O corabie în derivă

Corabia bătrână ce mai pluteşte-n larg,
A dat semnal, o ştire, din marele-i catarg,
Că s-a oprit din drumul ce-o duce în spre mal,
Lovită prea puternic de-al timpurilor val.
De-atâta vânt şi ploaie, de-atâţea ani prea grei,
Motorul îi tuşeşte şi nu mai dă scântei,
I-a ruginit şi „Cala” iar „Prora” o trădează
Şi acul din busolă adesea deviază,
De-aceea poposeşte, puteri să-şi reculeagă,
Să-şi re înceapă mersul spre ţărmul ce o leagă
De amintiri plăcute şi dimineţi cu soare,
Dar şi zile mai aspre, furtuni necruţătoare,
Pe care le-a învins cu multă dibăcie,
Mai greu sau mai uşor, cum numai ea o ştie,
Dar anii au trecut, catargul i se-nclină,
Astfel că-ncet devine epavă submarină.
- Corabie bătrână? Încearcă să-ţi revii,
Îndreaptă-ţi prora strâmbă, uită de nostalgii,
Adună-ţi „echipajul”şi fă-l să înţeleagă
Căci numai armonia, enigmele dezleagă.
Invidia şi ura, mândria şi-ngâmfarea,
Sunt calităţi deşarte ce îţi scurtează zarea,
Iar„ceaţa” te orbeşte de nu mai poţi să vezi,
Îţi tulbură şi mintea şi nu-ţi vine să crezi,
Cum? Până „ieri” în larguri elicea ta cea mică
A spart sloiuri de gheaţă şi valuri fără frică,
Azi te-ai oprit departe, eşti parcă în „Bermude”
De şi „Dana” te-aşteaptă şi „Luna” îţi surâde.
- O... Dragul meu Luceafăr blând, calea-i atât de lungă,
Iar anii care mi-au rămas nu cred c-o să-mi ajungă
Să ies la malul „plăsmuit”, când „Tu” erai aproape,
Cu raza-ţi lungă luminând, calea pe multe ape,

Căci echipajul ce-l mai am, „Sfios”, mă părăseşte,
Drumul spre « ţărmul » liniştit, în loc să scadă, creşte.
Prea iute a uitat ce-a fost, nutreşte numai „silă”,
Dar nu-i nimic, n-o să ajung un „cerşetor de milă”.
Am un destin, ce-i doar al meu şi o speranţă trează,
In ea mai cred, şi-n „Dumnezeu”, ce mintea-mi
luminează,
Doar el m-ajută să repar corabia-mi bătrână,
S-o scot în larg, s-o duc la mal, din mlaştini şi lagună.
- „Luceafăr blând” îţi mulţumesc că te gândeşti la mine,
Ce-i drept, arareori prin vis, îmi spui vorbe de bine,
Doar „Tu”din echipajul vechi ţinteşti calea cea dreaptă,
Căci ceilalţi? Rătăcesc mereu, să mă scufund aşteaptă.
Dar nu în larg, ci la un „Ţărm” cu ape line,
Intr-o dană liniştită, împăcat, fără suspine,
Că mi-am dus„crucea”, greu, uşor, se înţelege,
Ce ţi-e dat rămâne sacru, ce ţi-e scris rămâne lege.

De ziua mea, 24.10.2005, la 70 de ani cu nepoţii

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna.... Are un leac?

Veghează luna un destin
Ce-i pentru mulţi mereu un chin?
Vindecă luna o durere
Să lase-n urma ei plăcere?

Nu cred! E doar un vis hain,
Ea nu repară un destin.
Ea vine, râde, apoi dispare,
Şi nu-ţi ascultă o-implorare.

De-aceea, dragă, să-i priveşti
Doar razele ce-i sunt celeşti.
Nu-i cere leacuri la tejghea
Căci sigur! Nu le poate da.

Cere-i doar raza de lumină
Să vezi căsuţa pe colină,
Unde te-aşteaptă... Doru-n prag
Să te cuprindă cu mult drag.
O.... Mamă!!

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (30 mai 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ieri şi azi şi… poate mâine

Ieri, alergam hoinar pe mirişti,
Desculţi dar fără frică
Şi nu-ntâlneam oprelişti

Ieri, nu aveam gânduri prea multe,
Străin de toate cele,
Nici cine să mă asculte.

