Poveste uitată

ori de câte ori pot, dau fuga la el în colibă, mă aşez cuminte şi ascult
nici o noapte nu seamănă cu cealaltă şi fiecare leapădă boabe de rouă pe pleoape
dar asta e deja poveste. oricum ar fi, aştept cu-înfrigurare să vină seara

învaţă-mă să citesc te rog. şi astfel vei scăpa de povara nopţilor nedormite
şi ce vrei să citeşti? mă-ntreaba deodată întristat.
cărţi. la fel că tine. şi astfel voi putea să te ajut citindu-le şi altora poveşti

nu te pripi. cărţile prezentului îţi deschid ochii să vezi că lumea nu-i aşa cum pare
că răutatea doare şi că-i loc şi pentru rău şi pentru bine pe pământ sub soare
de ce să te încarci cu rana şi durerea altora?

nici cărţile trecutului nu te scutesc de suferinţă.
acolo poţi afla că niciodată omul n-a fost liber să se bucure de viaţă
şi toţi ne spun că viaţa e un chin: ce e ascuns nu poţi aduce la lumină şi ce-i afară nu poţi să ascunzi

dar cărţile ce povestesc ce va să vie?
acelea te vor răni şi mai mult în suflet, pentru că ştii
că niciodată nu vei reuşi să ajungi acele vremi

şi am tăcut. şi a citit. poveste cu poveste despre alte vieţi
dar într-un ceas de ispitire şi-adormire privit-am foile ce le citea seară de seară.
şi am văzut că-s albe şi pustii, purtând doar urma degetelor oarbe

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să citeşti doar cărţi pentru copii

Să citeşti doar cărţi pentru copii, aşa, ca-n şagă,
Doar cărţile pentru copii să te răsfeţe,
Elimină toate lucrurile cu miros de bătrâneţe,
Fă tot ce poţi să nu fii regretelor pârloagă.

Viaţa a devenit plictis de moarte
Nu pot să fac nimic, nici să desfac,
Însă iubesc acest ţinut sărac,
Pentru că nu le-am văzut pe cele de departe.

Într-un scrânciob de lemn, ferit de toate,
Copil, m-aş legăna cuminte, o binecuvântare;
Parcă-ntr-un delir, mi-aduc aminte cu-ncântare
De turnurile negre ale-acelor brazi, înalte.

poezie de Osip Mandelştam, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tom Beatty

Am fost un om al legii la fel ca Harmon Whitney
Sau Kinsey Keene ori Garrison Standard,
Pentru că am testat dreptul la proprietate,
Deşi numai la lumina lămpii, timp de treizeci de ani,
În camera pentru poker din clădirea operei.
Şi eu vă spun că Viaţa este un parior
Mai presus decât noi toţi.
Nici un primar în viaţă nu-i poate închide localul.
Şi, dacă pierzi, te poţi lamenta cât îţi place,
Nu vei primi banii înapoi.
Ea taie cărţile în aşa fel încât este greu să câştigi;
Aranjează pachetul să profite de partea ta slabă
Şi nu pentru a te înfrunta acolo unde rezidă forţa ta.
Şi-ţi acordă şaptezeci de ani să joci:
Dacă nu poţi câştiga în şaptezeci de ani,
Atunci nu poţi câştiga niciodată.
Aşa că, dacă pierzi, părăseşte încăperea –
Ieşi afară din cameră când ţi-a venit ceasul.
N-are rost să stai şi să tot amesteci cărţile,
Şi să-ţi blestemi pagubele, cu ochi încercănaţi,
Cerşind şansa de-a mai încerca o dată şi încă o dată.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte, cuvinte

uite!

poveştile n-ar trebui să fie adevărate
nu poţi lăsa tristeţea să inunde lumea
şi să condamni omul la nefericire

să ai grijă de tine!

dar nici o poveste nu e pregătită să te avertizeze
cine ar mai pleca la drum dacă ar ştii
şi atunci poveştile nu ar mai fi poveşti ci doar răsuflări de taină

