Cursivitate

Să pendulezi în lume între alb şi negru,
să te găseşti neîncetat,
centrifugal,
între pustiul de a fi
şi muntele de a fi,
între cămila ce ascunde tot deşertul în cocoaşă
sau vulturul ce poartă,
neştiut, pe aripi, toată zarea,
aceasta este drama eternei sfâşieri.

Să laşi în urmă, zi de zi,
clipe în agonie,
chipuri ce nu mai sunt în pas cu vremurile,
să vezi oglinda vieţii tale
în lucruri străine de esenţa ta,
aceasta este drama eternei fragmentări
şi a eternei înstrăinări.

S-arunci de-a valma
în suflet şi în poezie
obiecte, gesturi,
mimetisme goale,
forme greoaie şi alambicate,
pentru că îţi repugnă
cursivitatea, simplitatea,
iubirea, zborul,
creîndu-ţi astfel iluzia sincronicităţii,
aceasta este drama eternei rătăciri.

Prefer să fiu cursivă ca apa,
să oglindesc în valurile mele
norii,
şi aurorele trandafirii,
cerul cu stele,
şi luna cu doruri şi iubiri înălţătoare.
Mi-e dor să pot plana cu-aripi de vultur
şi ochi pătrunzători
deasupra lumii şi a timpului,
să pot să reînviu şi să unesc în poezie
clipele şi oamenii ce-au existat,
fragmentele de timp ale-omenirii
care-au agonizat şi au murit în pustiul
pe care,
în mod atât de eronat,
toţi îl numesc trecut,
să pot reface cursul firesc
al vieţii
de la esenţe până în prezent.

Aceasta este
simplitatea şi cursivitatea mea.

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu "nu ştiu", este eterna mea cunoaştere; iar "eu sunt" este eterna mea Iubire. Între acestea "două" curge spontan oceanul eternei mele Libertăţi.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu "nu ştiu" este eterna mea cunoaştere; iar "Eu-Sunt" este eterna mea iubire. Între acestea "două", curge spontan oceanul eternei mele Libertăţi.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul omenesc, spune Claudel, este ceva capabil să ia foc. Şi totuşi el nu este făcut decât pentru aceasta. Focul acesta poartă un nume, se cheamă bucuria sau mai exact entuziasmul, pentru că vine de la Dumnezeu. Acest foc îl invită pe om să-şi trăiască drama vieţii în toată intensitatea ei şi să convertească orice experientţă - călătorii, întâlniri, succese, eşecuri, iubire-pasiune, căsătorie - în ocazie de a se maturiza.

citat din Emmanuel Godo
Adăugat de Viorica Juncan
Comentează! | Votează! | Copiază!

floare

Floarea este poezia reproducerii. Este exemplul eternei seducţii a vieţii.

definiţie celebră de Jean Giraudoux
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faza 1. Normalitatea înseamnă somn şi drama. Faza 2. Doare până când deschizi ochii. Telenovela continuă şi se amplifică. Faza 3. Cauţi soluţii, găseşti dezvoltarea personală. "Eu" puternic, care vrea să schimbe lumea. Fugi de negativ, ascunzând drama sub rânjete. Faza 4. Durerea creşte, oboseşti şi renunţi la dezvoltarea personală. Posibila depresie, drama încă este prezentă, "eu" este încă solid. Faza 5. Vezi negativul, încă nu îţi place, dar alegi pozitivul în mod conştient. "Eu" se diluează, începe să intervină acceptarea. Faza 6. Nu mai e nimeni care să aleagă, pozitiv şi negativ sunt acelaşi lucru. No more drama. Faza 7. Normalitatea este linişte.

citat din Paul Avram
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia aceasta

Femeia aceasta
care se plimbă
dintr-un cer în altul
răsuceşte cuvîntul
ca pe-un jungher
Femeia aceasta
cu zîmbetul
ca floarea-de-colţ
şi umbra de sare
biciuind
spiralele nopţii
Femeia aceasta
pe urmele căreia
rotundul timpului
se zvîrcoleşte
ca un lasou
- o, cît de simplu
pentru o lume în care au murit
toate focurile de tabără! –
Femeia aceasta
nu trebuia
să fiu eu

