Replică la poezia "Trezire tardivă?" de Valentin David

Şi-acum mai vrei să sugi ca un vampir,
Dar sânul meu a alăptat la prunci!
Să te hrăneşti, încă nu ştii? Mă mir-
Am să te-nvăţ tot eu ca să mănânci.

Ca un bezmetic alergai prin crâng,
De libertate am să te dezvăţ.
Că eşti needucat eu te deplâng,
Deşi-i târziu, să-nveţi, am să te-nvăţ.

Învingător n-aveai cum să ajungi,
Târându-te printre alergători.
Şi pentru că ţi-s drumurile lungi,
Te-oi învăţa deasupra lor să zbori.

Că ai avut umorul ca un scut
E lăudabil, însă-acum regreţi,
Că niciun pic de milă n-ai avut-
Te-oi învăţa eu, cum să ştii, să ierţi.

Aşa cum eşti, eu te-am ţinut la piept
Şi te-am iubit, că drag mi-ai fost şi-mi eşti.
Să mă alinţi degeaba tot aştept,
Vrei să te-nvăţ, şi tu să mă iubeşti?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să te-nvăţ...

Am să te-nvăţ să mă iubeşti
Cu cerul tot pe un prag de stele
Să-mi pui pe umeri dintre aştri
Doar ochii tăi cu doruri grele
Să mă mângâi cu primăveri
Să-mi faci altar pe sâni din rouă
Să-mi plângă nuferii din ierni
Când inima mi-o rupi în două
Să mă săruţi am să te -nvăţ
Să-mi pui pe buze mirul verii
Să mă-nveleşti într-un răsfăţ
În seara tainică a plăcerii
Amurgului răsfrânt în noapte
De plânsul ochilor din inimi
Şi de cutremurul din şoapte
Când umbra mea-i topită-n chinuri.
Am să te-nvăţ să mă iubeşti
Să mă cuprinzi înr-o tăcere
Când toamne-n gând îmi împleteşti
În veacul care-ncet ne piere
Am să te-nvăţ să-mi spui pe nume
Când inima la piept mi-o strângi
Şi să fugim departe-n lume
Numai prin ochii mei să plângi.

poezie de Valentina Ştefan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisire

Femeie care-mi dai puterea,
Să înfrunzesc ca un copac,
Cum să te-nvăţ s-auzi tăcerea
Mărturisirilor ce-ţi fac?
Cum să te-nvăţ să iei aminte
Acelor simţăminte tari,
Ce-ţi ştiu vorbi, nu prin cuvinte,
Ci-n graiul liniştilor mari?

poezie celebră de Liviu Deleanu din Scrieri (1976)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurul motiv

Milion de motive-aş avea să te las
Însă doar pentru unul nu fac acest pas,
Te păstrez lângă mine atât cât trăiesc,
Eşti iubire pe viaţă, eşti tot ce-mi doresc

Îmi greşeşti repetat însă ştiu să te iert,
Te aştept să te mângâi, refuz să te cert,
Tu eşti ceea ce eşti, chiar nu vreau să te schimbi,
Eşti marea-mi dorinţă ce-n emoţii te plimbi

Poţi să-mi zbori unde vrei, libertate poţi fi,
Când te-ntorci sunt aici, pentru tine, o ştii
Nu vreau aripi să-ţi tai, ce frumoase-au crescut,
Fii un înger suav, să fii tot ce ai vrut

Însă-ţi cer doar atât, nu-nceta să iubeşti,
Să exişti minunat şi duios să trăieşti,
Iar de vrei, dacă simţi, poţi să-mi spui: te iubesc
Eu atâta aştept, pentru asta trăiesc

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu eşti tu...

Nu eşti tu acela care mi-ai dat inimei mâhnire;
Nu te măguli cu gândul că te-am plâns sau te-am iubit,
Ai fost numai întruparea unei clipe ce-n neştire
Mişcă sufletul şi-l leagă de un dor nemărginit.

