Titlul unei poezii e ca un ceas de mână

E nevoie să funcţioneze corect
şi să indice exact
intervalul unei idei.

Poate că gândurile
nu curg neapărat într-o singură
direcţie sau o ordine
exactă,
poate, chiar,
se derulează înapoi,
- ca busola unei emoţii -
sau minutele au în ele orele
ca un ghemotoc de timpi.

Dar, pentru că poezia
nu are vârstă
şi niciodată un cuvânt scris
nu este spus
prea devreme sau prea târziu,
ea
nu se grăbeşte să fie scrisă
şi nici nu-i dăunează
dacă e cu întârziere
citită -

va merge, oricum,
mai departe,
pe drumul ei,
fără de moarte,
chiar şi ne-nsoţită.

Nici măcar de titlu.

Braţe şi coate
în mâneci albe

se agită pe coridoare
doctorii dau din mâinile
ca nişte pescăruşi -

sirenele urlă
în mare

poezie de Doina Postolachi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între târziu şi prea devreme

De-i prea târziu, sau prea devreme
Şi totuşi ai găsit iubirea,
Chiar dacă nu-i simţi împlinirea,
Primeşte-o-n suflet, nu te teme!

Gustată ea se vrea pesemne
Şi –mpărtăşită cu simţirea,
De-i prea târziu sau prea devreme
Şi totuşi ai găsit iubirea.

Ea poate totul să însemne,
Poate fi însăşi fericirea,
Dar va rămâne în poeme
Doar chipul ei şi amintirea,

De-i prea târziu, sau prea devreme.

poezie de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi scrie aici gândurile mele fără ordine, dar poate nu într-o confuzie lipsită de scop: aceasta este veritabila ordine care-mi va marca obiectul chiar prin dezordine. I-aş acorda prea mare onoare subiectului meu dacă l-aş trata în ordine pentru că vreau să arăt că el este incapabil de ordine.

Blaise Pascal în Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată îndeajuns

nu suntem niciodată prea copii
ca să putem iubi
nici prea în vârstă ca să nu avem întotdeauna
ceva nou de învăţat
nu suntem niciodată îndeajuns de curaţi
ca să îi judecăm pe ceilalţi
şi nici prea mizerabili încât să nu îi putem ierta
nu suntem niciodată prea săraci
pentru a ne îmbogăţi cu un zâmbet
nici prea bogaţi pentru ca veşnicia să nu ne tenteze
nu suntem niciodată îndeajuns de credincioşi
pentru a-l vedea pe Dumnezeu cu ochii sufletului
şi nici prea atei pentru a ne susţine convingerile false
nu suntem niciodată îndeajuns de tari
ca să putem învinge moartea
şi nici prea slabi de înger pentru a putea fi fericiţi
nu suntem niciodată îndeajuns de falşi
ca să putem mima răceala unei pietre
şi niciodată îndeajuns de sinceri
să fim transparenţi!

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum ne merităm

Acum putem să ne,, iubim", nu ne-a mai rămas nimic de împărţit,
Nici ani, nici clipe, nici ură, nici iubire şi nici... viaţă!
Şi nici nu e târziu, când aveam totul, părea prea devreme,
Acum nu mai avem ce poseda, nu mai poţi să-mi aduci nicio acuză,
Acum nu mă mai poţi acuza de prea multă posesivitate,
Acum a mai rămas prea puţin din... Noi, nici anotimpul nu ne mai vrea,
Acum ne bate toamna-'n tâmple, nu mai avem nevoie de... sărutări în noapte,
Acum ne cântă moartea-'n şoapte, degeaba încercăm să ne auzim,
Acum ne e strigătul prea departe, în curând se face noapte,
Acum iertarea pare venită prea târziu, nu ne mai e folositoare,
Acum... chiar şi speranţa se lasă ucisă printre strofe şi cuvinte,
Acum nici amintirea nu ne mai leagă sufletele şi aşa stinghere,
Acum putem să rătăcim la infinit, nu ne-am iubit când trebuia,
Acum degeaba lăcrimăm, lacrimile sunt prea seci, nu-şi mai au rostul,
Acum se-'ntorc timpurile să ne amintească de viaţa fără Noi,
Acum nici o ploaie nu va curăţa ura ce ne-am împărţit-o-'n suflet,
Acum poate să fie o secetă de nesfârşit, o merităm deplin!

