Ancora sufletului
apasă gânduri pe umeri
atârnă veghea pe gene
în labirintul gândului nespus
picură ceară din neguri uitate
susură amintiri din amintirile moarte
eu scriu pe coji roase de arțar cuvinte
le așez tăcute pe aripi rupte între coperțile timpului
ochii aprind stele
căutând pietre pe fundul mărilor
ei, un demiurg, tăcut...
un fir de iarbă
a rămas agățat într-un zbor
țipăt ascuns într-un crin
se aprind aripi de humă
urcând către piscuri străine
cu făclii de amurg în privire
nisipul s-a revărsat din clepsidră
în mână a rămas fir de lut astupând sângele pierdut
pulsează timpul în artere
ceasornicul a stat
catargul agătat de nori printre stele
ancora s-a rostogolit în nisip
urlă zadarnic steagul căzut
eu scriu un vers pe matca timpului pierdut
mă ridic pe vârfuri de gânduri
netezind tăcerea din adâncuri
orologiul a încremenit
plouă cu flori în abisul privirii
cuvântul meu, un strigăt în apus
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Printre gânduri
locuiesc în scorbura lumii
alungat de toți și de toate
închis între gânduri, pierdut printre oameni
seara mângâi pietre sau ascult siderat tăcerea timpului
pic-pic-pic, apoi nimic
uneori strivesc păienjenii de pereții sufletului
nopțile rătăcesc printre umbre
stele nu am, le-am pierdut într-o fatidică clipă
la o partidă de cărți cu moartea
au rămas doar tragice cuvinte
ce se pierd la răscruce de drumuri
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drumul
trec umbre tăcute și mute
pe frunte gânduri opace
razele s-au ascuns într-un țipăt
mi's ochii acoperiți de ape
cuvântul se frânge și plânge
sfărâmat între gânduri zălude
ce neagră e noaptea în care pleacă de la noi cocorii
pe pleoape se scurg amintiri
închisesem în palme nisipul
ecoul a țipat, m-am trezit
nisipul se scurgea haotic din sparta clepsidră
la capăt așteaptă tăcerea
din lut milenar fac o candelă
să-mi lumineze pașii către adieri eterne
printre frunzele uscate ale vieții
atunci am găsit drumul spre necuprins
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se aprind felinare
se scurtură zorii sălbatici pe drum
respiră vântul printre gânduri răzlețe
pașii de humă se strâng, se adună în crâng
pătrunde adierea nebună în vatra străbună
se aprinde și glasul ploii în noapte
zac stele ascunse sub ape
sunt suflet chinuit care zace
neliniștea asta nu îmi dă pace
o rază zace uitată în fereastră
trec clipe în goană nebună să spună
privirea mi-o poartă departe-departe
amurgul a căzut de pe umăr și tace
curg amintiri din vise trecute
se desfac sub pași galbene frunze
e târziu și e toamnă
adun între roase coperți alte gânduri
caut o cale în beznă
bezna cheamă timpul rămas
trece o pasăre în zbor trecător peste ape
astăzi scriu femeie pe boltă
sprijin de ceruri cuvintele mele
aprind felinare în suflet cu versuri de lumină
căutând în gol nesfârșirea
respir adevărul și strig
lasă-mă Doamne să aștept învierea
în ochiul de apă din pleoape
să fiu o rădăcină a clipei ce vine
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între gânduri
lumina zace într-un colț
mi-e sufletul ros de gânduri târzii
la răscruce de zboruri
cer timpului odihnă să scriu
în adâncul clepsidrei noi începuturi
așteptând zorii de apă
plutesc pe aripi înghețate de foc
decojesc tulpinile lumii
să fiu frunză la umbra nucului bătrân de acasă
sunt stâncă a zilei nesfârșite
să șterg pleoapele umede ale nopții
sunt marea rătăcită în ceață căutând veșnicia chemării
mă ridic umil și stingher
strivind sub pași umbra uitată
clepsidra e goală
măsoară umbre trecute
sfărâmat între gânduri
ascult ecoul clipei ce trece
mă arde atingerea Ta
cu pașii mă plimb prin izvoare de humă
să învăț să scriu pe boltă silabe de taină
înnodând în zori pământul cu un surâs
urcând pe trepte spre pânze ce ard într-o zare
sunt vuietul lumii în amurg
sunt lacrima mulțimii în ceață
sunt glasul ce țipă sfredelind necuprinsul
