Hei, tu, te-ai descurcat bine

atât a spus,
m-a înhăţat şi m-a aruncat pe umeri. eram uşor ca un nor.
şi devenisem transparent, mai ceva ca mister celophan
am privit în urmă. urmele mele se evaporau
şi-am râs ca un nebun. era ultimul râs
v-am tras-o fraţilor!
nici nu o să mai ştiţi că am trecut printre voi
nălucă plină de regrete
o să vă aştept
timp am.
şi-oricum, altceva mai bun nu am
de făcut

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am timp

Dumnezeu ştie. nu am timp de fleacuri. luaţi dragostea din calea mea
lăsaţi-mă să-mi văd de treabă. atât multă treabă. aş putea să vă răspund dar nu am timp
viaţa asta e atât de scurtă şi am atâtea de făcut.

învăţ. acumulez. atât de multe de învăţat. şi atât de puţin timp.
viaţa trece pe lângă mine. nu se întreabă dacă eu văd ce e în jur, dacă am timp să observ
şi sincer nu am timp nici să privesc cerul, nici ce e în jur. alerg către destinaţie

acum am timp. ştiu atât de multe şi am uitat atât de multe încât mă întreb dacă a meritat
aş vrea să ştiu cum arată un răsărit în plină iarnă dar nu mai există o altă iarnă pentru mine.
aş vrea să strivesc un fir de iarbă între dinţi să-i simt gustul, dar nu va mai fi o nouă primăvară

acum am timp şi pentru mine şi pentru alţii. mai bine zis am timp să mor
viaţa a trecut pe lângă mine luând cu ea răsărituri şi apusuri, gusturi, mirosuri, atingeri pierdute
am atât de multe de spus şi atât de puţine întrebări. acum am timp. degeaba.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunetul din spate

urmele mele încălzesc treptele nopţii
şi cuvintele ei sparg în boboci
lăsând parfumul să capete consistenţa vocalelor

cineva îmi caută urmele şi le ia în stăpânire
le simt lărgindu-se, adâncindu-se,
cuprinzând necuprinsul care le astupă gura

viaţa asta e mereu pe urmele mele
nu mă slăbeşte o clipă din ochi
nici chiar atunci când mă opresc să citesc lista

las în urmă o mare de cuvinte cosite
dacă ar fi crescut s-ar fi copt în mii de combinaţii
răspândind sămânţă bună de semănat

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi am visat zăpadă

venea încet, ca o revoluţie, acoperind cu tăcerea ei toată rumoarea
tot zbuciumul şi toată tristeţea strânsă.
sufletele noastre alergau, fecioare despletite, uitând căderi şi spaime
uitând până şi neuitatele

atât de rece şi atât de caldă, mă încălzea, mă respira, mă ascundea
eram un bob de grâu aruncat de mâna semănătorului
cu mult înainte de a mă naşte
cu mult înainte de primul cuvânt, de prima spaimă, de prima tăcere

urmele. lăsaţi urmele să trăiască. nu ni le astupaţi, alungaţi ignoranţa
pentru că de le veţi regăsi nu le veţi mai înţelege
sau poate că topindu-se ele vor intra în carnea firii, înrădăcindu-se
nu ştiu ce va fi mâine dar astăzi... astăzi am visat zăpada

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii mei

Eu v-am purtat în braţe şi în pântec,
V-am înfăşat în scutec de lumină,
V-am alintat în versuri şi în cântec
Şi v-am ţinut de mână prin grădină.

Am râs şi-am plâns atâta împreună,
Iar vremea nemiloasă a zburat,
Acuma grijile când se adună
Noi lăcrimăm, dar, sigur, separat.

Copiii mei, în lumea asta mare
Veţi întâlni atâtea nedreptăţi
Şi oameni prefăcuţi ce sunt în stare
Să vă arunce-n mii de greutăţi.

Voi să priviţi în urmă cu putere,
Să v-amintiţi de zilele când eu
V-am spus că-n clipe mute de durere
Atelă fi-va Bunul Dumnezeu.

Oricâţi vor încerca să vă convingă,
De farisei pământu-i plin mereu,
Să ştiţi că nimeni n-o să vă învingă
În suflet de-l aveţi pe Dumnezeu.

