Voiam să trec printre semeni neluat în seamă. Să fiu crezut un adolescent urât şi plicticos, şi, cu toate acestea să am cugetul şi sufletul desprinse din stâncă. Să izbucnesc dintr-o dată, copleşind turma târâtorilor şi uluind neputinţa celor care m-au cunoscut şi m-au dispreţuit. Să-i biciuiesc şi să le necinstesc feţele şi să mă desfăt simţindu-mi trupul gâlgâind de viaţă rodnică şi creatoare... N-am vrut să-mi descopăr sufletul adolescenţilor livizi şi melancolici. Mândria că port în mine o taină pe care n-o ghiceşte nimeni mi-ajungea.

Mircea Eliade în Romanul adolescentului miop (1928)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost un om moral, de aici mi se trag toate tragediile. Am iubit întotdeauna pe mai multe planuri, n-am ştiut să sacrific totul pentru un singur sâmbure de adevăr sau de viaţă, de aceea m-am lovit de toate pragurile şi m-au dus valurile cum au vrut.

Mircea Eliade în Maitreyi
Adăugat de Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Divorţul părinţilor mei şi vremurile grele din şcoală, toate acestea la un loc m-au modelat, m-au făcut să mă maturizez mai repede şi mi-au dat imboldul să-mi realizez visurile, lucru care poate nu s-ar fi întâmplat altfel.

citat din Christina Aguilera
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am reuşit să concretizez idealul universal al iubitului-prieten-părinte în sufletul Ei. Am izbutit s-o tulbur, dar am tulburat-o cu ea însăşi, nu cu mine. Formele le avea, eu am fost numai conţinutul. Unde sunt Eu în sufletul Ei? Dacă aş lăsa-o să spere, m-ar îndrăgi. Ce aş fi făcut eu în dragostea Ei? Ar trece din mine numai ce sufletul şi trupul Ei ar putea apuca. Iar sufletul şi trupul unei fecioare sunt micuţe, mărunte, neputincioase, mediocre, iremediabil mediocre.

Mircea Eliade în Isabel şi apele diavolului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcire

Norii m-au învăluit în straie gri
Să rătăcesc în umbre şi reci picuri,
Să fac râului strat de mozaicuri,
Morilor de apă, roţile-a-şi roti!

În ziua când voiam a ştrengări
Şi-am construit castele din nimicuri,
Norii m-au învăluit în straie gri
Să rătăcesc în umbre şi reci picuri,

În pumni să-i prind şi apoi cântări
Pe ale talerelor şirelticuri,
Poemele de-amor să-mi ard în plicuri,
Dar n-am putut şi lumea se umbri,

Norii m-au învăluit în straie gri...

rondel de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stăplugă

Sunt stăpân pe a mea viaţă
Numai eu ştiu s-o conduc,
Tot eu mă distrug pe mine
Şi spre pierzare mă duc.

În luptă cel mai viteaz sunt,
Nimenea nu m-a străpuns,
Cel mai laş din a mea oaste,
Cel din urmă am ajuns.

Nimenea ca mine-n lume
De înalt nu a mai fost
Şi-aşa mic sunt între turme
Că n-am pe lume vreun rost.

Am făcut lucruri măreţe
De care mereu sunt mândru
Dar toate dintre acestea
M-au golit pe dinăuntru.

Cel mai mare între oaspeţi,
Capul mesei îl ocup
Apoi la spălat de vase
Capu-n muncă mi-l astup.

N-a fost în lume vreunul
Mai cunoscut decât eu,
De-mi strig numele pe stradă,
Numai eu mi-l ştiu pe-al meu.

Câţi au fost în lume-odată
M-au cunoscut de bogat
Şi-s sărac lipit pământu',
Nici umbră n-am câştigat.

Am fost crescut de o lupoaică,
Ca Romulus şi Remus,
Dar alungat şi stingherit
Am fost mereu de Zeus.