în jur sunt lucruri pe care nu le vezi

şi ce nu poţi vedea nu există. dar totuşi poveştile există
şi cu toate că nu le poţi vedea le poţi asculta
şi pleoapele se prefac de sticlă

hei aşteaptă!

dar povestea nu are timp. după ce-şi trage sufletul
pleacă mai departe ca o ispită
şi te lasă aşa... fără suflare

sfârşit

poveştile nu se-învelesc în moarte
cuvintele le poartă-n zbor uşor printre uitări
şi doar o răsuflare susurată deschide cerurile către alte zări

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vagabond prin durerile altora

niciodată nu am fost atât de fericit încât
să-mi povestesc durerea
primei dureri din ziua de azi
îndurerată şi ea
din cauza
a ceea ce nu putea fi pentru mine-
un biet vagabond hoinărind
prin durerile altora

şi ce dacă durerea îmi anesteziază lacrima

orice lacrimă are povestea ei
şi-n fiecare poveste
sunt eu -
vagabondul ce stă la margine de drum
cerşind
mângâiere zilei

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu tine, cu mine...

[Cât încă nu-i târziu!]

Aţi întâlnit vreodată,
măcar un om,
făr-o poveste tristă?
Eu încă nu.

Tu poate... ai succes!
Dar, spune-mi:
ai timp si pentru tine,
si pentru acele...
nimicuri stupide,
ce-ţi dau împlinire?

Sau poate...
azi, ai iubire!
Dar te întrebi:
Pierdut-ai libertatea?

Ai bani!
Şi ce folos?
Unde-i acel prieten,
in faţa căruia
poţi fi... chiar "tu"?
Ştii ce vorbesc, nu?

Când tinereţe am,
mă doare ignoranţa.
Şi când am sănătate...
Ce idiot!
Cu câtă ardoare,
la ruletă o joc!

De ce ni se pare,
c-avem nevoie de mai mult?
Că niciodată nu-i destul?

Avem de toate,
şi totuşi...
ceva ne lipseşte!
Ştiţi ce?
puţină atenţie.
:-)

Ai lumea la picioare...
Omule!
Ai ziua de azi!
Abia a început!
Fii tot ce poţi...
mai bun!

poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey: Chiar cred că seara asta a fost destul de reuşită.
Joey: Da. Destul de reuşită. Perfectă. A fost... a fost o seară perfectă. Pace? Nu pot face asta.
Pacey: Ce anume?
Joey: Chiar şi atunci când totul este perfect, am impresia că nu e bine să am o relaţie cu tine şi îmi pare rău. Seara asta a fost drăguţă şi distractivă, iar tu ai devenit acest bărbat extraordinar, dar nu... Îmi pare rău. Dar nu simt nimic. Şi nu-ţi pot face asta ţie.
Pacey: Bine. Joey. Stai puţin.
Joey: Nu, Pace. E adevărat şi îmi pare rău.
Pacey: Şi ce?! Te temi. Nu-i aşa? Te temi. Şi eu la fel, crede-mă. Şi eu mă tem pentru că nu ştiu încotro ne îndreptăm. Adică eu cred că ar putea duce oriunde. Ar putea fi şansa noastră.
Joey: Nu o să fie.
Pacey: De unde ştii tu asta? Serios acum. Săptămâna trecută erai cu totul de acord şi acum îmi spui că relaţia dintre noi nu ar putea fi niciodată una reuşită. Nu ai de unde să ştii asta, Joey.
Joey: Şi îmi pare rău. Ştiu că e îngrozitor ce îţi spun eu acum.
Pacey: Dar cum? Cum poţi tu să ştii? Şi când ai luat decizia asta? În seara asta? Am crezut că seara asta a fost reuşită.
Joey: A fost. A fost perfectă.
Pacey: Şi atunci? Şi nu-mi spune că nu eşti speriată pentru că ştiu că eşti. Te ştiu de prea mult timp şi te-am văzut dând la o parte foarte multe lucruri bune ca să te las să faci asta şi cu mine acum. Ai fost mereu cel mai frumos lucru din universul meu. Şi sentimentele mele pentru tine mi-au demonstrat că pot fi o pesoană mai bună. Şi acele sentimente erau mai puternice şi mai înţelepte şi mai stăruitoare şi mai curajoase decât orice altceva legat de mine.
Joey: Pacey, opreşte-te.
Pacey: Jo...
Joey: Pacey!
Pacey: Când mă temeam de orice, nu mi-a fost teamă să te iubesc şi te-aş putea iubi din nou. Îţi spun since, asta ar putea...
Joey: Pacey, nu. Opreşte-te! S-a întors Eddie. Îmi pare rău. S-a întors aseară. A venit la bar şi...
Pacey: Ah. Bine.
Joey: Îmi pare rău...(Pacey pleacă.)