poezie de Ştefania Hănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ţărm

nu am să vin
nu am să chem
nu am să tulbur
cu visarea aşteptarea
între mine şi timp
a rămas un suflet în rugă
lumina s-a retras între ochiuri de apă
cerul s-a ascuns în priviri
şi raza s-a închis peste pleoape
sunt pescăruş unit cu marea
şi zborul meu este chemarea
taine şi visări în urma umbrelor
în care trec şi mă petrec
să mă unesc cu zarea
m-am născut dintr-un mugur
sunt coajă a vieţii trecătoare
mă ard pereţii lumii
sunt foc de aripi albe peste ape
mai ţes o pânză'n noaptea în care a ţipat cocorul
şi întreb...
a poposit odată aici un om
mă cheamă orizontul şi timpul a murit
uneori desenez gânduri printre aste
renasc în roua zorilor de ziuă nouă
în dansul nefiresc al picăturilor de ploaie
a mai trecut un nor
târziu apare câte un semn
mai trec ani şi tăceri, se agaţă dureri
de cruci răsturnate pe drum
se ascunde cântecul în mine
ei, un drumeţ necunoscut
au spus a doua zi bătrânii
el a bătut odată în poartă şi a plecat apoi pe drumul sorţii
trec paşi de lut pe drum
nu e nimeni acum
şi marea curge şi curge în zare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

floare

Florile sunt poezia reproducerii, exemplul eternei seducţii a vieţii.

definiţie de Jean Giradoux
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele curg peste oraş...

Inima lumii e umedă şi misterioasă,
Calea Lactee curge de la un orizont la altul,
Steaua Nordului este departe,
va începe în curând cântecul cuţitelor de oţel,
fiecare din noi e cât o peşteră întunecată,
dar între noi doi este un gol imens,
porţi un şarpe în inimă,
şi eu ţin în pumni tot universul,
pasărea timpului zboară deasupra noastră cu aripi grele şi macabre
şi infiorător de imobile,
vântul aduce mirosul mării şi-l poartă pe picioarele noastre desculţe,
am lăsat în urmă, larg deschisă, uşa morţii...
în noaptea aceasta toată lumea are să-şi accepte soarta...

poezie de Elena Preduşel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi

oglinda: ghilotină peste lume. sunt un cap/ăt despărţit de dumnezeu şi mă rostogolesc, după chipul şi asemănarea mea, de la primul cuvânt, până la ultima nuanţă de roşu.
oglinda: linie de fracţie cu dinţi. totul se împarte la unu, pentru că zero face frig:) +1 = -1:(
oglinda: calculator de riduri. aceasta este desăvârşirea ta (femeie).
oglinda: felia de pâine. pe ce parte o să cad azi? o să-mi amintesc de mâna brutarului excitat, ca de o ploaie sfântă?
oglinda: tango între punctul de pe i şi infinit.
oglinda: distanţa dintre pradă şi prădător. mă prind sau pierd încă un eu. să nu uit să închid ochii când trec dincolo.
oglinda: fereastră cu vedere spre ea. ea, cea care expiră când eu inspir. ea, cea care moare când eu trăiesc. later edit: un gest inegal anulează definiţia oglinzii. ea, cea care trage cortina.
oglinda: balansoar între trecut şi viitor. come as you were. cu viteza luminii. cu toţi morţii din tine.
oglinda: rană dublu adezivă care mă ţine întreagă. acest pahar sangvin. diavolul poartă ultima nuanţă de roşu.

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conexiuni

între muzică şi poezie creez conexiuni
ambele fac în suflet reale minuni
între mine şi ţine timpul este vioi
el ştie să împartă dragostea la doi.

între muzică şi dans se naşte eleganţa
fluturi de emoţii ce înclină bălanţa
balansul trupurilor sub cerul azur
magică fericire care creşte în jur.

între vară şi toamnă roadele vorbesc
vremuri de poveste în grai românesc
nimic nu mă opreşte să fiu fericită
în lumea cu miracole sunt împlinită.

speranţe de smarald oamenii unesc
şi cerul se pogoare în cei ce iubesc.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii au o adevărată plăcere în a complica lucrurile pentru că astfel le oferă drama după care tânjesc. Păstrează-ţi simplitatea. Soluţiile sunt ascunse după detaliile cu care îţi împovărezi uneori gândirea.

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bieţii poeţi sunt rău înţeleşi în lumea aceasta. Poezia este luată de o uşurătate. Un adevăr în gura poetului este o poezie, un simţământ în inima lui este o poezie! Ei nu pot să spuie nici dorinţele lor, nici părerile lor.. tot este poezie la ei.

