Providenţială

Dacă o iubeşti, te aşezi pod de traversat deşertul,
trambulină pentru crezul în flori,
o colinzi la pas în lung şi-n lat,
o ţii de mână şi o ridici de subsoara vederii,
limpezind cerul de nori.
Pătruns de viaţa din ea,
topeşti cu o-mbrăţişare ceaţa, fulgii de nea,
te apropii până la mutatul în dimineaţa buzelor,
le sorbi până te desprinzi de vechiul eu
şi te unifici cu poemul ce ti-e.
E uşor? Este greu?
E o întâlnire providenţială aceasta,
pe care necontenit, cu inima, o scrii.
Trage după ea luna şi soarele,
trage zilele rupte din rai ca strugurii copţi ce pleznesc în vii,
trage cortegii de lalele cu bulbii înfipţi în pântecul anilor. Ştii?
De la-nceput, s-au înfiorat de presimţiri petalele-n sărbătoare.
De atunci, am turtit între doruri timpul,
l-am legănat pe picioarele inimii,
liman de sărutat gândul cel bun.
Cu acelaşi drag, îl strâng în piept şi acum.
De atunci, am crăpat de ziuă şi de alergat într-un suflet,
când mâncând pământul, când schiopătând, cu ochii înrouraţi,
îmbobociţi de audienţe în sanctuarul tainelor.
De atunci, m-am prăvălit în adânc, în afară,
cu tălpile goale,
am călcat pe mozaicul fierbinte, îngheţat,
mi-am julit pulpa în surle de vânt
am răsuflat prin degete, prin cuvânt,
am ascultat,
am ţâşnit pe fântâni arteziene în chicotul zărilor,
de atunci mă întind ca untul pe vers,
hrană stihiilor, îngerilor,
ce au recunoscut, fără preget, lumina darului din mers.

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia mea de lapte dulce

Femeia mea eşti tu,
îţi sărut tălpile
cu urme pe ele,
parcă ai fi călcat rugul de mure
de curând coapte.
Mi-e drag să îţi miros
cămaşa de noapte,
mi se pare că toate primăverile
s-au tăvălit prin ea,
femeia mea de lapte dulce,
atât de suav
luna îţi alunecă pe coapse,
de dragul tău
nici timpul nu mai trage din pipă.

Femeia mea, filă neruptă din calendar,
cum oare poţi preschimba un şarpe
în flaut
şi-apoi să cânţi la el mai ceva ca Marsias?
Spune-mi ce ar fi lumea asta
fără mâinile tale,
fără ochii tăi,
fără inima ta,
fără pântecul tău născător de vieţi?
Ce aş fi eu fără tine?!

***
Ah, din locul acelei coaste lipsă,
răsare soarele în fiecare dimineaţă,
abia am putut murmura,
sub apăsarea sărutului tău,
omule drag!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

m-am îmbătat cu aer
de câte ori clipa mi-a oferit durere
visez şi acum cercurile de apă din jurul fericirii
în care
m-am înecat

am tuşit apoi

m-am bucurat de o falsă eliberare
pentru că
nodul încercărilor se desfăşura în continuare

am văzut cum tălpile răspundeau inimii
ridicând mâinilor cruci care
le întorceau palmele spre cer şi atunci
limba buzele ochii
cereau în rugă îndurare

şi acum cer
au rămas desenatori profesionişti ai unei vieţi
în care
filele nu cad, oamenii rămân în scaunele lor
în jurul unei mese ţinute în taina inimii
în fiecare seară

prin mine
atunci
se plimbă orbii cu toate cârjele pământului
pe care
le aud
ca într-un cântec cu un singur ton
e un tropot de armăsari

mi-a spus tata că sunt gândurile
neliniştirii mele
l-am ascultat cuminte şi-am început
să-i domesticesc vorbindu-le
nu mă ascultă. eu repet întruna
până când
se va îndura Dumnezeu
să mă adune în palma Sa
pentru o veşnicie

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Algoritm

Universul se răstoarnă pe aceeaşi coastă de dor, chemările sunt pe acelaşi balansoar de du-te vino în odaia ruptă de fereastră.
"Miss, dai o gură de aer din rezerva ta de viaţă? Când vii să ne bem minţile, mai ales tu,
până te urci pe pereţii inimii amprentând timpul cu rezonanţa uşilor căscate în adânc? Când vrei să îţi masez trecutul, prezentul şi ce-oi mai găsi de activat pentru trezirea zorilor?
Deschide-te! Apropie-te să te văd de ce eşti în stare în traversarea păienjenişului care s-a pus pieziş între stânga şi dreapta mişcării?
Curăţă calea de urme şi vom vedea dacă te vei muta cu bagajul în cuibul stihiilor îmblânzite de conectări!
Vei vedea atunci cum se folosesc obiectele pentru însufleţiri capitale."
Urmărindu-şi asiduu căutarea, îşi ţese amânarea pânza în care se prind anii ca într-un dans la care a învăţat paşii în rotire,
cu ceea ce a dat roade pentru hrana lumii.

