Noaptea învierii

între mine şi mine este un loc viran
acolo îngrop trupurile iubitelor pe
care nu le-am uneori melancolia trece
în halat şi papuci de spital are mănuşi
chirurgicale şi instrumente pentru prele
vat organe precis va găsi un ficat pe
care l-am mângâiat un muşchi un zâmbet o
venă pentru un transplant în poem melan
colia se plânge că iar e de gardă în
noaptea de înviere când toate poemele
din lume se ridică din praful uitării şi
ca nişte zombi îşi caută autorii pe străzi
printre blocuri le aud cum vorbesc într-o
limbă străină ajutor ajutor strigă o parte
din mine vom fi înghiţiţi de cuvinte alerg
urmărit de vinovăţie şi frică spre buncărul
antiatomic de fapt o groapă întunecoasă şi
strâmtă în care abia încap munţii cu zăpezi
şi tot ce am mai adunat în cei 40 de ani
de rătăciri prin deşert privesc ceasul
care îmi rugineşte pe piept e noapte
noaptea lungă a învierii

poezie de Constantin Rupa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea de Înviere

între mine şi mine este un loc viran
acolo arunc molozul iubirilor uneori
melancolia trece în halat şi papuci
de spital are mănuşi chirurgicale şi
instrumentar pentru prelevarea de organe
va găsi aici măcar o ½ de vers cu care
să îmi facă noaptea mai lungă lumea mai
bună se plânge că iar va fi de gardă în
noaptea de înviere când toate poemele din
lume se ridică din praful uitării şi ca
nişte zombi îşi caută autorii pe străzi
printre blocuri le auzi cum vorbesc într-o
limbă străină cu mâinile pâlnie mă strigă
poemul care îmi duce capul pe tavă în timp
ce trupul încă sapă cu râvnă o groapă prea
strâmtă în care abia încap munţi cu zăpezi
şi tot ce am mai adunat în cei 40 de ani de
rătăciri prin deşert de pe margine cineva
mă întreabă cum se numeşte domle poemul
acesta nu ştiu răspund eu sunt doar sclavul
care urmează să fie îngropat de viu la
picioarele poemului ah de n-aş uita să pun
ceasul să sune de învierea lui d-zeu

poezie de Constantin Rupa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slash. poem în care îngrop tot

îmi îngrop poemele în slash-uri / linii care ar trebui să
delimiteze forţa mea vitala de restul lumii
azi cerul este opac ca o grindă ce stă să cadă peste oraşul muribund

// îmi aud de fiecare dată paşii uscaţi pe caldarâm//

în drum spre tine am remarcat

mama a încetat să mai ţipe ca şi cum ar avea un niqab peste gură
tata a încetat să mai respire / unele respiraţii dor ca şi cum ai fi vinovat de ceva

dar nu ştii de ce anume

soră-mea s-a urcat pe umerii mei şi acum mă apasă fiecare mişcare a ei/ i-am spus mori sau va trebui
să te îngrop aşa de vie cu tot cu păpuşile tale şi rochiţele cu volănaşe

îmi îngrop poemele în cuvinte tari acide care să doară / astfel suprapun
şi controlez mai bine durerile / ca şi cum aş avea un ac înfipt într-o venă / apoi mi-l scot
şi frica de ace dispare

dar nu dispare tristeţea/ ea e prezentă ca un element chimic al vieţii mele
fără ea nu aş mai putea să mai îngrop nimic

pe trecerea de pietoni trece o fată care seamăna cu mine
atunci cand beau multă vodkă ca să uit / asa cum a uitat şi ea să se uite la culoarea semaforului
şi nu a văzut că este roşu

//
inima tânără încă vibrează/ îmi afund paşii în betonul cald
pentru că între timp a venit vara / iar soarele acesta

se umple încet, încet de teamă/ /îmi afund corpul în beton
şi acum nu mai aud ţipetele/ respiraţiile/ mişcările lor /

e atât de bine/ când îmi îngrop toate poemele în fumul ţigărilor de contrabandă/ şi nimeni nu-mi spune hai ieşi de acolo / nu e vară / e primăvară şi

toţi ghioceii vor răsări din pământ pentru tine.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorie

oriunde am mers
am purtat universul în mine
că am mers cu autobuzul, că am mers pe jos
l-am ţinut înfăşurat în umbră
să nu se topească la soare

cele patru puncte cardinale
le-am pus într-o lacrimă crudă
şi n-au simţit durerea când le-am smuls
din hotarele lor nesfârşite

am adunat totul în praful din suflet
şi acum de abia mă mai târăsc
printre gropi şi schelete de stele
ce au murit deodată cu Eva

mi-am câştigat libertatea
prin simplul fapt că exist,
port universul în mine
şi mor

