Surorile Karamazov

Tot privind o fântână dintr-un tablou de acolo din,
am văzut cum mă întâlneam la.
Cu surorile Karamazov de mai multe ori sunt.
Oglinda nu exista în tablou, noi rosteam taum
în numele tatălui culorilor şi priveam cum rostim,

le făceam cinste cu câteva lumi secrete
culorilor, îmi spuneau ce titlu voiam să-i
dau acestui volum din.

În somn, îmi şopteau fără să-şi mişte buzele,
de cum poţi să culegi fructe doar rostind litera A
şi litera V, care urmează după A.
Aşa a mai trecut un minut, nu minut.

Tot ele mi-au spus cum să las trei rânduri libere mi
între titlu şi creştetul poemului la care scriu numai
cu mâinile. Meddia se juca cu aritmetica iar.

mitsor încet timsor cetîn sormit eon noi iar rai fa
solstiţiu hossana

poezie de Petrişor Militaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu era încă aici, dar era pe drum încoace; se apropia din minut în minut. Când povesteşti una ca asta, oamenii spun că aşa ceva nu poţi să simţi, e doar o închipuire. Nici nu poţi dovedi, dar, cu toate astea, eu ştiam. Simţeam cum venea pe drum şi se gândea: Acum mai sunt numai trei ore, şi ajung. Acum au mai rămas două ore şi trei sferturi. Acum numai două ore jumătate! Ah, ce încet merge. De-ar merge totuşi ceva mai repede. Încă două ore, şi un sfert, şi voi fi acolo. Voi fi la ea.

Hans Erich Nossack în Cel mai târziu în noiembrie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desprinderea

Aseară am prins o literă, de vie
Era în călimară sindrofie
Şi eu ce amuşinam la întâmplare,
Am confundat-o cu o floare!...
Am pus-o sus pe haină, la butonieră
Şi litera era ca pasărea, stingheră,
Am măsurat-o cu peniţa, că e mică
Şi-am observat din ochi cum lacrima îi pică!
I-am dat batista şi am văzut că încă,
De teamă, când mă apropii e de stâncă!
Covor am smuls din liniştea de gânduri,
Şi-am aşezat seminţele pe rânduri!
O horă am încropit între izvoare
Şi litera a început să zboare...
Să cânte, să rostească, să devie,
La fel ca în călimară de zglobie!
De-atunci, am câmpul plin de flori
Şi de veşminte...
Şi litera se joacă în cuvinte!...

poezie de Constantin Păun din Elegie neterminată (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura moartă a unui tablou învie prin pastelul culorilor.

aforism de Constantin Enescu (2 septembrie 2015)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi

mi-am văzut copilul după o lună
pe cealaltă parte a străzii
ne-am făcut cu mâna
ne-am zâmbit preţ de un minut
şi am fost fericiţi
preţ de un minut
ochii vorbeau
lucruri de care nu am avut timp
niciunul nu a trecut strada spre celălat
de teamă să nu ne someze invizibilul
niciunul nu a spus mai mult decât
mi-e dor
cum o fac muţii
apoi ne-am deschis telefonul şi
în timp ce ne depărtam
amorf
materia din noi comunica în 4g
te iubesc
te iubesc
te iubesc

la un moment dat
am rămas fără acoperire

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opera de arta

Ce? Mi-au mâzgălit pereţii?
Voi face din mâzgăleala lor o operă de artă
Îmi voi închide între rânduri comoara
Cum îşi închide traseul misterul pe hartă.
Şi semne?
Ce semne cred ei că pot ţine ascunse
zăcămintele lacrimilor din toc
ce-şi depun ouăle lor albastre
printre ele.
Una după alta
Zilele stau ţapene-ntre coperţi.
Cel mai greu îmi e să-i pun titlu
Să-i zic pe nume,
Ca să ştiu ce să scriu pe piatra aspră de mormânt.
Aşa numesc eu micul incubator al coperţii
Mâzgălit pentru a nu ştiu câta oară
cu o ciudată operă de artă
Pe dinăuntru
Şi afară.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Titlul meu fără cuvinte

Iubirea mea, dacă nu voi mai scrie,
Avându-te, măcar o poezie?
Căci tot ce-am scris în versuri, în trecut,
A fost pentru că nu te-am cunoscut.

