Torţionarul şi profa de mate

torţionarul ireal povesteşte firesc cum mânca două raţe clasa-ntâi
apoi trecea liniştit la omorârea cu râvnă a victimelor neidentificate
îi chinuia cu bătăi gospodăreşti la testicule până îşi dădeau sufletul
tineri studenţi şi intelectuali – filfizoni cu studii la Paris
asta după ce îi crăpase ţeasta lui taică-su cu un topor sfătuit de un tovarăş
apoi completa liniştit un formular şi raporta, că era muncă serioasă
19 căpăţâni luna asta – cam puţin, răspundea fratele rus coordonator
era o plăcere în a tortura, o distracţie pentru noi
că nu eram singur, eram foarte mulţi care făceam asta
vorbeşte clar, senin, împăcat, cuvintele cad seceri şi ciocane
eram comunişti convinşi, toţi, întărâtaţi împotriva intelectualilor
până în 53 i-am terminat pe toţi cei curaţi la suflet, unu nu mai era
îmi vine să vărs, mi se face rău, nu-mi vine să cred
păi cum credeţi că s-a făcut comunismul la noi - zice el
n-am dormit trei zile, am scris numai versuri negre, am înjurat fără rost
în coşmarul meu îl vedeam prin piaţă, în autobuz, la medic,
un pensionar cumsecade pierdut printre bătrânii nostalgici din cartier
care dintre ei au fost colegii lui de muncă mâncându-şi azi liniştit pensia

cumva în mod bizar mi-am adus aminte de profa de mate din liceu
poate din cauza ochelarilor, amândoi aveau funduri de sifoane
o formă de viaţă total opusă conceptului de femeie, un sac de cartofi
cu părul explodat în cap, mică, mergând pe tocuri printre brazde de porumb
când închidea uşa clasei ne cuprindea o frică pe care o puteai pipăi în aer
toţi 36 prinşi într-o celulă pregătiţi de răstignire, o singură întrebare
cine o să fie astăzi?
matricola, unghiile, batista, părul, pampoanele, ciorapii, machiajul, inelele
apoi un răcnet din fundul iadului- Ieşi afară!!!
urma şi ora de matematică
treci la tablă-după cinci table scrise-nu ştii nimic, treci în bancă ai nota 3
aproape toţi
colega pe care a dat-o cu capul de tablă, a luat-o de par a tarat-o în celălalt capăt,
la sfârşitul exerciţiului, şi a lovit-o iar cu capul de tablă
aşa ne intra nouă matematica direct în tărtăcuţă
mi-a cerut tema, am îngheţat instantaneu, devenisem o ţintă
catedra era pe o scenă, eu eram jos, ea era sus, s-a uitat la caiet
ce e asta mă? ăsta e caiet? – se deprindeau foile din cauza prostei fabricaţii
ia-ţi mizeria asta de-aici! şi mi-a aruncat caietul pe jos în clasă
în zborul lui neaşteptat caietul s-a dezintegrat în zeci de foi rebele
eu adunând foile de pe jos umilit şi fără apărare
părinţii apreciau pedagogia de tip nou, face oameni din ei
în drum spre casă un singur gând
ce să fac? ce să fac? ce să fac? ce să fac? ce să fac?
pentru prima oară în viaţă mi-a venit idea de a mă sinucide- mi-a mărturisit un coleg
după 30 de ani
eram nişte copii de 14 ani la unul dintre cele mai bune licee din capitală
reprezentam generaţia oamenilor noi, viitorul ţării, mândria socialismului
noi trebuia să fim primii comunişti autentici

mai e o legătură între cei doi, plăcerea
plăcerea de a chinui, de a provoca suferinţă
puteam să simt asta în neputinţa mea
prin tainica legătură dintre victimă şi călău

PS

torţionarul a murit nejudecat, neîmpărtăşit, neştiut, fără să plătescă, la doi ani după interviu
profa de mate a emigrat în America, putreziciunea capitalismului, unde şi-a găsit sfârşitul