Şi dacă a fost durere şi dacă mai sufăr încă,
Nu eşti tu a lor pricină, nu eşti tu cel vinovat,
E de vină al meu suflet, e simţirea mea adâncă
Căci a mea este iubirea, tu eşti clipa ce-a zburat.

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un păcat numit Apollo

Eşti păcatul vieţii mele şi mă iert că te mai port,
Ca pe-o salbă de mărgele, ca pe-o haină de import.
Te-ai zdrelit pe ici pe colo, te-am cârpit cu borangic,
Dar îmi eşti şi-acum Apollo, deşi eşti un pic mai mic.

Te păstrez prin buzunare, în poşeta de oraş,
Să-mi fii muză. Ce onoare! Şi spre seară amoraş.
Te hrănesc cu poezie şi de sete-ţi pregătesc
O licoare azurie, de pe buze ce-nfloresc.

Ai cam obosit de-o vreme şi te plângi ca un moşneag
Şi te zbaţi între dileme. Doar nu vrei să mă retrag!
Ţi-e cam dor de libertate şi ai vrea din nou să zburzi,
Dar, eu nu te-aud, iubite, că sunt surdă între surzi.

Şi-ai să stai aici cu mine, până-n ultimul minut,
Că îmi eşti păcat, ştii bine, şi cu tine am crescut.
Şi de-o fi să mori tu primul, te voi împăia, să ştii-
Las' s-aştepte ţintirimul! Eu te ţin printre cei vii,

Să mai scriu câteva versuri, (fără tine n-aş putea)-
Cum să te îngrop, Apollo, când şi mort eşti steaua mea?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu ştii de iubire

O seară-n doi sub un cer senin,
Suntem doar noi şi ne iubim,
Cu luna şi stele multe lucitoare,
Tu mă ţii strâns în braţele tale.
Aşa-mi spui cât mă iubeşti,
Iar eu îţi spun cât de drag îmi eşti,
Până în ziua când te-ai dus,
Tu la alta şi mi-ai spus.
Că acuma ea ţi-e dragă,
Şi nimic nu ne mai leagă.
Te blestem iubitul meu,
Fiindcă te-am crezut mereu,
Şi-mi spuneai doar vorbe goale,
Şi pe mine acum mă doare,
Să-ţi dea domnul numai bine,
Dar să nu ştii de iubire.
Te-am iubit, şi te iubesc
Şi acum îţi mărturisesc
De pe cer luna ţi-aş da
De mă vei iubi cândva.

poezie de Eugenia Calancea (29 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de repede

Atât de repede ne vine insomnia
Brodându-ne fiinţe din afară.
Vrei pielea mea să-ţi fie iia
Care te-mbracă, domnişoară?

Vrei tu să vreau să fii fiind
Un fel de trup de arătare
Şi să te-nvăţ cum eşti murind
Femeie,-n pielea dumitale?

În pietre vrei, în recii fulgi,
În dulcele meu strigăt de iubire...
Stai, nu fugi, o, tu ce fugi
Călcând pe viaţa mea subţire.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă pliez pe toane, să te am...

Tu mă descompui şi mă compui, tu mă urci în cer şi mă cobori,
Sunt a ta şi sunt a nimănui, sunt deşert şi ploaie fără nori.
Tu mă înfloreşti, mă veştejeşti, mă desfiinţezi şi mă-ntregeşti,
Azi mă uiţi şi mâine mă iubeşti, mă alungi şi iarăşi mă primeşti...

Îmi frângi visele într-un minut şi ningi peste mine-n luna mai
Ca şi cum nici nu m-ai cunoscut şi doar iarnă şi furtuni îmi dai.
Vii prin mine şi mă viforeşti, de nu-mi mai găsesc niciun poem,
Doar septembrie îl mai citeşti, şi să nu mi-l furi, încă, mă tem...

