Bătrânul

Un bătrân stătea sub un copac
Singur, singurel;
Nemişcat, într-o însingurare fără leac.
Dacă-ar fi fost sculptat în piatră sau în oţel,
N-ar fi putut fi în nici un fel

Mai rece sau mai tăcut, nici mai sfieţ:
Era un om de demult,
Venind de departe, din trecut,
Din praful a o mie de vieţi.

poezie de James Stephens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunuri şi proprietăţi

Bunurile şi proprietăţile nu au valoare în ochii lui.
El se ţine departe de averi şi de onoruri.
O viaţă lungă nu garantează bucurii,
nici o moarte timpurie prilej pentru mâhnire.
Nu se mândreşte cu succesul, nici eşecul nu-l umileşte.
Dacă-ar avea toată puterea lumii, n-ar păstra-o pentru el.
Dacă-ar cuceri tot ce poate fi cucerit, n-ar reţine nimic pentru el.
Gloria lui constă în a şti că toate lucrurile îşi dau întâlnire în Unul
şi că viaţa şi moartea sunt acelaşi lucru.

poezie de Chuang Tzu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negoţul

Aştepta, sus, pe bancă
E drept că pe munte.
Oricine-ar fi putut vedea că în creştet de munte
Nu era nici o bancă
Doar pietre cu spăteaza albastră
Făcută din nori
Ar fi zis că-i ciudată’ ntâlnirea
Pe care şi-au dat-o.
Cu sângele prin vine
Stătea şi’aştepta
Când alerga, când se plimba
Cărarea a fost lungă şi clară
Iar pietrele ferme, în scară.
Era noapte afară şi stele
Şi încă n-a venit celălalt
Şi n-a avut loc nici un schimb de cuvinte
Nici o fecundare de’nţelesuri în minte
Nici o lipsă umplută, nici o moarte de stea.
Încă singur pe bancă el stătea şi-aştepta
Ciudatul negoţ de cuvinte
Cu buzunarele goale
Fără hârti cu fire de argint
Fără daltă sau peniţe înfipte’n culoare
Pe bancă
Pe munte
Pe cer,
Negoţul e soare.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul spinului hain

Sălbatic şi rece mă cheamă
să uit, să m-ascund şi să stau
în lumea acelor ce au
doar gânduri ascunse şi teamă.

Voi fi nemişcat ca o stâncă
la care nici valuri n-ajung,
în vântul ce suflă-ndelung,
iar noaptea e rece şi-adâncă.

Vei şti, doar atunci, ce-ai făcut
cu floarea albastră-suspin
pe care-ai străpuns-o c-un spin.

Voi fi o-ntâmplare-n trecut,
un vis risipit şi un chin
în dorul ce plânge tăcut.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hristos nu s-a urcat întâmplător pe cruce: curajul îndurării unor suferinţe cumplite a fost singura cale prin care a putut arăta că s-a făcut om cu adevărat, în intregime; prin care şi-a putut dovedi buna-credinţă. Nici inteligenţa, nici înţelepciunea, nici tămăduirlile, nici învăţătura, nici chiar bunătatea ori mila nu ar fi fost probe serioase: singur curajul în faţa durerii şi morţii îi stă la îndemână.

Nicolae Steinhardt în Jurnalul fericirii
Adăugat de Anamaria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet pentru Rodica

În caz cā dragoste nu este,
În viaţā, n-ar mai fi nimica,
N-ar exista, vai!, nici Rodica,
Nu s-ar mai scrie vreo poveste...

N-ar exista nici nopţi celeste,
Nici cutezanţa şi nici frica,
N-ar mai cânta nici turturica,
Pentru iubite şi neveste.

Nu ar mai fi nici cerbi în rut
Şi nici izvoare cristaline,
Ah!, nici sfârşit, nici început

Şi nici ochi verzi, nici coapse fine,
Nici relativ, nici absolut,
Ar fi doar inimi în ruine...

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt decât o scoică fără perlă, căci mai am atâtea de învăţat de la viaţă, din viaţă, că nu mi-ar ajunge să o pot face, nici măcar două vieţi. Asta suntem noi, oamenii, perle neşlefuite peste care praful vieţii se aşază tăcut, înnourându-ne sufletele.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada daruirii

N-ar mai fi nici fluturi
N-ar mai fi nici flori
Fara nebunia
De fiori...

Nu e nici o punte
Intre ieri si azi,
Unde-ti lasi cocorii?
Unde cazi?

N-ar mai fi nici ploaie
N-ar mai fi nici vant
Fara inceputul
Si sfarsitul de cuvant

Care-ti vine-n minte
Fara nici un rost
Cand dai iubirii
Tot ce-a fost...

Totul este frunza-n vant,
De la soapta la cuvant,
De la buze pan' la cer
Numai ger, numai ger...

Tu esti insa viata mea
Si nu-mi pot imagina
Daca nu ar exista
Ochii taï, umbra ta.

N-ar mai fi nici pietre
N-ar mai fi nici cai
Fara indrazneala
De-a fugi prin rai...

Cand te-apuca pofta
Sau mai bine zis
Cand ajungi
La fructul interzis...