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Gata, Mihai! Cum e cu matematica pentru mâine?
Mihai: După două zile de pregătire cu tine, mă simt cu adevărat superpregătit pentru orice concurs la mate. Dacă te cunoşteam mai demult, până acum eram as; nu înţeleg cum de cei doi prieteni mai vechi ai tăi nu s-au orientat tot spre mate.
Lucian: I-a atras altceva, doar nu era obligatoriu să aleagă tot matematica; fiecare a mers pe drumul său...
Mihai: Şi tu; de ce ai ales matematica?
Lucian: Eu?! Nu ştiu de ce; asta mi-a plăcut de mic. De fapt, cred că matematica m-a ales pe mine... Înainte de a fi învăţat să vorbesc bine, corect, am învăţat singur să număr şi să socotesc, de parcă aveam matematica în sânge. Când alţi copii preşcolari de seama mea se jucau cu diverse jucării, eu preferam să răsfoiesc cărţi; cărţile de matematică. La întrebarea "Ce vrei să devii când vei fi mare?", aveam mereu, negreşit, un singur răspuns, foarte clar: "Matematician"... Aşa spuneam oricui mă întreba. Matematica a fost, într-un fel, prima mea mare iubire...
Mihai: Prima? Interesant... Asta înseamnă că ar exista şi o a doua; care ar fi aceea?
Lucian: A doua? Nu, nu încă...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram foarte timid când eram mic. Abia cu vremea am devenit mai dezinhibat. Agresivitatea asta e şi o formă de apărare. Odată, în clasa a patra, eram un băiat destul de delicat pe atunci, mama mi-a dat cămaşă albă călca­tă, iar podelele clasei erau unse cu păcură. În pauză, cineva m-a împins şi-am căzut. Când m-am uitat pe cămaşă, eram negru. M-am întors furibund şi l-am bătut măr pe primul care mi-a ieşit în cale. Când mi-am dat seama ce am făcut, m-am îngrozit: era bătăuşul cla­sei.

citat din Mircea Dinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: De ce te-ai orientat totuşi spre matematică? De ce-ai ales-o dintre toate astea? Se pare că ai talent şi pentru celelalte.
Lucian: Asta mi-a plăcut cel mai mult. Nu ştiu de ce, însă spre matematică am avut dintotdeauna o înclinaţie specială, deosebită, o atracţie puternică, pe care nici acum nu mi-o pot explica. Simţeam ceva, în interiorul meu, simţeam cumva că asta trebuie să fie, asta trebuie să fac, asta-i calea pe care trebuie s-o urmez. Dintotdeauna am ştiut că asta vreau. Deci, calea asta am urmat-o. Şi nu regret deloc. În plus, după cum i-am spus odată şi lui Mihai, când şi el mi-a pus întrebarea asta, de fapt, cred că matematica m-a ales pe mine... Înainte de a fi învăţat să vorbesc bine, corect, am învăţat singur să număr şi să socotesc, de parcă aveam matematica în sânge. Când alţi copii preşcolari de seama mea se jucau cu diverse jucării, eu preferam să răsfoiesc cărţi; cărţile de matematică. La întrebarea "Ce vrei să devii când vei fi mare?", aveam mereu, negreşit, un singur răspuns, foarte clar: "Matematician"... Aşa spuneam oricui mă întreba. Matematica a fost, într-un fel, prima mea mare iubire...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Bloome: La 29 de ani am avut un accident de maşină şi am murit. Nu, nu-mi amintesc vreun tunel. Nu am văzut vreo rudă moartă sau vreun înger. Nimic de genul ăsta. Doar că atunci când m-am trezit, totul era altfel. Eu eram altfel. L-am întrebat pe doctor şi mi-a zis că nu e ceva neobişnuit pentru cei care au văzut moartea cu ochii. Şi, la scurt timp după asta, am început să am vise care se adevereau. Şi viziuni ciudate. Era ca şi cum aş fi auzit gândurile oamenilor. Nu ştiu motivul, dar m-am hotărât că, atâta vreme cât aveam abilitatea asta bizară, puteam la fel de bine s-o folosesc ca să ajut oamenii.
Will: Şi să primeşti bani pentru asta. Să-i ajuţi pe oameni contra unui preţ.
Doamna Bloome: Da, oameni ca tine. E oare din cauza tragediei? Adică din cauza asta eşti atât de furios şi de încăpăţânat. Ai avut parte de-o tragedie.
Will: Cine nu a avut parte de aşa ceva?

