Degustare leită cu moartea burlescă

În labirintul raiului advers,
Ce cade peste mine ca o brumă,
Un ochi de-al tău mă-ntâmpină pervers
Şi-nlătură brutal orice cutumă.

Apleacă-mă peste prăpăstii vechi,
Pândeşte-mă cu buza coaptă, grea,
Şi degetele tale în perechi
Să-mi dezvelească sânul de cafea.

Pogoară peste mine duhul sfânt,
Al unei păcătoase Magdalene,
Şi-apoi să plămădească din pământ
Cireşe-ngenuncheate pe sub gene.

Veneţii se deschid pe coapse reci,
Gondolele în mine se opresc,
Păunii ţipă lung, iar dacă pleci
Măcar să mă ucizi la ceas burlesc.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cadeca

Cadeca bruma peste frunză somnul meu,
Cadeca frunza pe pămant sub pasul meu
Zăpada se aşterne-apoi pe urma
ce-am lasat in urma mea.
Deschid un ochi. Mă uit cu el în jur nu esti aici deci trebuie să.... ies
Afară. Te caut pe alei.

Cadeca frunza pe o bancă pasul meu. Cadeca frunza pe pămant ca-n visul meu? Ba nu, aici zăpadă nu-i. Doar frig.
Deschid un ochi. Mă uit cu el în jur nu esti aici deci trebuie să.... intru
În cârciumă. Şi caut chipul tău pe chipul altor feţe.
Cadeca plumbul greu pe masă capul meu
Cad sticlele golite-n jurul meu.
Deschid un ochi. Mă uit cu el în jur nu esti aici deci trebuie să.... ies

Cadeca noaptea peste toate trupul meu
Cade o frunză peste mine, cad şi eu....
Deschid un ochi. Mă uit cu el în jur nu eşti aici deci trebuie... nu pot să mă ridic - văd o lumină!!

Cadeca ploaia peste tine gândul meu
Cadeca fumul către cer sufletul meu
Deschid un ochi. Mă uit cu el în jos..... eşti lângă mine....

poezie de Cristian Sorin din nepublicata
Adăugat de Cristian Sorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mic dejun cu Godot

Otrava e cuminte ca un prunc,
Mă trage de aortă şi de limbă
Şi-n mine, liniştit, parcă se plimbă
Cu barca înspre care mă arunc.

Nelămurită, o poftesc la ceai.
O mângâi de la gleznă până-n hău
Şi-i este bine şi mi-e foarte rău,
Şi mă dezbracă şi îmi spune "hai!".

Privirea peste sânul ei sticlos
Îmi cade şovăielnic şi precar,
Îşi face loc în sânul meu amar,
Cu limba desfrunzită până-n os.

Mă copleşesc spre seară scarabeii.
În faţa filarmonicii, se sting
Doi ochi îngălbeniţi, care mă ling
De moartea mea şi poate a femeii.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafeaua de pe buza ta

Nu pleca, ţine-mi visul aproape
Să lăsăm crinii să mai cânte şi noaptea
Fii amar, inainte să-mi fie ziuă
De pe buza ta, beau cea mai bună cafea.

Stai o stea şi uită-mă o lună
Să-mi fii dor, piele din rouă şi brumă;
Toamnă-n focul aprins la piept de chindie
Suflet căutând în alte trupuri chirie.

Mai taci un gând şi respiră o umbră
Ziua nu întârzie, măcar o secundă.
Crini-au tăcut, urcă soarele-n mine.
Pe buze-mi stăruie-amar, gustul de tine.

Şi-aud cocorii
scrijelind cu aripa
drept în inima mea

Şi-aud cocorii
alungând cu ţipătul
norii de peste ea

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec rotund

ploaia cade peste mine, peste pietre, pe asfalt.
orizontul e o dungă. tocul meu mult mai înalt
decât limba unui clopot, decât ritmul cardiac.
noaptea rece mă trezeşte ca un zbor de liliac.

ploaia cade peste mine, peste iarbă, pe pământ.
orizontul e o sfoară, zarea lumii un veşmânt.
gândurile mele cercuri pe a lacului oglindă,
ostenite în privire păsările se perindă.

ploaia cade peste oameni. cerul este un bijoi.
e duminică, e vineri sau o altă zi de joi.
orizontul? puncte... puncte... zarea lumii un popas.
gândurile cercuri-cercuri. eu sunt vârful de compas!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tine

vezi drumul tău azi îl apuc
dar peste mine stă un nuc
Şi-asează moartea peste vii
În timpuri vechi, timpuri târzii
Peste pământ, peste copii
Şi-aş vrea cu mine tu să fii
Dar tu nu vii.

