Clipa

Sunt un aventurier nătâng, încăpăţânat,
Care încă mai caută ceva,
Prin desişul nisipurilor
Dintr-o clepsidră,
Printre
Fluviile de secunde care se revarsă tulburi
Într-un abis atemporal.
Întind mâna să mai primesc câte ceva
De la soartă,
De la graniţa existenţei,
Dintre a fi şi a nu fi,
Să încetinesc cumva
Destinul tragic al clipei
De la o stea spre altă stea,
Cerşetor de secunde,
Timpul, graţia divină,
Clipa.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva din mine caută ceva

Ceva din mine caută singurătatea, ceva caută oamenii.
Bine că am ce alege.
Ceva din mine caută lumina, ceva caută întunericul.
Bine că pot arde, bine că mă pot stinge.
Ceva din mine caută liniştea, ceva caută larma.
Bine că există cuvântul.
Ceva din mine caută moartea, ceva caută nemurirea.
Bine că există cerul.
Ceva din mine caută ceva din tine.
Bine că există iubirea.
Ceva din mine caută adevărul, ceva caută minciuna.
Bine că există cugetul.
Ceva din mine caută totul, ceva caută nimicul.
Bine că există ceva care caută ceva.
Ceva din mine caută suferinţa, ceva caută alinarea.
Bine că există lacrima.
Ceva din mine caută fericirea.
Bine că există speranţa.
Ceva din mine caută agonia, ceva caută extazul.
Bine că mai pot să respir.
Ceva din mine îl caută pe Dumnezeu, ceva îl caută pe diavol.
Bine că am în cine să cred şi de cine să mă lovesc.
Ceva din mine caută uitarea, ceva caută amintirea.
Bine că mai există visele.
Ceva din mine caută o secundă, ceva caută un minut,
Ceva caută o oră, ceva caută o zi, ceva caută o lună,
Ceva caută un an, ceva caută o viaţă,
Ceva caută mereu ceva.

poezie de Ionuţ Caragea din Absenţa a ceea ce suntem (27 decembrie 2009)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna ca o frustrare

a venit toamna ca o frustrare
simte-i regretele într-un amurg
ascunde-i pudoarea
sub absenţa rochiei tale
sau chiar într-un sărut ceva
mai lung

a venit toamna ca o insinuare
îmbracă-te cu o câmpie de bronz
cu o ceaţă
cu ceva
încearcă să-i aduni roua cu buzele
sau sub pleoape
în odaia ta

încearcă să strângi cu mâinile deşirate
umbra cocorilor din viaţa mea
într-o clepsidră de piatră
într-o oală de lut
sau în poala ta

a venit toamna într-o cămaşă intensă
încearcă să umbli în vârful degetelor
prin sufletul meu
printr-o pădure mare cât o tristeţe
ori prin duhul ei

a venit toamna pe numele tău
ca o flacără tremurând
calcă uşor printre torţe de arbori
ca printr-un templu arzând
aleargă goală prin iederă
ori mai lin pe pământ

pluteşte şoptit ca făptura unei frunze
întâmplător
în patul meu căzând
să pot înţelege sensul
şi foşnetul clipei
luată de vânt

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

H: Heck, am o întrebare.
Tessa: Nu acum!
Heck: Care este întrebarea, H?
H: Ce se întâmplă când o forţă de neoprit se intersectează cu un obiect inamovibil?
Heck (se gândeşte pentru câteva secunde, apoi răspunde): Mă tem că nu am nici cea mai mică idee.
Tessa: Vezi, asta era. Acum putem să îl lăsăm să se însoare liniştit. (Se îndreaptă cu H spre biserică pentru a găsi un loc unde să stea în timpul nunţii.)
Luce (o opreşte pe H înainte ca Tessa să o îndepărteze de grupul lor): Nu se poate întâmpla. Dacă e ceva ce nu poate fi oprit, atunci nu e posibil să existe ceva care să nu poată fi mutat din loc şi viceversa. Nu pot coexista. Vezi, este o întrebare capcană!
H (în timp ce Tessa şi ea se îndreaptă spre biserică): Poate să stea lângă mine?

replici din filmul artistic Căsnicie în trei, scenariu de Ol Parker
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vârtej prea metaforic

Ne-am pierdut identitatea într-un val al nepăsării,
Unde zâmbetele triste cuceresc obrajii lumii,
Undeva, la o treime, piramidele uitării
Încă ne arată timpul când ne inventau străbunii

Evidenţa stă ascunsă sub un lacăt al tăcerii,
Fără copii după cheia ce deschide universul,
Au rămas prin constelaţii sub privirea omenirii,
Dar cum să ajungi la ele doar cu gândul sau cu mersul