Acum ne merităm...

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bismillah

când nu mai simţi
e ca un drog pentru moarte şi alergi
nu ai nevoie de eroi
n-ai avut niciodată
oricum suntem prea mulţi şi nici măcar
dumnezeu nu mai e în stare de noi
şi din ce a mai rămas fără cuvinte
avem o inimă
să nu ne mai auzim
şi cine să ne oprească?!
timpul nostru a fost prea bun.

poezie de Victor Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i târziu

Nu-i târziu şi nici devreme
pentru dorurile noastre,
aşternute în poeme,
pe hârtii de cer, albastre!

Nu-i târziu pentru iubire,
răsfoind cartea de suflet,
înfioraţi de uimire,
în lumina unui zâmbet!

Nu-i târziu pentru săruturi
sub soarele primăverii,
întrecându-ne cu fluturi...
ameţiţi de vraja serii!

Nu-i târziu, la porţi de vis,
să ne scriem jurăminte
pe florile de cais,
cu mătase de cuvinte!

Nu-i târziu şi nici devreme
pentr-o astfel de trăire,
în grădini de crizanteme,
sub a toamnei ocrotire!...

Nu-i târziu, chiar de-i târziu,
să aflăm ce-i fericirea!
Azi mă ştii, şi eu te ştiu,
şi trăim din plin IUBIREA!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colivia de aur

stă în sânul familiei albe de hulubi
creşte alături de toţi ai săi şi învaţă zborul
şi zboară şi zboară până într-o zi când
e prea târziu să mai dea înapoi îi venise pofta să se mute
s-ar crede că poate într-un alt cuib mai încăpător

de fapt fără să ştie de ce tânjeşte după o colivie de aur
pe care n-o vede prin uşiţa întredeschisă înfiptă în umerii ornaţi cu un guler alb de dantelă şi ocupată
de un cap de femeie cu ochii larg deschişi spre o zare nevăzută

şi atunci chiar nu e nevoie să fie cineva de faţă
să vadă foirea din lăuntrul unei feţe îngălbenite
ce-şi doreşte scăpare la dusul acesta de o groază de ani
în timp ce degetele mâinii atârnă
neputincioase să se mai roage dar nu neapărat
să-i ducă ultimul gând la tăiere când îşi va vedea
nu cu zăbrelele retina împotmolită în ceaţă
ci cu ochii aproape orbi deveniţi ai celeilalte lumi
unde lumina pătrunde neluminoasă dar pătrunde

nu mă îndoiesc o clipă că în capul hulubului
se întâmplă acelaşi lucru
puţine sunt lucrurile pe care în zborul lui nu le-a văzut
dar cum nu ştie dacă proprietarul din colivia de aur îl tolerează
mai bine zboară deasupra altor colivii
poate va găsi
una liberă să fie numai a sa
sau poate chiar pe cea pe care n-a părăsit-o niciodată
pentru că aici
se crede că s-ar termina întreaga lume

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul unei femei în vârstă

Prea târziu ai venit libertate
Prea târziu am putut călători
Prea târziu a plecat iubitul departe
o nouă iubire nemaiputând înflori

Pasul e mic, privirea în ceaţă
Sângele curge prin vene-ngroşate
Prea târziu ai venit libertate
Prea târziu am putut călători

Auzul slăbit, faţa ridată
Părul albit şi rărit
Sufletul gol, obosit
În zadar luna în fereastră mai bate

Prea târziu ai venit libertate

rondel de Letiţia Iubu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E târziu

poate prea târziu să cred
că îţi pui mâna sub cap
şi te rogi
să mă visezi
dansând
prin cameră
în timp
ce luna se aşază cuminte
pe podea

e târziu
poate prea târziu
să răsfoiesc prin cărţile tale
cu gândul că voi găsi
măcar un cuvânt
ce mă va învăţa
să te aştept
ca după orice vis

e târziu
poate prea târziu să cred
că dorm
lângă obrazul tău cald
şi din când în când
mă rosteşti
în şoaptă
odată cu Psalmii

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţi până şi tu că ai ajuns chiar în ultimul hal, că asta este mizerabil, dar că altfel nici nu are cum să fie, că deja nu mai ai nicio ieşire şi că niciodată nu o să mai ajungi un altfel de om, că şi dacă ai mai fi avut încă timp şi credinţă pentru a fi altceva, atunci probabil, nu ai fi dorit nici chiar tu să te schimbi, iar dacă ai fi dorit, oricum nu ai fi făcut nimic, pentru că în realitate, poate că nici nu ştii în ce să te transformi.

