Iară eu

Dacă n-ar fi palmele să le dau fruntea
atunci când plânge,
Ce rost ar mai avea?
S-o ţin prinos la fugi şi-atingeri cu păcate?
Iară eu, să-mi chinui ochii în văzul tuturor
Al munţilor, al apelor cu pietrele uscate
Al tău, chiar,
Să-mi râdă irişii-altora căzuţi pe spate?

poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă (2019)
Adăugat de Mili Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vacanţă.la munte

De când mă ştiu, eu îmi doresc
să-mi duc sufletu-n vacanţă.
inima să-mi răcoresc,
să-mi pun cugetu-n balanţă.
Să văd dacă am nevoie
de linişte şi sănătate.
Sau, aşa cum zice Stroe,
să scap de multe păcate.
În aerul curat de munte,
culcat la umbră de brad,
Să-mi liniştesc gânduri multe,
răul din mine să-l ard.
În şipotul izvoarelor-
muzică de suflet,
Îmi scald mădularele
după prea mult umblet.
Pitorescul îmi adapă
ochii obosiţi.
Cu energie mă-încarcă,
munţii înverziţi.

poezie de Dumitru Delcă (august 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai hulit decât moartea

jumătate din mine
mă plânge,
fără să aducă jigniri;
de-aş putea trăi numai în scutece
şi tot capul n-ar trebui
să-mi tragă atâtea;-
noroc de naşterea mea,
nefăcută.
Tot are în el
şi-un strop de bine-
dar urât ar fi
ca moartea să moară
pe cealaltă jumătate;
atunci,
eu vin ducând în spate
o moarte moartă,
lumea s-ar înspăimânta
blestemându-mă,
chiar mai hulit decât moartea
fiindcă eu le-am luat-o...
... doamne,
am să-mi ard casa
numai să trec neobservat
cu plânsu-mi cu tot.

poezie de Constantin Dracsin din Poezii şi desene (2001)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând de seară

dacă cerul surâde
când răsare soarele
aleg să-mi păstrez surâsul
să il pot dărui
la apus

dacă cerul tace
când norii se-adună
acoperindu-i liniştea
aleg să mă retrag
după o speranţă

dacă cerul plânge
ce rost mai au
lacrimile mele
aleg să-mi acopăr tristeţea
cu un zâmbet

poezie de Argentina Stanciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mine

Salvează-te cu grija mea
Când ochii mi se-ascund în peşteri
Lucind, vei ştii că voi urma
Un soclu ridicat de meşteri.

Te voi atinge doar cu gura
Prin palme voi săpa tranşee
Să te ascund de vânturi reci
Prin păr să-ţi curgă orhidee.

Eşti toată fulg de păsări rare
Te port prin gând să nu te supăr,
Atunci când pielea ţi-o ating
Mă simt întins în somn pe nufăr.

De te vei naşte înc-o dată
Să plângi mai tare să te-aud,
Ca eu din drumuri puse-n viaţă
Să te feresc de solul crud.

Autor: Mili Dumitru
Poezieînrampă

poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă (2018)
Adăugat de Mili Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce vrei, Doamne...

De ce vrei, Doamne, să mă pierzi
De ce să-mi plângă-n suflet iară
Pădurile cu lacrimi verzi
Şi munţii cu tăceri de ceară.
De vrei, Doamne, să mai plâng
Şi pui durerea să mă-nhaţe
Ca marea de-aş putea s-o plâng
Mi-ar plânge peştii toţi în braţe...

De ce vrei, Doamne, să colind
În alte ceruri şi-alte stele -
Ca norii de-aş putea să-i strâng
Mi-ar plânge lacrimile mele...

De vrei, Doamne, spune-mi deci,
De ce vrei să-mi închizi cuvântul
Să-mi plângă-n suflet stele reci,
Să-mi plângă-n inimă pământul.

Şi unde-ai vrea să fiu apoi?
Eu un pot, Doamne, fără Tine
Şi dacă arborii mi-s goi
Eu tot îi pun să Ţi se-nchine.