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile care mă dor

Mâinile mă dor,
Sunt mâinile acestea,
Pe care mi le-a făcut cadou
Dumnezeu,
Într-o dimineaţă de sărbătoare.
Mâini cu care m-am rugat,
Cu care am iubit,
Am trudit,
Am mângâiat pâinea cea de toate zilele,
Am mângâiat chipul tău,
Am mângâiat icoanele,
Şi pietre şi copaci...
Le-am împreunat
Şi le-am ridicat spre cer
Când îmi era a pustiu,
Când îmi era a jale,
Când Dumnezeu era plecat prin lume cu sfinţii,
Să judece...
Sunt mâinile care i-au hrănit pe alţii,
Şi pe mine.
Mâini care ţi-au şters lacrima...
Sunt mâini care erau cândva
Tinere şi viguroase
Şi acum se prefac în crengi uscate,
Cu gheare încovoiate
Care se apleacă inexorabil
Să scurme ţărâna.
Sunt mâini bătătorite de greşeli,
De iertări, de păcate, de rugăciuni,
De zidiri, de patimi, de griji,
Mâinile care mă dor,
Care te caută prin noapte,
Care te roagă să te întorci,
Pe care nu le mai pot întinde spre tine,
Cu care sap în cenuşă
Să rostogolesc timpul,
Cu care îmi torn cenuşă în cap,
Mâini cu care întorc tot mai greu
Ultimele file dintr-o carte,
Mâini care ţin o lumânare neîncepută
În aşteptarea luminii...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia din mine

Femeia din mine trece desculţă
peste podul palmelor tale,
în fiecare dimineaţă te caută,
dezgolită de teama că nu vei mai fi,
îţi aduce cafeaua la ora fixă
şi tu îi spui că s-a întâlnit mai întâi cu Dumnezeu,
de aceea e atât de frumoasă...

Femeia din mine râde între macii sălbatici,
ştie că ziua e copilul ei drag,
pe care refuză să-l înţarce...

Aşteaptă să coboare noaptea,
doar să adoarmă pe pieptul tau,
pentru a-i strecura câteva stele printre degete,
nimeni nu mai poate trece prin ea,
ştie că orice sfârşit este o uşă,
după care, pentru tine, femeia din mine
înfloreşte la fiecare secundă, căutându-te...

Spune-mi că orice femeie din mine
sunt eu!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umila speranţă

neagră e noaptea
în care aţi ucis lumina
din mine, din tine
e tragic şi nu e bine
în noaptea asta
chema-voi la masă
animale flămânde
să smulgă fâşii dintr-un trup
răstignit pe o cruce la răscruce de vânt
pe masă voi pune o inimă
mi-aţi smuls-o din piept
într-o clipă nebună
ochii mi-s uzi şi lacrimi curg
se scurg din mine pe străzi amputate
mă dărui vouă în noaptea cea nouă
eu nu mai am ce să mai fac astăzi cu mine
în astă cloacă, murdară, urâtă şi hâdă
vino Doamne să vezi ce a mai rămas din lume

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea este singura limbă universală atunci când am impresia că vorbesc o limbă străină cu fiinţe care vorbesc aceeaşi limbă cu mine.

