Poate fi un noi-eu?

poate că există un noi-eu şi un noi-tu
Prometeul de trupuri sau sfâşiat de zei
o lumină pulsând vag spre soare
şi nimic mai interesant decât prietenia
o pâine cu aluat cojit de dogoare
undeva unde în noi zace dezlipirea
iar trupul lui rămâne nevăzut dar sensibil

tot aşa cât priveşti spre lună
tot mai mici se mijesc măruntaie
apar zilele pline de pulsul orb
iar în orbul lucrurilor eul-el
micul tocilar liric căutându-i
din nimic la nesfârşit eroismul.

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tulpina de nimic

Lângă orice drum stă la pândă o cărare
ce face semne de mirare spre orice trecător,
lângă orice om stă o tulpină de nimic
ce strigă spre soare,
poate din tr-un nevăzut zbor a scăpat un scâncet
sau poate o uitată şi neştearsă lacrimă
mai stăruie pe margine
unde priveghează o statornică lumină la umbra vremii
şi de acolo tot scutură o neobosită flamură
ce şi-a uitat zborul în spic.

Lângă orice om stăriue o răcoroasă şi nevăzută ramură
ce aleargă spre un alt râvnit soare
sub a cărui necuprins popas
o nouă sămânţă se naşte,
un nou osândit ce va sta în a lumii cărare
ţi va scoate o lumină din nimic.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva cuvintele undeva

ca de obicei m-am trezit pe
la trei eram hotărât să nasc un poem cum
se întâmplă de obicei
dimineaţa devreme: câteva mişcări spre
înviorarea tastaturii – nimic – poate
undeva în computer undeva s-a
instalat o ne
fericită relaxare a inspiraţiei re
partizată creaţiei matinale (?!) poate n-ar
trebui să-mi cer decât explicaţii tăcute
poate nu nu
e bine să continui până spre ziuă
să lovesc disperat cu pleoapele-n zidul
plângerii cuvintelor dispărute

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângem

acelaşi ochi al orbirii
umblat printre garduri
umilit de creier
cu vestă galbenă ca J. R.
în Dallas la timpul trecut
la noi pe stradă
unde nu va veni televiziunea
suntem prea mici
ne filmăm în fluxuri online
spunem nimic interesant
dovedim că se poate
visul american/visul occidental
este tot un singur vis
trist se stingea
pe un pat în dormitor
cam o bolniţă
candelabrul cânta
sau iar ai uitat deschis
Europa liberă
şi ai plecat în altă cameră
autoexilat la frigider
copil cu ochii senini
mari
privind liber ninsoarea
pururea înfăşurat de mamă
în dragoste
crescând

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Corbii nu strâng în grânare,
Crinii nu privesc spre ei
Şi nimic din ce-i sub soare
Nu denotă frământare
Decât tu care nu vrei
Să priveşti cu ochii tăi
La Dumnezeul tău mare!

poezie de Ioan Hapca
Adăugat de Marin Druhora
Comentează! | Votează! | Copiază!

La centenar

Nimic nu-i ca pământul ţării,
Ce poartă-n glia afânată,
Sub piatră, stavilă uitării,
De mamă trupuri şi de tată,

Nimic nu e ca munţii ţării,
Ce-s tainic leagăn şi cetate,
Când piaza rea din largul zării,
Asupră-ne cumplit se-abate,

Nimic ca Dunărea nu este,
Ce-n valurile-i liniştite,
Spre Mare duce o poveste,
Despre provincii înfrăţite,

Nimic nu e ca Marea Neagră,
Ce scaldă ţărmuri însorite,
Pe plaje de nisip să şteargă,
Dureri din trupuri ostenite,

Nimic nu e ca Bărăganul,
Scăldat în razele de soare,
Pe care, an de an, ţăranul,
Îl jilăveşte cu sudoare,

Nimic nu e amar ca Prutul,
Ce Basarabia separă,
Şi-i cald şi-nfiorat sărutul,
La revenirea lângă Ţară...

Nimic nu-i dulce cum e graiul,
În care ne răsună vrerea,
Şi-n care-n şoaptă, cântă naiul,
Şi fericirea şi durerea...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua este un arc de lumină între Soare şi Lună; la câte arcuri de lumină s-ar rezuma viaţa omului pe Pământ? Nimic mai mult decât un grăunte de lumină aruncat în Univers.

aforism de Ştefan Radu Muşat din Cafeaua fără ghicitoare (2011)
Adăugat de Florina Popescu - Blaju
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există trezire în afara experienţei tale. Nu trebuie să cauţi nimic în afara ta. Nu trebuie să ispăşeşti nimic pentru trecutul tău. Nu există decât momentul de acum în care străluceşti ca o stea care luminează cerul întunecat. Oriunde priveşti, noi stele explodează la lumină.