Aştept jurământ pe inelar, să te ştiu, cumva, numai al meu,
Tu îmi spui că visu-mi e-n zadar şi că totul e doar un clişeu.
Nu te ştiu decât din amintiri ale unei toamne în amurg,
Când mi-ai pus pe buze trandafiri şi de-atunci dorinţe-n mine curg...

Şi îmi eşti şi nu îmi eşti şi-aştept, ca din când în când să te aud,
Glasul tău aş vrea să îl păstrez şi în glasul meu să îl includ...
Mai visez, încă n-am obosit, că te voi privi în ochi vreodat'
Şi atunci vei şti cât te-am iubit... şi de toate tu eşti vinovat...

Mă pliez pe toane, să te am, ca pe-un elixir pentru pustiu
Şi la orice caznă mă înham, doar ca să te am cât de târziu...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă

Copil al meu din pântec, om al meu,
Mă chinuie dileme nesfârşite
Şi nu mă pot decide şi mi-e greu
Şi nopţile mi-s albe, chinuite.

Firesc e să te-aduc în astă lume
Spre care te-am pornit şi să te nasc,
Să te botez apoi – să-ţi dau un nume,
Dar, vai, câte pericole te pasc!

Va trebui să-nveţi durerea ce e,
Să-ţi iei din răul lumii şi tu partea,
Să lupţi pentru un crez sau o idee,
Ca în final să te aştepte moartea.

Mă tem acum că nu vei înţelege
De ce există-n lume ucigaşi,
De ce infracţiuni, fărădelege,
De ce perfizi şi trădători şi laşi.

De ce atâta inegalitate,
De ce flămâzi ce satură-mbuibaţi,
De ce acces filtrat la sănătate,
De ce atâta ură între fraţi.

De ce să te conducă aserviţii,
De ce să suferi pentru că eşti drept,
De ce tot ies în faţă nesimţiţii
Şi-i dat deoparte omul înţelept.

Şi totuşi, dacă nu te-aş naşte viu,
Cum aş putea să-mi iert că te-am lipsit
De şansa ta de-a alerga zglobiu
Prin ierburi, prin păduri, prin fân cosit?

Cum să te-mpiedic să priveşti la stele,
Şi să visezi că poate vei zbura
Cu nave spaţiale printre ele,
Că lumea-ntreagă poate fi a ta?

Cum să nu vezi în floare liliecii?
Cum să nu simţi miresmele de tei?
Cum să nu juri iubire pe toţi vecii,
Plimbându-te prin parcuri, pe alei?

Cum să te-mpiedic, iarăşi, vinovată,
Să mângâi câini şi cai, pisoi zglobii?
Cum să nu simţi ce-i dragostea curată
Şi fericirea de-a avea copii?

Am să te nasc, odor al meu, să ştii,
Şi-am să te-ndrum prin viaţă cum se cere,
Am să te-nvăţ să cauţi bucurii
Şi-am să-ţi arăt că viaţa-i şi durere.

Ai să trăieşti din plin, înţelegând
Că trebuie şi soare, dar şi nori
Şi viu printre asemeni petrecând,
Vei învăţa, încet, încet, să mori.

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te-am uitat

Te-am văzut încântătoare,
Cu tine am vrut să zbor,
Dar... Aripile mi-ai fost frânte,
Doamne! Astăzi, rău mă dor.

De s-or vindeca vreodată,
Sau vor creşte alte, noi,
Am să zbor în lumea toată,
Peste munţi şi peste văi.

Să te caut printre Iele
Oriunde vei fi zburat,
Te-am iubit, eşti printre cele
Ce iubesc... Nu te-am uitat.

Te-oi găsi chiar şi pe lună,
Te ador! Spune-mi un "Da"
Vino! Întinde-mi o mână,
De-a pururi să fi a mea.

Apoi... Să zburăm spre stele,
Pe cărările-amintirii,
Să fim singuri printre ele,
În vâltorile iubirii.

