Ghinion

Îţi scriu Julieta din spital,
Lovit de-o cruntă tragedie,
De fel sunt foarte punctual,
Dar iată-s la ortopedie!

Veneam aşa ca de-obicei,
Plin de speranţe deşănţate,
Cu greu, pe frig şi pe polei,
Cu flori, şi cu o scară-n spate.

Nici lună plină nu era,
Şi parcă bănuiam eşecul,
Vazând că-n colţ, pe strada ta,
S-a ars probabil iarăşi becul.

Precum o cârtiţă de orb,
Şi cu miscările confuze,
Urcam pe scară să îţi sorb,
Iubirea de pe-a tale buze.

Am renunţat la serenadă,
Deja mă apucase frica,
Când pe balcon, subit, pe coadă,
Probabil ţi-am călcat pisica.

Un urlet se-auzi spontan,
Trezind vecinii adormiţi,
Iar eu, greoi, căzui morman,
Cu fundu-n cactuşii-nfloriţi.

L-am auzit pe tatăl tău
Luându-şi flinta dintr-o ladă
Aşa că am sărit în hău,
Chiar dacă nu era zăpadă.

În gips, cu fundul ciuruit,
Îţi scriu acum să ştii şi tu
Că te iubesc nemărginit...
Semnat, Romeo Motague.

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Ghinion" de Valentin David

Of, nu ştiam de ce nu vii
Şi eram tare-ngrijorată!
Te-ntreb, în stare ai să fii,
Să ne mai întâlnim o dată?

Şi cine te-o fi pus să pleci,
Pe aşa vreme de urgie,
Cu-atâta gheaţă pe poteci
Cu scara-n spate?... of, vai mie!

Şi pe-ntuneric ce cătai?
Ştiai că becu-i ars de-o lună
Pe strada noastră unde ai
Spart becu' tu cu o alună.

E drept că şi eu aşteptam,
Tot în balcon în frig şi vânt,
Cu pisicuţa mea eram,
Când prăbuşi-te-ai la pământ.

De un' să ştiu că te-ai grăbit,
(Eu aşteptam o serenadă)
Că pisicuţa a fugit,
Şi c-ai călcat-o rău pe coadă?

Săraca tare-a mieunat,
De-a auzit-o chiar şi tata.
Şi imediat s-a înarmat,
Să-şi apere de moarte fata.

Te-am auzit când ai urlat,
De ai trezit toată suflarea.
În cactuşi ai aterizat
Şi mare îmi mai fu mirarea,

Când ţi-am văzut fundul complet
În cactuşi încoţopenit.
Eu, Julieta Capulet
Te voi iubi şi ciuruit...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Setea

stă cineva şi-nghite sec
din setea mea
mai sorb din ape de Borsec
mai scriu ceva

mai scriu de dor nepământesc
de Anunnaki
mai scriu că nu te mai iubesc
deşi se poate

şi c-aşi veni şi azi la tine
deşi-i târziu
printre decenii şi destine
doar pot să-ţi scriu

chiar dacă cineva iar stă
şi toate trec
tu ştii o sete-n ce constă
şi-n ce un sec..

poezie de Iurie Osoianu (15 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din amintiri...

Scriu acum ceva pe foaie
Că să nu mă fac de oaie,
N-am mai scos o poezie
De când am murit, se ştie.

Scriu orice îmi vine-n minte,
Mă joc cu orice cuvinte,
Afară e frumos tare,
Dar nu ies, mă fac de oaie.

N-am mai scos o poezie
De când vremea de beţie
Mă luase într-un val
De-am ajuns şi la spital.

Poezia nu e bună,
Parcă e scrisă pe lună,
Scriu odată la un an,
Dar va scriu, nu sunt mârlan.

poezie de Vlăduţ Matei (19 aprilie 2013)
Adăugat de Vlăduţ Matei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că doar atâta ştiu

Am scris pe cer, cu praf de stele
Că te iubesc... în ghilimele.
Şi am mai scris, pe-un colţ de lună
Că te ador... zâna mea bună!

Am scris pe geam, cu stropi de rouă
Că te iubesc... şi-am frânt în două
Un nor rebel... apoi, sfios
Ţi-am scris pe cer un vers frumos!

Am scris pe frunze, cu rugină
Că te iubesc... fată blajină.
Şi am mai scris, pe-un colţ de geam
Că te ador... ca un balsam!

