Galbenă pansea

din stele care au căzut
eu cu cerneală am făcut
covor de flori albastru pur
tivit cu verde imprejur.

si dacă in cerneala mea
a picurat si lacrima
eu din covor aleg un vers
ca pe o floare-l dăruiesc

cerneala mi s-a terminat
povestea eu am incheiat.
din cer va mai cădea o stea
si steaua-i galbenă pansea!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Doamne, dă-mi cerneală să scriu!
Să nu-mi mai fie aşa de grea
tăcerea

cu cerneala din ochii iubitului
am scris mult
dar mereu găseam colile albe
dimineţa

cerneala din ochii mamei
nu intră în stiloul meu

cerneala cerului de noapte
nu m-am îndurat s-o fur stelelor
şi totuşi Dumnezeu mi-a ascultat
rugăciunea
şi mi-a trimis în loc de cerneală,
lacrimi, să tot scriu...

poezie de Anca Elisei
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am scris povestea pe un colţ de suflet, folosind cerneala inimii mele, prea plină de iubire... o inimă care nu vrea să mă asculte, o inimă care parcă s-a învăţat ca să o doară! E inima mea, e sufletul meu şi împreună mă învaţă cum să îmi scriu povestea vieţii mai departe... voi folosi aceeaşi cerneală, pentru-că aşa v-a rămâne dovada că tot ce mi-am dorit a fost doar iubire, înţelegere, prietenie şi mai ales Omenie! Plecăm aşa cum am venit... goi, doar sufletul îl luăm cu noi! Nostalgii de seară aş putea spune, dar un adevăr ce se afă în sufletul meu, scis cu cerneala inimii...

citat din Elena Bulancea (februarie 2018)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păpădie

ger de crapă piatra-n patru
la Joseni şi la sihastru
sus în deal la mânăstire
n-are cui să dea de ştire

Dumnezeu cred... a uitat
că sunt şi eu într-un sat
cu mănuşi si fes în cap
în zăpadă îngropat

dacă ies în primăvară
galben ca turta de ceară
voi culege pe câmpie
numai flori de păpădie

floarea-i galbenă în soare
iarba verde la picioare
cer albastru luminat
şi eu pus pe mângâiat

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muguri de lumină

din humă eşti nedesluşit genom
te bucură de ziua în care nu ţi-e somn

ce-i important şi poate tu nu vezi
e tot ce te-nconjoară în verzile livezi

sub cerul cel albastru ce s-a scăldat în mare
sunt flori de măr în răsărit de soare

arinii îşi apleacă crenguţele pe val
şi râu aduce-n murmur un cântec de caval

din muguri de lumină în colorat covor
natura îţi oferă un veşnic nou decor

în rest nimic nu are importanţă
chiar dacă ai în faţă o ceaşcă doar pe masă

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

covor de flori

Un covor de flori este un poem în culori pe care-l scrie pământul.

definiţie aforistică de George Budoi din Aforisme (2013)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când Cerneala Sufletului Meu Se Usucă

Uneori, când cerneala sufletului meu se usucă,
când inima mea este prea rănită pentru a cânta,
cuvintele prea dureroase pentru a fi spuse,
atunci tăcerea este vocea mea, cerul albastru este speranţa mea,
oceanul este lacrima mea,
stelele sunt visele mele,
florile îmi sunt zâmbet, iar păsările libertate.
Pacea Ta se revarsă.
Frumuseţea fiecărei zile mă copleşeşte.

poezie de Marius Alexandru (ianuarie 2023)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar

Din iarna acestui început de an îi aleg şi îi dăruiesc cel mai alb şi curat fulg de zăpadă.
Din primavara acestui an îi aleg şi îi dăruiesc o floare albă de cireş.
Din vara acestui an îi aleg şi îi dăruiesc un spic de grâu auriu.
Din toamna acestui an îi aleg şi îi dăruiesc o frunză de platan.
Din iarna acestui sfârşit de an, îi aleg şi îi dăruiesc frumoasa umbră albă a lunii,
căzută peste mâinile subţiri ale iubitei mele."