sunt valul ce îmbrățișează femeia
sunt fluture îmbrăcat în lumină
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pulberi de gânduri
soarele a căzut și a plâns
ploaia a tăcut printre munți
doar cuvântul a rămas răstignit într-un gând
ieșind din mine m-am adăpostit într-o picătură de apă
rămasă în căușul unui cuvânt nerostit
nimeni nu m-a văzut
toți erau ocupați cu nefirescul cotidian
eu rătăceam căutând zadarnic un eu
eram o stâncă rătăcită în valuri
cu fiecare pas mă îndepărtam de mine
dincolo de noapte zăceau
niște puncte cardinale aruncate aiurea
munții iși spijineau umerii pe focuri de stele
căutând cu pașii un țărm
pe țărm rătăceau mioare tăcute
eu căutam bezmetic turnul luminii
acolo dormea timpul
în tăcerea incoloră a lumii
pășeam printre râpele joase
mă înțepam în spini
lăsând la fiecare colț o rugăciune
la final, mă întorc pășind printre secole frânte
din larg valuri vin
să spargă lumina în pulberi de gânduri
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La picioarele sufletului
scriu rânduri în piatră
în ochi curg stele
trec ore deșarte, tăcută și rece'i așteptarea
foșnesc valuri pe buze
geme piatra aruncată în deșert
mă doare trecutul din sângele meu
dar cine sunt eu
felinare atârnă pe ziduri
sub tălpi ard amintiri
mă cațăr pe boltă, luceferi să aprind în freamătul nopții
sunt lavă, sunt vulcan solitar
fămă-mă Doamne un fluviu să spăl păcatele lumii
deschide-mi aripi să zbor
peste țărmuri de mare, în apusuri de toamnă
iau adierea dimineții în palmă
pe aripi de petale o pun
să aduc în zori mireasmă de suflet peste oraș adormit
respiră ramura uscată în prund
străbat orizontul la lăută cântând
împletind pe coline covoare de stele
pe umeri port anii de ploaie iar glasul mi-e tainic cuvânt
din frunze căzute șoapta se înalță
toarce iarba născută în privire
sunt vers, sunt suflet, chemare
mă așez la picioarele crucii
să spăl cu lacrimi cămașa
mă ridic din genuni spre lumina trăirii
răsărind în zori printre flori
scriu rânduri în piatră
în ochi curg stele
trec ore deșarte, tăcută și rece'i așteptarea
foșnesc valuri pe buze
geme piatra aruncată în deșert
mă doare trecutul din sângele meu
dar cine sunt eu
felinare atârnă pe ziduri
sub tălpi ard amintiri
mă cațăr pe boltă, luceferi să aprind în freamătul nopții
sunt lavă, sunt vulcan solitar
fămă-mă Doamne un fluviu să spăl păcatele lumii
deschide-mi aripi să zbor
peste țărmuri de mare, în apusuri de toamnă
iau adierea dimineții în palmă
pe aripi de petale o pun
să aduc în zori mireasmă de suflet peste oraș adormit
respiră ramura uscată în prund
străbat orizontul la lăută cântând
împletind pe coline covoare de stele
pe umeri port anii de ploaie iar glasul mi-e tainic cuvânt
din frunze căzute șoapta se înalță
toarce iarba născută în privire
sunt vers, sunt suflet, chemare
mă așez la picioarele crucii
să spăl cu lacrimi cămașa
mă ridic din genuni spre lumina trăirii
răsărind în zori printre flori
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zborul
mă apasă cuvântul și timpul e rece
un joc de clipe în scorburi
ascult foșnetul timpului
printre frunzele vestejite ale sufletului
cuvântul a tăcut
se așterne vecia peste gânduri prăfuite
fulgerul s-a ascuns în rana cerului
ca o lumină fugară
pe tălpi purtam văpăi în freamătul zilelor arse
felinarele atârnau strâmbe pe aleile lumii
căutam un fluviu să învăț nemurirea
cu foc îngeresc
peste livezi de măslini înfloriți
sub cerul descătușat de gânduri
sunt mugure de țărână
respir sălbatic, visând să renasc
ca o petală întinsă peste țărmururi de suflet
acolo, în larg, lângă mare
căutând lumina vieții în neguri străbune
sunt trup din sângele mării
lunecând în lumini
prin văluri de ceață
rătăcit în abisul cunoașterii
iau cu mine raza de soare
în zbor etern peste ape
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvântul
umbrele se șterg în zori