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deodată, în poveste

Ca şi cum aş fi intrat în poveste de la mijloc
copacii nemulţumitor de sterpi pluteau în tunici de zahăr
de parcă ar fi crescut direct aşa
cu trunchi şi ramuri alb murdare
dar strălucitoare
bineînţeles că totul era ireal şi frumos
nici nu mai vreau să văd copaci
aşa cum îi desenam la şcoală
ce primitiv!
ce nepotrivit pentru mijlocul poveştii
acolo unde-ţi dai seama că nu mai ai de ales
nu mai poţi spera că seamănă cu viaţa
confuzia dispare, e doar o poveste
dacă vrei, citeşti până la capăt
dar la sfârşit devii primitiv
vei găsi numai copaci verzi, galbeni sau arămii
şi nu decorul fabulos alb-gri
pe care l-am zărit deunăzi la mal de stradă.
Dacă aş fi pictat pădurea de îngheţată
la ora de desen, mi s-ar fi făcut foame
dar nu e vina nimănui
suntem primitivi pentru că murim
nu ştiu un lucru mai primitiv ca moartea.

poezie de Alexandra Pârvan din Suflare peste păpădii (2013)
Adăugat de Alexandra Pârvan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată nu e prea târziu şi nimic nu te va salva de regretele ce te vor copleşi la sfârşitul călătoriei tale în această lume. Ce poveste vrei să ştie lumea despre tine? Ce exemplu vei da celor care vor auzi povestea ta? Cum ţi-ai ţinut promisiunile faţă de tine şi cum te-ai revoltat împotriva condiţiilor grele? Cum ai luptat, cum ai tratat înfrângerea şi cum ai sărbătorit victoria? Sau povestea ta nu merită spusă pentru că nu are nimic interesant în ea? Ar fi păcat, pentru că o poveste este tot ce rămâne în urma ta. Prin povestea ta poţi trăi veşnic.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e ca un joc de poker. Dacă nu ştii să-ţi joci cărţile, poţi pierde cu cele mai bune cărţi, dar dacă ştii cum să-ţi joci cărţile, poţi câştiga şi cu cărţi proaste.

aforism de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să te preferi, permanent, iar acum la propriu: să nu mai citeşti cărţile altora, cât să le scrii pe ale tale. Şi totuşi ce mult e din gândul tău într-unele cărţi ale altora. Singurul drept de a te prefera: că nu sunt acolo şi cele negândite încă de tine.

Constantin Noica în Carte de înţelepciune (1993)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu mine...

Aţi întâlnit vreodată,
măcar un om,
făr-o poveste tristă?
Eu încă nu.

Tu poate... ai succes!
Dar, spune-mi:
ai timp si pentru tine,
si pentru acele...
nimicuri stupide,
ce-ţi dau împlinire?

Sau poate... azi iubeşti!
Dar mâine îndoiala:
Pierdut-am libertatea?
Sau m-am pierdut pe mine?

Ai bani!
Şi ce folos?
Unde-i acel prieten,
in faţa căruia
poţi fi chiar "tu"?
Ştii ce vorbesc, nu?

