carte mi-a spus. Că există iubire și că o pot trăi și eu, știu dintr-o carte și doar cărțile mi-au păstrat vie speranța că într-o zi voi putea să fiu și eu fericit. Scriind o carte am câștigat pentru prima oară în viață bani munciți de mine făcând ce îmi place. Printr-o carte mi-am cunoscut soția și cărțile sunt promisiunea unei vieți extraordinare pentru întreaga omenire. Cărțile nu ne judecă, nu ne fac reproșuri și ne acceptă de fiecare dată exact așa cum suntem, răbdătoare, să ne facem timp și să le atingem, să le deschidem și să lăsăm cuvintele așternute în ele să ne pătrundă în suflet, prin minte. Între un om și o carte există o iubire cu adevărat necondiționată și asta e alt lucru pe care îl putem învăța de la cărți. Atunci când au pictat imagini cu raiul, au uitat să pună în el bibliotecile.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Avem la dispoziție câte un apus de soare pentru fiecare zi a vieții noastre... Trebuie doar să ne facem timp pentru a privi către cer.
Cristian Lisandru (21 aprilie 2011)
Adăugat de Cristian Lisandru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pădurile Înțelepciunii
Pentru ori de câte ori am pierdut,
Pentru ori de câte ori am dat-o-n bară,
Pentru ori de câte ori am spus "Îmi pare rău",
Pentru ori de câte ori n-am spus
Pentru fiecare inimă care a suferit din pricina mea,
Pentru ori de câte ori n-am întors și celălalt obraz,
Pentru fiecare om căruia i-am provocat pagube
Datorită faptelor sau vorbelor mele:
Nu, nu sunt un ratat.
Știu că nu sunt o cauză pierdută.
Unele lecții se învață mai greu.
Acum am toate lucrurile puse-n ordine.
Regrete? Am multe.
Dacă mi-a fost uneori silă de mine? Mi s-a-întâmplat.
Am plecat de multe ori departe,
Încercând să mă apropii de ceva inedit.
Știu încotro mă-îndrept, știu și calea.
Poate călătoria durează un pic prea mult,
Dar nu toate regresele sunt eșecuri,
Ci doar ocolișuri prin Pădurile Înțelepciunii.
poezie de Aaron Stone, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

UITARE PE BUCĂȚI
Cum mi-ai cerut uitarea-nlăcrimată,
Să pleci senină-n reci străinătăți
Și nu te pot uita așa, deodată,
Am să te uit, iubito, pe bucăți.
Te-am desenat întreagă-n mintea mea,
Și ca să-ți trec minunile-n uitare,
Cum trebuia să-ncep de undeva,
Am început de jos, de la picioare.
Mi-am șters din minte degetele reci -
Întâi le-am sărutat pe fiecare
Și părțile bătute de poteci -
Călcâile și tălpile hoinare.
Pe glezne m-am plimbat în sus și-n jos,
Iubindu-le cu degetele mele,
Le-am mângâiat cu grijă, tacticos,
Și mi-am luat adio de la ele.
Genunchii i-am luat pe rând în palme
Și m-am jucat o oră pe rotule,
Mișcându-le ușor, cu gesturi calme,
Atunci când mă iubeai, nicicând destule.
La coapse-am zăbovit un timp în plus,
Căci mult mi-au fost suport de bucurie,
Le-am mângâiat pe rând, privind în sus
Spre zonele-ncărcate cu magie.
Pe-acelea îmi va fi mai greu un pic
A le uita, m-am hotărât s-amân...
Mi-am rezervat o zi pentru buric
Și-o lună pentru fiecare sân.
Am petrecut apoi la gât, la nas
Și la urechi - mi-au fost și ele muze,
Obrajilor le-am spus un bun rămas
Și-am zăbovit un an întreg la buze.
Pe mâinile ce m-au cuprins cu sete
De-atâtea ori să-ți uit mbrățișarea?! -
Le-am sărutat cu grijă, pe-ndelete,
Apoi, spre a desăvârși uitarea,
Ți-am mângâiat cu mâna-ntoarsă părul
Și m-am oprit un timp pe fruntea ta...
Dar să accepți, iubito, adevărul
Că ochii... ochii n-o să-i pot uita!
poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
J. D. (către Elliot, Dr. Cox, Carla și Turk): Tăceți, tăceți, tăceți din gură, bine?! Cine sunteți voi să-mi dați vreun sfat? Tot ce faceți e să vă plângeți toată ziua despre relațiile voastre. (Se adresează către Cox.) Și știi ceva, încruntă-te cât poți, mărețe, bine? Pentru că nu mi-e frică de tine. (Îl imită pe Cox) O, nu, Jordan nu acordă atenție copilului! Trebuie să fie foarte greu pentru doctorul Uitați-vă la mine, nu-i așa? (Se adresează către Carla și Turk.) Și voi doi ce, vă certați de când v-ați logodit? Uau, probabil sunteți singurul cuplu care a făcut așa ceva vreodată. Nu poate fi vorba că vă e teamă, nu-i așa? (Se adresează către Elliot.) Și tu, tu, hai să uităm pentru o clipă că acum o lună mi-ai spus că nu poți avea o relație cu nimeni. Pentru că pentru mine e chiar amuzant să te privesc cum îți sabotezi toate relațiile din afară, pe bune că e. (Se adresează către toți.) Sincer, singurul lucru care mă consolează este să știu că în timp ce eu stau acasă, holbându-mă la tavan, dorindu-mi să am pe cineva cu care să stau de vorbă, voi, idioților, nu realizați cât de norocoși sunteți. (Iese violent pe ușă. Laverne intră.)
Laverne: Am pierdut ceva interesant?
replici din filmul serial Stagiarii
Adăugat de Ramona Stanescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitare pe bucăți
(Dintr-un volum ce fi-va, totuși)
Cum mi-ai cerut uitarea-nlăcrimată,
Să pleci senină-n reci străinătăți
Și nu te pot uita așa, deodată,
Am să te uit, iubito, pe bucăți.
Te-am desenat întreagă-n mintea mea,
Și ca să-ți trec minunile-n uitare,
Cum trebuia să-ncep de undeva,
Am început de jos, de la picioare.
Mi-am șters din minte degetele reci -
Întâi le-am sărutat pe fiecare
Și părțile bătute de poteci -
Călcâile și tălpile hoinare.
Pe glezne m-am plimbat în sus și-n jos,
Iubindu-le cu degetele mele,
Le-am mângâiat cu grijă, tacticos,
Și mi-am luat adio de la ele.
Genunchii i-am luat pe rând în palme
Și m-am jucat o oră pe rotule,
Mișcându-le ușor, cu gesturi calme,
Atunci când mă iubeai, nicicând destule.
La coapse-am zăbovit un timp în plus,
Căci mult mi-au fost suport de bucurie,
Le-am mângâiat pe rând, privind în sus
Spre zonele-ncărcate cu magie.
Pe-acelea îmi va fi mai greu un pic
A le uita, m-am hotărât s-amân...
Mi-am rezervat o zi pentru buric
Și-o lună pentru fiecare sân.
Am petrecut apoi la gât, la nas
Și la urechi - mi-au fost și ele muze,
Obrajilor le-am spus un bun rămas
Și-am zăbovit un an întreg la buze.
Pe mâinile ce m-au cuprins cu sete
De-atâtea ori să-ți uit mbrățișarea?! -
Le-am sărutat cu grijă, pe-ndelete,
Apoi, spre a desăvârși uitarea,
Ți-am mângâiat cu mâna-ntoarsă părul
Și m-am oprit un timp pe fruntea ta...
Dar să accepți, iubito, adevărul
Că ochii... ochii n-o să-i pot uita!
poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Un înger
Zilele trec triste și goale
noi mereu ocupați cu diverse,
cine are timp de meditații,
de suflet, unde va fi
dupa ce noi ne vom ridica
la cer?
Avem mereu ceva de făcut
evident pentru alții,
pentru efemer
dar n-avem timp pentru
veșnicie,
da, știu,
toate sunt deșărtăciuni aici,
însă dincolo... oamenii mei buni
știți ce este?
Eu știu despre mine
că sunt un înger de lumină!
poezie de Lusiana Drăgușin (27 ianuarie 2013)
Adăugat de Lusiana Drăgușin