Şi chiar de-s singură-n pustiu -
Eu tot de Tine sunt legată -
Şi-orfană chiar de-ar fi să fiu
Tu tot mi-ai fi în ceruri Tată...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea dorită

Aş vrea să încep o viaţă nouă
Iar primul pas să fie-n moarte.
Să fiu mai plâns atunci
Decât dorit ca nou născut
Cu taţi şi mame tremurând pe spate.
Să vină lumea la priveghi
Cu ursitoare inutile,
Să-mi ceară soarta înapoi
cu nopţile pierdute
Când nu ştiam de noi.
Cum m-aş privi la nici un an
Cu plete lungi şi smalţul ros?
Cu ochi blajini ce recunosc
Acele drumuri fără sens
Statistică pe fond nervos?
Iar ultimul sărut zelos
să ţi-l ofer în timp ce mor,
Cu mângâieri şi c-un poem plăcut
Căzute pradă,
culturii tale în amor,
Iar ochii mei necopţi şi buzele ce casc
Să te anunţe prin priviri de nou născut
Că vine clipa să mă nasc
Şi moartea mea cu bine a trecut.

poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă (2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gângurind

Să pleci din când în când
Să-mi fie dor de tine
Să vii napoi râzând
Să ucizi viaţa în mine
Să fugi cu al meu gând
Prin toată lumea zâmbind
Să-mi stai în braţe gângurind
Să opreşti astrele sticlind
Cu irisul tău cu glas blând
Şi să mă topeşti sărutând
Fruntea şi talpa de heruvimă
Ce-mi cară şi adoră orice patimă

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împreună

Fi-mi-ar marea mai aproape,
Dacă nu... măcar ocean,
Să mă mângâie pe pleoape
Când albastrul ei nu-l am.

Fi-mi-ar muntele păvază,
Când îmi bate vânt nebun,
Iară tu să-mi fii o oază,
Unde poezie spun.

Fi-mi-ar trupul tău iubire,
Relieful lui culcuş,
Să-mi provoace amintire,
Ca vioare-i un arcuş.

Să îmi fie gândul, visul,
Către tine mai mereu,
Tu să-mi fii piscul, abisul,
Să-mi fii bine, să-mi fii greu.

Fi-mi-ai tu un pic din toate,
Fi-mi şi mult, fi-mi şi puţin,
Îţi voi fi şi eu şi poate,
Vom fi noi ceva divin.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În haită

Când valurile mi-au lovit picioarele
Mi-am amintit de tine,
Doar tu aveai un dar să mă obţii
Să-mi tragi spre ape tălpile,
Prin ploile furioase
Cu patimi strangulând torente
Doar tu în minte mă găseai
Cu florile din irişi
Ce-şi arătau culori mai lente.
Dar m-am rănit când m-am întins
Prin trestia de lungi cuvinte,
Mi-ai amintit cum mă priveai
Rostind doar vorbe calde
De te fereai să-mi stai în minte.
Cu cine vreau să mă împac!?
În spate să îi ţin nisipul
E doar un coş cu lupi de mare
Flămânzi de apă mai fierbinte,
Şi-i duc lupoaicei din oraş
Să mă imbrace-n sur
Şi-n haită să m-alinte.

Autor: MiliD.
copyright
poezieînrampă
#poezie #sacitim #carti

poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă, Poezieînrampă (2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă, aş fugi de tine!

Aş fugi de tine, toamnă,
Ochii aprigi de Brumar
Să mă vadă cum dispar,
Chiar de timpul mă condamnă.

Toamnă, aş fugi de tine,
Mi-aş zidi un stăvilar,
Să mă caute-n zadar
Seci surâsuri cabotine.

Aş fugi de tine, toamnă,
Nu doresc să-mi fii stăpână,
Să ajung tot mai bătrână,
Îndreptându-mă spre iarnă.

Toamnă, aş fugi de tine,
De mă strigi, să nu-ţi răspund,
De reci ploi să mă ascund,
Ropotind prin copertine.

Aş fugi de tine, toamnă,
Oricând, ştiu, a ta surată
Va putea, aşa, deodată,
Grele-omături să aştearnă.

Toamnă, aş fugi de tine,
Alungând, în mod bizar,
Până-n Luna lui Florar,
Toate iernile din mine.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am ridicat, mi-am scos liniştită pălăria şi mănuşile fără să aştept invitaţie, apoi le-am spus celor două domnişoare Reed că mă duc să o caut pe Bessie, care trebuie să fie la bucătărie şi s-o rog să afle dacă doamna Reed mă poate primi. M-am dus şi după ce-am găsit-o pe Bessie şi am trimis-o să-mi îndeplinească dorinţa, m-am apucat să-mi despachetez lucrurile. Până atunci mă ferisem totdeauna de aroganţă: cu un an înainte, dacă aş fi fost primită în acelaşi fel, aş fi plecat din Gateshead chiar a doua zi; acum însă îmi dădeam seama că ar fi fost o purtare nechibzuită. Făcusem o călătorie de o sută de mile ca să-mi văd mătuşa şi trebuia să stau cu ea până ce avea să se însănătoşească ori să moară. N-avea nici un rost să-mi fac sânge rău pentru trufia şi nebunia fetelor mătuşei şi singurul lucru cuminte era să nu le iau în seamă.

citat celebru din romanul Jane Eyre de Charlotte Bronte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Originea tuturor revoluţiilor, precum şi imboldul şi sursa tuturor moralităţilor de bază sunt doar două zicale: Prima spune: "Atâta timp cât sunt sătul, de ce să-mi pese dacă alţii mor de foame?" A două zicală este: "Tu te chinui ca eu să trăiesc uşor; munceşte aşadar ca eu să pot mânca."

citat din Said Nursi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bust

Mă bate gând să-mi fac statuie,
Să mă torn singur moştenire
În ipsos, bronz cu aurire
Să strălucesc ca o momâie...