Când tinereţe am,
mă doare ignoranţa.
Şi când am sănătate...
Ce idiot!
Cu câtă ardoare,
la ruletă o joc!

De ce ni se pare,
c-avem nevoie de mai mult?
Că niciodată nu-i destul?

Avem de toate,
şi totuşi...
ceva ne lipseşte!
Ştiţi ce?
puţină atenţie.
:-)

Ai lumea la picioare...
Omule!
Ai ziua de azi!
Abia a început!
Fii tot ce poţi mai bun!

poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La acest ziar

Săraca hârtie, unde mă duc.
Ceea ce simt mai bine în mine,
Nu ştii durerea pe care îndrăznesc;
Să-ţi încredinţez când vorbesc cu tine.

Pentru că şi tu mă vezi, ca lumea,
Partea senină şi privirea tristă:
Nu cunoşti rana profundă.
Care încet, încet, e-n inima mea.

Sunt rele pe care nu le poţi scrie,
Că nici măcar nu poţi spune jos;
Şi aceştia sunt cei care-l provoacă pe martir.
Şi că lumea, din păcate! Nu-i i-a.

Poţi să te plângi, o, filelor mele de hârtie,
Doar tăcute încrezătore, de durerea mea,
Pentru că nu este mai crud
Ce să zâmbesc, în timp ce sufocant plîng!

poezie celebră de Iulia Hasdeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru tatăl meu

Colonele, va veni o zi
când ne vom plimba împreună
mână în mână pe Câmpiile Elizee
râzând atât de mult
că până şi zeii din Olimp
vor fi geloşi pe veselia noastră

pe-nserat tu îmi vei spune poveşti
ca în copilăria mea multicoloră
precum un fluture exotic
dimineaţa îţi vei pune uniforma albă şi tresele
iar eu costumaşul roz cu dungi, de la Lili
inelul cu perlă dăruit de mama
şi vom lua vaporul spre primul port
marinarii ne vor aduce narghilea
iar eu îţi voi povesti despre Orientul meu
despre dragii mei profesori
şi despre cărţile sufletului meu

apoi ne vom aduce aminte
cum discutam noi cu vânzătorii de pepeni
cum ne uitam la desene animate
cu pisicuţele-n braţe
şi cum, în fiecare vară
ne dădeam în maşinuţe ca doi copii
ne vom aminti de vacanţele la Sinaia
despre încântătoarele hoteluri şi restaurantul
în care dansam împreună pe muzica lui Nicky
despre iubiţii mei frumoşi
şi despre cum mă sunai tu în fiecare seară
pe când colindam pământul în lung şi-n lat

nu-i aşa, tată, că nimeni n-a mai râs ca noi
nu-i aşa că pentru tine
eu sunt cea mai frumoasă fată de pe pământ
eu cred că eram cel mai fericit copil
din toate timpurile
mai ales în Noaptea de Sfânta Maria
cu toţi prietenii noştri
pe scena aceea de poveste

ce frumoasă era viaţa pe atunci
tu erai împăratul meu
iar eu cea mai iubită prinţesă de pe pământ

va veni o zi, tată, când ne vom plimba împreună
mână în mână pe Câmpiile Elizee
ce frumoasă va fi lumea şi atunci

poezie de Alina Beatrice Chesca (octombrie 2010)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când cineva vrea să preseze cărţi, ar trebui să comprime capete omeneşti, dar nici asta nu ar ajuta la nimic, deoarece gândurile acestea vin din afară, se află lângă om ca tăiţeii în gamelă, astfel încât Koniâs-ii din întreaga lume încearcă în zadar să ardă cărţile, iar dacă aceste cărţi au însemnat ceva, se aude doar râsul tăcut al volumelor arse, pentru că o carte adevărată arată undeva într-altă parte, în afară.

