Ai crezut

Ai crezut că stai rezemată
De spatele pierderilor,
Constrînsă de promisiuni deşarte
Ai stabilit relaţii veninoase
Care se sprijină de tine
Realizînd defăimare şi stres.
Ai persecutat un părinte
Care s-a purtat iubindu-te.
Ca o leoică a stat în cuşcă
Ca să te apere, crezînd că eşti o fiică.
Acum cînd eşti înconjurată
Doar de cobre şi jivine
Realizezi ce prost ai cumpărat,
Ce lacrimi venin s-au strecurat în tine
Punîndu-le peste ceea ce te-a salvat.
Ai strecurat minciună şi durere
Vestind numai prostii.
Acum este timpul protestelor,
Al palmei pline de trecut.
Cum ai putut să crezi în veninoşi?
Crezînd că binele îţi vor
Cum să te suporte o spurcată,
Cînd presiune ea punea
Să te alung din viaţa mea?
Eu nu am făcut-o,
Nu am trecut peste drama sufletului tău.
Am supărat credinţa şi iubirea
Ţinîndu-te la pieptul meu.
Atracţiile perverse se atrag.
Păstrează transpiraţii numeroase
Ca să te soarbă într-un pahar.
Eşti tristă, supărată tare!
Eu una nu te-am trădat
Şi nici în tine nu am dat.
Acum reprim toată durerea
Precum şi drama din trecut,
Purtată de veştile bune
Şi de răspunsurile venite din cer.
Aceasta este drama ta,
Laur trecut peste tine
Purtat de predestinat nume!
Ai păstrat veninul
Ca să loveşti cu teroare,
Să treci cuvintele în spinare
Aruncînd cu stresuri şi teroare.
Ai aruncat cu pietre şi ai uitat
Că piatra vieţii te loveşte,
Că eşti precum cel ce a aruncat
Cu pietre peste vieţi iubite.
Eşti stresată, pierdută!
Aceasta cale de ai ales
Pe-o streaşină prea mică,
Pe-o punte prea abruptă
Ce scîndura-i e ruptă
Riscînd doar dureri şi chin.
Această poveste este reală
Precum şi stelele pe cer
Şi Soarele de priveşte
Spunînd timpul tău a fost ieri.
Ai ucis cu propria mînă
O mamă ce te iubea
Şi o soră divină ce nu te va ierta.
Nici Soarele şi nici Luna
Nu pot ierta asemenea făpturi
Ci te condamnă la pieire
Acum şi în veacurile ce vin!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Trec marea, trec lacul,
Trec prin tine, prin vis
Ajung la gîndul tău
Şi aflu ca nu eşti tu,
Eşti altă persoană
Care-n noapte s-a topit
În bestie umană
Şi-ţi întind o mînă
Să te salvez din nou,
Iar tu o muşti continuu
Ca o bestie-n călduri
Ce sta agăţată de o punte.

Eşti prea plină de ură
Şi multă minciună
Precum faptele tale ascunse
Ce ies la suprafaţă
Ca uleiul deasupra apei!
Trec râul, trec prăpastia
Şi pe tine te pierd în ele
Purtată de-o larmă tristă
Culeasă de la amicii tai,
Ce te-au primit în lumea lor
Plină de trădări şi dureri
Ascunse-n suflete pustii!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii se transformă. Viaţa este într-o continuă schimbare. Nu mai eşti cel de acum 10 ani şi nici viaţa ta nu mai arată la fel. Observă asta şi nu mai permite să rămâi blocat în ceea ce credeai că ştii despre tine şi despre viaţă. Nostalgiile sau regretele legate de trecut sunt modalităţi prin care încerci să recreezi în prezent lucruri care nu mai există. Nu confunda loialitatea cu rigiditatea şi incapacitatea de adaptare. Nu te agăţa de trecut. Cu 10 ani în urmă poate nu îţi imaginai că tu vei fi aşa cum eşti astăzi. Acum ai o altă viaţă. Fie pentru că ţi-ai creat-o pe măsura visurilor tale, fie pentru că te-ai lăsat purtat de ceea ce ţi s-a întâmplat. Oricum ar fi, tu eşti altul astăzi. Acceptă asta şi bucură-te de toată călătoria pe care ai făcut-o până acum şi fii deschis la tot ceea ce urmează să trăieşti. Trecutul este o lecţie, prezentul este o oportunitate, iar viitorul este scenariul pe care îl creezi. Cu lecţiile însuşite, încredere în tine şi flexibilitate. Cel din trecut nu poate să îţi creeze viitorul, ci doar tu cel de azi, poţi să fii arhitectul viitorului din visurile tale. Fii deschis, atent, flexibil şi adaptează-te... pentru a-ţi transforma visurile în realitate.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai eşti aici