N-ar mai fi nici ape
N-ar mai fi nici munti
Fara nerabdarea si mirarea
Altei nunti.

Totul ti se pare
A fi fost facut
Numai cat cuprinde
Un sarut...

cântec interpretat de Ştefan Hruşcă, muzica de Ştefan Hruşcă, versuri de Ştefan Hruşcă din Balade speciale
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă poezie...

Dacă Poezie n-ar fi,
Nici Doină n-ar fi,
Nici Surâs de copii,
Nici Flori, nici Câmpii,
Nici Soare pe zare,
Nici Marea cea Mare.

Am fi mai săraci -
De sorţi lepădaţi,
Am fi robi pe veci,
Am fi lespezi reci,
Tăcute fântâne
Cu ape bătrâne,
Munţi încărunţiţi
Şi Sori nenuntiţi.

Dacă Poezie n-ar fi,
Nici Oameni n-ar fi,
Nici Vise pădure,
Nici Şoaptă, Vorbire,
Nici Glas de vioară,
Nici Dorul de ţară.

Am fi toţi orfani -
Cerşetori fără ani,
Am fi-n lanţuri uitaţi,
Am fi crinii pătaţi
Cu sânge jertfit
Şi vis jefuit,
Ceruri seci, făr' de vânt
Lacrimi, făr' de cuvânt.

Dacă poezie n-ar fi,
Nici Moarte n-ar fi,
Nici îndrăgostiţi,
Nici amurguri fierbinţi,
Nici zori mai albaştri,
Nici zboruri spre aştri.

Dar, Poezie există -
De-i veselă, tristă,
De Poeţi subjugată,
De doruri călcată,
În inimi curate-I
Senin şi Dreptate!

poezie de Gheorghe A. Stroia (1 martie 2015)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Singurătate, singurătate
Eşti cea mai mare greutate
Pe care Omul, de când există, o are!

Dacă singurătatea ar fi fost firească
Dumnezeu n-ar fi creat-o pe Eva
Şi l-ar fi lăsat singur pe Adam
Sa se plictisească colo-n Rai

Dacă singurătatea ar fi fost firească
N-ar fi existat nici Omenirea
Nici Iubirea, Fericirea
Frumuseţea, Bucuria
Nici dorinţa, nici voinţa
Nici Credinţă, nici Speranţa
N-ar fi existat nici Viaţa!

Singuratatea nu-i fireasca!
Uneori e ca o pedeapsa
În care Omul sa se regăsească
Apoi singurătatea s-o părăsească

Printre oameni sa trăiască
O pereche sa-si găsească
Domnului sa-i mulţumească
Pentru ca Singuratatea niciodată
Nu-i fireasca!

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oul stătea cuminte

într-o bombonieră de sticlă
care ne încântă cu drag
parcă ar fi o romanţă cu parfum
de liliac merge lângă gălbenuşul
oului ascuns în albuşul ascuns
în coaja calcaroasă şi te întrebi
dacă e viu sau dacă e mort
cum stă el acolo aparent nemişcat
priveşti hipnotizat minute în şir
eşti convins că e un medicament
pentru acel trup nemişcat dincolo
de sticla unde a fost aşezat
fără ritual cu un destin adevărat

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ar fi

De n-ar fi gând
ascuns în vis,
îl implorând
real-promis,
ar fi deşart,
farmec în lipsă,
final din start,
soare-n eclipsă,
ar fi doar noapte,
n-ar fi ţel,
n-ar mai fi şoapte...
De n-ar fi el,
n-ar fi nici ea,
ar fi un leş
iubirea, ea,
totu-am da greş...
n-ar fi simţiri.
De n-ar fi, fire,
n-ar fi iubiri
nici omenire!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comunicat

Particula, ar fi unicat; o suferinţă, doar plictisitoare,
De singurătate. N-ar fi nicio plăcere încântătoare.
Doar nulitate intrinsecă, că n-ar mai fi dezvăluire...
Nici nu s-ar şti, cunoaşte... nu ar fi nicio făptuire.

Căci n-ar fi fapte, că" făcut" oricum, el, nu s-ar şti;
Nici amintiri, nici gânduri, vise nu s-ar povesti.
Nici scris n-ar fi fost, poate nici mimică, cuvânt...
Căci nimeni n-ar citi... nu s-ar săpa niciun mormânt...

... Că n-ar fi cin' să sape, nici bocete n-ar fi.
În fapt, nici n-ar fi "este", că nu ar fi copii!
N-am bea de fericire şi n-am şti de frumos...
Că n-am cunoaşte pe-altul, guri n-ar fi de folos!