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când două inimi uneşte Dumnezeu

Atunci când două inimi uneşte Dumnezeu
Nu e pentru o lună doar şi o zi de primăvară
Este pentru toată viaţa... la bine şi la rău
Să mergi în doi şi atunci când vezi că-ţi este greu
Când drumul urcă în sus...
Şi atunci când el coboară...

Iubirea nu-i scânteia ce apare şi se stinge
Ea-i taina veşniciei ce s-a transformat în vis
Este ecoul din Eden... ce-n farmec se răsfrânge
Şi... rostogolind speranţe... inima îţi atinge
De acel colţişor de rai...
Ce a fost în Paradis...

Ce poţi să faci atunci când tu cu adevărat iubeşti
Când eşti minţit şi în jurul tău tot se destramă
Te vezi aprins de un foc când printre lacrimi o priveşti
Şi eşti gata pentru ea chiar zeci de ani ca să plăteşti
Pentru iubirea ta...
Atunci când dragostea te cheamă...

Pe calea vieţii nu e întotdeauna soare
Mai cresc şi spinii... nu e presărată doar cu flori
... Şi simţi amarul anilor de trudă şi sudoare
Când dragostea-ţi curată călcată e în picioare
Iar pe Rahela ta o vezi...
Plângând şi tristă-n negrii nori...

Nu dispera, se vor sfârşi furtunile de ieri
Va înflori grădina voastră-n flori de primăvară
Şi din nou vor răsuna în viaţa ta cântări
Cu zâmbet de copii şi multe binecuvântări
Şi te vei bucura...
Ca-n zilele de odinioară...

Atunci când două inimi în Domnul se unesc
E un cântec calea lor scăldată în lumină
Când pe genunchi altare în dragoste zidesc
E un colţ de rai atunci când după Cuvânt trăiesc
Împrăştiind mireasma...
Şi părtăşia familiei creştine...

poezie de Mihail Cebotarev
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima întâlnire

Prima întâlnire de suflet este sfântă,
E ca atunci când în crânguri păsările cântă,
Ca atunci când marea cerului îi cântă
Când soarele, asfinţind în roşu, zarea-ncântă –

Ea, ca un corn, dând glas pe vârf de munte
Trezeşte din somn vremea ascunsă-n inima pădurii
Şi cheamă-n fântâni viaţa din adâncimi profunde
Spre-a se întâlni-n miracolul naturii.

poezie de Bjørnstjerne Martinus Bjørnson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii?

viaţa parcă ar fi o parcare cu plată
ce-i pasă ei că uneori nu am bani să plătesc
deşi pentru fiecare greşeală scot din buzunar un bănuţ

atunci când te-am cunoscut era soare şi bine
şi ce prost eram, dar un prost fericit
cardul era pe zero
dar eu continuam să înot, să alerg în picioarele goale pe nisipul ăla fierbinte

evident aici nu-i vorba de tine
privită printr-un obiectiv imaginea este cât se poate de clară
viaţa în esenţa ei pare un colac de salvare. eu unul
asta ştiu cel mai bine.
am învăţat de mic cum stă treaba încât
orice ar fi nu mi-e frică
de ce să vrei să ieşi din mulţime dacă nu te priveşti în oglindă

şi încă ceva, aici e vorba de mine
despre nopţile care curg
despre zilele fără de număr care se tot pierd fără niciun răspuns
dar ce răspuns să aştepţi atunci când frunzele copacilor se topesc pe asfalt

hai, spune
cât ai vrea să ţină ecoul într-un deşert? tu ştii până unde poate să te ducă un vis?
mă trezesc dimineaţa şi îmi vine să îmi bag
picioarele în tot şi în toate
de ce?
uite, de asta

da, prietene! aici e vorba de mine
despre ratările mele
despre femeile pe care le-am avut
şi care după un timp mi-au întors spatele
ce contează că am trecut printr-o o vară fierbinte
după o noapte de pomină petrecută cu prietenii într-un club, vine greaţa

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu mă condamnaţi!