răsar pe mal albi nuferi
eu scriu cu pana înmuiată în noroi
durerea în cuvântul dintâi
cuvântul se zbate în mine
căutând timpul ce vine
mă scurg pe pagina goală
cuvântul în taina Ta se întrupează
eu scriu în cuvinte nevăzute
chipul și minunea de a fi
o lacrimă de înger peste pleoape
e zbor presărat cu stele
adie lin, în chip de flori peste câmpiile sufletului
eu caut să scriu în slove
chipul și minunea de a fi în vers
lumina Ta
în noaptea din noi
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-o zi
tic-tac, tic-tac
ceasul s-a poticnit într-un ciob
s-a oprit, apoi a tăcut
am țipat atunci la porțile timpului ucis într-o noapte
nimeni nu m-a auzit
uneori mă regăseam între buze ascunse în primăveri
atingeri din trecut, pe unde am trecut odată, poate niciodată
o adiere îți mângâia paloarea unui surâs
foșneau frunze uscate în toamne uitate
eram scoică risipită în nisip milenar
un suflet pierdut într-un psalm
căutam un strop de mare, în zare
mereu mă întrebam, mai era marea o mare
alteori desenam pescăruși pe asfalt, mă priveai
renășteai în zori din mare, în cântecul tragic al valurilor
la ceasuri târzii îmbrăcate în șoapte
se frânge amurgul, cuvintele au început să mai moară
tăcerile mă apasă, eu zac în negura lumii, printre lacrimi, păcate
uneori ascult tăcerea în noapte, mă doare
pic-pic, apoi nimic
e ceară în suflet, sunt suflet de ceară în bezna milenară
un suflet sfâșiat, trecător pe drum la ore târzii
mă zbat și mă tem
pe frunzele reci se scutură amintiri, se scutură și timpul rămas
clepsidra lumii e spartă
rătăcit în valuri târzii, te caut în noapte, străină sau cine oi fi
stingher călător printre șoapte, sunt frântură de vis din timpul ucis
de rămas nu a rămas nimeni
amurguri de ceară se aștern peste pleoape
plâng stele pe cer, mă ceartă, mă cheamă
și totuși doar pe tine te așteaptă
femeie a nopții, femeie în noapte
plouă prelung și mi-e frig
plouă și timpul spală gânduri în piatră
fiorul nopții uitată, în noaptea existenței noastre
ploile se întorc în privire, e toamnă în mine, în lume, în toate
femeie, suflet scăldat în lacrimi culese din rouă
sunt umbră în penumbra lumii în timpul uitat între pleoape
visul mi-a furat trecutul, dar unde-i prezentul
timpul s-a unuit cu marea, descarcă ochi din cer, într-o noapte
așa mă regăsesc despuiat de primăveri în fiecare vară ce-a rămas
dar ce-a rămas astăzi din lume
unori desenez cai liberi pe scoarța copacilor, să aud în zori, tropotul lor
în zare cresc rădăcini
ancorez uneori, sunt suflet pe mare
se sparge un val într-o scoică în timp ireal
cuvântul meu e sărut, al unui străin ce a iubit odată, o fată
de voi veni la răsărit de gânduri, într-o zi oarecare
să smulg de pe umeri trecutul
să știi că am venit dintr-o eră ratată pe un tărâm de umbre
sub tălpi freamătă iubirea
uneori conturez universul cu un surâs
mă reîntorc în zori să aprind candele în altare de suflet
să mă aștepți femeie în poartă
azi, am venit, am venit acasă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Raza de soare
sunt trubadurul lumii
în mâini o chitară, în suflet o rană
mă apropii de tine
dispare și timpul rămas
mă nărui în gânduri
pe piscuri, în ceață
se aprinde privirea
o clipă, pe raze de soare
cuvântul a tăcut
în cer pulsează un foc necunoscut
pe umeri mantie de flori
culese de pe câmpuri, în zori
în ochii tăi adânci se scurgeau zările senine
un dans înalt în ceruri
tu și eu
doi fulgi ușori și visători
un zbor fără spațiu
dispare și timpul rătăcit într-o privire
femeie, lacrima iubirii
umbre pe cer în tainic mister
se aprinde iubirea
o clipă
pe o rază de soare
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În liniștea nefirească a lumii
trăiesc între gânduri învelite în ceață
cine sunt
de ce sunt acel ce nu mai sunt
unde merg
de ce merg
într-un timp pierdut în răstimp
poate sunt o idee greșită a timpului real
cine știe, azi a știe...