Dimitrie Bolintineanu în Manoil
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar tu

Doar tu
poţi împrăştia lumina
acolo unde întunericul
ţese tăceri
doar tu
poţi strivi timpul între degete
şi clipa să curgă în cuvinte
eşti liniştea
eternei îmbrăţişări de gânduri
mi-aş aşeza inima în palma ta
să crească sâmburi de iubire
pe linia vieţii.

poezie de Denisse Huzum din Însemne
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai crezut

Ai crezut că stai rezemată
De spatele pierderilor,
Constrînsă de promisiuni deşarte
Ai stabilit relaţii veninoase
Care se sprijină de tine
Realizînd defăimare şi stres.
Ai persecutat un părinte
Care s-a purtat iubindu-te.
Ca o leoică a stat în cuşcă
Ca să te apere, crezînd că eşti o fiică.
Acum cînd eşti înconjurată
Doar de cobre şi jivine
Realizezi ce prost ai cumpărat,
Ce lacrimi venin s-au strecurat în tine
Punîndu-le peste ceea ce te-a salvat.
Ai strecurat minciună şi durere
Vestind numai prostii.
Acum este timpul protestelor,
Al palmei pline de trecut.
Cum ai putut să crezi în veninoşi?
Crezînd că binele îţi vor
Cum să te suporte o spurcată,
Cînd presiune ea punea
Să te alung din viaţa mea?
Eu nu am făcut-o,
Nu am trecut peste drama sufletului tău.
Am supărat credinţa şi iubirea
Ţinîndu-te la pieptul meu.
Atracţiile perverse se atrag.
Păstrează transpiraţii numeroase
Ca să te soarbă într-un pahar.
Eşti tristă, supărată tare!
Eu una nu te-am trădat
Şi nici în tine nu am dat.
Acum reprim toată durerea
Precum şi drama din trecut,
Purtată de veştile bune
Şi de răspunsurile venite din cer.
Aceasta este drama ta,
Laur trecut peste tine
Purtat de predestinat nume!
Ai păstrat veninul
Ca să loveşti cu teroare,
Să treci cuvintele în spinare
Aruncînd cu stresuri şi teroare.
Ai aruncat cu pietre şi ai uitat
Că piatra vieţii te loveşte,
Că eşti precum cel ce a aruncat
Cu pietre peste vieţi iubite.
Eşti stresată, pierdută!
Aceasta cale de ai ales
Pe-o streaşină prea mică,
Pe-o punte prea abruptă
Ce scîndura-i e ruptă
Riscînd doar dureri şi chin.
Această poveste este reală
Precum şi stelele pe cer
Şi Soarele de priveşte
Spunînd timpul tău a fost ieri.
Ai ucis cu propria mînă
O mamă ce te iubea
Şi o soră divină ce nu te va ierta.
Nici Soarele şi nici Luna
Nu pot ierta asemenea făpturi
Ci te condamnă la pieire
Acum şi în veacurile ce vin!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dekalog

Cinstind
toate cele ce sunt şi nedistrugând nimic
dintre cele pe care tu însuţi
nu vei putea să le faci.

Prezentul este un dar.
E datoria ta să te bucuri de fiecare zi
ca şi când ar fi ultima zi... până ea va veni.

Adu-ţi aminte când la părinţi erai un copil,
când îţi părea totul a fi drept şi frumos;
dispersat în uitare –
să nu devii inutil profeţind mincinos lumea pe dos.

Descifrarea imaginarului vieţii,
ar putea să însemne
pentru tine un semn
că abia atunci meriţi un loc între semeni,
preţuind virtuţile omului demn.

În creierul decodificat al istoriei,
totul începe cu aventura cuvântului –
fiecare urmându-şi în fel şi chip trecerea,
numai unii uitând
că prea uşor au făcut umbră pământului:
aceasta...
fiindu-le punctul culminant al gloriei.

În simplitatea operei tale,
înalţă clipele vestale
şi virtutea credinţei rănită:
fiecare gravitând cu forţa razelor sale
pentru a reda imaginea lumii,
în oglinda albastră a cerului,
alături de femeia iubită.

Silenţioase maşini ale timpului –
iluziile tale se nasc întru spirit
şi ies în decor într-o lacrimă-dor.

Va veni şi lumina iertării,
aducându-i ofrande lui dumnezeu
pe imaculata zăpadă a sufletului tău.