Să nu mă condamnaţi atunci când plâng,
Când uneori mai cad pe-al vieţii drum...
Voi nu-nţelegeţi cât de tare doare
Atunci când visul se transformă-n scrum...

Să nu mă condamnaţi atunci când tac
Căci vorbele pot fi de nu gândeşti
O armă ce-i perfidă şi ucide
Încrederea când sincer mai iubeşti...

Să nu priviţi la mine-ntrebători
Când voi căuta răspunsuri printre stele...
Simt inima în piept căutând ceva
Şi voi găsi Lumina printre ele...

Iar dacă nu puteţi să mă-nţelegeţi
Când vă privesc cu ochi înrouraţi
Crezând în pace, dragoste şi viaţă
Să m-acceptaţi dar... nu mă condamnaţi!!!

poezie de Maria Luca
Adăugat de Theo van Beck
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

trupul minţii încercă-n zadar şi-n zbatere de gând să-nfrangă
pământul negru să-l facă-n punct de zi şi-n inimă, gând-lumină
iar pe suflet alb, colb ruginit din ţărână-n vers amar să pună
ştiu atunci că, lacrima prin vârf de condei începe încet să curgă

chiar dacă furtuna prin vânturi în vijelii de ploi strigă disperată
şi simt în oase frigul dureri iubirii şi-n genunchii care nu mă lasă
că apele rescriu linia vieţii prin neguri şi-n alergare de vis nefastă
ştiu că papirusuri de timp scot umiliţele din inima mea şi-a ta prea arsă

de suntem copil sau copilă-n amintiri din viaţa noastră, fiind mari încă
iar caledarul timpului cu sânge-n îngeri este scris pe ziduri de biserică
chiar dacă plâng albastru şi văd că luna rade-n roşu însâgerată
ştiu atunci că sufletul nu arde, nu devine negru carbune, ci, încet spre cer se-nalţă

când în braţe cuprind puternic dor şi-l cânt amar sau trist pe-o strună
prin nopţi de vis cu parfum de flori ce zboară din pomi de alei de viaţă
când vreau prin nor alb pe cer să agăţ cordă de suflet-om pe corn de lună
gândul meu este atunci al tău şi nu mai vreau în mine şi-n tine-n veci, să plouă

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul iubirii

Nu te lăsa risipit printre flori,
Nu-ţi fie frică de furtuni şi nori,
Ascultă-ţi inima, atunci, când vine
Timpul iubirii, fărâme, peste tine.

El nu aduce nori, durere si nici frică,
Aduce inimii culoare, în ceruri o ridică,
Pluteşti cu mii de fluturi în stomac,
Îi sorbi din ochi lumina celui drag.

Când timpul tău e copt, ca-n vis,
Lasă-ţi sufletul iubirilor deschis,
Vei fi ca-n rai, un pom, plin, roditor
Şi dragostea un nesecat izvor!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşoară, cât de uşoară...

Atunci când ridici cerul cu mâinile,
că te-ai blocat şi vrei o gură de aer.
Ca atunci când erai copil
şi visele aveau panglici de argint.
Ca atunci când tragi hârtia portocalie
şi care zboară ca un zmeu,
sau ca o rachetă fără greutate
şi apoi cade ca cenuşa albă.
Cum ar fi şi cântecul unei fete
care s-a născut să ne încânte
şi tu eşti acolo fermecat,
uitându-te la ochii ei.
Ca iarba de sub picioarele tale,
care e udă de la roua,
dintr-o noapte de vară târzie.
Uşoară, cât de uşor
e un dans sub apă.
Uşoară, cât de uşoară
este o pânză de lenjerie.
Ca în ziua în care ţi-a zâmbit
prima dată şi ai sperat
că ai fost primul dintr-un milion.
Ca atunci când fiul tău adoarme
şi tu îl vezi ca pe cel mai scump din lume.
Oare cât de uşoară e viaţa!

poezie de Eugenia Calancea (7 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Crăciun

Eu l-am văzut pe Moş Crăciun:

E un moşneag...

Cu barbă albă, cu cojoc şi cu toiag,

Ca toţi moşnegii care trec pe drum.

Departe, într-o ţară fermecată

În care nimeni n-a ajuns vreodată,

Stă singur cuc într-un bordei de fum.

Bătrânul, Moş Crăciun!

Şi trage moşul, trage din lulea...

Şi zilele se duc, şi iarna vine,

Şi prin căsuţe-ncep a-l aştepta

Băieţi cuminţi şi fete mici ca tine.