replici din filmul serial Joan din Arcadia
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din viaţă

Mi-a bătut în poartă Fericirea
Şi intrând în curte m-a strigat.
Eram dus alături cu iubirea.
A-nchis poarta iute şi-a plecat.

Mi-a bătut de-asemeni Bucuria.
A intrat, a stat sub pomii goi.
N-a văzut pe nimeni să-i vorbească
Şi-a plecat grăbită înapoi.

Într-o seară, luminând pe stradă,
Mi-a bătut şi Steaua mea — de sus
Tot aşa, eram plecat aproape,
Şi-a strâns fusta-n mână şi s-a dus.

Mi-a bătut în poartă şi Necazul.
Eram dus departe. Liniştit,
S-a întins pe ţolul de la uşă
Şi m-a aşteptat până-am venit.

poezie celebră de Virgil Carianopol din Inedite (1966)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: De ce te-ai întâlnit cu el?
Lia: În primul rând, nu m-am întâlnit cu el, cel puţin nu intenţionat... N-a fost ceva dinainte planificat. A fost întâmplător. M-am dus la un restaurant să servesc cina, am observat-o pe Sonya şi m-am aşezat la masa ei. Nu ştiam că ea-l aştepta pe fratele ei. Sid a întârziat puţin, am mâncat împreună cu ei doi, apoi am plecat, toţi trei. Doar că Sonya s-a dus acasă, iar eu am rămas cu fratele ei; prin urmare, într-adevăr ne-am plimbat prin oraş, apoi el m-a condus până în apropierea camerei mele. Asta a fost tot. Ce vezi tu atât de rău în asta? Şi de fapt, chiar nu eram datoare să-ţi dau aceste explicaţii.
Lucian: Sigur, nu erai... Deci, nici măcar atâta lucru nu merit după tot ceea ce am făcut pentru tine?
Lia: De ce te legi de acest amănunt? Nu ţi-am cerut eu să mă salvezi! Şi sper că n-ai intervenit în favoarea mea doar pentru a-mi impune după aceea anumite reguli, pentru că n-am de gând să le respect! Nu-mi poţi interzice să mă plimb şi cu altcineva, cu oricine vreau eu. Şi repet, nici nu-ţi datorez explicaţii referitoare la modul în care îmi petrec timpul liber. Pricepi? Niciodată n-am să joc cum îmi cânţi tu! Nu-mi poţi impune nimic! Absolut nimic!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram şi nu eram

mi-a fost greu să fiu simplu
mi-a fost uşor
am avut curaj - nu
mi-a fost frică şi am avut timp
să-l citesc pe jung -
eram şi nu eram intere
sat (!?) de psihoterapia
clinică
nu mi-a fost greu să-l citesc
pe freud
eram şi nu eram
interesat de psihanaliză
impulsuri şi nevroze
l-am lăsat pe jung
l-am lăsat pe freud
m-am refugiat pe moldova
eram şi nu eram nomad
stăteam pe malul râu
lui jung i-am pus gând rău
şi lui freud
eram şi nu eram un caz
psihiatric într-un conflict
inconştient legat de dorinţele
refulate
eram şi nu eram

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin urmare, cred că energia e pe fond genetic. Şi ca să nu mai spun că energia mea provine din muncă: îmi place ce fac, iubesc ce fac - cum să nu mă umplu de energie şi de bună dispoziţie? Nu pot spune că mai lucrez pentru bani... Poate când eram mai tânără, mă interesa şi aspectul acesta. Acum, tot ceea ce mă intereseaza este să vadă generaţia asta că noi toţi n-am fost nişte proşti, că am fost buni, am muncit serios şi poate că asta o să ajute cu ceva...