Cât crunt de adevăr este în "împreună"
Din mulţi egali, ce fac un tot divers să spună,
Să cânte, să aplaude, să plângă, să se ia de mână...
Ce minunat că din comunicat trăim!... Ne împletim, cunună!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva crizanteme târzii

Au fost destule veri cu râs şi crini sub soare,
Au fost multe nopţi de farmec sub cerul înstelat;
Dar în ceasul ultim, când mor, n-au parcă nici un rost,
Nu-mi aduc nici o alinare toate câte-au fost –
Sunt singur şi bătrân, bolnav şi-înspăimântat.

poezie de John Betjeman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o societate ideală n-ar mai exista nici legi, nici stat, nici corupţie, nici nedreptate. Din păcate, nu ar mai exista nici oameni.

aforism de Mihail Mataringa (24 martie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa, pe întuneric, fără s-o vadă, percepându-i doar prezenţa, Lucian simţi cum Lia îl cuprindea uşor cu braţele, pe după gât şi pe neşteptate, îl sărută, de data aceasta ea pe el, delicat, să nu-l doară, fiindcă ştia că era lovit. Luat prin surprindere de gestul ei, rămase locului, nemişcat, neclintit ca o stâncă. Ce durere să mai fi simţit?! Nici gând de aşa ceva! Nici n-avu timp s-o cuprindă în braţe, cum ar fi procedat în mod normal, măcar cu braţul drept, căci cu stângul n-ar fi putut, însă el era prea nedumerit în acele momente, ca să acţioneze în vreun fel; se simţea ca paralizat, hipnotizat sau de parcă ar fi fost sub efectul unui anestezic puternic. Se dezmetici de abia când ea îi dădu drumul, îndepărtându-se uşor, în întuneric, trezindu-l parcă din visare.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă latră asfinţitul şi nu cred

Semăn tot mai mult a copac.
Mai cuminte decât busuiocul
trimit semne disperate de ajutor celor
de pe ţărm, dar am să mor
tot căutând un om mai singur decât mine în acest univers
din care nu pot evada.

Semăn tot mai mult a copac, un copac
din care fac fluiere alţii. Veselia din inima mea
nu încape în frumoasele piepturi ale altor
bărbaţi. Au sufletul greu şi nu ştiu
să mângâie cu privirea nici o poveste.

Mă latră asfinţitul şi nu cred
că mă va muşca niciodată de nume.
Mama mi-a spus că eram sortit îngerilor,
după ce am trecut prin luna octombrie
dar hazardul a hotărât altceva. Mama
a închis ferestrele casei demult,
nimeni să nu vadă tristeţea fiului ei de acum.

Doamne, semăn mai mult a copac
deşi mi-ai dat prea multă veselie în inima mea.
O inimă preacucernică în faţa frumuseţii
de care seamă voi da ţărânii care mă aşteaptă
în dulcea ei îmbrăţişare. Atunci, sufletul meu
se va ridica în munţi ca o pasăre, precum scria
un caligraf mai bătrân decât istoria toată.

poezie de Nicolae Sava din Insolenţa nopţilor
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timpurile moderne, nici o putere, nici un imperiu din Europa n-a putut să se menţină pe cele mai înalte culmi, n-a putut să comande nestingherit celor din jur, şi n-a fost capabil nici măcar să-şi păstreze cuceririle mai mult de cincizeci de ani.

citat celebru din eseul Reflecţii despre măreţia şi decadenţa Europei de Paul Valery (1919)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă n-ar mai fi loc

Parcă n-ar mai fi loc
între visele tale
de-o fântână, de-un foc
şi argint în izvoare...

Parcă n-aş fi nici eu
în răscrucea furată
dn abis curcubeu
drum ajuns niciodată...

Parcă nici nu ai fost
valul clipei păgâne
într-un spaţiu anost
fără ieri, fără mâine...

Părcă n-ar mai fi timp
pe acest mal de risipă
unde dorul îmi strâng
şi-l ascund sub aripă...

poezie de Gabriela Marieta Secu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înmormântat deja... mâine

Am o imensă milă de mine, cel ce va fi-ntr-o zi în cimitir
aproape gol de haine putrezite,
cu oase pe deasupra,
de frumuseţea formei dezgolite
în atât de negru, nesfârşit sub flori, sau pir.

Poate-oi dori să mă ridic, nu ştiu, un pic,
dar văd că nu se va putea,
că atât de grea pe creştet va fi crucea,
de atâtea păsări, ce vor poposi, vor sta,
făr' să le mângâi cântecul ce-mi zic.

Voi fi milenii nemişcat, o lenevie
în lumea de departe, istovândă,
de aceea aş vrea de-acuma să-mi las gând,
când nu voi mai putea izbândă,
ce nu voi mai fi... un nimic demult, nici amintire vie.

Îmi storc mintea de logic şi sufletul, o ştiu,
m-agăţ cu palma întinsă, cu degete de atins,
să mă ating pe mine,
cel rece, de nerecunoscut de stins...
mă văd şi mă plâng singur, înmormântat de viu...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brâncuşi, artist vizionar, "a făcut piatra să cânte" (cum a spus el însuşi), i-a dat pietrei inerte viaţă şi a făcut piatra să zboare: el nu a sculptat fiinţe şi obiecte, ci a sculptat esenţe; el nu a sculptat păsări, ci a sculptat zborul; nu a sculptat îndrăgostiţi care se sărută, ci a sculptat sărutul; nu a sculptat finitul, ci a sculptat infinitul; nu a sculptat clipa, ci eternitatea.

aforism de George Budoi din Arta şi artiştii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (24 iunie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!