Şi într-o sară, Dumnezeu-cel-Sfânt

Întinde mâna-i bună spre pământ

Şi-anină-n cer, de-un fir de borangic,

Un pui de stea pentru Isus cel mic...

Atunci pe nevăzute cărărui,

Porneşte Moş Crăciun cu sacul lui,

Şi când adoarme zvonul de colindă,

El bate-ncet la uşa de la tindă...

A fost, moşneagul bun, şi-acum un an,

Dar tu erai prea mică şi nu ştii:

Ţi-a pus sub perinuţă jucării

Şi-un cerceluş cu piatră de mărgean.

Iar când a fost să iasă din iatac,

Măicuţa l-a pândit de după uşă,

Să nu te vâre din greşeala-n sac,

Ca pe-o păpuşă!

poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă există în lumea aceasta un om care s-o ştie, eu sunt acela: pentru a iubi pe cineva, ori pentru a fi iubit, nu e nevoie de nicio rânduială socială. Mai ştiu că dragostea adevărată este ca o lumină care dă strălucire la tot ce e in jur. Dragostea nu este un obiect, nicio podoabă de aur pe care s-o smulgi cuiva pentru a o dărui altcuiva. Şi mai ştiu că, atunci când iubeşti pe cineva cu sinceritate, atunci tot ce e legat de aceasta persoană îţi devine drag. Ajungi până acolo încât să-i iubeşti servitorii din casă.

Maitreyi Devi în Dragostea nu moare
Adăugat de Marianne
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând de toamnă...

(ludic)

Poem simplu, de dragoste

E felul în care răsare soarele undeva lângă peretele casei
a izbit nucul şi îl umple cu raze
şi din copac ies păsări, proaspăt trezite,
mă chemi cu alt nume
razele s-au topit, deja, la tine în păr
şi mi-ai uitat
faţa de lună
chipului
şi atunci, numai atunci, îmi vine să mă joc cu degetele tale
cu mâna, printre degetele tale,
nu mă satur
ca şi cum am străpunge sunete de chitară
îmi place cum îţi aşezi părul
şi braţele
eşti poate mai frumos decât mine şi mai păcătos
cel mai drăguţ
atunci când pisica Nera ţi se încâlceşte în picioare
şi toarce
ţi se caţără pe perechea de blugi şi te sperie
te-am primit, deja, la mine în palmă
e răcoros în
filigoria păcatului
cu pisica.
în maşină, s-au topit toate razele
pe afară, pe vopseaua roşie, şi în vreme,
tu te răzgâieşti, acum, prin fotografiile mele
şi surâzi...
strugurii din mâinile tale sunt mai dulci, în toamna aceasta,
ţin, pesemne, în pulpă, aproape tot soarele molcom
îmi răsare, acum, ca un gălbenuş proaspăt, lângă peretele casei...
razele, de câteva luni,
te-au uitat -
contele vremii de mult nu mai răzbate prin anotimpuri
şi prin razele, de doar câteva luni,

c-ai plecat.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

dragoste (vezi şi iubire)

Dragostea

dragostea,

este eternitatea sufletului dăruit pentru a iubi,
este un dar divin ce izvorăşte din interiorul nostru,
este bucuria inimii atunci când priveşte ineriorul sufletului,
este cerul albastru al infinitului,
este cosmosul cu luna şi cu stelele,
este soarele ce încălzeşte pământul,
este gândul pruncului atunci când o vede pe mama sa,
eşti tu, iubita mea, în braţele mele, dragostea mea,
eşti dragostea însăşi.

dragostea.

poezie de Silviu Petrache (septembrie 2009)
Adăugat de Silviu Petrache
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Dacă furia nu e cucerită prin antidotul ei, care e folosul meditaţiei asupra răbdării? Dacă egoismul nu e abandonat din străfundurile fiinţei, atunci care e folosul onorării aniversărilor? Dacă toate poftele rele nu-s depăşite, atunci ce folos e în a aduce servicii din când în când? Dacă Adevărurile Alese nu le meditaţi, atunci simpla renunţare la viaţa lumească va fi doar o tortură în zadar. Dacă pasiunile rele nu le supuneţi prin antidotul lor, atunci simplele predici nu sunt decât vorbe goale. Dacă mulţumire în voi înşivă nu aveţi, atunci acumulările vor îmbogăţi doar pe alţii. Dacă nu suprimaţi demonul ambiţiei, atunci dorinţa de faimă vă va duce la ruină. Aşa după cum numele unei mâncări nu înlătură foamea, tot aşa, un om care vrea să înveţe Vacuitatea Minţii trebuie să o realizeze şi nu să înveţe pur şi simplu definiţia şi teoriile despre aceasta.