Dostoievski în Însemnări din subterană, I
Adăugat de Gustavae
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre moarte, fără exagerare

Ea nu poate gusta o glumă,
nu poate identifica o stea, construi un pod.
Habar n-are despre împletit, minerit, agricultură,
construcţia navelor sau despre cum se fac prăjiturile.

În ceea ce priveşte planificarea zilei noastre de mâine,
are ultimul cuvânt,
care, de altfel, e mereu pe lângă subiect.

Nu este nici măcar în stare să îndeplinească lucruri simple
care ţin de meseria ei:
să sape un mormânt,
să întocmească un sicriu,
să facă ordine în urma ei.

Preocupată exclusiv de a ucide,
îşi îndeplineşte cu grosolonie serviciul,
fără sistem şi fără nici un fel de pricepere –
ca şi cum la fiecare dintre noi ar fi la prima ucidere.

Desigur, are triumfurile ei,
dar să ne amintim de nenumăratele-i înfrângeri,
de tentativele ratate,
de loviturile pe care a tot trebuit să le repete.

Uneori nu este îndeajuns de puternică
pentru a nimeri o muscă-n aer.
Mulţi sunt păianjenii
care i-ar putea da o lecţie-n această privinţă.

Toate acele rădăcini, păstăi negre,
tentacule, solzi, pliscuri,
penaje nupţiale, plus blana pentru iarnă
arată că a rămas în urmă
în ceea ce priveşte profesia – pe care-o face fără plăcere.

Bolile nu o ajută,
iar sprijinul pe care i-l dăm cu războaiele şi cu loviturile de stat
este departe de a fi suficient.

Inimi bat înăuntrul ouălor.
Oasele bebeluşilor cresc.
Seminţele muncesc din greu pentru a deveni firişoare cu frunze,
iar uneori chiar copacii cei mai înalţi se prăbuşesc.

Cine pretinde că moartea-i omnipotentă
devine el însuşi dovada vie
că nu este aşa.

Nu există viaţă
care să nu fie nemuritoare,
chiar pentru un moment.

Moartea
soseşte întotdeauna, exact pentru acel moment, prea târziu.

Degeaba smuceşte clanţa
de la uşa invizibilă –
din clipa când tu eşti aici
nu mai e nimic de făcut.

poezie de Wislawa Szymborska, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delimitarea dintre Voinţă şi Inconştienţă este una foarte vagă şi delicată; este ca un contur cu creion dermatograf la baza genelor. Nu ştii dacă privirea acelei femei chiar este inteligentă sau dacă este umbrită de o profunzime – poate e doar dunga cenuşie, vagă şi delicată, care trişează şi dă un plus de mister unei priviri obişnuite, opace şi obtuze. Poate de aceea, multe dintre femeile demachiate par să nu mai aibă nimic de spus.

Doina Postolachi în Scrisul, între vindecare şi destin (2014)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Definiţie

Se găsesc 23 de adolescenţi,
Nici prea înalţi, nici prea scunzi,
Nici prea răi, nici prea cuminţi,
Nici prea slabi, nici prea activi,
Nici prea responsabili -
Asta dăunează grav sănătăţii!
Se adaugă 34 de ore pe săptămână -
De 4 ori câte 7 şi o zi de 6 -
Din care rămân doar...
Shhh!
Se mai sparge câte un geam,
Se mai trânteşte câte o uşă,
Se mai aruncă cu câte o cretă,
În fine!
Apoi se obţine câte un rezultat
Pe la câte o olimpiadă,
Niciodată pe măsura aşteptărilor,
Se mai ia câte o notă de trecere
În lucrare,
Apoi se mai face şi câte ceva bun,
Doar tre’ să existe un echilibru în toate!