soarele din vară a îmbătrânit
are razele obosite
sus muntele cântă orizontul
aripa a căzut frantă pe-o piatră
rănită
nu mai eşti aici
şi-i timpul toamnei peste an
mă uit la păsări cum zboară cerul
mă uit cum se zbate orb văzduhul
în vultur
acum mă prăbuşesc din înălţimi
pentru că nu mai eşti, eu
pentru că nu mai eşti, aici
şi-n noapte plâng întunericul din mine
o lumânare crede-mă mai vreau
o ultimă lumină

ceva îmi spune că-n timpul tău
reală-i iubirea, crede-mă
nu fugi de mine
nu fugiţi voi, zile
nu lăsaţi să plouă cu gânduri în mine
niciodată nu voi mai fi
este timpul iubirii, a trecut vara
acum tu nu mai eşti, eu
acum tu nu mă mai ştii
nu mi-a mai rămas să iubesc
decât pentru todeauna
numai iubirea

poezie de Viorel Muha (octombrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruptură definitivă

Tu plângi când te gândeşti la mine,
Te-am supărat eu cu ceva?
Uşor m-ai dat de lângă tine,
Şi asta nu ţi-o pot ierta.

Eram micuţă când m-ai dat,
Aşa credeai că este bine,
Anii au trecut, tu m-ai uitat,
Cum şi eu te-am uitat pe tine.

Am plâns în taină tot mereu,
Când altă mamă m-a luat,
Te-am scos din suflet tare greu
Iar locul tău s-a ocupat.

Am aşteptat un timp prea lung,
Până când doru-a obosit,
Nici lacrimile nu mai curg.
Tu pentru mine ai murit.

Să te strig mamă n-aş putea.
Nu meriţi o aşa onoare,
În suflet nu te pot ierta,
Păcatul tău a fost prea mare.

Nu simt nevoia să te văd
Şi nici nu-mi este dor de tine,
Vagi amintiri încă revăd
Doar uneori, şi cred că-i bine.

poezie de Viorica Pop
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom urî, ne vom ierta şi vom uita...

Au trecut anii peste noi, străino...
Şi, deşi credem că te-am cunoscut,
Azi, realizez c-a fost doar timp pierdut.
"Du-te", tu, fiind, iar eu fiind "vino"...

Au trecut anii, şi-au trecut degeaba,
Cu investiţii ce nu-şi aveau rostul.
Au trecut ani, pe lângă noi frumosul...
Din noi, rămânând doar cocioaba.

Au trecut ani, lăsându-ne pustii
Şi vor mai trece şi-alţii, din păcate...
Vor trece peste răni nevindecate
Şi nu ne vom putea adăposti...

Vor trece ani punându-ne în faţă,
Tot ce a prins, urât, viaţa din noi...
Vor trece ani, aruncând la gunoi,
Tot ce am investit fără speranţă!

Vor trece ani şi nu va mai conta,
Nici cine-a fost străinul şi nici prostul.
Vor trece ani şi îşi vor cere costul.
Ne vom urî, ne vom ierta şi vom uita...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (19 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti superbă, eşti o perlă

Lumina privirii tale
m-a uimit cu strălucirea.
Tot mai des îţi ies în cale
să primesc şi eu iubirea.
Tu eşti mai strălucitoare
decât luna de pe cer.
Chiar şi razele de soare,
când apari, pălesc şi pier.
Eşti superbă, eşti o perlă.
Întruchipezi frumuseţea.
Tu eşti cântecul de mierlă
care cântă tinereţea.
Nici cea mai frumoasă zână
lângă tine nu rezistă.
Peste toate eşti stăpână.
Ca tine, nu mai există.

poezie de Dumitru Delcă (15 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti Domnul meu

Eşti ruga purtată pe aripi de vânt
Eşti soare în ceruri şi jos pe pământ
Eşti pâinea vieţii, eşti pâinea de sus
Ce Tatăl ne-a dat-o prin Tine, Isus.
Când sufletul plânge zdrobit şi înfrânt
O rugă se-nalţă şi zboară pe vânt
Tu vii lângă mine mă treci peste hău
Durerea mi-o poartă doar umărul Tău.

