
Brumă
Un cireș înflorit târziu în toamnă
Ca o bucată de viață neașteptată
În centrul morții.
O, această moarte întinsă pretutindeni
Și noi la mijloc, tremurând,
Pomi înflorind sub valuri tot mai apăsătoare
De brumă.
poezie de Liviu Mircea Goga din Pe dealuri cu moartea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viață, poezii despre toamnă, poezii despre flori, poezii despre copaci, poezii despre cireșe sau poezii despre brumă
Citate similare
De toamnă
E pretutindeni toamnă despletită
E brumă și sunt pomi fără culoare,
Și tu îți pui aceeași întrebare
Și-același dor de viață te despică.
Și mă întrebi de ce sunt iarăși frunze
Pe străzile călcate de boemi,
Eu știu că-aștept rutina unei ierni
Și miezul tău, însângerat, din buze.
poezie de Adrian Abrudan (2011)
Adăugat de Adrian Abrudan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate de Adrian Abrudan despre viață, citate de Adrian Abrudan despre toamnă, poezii despre sânge, poezii despre iarnă sau poezii despre frunze

Sclipire
Mi-a arătat cum toate lucrurile
Trecuseră deja.
Nimic nu nai avea importanță.
Totul, ca o fulgerare de coasă:
Scurt și până la capăt.
Acea sclipire măruntă,
Reflexie a imaginii lui Dumnezeu
Pe coasa morții,
E toată viața ta.
poezie de Liviu Mircea Goga din Pe dealuri cu moartea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre moarte, poezii despre imagine sau poezii despre Dumnezeu
un ou de Paște
rămas alb în paradis
cireș înflorit
haiku de Paul Mircea Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre rai, citate despre flori sau citate despre cireșe

Așteptare
Eu nu sunt aici.
Doar privesc
Marginea mea sprijinită de moarte
Ca de un gard.
Eu nu sunt aici.
Locul meu e altundeva, dar
Ceva ămi împrumută conturul.
Acum tac. Aștept.
Viața nu e decât
Așteptare dezlănțuită.
poezie de Liviu Mircea Goga din Pe dealuri cu moartea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu umilește mai mult sufletele învingătorilor ca iertarea pe care le-o acordă învinșii.
aforism de Liviu Mircea Goga
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre victorie, aforisme despre suflet sau aforisme despre iertare

Poarta
Azi noapte am uitat iar deschisă poarta vieții
Spre moarte.
La miezul zilei următoare m-am trezit că mă bate pe umăr
Să-mi arate
Coasa însângerată.
Vezi dacă nu ești atent? a rânjit.
Am tăiat o bucată din dragostea ta,
O fință pe care o iubești nu mai este.
Eu am tăcut.
Am săpat din nou un dublu mormânt:
Unul în afara mea și altul lăuntric
Restul lumii a rămas o vreme tăcut
Ca o lumânare la priveghi.
Acum mă grăbesc să bat în cuie poarta
Dar cuiele mele ruginesc mereu și se strică,
Parc-ar fi făcute din sânge-nchegat
Iar în nopțile care vor veni mă voi trezi speriat
Neștiind ce scârțâie: mobila din odaie
Sau viața?
poezie de Liviu Mircea Goga din Pe dealuri cu moartea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre noapte
- poezii despre iubire
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre sperieturi
- poezii despre miezul zilei
- poezii despre lumânări
- Ne poți propune o poezie de dragoste?

După o săptămână de izolare la domiciliu, nevastă-mea a urlat la mine: ieși afară, că plătesc eu amenda!
aforism de Liviu Mircea Goga
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre timp, aforisme despre săptămâni sau aforisme despre plată

E toamnă, iată!
Copacii-s dezbrăcați de frunze...
Dantele arămii, în zare
Se unduiesc. Și stau ascunse
În nori, petalele de soare.
De-o vreme plouă mocănește,
Cum spun bătrânii... Și e frig!
Prin șerpuielnice ferestre,
Privesc născându-se alt chip.
Un anotimp ridat... Pomada
De brumă l-a îmbătrânit.
De vÎnt, iar scârțâie portița
Și-n sobă focul s-a-ntețit.
S-a-ntunecat, deși-i devreme...
Tristețea-n valuri se coboară
Și ploaia-n valuri reci își cerne
Putrede umbre de aramă.
E gol în jur! Și-n mine, golul,
Fuzionează, se dilată...
De-odată mă apucă somnul..
E toamnă, toamnă, toamnă... Iată!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre ploaie, poezii despre nuditate, poezii despre nori, poezii despre foc sau poezii despre bătrânețe