Ieri, harul nesecat din mine
I-mi răscolea dorinţa,
Să sper la mult mai bine.

Ieri, terminând cu şcoala,
Vroiam ca frământarea
Să-mi curme îndoiala.

Azi, cu capul sus pe umeri
Voi şti să aleg, doar una
Din multele alegeri.

Azi, este începutul
Unei cărări ce-aleargă
Spunând să uit trecutul.

Azi, razele de soare
Îmi luminează calea
Paşii să mi-i măsoare.

Azi, foşnetul din mine
Îmi spune încet, în şoapte,
Căci mâine va fi bine.

Azi, visele-mi nocturne
Îmi retrezesc speranţa
Al zilelor diurne.

Azi, scriu mai multe rânduri
Şi văd curgând cerneala
Spre multe alte gânduri.

Azi, nu ştiu ce-o fi mâine
Dar mi-am zidit cetatea
Şi am în mâini, o… pâine.

Mâine e altă vreme
Sunt om cu sentimente
Şi voi scrie poeme.

Să-mi povestesc viaţa
Celor ce cred în versuri
Să-mi reţină povaţa.

Căci viaţa este dură,
Război, o bătălie,
De nu-ţi ţeşi o armură.

Viaţa te împinge
Să lupţi mereu ca mine
Doar, astfel vei învinge.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te voi găsi?

Sa te găsesc? Cu paşi măsor pământul,
Smulg iarba verde, de parcă sunt nebun,
Dar nu răzbesc, oricât îmi zboară gândul
Să te ajung, iubirea să-mi răzbun.

Te caut peste tot, poţi să te ascunzi oriunde,
Te voi găsi, şi-n labirintul, astrelor cereşti,
Căci nu există slove: - Pe-aici nu se pătrunde,
Să-ţi cauţi fericirea, apoi... Să ţi-o găseşti.

În umbra ta, mereu o să-mi vezi chipul
Mai zâmbitor... Adesea supărat,
Să ştii că nu apar să îţi arăt tertipul,
Ci doar să vezi, că Eu... Nu te-am uitat.

Prea iute-mi curge sângele prin vene,
Speranţa mi-a rămas, atâţia ani la rând,
Ce mi-au adus ei oare? Doar riduri pe sub gene
Şi lacrimi care curg, mereu, mereu... Plângând.

Tu! Rătăceşti, iar eu privesc spre stele,
Nu văd nimic căci totul mi-e pustiu,
O resemnare a gândurilor mele
Mă-ndeamnă să întreb: Te voi găsi?
Doar asta vreau să ştiu...

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri (8 martie 2009)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul iertării-i prea lung...

La cer să-mi ajungă o rugă în dungă, n-am scară şi nici în genunchi,
De-aş sta în altare, nu am lumânare şi nici busuiocul mănunchi.
E cale prea lungă şi ruga în dungă e-un cifru mai greu de pătruns,
Pe care-l dezleagă doar mintea întreagă, în care iertări s-au ascuns.

Mă doare un soare ce n-are răbdare şi vine mai des decât ieri
Şi-n foc pârjoleşte un vis ce-nfloreşte pe-o gură-necată-n tăceri.
Cuvinte proscrise se târă şi mi se mai frânge-un poem pe asfalt,
E raiul departe, un iad ne desparte şi cum să ajung spre înalt?

Se rupe o treaptă şi îngeri aşteaptă, ca Domnul să facă minuni,
Dar, nu se aude, de-atâtea palude, când mlaştini în suflet, aduni,
Nici strigăt, nici jale, doar slabe vocale se tânguie-n margini de lumi.
Nu-i chip de tămadă, când moartea-i pe stradă, doar moartea să ţi-o asumi.

E vreme de ducă, când pe coji de nucă, genunchii la rugă n-ajung,
Prea multe păcate se zbat vinovate şi drumul iertării-i prea lung...

sonet de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi pare rău...

Ridică-te acum femeie,
Îndreaptă-ţi fruntea spre zenit
Dar lasă-i drumului o cheie
Spre sufletul ce e rănit.