citat din Stela Popescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplu spus e iubire

pentru cea mai frumoasă femeie am zis nu voi mânca azi acasă
nu-mi voi face ochii nici părul nu va mai fi fratele meu
nimeni nu mă va putea convinge nu-mi pasă
că toate lucrurile se-ntâmplă la fel mai puţin eu

nu mă voi deda la dulce până când dragostea nu va intra în Ierusalim
da pe fiul unei măgăriţe care ştie vorbi omeneşte
din spatele meu diavolul pus la patru ace şi slim
mi-a zis nu-i păcat cât dorinţa pentru bine şi rău înmulţeşte

apoi a început să cânte îl auzeam jos în stradă
poveşti despre dumnezeii vechi şi cei noi
inima mea nu înceta în orice casă pom ori copil să te vadă
mintea mea nu înceta să compună poemul lumii de doi

ca un dans nemaivăzut şi pe care nu oricine poate să-l preţuiască
ah ce păr ai iubito şi ce zâmbet dimineaţa mereu la cafea
moartea bâjbâia printre perne până viaţa iar să o dumirească
pentru toate există cuvinte dar nu şi pentru dragostea mea

ce mă face să plec ca de la o casă pustie
fără să-mi iau rămas bun merinde schimburi sau traista cu pâine
dintre toţi cei care au plătit pentru faimă cine-i mai ştie
singur mă ridic pe cadavrele zilei de mâine

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ia uite-o pe Medi cu sarafanul ei