Iubirea mea, şi cine va să ştie
Că zilnic ne vom fi o poezie,
Al cărei titlu numai tu-l vei pune,
Al cărei conţinut când ţi-l voi spune...

Secret, fără cuvinte, pe muteşte?
Poetul nu mai scrie când iubeşte.
Poetul scrie doar când n-are cine
Să-i pună titlu. Eu te am pe tine.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (15 aprilie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou

Tablou cu nuri în acolade
Din care curg fulgere moi
Cu dinţii de ieduţi de lapte
Născuţi în ierburi şi-n noroi.

Tablou cu vise răstignite
În cuie de lumini adânci
Pătrunse pe neocolite
În coastele ce stau pe brânci.

Tablou cu ţara şi cu tine,
Şuvoi ce curge stând în loc
Pe-ntins de lacrimi şi suspine
În liniştea fără noroc.

Tablou cu inima în groapa
Celor cu aripi de nisip
Jucându-se vârtos cu sapa
În ochiul meu, sculptându-ţi chip!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou...

Tablou de gânduri şi de patimi,
Pictat în beznă cu savoare,
Prins pe perete uns de lacrimi
Ce doar tăcerea-i dă culoare...

Tablou pe pânza existenţei
Cu rama de pamânt sculptată,
Privit în ciuda competenţei
O frescă fără de stigmată...

Prin felurite sentimente
Legate strâns de un cavou,
Se trec atâtea-evenimente...
Şi peste-atâtea impendimente...
Noi, ne alegem cu-n tablou...

poezie de Vasile Zamolxeanu (5 martie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Litera lipsă

Noi doi,
avem acelaşi nume.
Dar eu,
mai am o literă în plus.
Sau poate că,
tu ai pierdut-o
în timp,
pe drum...

Dar litera asta,
e...
cât o lume-ntreagă!
Şi tot pe atâta,
ne desparte.

N-aş vrea să deranjez pe nimeni
întrebând,
dacă nu cumva...
cineva,
mi-a găsit...
litera lipsă.

poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(...)s-a întîmplat un fel de miracol, datorită trăsăturilor mele fizice inconfundabile. M-a recunoscut cineva, care nu mă întîlnise niciodată, doar după coperta unei cărţi care apăruse acolo cu fotografia mea. Şi mi-a spus: "Eu pe dumneata te cunosc". Iar eu i-am răspuns: "Exclus, imposibil, nu aveţi cum!" Apoi m-a lămurit că din cartea aceea şi m-a sfătuit să trimit un poem la The New Yorker. Şi am trimis un poem pe care tocmai îl tradusese o prietenă de-a mea, americancă, şi, spre marea mea surpriză, a apărut. După aceea, după apariţia acestui poem, am fost chemată de o editură la fel de prestigioasă, care dorea să-mi publice un volum de versuri alese. Ah, am spus eu, bineînţeles! Bun, apucă-te de lucru cu traducători, unii iluştri, de acolo. Am avut această şansă, mi-a apărut cartea, apoi încă una, şi încă una, şi în Anglia vreo trei. La ora asta, însumez cam şapte cărţi apărute în America, ultima fiind scrisă de mine direct în englezeşte. Ce să-i faci, adaptarea era mediul normal! Dar mi-au trebuit aproape 15 ani ca să pot scrie în englezeşte.

Nina Cassian în revista 22, nr 721
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În loc de prefaţă

N-am fost nici ieri,
Nu sunt nici azi,
Şi nu voi fi,
Cu-atât mai mult, nici mâine, după moarte,
Nimic din ce vor crede poate
Cei câţiva cititori de carte -
Naivii care-mi vor citi
Volumele numai pe jumătate...
Volumele-mi de versuri, cumpărate
Împrumutate,
Sau furate!...

N-am fost aşa precum se spune
Şi nu sunt nici aşa cum sunt -
Nu sunt nici foc,
Nici ploaie
Şi nici vânt!...
Nu sunt nimic din ce-aş putea fi pe pământ...
Nu sunt decât un strop de vorbe bune,
Ce-aştept un cititor cinstit să mă răzbune
Şi să m-arate lumii cine sunt!...