În viaţă n-am avut femei
Nici foc în suflet... nici scântei
Mi-a fost iubirea în zadar
Atunci când eu ţi-am dat-o-n dar
Ai spart-o ca pe un pahar
Păreri de rău nu ai măcar
Of, ce amar!

În viaţă n-am avut noroc
Dar te-am iubit cu mare foc
nu am ştiut să te pătrund
am preferat să mă ascund
mi-e mintea lac fără de fund
Şi mai adânc eu mă afund
şi repătrund
în tine.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constelaţii care mor

(Iuliei Haşdeu)

De la lună şi-napoi
Fuge carul meu cu boi;
Carul mare o fi mic,
Carul mic o fi nimic?

Stelele din ochii tăi
Se despart în două văi:
Una duce la amiaz,
Luminând ochiul meu treaz,
Una-şi face drum spre Nord,
Dând lucirea pentr-un ort.

Carul mare-i scuturat
Peste noi şi peste pat.

Şi rămân cu ochi străin –
Toate pleacă, toate vin,
Numai carul meu cu boi
Nu-şi ia drumul înapoi,
Înapoi cu tot cu tine!
Calcă-ntruna peste mine

Şi mă-ntreb cum carul mare
Carul mic totuna-mi pare.

Şi mă-ntreb din ochiul drept
Dacă este înţelept
S-aştept iarna, să-mi fac car,
Din trei stele şi-un amnar;

Şi mă-ntreb din ochi străin
Unde-s toate care vin
Şi nu mi se-opresc în prag,
Depărtându-se-n şirag;

Şi mă-ntreb din ochi nedrept
Cât mi-e dat să te aştept.

Stâlp de stele pân' la nori,
Valul mării pe viori,
Podele de rozmarin
Şi pervazul de pelin,
Fereastră de măr uscat,
Eu – copac, dar neudat.

Sunt în nea de primăveri –
Ghiocelul unei seri,
Sunt în florile de meri,
În siropul unei veri,
Sunt în mâna unei doamne,
Sub piciorul unei toamne,
Dar las fulgii să mă cearnă,
Viforindu-mă-nspre iarnă.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am tras stele peste mine

Am tras stele peste mine
Să m-ascund la tine-n gând,
Să privesc cum timpul vine
Clipele cum trec pe rând,

Să privesc în depărtare
Peste dealuri cum se stinge
Când întind mâna spre zare
Cerul simt că-l pot atinge,

Şi ating cerul cu mâna
Sus pe culmea dealului,
Să opresc pe veci furtuna
De pe creasta valului

Învelită toată-n rouă
Să m-aştepţi la asfinţit,
Doar am rupt pământu-n două
Şi vântul l-am cuminţit,

Am tras stele peste mine
Să dau lumii tale rost
Şi în timpul care vine
Să-i fiu clipei adăpost.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ȋntr-o noapte

mă-nţeapă lumina cu bolduri amare
o lună ursuză, de peste hotare,
mă-ngână de sus

şi ceasul dislexic
m-arată pe mine
mimetic mă-ngână
tâmpit şi neghiob
îmi dă peste mână
mă dau în scrânciob

ne dăm împreună cu ochii-n pământ
în umbra de lună
în dâra de vânt

mă-nţeapă lumina cu ace de os
din pietre, sulfina târăşte pe jos
drumul de abur
drumul murdar
din ochiul de fagur şi pasul amar

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o noapte

mă-nţeapă lumina cu bolduri amare
o lună ursuză, de peste hotare,
mă-ngână de sus

şi ceasul dislexic
m-arată pe mine
mimetic mă-ngână
tâmpit şi neghiob
îmi dă peste mână
mă dau în scrânciob

ne dăm împreună cu ochii-n pământ
în umbra de lună
în dâra de vânt

mă-nţeapă lumina cu ace de os
din pietre, sulfina târăşte pe jos
drumul de abur
drumul murdar
din ochiul de fagur şi pasul amar

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mine tu

Pe mine tu mă bagi de viu
Într-un pământ străin, pustiu
Şi trist şi singur peste poate
Cu numele: Singurătate

Pe mine tu mă laşi aici
Pradă la viermi şi la furnici
Şi la secundele pătate
Cu numele: Singurătate
Pe mine tu mă uiţi şi pleci
Făcându-te că stai, că treci
Şi că rămâi la fel ca toate
Cu numele: Singurătate.