Vei vindeca o cicatrice,
Un semn al timpului trecut,
Eu îţi doresc să fii ferice,
Cuvântul... nu ţi-e cunoscut.

Ridică-te şi zbori spre stele,
Chiar dacă aripile dor,
S-aduni şi lacrimile mele
Să ai cu tine un... ajutor.

Ridică-ţi fruntea fără frică,
Tot ce ţi-e dat, ce-ţi este scris,
Viaţa-i dură, te ridică
Sau te-adânceşte spre abis.

Ridică-ţi fruntea şi-nţelege,
Destinul are drumul său,
Viaţa are doar o lege,
N-o poţi schimba. Îmi pare rău"...

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (septembrie 2009)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În umbra anilor deşerţi

Vor trece anii fără rost
Ce-i cauţi printre stele,
Şi regreta că nu ai fost
Loială gândurilor mele.

Nu vreau ca-n părul tău bălai
Să-ţi veştezească crinul,
Apoi … uitării să mă dai
Sfidându-mi iar destinul.

De ce oare mă ocoleşti
Şi-mprăştii tot norocul?
El îţi surâde să-l doreşti
Iar tu! Te joci cu focul.

Nu-l agita căci arde rău
Când lava te atinge,
Cu toată apa din pârău
Nimeni nu-l poate stinge.

Nu înţelegi şi nici nu vrei
Să vezi poteca dreaptă?
Ai prea mulţi sfetnici? Dar şi ei,
Ca să greşeşti aşteaptă.

De ce tu grija nu mi-o porţi
Ce-o ştii că-i pentru tine?
Şi măsori anii pentru morţi
Crezând că aşa-i mai bine.

Când peste timp vei regreta
Şi-mi vei lansa chemarea,
Va fi târziu, eu n-am uitat,
Dar n-o să-mi schimb părerea.

Nu ştiu de azi sau mâine mor
Şi nu voi să-mi rămână,
Chipul în mintea tuturor
Nici măcar o fărâmă.

Tot ce-n oracol mi-a fost scris,
Viaţa-mi mai mult sumbră,
Eu am visat, dar n-a fost vis,
Rămână ca o umbră.

În umbra anilor deşerţi
Ai să te-ntorci vre-o dată?
Putea-vei dragostea să-mi ierţi
Atunci, ca niciodată?

Semnal speranţei ţi-am cerut
Căci nu te pot uita,
Te vreau şi… tot mereu te-am vrut
Dar nu mai eşti a ta.

Întreb mereu, şi-am întrebat
Dintre pereţii reci,
Dar nu-mi răspunzi, că m-ai uitat,
E un reproş pe veci.

Să vii totuşi la căpătâi
Când valuri se vor stinge,
Pe pleoape-mi, numele să-ţi scrii
Căci nu te mai pot plânge.

Gropari la ţintirim m-or duce,
Sau la o margine de drum,
Să-ţi ceri iertare printr-o cruce,
Mi-o fi mai bine, ca acum.

Din zări un stol de ciori s-apară,
Rotindu-se şi peste nori,
In fiecare zi, spre seară,
Lansând semnale de fiori.

Tu… Draga mea, rămâi o floare,
Ca liliacu-n luna mai,
E prea târziu să-ţi ceri iertare,
Sunt veşnicie… Nu mă ai.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lacrimă de dor

E primăvară iar şi totul înverzeşte,
Trecut-au anii şi.... păru-mi cărunţeşte,
Dar a rămas, aiurea, o floare pe retină
Ce mi te scoate-n faţă iar inima-mi suspină.

De-atâta aşteptare, de-atâta dor ce plânge,
Un freamăt de speranţa? Degeaba, nu-mi ajunge
Să-mi fii iarăşi aproape, iubirea mea curată,
Căci timpul nu revine, nicicând, ca altădată.

Rămân cu nostalgia şi.... rănile ce dor
Şi gândul care-mi zboară, cu aripi de cocor,
De jos si... Pân-la stele, tristeţea să-mi aline,
Dar... totu-i in zadar, căci nimeni nu-i ca "Tine".