Şi-n această dulce vrere,
Tu în braţe să mă strângi,
Să-ţi dea lacrimi de plăcere,
Dorurile să-mi înfrângi.

Eu... Cu stângăcia-mi rară
Să-ţi sărut buzele moi,
Şi uitând orice ocară,
Veşnic... Să fim amândoi.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Zalmoxes gratia, ab Romania condita (2 iunie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiam

Ştiam că mă iubeşti, prea bine,
Nu mai era demult o taină
Şi-n seara clipelor puţine,
Ţi-am sfâşiat... ultima haină.

A fost un gest de bucurie,
De pasiune... sau răsfăţ,
Când în a nopţii feerie
Am vrut iubirea să te-nvăţ.

Azi poate... amintirea-i dusă,
Atunci ardeai... ca o văpaie,
Erai de-amorul meu răpusă
Pe canapeaua din odaie.

Ştiam că mă iubeşti, fireşte,
Şi te-am iubit... năucitor,
Când pică stelele, orbeşte,
Pe trupul tău... ca un fior.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai mor puţin

Eu Te întreb, Tu mă acuzi
Eu Te aştept, Tu nu mă vezi
Eu Îţi vorbesc, Tu nu auzi
Eu Te iubesc, Tu nu mă crezi.
Mai mor puţin, Tu nu mă ştii
Mai cad un pic genunchii mei
Pe braţe, Doamne să mă ţii
Te-am tot rugat şi Tu nu vrei.

Ţi-aş mai vorbi, Ţi-aş mai cânta
M-aş odihni dar nu am cum
Aş vrea să vin în faţa Ta
Dar nu mai ştiu pe care drum.

Unde eşti, Dumnezeu
Unde ai plecat
Vreau să ştiu ce sunt eu
Înger sau păcat.

Unde eşti, Dumnezeu
Unde Te-ai ascuns
Ţi-am adus plânsul meu
Dar n-a fost de-ajuns.

Unde eşti, Sfântul meu
Te-am strigat şi strig
Nu auzi, Dumnezeu
Şi mi-e tare frig...

poezie de Adriana Cristea (15 iunie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă unei iubiri pierdute

S-au dus şi toamnele târzii...
S-au dus, s-au dus! Şi tu nu vii...
Şi lacrimi-frunze au picat
Din cerul nostru înstelat.
Şi câte lacrimi or fi curs
Din cerul nostru nepătruns
Printre stihii, în zori de zi,
Nu vrei să ştii, nu vrei să ştii.

S-au dus şi toamnele târzii,
Dar tu, tu nu mai vrei să ştii
Şi-n alte zări te-ai rătăcit.
Cât te-am iubit! Cât te-am iubit!
În ochii tăi de jad acum
Eu văd doar capătul de drum.
Alte himere te-au furat.
Şi ai plecat... şi ai plecat!

S-au dus, s-au dus! Şi tu nu vii...
Atâtea clipe viorii,
Mirosul fin de liliac...
S-au dus şi lebede pe lac.
Pe buzele-ţi de trandafir
Plâng astăzi sângerându-mi chin.
Valuri de abanos te-au dus...
Tu ai apus! Tu ai apus!

Şi lacrimi-frunze au picat
Luceafăr! Cerul înstelat
S-a stins, vulcan sub jar pierind.
Eu aş fi vrut să te cuprind,
Să te sărut, să te iubesc
Şi-n dulce rai împărătesc
Pe pat de roze să te-alint.
Tu ai fugit, tu ai fugit!

Din cerul nostru înstelat,
Pierdut sub frunze, pe asfalt,
A mai rămas decât regret.
Eu te iubesc şi-am să te iert.
Şi amintirea ce-a rămas
În sufletu-mi făcând popas,
La piept o ţin - un talisman
Care-mi confirmă să te am.