Bucata de apă
această bucată de apă
da
această bucată de apă
da
nu pot să înghit
nu
această bucată de apă
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fata cu mâini de cireș
e târziu
în închisoare
au dat drumul la dragoste
curge prin oase
ca o sevă de vorbe neterminate
uneori le răspundem
alteori la vest de moarte
o fată cu mâini de cireș
ne aduce pachete albastre
scrise cu alb
în tăcere
despachetăm
la infinit
zburând peste case
poezie de Virgil Titarenco
Adăugat de Ina Carlan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâini, poezii despre infinit sau poezii despre albastru
Pisica
Dumnezeu este pretutindeni, pretutindeni se amestecă zeul,
Început, sfârșit și mijloc
A ceea ce trăiește și în care sufletul este închis
Pretutindeni ține în vigoare orice lucru.
poezie celebră de Pierre de Ronsard
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre suflet, poezii despre sfârșit sau poezii despre pisici
Pe câmpul de luptă s-a așternut tăcerea. Vara trecu cu repeziciune și veni o toamnă mohorâtă, apăsătoare. Răsări și grâul, firav, bicisnic, cu reflexe metalice și miros de sânge, hrănit de un pământ îmbibat de valuri de suferință.
Mihail Mataringa (4 decembrie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tăcere, citate despre toamnă, citate despre sânge, citate despre suferință sau citate despre cereale
Trandafirii înfloriți în toamnă
În toamnă mi-au înflorit iar trandafirii
Și purpura lor mă doare cumplit.
E-o vreme solemnă, e toamna iubirii
Dar le zâmbește-un soare-obosit...
Și vor veni brume să mi-i pălească,
Vor arde geruri în inima lor
Iar fulgii albi vor veni să-i gătească
La nunta de-argint a dorului-dor.
În toamnă mi-au înflorit iar trandafirii
Și purpura lor mă doare cumplit
În iarna ce vine, o doină a firii
Doini-va trist, sufletu-mi înflorit...
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre trandafiri, poezii despre nuntă, poezii despre inimă sau poezii despre ger
A înflorit...
A înflorit speranța
Din spinii din cunună,
A înflorit credința
Din țepii ascuțiți,
A înflorit iubirea
Din flamura creștină,
A înflorit și moartea
Prin Învierea lui Iisus.
A înflorit și lacrima
Simbol al suferinței,
A înflorit și soarele
Vâslaș neobosit,
A înflorit și cerul
Polata-i e străjerul
Celui ce ne veghează
De la răsărit la apus.
A înflorit lumina
În tușe de creion,
A înflorit căința
Pe muchii de amvon,
A înflorit virtutea
Sub al iubirii blazon,
A înflorit nemurirea
La al sorții ponton.
poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre creștinism, poezii despre suferință, poezii despre simbolistică, poezii despre Soare sau poezii despre Iisus Hristos
Trandafirii înfloriți în toamnă
În toamnă mi-au înflorit iar trandafirii
Și purpura lor mă doare cumplit.
E-o vreme solemnă, e toamna iubirii
Dar le zâmbește-un soare-obosit...
Vor veni brume să mi-i pălească,
Vor arde geruri în inima lor
Iar fulgii albi vor veni să-i gătească
La nunta de-argint a dorului-dor.
În toamnă mi-au înflorit iar trandafirii
Și purpura lor mă doare cumplit
Că-n iarna ce vine, o doină a firii
O va cânta trist, sufletul înflorit...
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică

O toamnă va veni
O toamnă va veni cândva târziu,
Când tu iubito-mi vei cuprinde gâtul tremurând
și strâns vei atârna de mine cum atârnă o cunună
de flori uscate
de stâlpul alb de marmoră al unei cripte.
O toamnă va veni și-o să-ți despoaie
de primăvară trupul, fruntea, nopțile și dorul
și-ți va răpi petalele și zorile
lăsându-ți doar amurgurile grele și pustii.
O toamnă va veni și mașteră
din toate florile ce le-ai avut vreodată
numai pe-acelea n-o să ți le ia,
ce-o să le-așterni peste mormântul tuturor,
acelora, care se duc pe veci
cu primăvara ta.
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre primăvară, citate de Lucian Blaga despre primăvară, citate de Lucian Blaga despre flori, citate de Lucian Blaga despre toamnă, citate de Lucian Blaga despre noapte, poezii despre dor sau citate de Lucian Blaga despre dor

Rondelul unui cuptor de altădat
Aerul tremurând ușor prin lentile de soare,
Valuri de fluturi răsfrângându-se neobosit,
Prin fereastra deschisă, aducându-mi răcoare,
Florile de câmp evgheniseau aerul navlosit.
Pe valuri de căldură, las vara să mă zboare
Spre câmpul încăpițat amirosind a fân cosit,
Aerul tremurând ușor prin lentile de soare,
Valuri de fluturi răsfrângându-se neobosit...
În căminul copilăriei, cum și-n calendare,
Toate păreau la locul lor, nimica prisosit;
Încet, îmi deschid ochii și totul mă doare...
Reflectări din trecut, pe loc, mi-au amintit
Aerul tremurând ușor prin lentile de soare.
rondel de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi, poezii despre lentile, poezii despre fluturi, poezii despre copilărie, poezii despre calendar sau poezii despre aer
Simfonia toamnei
De-aș putea-n această toamnă
să te-ascund în ochii mei
să te cos în fir albastru
ca pe-un lacăt prins la chei.
De-aș putea-n această toamnă
să mă prefac în fântână
așezat să-mi bei din palme
să-ți fiu mir la rădăcină.
De-aș putea-n această toamnă
să-ți sap norul de tristețe
și să-l fac izvor de pace
până dau de tinerețe...
De-aș putea-n această toamnă
să-ți prind râsul pe culori
ți-aș pune zăvor la umeri
și copaci în loc de flori.
De-aș putea-n această toamnă
să te-adun în gândul meu
până-n ceasul cel din urmă
să-mi prind cerul de al tău.
De-aș putea-n această toamnă
să te pierd în ruginiu
mi-aș da inima din piept
să te scot luminii viu.
poezie de Ileana Pop-Nemeș din Sub cerul meu (august 2018)
Adăugat de Ileana Pop-Nemeș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre râs sau poezii despre pace
Lumină neașteptată
Am fost pe-aici într-un târziu
Dar când sau cum nu pot să spun
Această pajiște o știu
Acest miros discret și bun
Și-acest tumult ce îl auzi pe-un țărm pustiu.
Odinioară ai fost a mea
Acum cât timp nu mai știu bine
Dar a trecut o rândunea
Și ochii ți-ai ascuns de mine
Și am văzut atunci cortina cum cădea.
A fost așa doar în trecut?
Și oare timpu-n zborul lui clocotitor
Ne va reda iubirea de-nceput
În ciuda morții ce ne vrea stăruitor,
Ca zi și noapte să simțim ce ne-a plăcut?
poezie de Dante Gabriel Rossetti, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor sau poezii despre trecut
Toamnă
Toamnă calmă,
Cu accent pe struguri.
Își vindecă frunzele de verde
Și pletele de căldură,
În vânt.
Toamnă tăcută,
Cu rugină-n vârfuri.
Își clatină crengile-n nucă
Și dorul de umbre,
În leagăn.
Toamnă aridă,
Cu alint pe gene.
Își strânge muzica-n geamuri
Și merele-n poală,
Cu zâmbet.
Toamnă nouă,
Cu anii în spate.
Își cântă verile stinse
Și norii de ploaie
În baltă.
Toamnă dragă,
Cu brumă pe suflet.
Își ceartă iubirea de focuri
Și pașii de vrere,
În veghe.
poezie de Gabriela Chișcari (3 septembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre vânt, poezii despre verde, poezii despre vară sau poezii despre struguri