O lacrimă de dor te cheamă să-mi revii,
Ecoul e tardiv, Tu n-ai cum să-l mai ştii,
Eu mă topesc încet, încet…în vremi „pustii”
Căci fără tine anii nu-s cânt de ciocârlii,
Doar…. lacrimi care dor.

Corneliu 20.04.2008

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (20 aprilie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau „somnul” liniştit

Am muncit din greu, o viaţă-ntreagă,
Ca să adun un ban şi să vă cresc.
Să am de-un leac căci viaţa mi-e beteagă
Şi cine ştie? Un doctor să-mi plătesc.

Am muncit din greu, cu veşnica speranţă
Să las în urma mea ce eu nu am avut,
Viaţă infantilă şi nici adolescenţă,
Nici cui să îi spun tată! Căci nu l-am cunoscut.

Am muncit din greu să cresc două vlăstare,
Cu palmele-mi tocite şi capul mai plecat,
Să nu-mi spună copii vorbe de indignare:
- Ce ai lăsat în urmă? Când eu voi fi „plecat”.

Am muncit din greu s-ajung un… „oarecine”,
N-am fost un pierde vară pe unde am lucrat,
Crezând că şi nepoţii se vor mândrii cu mine,
Cu multul sau puţinul, în ani, ce-am adunat.

Am muncit din greu să am şi de-o colivă,
De-o scândură, de cuie, să-mi faceţi „copârşeu”
Şi un prohod mai simplu, să nu fiţi împotrivă,
Nu vreau slujbe pompoase, nici groapă cu planşeu.

Astăzi viaţa-i scumpă, inflaţia e mare,
Ce-am adunat cu trudă, să împărţiţi doar voi,
Acesta-i testamentul, ce-l las, şi o îndurare
Să nu-mi sfidaţi cuvântul, nu faceţi tărăboi.

De v-am greşit cu ştire sau… poate de nevoie,
Vă cer sincer iertare, căci nu v-am ponegrit.
Viaţa mi-a fost dură şi… sigur fără voie
Mă-ndrept spre o cavernă, cu capul pe o pernă,
Spre somnul liniştit.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (2005)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul unui lup

Sunt doar un lup ce-n lumea lui trăieşte
Ştiind ce-i greu, ştiind ce e uşor,
Ştiind că timpul nu îmbătrâneşte
Decât pe-acei ce a trăi nu vor.

N-am teamă să trăiesc în libertate,
Şi să-mi asum ce ştiu că am făcut,
În lumea-aceasta, ce-n singurătate,
Pune-n mormânt chiar propriu ei trecut.

N-am semne şi puţini vor vrea să creadă
Că sunt cel ce a fost şi va tot fi,
Ce s-a lăsat pe sine să decadă
Ca să nu-şi ştie viaţa-n travesti.

Stau iar, acum, în margini de răscruce,
Şi tot privesc pe drum, în lung şi-n lat,
Un singur drum ştiu că mă poate duce
Spre adevărul ce-i deja-ntâmplat.

Spre înapoi nu-i niciodată calea
Prin care se trăieşte ce a fost,
Ci doar o formă de-a trăi mirarea
Că viaţa nu îşi are nici un rost.

Şi, cam la fel, spre stânga, văd pornirea
Unui vârtej ce nu e de oprit,
Care ucide tot, şi omenirea,
Minţind, în el, din plin, a nimerit.

Spre dreapta pot să merg fără să-mi pese
Că trec prin timp, voind să ocolesc
Conturul unei pregătite lese
De-a mă lega la gard să îl păzesc.

Doar înainte ştiu că mi se poate
Să fiu tot lup şi liber să trăiesc,
Să ştiu că-n viaţă pot avea de toate,
Destinul, întreit, să-l împlinesc.

Sunt doar un lup, ce-n lumea lui trăieşte,
Aşa-s văzut de cei nevăzători,
Şi după legea lumii, omeneşte,
Sunt aspru judecat, adeseori.

Dar tot mă simt, în forma cea mai pură,
Original, precum am fost creat,
Făcând, din drumul drept, o scurtătură
De pasul meu tăiată apăsat.

Şi ştiu, mergând la pas, cum trece noaptea,
Aşa cum ştiu câţi paşi fac într-o zi,
De-aceea, de-aş putea vorbi cu moartea,
De nemurirea mea i-aş poveşti.

