Lorena Craia

Fruntea conducerii se schimbă

masacrul celor o sută de porumbei
din piața albastră
a îngreunat conștiința generației biblice

vânătoarea a-nceput într-un vas de lut
și a continuat până pe o bancă pe care
tinerii care se iubesc
își fac analize calorice
apoi traversează în care alegorice
piața albastră și sângerie
netedă ca o coală de hârtie

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Lorena Craia

Morișca albastră

morișca albastră
tăia în felii subțiri
obrazul nostru

și am rămas nemișcați
până cineva a suflat

iubito
eu plec la război

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Mihai Marica

Albastru infinit

Tu ești iubirea mea albastră!
Marea mea albastră!
Visul meu albastru!
În dimineața albastră!
În noaptea tot albastră!
Lumina din fereastra albastră!
Steaua mea albastră!
Pătrunzi în tot albastru!
În gândul meu albastru!
În versul meu albastru!
În viața mea albastră!
În moartea mea albastră!
Noi suntem albastrul,
Într-un... cer albastru!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

PIAȚA MARE... OAMENI PORUMBEI ȘI CÂINI
Piața Mare... oameni, porumbei și câini,
Dar oamenii lipsit-au multe săptămâni
C-au nimerit cu câini cu tot în izolare,
Porumbii au rămas pe caldarâm stăpâni.

rubaiat de (2020)
Adăugat de Ioan FriciuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Octav Bibere

Piața a cumpărat deja știința. Acum urmeaza conștiința. De fapt, piața este numele banal al unei demențe în ultimul hal.

aforism de
Adăugat de Octav BibereSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Costel Zăgan

O dată-n plus

Poezia tace-n piața mare
cât eu tac în poezie
la ecuator poate-i răcoare
dacă-s bun fir-ar să fie

Ca să tac în poezie
tac în dragoste nocturn
ce albastră nebunie
arunc stelele din turn

Tac în dragoste nocturn
la ecuator poate-i răcoare
la noapte sunt Moș Crăciun
tace poezia-n piața mare

Eu tac într-o poezie
care-apoi ne scrie

sonet de din Cezeisme II (29 decembrie 2015)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton amuzant

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Lorena Craia

Diavoli în șir indian

în lumea asta subțire și netedă
ca o foaie de calc
leșurile noastre se rostogolesc
bolovănos
până la prăbușirea
în mocirla cerului
iar unii lasă urme
la care și diavolii se-nchină
în șir indian

dumnezeii scuipă-n sân
de nelocuirea lor
în strana Căii Lactee

ori n-au loc nicăieri
ori nu știm noi
cum și de ce îi locuiește
moartea

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Piața Nemuririi Sufletelor

Sunt mii de ferestre deschise în fiecare dimineață
în Piața Nemuririi Sufletelor, acolo unde neajunsul se întâlnește cu răbdarea
și cumpătarea cu infinita nemărginire a cerului.

În timpul zilei kilometrice care se lăfăie în albastrul cerului,
zâne în care alegorice se bălăngăne în sus și în jos
militând pentru drepturile celor simbolici și neimportanți.

În zadar timpul se zbate asemenea unui șoarece prins într-o capcană.
Spre seară, umbre obosite își târăsc picioarele spre apus, ferestrele se închid
și în fundul cel mai întunecos al lumii, totul se oprește în loc.

Cei uitați de zânele bune își ascut colții și săbiile de fier
și pornesc la luptă asemenea nemuritorilor din povești.
Însă nimeni nu moare și nimeni nu învie după apus.

Noaptea își pictează neajunsurile într-o cană cu stele
și e dulce și sălbatică în același timp, măreață și destrăbălată.
Noaptea nu e în visele nimănui, dar visele tuturor se desfată în noapte.