Eşti inima toată, eşti viaţa din ea
Tu, Doamne Isuse, eşti dragostea mea,
Mă du lângă Tine în cerul Tău sfânt
Acolo mi-e casa, nu jos pe pământ.

Tu eşti Domnul meu
Tu eşti Dumnezeu
Cu Tine să zbor spre cer e uşor
Îmi dai mâna Ta
Mă sprijini cu ea
De veghe mereu
Eşti Tu, Domnul meu.

Tu eşti Doamne sfânt
Stăpân pe pământ
La Tatăl ceresc
Cu Tine-ndrăznesc
Pe drumul cel lung
Cu Tine ajung
Eşti Tu, Domnul meu
Isus Dumnezeu...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ar fi lumea fără tine, Femeie...?!

Când spui femeie,
Ai spus mamă, ai spus soţie sau fiica, soră sau amantă
Ai spus fiinţa cea mai scumpă şi mai iubită tuturora,
Ai spus iubirea, căldura şi frumuseţea.
Fără de care ar fi ţinutul inimii pustiu, pustiu si secetos...
Şi-ar fi durere, ar fi tristeţe... ar fi un haos fără ea!
E-adevărat că prin femeie a venit şi întristarea...
Dar fără ea n-ar fi cântarea, poezia, nici sărutul,
Nici lacrima n-ar fi, nici începutul
Şi nici binecuvantarea...
Cui aş mai dedica eu luna, stelele?! Ce ar fi viaţa fără ea?
Ce am mai fi noi?
Doar simpli aştrii pe cerul gol.
Şi ce singuratate ar fi!. Nici măcar eu sau tu nu am mai fi pe pământ.
Tu nu ai mai fi femeie, ci stea,
Doar cu tine, viaţa mea dulce,
Chiar şi suferinţa este plăcută!
Când spui femeie... tu spui viaţă!
Iar viaţa eşti tu,
Mamă, soră, fiică, soţie sau amantă.
Iubeşte şi respectă-le pe toate
Căci far de ele tu nu pţi trece prin lumea asta!
Chiar şi cimitirul inimii ar fi gol.
Iubeşte-le pe toate aşa cum poţi!
Căci fără ele tu eşti mort... şi nici născut nu eşti.
Îţi multumesc femeie că exişti! Şi că exist!
Îţi mulţumesc mamă, soţie, fiică, soră sau amantă!
Eşi univers de flori, eşti minunată!

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te doresc cum eşti

Eu te doresc cum eşti, te văd ca pe-o copilă,
Şi mă-nfior de tine... dorinţa îmi stă trează...
Îmi este lutul copt, mi-e timpul de argilă
Şi spre-ale fericirii, doar trupul tău rimează.
*
Eu te doresc cum eşti, te văd ca pe dorinţa
Ce m-a urmat ca umbra... prin nopţile târzii.
Iubesc dumnezeirea, dar... tu îmi eşti credinţa
Şi-mi pui lumină-n suflet... lumina celor vii.
*
Eu te doresc cum eşti, îmi eşti ca o fecioară,
E dreptul meu să fii... cum braţele-mi te vor.
Eşti amfora din lutu-mi, ce s-a umplut de vară,
Eşti vinul ce mă-mbată... de dragoste şi dor.
*
Eu te doresc cum eşti şi-mi eşti cum te doresc,
Timpul nu poate şterge ce inima-mi păstrează!
Culeg plăceri din tine... şi-ţi dau tot ce-i firesc
Şi mă-nfior de tine, când trupu-ţi îmi rimează.

poezie de Ion Apostu (21 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara vieţii

Tu acum eşti aşteptat
Să apari pe astă lume
Trece o lună, un an sau doi treptat
Te-ai obişnuit c-un nume

Ai crescut acum eşi mare
A trect un an sau doi
Şi te ţii tu aşa tare
Să ajungi ca noi

Ai rupt cu putere o viţă
Uite eşti la grădiniţa
Nu mai trece mult, şi acum
Eşti in al şcolii drum

Încă un an el uite sare
Peste timpl petrecut
În al grădiniţi mare
Dar in continuare lupt

Fericit tu eti acum
În al univerităţii drum
înveţi bine, eşti major
Uite ai ajuns în cor

Corul celora cu bani
Ce au casă, maşini bogaţii
Dar ca ă vezi tu vii,
Cum au trecut anii

Dar ştiu că undeva pe un prag
Stă un moş inlăcrimat
În proriul său sat
Îşi aşteată nepoţii