... Să pot fi martor la ce vine,
Bun chiar de luat şi dat în cap
Să mă răzbun şi eu satrap
Pe ce cunosc sau pe-orişicine.

Chiar mă gândesc de sunt robust
Să rezist cap să-mi pun în formă
Şi să-mi fac rost de-o uniformă
Ca să am aerul de-un bust...

Să fiu şi eu un pic August;
Nu aşa mare... mai îngust!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o viaţă viitoare

Într-o viaţă viitoare,
Vreau să-mi fii iarăşi altar,
Să-mi ungi rănile amare,
Să-mi stingi al inimii jar.

Să-mi baţi iar la uşa vieţii,
Având în bagaje... mir,
Să mi-o "cruţi" de toţi scaieţii,
Să mi-o-mbraci în trandafir.

Într-o viaţă viitoare,
Vreau să-mi fii reper, din nou,
Busolă, umbrelă, soare,
În povestea mea, erou.

Cu paşi blânzi să mi te-apropii,
Să-mi prinzi mâna de a ta,
Să-mi săruţi fruntea şi ochii,
Ce nicicând vor lăcrima.

Într-o viaţă viitoare,
Vreau să-mi fii iar adăpost,
Să-mi fii leac la ce mă doare,
Izul celor care-au fost...

Să mi-l ştergi din nări, din minte,
Şi să nu-i mai simt trecând,
Prin sufletul meu cuminte,
Ce-a plâns râuri, tot iertând.

Într-o viaţă viitoare,
Am să te aştept aici,
Să-ţi pui haina-ocrotitoare,
Peste slute cicatrici.

Să mă-mbrăţişezi blajin,
Cu răbdare şi tandreţe,
Iară eu, câte puţin,
Să mă vindec de tristeţe.

Într-o viaţă viitoare,
Aş trece prin ce-am trecut,
Ştiind că, pe-a mea cărare,
O să-mi apari tu, drag scut.

Şi-o să luptăm amândoi,
Eu luptătoarea, tu scutul,
Pentru-un viitor fără ploi,
Mai frumos decât trecutul.

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă rog!

La înalţimea voastră n-am să mă ridic!
De ce să fiu eu criticat, atunci, cand nu zic nimic
Sa-mi pară lumea bună, măcar să-mi pară o dată!
Şi dacă n-ar putea, atunci de ar vrea să tacă!

Mă încred în nimic şi nu cred în voi
Nu v-am rugat să-mi fiţi aproape
Aţi venit cu blândeaţea turmelor de oii
Să îmi stingeţi lumina, să mă lăsaţi în noapte.

O vă rog atât! Vă rog şi nu mai zic eu nicioadată!
Cum limpede e cerul şi marea-i tot albastră
Şi tot mai neagră pare, când apa e sărată
Mai pot s-aleg doar sarea, când marea e a voastră.

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

De s-ar găsi vreun muritor să-mi dovedească prezenţa unui sens absolut, să-mi demonstreze o etică imanentă devenirii — mi-aş pierde minţile de remuşcare şi deznădejde. Când ţi-ai risipit viaţa mângâindu-te în inutila trecere, în vicleşugurile devenirii, când ai suferit pătimaş în aparenţe — Absolutul te îmbolnăveşte. Hotărât lucru! Viaţa nu poate avea un rost. Sau dacă are, va trebui să-l ascundă de vrea să ne mai aibă.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te plânge toamna

Te plânge toamna,
Cu stropii săi reci,
Iar copacii îşi pierd poboaba,
Frunzele-s uscate, seci.

Pe alee bate vântul,
Parcă te cheamă, suspinând,
C-o străbăteam zile de-a rândul,
Mâna în mâna, doar iubind.

Eu şi acum o străbat,
Cu paşi grei, cu oftat în suflet,
Să-mi amintesc ce n-am uitat,
Să-mi amintesc de al tău zâmbet.

E numai tristeţe-n jur,
Amintirile noastre se usucă,
Lăsând în urmă înmiresmat parfum,
Nu pot decât să le las să de ducă.