Încă sunt oşteni ai vorbei, însă prea puţini se pare,
Ce îndreaptă câte-un deget către sursa de lumină,
Înspre ceruri ei arată că există o cărare
Către infinitul sacru şi culoarea lui divină

Dar în cruda realitate, drumul existenţei noastre,
Şovăie sub îndoiala unor lecţii prefăcute,
Care ne îndepărtează de esenţele albastre
Şi preschimbă adevărul în expresii surdo-mute

Între timp, dar ce e timpul? Noi vâslim în gol secunde
Printre îngâmfări rebele, prea deştepţi şi plini de sine,
Într-un spaţiu care parcă caută să se scufunde
În vârtejul metaforic, unde răul pare bine

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mai am puţin, renunţ la trupul tău de lut,
La inima Ta de piatră, la ultimul... sărut,
La timpul de demult, la când nu ai mai venit
Şi acum adorm cu tine-n gând ca la ceva sfânt!

Mai am puţin, mă duc să mă îmbăt cu vin
Şi cu un gând nebun că te-am pierdut...
Când eram copil ademenit într-un... sărut
Ce l-am primit ca pe ceva prea... sfânt!

Mai am puţin, şi de am să te uit cândva
Îmi voi face din clipa Ta nemurirea mea,
În vieţile ce vor urma Tu călăuza... mea
Şi singura muză cu ochii verzi de Stea!

Mai am puţin, dintr-o noapte fără vise
În care visul tău mă bântuie mereu
Şi dimineaţa naşte roua peste flori
Tu floarea mea din viaţa ce va urma!

Mai am puţin, dintr-un plâns fără de lacrimi,
În care plânsul e doar al tău pe obrazul meu,
Tu eşti încă lacrima ce arde-n viaţa mea
Şi singura Stea ce îmi straluce-n noaptea grea!

Mai am puţin, în care dorul e doar al tău,
Iar Eu un pustnic pustiit de gândul... meu
În care m-am pierdut o clipă-n sânul tău
Iar timpul nu a vrut să-mi fie, nici el nici Tu!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jungla albastră

Era o potecă în jungla albastră
Prin care mergeam şi priveam, rătăcit.
Părea tot o lume, putea fi a noastră,
Dar timpul, acolo, era diferit.

Copacii-mpleteau, prin secunde, tunele
În care un pas se-ntindea pe un an,
Iar trunchiuri bătrâne erau santinele
Şi porţi ce păreau că te scot la liman.

Dar porţile-acelea, în ere-adâncite,
Duceau spre niciunde, mergeau în eter
Pe-un drum cu destine deja împlinite,
Spre lumi depărtate, lipsite de cer.

Visam că-ntr-o junglă, aventurier,
Îmi caut limanul şi încă mai sper.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna speranţei

Îmi caut colţul existenţei
Mă mai retrag spăşit în el
Zâmbesc tăcut indiferenţei
Şi vieţii ritm, un pic rebel,

Acolo... mă-ntâlnesc cu mine
Mai, mai să nu mă recunosc,
Eram ca bradul, eram bine,
Acum îmi par un pic anost

Sunt tăvălit, cămaşa ruptă,
Mult praf şi urme berechet
Privirea parcă mi-e mai scurtă
Nu îmi mai pare de poet

Văd un alt colţ, o altă umbră,
A fost un om şi ea cândva
Parcă-i zăresc ochii-n penumbră
Dar se retrage... nu mă vrea

Mă-ntreb ce fac... Să nu îmi pese?
Întind o mână înspre el
Pare speriat, clipiri sunt dese,
Speriaţi suntem de fapt la fel

Şi trec secunde, câte una,
O ţin întinsă, poate-o vrea,
Într-un final mi-apucă mâna
Şi pare a se ridica

De fapt, ne ridicăm deodată,
Doi oameni obosiţi cumplit
Dar vezi tu, mâna ce e dată,
Pe amândoi ne-a odihnit

poezie de Adi Conţu (16 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secunde care au durut

M-au tăvălit la întâmplare
Iubiri cu lacrimă de ploi,
Şi-acum mă tot întreb, de oare,
A mai rămas ceva din noi?