Şi câte lacrimi or fi curs!
Dar ţie nu ţi-au fost de-ajuns.
N-ai vrut să te întorci... eu plâng!
La tine n-am să mai ajung.
Te-ai risipit spre transcendent,
Clipă de clipă eu te pierd.
Eu te iubesc, tu m-ai iubit
Şi în neant te-ai risipit.

Din cerul nostru nepătruns
În care astăzi te-ai ascuns,
Cu lacrimi-stele plouă, dar
Şi lacrimile-s în zadar,
Povestea noastră s-a sfârşit
În zborul lin spre infinit.
Tu aripile ţi le-ai frânt
Şi te-am pierdut! Şi te-am pierdut!

Printre stihii, în zori de zi,
Tu, dulce vis, n-ai să mai vii
Cât te iubesc! Adio, dar!
Doar amintirea o mai am...
Luceafăr, zorii te-au ascuns,
Toamne târzii, de nepătruns,
Obrazul bujorelnic, cast,
L-au pomadat. Eu, m-am retras...

Nu vrei să ştii, nu vrei să ştii
Pe ce cărări voi rătăci,
Sub lacrimi-frunze-nmormântat
Uitând c-am plâns şi-am aşteptat.
Nu vrei să ştii, iubita mea,
Că tu ai fost ultima stea
Ce-n sufletu-mi a strălucit.
Cât te-am iubit! Cât te-am iubit!

Nu vrei să ştii, nu vrei să ştii...
Printre stihii, în zori de zi,
Din cerul nostru nepătruns
Nici câte lacrimi or fi curs.
Din cerul nostru înstelat,
Oh, lacrimi-frunze au picat!
S-au dus, s-au dus! Şi tu nu vii...
S-au dus şi toamnele târzii!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire cu măsură

Mi-ai făcut mereu talente
Şi necazuri inerente;

Eu ţi-am dat ades cadouri,
Că sunt plin de sentimente,

Te-am purtat cu avionul
Peste ţări şi continente,

Dar tu vii mereu cu nazuri
Şi cu mofturi permanente!

Nu te-am supărat cu certuri,
Nici cu gesturi violente,

Te-am ţinut cu drag pe palme,
Te-am ferit de accidente,

Numai că acestea toate,
Nu ţi-au fost suficiente:

Despre mângâieri, săruturi
Spui că-s gesturi indecente,

Vrei măsură în iubire,
Însă ai antecedente...

Tu când spui că vrei măsură,
Vrei măsura lui Terente!?

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eşti orfan...

Când eşti orfan, de pieptul mamei,
Ca micii cuci de mama lor,
Râvnind la mangâieri caline,
Ca mulţi copii în faşa lor,
Plângi cu amar, visezi un dor,
Nu ştii de ce, cauţi o soră, cauţi un frate.

Când eşti orfan, de sânul mamei,
Simţi că toate-s împotrivă,
Şi luna plină este rea,
Destinul să ţi-l schimbe ar vrea,
În cotituri grele şi dure,
Trăieşti viaţa ca un iad,
În zile sure.

Când eşti orfan, de orice sfat,
De orice zâmbet părintesc,
Nu ştii ce înseamnă, te iubesc,
Eşti fericit doar că ai viaţă,
Nu ştii, cum vrei să o trăieşti,
Nu ştii ce să ceri de la ea.

Când eşti îndoctrinat în muncă,
Ca boul în jug, fără de voie,
Copilăria, crudă slugă...
Ai doar resentimente false,
E greu să îţi adori părinţii,
Chiar dacă sunt părinţi cu acte.

E fals, când spui că îi iubeşti,
E fals, cum eşti în jurul lor,
Doar politeţea dă bineţe,
În stângăcia vieţii lor,
Scăldată în haina neputinţei,
Îmbălsămată mai târziu
De amărâtele regrete.

E fals, când spui că-ţi este dor,
De ei şi a lor bătrâneţe,
Ai milă doar, de-a lor tristeţe,
De viaţa lor, fără umor.
Când eşti orfan de fericire,
E fals, când spui, că plângi de dor.