Când veţi simţi că unii vor trăda,
Şi-n inimi au doar ura ca reper,
Copiii mei, de lacrimi vor brăzda
Obrazul cald, să vă uitaţi spre cer

Şi nu uitaţi, că numai în credinţă
Muncind cu drag, cum aţi făcut prin timp,
Veţi dobândi în toate biruinţă
Şi-al nemuririi veşnic anotimp.

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce au făcut din mine? Ce am făcut din ei?

poate un peşte din acvariu să privească de la depărtare ce se întâmplă în acvariu?
atâta timp cât viaţa e o cuşcă şi eu sunt maimuţa care îşi ia porţia zilnică de mâncare lăsată
cum pot să spun cum e afară, în junglă, în libertate deplină?

chiar dacă ne naştem liberi, suntem învăţaţi să ne spălam, să ne tundem, să vorbim frumos
suntem învăţaţi să respectăm toate interdicţiile şi să atacăm cu pietre orice abatere
astfel încât să ieşim din viaţă obosiţi şi înstrăinaţi, alienaţi, abandonaţi

ca să ştiu ce au făcut din mine tabuurile şi interdicţiile
ar trebui să-mi amintesc ce făceam într-o viaţă anterioară când eram leneş
şi mă întindeam pe câte o creangă în căutarea mâncării

dar nu ştiu ce simte un leneş, nici măcar un vierme sau o albină nu ştiu
cred că mi s-a spus că omida trebuie să moară în pupa ei pentru ca fluturele să trăiască o zi
dar nu-mi amintesc nici de stadiul de omidă şi cu atât mai puţin cel de fluture

piciorul meu a călcat pe urmele altora străbătând acelaşi pământ
şi frământând poate aceleaşi gânduri
dar cu siguranţă că strigătul meu în deşert nu a fost auzit

umbra mea s-a intersectat cu o mulţime de umbre
cuvintele mele s-au tăvălit printr-o mulţime de guri şi speranţe
aşa că nu ştiu dacă cineva a simţit atingerea mea
nu. nu suntem ingeri... dar cred că ne-am fi dorit...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Analfabeţilor

V-am spus că sunt un om periculos
Şi nu mi-aţi luat avertismentu-n seamă.
V-am spus s-aveţi pentru persoana mea
Un plus de-ngrijorare şi de teamă.

V-am spus că fac teribil de urât
De sunt călcat puţin pe libertate.
V-am spus ca sunt oşteanul credincios
Dar care doar cu inamici se bate.

V-am spus să vă astâmpăraţi şi voi,
Cenzori capricioşi ai vremii mele,
C-o să vă coste scump măruntul moft,
De a ne face nouă zile grele.

V-am spus să puneţi mâna să munciţi.
Să nu mai tot pândiţi zeloşi din umbră,
V-am spus că n-o să placa nimănui
Pornirea voastră, tulbure şi sumbră.

V-am spus că vremurile s-au schimbat
Şi că situaţia e mai complexă,
Nu-i intelectualul - servitor.
Cultura nu-i ceva ca o anexă.

Şi lumea nu se poate cuceri
Umflând la cifre şi mimind tumulturi
Cu aroganţi şi trindavi doctoranzi,
Cu papagali care ţin loc de vulturi.

V-am spus şi am puterea să mai spun
Ca nu încape muntele în seră
Ca prea-i scurt drumul de la rai la iad
Şi de la căprioară la panteră.

V-am spus să nu-l fetişizaţi pe Marx,
Să nu-i păstraţi în spirt învaţătura
Şi voi într-una fără să-l ciţiti
Îl pomeniţi până vă doare gura.

V-am spus că bătălia pentru om
Nu iartă astăzi nici o dezertare
Şi voi v-aţi decorat voi între voi
Când lupta este în desfăşurare.

V-am spus că muzica nu-i un microb
Care ameninţă civilizaţii
E-a omului pentru a fi mai bun,
V-am spus: ceva care să-i placa daţi-i.