Că acum ei fac ca mine
Luptă pentru bogăţie
Na-u trecut demult, ei prgul porţii
Mult iubiţi nepoţii

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Tu vei pleca de pe pământ
Că tare mult rău mi-ai făcut.
Te vei vedea cu fiica mea
Şi mare socoteală îi vei da
Şi moartea ei vei avea,
Tu, cea care ai alergat după himere!
Eşti doar o iluzie falsă, incoloră
A faptelor tale meschine şi pline de ură.
Eşti fadă, esti rea şi vai de viaţa ta.
Socoteala de apoi te va chema,
Căci oameni ca tine, fără de suflet
Cad o dată cu stelele şi sufletul lor întunecat...
Şi astfel vei pieri pentru vecie.
Să storci vieţi şi să ai strategii viclene
Este-n putinţa doar a satanei
Şi pentru aceasta vei da socoteală,
Tu şi neamul tău de netoţi,
În ceruri, în faţa celor drepţi.
Tu ştii prea bine că ce spun
Se împlineşte într-o zi.
Tu deja ai murit,
Precum cu fiica-mi ai plănuit.
Nu te ascunde după proşti!
Tu vei pieri curând din toţi,
Să simtă ocrotitorii tăi
Ce mare este Dumnezeu!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curtea de Judecată

"Cum va fi când va veni ceasul să pleci dincolo,
Când toată viaţa ta l-ai respins pe Isus,
Iar acum, zăcând aici pe moarte,
El nu este prietenul tău?"

Iarăşi şi iarăşi v-am spus, eu, predicatorul de demult:
Chiar aşa, există prieteni, şi prieteni.
Şi binecuvântat eşti tu, spun eu, care acum ştiu totul,
Că înaintea ta, cel care tocmai treci dincolo, au trecut alţii:
Un tată sau o mamă, un străbunic sau o străbunică.
Nişte suflete minunate care au trăit viaţa intens
Şi care te cunosc în amănunt, care întotdeauna te-au iubit
Şi care nu vor pregeta să mărturisească despre tine,
Să arate Domnului fotografia intimă a sufletului tău
Aşa cum numai cineva de-un sânge cu tine poate să o facă.

Aceasta va fi mâna înspre care se va întinde mâna ta
Să te călăuzească de-a lungul coridorului
Către Curtea de Judecată – unde tu eşti un străin.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara vieţii

Tu acum eşti aşteptat
Să apari pe astă lume
Trece o lună, un an sau doi treptat
Te-ai obişnuit c-un nume

Ai crescut acum eşi mare
A trect un an sau doi
Şi te ţii tu aşa tare
Să ajungi ca noi

Ai rupt cu putere o viţă
Uite eşti la grădiniţa
Nu mai trece mult, şi acum
Eşti in al şcolii drum

Încă un an el uite sare
Peste timpl petrecut
În al grădiniţi mare
Dar in continuare lupt

Fericit tu eti acum
În al univerităţii drum
înveţi bine, eşti major
Uite ai ajuns în cor

Corul celora cu bani
Ce au casă, maşini bogaţii
Dar ca ă vezi tu vii,
Cum au trecut anii

Dar ştiu că undeva pe un prag
Stă un moş inlăcrimat
În proriul său sat
Îşi aşteată nepoţii

Că acum ei fac ca mine
Luptă pentru bogăţie
Na-u trecut demult, ei prgul porţii
Mult iubiţi nepoţii

poezie de Evelina Volontir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti doar o umbră de acum

păsări cu aripi frânte
isi fac de cap în pântecul unei clipe
eterne
sunt aici... dar nu cu tine,
n-am voie să te strig
cum te chema-m de atâtea ori,
acum nu,
acum nu am voie
să te rog să mai stai.
privesc corpul înţepenit,
sub soarele impasibil de toamnă,
nimic nu s-a schimbat
doar tu ai început să-te aşezi cuminte
în toate aceste lucruri care ţi-au
devenite inutile acum
gesturile, cuvintele
stau prinse într-un ochi lipsit de tine.
tristeţea mea este că nu poţi să mai împărţi
cu mine inima plină de iubire.
în acest anotimp al roadelor coapte,
ai coborât să-ţi în mâini rădăcinile,
fără să tulburi sonora dimensiune a vieţii.
picătură cu picătură curgi,
în simetrica rotire a anotimpurilor.
mirosul tău, vocea ta, privirea ta
nu sunt în aceast trup înţepenit
peste care se varidica ţărâna,
de la pământ la păsări.
au rămas sa-mi coloreze apusul
n-am voie să plâng
să nu-ţi tulbur liniştea,
libertatea redobândită.
eşti doar o umbră de acum,
nu pot să vad dincolo de chipul lumii,
tot ceea ce voi deveni
într-un azi definitiv.
oare mă vei lua de mână
să mă conduci?
eşti tu răsăritul apusului meu?