În dekalog se răsfaţă poemul
cu adevăruri rostite între realitate şi vis.
Ah, dezmărginită-i lumina fiinţării
într-al gândului poetic abis!

Fascinat de tainele infinitului,
verbul îşi poartă destinul prin elegante cetăţi,
el transgresând epoci întregi de cuvinte –
de vremea când la părinţi
erai un copil,
aducându-ţi pururi aminte.

poezie de Dumitru Găleşanu din Luminile omului [lirica filosofică] (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Herbert Marshall

Toată nefericirea ta, Louise, şi ura împotriva mea
S-au ivit din iluzia clădită de suficienţa
Spiritului şi de insolenţa sufletului tău,
Care m-au făcut să mă întorc la Annabelle şi să te părăsesc.
Într-adevăr, din dragoste pentru mine, ai ajuns să mă uraşti,
Pentru că eu am fost bucuria sufletului tău,
Chemat şi împins
Să dau un sens vieţii tale, şi nu am făcut-o.
Dar tu ai fost nenorocirea tinereţii mele –
Dacă ai fi fost fericirea mea nu m-aş fi lipit de tine?
Aceasta este amărăciunea vieţii:
Nu există fericire decât unde sunt doi –
Iar inimile noastre tânjesc după stele
Care nu ne doresc.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii timpurilor noastre

Suntem copiii timpurilor noastre;
aceastea sunt timpuri politice.

Cât e ziua de lungă, toată noaptea,
toate lucrurile şi acţiunile – ale voastre, ale noastre, ale lor –
sunt lucruri şi acţiuni politice.

Fie că îţi place, fie că nu,
genele tale au un trecut politic,
pielea ta, o formă politică,
ochii tăi, o căutătură politică.

Orice ce spui, reverberează,
orice nu spui, vorbeşte pentru el însuşi.
Aşa că, oricum, tu discuţi politică.

Chiar când mergi în pădure,
tu faci paşi politici
pe un teren politic.

Poemele apolitice sunt, de asemenea, politice,
iar deasupra noastră luminează o lună
nu chiar pe de-a-întregul selenară.
A fi sau a nu fi, aceasta este întrebarea;
şi chiar dacă îţi afectează digestia,
este o întrebare, ca întotdeauna, politică.

Pentru a ajunge la un înţeles politic
nu este nici măcar nevoie să fii o fiinţă omenească.
Materiile prime vor îndeplini asta pentru tine,
sau proteinele, sau ţiţeiul,

sau un birou pentru conferinţe, pentru ale cărei forme
s-au purtat dezbateri luni de zile;
cum trebuie să arbitrăm viaţa şi moartea,
la o masă rotundă sau la una patrată?

Între timp, oamenii pier,
animalele mor,
casele sunt arse,
câmpurile se înţelenesc
ca în vremurile de demult, imemoriale
şi mai puţin politizate.

poezie clasică de Wislawa Szymborska, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săptămâna Sfântă trebuie să o trăim în interiorul nostru înşine, aici şi acum, în Marea Operă. Aceasta este cea mai Sfântă dintre toate săptămânile, pentru că este săptămâna în care trebuie să trăim Drama Cosmică.

citat din Samael Aun Weor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Festina lente

năucitoare clipe, poeme indecente
aceasta este viaţa, un vis: festina lente
calvarul cu cocoaşă, copita de argint
cu fiecare vorbă încerc să nu vă mint
cu fiecare scrâşnet un gând se domoleşte
în fiecare faptă o moarte mă păzeşte
aceasta este viaţa, un vis: memento mori
adu-mi mereu aminte, pleca-vor călătorii
la margine de cale doi oameni se iubesc
privindu-i cu tristeţe, şi eu îmbătrânesc
nu-mi place vinul ăsta cu gust de scorţişoară
nu-mi place nici izbânda pe calea cea uşoară
aceasta este viaţa: de gustibus; nu-ţi place?
trăieşte altă viaţă sub altă carapace!
şi crucea, ce e crucea, şi ce poteci arată?
poteca spre vecie şi cea spre niciodată?
şi care dintre corpuri va arde-n crematoriu?
şi lumea, care lume trăieşte-n purgatoriu?
aceasta este viaţa, un veni, vidi, vici
o scurtă nebunie cu dragoste şi vicii
tu scrie, lasă joaca, poeme indecente
aceasta este viaţa, un vis: festina lente

poezie de Ionuţ Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!