V-am spus, concetăţeni analfabeţi,
Şi luaţi aminte şi să ţineţi minte.
Dar nu ştiam ca v-aţi născut şi surzi
Şi scoateţi arma când vedeţi cuvinte.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Margarete

vine! nu vine! vine! nu vine...
aşteaptă!
aşa mi s-a spus de nenumărate ori
încât am ajuns să cred că asta-i numele meu adevărat
vine! nu vine! vine! nu vine...
fiecare zi se prelungeşte până se lipeşte de alta
şi tot aşa, zi după zi, epuizarea se căţără lingându-mi picioarele
aşteaptă. aştept. aşteaptă. aştept. aştept. aştept.
după care mi-am zis că am devenit zeul aşteptărilor
aşa cum şi Luna este zeiţa mareelor
aşteaptă!
şi-am aşteptat, dar Godot venea întotdeauna după unsprezece seară
abia târându-şi picioarele de la teatru şi se prăvălea lângă mine
zicând stins "a fost un triumf"
după care îşi desfăcea pachetul şi lua o muşcătură zdravănă
din tăcerile sleite... dacă ai fi văzut...
aşteaptă!
şi vedeam revoluţiile spălându-şi mâinile de sânge
nopţile ca şi cruciadele aveau ore bine stabilite
iar paznicul striga lipindu-şi incertitudinile
de suflul felinarului
aşteaptă!
şi Golgota fremăta sub biciul ploilor fulgerate
încât până şi perdeaua templului
a fugit despletită din calea istoriei
aşteaptă!
şi-aşa am aflat că la început a fost cuvântul
şi cuvântul eram eu şi eu eram cuvânt
aşteaptă... mă

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare

Fraţilor,
mi-au spus ai Cloei despre voi...
că-n grădinile iubirii
aţi lăsat omida firii
să vă strige trandafirii
din Eden;
Că din nou la voi pe vale
toate crengile sunt goale,
că n-au mai rămas petale,
nici polen.
Fraţilor,
mi-au spus ai Cloei despre voi...
că fecioarele-nţelepte,
nu mai stau cu drag s-aştepte,
priveghind pe-a nunţii trepte,
ca surori;
că mireasa de mâhnire,
nu mai ţese in subţire,
pentr-a-ntâmpina pe Mire
sus pe nori.

Fraţilor,
dar unde-i dragostea dintâi?...
Dacă azi aveţi mânie?...
câţiva ani şi nu o mie,
cum veţi fi o veşnicie
sus pe plai?
Dacă azi aveţi zăvoare,
aveţi avea în ceruri oare
câte-un Rai de fiecare,
câte-un Rai?

Fraţilor,
să ştiţi că vremea s-a scurtat.
Las´ să fie holda plină
şi de spini şi de neghină!
Grâul lângă grâu să-ţi ţină
spicu-n vânt.
Cine-i spin cu flori deşarte,
spin să fie mai departe!
Cine-i sfânt, mai sfânt să-şi poarte
rodul sfânt!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

şi m-am trezit plângând

am obosit.
somnul meu duce în spate toate spaimele lumii
şi încă nu dă semne că s-ar opri
cu toate că trupul meu îşi cere odihna

singur, în mijlocul lui niciunde
acolo unde cerul coboară şi-ţi sărută fruntea
doar eu cu singurătatea mea nelămurită
şi cu temerile mele

mi-aţi pus mantie roşie pe umeri
ca să ştiţi cine e cel ce plânge
şi să fugiţi cât mai departe
să nu vă stingă ploaia lacrimilor

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Facerea viselor

Visele mele v-au făcut
Foste iubiri ce v-am crezut.

Visele mele-s vinovate
Că v-au făcut adevărate.

Şi-apoi, când m-am trezit mi-am zis:
Eu v-am făcut, eu v-am ucis!