Martin Page în O perfectă zi perfectă
Adăugat de Reliana Andra Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mine ora bate...

la mine ora bate unu,
la mine ceasul e târziu,
sunt viu în noapte, ca nebunul,
mai scriu un gând, mai scriu un rând
şi c-o plăcere înzecită,
te chem să vii, să mă adormi,
tu, ochişori de nevăstuică,
mi-ai dat un zâmbet şi n-am somn

nu l-am uitat, l-am luat cu mine
şi-l ţin în palme şi-l sărut,
până când dorul mi te-aduce,
iarăşi în locul cunoscut,
până când gura-ţi îndulcită,
o voi gusta din nou sub duzi,
până când bratele-ţi micuţe
iar mă vor strânge în curând

la mine ora bate două
şi noaptea înveleşte luna,
o pătură cu mici steluţe
i-acoperă fruntea întruna,
eu o privesc cum nu adoarme,
cum străluceşte printre nori
şi mă gândesc ca mâine poate,
între săruturi să-ţi dau flori

pe un perete doarme patul,
nu m-a chemat să fiu cu el,
adoarme în tăcere leacul
atâtor vise de poveşti,
mă uit la dânsul cum oftează
într-o dorinţă neştiută,
îmi face semn cu păturica
şi cu perniţa pufăriţă.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mie de mine... (transcendent)

Mii de oglinzi reflectă chipul meu...
Niciuna nu m-arată cum sunt eu!
Privesc la o străină... un străin...
Pe un fundal ce n-arată senin.

Mii de priviri se-aruncă asupra mea,
Şi toate ale mele... despre ea;
Niciuna nu m-alege să exist...
Şi plâng... şi râd... şi nu mai rezist!

Cumplite simţăminte s-aleg dintre trăiri,
Şi mă privesc în una... cum respiri;
Şi stai şi te priveşti a te găsi...
Dorind să intri în puterea lui A FI.

Mii de oglinzi mă taie cu ochi mulţi...
Să îmi vorbesc, când tu nu ştii s-asculţi...?
Nu ştiu care din ele sunt din mine,
Zăresc doar străluciri divine.

Mii de cuvinte le-aud cum mă numesc...
Şi strigă nume noi, ce nu le desluşesc.
Aşa de tulburată mă aflu eu cu mine,
Atât de împărţită între oglinzi străine...

Cobor spre sine întru a mă pătrunde,
Găsesc doar lumină, întuneric... unde
Speram să fie una care să-mi zâmbească,
Pe chipul ei lumina să se nască!

Mii de oglinzi reflectă chipul meu...
Niciuna nu m-arată cum sunt eu!
Mă aflu-n faţa ei... stau în faţa mea...
Şi m-a ars durerea coborând în ea!

S-a spus povestea doar în parte...
Şi pagini tot se-adună... într-o carte;
Rămâne un sfârşit pe care-l scriu acum...
Şi-apoi închid final vechiul album.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Izvorul meu de mângâiere
ce-mi plângi în linişte durerea,
când te cuprind la piept
în braţele mele însetate de tine,
ce cresc din trup doritoare,
ca nişte ramuri spre lumină,
mă pierd în noaptea ochilor tăi negri,
plini de mister fierbinte.

Bucuria vieţii mele,
ochii tăi sunt două făclii
care ard orice frică ascunsă în mine,
altarul meu de rugăciuni
în care văd sclipirea a mii de îngeri păzitori,
iubite stele din adâncuri,
pe care le număr noaptea, ca un copil,
până adorm.

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre ape şi păcate

ora curge în etape
gânduri azi se frâng pe ape
toată omenirea doarme
eu aştept să ard pe rug
rug creat de astă lume
din surcele şi minciuni
peste mine plâng tăcerile aldine
un cuvânt mai trece, oare
offf, se pierde iară în retorica întrebare
despre lume, despre care
se aşterne în splendoarea unei fraze risipite
printre trecătoare raze
noaptea mă preling prin stele
scriu pe coaja asta ruptă
din copacul de pe munte
scriu cu sufletul, cu lacrimi
degetele toate le-am uitat
în desaga de la spate
sunt ciobanul din cetate
ce mioarele îşi mână
pe o coală albă, goală
timpul fuge, viaţa curge, nu ajunge
să achit nota de plată
este plină de păcate
între mine şi cetate
curg de toate
scara către cer e azi ruptă
nu am timp şi nici răbdare
să aştept a ta chemare
amintirile's murdare
paşii se scurg pe o cărare
printre sticle şi pahare
toate's sparte, toate's goale
viaţa asta trece, trece
uneori se mai petrece
ziua vine, alta pleacă
între mine şi ăst cer
a rămas doar mister
azi să urc, eu nu mai sper