Paul Ferrini în Liniştea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva, cândva

Undeva, cândva

Poate undeva, într-un loc sub soare,
Într-un infinit, printre lumi stelare,
Gândurile poate s-or întrepătrunde
S-or ciocni în spaţiu, or vibra ca unde.

Poate într-un loc, poate undeva,
Într-o altă lume, poate-i cineva,
Poate-i printre îngeri, poate-n univers
Iar de ne-om găsi, ne-om iubi intens.

Poate-n locu-acela, unde-i cineva,
Emiţând iubire, ni s-o releva,
Că prin alte lumi, chiar de-s paralele,
Gândurile sale, vin spre ale mele.

Poate pe acolo, chiar de-i altceva,
El venind spre mine, undeva, cândva,
Unde nu-i durere, unde nu vom plânge
Noi ne-om bucura când la piept ne-om strânge.

Iar de-atunci încolo, de va fi ceva,
Vom clădi o lume, poate, undeva,
Ne-om iubi cu patos, ne-om hrăni din seva
Ce ne-o dă iubirea, mie şi... cuiva...

poezie de Florentina Mitrică (5 decembrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi soare

Spune-mi soare, spune-mi lună,
N-aţi văzut pe draga mea,
O aştept de-o săptămână
Rezemat de-un colţ de stea.

Trec spre dimineţi luceferi
Dar nici ei nu pot a şti,
De-am putea rămâne teferi,
Până-n zori de ne-am iubi.

Spune-mi soare, spune-mi lună,
Unde oare s-o găsesc,
Să o fac a mea stăpână,
Visele să-i încălzesc.

Trece gândul, vântul bate,
Ploaia plânge peste noi,
Peste tot ce-i răutate,
Trecem numai amândoi.

Spune-mi lună, spune-mi soare,
Unde-aş mai putea-ncerca,
În grădină sub o floare
Sau în vale la cişmea.

Trece timpul, vine clipa,
Cu-al meu trup să o-nvelesc,
Noaptea când şi-ntinde-aripa,
Poate, poate... reuşesc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa de pe lac

Te-aştept, convins că vei veni
La casa de pe lac,
Căci doar aici tu poţi să fii
Şi toate-ţi sunt pe plac.

E micul nostru paradis,
Aici, în astă lume,
Un loc ce poate fi descris,
Fără să-i pui un nume.

Doar vid în care timpul tace,
Iar viaţa-n sine e o clipă,
Un infinit cuprins de pace,
O bucurie zămislită.

E vraja casei de pe lac,
Visul ce dăinuie-n eter,
Nimic din tot ce-ţi este drag,
Nu poate fi la fel ca el.

Dar cum totul e schimbare,
Roata vieţii se-nvârteşte,
Nu există amânare,
Nici măcar nu se opreşte.

Anii vin şi pleacă-n grabă,
Parcă-s traşi spre infinit,
Ne rămâne doar o poză
Cu imaginea sfârşit.

Nici căsuţa de pe lac
Nu mai e ce-a fost odată,
Scârţâie lemnul de fag,
Iar scara-i neluminată.

Chiar de-ar fi să se dărâme,
Să devină doar un vis,
În sufletul meu rămâne
Micul nostru paradis...

poezie de Lucian Santa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paznicul turmelor (fragment)

Există destulă metafizică în a nu te gândi la nimic.

Ce gândesc eu despre lume?
Parcă poţi să ştii ce gândesc eu despre lume!
Am să mă gândesc la asta dacă am să mă îmbolnăvesc.

Ce idee am eu despre lucruri?
Ce opinie despre cauze si efecte?
Ce am meditat eu despre Dumnezeu, despre suflet
Şi despre facerea lumii?
Nu ştiu. Mie mi se pare că a te gândi la toate acestea înseamnă
A închide ochii nu a gândi. Sau înseamnă a trage perdelele
La fereastra mea (doar că nu am la ea perdele).

Misterul lucrurilor? Parcă poţi să ştii ce-i misterul!
Singurul mister e că mai există unii care se gândesc la mister.
Cel care se aşează la soare şi-nchide ochii,
Începe să nu mai ştie ce este soarele,
Şi se gândeşte la multe lucruri pline de căldură.
Însă deschide ochii şi vede soarele.
Şi din acel moment nu se mai poate gândi la nimic,
Fiindcă lumina soarelui e mai valoroasă decât gândurile
Tuturor filosofilor şi ale tuturor poeţilor.
Lumina soarelui nu ştie ce face
Iată de ce ea nu este eronată, e doar ceva comun şi bun.