Am scris... şi scriu... şi-o fac mereu
Că te iubesc... pe-un curcubeu.
Şi o să scriu, când o să stai
Că te ador... pe-un colţ de Rai!

Pentru că doar atâta ştiu,
Promit că zilnic o să-ţi scriu,
În timp ce dormi... când te privesc
Că te ador... că te iubesc!

poezie de Silviu Ungureanu (20 iunie 2013)
Adăugat de Silviu Ungureanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ţi-am spus niciodată

Nu ti-am spus,
Copacul care l-am lasat acolo,
Şi-a schimbat frunzele
Şi acum are flori noi.
Când a nins, am vazut fereastra
Luminată de culoarea lor.

Nu ti-am spus,
Am trecut pe lângă el,
Să-mi amintesc zilele
Când am plecat să
Ajung în braţele tale.

Nu ţi-am spus,
Pentru că era acolo,
Când în cameră era întuneric
Şi în toata lumea mea mică,
Era prezenţa lui.

Nu ţi-am spus,
Că în timp, aleea m-a însoţit
Şi în sunetul tăcerii
Am regăsit lânga el,
Cântecul devenirii mele.

Nu ţi-am spus,
Pentru a mă asculta,
Aud vocea-mi pe
O foaie de hâtie
Şi scriu în zori
Când îmi lipseşti,
Căci scriu lumină.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fapt, nu sună întotdeauna de două ori

Îţi scriu de-aici, dintre iluzii, îţi scriu pe-o clipă, un minut,
Despre-ndoieli, despre confuzii şi despre nodul desfăcut.
Îţi scriu pe frunze de salată, pe coaja unui ou de struţ,
Pe ambalaje de-ngheţată, pe butelia din căruţ.

Îţi scriu pe zidurile ude, pe etichetele din mall,
Pe caserole cu agude, îţi scriu pe paracetamol.
Îţi scriu de ce, şi cum, şi unde, îţi scriu pe binele din rău,
Despre-ntâmplările rotunde, despre-nălţimi şi despre hău.

Îţi scriu cu pana de benzină, îţi scriu cu frâna de motor,
Cu mintea de nimicuri plină, cu răsuflatul "iar mi-e dor".
Îţi desenez, pe gânduri, stele, pe pietre scrijelesc viori,
Nu-îmbrac destine paralele, îţi scriu, doar ţie, uneori.

Îţi scriu cu tocul de la uşă, îţi scriu pe umeri cu stilou,
Despre un drum, pictat c-o tuşă inconfundabilă-n tablou.
Îţi scriu, de azi, fără oprire, îţi scriu de mâine până ieri,
De ieri, pe ochi, ţi-am pus poprire şi nu accept negocieri.

Îţi scriu ce ţi-am mai scris odată, îţi scriu ce n-am mai scris nicicând,
Îţi scriu scrisoare demodată, îţi scriu vorbind, îţi scriu tăcând.
Şi dacă nu primeşti ţidulă, nici telegramă, nici răvaş,
Fii, măcar azi, un pic credulă: vina e numai la poştaş.

poezie de Eduard Lupascu (22 iunie 2021)
Adăugat de Eduard Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbătrânesc?

Îmbătrânesc, se pare, dar nu îmi este teamă,
Chiar dacă nu-s bărbatul ce-am fost odinioară,
Dar văd surprins, că totuşi, mai sunt băgat în seamă...
Când îmi inund vecinul sau când mai cad pe scară.

Eram timidul clasei, amic cu poezia,
Purtând şi-n tinereţe cu mine handicapul.
Acum când trec pe stradă şi tremur ca piftia,
Chiar şi o tinerică, oftând, întoarce capul.

Mai nou şi maidanezii m-acceptă şi mă plac,
În parc trecând pe-alee, apar şi-mi dau onorul,
Ba unii mai în vârstă, crezând că sunt copac,
Amabil mă salută din mers, săltând piciorul.

Am două-trei babete, vecine de balcon,
Ce-mi dau vreo aspirină sau chiar un Piafen,
Dar mă bârfesc într-una, căci am şi Parkinson,
Iar ele cred că tremur intenţionat, obscen.

Rămas-am un romantic, un aventurier,
Un bulgăr de ţărână cu gândul către astre,
Să mă îndrept de şale, să pot privi la cer,
Mi-a dat o farmacistă, nişte pastile-albastre.