Dar dacă-i vezi dincolo de aparenţă,
Vei observa 23 de suflete,
Nici prea mari, nici prea mici,
Nici prea tari, nici prea slabe,
Nici prea optimiste, nici prea pesimiste,
Însă pline de zâmbete rotunde
(Care uneori apar şi-n timpul orei…)
Şi de speranţa că vor găsi la şcoală
Sprijinul, imboldul şi puterea de a
Intra în vârtejul vieţii,
Prietenii de suflet, dar şi reperele
De care au nevoie.
E, şi-n timpul orei
Dacă se mai aude câte un bip,
Sau dacă se mai uită melancolici
Pe fereastră,
Ori dacă pe chip le-a mai apărut
Câte un coş
E clar: sunt îndrăgostiţi
Sau şi-o doresc;
Înlăuntrul lor se poartă războaie
Mai grele decât vor ei s-o arate.
Ei, ar mai fi multe de amintit.
Ca să rezum voi spune
Că totul trebuia
Să poarte un nume,
Aşa că i s-a spus
Clasa a X-a A!

poezie de Rucsandra Rizescu
Adăugat de Rucsandra Rizescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un terorist are o forţă stranie, chiar şi asupra celor mai mari puteri. Poate arunca bombe la Casa Albă fără nici o teamă, pentru că ceea ce ai tu este prea mare şi nu poate fi aruncat asupra lui. Iar aceste arme vechi i-au fost vândute lui chiar de către tine! Acest fenomen nu a fost prevăzut, întrucât psihologia umană nu poate fi înţeleasă.

citat celebru din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare de prea multă poezie...

Am constatat cu-ngrijorare că versul meu nu vă e drag
V-am plictisit şi rău mă doare, că doar câţiva mai sunt în prag...
Şi ca urmare, iau măsura ce se impune, nu mai scriu
Decât la lună-o poezie şi poate chiar şi mai târziu...

Tristeţera mea nu e benignă, ştiu că v-aţi săturat de ea
Dar ea e-n mine şi ştiţi bine că n-am să mă despart aşa
De-odată, niciodată, căci este-n soarta mea şi ştiţi
Toţi cei acei ce de-ani de zile, în orice clipă mă citiţi...

De fapt, firesc chiar mi se pare, că scriu prea mult şi nu-i normal
Să vin cu versurile-n ploaie şi să v-acopăr cu-al lor val.
Eu scriu fiindcă aşa mi-e bine şi mă retrag unde doar eu
Mă sfătuiesc în poezie, la margine de Empireu.

Am universul meu sihastru, unde n-aud şi nici nu văd.
Acolo cerul e albastru şi niciun nor nu întrevăd...
În versuri sunt cea mai frumoasă şi nu am vârstă, nici nu mor
Doar, uneori mă răscoleşte de tine, toamna mea, un dor...

Îmi cer iertare pentru toate poemele ce vi le-am scris
Şi sper să îmi respect cuvântul şi să mai scriu cât am promis...
Că ce-i prea mult nu este bine, devine agasant, vetust
Iar eu nu vreau ca dezolanţa de la cei dragi, nicicând s-o gust...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leon: Îmi pare rău pentru tatăl tău.
Mathilda: Dacă n-ar fi făcut-o altcineva, probabil aş fi făcut-o chiar eu într-o bună zi.
Leon: Maică-ta, ea –
Mathilda: Nu e maică-mea! Şi soră-mea – oricum vroia să slăbească. Pot să jur că n-a arătat vreodată mai bine. Nici măcar nu e soră-mea adevarată. Doar pe jumatate şi nici măcar pe jumatatea cea bună.
Leon: Dacă nu-i suportai, de ce plângi?
Mathilda: Pentru că mi-au omorât fratele! Cu ce naiba era el vinovat? Avea patru ani... nu plângea niciodată. Doar stătea lângă mine şi mă lua în braţe. Eu i-am fost mamă mai mult decât scroafa aia nenorocită i-a fost vreodată!

replici din filmul artistic Leon: Profesionistul, scenariu de Luc Besson (1994)
Adăugat de Alina Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

După o vreme (II)