pășesc într-un răgaz al luminii
întins pe un covor de gânduri
în neliniștea somnului
născut din lacrima timpului
în jur stele pustii
aș fi plâns
dacă aș fi fost fericit
trecusem aiurea printre anii trecuți și pierduți
am hotărât să vorbesc
dar cui
auditoriul plecase de mult
pălcuri de gânduri
tulbură astăzi stele obscure
pe lângă drum pășește un nebun
în liniștea nefirească a lumii
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din Pe tabla vieții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aripi arse
e toamnă, se scurge tăcerea în scorburi
și timpul coboară agale pe pleoape
mă scurg în suspin căutând eterna iubire
visam o lume de taină în cuvânt nenăscut
să așez în orbitele goale lumina divină
sunt mugur în pământ înghețat
mi-e neliniște sângele și boală e timpul
sunt val răsfirat în alt val pe tărâm ireal
trubadur rătăcit într-o tragică soartă
în poartă plânge durerea și cântul
dar ce este cântul fără un ideal
ceasornicul bate aproape, tot mai aproape
apoi mă desparte pe mine de noapte, se pierde între șoapte
tăcerea mă înfioară și nu-i prima oară
sunt inimă de lut cioplită în piatră
cuvintele se scurg, miros de crin
pe unde trec atunci când vin
pleoapele plâng în frângeri de șoapte
pășesc spre izvoare căutând zadarnic o mare
tăcerea a rămas agățată de buze flămânde
curg lungi ploi peste suflete goale
mi-e somnul prelung între ape
susură visul rămas departe-departe
mă rotesc în spirale căutând zadarnic un cer
mi-e aripa arsă de raza crudă de soare
se scurge ceara în palme, mă arde, mă doare
cad Doamne, rănit, la picioarele Tale
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pasărea
tăceam și răsfiram cuvinte
în crâng se zbăteau ca să cadă
galbene frunze
lumânarea s-a stins între lacrimi de ceară
am luat de mână cerul
să îi arât ce a mai rămas din oameni
mă îmbrac în haine de pământ
să ascult tăcerea cuvintelor ce mor
aici, târziu, la țărm uitat de mare
sunt cântec în amurg
pe buze foșnește cuvântul a valuri
să aprind în ochi curcubee
în poarta vieții o făptură
atât de albă, atât de pură
pășește încet către cer, pășește spre iubire
iubirea sufletului în țipătul pământului
cuvântul este tril divin, e tainică chemare
iar cântul ei e dus spre alte zări de păsări călătoare
mă așez pribeag pe stânca goală
tot așteptând apusul
tu ai venit în zorii noi
din suflet preacurat să aprinzi lumini
nu te-ai ascuns în ziduri de tăcere
tu ai zburat, aleasa cerului, spre stele
dar totul a fost doar un vis
tu pasăre măiastră, închisă în colivii
azi scriu surghinuit pe drum de seară
mă arde ceara arsă și strig
arată-mi Doamne calea către ea
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultima frunză
un amurg se scurge
în plecări ce dor
mai stau în cerdac tot privind la cer
este atât de trist, e atât de gol
geamul este spart, privirea absentă
doar istorii curg la fără frecvență
deocamdată timpul s-a oprit
câmpia era arsă de cuvântul dintâi
căutând bezmetic cărarea
treceam lăsând în urmă pași
uitând de lume, de noi
în palme adunam stele pitice
într-o noapte, printre vise uitate
eram statui sfârâmate
rătăcite prin înghețul total
magici, ilogici, pe tărâm ireal
mai cânta o vioară în port
mă ascundeam elementar într-o femeie