Poate doar urme sfărâmate
Între secunde ce-au durut,
Relicve-n timp, demult uitate,
Ca şi cum nu le-aş fi avut

Respir prin amintiri regrete
Ce-au fost odată bucurii,
Au fost atingeri în buchete,
Dar au murit... nu mai sunt vii

Şi mă întreb de ce destinul,
Ascunde totul la final,
Punând în miere tot veninul,
Ca să murim târziu... banal

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clepsidra netimpului

prin clepsidrele acestea
nu mai trec timpurile
curg oameni şi apusuri
şi furtuni de nisip
ca nişte bolovani de aer
aprinşi
în focul gheenei

prin copacii aceştia nu mai trec seve
curg trupuri firave de aşchii
curge doar seceta pământului
şi sângele sterp
şi timpul pierdut cu amurgul

prin cerul acesta nu mai curge nimic
nici măcar visele oamenilor
care s-au dus să se culce
primordial
într-o altă clepsidră
a netimpului

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub semnul echilibrului

fragmente de timp se aliniază
să formeze întregul
printre razele răsfirate se strecoară bucăţi de linişti
într-un amestec de tăcere şi lumină
pictează cerul plin de umbre aruncate la întâmplare

fire de infinit ţesute de o mână tremurandă
se întind pe pântecul sângeriu al amurgului
opresc căderea stelelor fără cer
micşorează distanţa
dintre mine cea de ieri
şi eu cea de zi

vântul alungă norii trişti şi murdari
lasă lumina să pătrundă ca un alint temător
vagi amintiri tulbură victoria
care va defini simţirea
când mâna nopţii mângâie pleoapele lăsate
totul devine linear şi calm
ca o efuziune prin sita timpului

da, e o senzaţie nouă
îngheaţă trecutul în clepsidră
mii de culori mă învăluie spre întregire
o singură stea încolţeşte cu o neînţeleasă fericire
în locul în care credeam că e prea târziu
timpul iese din timp
ninge cu vise.

poezie de Maria Călinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile care mă dor

Mâinile mă dor,
Sunt mâinile acestea,
Pe care mi le-a făcut cadou
Dumnezeu,
Într-o dimineaţă de sărbătoare.
Mâini cu care m-am rugat,
Cu care am iubit,
Am trudit,
Am mângâiat pâinea cea de toate zilele,
Am mângâiat chipul tău,
Am mângâiat icoanele,
Şi pietre şi copaci...
Le-am împreunat
Şi le-am ridicat spre cer
Când îmi era a pustiu,
Când îmi era a jale,
Când Dumnezeu era plecat prin lume cu sfinţii,
Să judece...
Sunt mâinile care i-au hrănit pe alţii,
Şi pe mine.
Mâini care ţi-au şters lacrima...
Sunt mâini care erau cândva
Tinere şi viguroase
Şi acum se prefac în crengi uscate,
Cu gheare încovoiate
Care se apleacă inexorabil
Să scurme ţărâna.
Sunt mâini bătătorite de greşeli,
De iertări, de păcate, de rugăciuni,
De zidiri, de patimi, de griji,
Mâinile care mă dor,
Care te caută prin noapte,
Care te roagă să te întorci,
Pe care nu le mai pot întinde spre tine,
Cu care sap în cenuşă
Să rostogolesc timpul,
Cu care îmi torn cenuşă în cap,
Mâini cu care întorc tot mai greu
Ultimele file dintr-o carte,
Mâini care ţin o lumânare neîncepută
În aşteptarea luminii...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi învia, prin Cruce, pe pământ!

Poate sunt doar o stea care cuvântă,
Sub chip de om vremelnic pe pământ,
Poate-s ecou dintr-o iubire sfântă
Ce n-a putut a se-ntrupa-ntr-un sfânt.

Poate c-a vrut, în taină, Creatorul
Să-şi modeleze dragostea-ntr-un chip,
Care să-i poarte doar spre El tot dorul,
Când o clepsidră-l curge din nisip.

Nu ştiu ce sunt, când dragostea mi-e chinul
Dar nu pentru o Evă de la Cer,
Ci pentru Crucea-n care mi-e destinul
Şi de pe care la-nviere sper,

E sigur însă că-ntr-o zi anume,
Eu, lutul dintr-o stea care mai sunt,
Chiar dispărut, cum e firesc, din lume
Voi învia, prin Cruce, pe pământ!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neastâmpărat mister

Lungă-i cărarea până la cer,
prin desişul stelelor e de nepătruns,
doar cântecul aleargă pe a cuvântului undă
şi încă la vamă nu a ajuns.

Prin fereastra universului tot întind mâna
şi altă fereastră apare,
şi-apoi încă una,
şi-n faţă iar râde neastâmpăratul mister.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La revedere

Când ai plecat, nu ne-am luat la revedere
Şi nici adio nu ne-am spus, nici rămas bun.
Şi-am dispărut ca două existenţe efemere
Care porniseră cândva, pe-acelaşi drum.