Bohumil Hrabal în O singurătate prea zgomotoasă (2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru tatăl meu (tatălui meu – comandor ing. Constantin Cheşcă)

Colonele, va veni o zi
când ne vom plimba împreună
mână în mână pe Câmpiile Elizee
râzând atât de mult
că până şi zeii din Olimp
vor fi geloşi pe veselia noastră

pe-nserat tu îmi vei spune poveşti
ca în copilăria mea multicoloră
precum un fluture exotic
dimineaţa îţi vei pune uniforma albă şi tresele
iar eu costumaşul roz cu dungi, de la Lili
inelul cu perlă dăruit de mama
şi vom lua vaporul spre primul port
marinarii ne vor aduce narghilea
iar eu îţi voi povesti despre Orientul meu
despre dragii mei profesori
şi despre cărţile sufletului meu

apoi ne vom aduce aminte
cum discutam noi cu vânzătorii de pepeni
cum ne uitam la desene animate
cu pisicuţele-n braţe
şi cum, în fiecare vară
ne dădeam în maşinuţe ca doi copii
ne vom aminti de vacanţele la Sinaia
despre încântătoarele hoteluri şi restaurantul
în care dansam împreună pe muzica lui Nicky
despre iubiţii mei frumoşi
şi despre cum mă sunai tu în fiecare seară
pe când colindam pământul în lung şi-n lat

nu-i aşa, tată, că nimeni n-a mai râs ca noi
nu-i aşa că pentru tine
eu sunt cea mai frumoasă fată de pe pământ
eu cred că eram cel mai fericit copil
din toate timpurile
mai ales în Noaptea de Sfânta Maria
cu toţi prietenii noştri
pe scena aceea de poveste

CE FRUMOASĂ ERA VIAŢA PE ATUNCI
tu erai împăratul meu
iar eu cea mai iubită prinţesă de pe pământ

va veni o zi, tată, când ne vom plimba împreună
mână în mână pe Câmpiile Elizee
CE FRUMOASĂ VA FI LUMEA ŞI ATUNCI

poezie de Alina Beatrice Chesca (octombrie 2010)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradox

Când eşti tăcut şi trist şi nu mai crezi în lume,
Când vrei să fugi de toate şi să te-ntorci la tine,
Când nu-ţi mai creşte-n suflet nici rău şi nici vreun bine
Şi crezi că-n toate astea mai ai sau nu ce-ţi spune,

Când habar n-ai ce-nseamnă astăzi mântuirea
Şi-n loc de-altar cu sfinţi, preferi un lac cu broaşte,
Când crezi că-n orice rău doar răul se cunoaşte
Şi doar în moarte-ţi afli, astfel, nemurirea,

Când te cuprinde timpul şi nu mai ai ce-ţi face,
Când vrei să ieşi din lume şi să devii sihastru,
Când a rămas din tine doar teamă şi dezastru,
Şi, poate, nici la tine nu te mai poţi întoarce,

Când ce iubeşti te vede cu ochi frumoşi de gheaţă
Şi caută în tine doar adăpost vremelnic,
Când ce-i frumos la altul la tine-i doar temeinic
Şi nu ştii dacă Eul mai are drept la viaţă,

Când timpul cu oceane din ruguri se nutreşte,
Iar margini ţes, prin margini, adânc, nemărginirea,
Când nu mai ştii ce este sau ce n-a fost iubirea,
Când altul doar de tine, prin ea, se foloseşte

Când vezi ce se întâmplă în ultimă instanţă
Cu lumea-n care crezi, cu dorul care doare,
Când eşti pierdut, când nu mai poţi să ai scăpare,
Şi nu mai crezi că vei spera la vreo speranţă,

Când se adună-n gânduri doar dezamăgire,
Şi-n fiecare vrajă descoperi o minciună,
Sau răul cel mai pur în haina cea mai bună,
Când înţelegi că-un zâmbet nu-nseamnă preţuire,

Când vezi că ziua-i ziuă şi noaptea-i numai noapte,
Când te trezeşti din vise şi intri la-ndoială,
Când treci spăşit din planuri în lumea cea reală
Şi nu mai iei drept bune sclipirile din şoapte,

Când uşa ţi se-nchide cu vorba, nu cu cheia,
Şi nu desprinzi din asta nici sensul, nici non-sensul,
Nici dacă ai vreo şansă, nici dacă-ţi stâmperi mersul,
Nici de-nţelegi vreodată sau nu-nţelegi ideea,

Renunţă să mai cauţi, prin cenuşar, scânteia,
Acceptă numai focul şi lasă-n pace viaţa,
În fiecare noapte, contează dimineaţa
Şi-n fiecare viaţă, un paradox: femeia...