Metafizica? Ce fel de metafizică au arborii de acolo?
Decât metafizica de a fi verzi şi stufoşi şi cu ramuri
Ce dau fructe la vremea lor, ceea ce nu ne face să ne gândim,
Pe noi, cei care nu ştim să fim atenţi la ele.
Aşadar ce altă metafizică mai bună decât a lor,
Aceea de a nu şti de ce trăiesc
Şi de a nu şti nici ce înseamnă să nu ştii?

"Constituţia intimă a lucrurilor"...
"Sensul intim al universului"...
Toate sunt false, toate acestea nu înseamnă nimic.
Nici nu-ţi vine să crezi că cineva se poate gândi la aşa ceva.
E ca şi cum te-ai apuca să faci tot felul de planuri şi calcule
Când se anunţă dimineaţa cu primele raze, iar pe conturul arborilor
Un aur lustral începe treptat să îşi piardă întunecimea.

A te gândi la sensul intim al lucrurilor
Este ceva în plus, cum te-ai gândi la sănătate
Sau cum ai aduce un pahar de apă fântânilor.

Singurul sens intim al lucrurilor
E faptul că ele nu au nici un fel de sens intim.

Nu cred în Dumnezeu fiindcă niciodată nu l-am văzut.
Dacă ar vrea el să cred în el,
Fără îndoială că ar veni să-mi vorbească
Şi ar intra la mine în casă pe uşă
Spunându-mi, Iată-mă!

(Poate i se pare ridicul să audă aşa ceva
Celui care, neştiind ce înseamnă să priveşti lucrurile,
Nu-l înţelege pe cel care despre ele vorbeşte
Cu felul de a vorbi deprins prin observarea atentă a lucrurilor).

Dar dacă Dumnezeu înseamnă flori şi arbori
Şi munţi şi soare şi clar de lună,
Atunci şi eu cred în el,
Atunci cred şi eu în fiece clipă,
Şi viaţa mea toată nu-i decât omelie şi liturghie,
Şi comuniune prin văzul ochilor şi prin auz.

Dar dacă Dumnezeu e toate acestea: arborii şi florile
Şi munţii şi clarul de lună şi soarele
De ce să le numesc eu Dumnezeu?
Le spun flori şi arbori şi munţi şi soare şi clar de lună;
Întrucât dacă el se face, pentru ca eu să-l văd,
Soare şi clar de lună şi flori şi arbori şi munţi,
Dacă el îmi apare ca fiind arbori şi munţi
Şi clar de lună şi soare şi flori,
Înseamnă că el doreşte să-l cunosc în chip de
Arbori şi munţi şi flori şi clar de lună şi soare.

Iată explicaţia că ascult de el,
(Ce ştiu eu mai mult despre Dumnezeu decât Dumnezeu despre el însuşi?),
Ascult de voinţa lui trăind, spontan,
Precum cel care deschide ochii şi vede,
Şi îl numesc clar de lună şi soare şi flori şi arbori şi munţi,
Şi-l iubesc fără să mă gândesc la el,
Şi îl gândesc văzând şi auzind,
Şi cu el drumetesc însoţindu-l clipă de clipă.

poezie celebră de Fernando Pessoa, traducere de Dinu Flămând
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu e mai interesant decât să te întorci într-un loc unde nimic nu s-a schimbat, doar ca să vezi cât de mult te-ai schimbat tu.

citat celebru din Nelson Mandela
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orchid dust

te vei întoarce într-o bună zi
acolo unde lumina nu aşterne umbre
peste mesajele scrise pe ziduri
care nu mai există acum,
totul va părea la fel ca în prima zi:
golful, vapoarele, norii,
poate că mă vei chema
şi eu voi veni
poate

vom alerga unul spre celălalt tineri
spre o lume aflată pe moarte,
doar noi o vom vedea la fel ca altădată,
vom îmbătrâni cu fiecare pas
fără să ştim că timpul ne-a transformat
în statuete atât de fragile
încăt orice atingere
ne va fi mortală

nu privi înapoi,
în urma noastră se prăbuşesc vise
în zgomot de pleoape,
îţi spun să taci şi mă priveşti nedumerit,
nu înţelegi că suntem damnaţi,
că timpul ne-a ars mocnit în trupuri amintirile
şi înăuntrul nostru pluteşte o cenuşă nesfârşită,
cea mai mică şoaptă
ne va spulbera în cele patru vânturi