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă trezesc dimineaţa

mă trezesc dimineaţa cu eminescu lângă mine,
îmi cântă doina şi mai am un singur dor,
privesc pe fereastră spre deliciile răsăritului de soare,
văd ţara în ochii lui luciferici
care se hrăneşte cu speranţe,
privesc pe pernă,
a rămas un fir de păr de aur,
femeia s-a dus în închipuirea mea,
nu vreau să-i ating absenţa
pentru a o sfinţi cu o simplă mângâiere,
poate e veronica, te caută, eminescule,
sau o diană care a fugit de lânga mine,
tu, femeie năucă,
nu vei simti niciodată imensa greutate a iubirii
care a uzurpat noaptea şi stelele ei,
cine te-a furat de lânga mine
şi în ce ţinuturi de taina te-ai ascuns?
am rămas eu cu mine într-o absenţă sură
răspândită printre lucruri.
a plecat şi eminescu în călătoria lui
ca acel om din tinereţe fără bătrâneţe
şi viaţă fără de moarte
să caute taina dorului printre stele.
călătoreşte luceafărul noapte de noapte
prin spaţiile interastrale,
caută speranţa şi dorul şi ţara lui,
noi nu mai avem ţară, eminescule,
fiii noştri s-au mutat în alte spaţii,
noi trăim de azi pe mâine, numărând zilele,
ascultând foşnetul frunzelor uscate
bătute de vântul toamnei.
ţara noastră s-a mutat în suflete, eminescule...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (13 octombrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abraham Lincoln a fost un om care s-a creat din nimic fără niciun ajutor din afară sau din partea altor oameni. I-am urmărit greutăţile prin care a trecut. Văd anumite similarităţi între el şi mine.

citat din Muammar al-Gaddafi (3 august 1986)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În casă era linişte şi în lume era calm

În casă era linişte şi în lume era calm.
Cititorul a devenit carte, iar noaptea de vară

Era însăşi esenţa conştientă a cărţii.
În casa era linişte şi în lume era calm.

Cuvintele au fost rostite ca şi cum cartea n-ar fi existat,
Exceptându-l pe cititorul care, aplecat asupra paginii,

Dorea acea aplecare, dorea nespus de mult să fie
Eruditul pentru care cartea era adevărată, pentru care

Noaptea de vară este la fel de perfectă ca gândirea.
În casa era linişte pentru că aşa trebuia să fie.

Liniştea era parte a înţelesului, parte a minţii:
Accesul perfecţiunii la pagină.

Şi în lume era calm. Adevărul într-o lume calmă,
În care nu există alt înţeles, el însuşi

Este calm, el însuşi este vară şi noapte, el însuşi
Este cititorul aplecat care citeşte acolo, târziu în noapte.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre stelele căzătoare

cred că pe atunci ţi-ai fost pus
toate speranţele
în mine,
eu abia învăţasem să te ţin de mână
împotriva destinului,
să stau drept într-o lume nevertebrată,

într-o zi m-am îndrăgostit de dansul nostru
deasupra pământului,
era ca un pas în doi
în stratosferă
spre o destinaţie nedefinită,

nu ne învăţase nimeni despre primejdii,
lumea ne cenzura nevinovăţia
prin pătrate de sticlă,
printr-un ochi de fereastră,

descifram rostul nostru în zodii,
în potcoave de cai morţi,
printre pietre de râu,
în rotocoale de praf de pe drum,

abia învăţam să te privesc
între patru pereţi
dezbrăcată
de inocenţă,
eram doar nişte copii mari
care voiau să urce
de mână nişte trepte,
spre stelele
căzătoare.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne!

unii spun că nu exişti
nu nu exişti decât
în teorii
dar
ce contează dacă
trăiesc printre oameni
şi simt la fel
poate o fi o regulă
sau un fel de indiferenţă
dar ştiu că atunci când
te apropii şi-mi asculţi inima
în interior se produce o mişcare
o diversitate de lucruri şi
lumea mea e perfectă

din mine pleacă cuvinte ştiu
mâine va fi altfel
stau şi privesc îndelung oamenii
care spun că nu exişti
las indiferenţa la o parte
şi te strig
doamne!
poate că nu-i cea mai curată rugă
trimisă spre tine la ceasul din noapte
când toate cuvintele dorm
şi doar câteva linişti fac impresie
o singură dată ascultă-mă
în singura zi în care vreau
să mă privesc prin
curbura liniei din palmă

e o zi importantă

în cazul în care nu ai fi
aş putea tot atât de bine să
înjur să slobod urletele din mine
printre lucruri
nu se va întâmpla nimic
doar o mică turbulenţă
ca o diversiune ar devia
umbrele din zi

mă privesc atent
nu nu par convingător
dar vrea să-ţi mai spun
o singură dată sub această noapte

doamne!