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să scriu cine sunt, şi nu ştiu. Am scris caiete multe ca să descopăr. N-am izbutit. Romanul meu va fi un roman cu eroi ciudaţi. Sufletele lor nu vor fi liniare, dintr-o singură bucată. Eu n-am întâlnit până acum un asemenea suflet printre adolescenţi. Dar nu-mi voi putea analiza personajele, pentru că nu le cunosc. Nu le pot înţelege adâncurile sufletelor. Mă privesc. Privesc în mine. Atâtea trăsături străine, contradictorii...

Mircea Eliade în Romanul adolescentului miop
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi port inima cu mine

îţi port inima cu mine (o port în
inima mea) suntem mereu împreună (ia seamă,
oriunde mă duc eşti şi tu, draga mea; şi ceea ce fac
sunt faptele tale, scumpo) nu mi-e teamă

de destin (tu eşti destinul meu, iubito) nu vreau altă
lume (tu eşti lumea mea frumoasă, partea mea bună)
şi tu eşti ceea ce luna a încercat mereu să ne cânte
şi ceea ce soarele a vrut întotdeauna să ne spună

aici se află secretul cel mare de nimeni ştiut
(aici se află rădăcina rădăcinii şi bobocul bobocilor
şi cerul cerurilor acelui copac numit viaţă care printr-un sărut
creşte mai presus decât poate sufletul spera sau mintea cuprinde)
şi-aceasta-i minunea care păstrează distanţa-între stele
eu îţi port inima (o port în adâncul inimii mele).

poezie clasică de E.E. Cummings, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat că nu merită să plâng după oameni care nu m-au iubit şi m-au abandonat. Ca aceia care m-au însoţit o perioadă pe drumul meu, iar apoi au cotit brusc pe alte drumuri, nu au fost decât nişte umbre care m-au privat de soare...

Irina Binder în Cartea Fluturi (decembrie 2012)
Adăugat de Mary Corlan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi toate erau pentru mine, să-mi mulţumească auzul şi ochii, să-mi ureze bun sosit, să-mi spuie că m-au aşteptat, să mă încredinţeze că n-am murit!

Cella Serghi în Mirona
Adăugat de Monica Stan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezamăgiri

Scrobeala cerului mă doare...
E-un anotimp controversat:
Pe-o parte-a inimii port soare –
Pe alta brume s-au lăsat.

Şi-n timp ce-n chiote desprinse
Din desfrânări cu noul vin,
În mine, sentimente aprinse,
Înfăşurate-s în pelin.

Pelin mi-e sufletul şi viaţa,
O! Toamna-i anotimpul mort...
Mă adumbreşte zilnic ceaţa –
Şi nouri negri-n suflet port.

Prea mult iubit-am primăvara –
Prea mult iubirea-am preamărit...
Ştiu c-am greşit – şi port povara
De-a mă minţi şi a fi minţit.

Pentru că-n fond, ce e iubirea?! -
Un şir perfid de doruri vagi;
Nu să iubim ne e menirea –
Ci suferinţei să-i fim dragi.

Dezamăgiri, trădări şi vise,
Treptat, cu grijă, m-au sleit...
Mi-s tâmplele de doruri ninse
Şi de dorinţe-s obosit.

Aşa c-o să mă-ntorc în locul
De unde am fugit, stupid,
Ca să-mi găsesc în dor norocul...
- La mine-n suflet mă închid.

Şi-o să şoptesc cu voce calmă,
Azi, când pe nimeni nu îndrăgesc,
Rostind aprins, ca pe-o sudalmă –
Oricui voi-va - "te iubesc"...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

M-a năvălit pustia şi-am tăcut.
M-a îmblânzit durerea şi-avui parte
De drama dramei celor şapte arte
Şi de tot ceru-n care am căzut.
M-au invadat armatele de ierbi,
Pus la perete, rob al resemnării
N-am acceptat să fiu pentru imberbi
Şi nici pentru poporul disperării
Din care-am fost ivit, să-i pot scri plânsul,
Pân-fiii lui m-au izgonit dintr-însul.

poezie de Traian Vasilcău din Regăsit în Cer (8 septembrie 2003)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai era sete trupească aceea, ci sete de mine tot; ar fi vrut sa treacă în mine toată, aşa cum trecuse sufletul ei.