poezie de Agafia Drăgan (15 mai 2019)
Adăugat de Agafia
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Tu! Ce curgi acum prin mine,
În loc de timp, în loc de sânge!
Tu! Eşti clipa-ncremenită,
În tot, în suflet, în inima rănită!

Tu! Mi-eşti viaţă, chiar neviaţă,
Moarte dincolo de moarte!
Tu! Eşti visul ce întoarce clipe,
Clipe peste clipe doar cu tine!

Tu! M-alungi din tine, mă renegi,
Din viaţa asta fără Noi, fără de legi!
Tu! Fără să ştii tot mă mai chemi,
Când toate zilele se pierd în lacrimi!

Tu! În liniştea ce-i doar amăgitoare,
Eşti torentul ce zguduie chiar cerul!
Tu! Naşti curcubeul doar dintr-o culoare,
Punte între Noi şi iubirea ce nu moare!

Tu! Eşti răsăritul şi-asfinţitul,
Unde noaptea-i neagră fără vise!
Tu! Împleteşti cunune din tăceri,
Din tot ce-a fost demult, de ieri!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti Sinele în care inclusiv ideea sau credinţa că eşti sinele apare şi dispare! Ideea că tu eşti Sinele este sinonimă cu ideea că eu sunt bunicul broscoi.) Nici pe tine nu te face să fii Sinele nici pe mine bunicul broscoi!) Poţi să mă crezi un nesuferit când nu-ţi confirm fanteziile, dar este mult mai bine pentru tine decât să te iei drept ceea ce nu eşti şi să ieşi la dans cu iluzia şi sora ei ignoranţa! Tu eşti Sinele, dar asta nu e o idee sau trăire în minte. Este realitatea indestructibilă şi eternă care eşti, nu naivitate şi fantezie! În Acela orice cuvânt despre Acela este o minciună! Doar Jnaninul este Acela indiferent dacă vorbeşte sau păstrează tăcerea şi asta pentru că jnaninul nu vorbeşte niciodată! A gândi sau a crede că eşti Sinele este începutul "călătoriei", nu destinaţia! Tu eşti Sinele în care inclusiv ideea sau credinţa că eşti sinele apare şi dispare!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

TU EŞTI NENĂSCUT! Tu nu eşti corpul-minte, aceasta este doar fantoma de zi care pâlpâie în tine. Tu nu exişti, doar Dumnezeu este real. Nu, nu, faci o confuzie; corpul nu ţi l-a dat părinţii. Părinţii ţi-au dat doar o bucată de muci, adică un ovul şi un spermatozoid. Corpul ţi l-a dat supermarketul din colţ. Ce altceva e corpul decât pastramă, caşcaval şi ceva bulion? Iar mintea nu cumva e reamintire, deci memorie? Fără memorie poţi vorbi de o minte? Mintea înseamnă un tomberon de gânduri a cărui fermentaţie putridă se numeşte "eu"-l. Aşadar, să revenim: de ce eşti aşa de mândră de frumuseţea corpului şi de sclipirea inteligenţei, pentru că nu sunt chiar deloc tu şi implicit nu sunt ale tale. Tot ceea ce crezi că eşti sunt roluri pe care alţii le-au scris în scurgerea timpului. Dar la 80 ani frumuseţea ta fizică se va nărui, sclipirea inteligenţei va piei înlocuită de Alzheimer. Aşadar, nu mai bine te afli pe tine aici şi acum? Tu nu eşti corpul-minte, aceasta este doar fantoma de zi care pâlpâie în tine. Doar credinţa ta că eşti o formă, te-a rătăcit de întreg şi te-a izolat dureros într-o micuţă şi neputincioasă parte. TU EŞTI NENĂSCUT!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu, te înţeleg perfect

Cunosc durerea, am fugărit la rândul meu plăcerea.
Ştiu stresul, şi nici până azi nu i-am găsit înţelesul.
Am simţit pe pielea mea aşteptările celorlalţi, părinţilor, societăţii, strivindu-mi visele sub bocancul autorităţii.