nu mă atinge dacă vrei să exist
orhidee uscată într-o carte
despre care nimeni nu-şi aminteşte nimic,
cui îi va mai pasa mâine
de ceea ce a fost
sau nu

poezie de Mariana Pancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce ţi-e teamă de trecutul meu? Înţelege-mă, nu există nimic; n-am nimic de uitat pentru că nu există nimic... Tu ştii prea bine ce vreau să spun. Poate mai există şi altceva în afară de dragoste. Poate există undeva o posibilitate deschisă miracolelor, un mister ireductibil, un secret pe care nu izbutim încă să-l descifrăm... Nu e vorba de dragoste. Mă întreb dacă nu există şi altceva; care să plece tot de aici, dintr-o dragoste, dar care să ducă în altă parte. Mi-e foarte greu să explic. Nu înţeleg nici eu. S-ar putea să fie totuşi o ieşire, pe care noi n-o vedem...

Mircea Eliade în Noapte de Sânziene (1971)
Adăugat de Moldovan Sorina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne amintim

Ne amintim
cum au trecut
trenurile
maşinile
tirurile
paşi&mângâieri

Ne amintim
de un deşert
de o sete
de un fulg de nisip
cârduri&aprinderi

Ne amintim
laţi pe o canapea
straturi de trupuri
stâlpi de telegraf
între două capete

Ne amintim
cum am strigat
o lume spre Dumnezeu
şi am aşteptat
ecoul&truda

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic şi nimic

eşti cea mai frumoasă
din toate câte sunt

nimic nu rămâne
mi-ai spus

toate nopţile curg
în frumuseţea ce piere
spre un statornic tărâm

tărâmul damnării

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de Crăciun

deschid o fereastră spre cer
şi una spre lume.
oraşul pare adormint.
pe boltă este proiectată
o lună plină,
rotundă, tăcută, misterioasă.
încerc o conversaţie
-de unde vii? de ce eşti singură?
răspunde cu unduire în glas
-Pământul, soţ fidel,
nu m-a vrut decât pe mine
ruptă din trupul lui,
asemeni Evei din coasta lui Adam.
îi voi fi mereu aproape
chiar dacă vraja unei comete
îl ademeneşte cu trenă strălucitoare.

o frână bruscă de maşină
mă trezeşte la realitate
iau pulsul zilei.... Ajun de Crăciun.
steluţele de la ferestre şi cele de pe cer
dispar încet....
astrul zilei se instalează pe monitorul cerului
stăpân pe întreg mapamondul,
singurul stabil într-o existenţă efemeră
( şarpele îmi toarnă venin în urechi )
-până când?
- nu ştiu... poate fi o poveste de Crăciun!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi ca unu

"ei", un cuvânt al singurătăţii,
îmi apare a fi eu,
des mă trezesc prin visele altora,
omni-distant, omni-neputincios,
doar un actor cu sfori din sârme de oţel

deasupra creştetelor,
Luna coboară, tăcută, spre cerul nevăzut, cu mine captiv între pleoapele celor ca mine

doar eu ştiu cum
să mai scap de visători fără a le strica lumea

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O inimă şi o lună

Caut apa unei irosiri egale
cu ploaia,
îmi clocoteşte trupul în lumină
şi umbra mi-e mai limpede la brâu.

Se vede într-un ochi subţire de grâu.
pâinea împăturită într-o simplă rugăciune.

Ard odată cu tine,
ni se micşorează sufletele
cât un soare ros de nori.
Tu ai mai fost aici,
te ştiu pe de rost ca pe o copilărie limpede,
mai limpede ca piatra ieşită din râu,

Se vede printr-un ochi subţire de grâu
cum îmi luceşte părul înserat,
îţi bate pulsul încurcat.

Mă prelungesc cu trupul de aer
unde ţi se sfârşeşte creştetul.
Se vede într-un ochi albastru de cer
o inimă şi o lună
într-o zbatere
subţire de furtună.

camelia opriţa

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al doilea Mare Sfat al înţelepţilor defuncţi şi vii s-a ţinut, se spune, undeva unde niciun om nu pătrunsese mai înainte, în afara Primilor Şamani când depuseseră acolo Pietrele Preţioase. Înţelepţii beţi şi splendidele squaws s-au aşezat în cerc şi era acolo o lumină mai mare decât în miezul zilei din pricina strălucirii diamantelor sub razele lunii pline; şi era mai mult foc decât în locurile de chin din pricina strălucirii rubinelor sub lună plină; şi era mai multă speranţă decât în Preriile Verzi din pricina strălucirii smaraldelor sub razele lunii pline.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!