Pisica mă priveşte, torcând melodios,
Când moţăi în fotoliu şi intuieşte-o dramă:
Probabil o să sforăi, dar voi visa frumos...
Îmbătrânesc şi ziua, dar nu îmi este teamă!

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semaforul de la colţ

Copleşit de plictiseală
Chiar la colţ de strada mea
Un semafor plin de fală
Celorlalţi le povestea:

Zi de zi, la opt jumate
Pe trecere observam
Un băiat privind în spate
La o fată cu ghiozdan.

Câteodată, pare-mi-se
Fata îl mai saluta
Dar băiatul cu gropiţe
Tot din spate o căuta.

Într-o zi, curios din fire
L-am oprit întâia oară
Să-l întreb, de se cuvine
Ce-i cu acea domnişoară?

A oftat, privind la dânsa
Şi mi-a răspuns ferm convins
Că-n iubire-i daltonist.

poezie de Silviu Obreja (mai 2016)
Adăugat de untimidsijumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şarpele

Tu ai văzut că scriu despre iubire,
Gândind, probabil, ăsta vrea doar sex
Dar în final, cumva, ţi-am dat de ştire
Şi ai rămas, privind, un pic perplex

Ne pierdem în condiţia umană,
De fapt, cât e de greu să ieşi din ea,
E doar un trup, o minte prea sărmană,
Un suflet care duce partea grea

Sunt sigur că nu toţi, pricep că unii,
Au multe să îmi spună, de ascult
Înţelepciunea noastră, ce străbunii,
Ne-au dăruit cu drag pe-acest pământ

Tu ai crezut că scriu despre iubirea,
De om bărbat, femeia coasta lui,
Ce e făcută ca şi cum menirea
Ce-o are, e să fie a oricui

Între cei doi va fi mereu un şarpe,
Pasat pe rând, alegeri între noi,
Dar de priveşti un pic mai îndeaproape,
Noi l-am creat şi îl hrănim în doi

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profeţia

Nu ţi-am mai scris de mult
între timp am devenit profet.
obişnuiam să-ţi scriu
în crucea nopţii
uneori şi ziua
cu rime la locul lor
şi arhaisme numai de mine ştiute.
îţi scriam ferm
de parcă
îţi încropeam o sentinţă.
uneori cu tandreţe
cu foc
un foc domestic pe care
uite... acum l-am uitat.

Îţi spuneam ce-o să fie
că se cutremură ţâţâna lumii
că vine prăpădul
şi-ţi arătăm
aşa cum ţi-am arătat
luna şuie
singura lună şuie din univers.
Am fost mai bun în rolul
de prezicător al viitorului
decât în cel de iubit.
profeţiile mele au devenit
realitate
dar cu ce preţ.
Dar te-am iubit
şi uite acum îţi scriu
cum nu ţi-am mai scris
de multă vreme.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă ne certăm, eu te iubesc

Chiar dacă ne certăm, eu te iubesc
Şi cred că ne certăm că miza-i mare
Poate de multe ori înnebunesc
Însă în sinea mea plâng foarte tare.
Eu simt nevoia să te controlez
Să fiu destinul tău şi steaua ta
Şi uneori chiar să te modelez
Fiindcă sunt trufaş în iubirea mea.
Dar tu să mă iubeşti chiar de m-aprind
Precum un foc ce urcă pân' la lună,
Căci recunosc că vreau ca să mă schimb
Şi firea să-mi devină mult mai bună.

De multe ori e greu şi nu te poţi opune
Când îţi iubeşti femeia cu-atâta pasiune.

poezie de Nicholas Gordon, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din suflet

Despre ce să scriu azi?..
Numai despre flori
Despre florile cu părul blond
Despre florile cu părul negru
Sau despre cele cu părul castaniu
Sau roşcat
Să scriu despre florile cu pistrui
N-am să le uit pe cele cu părul alb
Chiar dacă îşi ascund culoarea sub alte culori

Să scriu despre ochii lor
Albaştri, verzi, căprii
Ruginii ca toamna
Albaştri ca cerul, sau poate ca marea
Verzi ca primăvara
Sau poate.. nu ştiu...
Mă înnebuneşte culoarea ochilor de flori

Să scriu despre primăvara asta
Despre ziua asta...
Despre ziua florilor
Care acum poate îşi servesc cafeaua
Să scriu despre florile care poate au uitat
Că azi au înflorit altfel
Că azi parfumul lor e de nouă ori
Mai primăvăratec, mai ameţitor