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (26 decembrie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când a plecat tata

Mi-am promis ca un legământ
Să construiesc cel mai frumos poem
Pentru
Tatăl meu
Când a plecat eu eram un copil de 38 de ani
Dus bine pe la femei şi înmugurit
Cu ceva timp înainte îmi vorbise adânc
Grav şi neobişnuit despre explicaţii şi sensuri
Adevăr tăios ascuţit gata să-ţi taie beregata conştiinţei
O discuţie lungă ca o muşcătură de trandafiri îndoliaţi
Apoi a venit ziua, fatală, nepregătit, revoltat
Nimeni nu mi-a spus nimic într-o conspiraţie mizerabilă
Aveam să îmbătrânesc într-o zi cât tata
M-au împins să-i iau locul într-un lung şir de taţi
Care începe odată cu Tatăl ceresc
Am vegheat mut o noapte neagră cu el în capela friguroasă
Să mai învăţ ceva, să înţeleg, mi s-a făcut rău
Nu înţeleg nici azi cum a fost posibil aşa ceva
Cum a putut cineva care cunoştea toate tainele lumii
Un portavion navigând îndrăzneţ printre bărcuţe invizibile
Să plece aşa, fără regrete, liniştit, un zbor de cocor
Lăsându-mă în urmă buimac într-o răscruce de vânturi
Cu o viaţă de trăit fără busolă şi aplauze

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al treilea Crăciun fără mama... - Gol de sine

Mamei mele, Cătălina

Timp spre-a exista? Nu are!
Timp să moară? Nici atât!

Se mişcă iute – abundenţa alergării
de regăsit e-n tot ce s-a trecut...

Timp – ce-ar fi al nu ştiu cui avut –
timp care, iată, nu-i al său – atât!

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept...

Aştept ca lumea să se schimbe,
Să ne-ajutăm, să fim mai buni,
Dar asta doar de noi depinde,
Iar de tandreţe suntem imuni.
Schimbarea-i grea, nici nu-ncercăm,
Mă simt învins, sunt solitar,
Nu simţim, doar judecăm...
Aştept schimbare, dar în zadar.

Aştept ca voi să mă-nţelegeţi,
Să ştiţi de ce sunt diferit,
Să m-ascultaţi, să mă cunoaşteţi,
Să ştiţi de ce sunt eu smerit.
Îmi doresc să m-acceptaţi,
Să ştiţi cum sunt şi cum am fost,
Să mă-nţelegeţi şi s-apreciaţi...
Aştept degeaba, e fără rost.

Aştept voinţă, aştept schimbare,
Să vrem să fie diferit,
Aştept tandreţe şi ascultare,
Să nu mai judecăm greşit.
Aştept dorinţă, consimţământ,
Să vrem cu toţii ce e drept,
Aştept să uit de-acest cuvânt,
Să nu fiu nevoit s-aştept.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Don Siempre: Să nu uitaţi! Totdeauna legea miroase mai frumos decât hoţia! Acum însă v-am prins! V-am încercuit! Sunteţi atât de plaţi, atât de mici, că nu puteţi sări nici măcar peste o linie! Vânturi statornice am făcut din voi...

replică din piesa de teatru Don Siempre, scenariu de Valeriu Butulescu (2005)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Că v-am greşit, vă cer iertare!

Ah, am păcate omeneşti
Cât nici cu gândul nu gândeşti,
Păcate multe, fără număr,
N-am dus o viaţă de călugăr.

Mai multe ca nisipul mării,
Ca frunze-n codrii toţi ai ţării,
Cât nu-s de mulţi în mare peşti,
Că de le numeri te-ngrozeşti.

La Judecata de Apoi,
Chiar Dumnezeu va da-napoi,
Văzând că sunt atât de multe
Şi-atât de grave şi oculte.

Ades trufaş cu voi am fost
Şi fără rost v-am luat la rost;
Am fost obraznic de nespus
Şi v-am privit semeţ, de sus.

Fiindcă-am fost trufaş şi prost,
V-am reproşat ce n-avea rost,
De multe ori v-am indispus
Şi voia mea eu v-am impus.

De multe ori v-am insultat
Şi v-am jignit nemotivat.
Azi sunt cuprins de remuşcare,
Că v-am greşit, vă cer iertare!