Mircea Eliade în Maitreyi
Adăugat de Dia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săracul

Nu-i sărac acela care
duce veşnic lipsă mare;
traiul său e'năruit
căci prin griji ce-l împresoară
tot mai are ş-o comoară:
sufletul său plin de dor,
imbold de viaţă'n viitor.

Ci-i sărac bogatul care
toate le-are de'mbuibare,
dar la toate s'a urât,
şi pe nimeni n'a iubit.
Inima lui nu simţeşte,
dragostea nu-l încălzeşte;
sufletul său e pustiu,
parcă nici nu este viu.

Ce folos de bogăţie,
de ce comori ce pot să fie
pe pământul rotogol,
dacă sufletul ţi-i gol?!
Ce folos chiar şi de viaţă,
dacă nu te mai răsfaţă
dragostea, ce'n braţul său
face din om Dumnezeu?

poezie de Iosif Vulcan
Adăugat de Dănuţ Cepoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, n-am isprăvit!

Doamne, n-am isprăvit
cântecul pe care mi l-ai şoptit.
Nu-mi trimite îngeri de gheaţă şi pară
în orice seară.

Nu pot pleca. Arborii îmi şoptesc;
florile calea-mi aţin şi mă opresc.
Despre toate-am început o cântare
de laudă şi naivă mirare.

Oamenilor voiam să le las
sufletul meu, drept pâine la popas,
drept păşune, livadă şi cer.
Tuturor acelora care nu mă cer
şi nu mă cunosc, am vrut să le fiu
o candelă pentru mai târziu.

Căutam în iarbă şi-n mohor
tainele ascunse tuturor;
Mă uitam în fântână şi-n iaz,
şi-ascultam — îndelung — sub brazi...

Atunci au venit îngerii şi m-au chemat.
Doamne, nu pot pleca, n-am terminat!
Deschide colivia, fă să zboare
cântecele mele nerăbdătoare.

poezie clasică de Magda Isanos (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram adolescent, licean în cursul superior, evitam prietenia colegilor zgomotoşi şi fără năzuinţi; ceva instinctiv parcă mă îndemna să mă feresc de ei, spre a nu fi derutat de pe calea bună. De aceea, mi-am închis sufletul între cărţi, considerând că numai ele sunt cei mai buni prieteni, care totdeauna m-au îndrumat şi mi-au fost călăuze în viaţă.

citat din G.T. Niculescu-Varone
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În anonimat i-am identificat pe oamenii care m-au plăcut, m-au apreciat, m-au respectat, m-au încurajat, m-au iubit cu adevărat şi am concluzionat că sub acoperire descoperi veridica omenească fire; indiferent pe ce treaptă a succesului ai fi şi ce lume ai întâlni, eu te sfătuiesc să-ţi creezi şi să-ţi păstrezi "la joie de vivre", bucuria de a trăi!

aforism de Michelle Rosenberg (3 mai 2022)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am deschis şi închis uşi

Am o întrebare mereu nepusă:
de ce nimeni nu m-a iertat pentru ce n-am făcut
şi nici nu m-a lăudat pentru reuşită?
M-am descurcat singur peste tot printre străini,
unii au fost apropiaţi şi adevăraţi susţinători
nişte mentori păstraţi în amintire
la care mi-am aşezat sufletul în palmă,
la fiecare deschizătură de poartă-n orizont.

Alţii m-au înconjurat cu invidie ascunsă:
îmi ofereau totul când n-aveam nevoie,
dar nu-mi ofereau nimic când îmi ardea buza,
îmi venea să-mi strig uneori disperarea
într-un conclav de surzi, indiferenţi
ce postau pe faţă un surâs batjocoritor.

Am deschis şi închis uşi fără să scârţâie
mi-am umplut cu rezerve fântânile
şi le-am smolit când a fost nevoie,
să găsesc vâna de izvor limpede şi adevărată.