o stare de nelinişte mă sufocă
exişti sau...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu plânge, mamă...

Nu plânge, mamă, pentru mine,
Nu plânge, zău nu are rost,
Sunt val ce strigă ziua lumii
Şi noaptea uitå de ninsori

Nu plânge, mamă, nu e bine,
O lacrimă de-a ta, e mult
Mai bine lasă-mă pe mine
Să-mi duc necazul început!

Nu plânge, mamă, trece toamna
Şi frunzele se pierd pe drum,
Simt rodul dragostei în mine
Ce-ascunde amintiri de mult!

Nu plânge, mamă, n-am så mor,
Când vântul bate dinspre nord
Şi sufletul mi-e îngheţat
De dorul mare ce îl am!

Nu plânge, mamă, lasă aşa...
Sau hai să plângem împreună,
Ne ştergem lacrimile-n zori
Şi până-n seară se usucă!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ntorc şi plec

Un chip frumos o piele măsline
O toamnă frunză argintie
Un voal de negură aruncat
O inimă de om care a-nşelat
Îşi caută iubita pe înserat
La ceas târziu în noapte
Îi spune multe şoaptă
El tot aşa de mult iubeşte
Ea ştie că o amăgeşte
Atunci când noaptea vine
L-apucă un dor de mine
Că el ar fi un făt frumos
Şi vrea să stau lângă el jos
Că s-a gândit în fiecare zi
Acum dorul cel mare îl găsi
Că el a fost la fete-n sat
Cu privirea el le-a mângâiat
Că fără mine nu poate trăi
Că-şi pune ştreangul într-o zi
Mă uit şi nu ştiu ce să cred
Cu ochii minţii îl privesc
Ma uit mă-ntorc şi plec
Rămâi să stai de vorba
Cu iubirea chinuită a mea
Eu plec departe de inima ta!

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria Sineşti: Uneori nu ma mai înţeleg nici eu. Sunt clipe în viaţa mea pe care, când mi le amintesc, mă îngheaţă un fior din cap până în picioare. Rătăcirile astea din viaţa mea... câtă josnicie inutilă... Mi-e silă de mine... Gândesc uneori că sunt în mine două fiinţe: una josnică, mărginită şi laşă... Of! Mi-e scârbă de tot şi totuşi există în mine o fiinţă care suferă, care plânge... care sângerează pentru toate josniciile celeilalte!

replici celebre din piesa de teatru Jocul Ielelor, scenariu de Camil Petrescu (1918)
Adăugat de Alexandra Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între lumi

Simt o lume deasupra mea
O lume în care suntem noi înşine
O lume în care suntem nemuritori,
În zile în care nu trăiesc
Scriu viaţa aşa cum nu e ea
Şi vinu-l sorb încet ca şi cum e făcut doar pentru mine
Din struguri plini culeşi în luna octombrie,
Când soarele e mai sfios, când iarba plânge petale muribunde suflate-n neant,

Simt o lume în mine
Ce cred eu că o cunosc
O lume împletită din mai multe vieţi
Scriu viaţa aşa cum a fost ea o dată
Şi vinu-l sorb ca altădată
Savurez gustul atât de bine ştiut
Mă face să zâmbesc crezând că am trăit aceste clipe
Iar de învăţat din ele tot n-am învăţat,

Simt o lume sub mine
Ce mă cheamă mereu fără-ncetare
O lume ce vreau să îmi rămână străină,
Vinu-l sorb mai repede şi nu vreau paharul să sece
Mi-e frică de ce va urma după ultimul strop
Dar apoi, muza din mine îmi vorbeşte
"E totul creat doar de mintea ta"
Şi totul se risipeşte...

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!