poezie de George Budoi din Păcatele şi Păcătoşii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (20 iunie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi ţin visul de sfoară şi îl înalţ să zboare

m-am înţepat într-o aşchie
globulele au dat năvală
un izvor de culoarea cireşelor a ţâşnit
aproape artezian m-am apropiat şi am sorbit
până mi-am înroşit dinţii
apoi am apăsat locul cu degetul arătător
şi am închis ochii
chiciura de flori se auzea trosnind cu fiecare fugă a vântului prin crengi
eram în anotimpul imprecis mă lua cu călduri
numai tâmplele albeau ca la îngheţ
am aşezat mâna sub jet de apă chiuveta a devenit roz
şi parcă mă scurgeam odată cu sângele meu
apoi m-am trezit singură într-un loc necunoscut de un verde ştrengar
nu mă temeam de această linişte
părea să mă aflu înr-o nouă viaţă
totuşi privindu-mi palma am tresărit
un copac creştea din locul acela ramură cu ramură frunză cu frunză
nu ştiu cât timp a trecut tot privind cum se înalţă
venele mele erau rădăcini
îi devenisem pământ
în curând aveam să-l văd înflorit zburătăcit de păsări
şi pe fiecare braţ câte-o casă ridicându-se
apoi din acele case au început să iasă copii
au crescut s-au iubit şi lumea îmi părea doar din copaci în floare
am privit cerul limpede luna era un orologiu care măsura timpul
numai că eu locuiam într-un timp imprecis devenisem o ţarină plină de fluturi
o boare matinală m-a sărutat şi am ieşit din vis cum iese o poezie din muza ei

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi eu am furat

mergând pe stradă uneori tragi cu urechea, furi secunde din viaţa cuiva şi uiţi
citeşti o carte şi te regăseşti printre pagini, printre cuvinte şi vezi că un cuvânt se lipeşte de tine
aşa cum numai un cântec se mai ascunde printre cute de memorie şi nu-ţi dă pace

când eram copil mi-am dorit şi eu o hoţoaică să fur caise
dar ori era prea înalt gardul, ori hoţoaica era prea scurtă ori eu o uitam prea des
cert e că amintirea nereuşitei mă bântuie. eu de ce nu pot să fur?

la şcoală făceam şi eu copiuţe, copiam de câte două, trei ori
rezumatele, formulele şi ideile până când copiuţele deveneau inutile şi scriam liber
dar în ochii colegilor eram omul care avea copiuţe clare, nu tocilarul

mi-am propus să fur inima câtorva fete dar multe din ele nu aveau.
o păstrau acasă în loc sigur departe de ispită
iar cuvintele mele zăceau aruncate care pe unde

acum nu mai fur. nimic. am obosit să aştept. am obosit să sper
ciudat e că nimeni nu vrea să fure de la mine cu toate că am atât de multe cuvinte
ce riscă să cadă în uitare

eu fur, tu furi, noi furăm, ei fură... întreaga viaţă am fost furat fără să pot acuza pe cineva

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uvertură la Cântecul Apei

Lună plină – de când timp este acolo?
Întreb cerul albastru, înălţând cupa cu vin.
Nu ştiu cărui an îi aparţine această seară în Palatul Celest.
Doresc să încalec vântul şi să mă întorc acolo,
Dar mă tem de turnurile de jad şi de holuri,
Sunt atât înalte, trebuie să fie îngrozitor de frig.
Mă ridic şi dansez, flirtând cu umbrele mele atât de distincte.
Cum o fi oare acolo jos, printre muritori?

Pivotează în jurul pavilionului roşu
Şi luminează în diagonală prin fereastra fermecată;
Strălucire – şi nici o nevoie de somn.
Să lăsăm deoparte resentimentele;
Cum poate exista ceva atât de întreg, de complet, la vremea despărţirii?
Am regrete şi bucurii, despărţiri şi întâlniri;
Luna evoluează pe ceruri clare şi ceruri înnorate, cu obraz palid sau auriu –
Nu există perfecţiune de la începuturile lumii,
Doar speranţă pentru o viaţă lungă
Şi frumuseţe care trebuie împărtăşită,
Chiar dacă ne despart o mie de mile.

poezie de Su Shi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt în stare a vă descrie nici ce am privit cu ochii mei, nici ce am întâmpinat, de nu am fost în stare a vă scrie nimic. Atât vă spun şi vă rog să spuneţi la toţi că nenorocitul meu frate a murit, în cea din urmă mizerie şi moartea i-a fost cauzată prin spargerea capului ce i-a făcut-o un nebun, anume Petrea Poenaru.

citat din Henrietta Eminescu (22 iunie 1889)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!