Când am avut întâlnirea de 25 de ani
de la terminarea liceului
m-am dus acasă
în oraşul în care m-am născut
nu ştiam ce rochie să mă îmbrac
ca să fiu cât mai frumoasă
şi atunci mama mi-a spus
"Ce-ar fi, Medi, să îţi iei sarafanul
cu care te duceai la şcoală?
l-am pus bine după ce ai fugit
de acasă
ca să iei viaţa în piept
l-am pus printre lucrurile frumoase
la care mă mai uit când şi când
ca să îmi reamintesc de acele vremuri
în care eram tânără
şi mă iubea taică-tău
ca pe o femeie frumoasă
ce-ar fi să-ţi pui sarafanul
acela pe tine?
Eu cred că te încape
şi acum"
Apoi a deschis uşile dulapului
şi a scos un geamantan vechi
pe care l-a desfăcut cu mare grijă
de parcă ar fi fost un seif
şi a scos uniforma pe care o purtam
la şcoală
avea chiar şi emblema
prinsă în piept
dacă mai e cineva
care să ştie ce e aia o emblemă
Uite şi banderola, mi-a spus
şi mi-a întins cordeluţa albă
pe care o împletise cu mâinile ei
atunci când era tânără şi frumoasă
şi tata îi trimitea scrisori
pe Strada Florilor
iar ea visa că va avea o fată
care se va numi
ca şi mine
Medeea,
iar eu am luat-o
şi mi-am prins-o în păr
sarafanul îmi venea de minune
parcă nici nu trecuseră
atâţia ani
eram din nou şcolăriţă
şi când m-am dus la liceu
toţi colegii au rămas încremeniţi
aproape nu le venea să creadă
că este adevărat
Ia uite-o pe Medi cu sarafanul ei,
se minunau care mai de care,
S-a întors la fel de tânără
ca atunci când a plecat
putem să ne pozăm şi noi cu tine?
Puteţi, bineînţeles că puteţi, doar am fost
colegi
am împărţit aceleaşi vise
cât încă mai visam
bineînţeles că puteţi!
Odată ajunsă în clasă
inclusiv domnii profesori
au vrut să ne pozăm împreună
parcă întineriseră deodată
erau numai zâmbet
domnii profesori
de la liceu,
apoi ne-am aşezat fiecare în banca lui
aşa cum stăteam înainte
şi domnul diriginte a început să strige
catalogul
fiecare aştepta cuminte la rând
striga prezent
după care îşi etala realizările
aveam chiar şi un secretar de stat
printre noi
vorbea foarte rar şi apăsat
conform rangului
pătruns până la lacrimi
de importanţa lui,
după el am urmat eu
nici că se putea moment
mai potrivit
şi dirigintele m-a întrebat
zâmbindu-mi cu subînţeles
ca unei şcolăriţe timide,
Ia spune, Medi, ce ai făcut tu
în tot acest timp
erai unul dintre cei mai buni copii
pe care i-am avut
ia spune,
unde ai ajuns?
La Voluntari, domnule diriginte,
i-am răspuns,
iar el s-a mirat, apoi mi-a zis,
Nu am auzit niciodată până acum
de Voluntari,
e un oraş mare? Unde-i
localizat?
Aş, i-am răspuns, este un orăşel prăfuit
de lângă Bucureşti, capitala
scumpei noastre patrii,
aproape cât o comună
dacă nu şi mai mic,
acolo
sunt profesoară
de copii invizibili
Cum adică invizibili? s-a mirat el
şi mai mult
Care nu se văd, i-am răspuns,
pentru că nu-i doreşte nimeni
şi atunci au devenit străvezii
ca o gelatină
asta am vrut să spun,
iar cea mai mare realizare a mea
este că pot încăpea şi acum
în acest sarafan,
Bineînţeles că
toţi au început să râdă
chiar şi domnul diriginte
dar apoi n-a mai râs
şi m-a întrebat,
Cum de a ajuns la Voluntari
o fată aşa deşteaptă ca tine?
Auzisem că ai terminat
Facultatea de Horticultură
şi faci grădini
pentru oameni bogaţi
care plătesc bine
nicidecum că eşti profesoară
tocmai la capătul pământului,
Tot grădini fac şi acum, i-am răspuns,
dacă înţelegeţi ce vreau să spun
iar dumneavoastră sunteţi primul
care ar trebui să înţeleagă
întrucât lucraţi cu copiii,
doar câ grădinile pe care le fac
de data asta
sunt mult mai frumoase
decât cele dinainte
au în ele
ceva sălbatic
şi viu
pentru că s-au născut din pământ arid
şi se luptă ca să supravieţuiască,
Foarte frumos, Medi, mi-a răspuns el
foarte frumos ai vorbit
şi profund
acum înţeleg de ce ai venit
îmbrăcată în uniforma
de liceancă
tu ai rămas la fel de copil
ca atunci când ai plecat
în timp ce noi am îmbătrânit
odată cu visele noastre,
Când m-am întors acasă
mama m-a rugat să-i dau sarafanul
ca să-l pună la loc
dar nu m-am mai putut dezlipi de el
m-am gândit să le fac o surpriză
elevilor mei
şi m-am dus aşa îmbrăcată
eram curioasă dacă mă vor recunoaşte
primul care m-a observat a fost Alex,
Ia uitaţi-vă, copiii, a zus el,
ne-a venit o nouă colegă,
sper că va sta cu mine în bancă,
Fugi de-aici, i-a răspuns Apostolea,
sigur va fi colega mea,
prima care s-a prins a fost Valentina
cum şi era de aşteptat,
Doamne, a zis ea, dar dumneavoastră sunteţi
doamna Medeea
credeam că ne-a venit o nouă colegă
şi când colo eraţi chiar dumneavoastră
cât pe ce să ne păcăliţi
Dar chiar aşa şi este, i-am răspuns,
eu sunt noua voastră
colegă
mă primiţi şi pe mine printre voi?
nici nu vă închipuiţi ce drum lung şi anevoios
am străbătut
ca să ajung aici