N-am vrut să fiu volumul ideal
Cu sute de ediţii repetate -
Volumul voluptăţilor mărunte,
Cu titlul gras,
Multiplu
Şi greoi -
Un titlu cât o listă de bucate,
Iar filele cu text aproape goale,
Ca dictatorii, fără osanale,
Ca boul Apis, fără pată-n frunte,
Ca Grigorescu, fără "car cu boi",
Sau ca Mihai Viteazul, fără cal!...

Sunt un volum ce n-are titlu încă,
Deşi există-n mine tipărit -
Volum unic, ce trebuie citit
Rând după rând
Şi tot aşa, la fel,
De la-nceput şi până la sfârşit -
Până se va-nţelege ce daltă de oţel
Va trebui să-mi sape titlu-n stâncă
Atunci când titlul meu va fi găsit!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fapt, nu sună întotdeauna de două ori

Îţi scriu de-aici, dintre iluzii, îţi scriu pe-o clipă, un minut,
Despre-ndoieli, despre confuzii şi despre nodul desfăcut.
Îţi scriu pe frunze de salată, pe coaja unui ou de struţ,
Pe ambalaje de-ngheţată, pe butelia din căruţ.

Îţi scriu pe zidurile ude, pe etichetele din mall,
Pe caserole cu agude, îţi scriu pe paracetamol.
Îţi scriu de ce, şi cum, şi unde, îţi scriu pe binele din rău,
Despre-ntâmplările rotunde, despre-nălţimi şi despre hău.

Îţi scriu cu pana de benzină, îţi scriu cu frâna de motor,
Cu mintea de nimicuri plină, cu răsuflatul "iar mi-e dor".
Îţi desenez, pe gânduri, stele, pe pietre scrijelesc viori,
Nu-îmbrac destine paralele, îţi scriu, doar ţie, uneori.

Îţi scriu cu tocul de la uşă, îţi scriu pe umeri cu stilou,
Despre un drum, pictat c-o tuşă inconfundabilă-n tablou.
Îţi scriu, de azi, fără oprire, îţi scriu de mâine până ieri,
De ieri, pe ochi, ţi-am pus poprire şi nu accept negocieri.

Îţi scriu ce ţi-am mai scris odată, îţi scriu ce n-am mai scris nicicând,
Îţi scriu scrisoare demodată, îţi scriu vorbind, îţi scriu tăcând.
Şi dacă nu primeşti ţidulă, nici telegramă, nici răvaş,
Fii, măcar azi, un pic credulă: vina e numai la poştaş.

poezie de Eduard Lupascu (22 iunie 2021)
Adăugat de Eduard Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu cu ochii

la televizor câteva versuri
de amor pătruns de şampanie
în ultima noapte de luptă
cu vechiul an lăsat în fumul
fin al ţigărilor duse la buzele
roşii sărutate cu nesaţ un an
întreg îndesat pe gât până-n
inima folosită în fiecare minut
scriu cu ochii la anul care vine
buluc peste mine şi atât

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi da Pământul înapoi un minut

la buzele mării am învăţat să sărut
şi totul în jur a rămas amuţit un minut
m-am învârtit pe călcâie
până când picioarele mi-au luat foc
dorinţe, dorinţe
ce nu voiau nicicum să dispară
fugeai, fugeam cu Soarele-n zenit
gelos, Pământul şi mai cu zor s-a rotit
să nu ne vadă, în plină zi, regăsirea

desenam inimi pe toate urmele
mesaje, pasaje, vestale, piedestale
le săgetam şi sângele curgea-n pocale
mă îmbătam ca musca de oţet, agale

paşii îmi sfîrîiau pe nisipul fierbinte
făceam doi metri înapoi şi unul înainte
corpul meu întreg parcă era o torţă
dar mă ţinea pe loc nemaivăzuta forţă
întindeam degetele ca un balaur cu zece capete
Soarele, nepăsător
începea spre alte ţinuturi să scapete
---
îmi doresc să ne mai întâlnim o dată
aşa cum merităm
şi cum visăm:
la buzele mării am învăţat să sărut
chiar acum voi da Pământul
înapoi un minut

poezie de Ionuţ Caragea din Poezii de dragoste (2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura este un izvor fabulos de linişte. Acolo mintea se adânceşte în meditaţii profunde, acolo sufletul se leagănă pe paturi de flori şi se înalţă către necunoscutul dumnezeiesc, acolo ochii se îmbată de misterul culorilor aprinse de soare, acolo plămânii inspiră un aer uşor şi domol, acolo urechile aud cântecele de mulţumire ale minunatelor păsări, acolo totul oftează de bine şi de împăcare.