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (7 ianuarie 2010)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie

Sub degetele tale răsfirate
spune, ce să fi făcut eu
ce să fi făcut?
Ploua peste ziduri amare
mereu
peste cuvinte împărţite la doi
Cât zbor şi câtă plecare eram
Câtă venire înapoi?
Iederă crudă
încolăcită pe garduri de fum
cât eram eu însămi cu mine?
cât eram eu, răsucită, în noi?
Ploua rugător
ploua dinspre mine în drum
peste tăceri stivuite grămezi
la hotare
Ce să fi făcut eu, ce să fi făcut
într-un ochi
tatuat de aşteptare
dintr-un capăt într-altul al zilei
durut?

Cum să te fi adus eu
spune, cum să fi putut
îngemănate
mâinile tale arămii
mâinile tale amândouă
curate
să le chem adăpost
peste trupul meu dezgolit
şi iubit de tristeţi
ca un colind repetat zi de zi
şi învăţat pe de rost
acoperiş
peste paşi adânciţi
deznodaţi si răzleţi
în urme pierdute de sfinţi
din nebăgare de seamă
... Paşii mei osteniţi
căutând în nisip primăveri
care azi nu-mi mai sunt
şi nici ieri nu mi-au fost
decât, plătită
o vamă?

poezie de Silvia Van
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit...

a venit... a venit toamna
ca o lespede peste inima mea
auzi cum ţipă strivită iubirea
anunţaţi de urgenţă salvarea

să vină să vină şi-o macara
să-mi ridice moralul de s-o putea
cu un şpriţ de vin şi apă grea
să beau până s-o împrimăvăra

şi dacă cumva va mai înmugurii
eu în al vieţii bordel beat criţă
poate o clipă mă voi mai trezi
înamorat de vreo copiliţă

de atâta dor de va muri cumva
şi nimic de mine nu s-o mai şti
fără bocete ori alte sindrofii
vă cer puneţi-i la cap crucea mea

a venit... a venit toamna
o lespede peste inima-mi grea
auzi cum ţipă strivită iubirea
anunţaţi vă rog urgent salvarea

poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haide, toamnă-n versul meu de dor!

Hai la o cafea şi o ţigară, te invit în pauza de masă,
ţi-o fi frig şi ţie pe afară şi la mine este cald în casă...
Instruieşte-ţi ucenicii-n grabă, lasă-le în scris ce-au de făcut,
şi îngăduie-ţi răgaz şi cine-ntreabă, unde ai plecat şi-ai dispărut,
Spune-le că-ai obosit de vânturi şi de frunze sub schije de ploi
şi că vrei să stai un pic pe gânduri şi să scrii o poezie-n doi...
Eu cu harul şi cuvântu-n palme, tu cu un decor mirobolant,
să-mi îmbraci o poezie-n calme, ruginii straie de diamant...
Şi de-ţi place versul meu de brumă, ia-l cu tine, iernii să i-l dai,
când va ninge peste noi cu spumă şi colinde vor cădea din rai...
Şi pentru că pleci curând din versuri, te înscriu într-un album să-mi fii,
toamna mea din alte universuri, amintirea clipelor zglobii,
Când mi-ai dăruit iubire nesperată într-un vinicer cu must şi vin...
eu te-aştept la mine şi-altădată, ca din neiubire să-mi revin...
Şi-apoi, prea semănăm noi două cu dezolanţă şi tristeţi,
la tine bate vânt şi plouă, la mine sumbre dimineţi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înfericit

M-aş aşterne la un somn
Însoţit de sufletul tău
Aşa cum un călător
Are iluzia noaptea
Că e însoţit de lună.

M-aş înveli cu tine,
Cu părul tău din parfum de soc,
Cu buza ta cu un gust
Ce nu îl voi uita vreodată,
Cu amintirile noastre
De oameni frumoşi şi
Copţi pentru a ne iubi...

Tu te-ai aşterne cu mine?
Şi când va fi să deschid ochii
Luminat de zorii din vis,
Să mi te văd alături
Împărţind o pernă de catifea,
În care tu eşti catifeaua,
Iar eu amintitorul
Ce dă cu mâna peste ea
Pentru a mai găsi urmele
Făpturii tale care, nu de mult,
Mă înfericea peste orice măsură...

poezie de Cosmin Druţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătate din mine

În fiecare seară pleci cu un tren nevăzut,
ieşi din viaţa mea pe jumătate
şi abia în zori revenim un întreg,
spunându-mi că buzele mele
au cea mai gustoasă aromă de cafea.