poezie de Florentin Gheorghe Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dawson (în scrisoarea lui pentru Gretchen): Dragă Gretchen, mi-a plăcut să vobesc cu tine astăzi în camera ta. Încearcă să nu ai emoţii în legătură cu începerea liceului. Ştiu că o să întâlneşti oameni care să te înţeleagă. E ceva ce nu am apucat să-ţi spun. Este cineva cu adevărat special în viaţa mea la care mă gândesc mereu. Nu seamănă cu nicio fată pe care am întâlnit-o până acum. Este inteligentă şi amuzantă şi frumoasă şi simplul fapt că face parte din viaţa mea mă nelinişteşte şi nu mă lasă să dorm noaptea. Şi când mă gândesc la o persoană căreia aş putea să-i vorbesc despre asta, care va înţelege, singura care îmi vine în minte eşti tu. Şi asta e o problemă pentru că tu eşti cea pentru care nutresc aceste sentimente. Mă gândesc mereu la tine, la orice lucru mărunt pe care îl faci. Abtibildul cu Elvis Costello de pe caietul tău cu spirală, modul în care ţi-a crescut bretonul timp de şase luni până când luni ai reuşit să-l prinzi pe tot în coadă. Astăzi, când mi-ai spus să rămân şi să vorbim după ce a plecat Pacey, mi-a trecut prin cap că e posibil ca şi tu să te gândeşti la mine. Dacă aş încerca să spun asta altcuiva, ar spune că nu va exista niciodată un noi, că vieţile noastre sunt mult prea diferite, că nu vom fi niciodată potriviţi unul pentru celălalt. Dar noi ne înţelegem unul pe altul şi ne pasă şi cred că aşa va fi şi peste ani. Cel mai bun prieten al tău pentru totdeauna, Dawson.

replică din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şcolară

La ora de Geografie,
Demult, când eram şcolari,
Învăţam pe rând de toate,
Câmpii, dealuri, munţii mari.
Învăţam de lacuri, râuri
Şi de Dunărea bătrână.
Aveam "Geogra" Marţi şi Vineri
După ora de Română.
Eram toţi prezenţi la ore,
Nimeni nu era absent.
Profesoara era nouă
Şi era cam exigentă
Şi de cum intra în clasă,
Rând pe rând ne asculta.
Aveam voie cu ATLASUL
Şi să folosim hartà.
De ştiam era drăguţă,
De nu?-ne sancţiona
Şi ne dădea note proaste
Ce ne stricau media.
Dar cum toate se termină,
La fel şi anul şcolar.
În ultima zi de cursuri
Să vadă de-avem habar,
Vine profa şi ne zice:
-Astăzi vreau să vă testez.
Asta aşa, pentru mine,
Fără ca să vă notez.
Vreau să scrieţi fiecare,
Ce v-a plăcut cel mai mult?
Lecţiile cu podişuri,
Sau cele de la-nceput,
Cu pajişti, câmpii, fâneţe,
Sau cu codrii seculari,
Cu vârfuri de munţi semeţe,
Sau cu peşterile mari.
Iar aşa, pentru vacanţă,
Dau tema ca toţi să ştie,
Până-n toamnă când începem,
Care-i culmea-n Geografie?
Stau şi mă gândesc o clipă;
-Nu-mi stric eu vacanţa verii
Şi-i zic:-să bagi VÂRFUL OMU
Drept în PEŞTERA MUIERII!!!

poezie de Nicu Vălean
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram sălbăticit şi plin de ură. Uram întreaga lume pentru că vedeam mizeria şi egoismul, sălbăticia cu care cel puternic smulgea celui slab agoniseala obţinută cu greu. Cel puternic râdea şi batjocorea. Cel slab plângea şi dispera. Se resemna. Nu ştiu ce s-ar fi ales de mine şi unde aş fi ajuns dacă nu ar fi rămas o singură flacără mică de umanitate care ardea în mine şi care era ţinută vie de puţinii prieteni adevăraţi pe care îi aveam şi care vedeau în mine un suflet, şi nu un sărac ce nu avea nimic de oferit şi de pe care nu poţi scoate profit. Să simt că sunt o companie plăcută pentru nişte oameni care se puteau lipsi de mine, să simt că sunt ascultat şi că atunci când vorbesc despre dorinţele şi visurile mele nu sunt batjocorit şi umilit, să pot să râd cu cineva, să simt că exist şi primesc puţină atenţie, să fiu onorat ca fiinţă umană pentru ceea ce sunt în interior şi nu pentru ce pot să afişez în exterior, asta mi-a salvat sufletul, mi-a schimbat viaţa şi m-a împuternicit ca azi să pot vedea şi eu în oameni măreţia, puterea şi divinitatea şi după puterile mele, să fac ce pot ca să păstrez flacăra speranţei aprinsă aşa cum odată a fost şi ea îngrijită de prietenii mei pentru mine. Iubeşte oamenii atunci când o merită cel mai puţin. Atunci au nevoie cel mai mult. Doar aşa putem să salvăm suflete pentru a face lumea mai bună.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul pe care n-am apucat