Când ai plecat, nici n-ai privit în urmă,
Eu am îngenuncheat într-un târziu în urma ta.
Şi m-am trezit în altă lume, tristă şi diformă,
Pe-o stranie planetă, fără Lună, fără-o stea...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zare virgină

era timpul mireselor
veneai dintr-o zare
virgină
ce nu fusese călcată încă
de umbra strâmbă a destinului
de ţipăt
ori descântec
de om

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La revedere

Când ai plecat, nu ne-am luat la revedere
Şi nici adio nu ne-am spus, nici rămas bun.
Şi-am dispărut ca două existenţe efemere,
Care porniseră cândva pe-acelaşi drum.

Când ai plecat, nici n-ai privit în urmă.
Eu am îngenuncheat într-un târziu în urma ta
Şi m-am trezit în altă lume, tristă şi diformă,
Pe-o stranie planetă, fără Lună, fără o stea...

poezie de Marian Florentin Ursu (9 iunie 2018)
Adăugat de Marian Florentin Ursu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transcendenţă

poate e doar o părere,
simt mirosul ierbii
în chinurile facerii,
e un duh de renaştere febrilă,
ca fumul de tămâie gata să se aprindă
dintr-o scăpărare de cremene,
la început de geneză,
e un gust plutitor de pământ reavăn
proaspăt şi pur
ca la naşterea unui mit,

simt spiritul secular al copacilor
cum freamătă nervos între muguri,
şi praful dimineţilor
de care mi-a fost atât de dor
poartă inocenţa primordială
a trecerii prin lume,

fiecare primăvară
e un răsărit de legendă
parcă,
o sclipire de adevăr,
un zâmbet de Dumnezeu,
un început de poveste,
-A fost odată ca niciodată,
că dacă n-ar fi,
nu s-ar mai povesti-,

n-aş vrea decât să fiu un sihastru,
să măsor cumva
transcendenţa vremurilor,
rătăcind veşnic la graniţa
dintre două
anotimpuri.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cade timpul

Cade timpul dintr-un pom
Si dă să se facă - om;
C-a visat el că e fruct,
Că-i virgulă... si.. nu-i punct!

Cade timpul într-o doară
Parcă-ar fi o coaptă pară...
Şi-ntr-o gură de sub cer
A alunecat - stingher!

Cade timpul, că-i sătul
Să mai stea sus, în pătul!
Din cocon rotund - de clipă
A făcut - timpul - aripă!

Cade timpul si îşi tunde
Pletele ce cad - secunde
Făcând tumba - rostogol
Într-un magic, sacru, bol!...

Cade timpul într-o pâine,
Coaja-i azi si miezu-i mâine.
Îi mai scapă de la gură
Amintirea - firmitură..

Cade timpul într-un ceas
Ca să capete un glas.
Zvârle-apoi cu bolovanul
Şi ne prinde - cu arcanul!

Cade timpul peste stea
Să facă din ea - perdea,
Să ne aibă demâncare
Fluturi ce zburăm - sub zare....

Cade timpu-n chip cioplit
Îngâmfat si infinit....
Dar îi spun eu o părere:
"Ce e timp, ca timpul piere!"

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cal alb

era ceva apărut din nimic
un cal alb
fluturând razant
între bine şi rău
muşcând din iarbă
până la întuneric

era un galop nedefinit
pe un pământ reavăn care
îşi înghiţea umbra de copită
în propria ţărână

apele îşi înecau pietrele
prin coame
unduind

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul vulpe

Îmi imaginez acest moment în pădure, la miezul nopţii:
Există-acolo ceva viu,
Dincolo de singurătatea ceasornicului
Şi-a acestei pagini albe pe care se mişcă degetele mele.

Prin fereastră nu se vede nicio stea:
Ceva încă mai aproape,
Deşi mai întunecat,
Se strecoară-n acea singurătate:

Rece, delicat ca zăpada nopţii,
Botul unei vulpi atinge lăstarii şi frunzele;
Doi ochi sunt călăuzele mişcării care chiar acum
Şi iarăşi acum, şi acum, şi acum

Înscrie urme discrete de paşi pe zăpadă
Printre copaci – şi, obosită, o umbră
Subţire atinge-un buştean şi-n vizuina
Unui trup care are îndrăzneala să iasă

În luminiş, un ochi,
Ceva verde care se tot adânceşte, se lărgeşte,
Strălucitor, încordat,
Preocupat de propria-îndelnicire

Până când, o instantanee, înţepătoare duhoare de vulpe
Penetrează ocniţa neagră a unui cap.
Pe fereastră nu se vede încă nicio stea; ceasul ticăie,
Pagina este printată.

poezie de Ted Hughes din The Hawk in the Rain ( Uliul in ploaie) - 1957 - The Thought-Fox (Gândul vulpe) ' is probably the mo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!