Auto-impuse, căci eu nu ţin minte să le-o fi acordat,
Şi dacă tot suntem aici, permite-mi să mărturisesc, că nu cred în păcat.
Am sufletul spălat, curăţat de rugină,
Mă uit acum în jurul meu şi mă întreb, oare cât mai are haosul de gând să ţină?

Nu fii doar unul/una din duzină,
Priveşte dincolo de cortină
Şi vezi dacă chiar eşti, atât de limitat pe cât le place altora să crezi.
Te privezi, de tot ce e mai bun atunci când te maschiezi,
Întoarce-te la vremea în care obişnuiai să cânţi, să crezi în dragoste şi-apoi s-o desenezi.

Vreau ca tu să vezi, că eşti frumos/frumoasă peste măsură, o notă unică pe a vieţii partitură.
Să râdem împreună, de vremea în care ai crezut că viaţă chiar îţi este pe dos, fără rost, când căutai lumina soarelui în băltocile de pe jos.

Nu are sens s-o dai la-ntors, nu are sens să te ascunzi, nu de mine,
Căci te cunosc din vremuri de demult, oh da, te cunosc atât de bine.
Şi d'asta ştiu că nu mai ţine, să privezi lumea de tine,
Şi d'asta ştiu că vremea suferinţei a trecut, că a venit timpul să te ridici, acum ai alte lucruri de făcut.

Renunţă la scut, dezbracă-te la inima goală, fă-te de râs, doar aşa, că să testezi, dacă încă crezi c-o să mai doară.

Şi nu e prima oară, când te întorci la tine,
Nu e prima oară când simţi deschidere, iubire.
Ai mai trecut pe-aici, toate îţi sunt familiare.
Ţi le doreşti din nou, ti le doreşti atât de tare.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Şi timpul în neştire trece
Însă numai un singur dor
Cu viaţa timpul şi-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aş vrea să ştie o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viaţa merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Şi de ţi-ai pierdut dragul părinte
Inima-ţi plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O fiinţă a cărei vieţi s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Şi a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viaţa dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toţi ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viaţa pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Şi m-ai lăsat c-un singur dor.
Şi acuma orice veselie
E ca şi cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu eşti tot vie
Şi vei trăi o veşnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet şters să mai schiţez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înţeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu ştiu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Şi-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Şi nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieţii a-l seca.
Mai sunt mulţi care-mi sunt aproape
Şi unii chiar mă înţeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înţelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu eşti mereu doar lângă mine...

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încet, încet te uit... dar nu, nu pot

Rareori ne gândim la ceea ce avem,
dar mereu la ceea ce ne lipseşte,
spunând:
Acesta este modul,
în care eu trăiesc în present...

Acesta este modul,
în care definesc eu, cine sunt cu adevărat,
un prost, dar un prost îndăgostit.
Acesta este modul,
în care definesc eu iubirea,
ca pe ceva de sine înţeles... dar fără tine...

Nu te mai visez iubita mea,
încet, încet te uit... dar nu, nu pot.
Nu te mai chem, te-am alung din mintea mea,
şi nici nu te mai pot iubi... sau nu.
Încerc doar să par indiferent,
la fel cum ai fost şi tu...

Eu acum,
nici nu mai doresc să te iubesc.
Încerc, îmi este greu fără tine,
dar asta este... o suferinţă, care mă seacă,
... un foc întunecat al răului total...

Nu a fost vina ta
că tu nu m-ai mai iubit,
dar a fost vina ta pentru minciunile,
care cu o candoare prefăcută,
mi le aruncai... crezâdu-mă prost.
Cum de altfel şi eram... orbit în iubire...

Acum eu vreau
să mă înţelegi... şi să accepţi,
nu sunt nici rău, nici indiferent,
dar acum m-am împăcat cu mine însămi,
ştiind că am reuşit să trec
peste focul întunecat,
al unei iubiri neîmpărtăşite...

Nici nu exult la gândul,
că acum ai început să mă iubeşti.
Dar numai eu ştiu,
cât de greu mi-a fost să te uit,
să mă regăsesc... singur făr de tine...

Îţi urez şi ţie baftă la uitat... sau nu,
undeva, cândva ne vor întâlni,
şi vom încerca,
să trece nepăsători unul pe lângă celălalt...

Nu, nu putem,
focul iubirii nu ne lasă,
cădem unul în braţe la altul...
sudaţi în nemurirea dragostei
... dintre noi...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!