Când în mine s-au sedimentat acumulările
n-am avut nevoie decât să-mi hrănesc sufletul
să-l urc în cuvinte şi să-l sădesc acolo
cu dragostea primită de la părinţi şi bunici
pentru totdeauna.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul clandestin

crezând că soarele ascuns
dincolo buza dealului
se va juca cu mine
astăzi
am alergat înspre deal
aş fi vrut să mă înveţe
un joc nou dar
în timp ce urcam
am văzut un înger
alunecând din cer
era alb şi trist
părea că e tare bolnav
şi nu avea aripi aşa cum
îmi spunea mama seara
înainte de culcare...

de drag îl port cu mine
şi-i vorbesc deşi între
identitatea lui şi a mea
e mult spaţiu
aş fi vrut să-l îngrijesc
până să-i văd aripile
crescute din umăr

deşi părea interesat şi
fericit la culme de parcă
ne-am fi cunoscut şi ne-am fi
jucat de-o viaţă printre lucruri uitate
mă privea întrebător

trecea prin mine hipnotic...

în tentativa de a merge împreună
a intervenit mama cu
un sărut cald

mă bucur că era doar un vis...

mi s-a umplut gura
de cuvinte şi lacrimi
dar am tăcut...

aş fi vrut să o întreb pe mama
dacă în mine s-au întâmplat
toate acestea şi dacă
îngerul acela va muri...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vid ce pustia spaţiul, sufletul

îl iubeam, da, îl iubeam!
pasiunea pentru el era legată
de insomniile mele,
de nervii mei incandescenţi,
întinşi să plesnească sinapsele,
pofta de a plânge dintr-o fericire insuportabilă.
toate au fost înlocuite de acreală,
de zbucium, de scepticism şi de anxietate.
(pe scurt, o scădere a temperaturii lăuntrice),
căci dacă era să rămân în starea aceea de ebuliţie,
de mult mi-aş fi ieşit din minţi
şi mi-aş fi zburat creierii.
am citit enorm toată viaţa,
am citit ca un fel de dezertare,
ca un fel de răzbunare a omului din carapace.
am vrut să intru în tratate de filosofie,
să intru în viziunea altora
era o fugă, în cărţi,
era o fugă de iubire
un fel de moarte,
un fel de scăpare de sine.
în lipsa lui, aş fi murit de urât,
un urâtul ce mă topea pe picioare.
urâtul mă cuprindea iarăşi,
acel urât pe care l-am cunoscut
în unele duminici ale copilăriei,
care apoi mi-a devastat adolescenţa,
un vid ce-mi pustia spaţiul, sufletul
în mine melancolia curgea valuri, valuri
nu mai puteam suporta lumea ca lume.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sirena şi pământul... aprilie

Într-o noapte de aprilie
După dulci zile de vanilie
Şi frumosul soare îmi zâmbea
Şi căldura lui îmi vorbea

A apărut din vid, de nicăieri
Ochii ei reci precum bradul, cu văpăieri
Un suflet curat, e o sirenă
M-a privit... m-a pus in scenă

Desculţ, tânăr şi isteţ
Sincer... păcătos... descurcăreţ
În călătoria mea în viaţă
m-a trimis, suflet de gheaţă...

Şi o coroană işi aşează, cu spini
Şi iese la suprafaţă din tulpini
Ochii mari se înroşesc
Pot citi cum mă sfârşesc...

M-au dus departe, nici nu ştiu
Mă simt bine, e un pustiu
de umbre fără corp, feţe de ceaţă
lipsite de mine, lipsite de viaţă...

M-au târât, iubit şi chinuit
M-au blestemat, m-au mântuit
Şi mi-au inspirat trezirea
voiam să aflu nemurirea...

Sunt eu, dar nu sunt un voi
Port în suflet un război
Să ştiu ce va să fie
un trup nobil de stafie...

Şi nu depind nici de pământ,
nici de apă sau vreun sfânt
Mi s-a terminat rolul, l-am jucat
Însă nu a mai aplaudat...

poezie de Viorel Ionuţ Pascan din Tulburările unei minţi neclare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!