tot căutând o floare printre flori
este frig și uit
umila existență a unui poet rătăcit între poeți
ce partitură dureroasă
tot scrijelind cuvinte pe coaja unui gând
despre acuta mea absență
știi, nu e ușor să scrii cu aripi frânte
mă apropiam în verb de tine
uitând adverbul la final
tot căutam în efemera existență
un început, la un sfârșit de drum
îți scriu femeie acum ultima prezență
plouă și este atât de frig în viață
la poartă timpul bate-bate
iar clipa asta nu mai tace
mereu oprit într-o plecare
scriam femeie, printre stropi de ceață, viața
am vrut să plec, să fug de de aici și totuși am rămas
se stinge ultima țigară și timpul ăsta amputat
a curs femeie iar ca altădată
o zi a fost și a trecut
atâta mi-a fost dat
să cânt în vers femeia ce astăzi a plecat
a căzut o frunză
ai plecat murind
printre versuri sânge
doar o frunză a rămas în urmă
și te scriu femeie cu aripi de înger
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chemarea iubirii
te caut în gânduri răvășite
printre ceaceafuri frământate
pierdut în plecări temerare
rătăcit în cuvinte nerostite
scriu ieri și azi
un vers doar ție
te aștept în amurg
pierdut în clipa cea dintâi
pe buze aduc aroma pură a unui vis
ce lungă e cărarea către tine
nu-ți cer decât să fiu al tău
o noapte sau o veșnicie
apoi, fie ce o să fie
dau de pereți cu toate
iubindu-te cu patimă în noapte
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultimul poet
desculț de idei
rătăcescpe aleile toamnei
sunt poetul ce plânge într-o rugă
învelind în maluri de humă ecoul
buzele oftează etern a valuri
mă ascund la sânul credinței
însetat de înălțimea luminii
mi-e cuvântul zbor sacru îmbrățișând văzduhul
din ochi curg stele
trec ore
grăbite și ele
lumina s-a contopit astăzi cu marea
în susurul cristalin al gândurilor nespuse
la răscruce de zboruri, strivesc timpul în palmă
căutând tăcerea îngropată
mai scriu un vers printre umbrele serii
sunt omul ce a iubit necuprinsul
și am făcut din tainice cuvinte o mare
clepsidra se zbate pe țărm
mă ard razele timpului și țip
din lacrimi zidesc turnuri la marginea norilor
căutând în șoapte de pământ, nectarul iertării
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cocorul
aici sunt ape zbuciumate
aici plâng norii si cocorii
aici curg lacrimi în cetate
amurgul în triste lumini se scaldă
o lacrimă se scurge în sânge
stau rezemat de mine
afară e frig și e vânt
sorb din clipa amară a unui gând
în ochi doar întristare și timpuri amputate
sunt beat sau visez
pe jos cad petale de flori
sunt lacrimi ce curg dintr-un trup
ce arde pe un rug
ma cațăr către soare
în mână a mai rămas o pană ruptă și un dor
îmi ceri să scriu de centenar
nu vezi cum oamenii în jur, mai mor
azi unul, mâine altul
uciși de demonul unui trecut barbar
privesc cum triste raze
se frâng într-un pahar
sau poate în altă zare
spre stele îl arunc
se sfarmă în cioburi mii
aici pe ăst pământ
odată pur și sfânt
sunt biet suflet plăpând, rătăcit într-un gând
pierdut pe aici, nu știu când
sufletul
sufletul, un trup însângerat
pe treptele murdare ale vieții
a rămas tăcut
de nimeni văzut, necunoscut
nu sunt singur
lângă mine zac
lumina și întunericul, în tăcere
mă dor lanțurile vieții