Rechung Dorje Tagpa în Milarepa, Marele Yoghin Tibetan
Adăugat de Cristian Muresanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când...

Atunci când nu ştii cât costă trădarea
Întreabă de cei ce-au pierdut soţi şi fii,
Atunci când nu ştii ce înseamnă uitarea
Priveşte bătrânii uitaţi de copii.

Atunci când iubitul nu te iubeşte
Gândeşte-te tu câte inimi ai frânt,
Atunci când vezi fierul cum rugineşte
Dă-ţi seama că timpul e scurt şi e sfânt.

Atunci când te vezi fără bani şi sărac
Priveşte lumea flămândă, murdară,
Atunci când cazi jos, nu sta trist şi posac,
Ştergeţi genunchii şi ridică-te iară.

poezie de Natalia Popusoi (2010)
Adăugat de Natalia Popusoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul este de-ajuns

Prin dealuri fluieră vântul
Munţii se scaldă grijulii
Cerul ce sărută pământul
La lumina Lunei argintii

O mână am întins spre tine
M-a îmbrăţişat doar vântul
Şi sărutări în păr îmi pune
Iubindu-ne etern cu gândul

Aripi de vânt trimite şoapte
Iar Luna albă ne veghează
Iubirea-i tăinuită -n noapte
Atunci când soarele visează

Rămânem suflete pereche
Un răsărit ajunge la apus
Gândul şopteşte în ureche
Ne iubim visul este de-ajuns

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hana

binele
binele este începutul luminii
binele este cana cu păsări din care bea Dumnezeu când e însetat de oameni
binele este atunci când lacrima umple în desisul distanţelor fântâni părăsite
binele e doar atunci când ai cu cine să împărţi

frigul
frigul este o vedenie ce aprinde adânc în pământ depărtarea
abia atunci focul din inima ta stinge priveghiul
rotitor şi însoţitor de soartă un înger cu cheia la gât
frigul începe în tine când în celălalt nu mai e nimeni acasă

iubirea
iubirea este o taină
în timpanul acestui târziu se crapă de ziuă
vor veni la fereastră căutătorii
te vor întreba al cui eşti şi de unde
până când vor locui în numele tău în cea mai cumplită absenţă

piatra
piatra este setea celui care n-a împărţit
e suspinul semnelor toate
piatră e gândul şi marea în care peştii înoată idei
singuri suntem numai atunci când intre noi aerul doare

tu
tu eşti cuţitul care taie-n felii lumina
când totul e gata vine la masă şi Domnul
încet şi tulburător de sonor
hana se roagă
undeva pe un câmp dragostea noastră

poezie de Florian Stoian-Silişteanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a zâmbit

Mi-a zâmbit într-o zi o femeie
Când mergeam încet pe drum.
Era frumoasă ca o zee
Şi mi-a aprins în suflet un dor nebun.

Mi-a zâmbit într-o zi un bătrân
Cu ochii limpezi ca apa de izvor,
Dar avea inima tristă,
Căci sărmanul era cerşetor.

Mi-a zâmbit într-o zi un copil
Cu ochi frumoşi ca două stele.
Mi-am adus aminte de-a mea copilărie
Şi de braţele mamei mele.

Mi-a zâmbit într-o zi un pom
Care era legănat uşor de vânt.
Şi mi-a părut că zâmbeşte un om,
Pe drept cuvânt.

Mi-a zâmbit într -o noapte o stea,
Când priveam cerul plin de stele.
M-am bucurat atunci în sinea mea
Şi m-am întors la visurile mele!

poezie de Vladimir Potlog (13 octombrie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

am întrerupt
obiceiul timpului de a mă ajunge,
în momentul în care am înţeles
că altfel cerul trăgea să-mi moară.

vezi tu, dragostea mea,
aici s-au scumpit ultimele drumuri,
umblu în zile rupte, dar curate,
chiar ieri mi-am cusut pe tălpi
o linişte săracă.

s-au întâmplat secunde simple,
fără tiv
de când ne-am sărutat pe sfârşite,
unele chiar mi s-au deşirat fără să-mi spună,
aşa cum se pierde lung,
în fir,
seara în negru.

şi pentru că ştiu
că îmi iubeşti cerul viu din spatele somnului,
am învăţat să îţi adorm într-un cearcăn.

la tine
cât e timpul, dragostea mea?
cât mai costă drumul între două amurguri?

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!