Am stat prea mult, iar ultima răscruce
Îmi este dată să-mi reamintesc
Că mi se dă să duc doar ce pot duce,
Drumul să-l merg, uitând să mă opresc.

poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (30 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când revii ?

In vara asta ce-i pustie
Ca şi izvorul ce a secat,
Iarna ce vine e târzie
Să uit ce… Încă n-am uitat.

Viaţa-i plină de mistere
Şi are atâtea « Nebunii »,
Trăieşte-ţi « Clipa », ea ţi-o cere,
Sincer şi fără blasfemii.

Atunci sorocul te urmează,
El te-nsoţeşte-n nopţi pustii,
Inima « Ta » iar vibrează
Şi te îndeamnă să-mi revii.

Să-mi revii, ce-ai fost odată,
Un « Luceafăr » plin de dor,
Voi avea soarta-mpăcată
Şi-n linişte o să mor.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Accepţi să râzi...

răspunsul tău şi da şi nu,
incertitudine îmi lasă,
un fel de-a fi şi a nu fi
mă ţine zăvorât în plasă,
vorbeşti prin colţuri, cum nu sunt,
în faţă ai o altă faţă,
eşti ca un nor purtat de vânt,
eşti ploaie, soare, apoi ceaţă

sunt ferecat în felul tău
un fel de fel fără de lege,
chiar de te rogi la Dumnezeu
nu cred că poate înţelege,
nu cred că tu te-ai înţeles
cu împăcarea ta de sine,
incertitudini cu-al lor sens
s-au prins cu ghearele de tine

între minciuni şi adevăr
trăieşti doar clipa de o clipă
când te trezeşti, rămâne ieri
de noua zi iar faci risipă,
prin ochi de lăcrămioare, cruzi,
regretele le-ascunzi sub gene,
priveşti în jur, oarbă oftând
şi totul ţi-e cuprins de lene

prin casă, paşi calcă străini
cu apăsarea lor pe tine,
ţi-e frică, nu vrei să rămâi
în liniştea de nopţi nebune,
porţi crucea pietrei pas cu pas,
o cari spre moartea nedorită,
accepţi ce nimeni nu ţi-a dat,
accepţi să râzi... doar chinuită

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi nucul plânge

Privind pe fereastra ce duce spre sud,
Văd nucul bătrân ce-a rămas fără frunze,
Pozând melancolic cu crengile: nud,
Aşteaptă o toamnă cu pământul mai ud,

O iarnă mai aspră şi vântul mai crud,
Pregătit să reziste şi: Nu vreau s-aud
Al nimănui scuze.

În fieşce an îmi este mai greu,
Când văd « nemiloşii » ce-mi adună povara,
Unul se urcă în vârf, parcă-i zmeu,
Altul.... O creangă îmi rupe, fără tupeu,
Aşa-mi petrec anii, plângând tot mereu,
Dar cine să audă? Că ei, n-au Dumnezeu,
Degeaba-i ocara.

Când toamna va trece şi iarna ce vine,
Sosi-va iar timpul să rodesc mai... bogat,
Voi plânge din vreme să mă apere: Cine?
Corneliu ce are un geam, cu ochiul spre mine,
El vede uşor « făcătorii de bine »,
C-o voce mai aspră şi, mai de ruşine,
Cei răi vor fugii de « legat ».

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

An ce vii ce-o să ne-aduci?

După anii grei de criză, cu potop şi vijelie,
Ce-au trecut de-a lung şi-n latul peste biata Românie,
Tu an nou ce vii la iarnă, spune! Ce-o să ne aduci?
Eu aştept cu nerăbdare, o răsplată pe măsură,
Pace-n suflet, fericire, dacă Domnul se îndură,
Fără lacrimi, fără jerbe şi cât mai puţine cruci.

Din adânca veşnicie vii ca sol de bună stare?
Sau ca semn al morţii lente şi cu multă nepăsare
Ne sfidezi şi nu ţii seama de-ale noastre rugăminţi?
Te-aş dori loial şi prieten, nu făptaş numai la rele,
Vreau să văd cununi de lauri peste vatra tării mele,
Ea să aibă strălucirea, pentru noi, pentru părinţi.