Sunt mii de ferestre deschise în fiecare dimineață
în Piața Nemuririi Sufletelor, acolo unde învinsul se întâlnește cu învingătorul,
mortul cu călăul, ziua cu noaptea, curatul cu Necuratul.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Atâta timp...

atâta timp cât mă mai ține ața
cu care-mi tai măliga printre alogeni,
măcar odată-n an ieșiți în piața -
în piața mării adunări de moldoveni

refren:

... ieșiți, copii, ieșiți, copii, în piață -
oricum surcica cade lângă trunchi
nu zece ani - întreaga voastră viață
veți sta și voi ca mine în genunchi...

atâta timp cât caut ac la ață
cum îmi spunea și tata-de cojoc
ieșiți măcar odată-n an în piața -
în piața veșnic viului boboc

refren

iar dacă într-o zi s-ar rupe-n mine ața
și eu rămân pe totdeauna prin străini,
oricum, odată-n an ieșiți în piața -
în Piața Marelui și Veșnicului Chin...

refren

cântec, versuri de (3 aprilie 2019)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

La piața de vechituri

La piața de vechituri
Se vând suflete...
Ce straniu!
În oglinda neștearsă a timpului
Văd sufletul meu,
Ridicându-se în zdrențe, către lumină.
Este ca un fluture în simfonia vântului,
Ori ca o pianină pe care valsează
Degetele delicate ale destinului.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Din cauza dinamicii și a faptului că piața este un organism viu, dominat de schimbări, nici o afacere nu este defenitiv în siguranță fără un proces de ajustare la noile realități, furnizând acel răspuns și acele soluții de care piața are nevoie.


Adăugat de Marius TorokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Ottilia Ardeleanu

Tablou în albastru

femeia de albastru
de ochi albaștri
de inimă albastră
se îmbracă albastru
are o coroană de myosotis albastră
umblă călare pe un animal marin albastru
se ascunde după o ușă albastră
citește din cărți albastre
se împrietenește cu personaje albastre
sub cupola și pereții propriei chilii în albastru
tot ce gândește e albastru
tot ce atinge devine albastru
nu se lasă modelată decât
de mâinile tale albastre
îi bate un vânt albastru
un suflet albastru sălășluiește în ea
în trupul ei minion și albastru
seduce cu lumina ei albastră
pirogravează o inimă albastră
pe care ți-o lipește îngrijit cu o pastă albastră
îți zâmbește albastru
face cale-ntoarsă albastră
în paginile aceleiași vieți albastre

deschide fereastra albastră
tot ce se întâmplă a timp și anotimp
e acest albastru al unei unice dimineți albastre

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Totul e sa mergi pana la capat" de Ottilia Ardeleanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 12.99 lei.

Norocul...

În Piața Marii Adunări Naționale
se ofilește-o piatră lângă marginea-i de drum.
Sub Arca de Triumf vreo câteva rafale
de vânt, se zgribulesc în vraiștea cu fum...

În Piața Marii Adunări Naționale
răsună voci din funduri de pământ-
ecoul hârburilor care râd de oale
lovește în tării din când în când.

În Piața Marii Adunări Naționale
dansează umbre, pași bătând pe loc,
și din genunchi încearcă să se scoale
sorocul dintr-o boaghe de noroc.

poezie de (28 iunie 2019)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
Valeriu Butulescu

Ce caută acești miniștri în Piața Victoriei? Locul lor e Piața Obor!

aforism de din Vorbe în vânt (2019)
Adăugat de alejandroSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Wallace Stevens

Omul cu chitara albastră (extras I, VI)

I
Un om aplecat peste chitara lui,
Un meseriaș ca atâția alții. Ziua era verde.

Ei au spus: "N-ai chitară ca a noastră,
Nu cânți faptele cum sunt".

Omul a răspuns, " Da, cu o chitară-albastră
Toate-s altfel când eu cânt."

I-au mai spus," Tu cântă, trebuie,
O melodie de dincolo de noi, dar, totuși,

Care-arată lucrurile cum sunt ele-n viață noastră,
Hai, cântă, te rugăm, la chitara ta albastră."

VI

O melodie de dincolo de lumea noastră,
Dar în care să fim noi, neschimbați de chitara ta albastră;

Prezenți în melodie, dar într-un spațiu cu-alte legi,
Diferit, dar noi aceeași – locul altul, înțelegi?

Un teritoriu unde lucrurile sunt cum se văd,
Doar teritoriul e schimbat de chitara ta albastră

Și plasat astfel încât, dincolo de-orice schimbare,
Este perceput în atmosfera lui finală

Și în momentul lui final, în felul-n care
Conștiința artei se îndreaptă spre final când

Gândirea zeului este rouă-înfrigurată,
Iar spațiul însuși îi devine melodie. Chitara-albastră

Se transformă în locul lucrurilor cum sunt ele-n viața noastră,
Creația-înțelesurilor din chitara cea albastră.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "The Necessary Angel: Essays on Reality and the Imagination Paperback" de Wallace Stevens este disponibilă pentru comandă online la 49.99 lei.