Comentează! | Votează! | Copiază!

Bun de durut
Mi-e frică de iubire ca de moarte,
Căci m-a ucis de mult prea multe dăți,
În timp ce moartea, nu că-i țin eu parte,
Dar m-a lăsat să scriu atâtea cărți...
Despre iubire, bineînțeles,
Despre puterea sa copleșitoare,
Chiar dacă de la ea nu m-am ales
Decât cu sufletul acesta care,
Bun de durut, mă doare tot mai des,
În timp ce de murit, ce rar mai moare!
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Samsar de inimi
Era un negustor în piață,
Voia doar bani, voia profit,
Vindea ce ne ținea în viață,
Ce ne îndeamnă la iubit
Nu îi păsa nicicum prea tare
Că marfa lui era divină,
Tot ce vindea, pe altul doare,
El nu-și făcea nicicum vreo vină
Era samsar, samsar de inimi,
Toate pulsau, toate trăiau,
Purtau în ele multe patimi
Și de regrete suspinau
Dar pentru el erau o marfă,
O-mpacheta la kilogram,
Strângea pachetul cu-o agrafă
Stăteam alături și-l priveam
L-am întrebat dacă îi pasă
Că cineva nu le mai are,
El mi-a răspuns... ei mi le lasă,
Ca să le vând la fiecare
Au renunțat cu toți la ele,
Pentru arginți, pentru averi,
Erau poveri, erau prea grele,
Ce să le faci, ce să le ceri?
I-am spus încet, cât vrei pe toate?
Le-aș cumpăra să le iubesc,
Hai fă-mi un preț dacă se poate,
Tu doar îl spune, ți-l plătesc...
Era mirat... cum să mă creadă?
În gândul lui... ăsta-i nebun!
Le vrea pe toate la grămadă,
Cât să îi cer, cât să îi spun?
Am scos un cec... scrie tu suma,
Le iau ca să le fac cadou,
Nu-s pentru mine, eu am una,
Și nu o țin de bibelou
A scris ceva... nici nu îmi pasă,
Au fost doar bani, probabil mulți,
Am să le duc pe toate acasă
Și-am să te rog să le asculți
Ascultă-le... și tu ai una,
Doar să iubească... asta vrea,
Să bată tare, ca nebuna!
Să simți în ea dragostea mea
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!