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cadou

vreau să ştiu povestea ta
coborâtă dintr-o stea
învelită-n haina nopţii
şi uitată-n braţul sorţii

poate că departe nu-i
de povestea mea... a lui
dar tu dai farmec aparte
scriind slovele în carte

relaxat... stau şi citesc
relaxat.. analizez..
esti o doamnă de poveşti
şi cu vers m-ademeneşti

nu mai vreau povestea ta
poţi să faci ce vrei cu ea
eu te vreau cadou pe tine
fără stihuri, fără rime

poezie de Doina Bonescu din Va veni o zi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerneala fără călimară e tot cerneală...

aforism de Corneliu Vornicu (23 martie 2020)
Adăugat de Corneliu Vornicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerneala e colorată să se diferenţieze de altă cerneală...

aforism de Corneliu Vornicu (23 martie 2020)
Adăugat de Corneliu Vornicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul dintre munţi

Mi-e dor de susur de izvor
De-al ierbii nesfârşit covor
De doina timpului trecut
De ziua-n care m-am născut

Imi este drag să văd prin lunci
Toţi macii infloriţi atunci
Sub cerul care lumina
Pământul ţării, datina
Şi râul dintre munţi.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul dintre munţi

Mi-e dor de susur de izvor
De-al ierbii nesfârşit covor
De doina timpului trecut
De ziua-n care m-am născut

Imi este drag să văd prin lunci
Toţi macii infloriţi atunci
Sub cerul care lumina
Pământul ţării, datina
Şi râul dintre munţi...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Covorul magic de cărţi

dedicat Melaniei Cuc

poetul îşi puse cărţile
scrise, chiar de el, la picioare;
împreună formau un covor
pregătit, prin lume, să zboare.

apoi le spuse şi celorlalţi:
-veniţi, e un covor fermecat,
dacă ştiţi pe de rost un poem,
va va duce spre locul visat.

ceilalţi au venit, dar tăceau,
privind spre covor cu regrete,
nu ştiau nici măcar un cuvânt
chiar de-aveau mobil şi... tablete.

iar câţiva, de frustrare-au călcat
pe covor, ştergându-şi pantofii;
nu aveau nevoie de pilde,
urau versul şi filozofii.

aşa, covorul magic de cărţi
nu putea deloc să mai zboare,
a rămas un covor ordinar,
călcat de netoţi în picioare.

poezie de Ionuţ Caragea (10 aprilie 2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orasul de cerneala

Sena - fluviu de cerneală
cu anticari vetuşti de când lumea,
oraşul furnicar se ridică pe schelă
cu viteza metrourilor ce ies din pământ.
Notre-Dame măsoară timpul prin porii ce respiră
o dată la o mie de ani.
Oraşul - fluviu de cerneală
spre care trag toate trenurile fără stăpân.

poezie de Gina Elena Afrasinei
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gogyohka

am rupt o fâşie de cer albastru
şi mi-am făcut
veşmânt ţesut cu stele şi umbre
tivit cu noapte
vise şi dragoste

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori

Covor de flori parfumate,
Toate frumos colorate,
Sporesc farmecul naturii,
Lângă verdele pădurii.
........................
Flori de măr, flori de cais,
Flori de viaţă, flori de vis.

poezie de Dumitru Delcă (7 aprilie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flaut fermecat

Fără tine totu-i trist
Fără tine nu exist
Sunt legumă ambalată
Sunt o salcie uscată

Soarele într-un apus
Mi-a dat veste că te-ai dus

Îmi erai covor de flori
Îmi erai surâs în zori
Erai flaut fermecat
Erai tot ce mi-am visat

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde crud

Verde crud, verde albastru
se leagănă-n zborul auriu al Soarelui
zdrobind mări şi lacrima aurie a lacului
verde ce mă înconjoară, mă urcă
îmi place să zbor,
rezemată de mirosul petalelor roz
spre verde rouă, spre divin,
ţinându-mă de mână cu raza
ce coboară din Răsărit verde,
verde crud, urcă-n zarea plină cu albastru
şi cerul deschis plin de mine, de voi, de noi
zbor, verde crud, albastru şi mândru Soare
frumoase drumuri în cer şi pe Pămînt
pline de viaţă şi de moartea albastră
a nimfelor din vis!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

primii muguri –
aproape terminată
cerneala verde

haiku de Ana Irina Drobot
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pereţi de ceară

Pereţi de ceară mă-nconjoară
La foc aprins ei se topesc
Şi-n locul lor în primăvară
Brânduşe albe se ivesc

Zâmbesc atunci în dimineaţă
Mă regăsesc într-un trecut
Cu flori de gheaţă la fereastră
Cu chipul tău ce l-am pierdut.

Zăpezi topite în şiroaie
Covor de iarbă vor uda
Şi vântul alergând sub soare
Poate de noi va întreba.

Îi voi răspunde cu sfială:
- Ce am zidit a fost fragil,
Deşi afară era iarnă,
Pereţi de ceară s-au topit.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!