Urletul naturii ce piere,
Mă ceartă că am renunţat la noi,
Dar era peste puterile mele,
Să lupt, să iubesc pentru amândoi.

Te plânge toamna,
Cu stropii săi reci,
Timpul, înapoi nu îl pot da,
Să te întorc, dacă te-am rugat să pleci.

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Andreea Văduva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am căutat...

am întrebat într-un talcioc
un corb bătrân, ascuns cu rost,
"ai mai adus purtând în cioc,
iubiri ce mie nu mi-au fost?"

cu ochii lui plini de sclipiri
privi în ochii mei căprui,
răspunse trist; "doar amăgiri,
am mai găsit umblând hai-hui"

m-am conformat şi am plecat
cum am venit, însingurat,
dar înainte l-am rugat
să îmi păstreze ce-am căutat

o să-l mai caut la alt talcioc,
poate atunci cu alt noroc,
o să-mi aducă dintr-un foc
o dragoste, să-mi pun în loc

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh! Suzana

(Solo) Am plecat din Alabama
Cu banjo-ul subsuoară
Şi o tai spre Louisiana
Să îmi văd iubita iară.
A plouat întreaga noapte,
Când m-a pornit la drum dorul din sânge,
Apoi arsiţi peste poate –
Dar tu, o, tu, Suzana, nu mai plânge.

(Corul) Oh! Suzana, nu mai plânge din rărunchi,
Mă întorc din Alabama cu banjo-ul pe genunchi.

(Solo) M-am căţărat pe un bampor
Ş-am coborât un râu cu valuri multe,
Avea lămpi mari luminate de Electric,
Ş-au murit cioroi cinci sute;
M-au urmărit câţ'va buhai ş-apoi nişte călăreţi,
De am crezut că viaţa mi s-o stânge;
Cu ochii-închişi, aşteptam să mor printre scaieţi –
Dar tu, o, tu, Suzana, nu mai plânge.

(Corul) Oh! Suzana, nu mai plânge din rărunchi,
Mă întorc din Alabama cu banjo-ul pe genunchi.

(Solo) Am avut un vis noaptea cealaltă,
Când ţâpenie-n jur nu se clintea,
Am crezut c-o văd chiar pe Suzana
Coborând pe creasta verde;
Muşca dintr-o prăjitură şi-i era de lacrimi ud
Obrazu'. Simţeam cum sufletu-mi se strânge
Ş-am spus, io uite-acuşica-ajung din sud,
Dar tu, tu, Suzana, nu mai plânge.

(Corul) Oh! Suzana, nu mai plânge din rărunchi,
Mă întorc din Alabama cu banjo-ul pe genunchi.

(Solo) Curând voi fi acasă în New Orleans acoloşa,
Ş-o să scotocesc tot locu'
Ş-unde-oi găsi-o pe Suzana
O să pup ţărâna şi-o să-mi cânt vesel norocu'.
Iar de-o fi să n-o găsesc,
Acest negrotei va muri în propriul sânge –
Dar şi atunci, când va fi mort şi îngropat,
Tu, tu, Suzana, nu mai plânge.

(Corul) Oh! Suzana, nu mai plânge din rărunchi,
Mă întorc din Alabama cu banjo-ul pe genunchi.

cântec, muzica de Stephen Foster, versuri de Stephen Foster
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

O iubită de nădejde [A certain lady]

Pot să-ţi zâmbesc şi capul să-l înclin,
Să sorb cu buze avide ce vorbeşti,
Cu ruj înmiresmat să-mi dau din plin,
Să-ţi mângâi fruntea aşa cum îţi doreşti.
Iar când îmi spui de fostele iubiri,
O, pot să râd cu ochiul viu şi clar.
Şi râzi şi tu, cu fală în priviri,
Dar inima că-mi plânge n-ai habar.
Îmi joc prea bine rolul, căci tu crezi
Că-s veselă ca primii zori de zi,
Dar sufletul că mi-l împovărezi
Tu nu vei ştii.

O, pot să râd, s-ascult când ne întâlnim
Noi aventuri de care-mi povesteşti,
De doamne indecente să vorbim,
De mâini experte, şoapte pitoreşti.
Şi mulţumit vei fi, şi iar şi iar
O altă saga o să-mi spui pe şleau.
Aşa mă vrei – fidelă, cu mult har,
Nu vezi că-n noapte ochii treji îmi stau.
Şi când spre lucruri noi te simţi chemat,
Iubite, pot să-ţi dau săruturi mii...
Dar prin ce trec atunci când eşti plecat,
Tu nu vei ştii.

poezie de Dorothy Parker, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!