Să scriu despre florile rătăcite
Care nu au glastra şi nici grădina lor

Şi ce aş putea scrie?
Nu vreau să le ud cu lacrimi
Vreau să le ud doar cu rouă
Din raze calde
De soare, de lună, de stele senine
Raze de speranţe încolăcite pe structura lor

Şi iată că am scris
Din suflet şi din inima mea bolnavă de dragostea lor

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnicul extemporal

Minoritari printre femei,
Când li se-ntâmplă să gândească,
Bărbaţii scriu, căci de-obicei,
Nu au prilejul să vorbească!

epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu

scriu pe traiectorii nevăzute
despre fotonii lovind trupul
revărsarea aceea lentă gata să ţipe
neinventată de noi
ca şi cum o busolă urmăreşte fuga mea spre tine
poemul începe mereu de departe
unde tu respiri liniştea zilei aşezând desprinderea de lume
sub arcada veşniciei
alegând mereu o coborâre cu un răsărit continuu
probabil vuietul auzului e mereu acolo
pentru că poemul meu e lipit cu fluturi
şi literele cunoscute chiar şi în tăcere
chiar şi într-o abstinenţă distorsionată
spre tema ieftină plină de umbre
scriu într-o regăsire înregistrată în lumina din ochi
mi-e de ajuns un colţ verde de toamnă
şi-un timp de tine nepustiu

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta

De ziua ta, iubire, aş vrea să-ţi fiu
O oază de speranţă în pustiu,
Un fir de apă vie, de lumină,
Chiar dacă mă întâmplu mai târziu.

De ziua ta, iubire, -ţi sunt aproape,
Chiar dacă-ntinsă apă ne desparte,
Chiar dacă-mi spui mereu că nu e bine,
Clipă de clipă se îndreaptă către tine
Sufletu-mi plin de dor şi aşteptare.

De ziua ta, iubire, îţi sunt mare
Învolburată de speranţe, disperare,
Tristeţe, fericire, îngândurare,
Tălăzuind şi suspinând fără-ncetare,
Sunt dimineaţa ta, sunt încântare,
Sunt noaptea-ţi plină de înfiorare,
Sunt lună, soare, stele, înserare,

Sunt strop de ploaie plâns pe geana ta,
sunt mirare
Înscrisă pe obrazul tău zâmbind în soare...

Sunt ultima petala dintr-o margaretă
Spunându-ţi "te iubesc!" de ziua ta...

Să-ţi aminteşti, te rog, iubirea mea,
Că undeva, departe rătăcită,
E o iubire neîngăduită,
O pasiune neînlănţuită
În aşteptare şi neîngrădită.

De ziua ta, iubire-aş vrea să ştii
Că încă nu e prea târziu să-mi fii...

poezie de Elena Vlădescu (20 septembrie 2006)
Adăugat de Elena Vlădescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Deci... Să înţeleg că am greşit în privinţa voastră?
Maria: Bineînţeles, dragul meu! Ai greşit închipuindu-ţi că ar putea fi ceva între noi. N-ar trebui să fii gelos! Tu nu ştii ce-i gelozia! Mai ales că nici n-ai motive! Eu te iubesc nespus! Nu ţi-aş vrea răul. Şi evident, nu te-aş înşela niciodată! În plus, nu crezi că dacă l-aş fi vrut pe Luci pentru mine, n-aş fi renunţat de la bun început la el, aş fi avut destul timp de partea mea. Şase ani, cât am călătorit până a ajunge aici... Cine ştie?! Am fi putut deja fi căsătoriţi şi atunci sigur n-aş fi putut deveni soţia ta, nici măcar prietena ta.
Nick: Aşa-i. E adevărat.
Maria: Dar, ţi-am mai spus... Deşi îmi plăcea de el, nu s-ar fi putut să nu-mi placă, am renunţat la el încă de atunci, de la bun început, pentru că mi-am da seama că el e îndrăgostit nebuneşe de Lia şi nu voi reuşi să i-o scot din minte aşa de uşor. Iar dacă atunci am renunţat la el, în favoarea Liei, ce rost ar avea să încerc acum să-l cuceresc? Oricum, tot degeaba m-aş fi străduit, n-aş fi avut nici o şansă; inima lui îi aparţine tot surorii tale, în întregime. Ai fi putut observa şi tu asta la el, dacă ai fi fost mai atent. Iar eu n-aş putea să vă fac aşa ceva. Nici ţie, nici Liei, mai ales că ea e sora ta. Şi nici chiar lui Luci. Nici unul nu meritaţi una ca asta. Deci, n-aş putea. Sincer, n-aş putea! Oricum, am încetat să-l iubesc cu mult timp în urmă, m-am resemnat. Acum el îmi e doar coleg şi prieten, un foarte bun prieten, drag mie, apropiat; şi comandantul nostru. Nici n-aş vrea să-mi închipui că mi-ar putea fi altceva! Iar acum te iubesc pe tine, nu pe el; doar pe tine! Enorm! Te iubesc, Nick.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc fără cuvinte