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbeşte

E Soare, linişte şi poezie. La tine?
Doar furtună, ploi şi vânt.
Nu stai prea mult pe-acest Pământ,
De ce nu vrei să-ţi fie bine?

Deschide ochii, nu ţipa.
Vezi cât e de frumos afară?
Nu vezi nici flori, nici primăvară,
Simţi doar furia şi tristeţea ta.

Ce n-ai, ce-ai vrea ca să zâmbeşti?
Bani mulţi şi trai îmbelşugat,
Ai vrea o viaţă de-mpărat.
Nu vrei mai bine să iubeşti?

Pe cine? Poţi pe cel de sus
Şi oamenii creaţi de El,
Pe tine, floarea sau un miel,
Ori luna, răsăritul, un apus.

Fii blând şi plin de bucurie.
Zâmbeşte-i vieţii şi-o sărută,
Că nu stă mult, în rai se mută.
Şi-apoi acolo.... cine ştie.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu îi poţi controla pe cei din jur şi acţiunile lor, dar îţi poţi controla emoţiile şi gândurile, astfel încât să fii fericit şi să simţi iubire orice s-ar întâmpla în jur. Nu îţi poţi asuma responsabilitatea pentru viaţa altora, dar sigur ţi-o poţi asuma pentru a ta. Educaţia şi evoluţia ta sunt în puterea ta, iar ce îţi aruncă viaţa în cale, nu ţine de tine.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Dom' director, aş putea ieşi puţin afară?
Traian: Ce-ai, Nis, te-a bătut soarele prea mult în cap? Nu vezi că suntem deja afară?
Nistor: Ah; nu afară din navă, afară din Institut doream să spun.
Traian: Cum?! Tu nu vezi ce-i aici?
Nistor: Ba da. Multă lume...
Traian: Exclus să ieşi din Institut la ora asta!
Nistor: Dar...
Traian: Am spus nu şi aşa rămâne!
Nistor: Bine, dom' director...
Traian: Ce-i, Nis?! Ce te nelinişteşte?
Nistor: Trebuia să vină cineva, dar încă n-a sosit. Mă gândeam că ar putea fi afară.
Traian: Cineva?! E foarte important pentru tine ca acest cineva să fie aici azi, să te vadă?
Nistor: Da, dom' director, foarte.
Traian: Ştii de ce nu poţi ieşi? Există riscul să nu te mai întorci la timp, sau să te înapoiezi întreg. Dar hai, să mergem împreună până afară.
Nistor: Poftim?! Mergeţi cu mine afară?
Traian: Ai auzit foarte bine. Ce nu fac eu pentru voi? Mai ales să nu fiţi trişti... Hai!
Nistor: Gata, dom' director; vin!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există moment potrivit, ci există doar atitudinea potrivită. Atitudinea e în puterea şi în controlul tău, doar că tu îţi refuzi ce stă cu adevărat în puterea ta şi te agăţi de ce nu poţi controla; şi apoi te miri că nu ţi-e bine. Nu îi poţi controla pe cei din jur şi acţiunile lor, dar îţi poţi controla emoţiile şi gândurile, astfel încât să fii fericit şi să simţi iubire orice s-ar întâmpla în jur. Nu îţi poţi asuma responsabilitatea pentru viaţa altora, dar sigur ţi-o poţi asuma pentru a ta. Educaţia şi evoluţia ta sunt în puterea ta, iar ce îţi aruncă viaţa în cale, nu ţine de tine.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!