Ei aşteaptă de decenii, chiar cu prea multă răbdare,
O schimbare radicală, asta şi-o doresc mai tare,
Vorbe goale şi minciuna prea ne bântuie pe toţi.
Poate vii cu legi mai aspre şi cu minţi mai luminate,
Să fim demni în ochii lumii, eu socot că se mai poate
Să-nvingem netrebnicia şi să mai scăpăm de hoţi.
Dar… Oricare-ţi este gândul, bucuroşi te aşteptăm.
Soarta noastră este una: - Doar luptând să mai sperăm
La un trai şi-o viaţă demnă, între naţii pe pământ.
Chiar de unii au veninul şi ne-proaşcă cu noroi,
Sunt convins, avem puterea, ea se află doar la noi,
Să ne apărăm menirea până vom intra-n mormânt.

De aceia Tu! An ferice, să ne vii cu tot ce-i bun,
Pentru acest popor ce-i vrednic, pentru neamul meu străbun,
Ce trăieşte de milenii pe meleaguri strămoşeşti,
Răbdător, tare ca stânca, înfruntând atâta greu,
Când cu braţul, când cu mintea sau mila lui Dumnezeu
Fiind-că de la Daci ne tragem şi din ramuri româneşti.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Dragoste, patimă şi blestem (20 august 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămâi iubita mea! Rămâi

Rămâi iubita mea! Rămâi,
Cu amintirea cea dintâi.
Cu un sărut ce ţi l-am dat
Stângaci, mai mult pe apucat,
Pe care eu nu l-am uitat
De-aceea... mai rămâi.

Şi-aşterne valuri de visări.
Eu nu uit desele-ncercări,
Când... Din păcate-ai reuşit,
Cu dibăcie m-ai minţit
Şi sufletul mi l-ai vrăjit,
Acum... am remuşcări.

De astăzi? Cred că m-ai invins.
Sărutul... ţi-l păstrez aprins.
Şi-mbrăţişările cu dor,
Cuvântul sacru de amor,
Le mai păstrez ca un decor.
Of... dragostea s-a stins.

De ce eşti rece când te chem?
Că mi-ai fost dulce, ca un gem.
Cu-atâtea vorbe m-ai convins,
Focul iubirii mi-ai incins,
Iar drumul nostru s-a întins.
Dar... s-a sfârşit un ghem.

Înflăcăraţi de-atât noroc
Ce-a dispărut chiar dintr-un foc,
Eu am ştiut că mă trădezi,
Cu dibăcie mă trişezi,
Şi pân-la urmă ce să vezi?
Experta unui joc.

Cum poţi să pleci? Când bine ştii
C-ai fost izvor de bucurii.
Câtă credinţă mi-ai jurat,
Că mă iubeşti şi... implorat
Să-ţi iert gestul necugetat,
Eu... n-am uitat. Să ştii!

De aceea draga mea rămâi,
Cu amintirea cea dintâi.
Căci amintirile ce-au fost,
Rămân plăceri, dar fără rost,
În viaţă totul are... cost.
Tu! Nu ai căpătâi!

Sunt sigur că vei regreta.
Când dorul te va bulversa,
Iar amintirea din trecut
Te va-ndemna la un sărut,
Să ai în suflet al meu scut,
Căci... nu te pot ierta.

Adio! Draga mea rămâi,
Cu amintirea cea dintâi,
Iar eu... orfan al nimănui.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (27 mai 2007)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele sunt totuşi - vise

În visele-mi nocturne adesea ori apari,
Te chem să vii aproape dar repede dispari,
Când mă trezesc din somnul, ce n-a fost liniştit,
Văd luna cum dispare, plecând spre infinit,

După perdeaua neagră a norilor mai reci
Şi umbra ta dispare, „Tu” razele-i petreci.
Încerc să-mi întind mâna dar nu pot să te prind,
Căci braţele-mi sunt scurte şi nu pot să le-ntind.

Apari în altă noapte, dar... altfel precum eşti
Şi-mi răscoleşti în suflet cu totul alte veşti,
Ştiute sau uitate în anii ce-au venit,
Căci eu cu ei alături, am mai îmbătrânit.