Când nu îţi spun că te iubesc să ştii că te iubesc mai mult
Eşti un parfum sublim ce-l simt, fără cuvinte...
E uneori prea greu de spus, prefer să tac şi să ascult
Când număr printre picături vechi jurăminte

Când uit să-ţi spun că te iubesc, să nu tresari în visul tău
Şi să nu crezi că te-am pierdut printr-o uitare…
Secundă-ţi sunt într-un abis, eşti clipa sufletului meu
Prin întunericul prea dens te-mbrac în soare

Când nu ţi-am spus că te iubesc, te-am mai iubit încă odată
Şi neştiind că te ador, mi-ai plâns în braţe
Smaraldul trist din ochii tăi m-a tot strigat ca altadată
Lăsând durerea ce-o simţeai să mă agaţe

Când nu-ţi voi spune te iubesc, să ştii că te iubesc din nou
Şi-ţi scriu pe buze un sărut ce nu te minte
Nu mă-nvăţa cum să te chem în noapte cu al meu ecou!
Eu ştiu să-ţi spun că te iubesc fără cuvinte…

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte cu o zi să mor

Are multă muncă de făcut acest cap al meu, plin de probleme foarte!
Scriu în pat acum, pe o foaie format A-4, suport având o carte.
Ceea ce mă uimeşte e că voi mâzgăli-n acest fel şi-n viitor –
Şi că-mi voi scrie, poate, ultimele versuri înainte cu o zi să mor.

Multe lucruri bune vin şi se tot duc, iar eu care pierd timpul făcând rime,
Bând şi iubind (cel mai ades), mi-am risipit anii cu multă uşurime.
Atâtea-s de făcut pe lumea asta încât sunt sigur că nu-mi va fi uşor,
Că eu voi fi cel care va regreta cel mai mult, înainte cu o zi să mor.

Dar, ridică-mi capul, iubito,-s obosit, şi lasă-mă să-mi mai gust vinul,
Şi apropie-ţi obrazul de obrazul meu ridat, acum când a sosit declinul.
Vreau să-ţi spun te iubesc şi că-n iubirea ta mai pot încă să mă înfăşor,
Doar foarte, foarte puţin timp, ştii tu, înainte cu o zi să mor.

poezie de Henry Lawson, 1867-1922, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un semn de moarte rătăcit...

îmi las mâna atârnând de-o faşă,
mă doare umărul cumplit,
ieri l-am lovit cazând de-o dată,
un şanţ în el m-a tolănit

şi pentr-o clipă îndelungă,
în ochii mei a fost nimic,
când m-am trezit striga o umbră,
ce-mi ridica trupul căzut

şi ce durere nemiloasă,
ce chin în mine cuibărit,
mă zvârcolea simţind cum lasă
un semn de moarte rătăcit

acum când scriu, scriu doar cu stânga,
căci mâna dreaptă n-o mai simt,
simt umărul ce se tot umflă,
şi-mi ţine orele scrâşnind

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Retrospectivă de Sf. Valentin

Simţind cum creşte-n mine un sentiment divin,
Am spus, "te rog, fii al meu, numai al meu, o, Valentin!"
Eram, desigur, de râsul lumii – şi nu doar, aşa, un pic,
Deşi eu credeam că ce făcusem era foarte şic.

"Nu ne vom despărţi-n acest veac şi nici în celălalt,"
Cu mâna dreaptă pe inimă-am jurat;
Dacă aş fi gândit cu mintea, probabil, de îndată
Aş fi şters-o de lângă tine la primul colţ de stradă.

poezie de Joanna Fuchs, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!