
Trup... suflet...
O întâlnire-ntâmplătoare,
Mă-ncremenește, in picioare...
Ochirea ta, ușor mirată,
Percepe-o statuă ciudată...
Pe când privirea ta căpruie,
Contemplă strania statuie,
Sărmanu-mi suflet se despoaie,
De trup, și tainic se îndoaie,
În plecăciune preasupusă
Învăluită-n dalba husă,
A unui dor peste măsură,
Pentru blondina ta făptură...
Cu ochii sufletului, oare,
Tu vezi timida-mi dedublare,
Încremenită în mănunchi:
Trup în picioare,
suflet în genunchi...
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Consecințele Codul fiscal
În vremi când Fiscul te despoaie,
La suflet, portofel și trup,
Vezi lupii travestiți în oaie...
Mai des ca oile în lup!
epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ai trup și suflet, poți constata că exiști și că ești muritor. Când te vei dezbrăca de suflet și vei trăi numai pentru trup, atunci când trupul te va părăsi, nu vei mai exista nicăeri. Dacă vom încerca să avem cât mai mult suflet, suflet bun, vom avea șansa de a exista dincolo de timp și de cer.
Viorel Muha (decembrie 2015)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
- om (vezi și ființă umană)
- Omul este o unitate ființială care rezultă din unirea dintre trup și suflet. El nu are trup și nu are suflet, ci este în același timp trup și suflet.
definiție de Iosif Flaviu în Trupul în iudaism
Adăugat de Doina Bumbuț

Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste suflet ninge
Peste suflet ninge cu iubiri nebune,
Iarna se așează, locul definind,
Degete abile, lunecă pe strune
Și-n căușul palmei, fulgii îi cuprind.
Vântură zăpada... neștiute vise,
Pe la geamuri gheața pare-a se topi,
Ascultând bătaia... inimii încinse
Și-nvățând tăcerea, tandru, a iubi.
Peste zare ninge, dragoste curată,
Viscolind privirea peste trup de foc
Și în păr, e neaua, tainic asezată,
Tălmăcind destinul... fără de noroc.
Fulguie cu stele mii... peste cuvinte
Și vuiește timpul, la-nceput de drum,
Te aștept în casă cu un ceai fierbinte,
Peste suflet ninge, cu iubiri de fum.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
Dacă mă lovesc tăios oamenii, mă doare cu tine,
iar durutul e mai rotund...
iar daca aruncă cu pietre peste sufletul meu... mă doare, dar amestecata cu dorul de tine, durerea pălește...
orice aș face... tu mă compui atât de frumos..
o alcătuire de țărână și zbor...
de durere și surâs...
de la suflet la trup și de la trup la suflet
Și nimic nu-mi mai atinge
vreo rană...
Vesmant cald... cuib de suflet fiindu-mi...
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzvrătire
Trupul râde de suflet
sufletul plânge în trup
lumea cu raiul putred
în două am s-o rup
Sufletul plânge în trup
ochii visează câmpia
pașii totuși din stup
ca mierea fac hârtia
Ochii visează câmpia
lumea cu raiul putred
ce scumpă-i poezia
trupul râde de suflet
Sufletul plânge în trup
adio hai odată să te pup
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (28 mai 2022)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu trup și suflet
În trup și suflet i-a pătruns nesațul,
Exemplu viu e chiar conducătorul,
Bărbații-n parlament ridică brațul
Iar fetele ridică și piciorul.
epigramă de Valentin David
Adăugat de Vărsătorul

Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cal
Eu sunt un cal.
Un cal cu două picioare.
Un cal cu două picioare în două picioare.
Un cal cu două picioare ce trage după el
în două picioare un om în genunchi
o mârțoagă...
ce visează că stă în două picioare
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugă (Trup de vânt)
Dă-mi, Doamne,
trup de vânt
și ochi
de curcubeu,
să zbor
peste pământ,
să-mi fac
din suflet zmeu.
rugăciune de Gheorghe A. Stroia din Rugă (1 ianuarie 2015)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia

Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânăra căsătorită
Bărbatul meu e-un tip model
Sunt trup și suflet pentru el
De toți ceilalți de azi mă rup
Iar pentru ei voi fi doar... trup!
epigramă de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Atenție la pâine
Să nu calci pâinea în picioare,
Ca pâinea nu-i nimic mai sfânt,
Nici cele mai regești odoare,
Nici al privighetorii cânt,
Și orice minunat castel,
Cu trudă s-ar zidi sub soare,
Să nu dai pâinea pentru el,
Să nu calci pâinea în picioare,
Căci fără pâine viață nu-i,
Nici primăvară nu-i, nici floare,
Zadarnic Himalaia sui,
De tropăi pâinea în picioare...
De calci o pâine în picioare,
A ta făptură însăți frângi,
Căci până-n inimă te doare,
Durerea pâinii și-ai să plângi
Și n-ai să ști din care bai,
Fuși blestemat de ursitoare,
Din ce urzeli noroc nu ai,
De tropăi pâinea în picioare...
De calci o pâine în picioare,
În viață totul fi-va-ți greu,
Căci în nevolnica-ți eroare,
Îl calci pe însuși Dumnezeu...
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
De Crăciun
De Crăciun vom fi noi,
suflet, trup, zăpezi moi;
diafane priviri îmi vei da din prelingeri
și-n plutirea fragilă, albul zbor printre îngeri!
De Crăciun vom fi doi,
suflet, trup într-un noi;
pulsul inimii tale îmi va fi Dumnezeu,
de Crăciun de-i vestire, mă voi naște și eu!
poezie de Aurel Petre (25 decembrie 2020)
Adăugat de Aurel Petre