Apari ca o « Nălucă », te joci ca un „Nătâng”
Şi dispărând în noapte eu mă trezesc şi plâng.
Spre un destin mai „nobil” am porţile închise,
Căci zilele sunt „fapte” iar visele sunt... - „vise”

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (2005)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta mi-e crucea! O duc cum pot

De ziua “TA”, din an în an,
Eu îţi transmit un «gând» răzleţ,
Ce are un «simbol şi un preţ»,
A unei «taine» de amor
Ce o păstrez cu prea mult dor,
Ca «Baciul» doina din folclor,
Cu ea în suflet am să mor
Dar... şi cu al tău dispreţ.

Am încercat, dat tu n-ai vrut
Să-ţi mângâi părul despletit,
De-un timp, prea des m-ai ocolit,
Să nu-ţi mai tulbur traiul plin,
De rătăcire şi declin
Şi să-ţi respect al tău destin
Ce ti-a fost dat, chiar de-i hain,
Să-l duci pân-la sfârşit.

- Asta mi-e «Crucea», tu o ştii,
Şi vreau s-o “car”, aşa socot,
Credinţa-mi spume c-am să pot
Chiar dacă-i grea, mai am puteri
Şi, sper, destule primăveri,
De-aceia te rog să nu-mi ceri
Să-mi schimb părerile de «ieri»
Că n-o s-o fac. Şi... asta-i tot.

Dispreţ? E un cuvânt prea dur,
Mi-ai fost şi-mi eşti un om de «crez»,
De-aceia-n suflet te păstrez
Ca prieten bun. Sincer, loial
Şi mi-ai rămas fără egal
In toate. Un “OM” raţional,
Aşa cum este ideal,
Dar... Lasă-mă să meditez.

Poate... cu timpul vei afla
Prin ce-am trecut, şi, încă trec,
Cu lacrimi zilele-mi petrec,
Ţi-o spun şi ţie şi, oricui,
Că nu cer « mila » nimănui,
O să mă zbat şi sper să «sui»
Până în vârful muntelui,
Pe mal n-o să mă-nec.

Îţi mulţumesc totuşi că vrei
Să mă ajuţi, aşa cum poţi,
Din rătăcire să mă scoţi,
Dar... Am şi eu destinul meu,
Uşor, sau dacă este greu
Eu îl urmez, îl «car» mereu,
Aşa cum o vrea Dumnezeu,
Să merg cu ale mele «roţi».

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un semn….Cât un semnal

Cuvântul meu? Un bun rămas.
Dacă nu vrei, am să te las,
Căci pentru tine-s un.... pripas,
Dar…. am făcut un mic popas,
Din drumul lung al fericirii.

Un semn în treacăt o să-ţi las
Şi lacrima iubirii.

Ştii…. Sunt un firav călător,
Ce-ţi aminteşte de-al său dor.
Tu! Mi-ai dat aripi ca sa zbor,
Dar e târziu, si... O sa mor,
Căci rănile sunt mari şi dor,
Îmi pare rău. Dar ce să fac??
Suport cu prea mult dor…
Un semn în treacăt ti-am lăsat
Si lacrimi care dor.

Corneliu 15.05.2008

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (15 mai 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea s-adorm de-a pururi, cu visul împăcat

Mi-e dor să zbor cu tine chiar şi cu o aripă,
Mi-e dor s-ascult ce-mi spui, fie şi doar o clipă.
Când îmi şopteşti cuvinte, mai dulci şi de iubire,
Fie şi-n vis iubito, rămân o amintire.

Sunt prizonierul sorţii şi astfel o să mor,
Orice ar spune Franklin, cuvintele mă dor.
Am fost şi voi rămâne un muritor de rând,
Poate peste decenii sau poate... mai curând.

Rămână-ţi amintirea şi gândul meu răzleţ.
Cu mersul mai alene, dar mult prea îndrăzneţ,
Cât paşii mă vor duce şi mintea-mi va fi trează,
N-am să renunţ la versuri, ele mă onorează.