Dar dacă stelele credinţei
Se-aprind ca far în viaţa ta,
Desculţ de-ai fi, simţi cum răsar
Minunile în viaţa ta,
Frustrările încet dispar,
Şi ierţi fierbinte.

poezie de Valeria Mahok (27 octombrie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu m-ai trădat, m-ai părăsit

Ai fost femeia veţii mele,
Ai fost ca luceafărul între stele,
Dar tu m-ai trădat, m-ai părăsit
Şi pe altul l-ai iubit.

Ştie lumea toată
Că te-am iubit cu o dragoste curată,
Dar tu sufletul mi-ai rănit,
M-ai trădat, m-ai părăsit.

Dar n-am uitat niciodată
Clipa când te-am întâlnit,
Ţi-am dăruit dragostea mea toată,
Dar tu m-ai trădat, m-ai părăsit.

Dar tu îmi spui acuma că nu eşti vinovată
Şi vrei să fim în doi ca altădată.
Dar eu nu te iubesc cum te-am iubit,
Căci dragostea mea pentru tine pe veci a murit!

poezie de Vladimir Potlog (28 martie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu

Eşti prezent mereu: în minţi, în suflete, în noi.
Nu eşti nici bun, nici rău. Ne ajuţi dacă vrem binele
Dar dacă facem răul îţi îndrepţi mâna înspăimântătoare către noi...
Şi ne dai răul înapoi. Şi iar ne ierţi, şi ne aştepţi să fim mai iubitori.
Ne ierţi, dacă greşim, şi vrei să ne ridici din nou.
Fără să ştim.
Nu uiţi nimic neiertător şi uiţi greşeala când vezi credinţă într-un om.
Eşti peste tot: tu vii dacă te chem. Dar nu îmi zici nimic.
Şi nu te arăţi pentru că nu sunt pregătit.

Oamenii cred că tu stai undeva în ceruri, dar tu eşti zilnic printre noi
Eşti înger bun, dar înspăimântător... Ne vrei perfecţi, lucizi
Tu dai viaţă, tu ucizi
Dacă suntem buni ne dai de toate
Dacă suntem răi ne dai durere, boală şi chiar moarte.
Îţi place să te joci, te înduioşezi dacă iubim.
Eşti lângă noi, când plângem.
Eşti femeie sau copil?
Tu ştii planul bun: ne treci prin rău să fim mai buni,
Tu eşti nemuritor, şi vrem şi noi să fim, căci pentru tine
Moartea nu-i nimic, pe noi ne sperie... un pic.

poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfat

Eu te văd cum la o jună
Tu te duci mereu cu flori;
Vrei să mori de moarte bună?
Eu te-nvăţ să nu te-nsori.

epigramă de Gotthold Ephraim Lessing din Epigrama germană de cinci secole, traducere de Florea Ştefănescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am aşteptat

Te-am aşteptat în asta seară
Să ne iubim cu mult amor,
Dar tu n-ai venit...
Şi iară mi-ai rânit sufletul visător!

Te-am aşteptat în astă seară
Să-ţi sărut obrazul fin,
Şi să-ţi spun că eşti dulce ca mierea
Şi amară ca un pelin.

Te-am aşteptat în asta seară
Şi te voi aştepta mereu,
Că tu eşti ca Sfânta Fecioară,
Tu eşti comoara sufletului meu!

poezie de Vladimir Potlog (6 ianuarie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie

Departe-mi eşti copilărie!
Mereu aproape te-am dorit,
Mi-ai fost un cuib de bucurie,
Fără să vreau te-am părăsit.

Când vremea-i tristă şi târzie
În neguri gândul mi-e-nvelit,
Departe-mi eşti copilărie,
Mereu aproape te-am dorit.

Poeme fără de sfârşit
De doruri şi de pribegie
Le-am mângâiat pe o hârtie,
Tu nu eşti încă de găsit,
Departe-mi eşti copilărie!

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!