Două drumuri se despărţeau într-o pădure aurie.
Îmi pare rău că nu le-am putut pe amândouă urma.
Şi, pentru că eram singurul călător, am zăbovit
Privind în lungul celui dintâi, cât mai departe.
Până acolo unde se pierdea sub pământ.
Apoi am apucat-o pe al doilea, ce nu era mai prejos.
Şi care poate era chiar mai îndreptăţit să-l străbat.
Căci era acoperit cu iarbă şi neumblat.
Deşi, trecând pe unul dintre ele,
Era de parcă le-aş fi străbătut pe amândouă,

Iar în acea dimineaţă se întindeau la fel:
Iarba lor nu era bătătorită de paşi.
L-am lăsat pe primul pentru o altă zi
Ştiind totuşi că, pornind pe unul dintre ele,
Cu greu m-aş mai fi întors vreodată.

Aşa voi povesti cu un suspin
Cândva, peste ani şi ani:
Două drumuri se despărţeau într-o pădure, iar eu
Am pornit-o pe cel mai puţin străbătut
Şi asta mi-a schimbat viaţa.

poezie clasică de Robert Frost (1916), traducere de Horia Gârbea
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei ce vom fi

Trei felii şi trei copii,
Cât de dulci sunt împreună!
Dulce-i pepenele... ştii,
Dar mai dulce-n a lor mână.

Îi priveşti şi simţi iubire,
Dar şi-o linişte mai simţi.
Chipul lor... o amintire,
De când toţi eram cuminţi.

Nu chiar toţi, eu n-am fost unul,
Alergam o zi lumină,
Fugăream vis ca nebunul,
Fără frică, fără vină.

Stau, mă uit la ei acuma,
Fost-am toţi exact la fel,
Fraţi cu soarele şi luna,
Suflete-n decor pastel.

Ne fugea iarba-n picioare
Şi ne colora-n genunchi,
Eram zâmbet şi candoare,
Dar şi strigăt din rărunchi.

Trei copii... le va fi bine.
Să veghem asupra lor,
Fără ei, nu va fi mâine,
Cer albastru fără nor.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram singur

Eram singur într-o mare de durere,
Eram singur sub un cer fără stele.
Eram singur sub un soare arzător,
Dar tu ai venit ca un dulce fior!

Ca dintr-un mare abis,
Ai venit ca prin vis,
Cu focul dragostei,
Care este veşinc aprins.

Aveai trup de nimfă,
Ochii ca două stele,
Părul tău frumos mirosea
A floare de micşunele,

Tu cu măna ta gingaşă
Trupul meu rece ai atins,
Şi eu m-am trezit
Ca dintr-un straniu vis.

poezie de Vladimir Potlog (21 iunie 2011)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Tatăl tău obişnuia să gătească des, ca tine?
Lucian: Blondul?! Nu, deloc. Niciodată!
Lia: Şi atunci, tu cum de te-ai deprins?
Lucian: Păi, eu... Nu ştiu cum. Pur şi simplu, mi-a plăcut şi am învăţat singur, pentru că m-am simţit atras de domeniul culinar... Nu-mi explic de ce!
Lia: Aha; cam la fel ca şi cu matematica ta.
Lucian: Nu chiar; deşi, într-un fel, poate... Vezi tu, matematica a fost pentru mine... Prima mea mare iubire, declarată, pe faţă, fără ocolişuri, încă de când eram mic.
Lia: Zău?! Frumos spus... Şi care ar fi fost a doua?
Lucian: A doua?! N-am să-ţi răspund la asta...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunia omului de rând

să arunc tot ce-mi vine în mână,
să fac totul una cu pereţii,
să stau calm şi să aştept să treacă,
dar nu pot,
e acolo în mine.