În fiecare zi
mă simt ca un înger crescut la sânul tău
mirosind a iarbă proaspăt cosită
când îmi scutur părul
fără să-mi pese
că moartea îmi suflă în ceafă...

Şi chiar dacă pleci jumătate din mine,
la fel de frumos bate ceasul vieţii...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amăgiri

Spre mine mă deschid ca o floare.
Mă ninge solemn cu amăgiri albastre.
Paşii de tină i-am afundat în lumină,
I-am ars cu un gând fugar.
Dimineţile mele se deschid în mii de petale
Şi cad, cad, peste mine, zăpezi nesfârşite, nelămurite.
Şi ce dacă geana zării s-a încruntat îmbufnată?
Pe marginea sufletului i-am dat loc de popas
Unei păsări albastre.

poezie de Magdalena Hărăbor din revista "Arcade", nr. 3 (septembrie 2015)
Adăugat de Magdalena Hărăbor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cade floarea de zăpadă

zilele înghesuite pe o plită amăruie
au prins gustul de gutuie
şi te-aştept ca pe o simplă mântuire
dragul meu
te aştept cum îl aştept pe Dumnezeu

cade floarea de zăpadă
pe icoana fără sfinţi
Doamne, fă să nu mai cadă
şi pe bunii mei părinţi

zilele aleargă-ntruna prin copitele de cai
şi-am uitat de mine, vai!
îmi răsună din biserici
gândul neamului străbun
îmi răsună o colindă de Crăciun

cade floarea de zăpadă
pe oraşul meu golaş
Doamne, fă să nu mai cadă
şi pe-al neamului oraş

zilele mă-mping din urmă prin ferestre aurii
prin nămeţi şi vijelii
îi aud şi pe copiii
fără casă şi orfani
îi aud ca la priveghiul dintre ani

cade floarea de zăpadă
peste vocile curate
Doamne, fă să nu mai cadă
şi pe case-abandonate

cade floarea de zăpadă
peste tine, neamul meu,
însă cine să-L mai vadă
pe bătrânul Dumnezeu

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ sfânt

degeaba ne plimbăm pe umerii
copacilor
dacă nu înţelegem vorbele tracilor

nu mai au frunze
dar au muguri de piatră
şi rădăcini încolăcite pe istorii străvechi

aceia umblau cândva în perechi
se desprindeau de apus
în focuri înalte
şi luminau traseele noastre în pante

degeaba ne ridică pădurile pe umeri
dacă nu le-ascultăm poveştile
aşa cum sunt
mai puţin în ceruri
mai mult în pământ

în pământul pe care-au călcat
şi e sfânt

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Etern copil

Copil,
renasc din îmbrăţişarea ta
iar pieptul tău mă- mbracă în căldură,
privirea ta mă poartă peste timp,
buzele-ţi desprinse din sărut
şoptesc suav urechii mele
că iubirea noastră-i o poveste
cu timp ce nu mai are
putere de.... măsură!
Iubirea ta îmi pune flori pe suflet
toamna-n mine înmugureşte viaţa,
mă faci să râd, să plâng...
iar frunza galbenă ce cade
să simt că înfloreşte-n mine
precum răsare-n noi în fiecare zi... speranţa!
Renasc în fiecare zi cu ea,
şi o privesc cu gingăşia a doi ochi
o inima ce bate ritmul iubirii tale
aşezându-mi peste chip
puritatea unui suflet de
copil!

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare de ninsoare

În noaptea nopţii-n lună plină
Fac saltul nalt, ca de felină,
Mă prind cu dinţii de Saturn
Şi-apoi, ca orice taciturn,
Aştept o dimineaţă lină.

În ziua zilelor mai vechi
Ţineam la gât stele perechi,
Acum ninsorile mă-ndeamnă
Să mă desprind suav de toamnă,
Să-mi cânte viscol în urechi.

Şi în secunda cea mai mare,
Care apare şi dispare
Din ceasul care-mi sună trist,
Mă voi lupta c-un sunetist,
În iarnă, viscol şi ninsoare.

Şi-n ora orelor târzii,
Cu minutare sidefii,
Îmi voi găsi un loc firesc,
Nici pământesc şi nici ceresc
Şi-apoi voi fi ori nu voi fi...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!