Proxenetul frecventează piața de pește; îndrăgostitul, piața de flori; căsătoritul, cea de zarzavaturi; iar enciclopedistul... bazarul.

aforism de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorena Craia

Cina cea de Spaimă

demența mea – mormane de pești
iubirea ta – copcă

te iubesc! urli cu undița
între dinți

te iubesc... șoptesc eu...
de la prima îngurgitare
a lui Dumnezeu
până la ultima regurgitare
a dracului

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Odiseea păcii

vânez extazul, nu apelez la drog
știu fericirea vine în forme diverse
întâi mă liniștesc apoi mă rog
ploi de lumină în mine să se verse.

de când mă știu cu lumini mă hrănesc
pâinea sufletului coaptă pe vatră
o împart cu lumea pe care-o iubesc
cu care versific tăcerea de piatră.

doi porumbei poposesc la fereastră
cu iubirea lor s-au unit pe viață
ei sunt simbolul la dragostea noastră
la odiseea păcii sunt pură prefață.

poartă sub aripi frenezia albastră
cu care destramă norii de ceață.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pasărea albastră

am în piept o pasăre albastră care
vrea să iasă
dar eu sunt prea sever cu ea,
îi spun, stai acolo, nu voi permite
nimănui să te
vadă.
am în piept o pasăre albastră care
vrea să iasă
dar eu îi torn whisky pe pene și inhalez
fum de țigară,
iar prostituatele și barmanii
și băcanii
nu vor știi vreodată
de existența ei
interioară.

am în piept o pasăre albastră care
vrea să iasă
dar eu sunt prea sever cu ea,
îi spun,
șezi blând, vrei să-mi complici
existența?
vrei să mă pui în
dificultate?
vrei să îmi sabotezi vânzările de carte
în Europa?
am în piept o pasăre albastră care
vrea să iasă
dar eu sunt prea deștept, o las să zburde
câteodată noaptea
când toată lumea doarme.
îi spun, știu că ești acolo,
prin urmare nu fi
tristă.
apoi o pun la loc,
dar ea mai cântă puțin
acolo înăuntru, nu am lăsat-o chiar
să piară
și dormim împreună
așa
cu înțelegerea noastră
secretă
și este suficient de emoționant pentru
a face un bărbat
să lăcrimeze, dar eu nu
lăcrimez, dar
tu?

poezie clasică de , traducere de Dan Costinaș
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
în alte limbiEste disponibil originalul în limba engleză.
Sunt disponibile și traduceri în spaniolă și portugheză.
cumpărăturiCartea "The Pleasures of the Damned: Poems 1951-1993 Paperback" de Charles Bukowski este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -69.99- 41.99 lei.

* * *

Vinerea e albastră, uimitor de albastră, unoeri se comprimă până la violet, uneori bate în azuriu, dar în toate cazurile – negreșit albastru.
Sâmbăta – culoarea gălbenușului de ou, netedă, galbenă și strălucitoare; spre seară se face roz.
Duminica – roșie ca sângele, iarna se face rumenă. Dacă te uiți la ea din partea vinerii albastre, ți se pare purpurie, iar în sine se asociază cu drapelele și cu un zid de cărămidă.
Luni - e atât de roșie, că pare neagră.
Marți - brun-luminos.
Miercuri - unui ochi neatent îi pare albă, dar într-adevăr e albicioasă tulbure, după care e greu să întrezărești o culoare anume.
Joi - verde, fără alte nuanțe.

poezie clasică de din Jurnalul unui psihopat (iunie 2010), traducere de Mihail Vakulovski
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Lorena Craia

Ornamentală

dacă în zilele de Marți
bei cafea
să îți aduci aminte că undeva
într-un secol trecut
nu foarte departe
cineva se golea de ziuă de noapte
apoi aștepta
sperând că va veni altcineva și îl spală
de urmele de smoală
care se potriveau foarte bine
cu zidurile acelei uzine
în care intrai pentru pâine și sare
din care ieșeai pe alte picioare
și sperai la
o candelă ornamentală
sau măcar la o schimbare totală
care să nu degenereze treizeci de ani mai târziu

într-o boală mentală

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook