Felul în care soarele
se strecoară prin păr mângâindu-ți ceafa
întrece cu mult dorința fărădelegii din vârful degetelor
și tainicul of mort prea de timpuriu pe buze
îți sărută pleoapele, dincolo de orice extaz
era o cerere mult prea îndrăzneață care se topea
la căldura surâsului tău
se izbește de ecoul tăcerilor mele
e la fel de sinucigaș ca și trenurile de mare viteză
intrate în curbe strânse în ac de păr
intră în viața împrimăvărată
îmi dă puterea să aștept o altă zi înnorată
în care să presupun că aș putea fi soarele așteptat
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Trăitor în realitate
nu-mi caut destinul
el vine nechemat
aștept orice clipă să-l nască deștept
pun în sertare toate bucuriile și suferințele
și-l închid cu cheia sufletului
care nu se pierde
realitatea mai crudă decât mine
îmi urcă prin sânge
drăcușori de contrabandă
lumea se strecoară prin vene
până în vârful degetelor
și nu iese înafară din corp
are prea mult aer și hrană
puterea alunecă prin ea liber
și se regenerează
nopțile pleacă buimace de somn
și adorm în cer
nimic nu mă îndeamnă la luptă
îmi apăr puținul meu
nu sunt un vânzător de sentimente
sunt numai un trăitor
care își împarte puținul cu alții
prea mulți
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Atingeri
Ating vârful degetelor tale
Și simt căldura lor în jurul meu,
Iar vârful degetelor mele
Mai reci sunt ca un suflet de ateu.
Dar palmele sunt parcă umede,
O fi emoția vinovată,
Iar palma mea și palma ta
Sunt doar o umbră-ntruchipată.
Nu pot să te privesc mai mult de-atât
Și nici nu pot privi spre tine
Căci tu nu ești precum sunt eu,
Tu ești căldura, ești sângele din mine.
Privesc în ochii tăi de flăcări
Pătrunzându-le căldura cu greu,
Căci tu ești Dumnezeul mare,
Iar eu ateul în luptă cu tine mereu.
poezie de Carmen Comloșan
Adăugat de Carmen Comloșan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Atingeri
Ating vârful degetelor tale
Și simt căldura lor în jurul meu,
Iar vârful degetelor mele
Mai reci sunt ca un suflet de ateu.
Dar palmele sunt parcă umede,
O fi emoția vinovată,
Iar palma mea și palma ta
Sunt doar o umbră-ntruchipată.
Nu pot să te privesc mai mult de-atât
Și nici nu pot privi spre tine
Căci tu nu ești precum sunt eu,
Tu ești căldura, ești sângele din mine.
Privesc în ochii tăi de flăcări
Pătrunzându-le căldura cu greu,
Căci tu ești Dumnezeul mare,
Iar eu ateul în luptă cu tine mereu.
poezie de Carmen Comloșan din Viața printre moarte (16 aprilie 2000)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei
Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieți amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...
Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăiește...
Sunt mult prea multe crime
Iar viața prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viața ne-ncălzește...
Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Și nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viața este mută...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
E mult prea scumpă
E mult prea scumpă viața asta
ca s-o petreci nepăsător;
e mult prea scumpă orice clipă
s-o lași să treacă fără spor.
E mult prea scump Cuvîntul Vieții
să-l poți uita și-un ceas măcar;
e mult prea scumpă rugăciunea
să-i poți nesocoti vreun har.
E mult prea scumpă adunarea
să nu faci totul pentru ea;
e mult prea scumpă-mbrățișarea
să-ți pară vreo iertare grea.
E mult prea scumpă răsplătirea
statorniciei la sfîrșit,
să-ți par-acum prea grea-ncercarea
pe care-o ai de suferit.
E mult prea scumpă mîntuirea
să nu-i dai totul pe pămînt,
și pacea inimii și slava
statornicului legămînt.
E mult prea scumpă veșnicia
s-o dai pe-o umbră și pe-un fum;
E mult prea scump Cristos și Raiul
să nu dai tot să-L ai acum.
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Duplicitatea, între sfințenie și destrăbălare
spune-mi că mă iubești. devedește-mi-o. fă-mă să te cred. dovedește-ți-o
te iubesc. mai mult decât orice pe lume. mai mult decât viața
dacă e așa cum spui atunci mori. ridică-te prin moarte
dar te iubesc. dacă eu mor cum ai să te mai bucuri de iubirea mea?
voi suferi, dar voi fi convinsă.
uite, aici ai pistolul. arată-mi că mă iubești.
am luat pistolul. și-am împușcat-o.
o iubeam prea mult ca să o fac să sufere
n-aș fi putut să o știu plângându-mă
strivindu-și viața sub lacrimi
care e legătură între titlu și conținut?
mai are importantă?
toate balenele plâng când florile albe cantă în zori...
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea...
Prea-ntuneric, prea lumină,
Prea curată, prea sordidă,
Prea domoală, prea rapidă,
Prea codalbă, prea... hermină!
Prea înaltă și prea scundă,
Prea tăcută, prea vocală,
Mult prea fină, prea imundă,
Prea proverb și prea... zicală.
Prea dulce și prea amară,
Prea calmă și prea nervoasă,
Prea de râs și prea șucară,
Prea tristă și prea... haioasă!
Prea stinsă și prea aprinsă,
Prea confuză, prea lucidă,
Prea sumbră și prea distinsă,
Prea plouată, prea... aridă!
Prea șuie și prea frumoasă,
Prea pe dungă, prea pe lat,
Prea departe, prea acasă,
Prea Arghezi, prea... Pillat!
Mândro, doru-mi să te poarte,
Prea curând sau prea târziu,
Când prea prea, când foarte foarte,
Când prin Rai, când prin... Pustiu!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere la patru ace
Cuvântul ăsta mi-e prea mic
tăcerea însă-i mult prea mare
și-mi pișcă fruntea câte-un pic
noaptea când vine la culcare
Tăcerea asta-i mult prea mare
se-ntinde vai ca și o lepră
habar nu am dacă și doare
destul că unii-o cred celebră
Se-ntinde vai ca și o lepră
și-mi strânge viața câte-un pic
păi concurez la ultima tenebră
destin din ce în ce mai mic
Tăcerea-i însă foarte tare
ca orice damă de onoare
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (19 noiembrie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Destin...
destinul a venit la ușă, și a bătut într-un târziu,
eram prea mic, cu o mătușă, surzită prea de timpuriu,
și cine să-i deschidă oare?... și a plecat îngândurat,
lăsându-mă ca pe o floare într-un deșert, mult prea uscat
crescut sub soarele fierbinte de-atunci, mă ard între nevoi,
degeaba am un cap și minte, degeaba om, degeaba voi,
degeaba înțeleg de toate, degeaba sfaturi le culeg,
rămas în negura de noapte, degeaba caut și le aleg
mult de-atunci, prea multe zile, prea multe veri am străbătut,
prea multe întrebări în mine, le caut în timp, răspuns tăcut,
răspunsuri care niciodată nu se termină cu un vers,
răsar în crengi pe altă față, rodesc mai multe, cu mult stres
destinul este și nu este... poate atunci când eram mic,
un altul a pătruns hoțește, îmbrățoșat cu tot cu dric,
și de atunci mă plimbă-n lume, în carul lui, fără de flori,
fumându-mi liniștea plăpândă și rest de fum în goii nori
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Septembrie, prea mult...
E mult prea mult septembrie, poete,
În versurile tale amărui
Și mult prea multe ofuri și regrete
Între coperți de carte vrei să pui.
Aruncă o privire mai departe
De toamna care tocmai te-mpresoară
Și scrie alte versuri, altă carte
Gândind la viitoarea primăvară.
poezie de Mihail Mataringa (19 februarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa

Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângi, țară iubită, pentru copilul nenăscut care este moștenitorul temerilor noastre. Să nu iubească pamântul prea mult. Să nu râdă prea bucuros când simte apa șiroindu-i printre degete, nici să nu stea prea tăcut când soarele ce apune înroșește savana. Să nu fie prea emoționat cand aude păsările cântând, nici să nu îndrăgească prea mult un munte sau o vale. Pentru că teama îl va lipsi de toate dacă dă prea mult.
Alan Paton în Cry, the beloved country! (1985)
Adăugat de Rosca Simona

Comentează! | Votează! | Copiază!

Când n-ai să te mai găsești printre cuvintele mele, atunci mă vei iubi, dar voi fi mult prea departe și mult prea prinsă într-o altă poveste.
aforism de Any Drăgoianu
Adăugat de Any Drăgoianu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Prea Ianuarie
E prea iarnă și parcă prea gheață
Și foarte trist că te privesc în față,
A trecut Decembrie parcă prea mut,
E Ianurie, dar noi n-avem început.
E prea ger și prea tare bate vântu,
Când buzele tale își rostesc cuvântu'
E rece inima crăpându-se ca gheața,
Când lacrimi reci și grele îți zgârie fața.
Deșii ți-ai dorii să fie prea la început,
Când miciuna lovește fără să fi durut,
Ești mult prea albă ca zăpada,
Păcat, caci din orice pată îți gust otrava.
Te-aș reface cu puterea mâinii mele,
Din zăpada curată și câteva nuiele,
Dar ai dispărea la primele raze de soare,
Sau știi să pleci doar când soarele dispare?
poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (6 ianuarie 2019)
Adăugat de Iustin Miron

Comentează! | Votează! | Copiază!
îmi pot imagina
că viața este o închisoare imensă, fără șanse de evadare
și singura cale este moartea
fără regrete
dacă ai aflat deja ce inseamnă dragostea
poți avea o undă de regret
dar dragostea înseamnă mult mai mult
sunt oameni care strâng diverse lucruri materiale fără importanță
spre deosebire de ei, mie îmi place să las semne
ale trecerii. semne care se șterg greu
dincolo de viața asta consumată fără rost
au rămas o mulțime de cărți și cuvinte abandonate
dar cel mai mult îmi place să cred în urma pașilor mei prin amintirile altora
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cititul, după o anumită vârstă, distrage mintea prea mult de la demersurile sale creative. Orice om care citește prea mult și își folosește creierul prea puțin, se lasă în voia unor leneșe obiceiuri ale gândirii.
citat celebru din Albert Einstein
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Prezent
Prea îmi era gând inima,
Prea timp picioarele
Și prea durere trupul
Și visam
Cu prea mare viteză
Idei îndoite egal
Mirosind prea verde
A glas de nor.
Aș fi vrut
Să-mi ridic statuie
Dar prea înaltă
Mi-ar fi fost atunci
Treapta
Și prea împietrită
Amintirea;
Sunt prea eu,
Prea acum,
Prea concretă.
poezie de Felicia Mariana Oprea
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!

Colinda pe loc
Niciodată nu putem greși prea mult
din pricina propriilor noștri ochi care văd aceasta.
Și nici minți nu putem prea mult să mințim
din pricina spaimei de-a rămâne noi înșine surzi.
Nici prea mult nu putem să trăim
și nici prea frumos nu putem să trăim.
Altfel am putea să ne dezamăgim strămoșii.
Altfel am putea să ratăm șansa de a se naște
cei care nu s-au născut.
Ne putem bucura numai atunci când nu ne vede nimeni,
Când nu ne vedem nici măcar noi înșine.
Nu, noi nu ne mulțumim cu puțin,
dar știm că mai mult nu ni se cuvine.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea mult puțin
Sunt prea mult pentru ce am,
Am prea mult pentru ce sunt;
Ochii mei, cernuți prin geam,
Te iubesc mărunt, mărunt...
Și ce mic mă văd când pasul
Mă trimite-n depărtare;
Numai sufletul, rămasul,
Te iubește mare, mare...
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
închide ochii
pentru început, liniștea îți va pecetlui pleoapele
apoi întunericul va prinde consistența buzelor
și căldura intimă a izolării
cuvintele trec fără să se oprească
simplă vizualizare pentru o reclamă la viagra
și cu cât reușești să reziști mai mult
cu atât mai mult vei descoperi pacea
orb nu e sinonim cu orbirea
la fel cum înțelegerea nu e sinonimă cu iubirea
dacă mă iubești mă vei căuta și mă vei găsi
cu inima, cu degetele, cu un sărut
fără să-ți dorești să mă vezi
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Veștmântul
Sunt cel care-ți invidiază
pământul
sub care stai,
căci ți l-ai așternut pe tine
furându-mi-l, călcând în vârful degetelor
(precum umblai când îmi păzeai de larmă
somnul);
tu nu mi-ai dat răgaz
nici să-ntorc capul
Și mi-ai furat pământul
sub care trebuia eu să m-aștern.
Nu ți se potrivește, în zadar.
E prea mult și prea greu
Și, totuși, l-ai îmbrăcat
Și nici n-ai mai întors capul
să te privești în oglindă.
poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!