femeile plâng din ce în ce mai mult,
din ce în ce mai mulţi bărbaţi dependenţi de băutură,
majoritatea oamenilor se cred bolnavi psihic,
însă în capul lor prostia se loveşte de pereţi.

nu poate trece de la sine;

credeam că sufăr din cauza unei iubiri pierdute
până când m-am trezit cu un mesaj de la ea,
deja avea 3 copii şi era în plin divorţ.
mi a spus că încă mai simte ceva,
cu fărâma aia de suflet care i-a mai rămas,
dar nu pentru mine,
pentru un altul,
care nici măcar nu a încercat să se sinucidă.

acum câteva zile am băgat un câine în casă,
l-am curăţat şi i-am dat ceva de mâncare,
nu era chiar atât de rău.

aveam nevoie de cineva cu care să comunic
până într-o zi când s-a pişat pe mine în timp ce dormeam,
l-am scos afară în frig.

a doua zi, i-am simţit lipsa,
l-am hrănit, i-am făcut baie,
acum stă în colţul lui liniştit
cu bucata aia de carne în gură,
şi-a învăţat lecţia.

soldaţii mor pe fronturi,
fluturând sticle de vin
şi nevestele lor fac sex cu alţi bărbaţi
care nu sunt chiar atât de proşti, încât să-şi rişte viaţa pentru idealuri care nu-şi au rostul.

e o nebunie,
e trist să te gândeşti la asta,
e trist să scrii asta,
e trist, foarte trist.

dar nebunia e o formă de normalitate
dacă ţi-ai petrecut toată viaţa printre oameni simpli
care se cred nebuni.

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evan: Când eram copii, tatăl tău făcea un film despre Robin Hood sau aşa ceva...
Kayleigh Miller: Ce vrei să ştii Evan?
Evan: Este... A... Ce s-a întâmplat în pivniţă?
Kayleigh: Uite ce e, s-a întâmplat demult. De asta ai venit tocmai până aici? Ca să întrebi o mulţime de prostii despre Robin Hood?
Evan: Nu, eu... Cred doar că ceva foarte rău s-a întâmplat.
Kayleigh: Unde vrei să ajungi cu asta?
Evan: Uite... orice s-ar fi întâmplat, nu e vina noastră, eram doar nişte copii. Adică, n-am făcut nimic ca să merităm asta, n-am fi putut...
Kayleigh: Taci odată, Evan, îţi baţi gura de pomană.
Evan: Nu te poţi urî pentru că tatăl tău e un pervers nenorocit.
Kayleigh: Pe cine încerci să convingi, Evan? Ai bătut atâta drum să-mi răscoleşti amintirile numai pentru că tu ai o memorie proastă? Vrei să plâng pe umărul tău şi să-ţi spun că totul e mai bine acum? Du-te dracu', Evan. Nimic nu e mai bine, OK? Nimic nu va fi mai bine. Ştii, dacă eram aşa de minunată Evan, atunci de ce nu m-ai sunat? De ce m-ai lăsat aici să putrezesc?

replici din filmul artistic Zbor de fluture
Adăugat de Alexe Laura, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palidul prunc, Abel, grăieşte:

Eu nu sunt. Fratele mi-a făcut ceva.

Ceva ce văzul nu vedea.
Lumina toată mi-a luat.
El chipul mi-a înlăturat
cu chipul său.
Acum e singur el fără să ştie.
Eu cred că el mai trebuie să fie.
Lui nimeni nu îi face ce mie îmi făcu.
Pe drumurile mele duse-acu,
vin toţi fugind de-a lui mânie,
şi toţi se pierd în el fără să ştie.

Eu cred că fratele pândeşte
ca judecata de apoi.
La mine noaptea se gândeşte;
la el îsă ea dă-napoi.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!