Cu ele-mi zboară gândul, pe-ale valurilor unde,
Doar ele mă ajută când dorul nu-mi răspunde
Să uit de-atâtea rele ce-n jur s-au adunat,
Apoi... s-adorm de-a pururi, cu visul împăcat.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O... Tu an ce vii la iarnă

După anii grei de criză, cu potop şi vijelie,
Ce-au trecut de-a lung şi-n latul peste biata Românie,
Tu an nou ce vii la iarnă, spune! Ce-o să ne aduci?
Eu aştept cu nerăbdare, o răsplată pe măsură,
Pace-n suflet, fericire, dacă Domnul se îndură,
Fără lacrimi, fără jerbe şi cât mai puţine cruci.

Din adânca veşnicie vii ca sol de bună stare?
Sau ca semn al morţii lente şi cu multă nepăsare
Ne sfidezi şi nu ţii seama de-ale noastre rugăminţi?
Te-aş dori loial şi prieten, nu făptaş numai la rele,
Vreau să văd cununi de lauri peste vatra tării mele,
Ea să aibă strălucirea, pentru noi, pentru părinţi.

Ei aşteaptă de decenii, chiar cu prea multă răbdare,
O schimbare radicală, asta şi-o doresc mai tare,
Vorbe goale şi minciuna prea ne bântuie pe toţi.
Poate vii cu legi mai aspre şi cu minţi mai luminate,
Să fim demni în ochii lumii, eu socot că se mai poate
Să-nvingem netrebnicia şi să mai scăpăm de hoţi.
Dar... Oricare-ţi este gândul, bucuroşi te aşteptăm.
Soarta noastră este una: - Doar luptând să mai sperăm
La un trai şi-o viaţă demnă, între naţii pe pământ.
Chiar de unii au veninul şi ne-proaşcă cu noroi,
Sunt convins, avem puterea, ea se află doar la noi,
Să ne apărăm menirea până vom intra-n mormânt.

De aceia Tu! An ferice, să ne vii cu tot ce-i bun,
Pentru acest popor ce-i vrednic, pentru neamul meu străbun,
Ce trăieşte de milenii pe meleaguri strămoşeşti,
Răbdător, tare ca stânca, înfruntând atâta greu,
Când cu braţul, când cu mintea sau mila lui Dumnezeu
Fiind-că de la Daci ne tragem şi din ramuri româneşti.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (20 august 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea târziu

Puştoaică dragă, cu părul tău lung
Doar cu privirea pot să-ţi ajung
Anii tăi tineri, făr-de-păcat –
În mine iluzii absurde se zbat.

Iluzii absurde cum că-ntre noi
Bâzâie dragostea ca şi un roi
De-albine de aur, dulce-nţepând,
Despre iubire şi ură-ngânând.

Sentimental – ştiu sigur că nu-s –
Anii de aur mi s-au cam dus
Şi sufletul meu e tot mai sărac –
Şi-s tot mai cinic şi tot mai posac.

Căci deşi trupul mi-e încă bun –
Sufletul meu e doar moş nebun
Vreau să te-ating dar simt că-s impur
Şi rău mă mai doare privirea-ţi de azur.

Puştoaică dragă, cu gura de foc
Sunt plin de tristeţe şi de nenoroc
Tu poţi, eu nu pot deloc să-ţi ofer
Dragostea-aceea ce duce la Cer.

Puştoaică dragă, cu părul tău lung
Doar cu privirea pot să-ţi ajung
Anii tăi tineri – căci, vai! Anii mei
Trecut-au aiurea, făr-de-temei.

Puştoaică dragă, cu părul bălai,
Cu ochii de azur, ce duc către Rai
Ştiu din privirea-ţi că ne iubim -
Dar eu-s pe calea spre ţintirim.

Ştiu că iubirea nu-i un păcat
Dar sufletul tău – în tandreţe bogat
Şi sufletul meu – moşneagul nebun
Sunt ca şi acul în carul cu fân.

Puştoaică dragă, cu suflet candid
Atâtea iluzii în mine ucid...
La marginea zării croncăne-un corb –
Iubirea e oarbă – eu nu sunt orb.

... Puştoaică dragă, cu părul tău lung
Doar cu regrete pot să te ajung
Aproape, departe – sunt, par anii mei
Ce-n fugă zburat-au făr-de-temei.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!