Comentează! | Votează! | Copiază!

Introducere la sărut
De-aș fi fost un spic de grâu,
Ți-ajungeam până la brâu,
Iarbă, până la picioare,
Până la genunchi, o floare...
Dar sunt, fir-aș eu să fiu,
Ceva ce, n-am cum să știu,
Ți-ajunse, fără măsură,
Până-n suflet. Dă-mi o gură!
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

De ochi
Trup de femeie crudă,
Ce cer ascuns te udă?
Ce cer ascuns te plouă,
Trup de femeie nouă?
Ce cer e-n ochii mei,
De, chiar dacă nu vrei,
Te fac să lăcrimezi,
Trup de femeie, vezi?
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitei mele
Ești icoana care îmi iartă gândul,
Când, în vorbe dulci mă răstignesc,
Prieten cu furtunile și vântul
Nu mai știu cum să-ți spun că te iubesc!
Ești partea din suflet care-mi cântă,
Când în brațe, tot mai rar te dezmierd
Și mă iau cu toți demonii la trântă
Dar nu te vând și nu vreau să te pierd.
Mai bine, îmi dau foc în Piața Mare,
Pe-un eșafod, cu toate cărțile ce-am scris
Fiindcă mi-ești boala fără alinare
Și am un loc cu tine-n Paradis!
Ar trebui să-mi dea o alocație,
Pentru tot ce sufletu-mi și mintea zămislește,
Dar, azi, e-o infracțiune-a mea vocație
Și lumea, ca pe-un lepros mă prețuiește.
Tu, dintre toți, îți mai apleci răbdarea,
Peste suferința mea, fără măsură
Și mă pierd, în ochii tăi ca marea,
Pe drumul meu, în Literatură.
De-aș putea, ți-aș face o statuie,
În cea mai mare piață dintr-un burg,
Ești, trup și spirit, regina ce mă suie
Din Iadul vieții, către Demiurg.
Îmi dau doctorii diagnostice fatale,
Mă ocolește lumea, ca pe un ciumat
Dar leacul meu e vraja sărutării tale
Și te port în suflet, dulcele meu stigmat!
poezie de Ionel Arădoaie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul de tigru
Ai uitat ochiul de tigru
în palma mea.
E stratificat,
Cum, de altfel, ne este și ființa:
cuvânt peste cuvânt,
cuvânt peste trup,
trup peste trup,
trup peste cuvânt,
cuvânt peste cuvânt,
până ajunge o sferă
pe care-o înfășăm cu pielea.
Să ne rostogolim
în viața veșnică.
poezie de Gabriel Hasmațuchi din Puncte de fugă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pur și simplu
Până unde?
Până când?
Mă pătrunde,
Trup arzând
Și plăpând.
Până ce,
Până colo,
Farmece,
Un tremolo,
Dintr-un solo.
Până peste,
Oare cum?
Aromește,
Zbor nebun,
Izul brun,
De tutun.
Oare cum?
Și de când?
Gând de fum,
Trup arzând,
Cânt cântând.
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
Cine ar bandaja un suflet
Ce sângerează rănit
Nimeni...
Pentru că nu mai ascultăm de el
Ne grijim de trup...
Uitând vocea sufletului..
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Filantropul
Având un suflet mare
(Și nu îi este unchi),
A pus-o pe picioare,
Apoi și pe genunchi.
calambur epigramatic de Valentin David
Adăugat de Vărsătorul

Comentează! | Votează! | Copiază!
Oare
Când eu nu v-oi mai fi,
Cineva lipsa îmi va simți?
Și de acolo de unde oi fi
Oare peste cei dragi aș putea privi?
Fără trup oare tot eu aș fi?
Aș avea aceleași amintiri?
Mi-ar mai păsa de cineva?
Oare toate astea ar mai conta?
Stau nopțile și mă întreb
Destinul meu e împlinit?
Rostul meu este aici?
Oare viața asta e doar un test?
Când firul vieții brusc s-a rupt,
Luminile ușor sau întunecat
Și toate becurile sau stins,
Oare stinse au rămas?
Tot ce am fost,
Tot ce în viată am făcut
În afară de cei cunoscuți,
Oare pentru altcineva ar mai conta?
poezie de Ciprian Ionuț Chiricea (24 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!