sânge pe dalele timpului
m-au înfășurat în tristețea cotidiană
singur, pas lent incoerent
bere fără alcool
beții cu ecou
căderi în gol
scuze fără răspuns
în timp ascuns
căutări sterile, toate inutile
ale unui timp pierdut demult
ce să mai caut
doar ascult
cum picură tăcerea
prin geamul spart
al unei vieți
fără sens
într-un deplin consens
singur cu tăcerea timpului
am obosit
au trecut anii
împrăștiați
de mine, de viață
păsări călătoare țipă în zbor
zbor călător
pleacă, mor
a mai rămas
doar un cocor în zbor
pe cerul ăsta trecător
stau la mansarda timpului
trecut, prezent sau viitor
aștept să zbor
un singur zbor
spre infinitul clipei trecător
mă înalț la cer
munții înalți să îi dobor
cu hohotul meu, un râs homeric
ha-ha-ha
cad, ceara a curs peste sufletul meu
pe asfaltul murdar
a rămas un trup zdrobit de întrebări
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Surâsul
pășești printre ascuțite stânci
uitate de vremuri, de lume
unde astăzi te duci...
nu'i timp de zăbavă și clipa se scurge
amurguri în sânge
și viața e val rătăcit pe câte un mal
mal al uitării, mal al iertării
păcate și lacrimi din timpuri străvechi adunate
pe stânca gravată
ești picătura din gândul rătăcit între stele
din pietre răsar flori
se desfac încet-încet
trăiesc aroma unui vis
astăzi proscris
apoi pier în nisipul stelar
n'am cale, n'am habar
timpuri trec, se mai petrec, în zadar
frunzele se dăruie zorilor
în dimineți, printre stropii cruzi de rouă
pe cer, sălbatice păsări
țipăt în vânt
sub degetele timpului
ating noaptea cu ochii gândului
în norul cenușiu al privirii
căutam surâsul dintâi al iubirii
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pescarul
s-a uscat iarba amurgului
cad frunze, mi-e frig
susură mlaștina, plânge un pârâu
rătăcit într-o vale
în mâini port candela sfântă
căutând pe Isus
sunt suflet pribeag rătăcit între pleoape
trec fugar printre stele, pe ruguri arzând
privesc cerul orb prin bulgări de ceață
fereastra lumii a rămas agățată de un gând
e seară, e târziu și e fum
tropot în zori
caii sălbatici în iarbă
se spulberă lacrimi în vânt
colindă urme pe drum
se stinge tăcerea în tragic suspin
plâng cocoșii sălbatici pe dealuri
eu rătăceam prin vechile scripturi
novice între flori, visător într-un dor
ochii stau să apună, apune timpul opac
foșnesc plopii pe drum
trece viața, iarăși acum
obosit, pășesc desculț printre lacrimi
tristețea a rugint între hrubele lumii
uneori mă încălzesc la focul zărilor
pescar pe o luntre, căutând zadarnic un țărm
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În noapte
bat clopote în amurg
pe dealuri de humă
se scutură un gând în vatra străbună
păsări zboară în goană
curg stoluri de gânduri
în zări încep apoi să piară
tăcerea din jur mă înfioară
e frig și e iarnă
un crivăț bate pe ramuri
se scutură pe gene și altul
ora confuză se lasă
cerul e grav și tăcut
se răsfrânge sub raza de lună amurgul
în parc vuiesc copaci goi sub omătul de ceară
pe masă arde o feștilă în sclipiri purpurii
ora a stat, ceas neschimbat
năluci alunecă pe lac
se zbat și pleoape rătăcite
pe buze a apus cuvântul
timpul se scurge iarăși și iar
în noaptea când se sting felinare
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!