După o vreme înveţi că dacă stai lângă cineva pentru că-ţi oferă un viitor bun
înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei dori să-ţi recuperezi propriul trecut.
După o vreme înţelegi că doar cine este capabil să te iubească
aşa cum eşti, cu toate lipsurile tale, fără intenţia de a te schimba,
te poate face cu adevărat fericit.
După o vreme înveţi că dacă stai lângă cineva
doar pentru a-ţi uşura singurătatea,
vei sfârşi iremediabil prin a nu mai dori să vezi deloc acea persoană.
După o vreme înveţi că prietenii adevăraţi sunt puţini
şi că cine nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai târziu,
se va trezi înconjurat de făţarnici.
După o vreme înveţi că vorbele spuse la mânie
continuă să-i întristeze pe ceilalţi întreaga lor viaţă.
După o vreme înveţi că toată lumea îşi poate cere scuze,
dar iertarea vine doar de la inimile mari.
După o vreme înveţi că dacă îţi jigneşti profund un prieten
se poate întâmpla ca prietenia voastră să nu mai fie niciodată aceeaşi.
După o vreme realizezi că deşi eşti fericit cu prietenii din jurul tău,
tânjeşti după cei pe care i-ai abandonat.
După o vreme înţelegi că fiecare experienţă trăită
alături de cineva este irepetabilă.
După o vreme realizezi că oricine umileşte sau dispreţuieşte
o altă fiinţă omenească va suferi curând aceeaşi umilinţă şi acelaşi dispreţ.
După o vreme înveţi să-ţi croieşti drumul astăzi,
pentru că poteca zilei de mâine nu există.
După o vreme înveţi că grăbind, îmbrâncind lucrurile să se întâmple
nu faci decât să obţii un rezultat diferit de cel pe care ţi-l doreşti.
După o vreme realizezi că mai binele nu locuieşte în viitor,
ci chiar în acest minut.
După o vreme realizezi că, exact în clipa când eşti fericit cu cei din jurul tău,
ţi-e dor de cei absenţi.
După o vreme înveţi să ierţi şi să ceri iertare,
să mărturiseşti că iubeşti, că ţi-e dor, că îţi trebuie ceva,
că ai nevoie de prieteni – pentru că în cavou
acestea toate nu au nici un înţeles şi-i deja prea târziu.
Nu lăsa nimic şi niciodată să se întâmple prea târziu.
Dar, din nefericire, numai după o vreme...

poezie clasică de Jorge Luis Borges, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Utile avioanele astea locale, în orice moment. Cred că am să învăţ şi eu să le pilotez, nu pare dificil. Poate-mi va prinde bine, chiar dacă e cam târziu, pentru că se apropie momentul plecării de pe Proxima.
Lucian: Pentru a învăţa ceva nou, nu-i niciodată prea târziu, campionule. Dacă vrei, când te hotărăşti, îţi pot arăta.
Mihai: Nu, mersi! O pot ruga pe Ly, sau pot utiliza computerul de bord, pentru instrucţiunile necesare.
Lucian: Şi dacă poţi, ce-ai aşteptat până acum?!
Mihai: Nu-ncepe cu reproşurile, comandante! Doar ce-ai afirmat că niciodată nu e prea târziu.
Lucian: Adevărat, nu e, dar ar fi fost mult mai bine mai devreme.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru început

Uneori pare că traieşti în zadar,
Şi viaţa nu-i mai mult decât o casetă uitată într-un bazar,
Uneori pare că se stinge şi Marele Car.
Iar lumina ce-ai văzut-o atât de înfloritoare,
Nu e mai mult decât o lumânare, ce nu mai are mult si moare.

Chiar si pasărea phoenix se culcă uneori tristă în ploaie,
Iar penele şi focul I se-nmoaie,
Ochii încet I se-nchid, ghearele de infinit nu I se mai prind,
Chiar si vidul, uneori este doar vid.

Recunosc, şi eu am un destin nescris,
Întâmplări ce se petrec ca în vis,
Însă dincolo de lume, chiar şi de mine,
Sălăşluieşte fiinţa de foc a tot ceea ce am scris.

Pentru început,
Chiar de întunericul este profund,
Îţi dăruiesc un zâmbet alături de cea mai bună felie de gem cu unt,
Chiar de nici o stea nu se vede, nici măcar un orizont,
Lumina şi viaţa e chiar sufletul nostru, ce nu-I mort,
Si chiar dacă ne-ntâlnim în drumul nostru, cu cel mai uriaş balaur,
Victoria noastră este dragostea, din care izvorăşte poezia de aur
A Sufletului.

poezie de Costin-Alexandru Marin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu este niciodată prea târziu pentru a sonda necunoscutul, nu este niciodată prea târziu pentru a merge mai departe.

citat din Gabriele D'Annunzio
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!