citat din romanul Vinovatul, capitolul "Conspiraţia" de Elena-Cristina Militaru (9 septembrie 2017)
Adăugat de Casiana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poet

Mă scutur de şabloane
şi pun mâna să scriu
ce-mi trece prin locaşul
unde alţii au idei,
iar eu - soluţii
şi idealuri creţe.
Cuvântul e litera cu literă
ce îl frământ în gând
şi-mi iese versul crud...
din suferinţe nedospite,
cu sânge rece.
Tiparul nu mă vrea
fără arvună...
S-a şmecherit zeţarul
împăturind dolarul.
Pe foi igienice
şi tot o să apar!
Stihul şi banul
se iau febril de gât...
Se zice că post-mortem
Te văd criticii mai bun,
Iar după ce-ai dat ortul,
Te poţi citi-n volum!

poezie de Daniel Teompa
Adăugat de Tudor Alin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest poem se va autodistruge în... 10 – 9 – 8...

Acest poem se va autodistruge
În interval de doar câteva secunde.
Lucrurile lipsite de relevanţă se evaporă.

Nu-mi pot aminti nici măcar propriul număr de telefon,
Ca să nu mai vorbim ultima poezie pe care-am scris-o
( E felul în care creierul se protejează?).

Întâlnind un om renumit, am încercat,
Dar toată popularitatea lui
Nu m-a ajutat să-i rememorez numele.

Din mintea ta, foarte curând, aceste cuvinte vor dispărea.
Am spus adevărul în titlu,
În scurt timp acest poem se va autodistruge.

poezie de Kelly Kurt, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou abstract

Există un ecou invizibil
între noi şi pământ,
între noi şi cer,
între noi şi noi.
În fiecare zi descoperim plăceri
dar nu toate ne sunt mângâieri
unele din ele au un trecut
prevestitor de rău şi bine
aşa ca-n ziua cea de ieri,
când priveam viaţa
cu mii de încheieri.

Dar viaţa nu s-a terminat,
din nou aştepţi ceva
ca un ecou abstract
nespus, frumos, neîntinat,
ştrengar, imaginar şi numai bun
de-mpachetat cadou şi dat
unui tablou bizar,
ecou de-argint - erou visat
artist ce colorat şi-naripat
s-a întrupat din sentimente spre înalt,
domnesc, ceresc şi omenesc
cu aripi care cresc, descresc
pentru cei ce cred,
se închină, sau doar iubesc!

poezie de Dănuţ Cepoi din Din volumul "Picături de memorie", Editura Armonii Culturale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bob: Bună, copii, pe unde aţi unmblat?
Donna: Dumnezeule, tată, plecăm pentru un minut şi tu deja faci tot felul de insinuări? Adică, am dispărut doar un minut!
Eric: Să fiu sincer, Donna, a durat puţin mai mult de un minut.

replici din filmul serial Anii '70
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare într-un tablou

Aşa voiam să simt fiorul cel mai moale,
Cum dragostea timid simţeam că dă târcoale,
Voiam să pot avea zâmbet curat,
Să fiu iubită angelic, venerat.

Aş fi dorit să simt valuri stelare,
Atunci când inimi dansează cu ardoare;
Să pot să dăruiesc atât cât am,
Să fi primit ce eu nu mai aveam.

Aşa voiam să simt viaţa într-o privire!
Să am curajul să-mi lepăd a mea fire,
Să fiu o alta pe care s-o iubeşti
Să-ţi satur setea, să nu te plictiseşti.

Aş fi dorit să pot să mă imprim în mintea ta,
Să fi rămas la infinit doar eu în ea...
Să fiu comoara după care alergi,
Să mă descoperi şi să nu mă negi...

Aşa voiam ca ploaia să vină să mă ude,
Atunci când lacrima în zâmbet se ascunde...!
Să fiu visul atunci când tu adormi,
Şi razele de soare jucându-se prin pomi.

Aş fi dorit să-nvăţ fericirea pe care o scriam,
Să fi uitat durerea, atunci când îţi zâmbeam;
Dar iată, am aflat prin tine să trăiesc din nou...
Pictând a mea viaţă într-un alt tablou.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Cornelia
Comentează! | Votează! | Copiază!