Când eşti deja bătrân şi viaţa îţi dă brânci

ori te înfigi mai bine pe picioare şi rezişti ori cazi în genunchi şi-abandonezi
cândva, o luai la palme şi o trânteai în pat, iar viaţa scâncea supusă
acum, priveşti în urmă la tot ce ai uitat

arome şi mirosuri trec fără-înfiorare
o floare se desprinde şi în cădere moare
te-agăţi cumva de clipă, te umpli de prezent
şi ţi-ai dori la viaţă să rămâi repetent

priveşte-n jur, e toamnă cu rădăcini uscate
te-agăţi cumva de-o rază, promisiuni deşarte, uitarea te cuprinde,
te cerni în amintiri, cazi şi în jur e noapte, uitatele trăiri

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmează-ţi menirea

De-o balanţă ai nevoie permanent cu tine,
Mereu să poţi decanta tot ce e rău de bine;
Viaţa-n al ei carusel îţi dă de ales:
N-alege ce-i uşor, nu te lăsa ales!

De-o fi să cazi, priveşte-n jur cum alţii se ridică,
Nu aştepta mâini de-ajutor şi să nu-ţi fie frică;
Tu nici nu ştii ce multe poţi, dacă-ţi urmezi vrerea,
Chiar dacă te-agăţi de-un pai, în tine e puterea!

În lumea cea debusolantă, la ceas hotărâtor,
Te-ai născut menit de cer să lupţi, să fii învingător!
Exişti! Esenţe unice în fiinţa ta vibrează,
Ai pact tacit cu Dumnezeu şi doar asta contează!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inmormantarea unui inger

Pledând pentru graţiere îmi cazi în genunchi...
Faţa-ţi este palidă, tristeţea un junghi...
Atât de multă umilinţă, atât de multă uitare,
Acum ţi-ai plecat ochii şi ţi-ai cerut iertare...

Un vechi cadavru de sentiment trădat
Într-un tânăr mormânt de trup uitat...
Se destramă o întreagă lume,
Prin moartea unui înger fără nume!

Lacrimi îţi traversează chipul sec,
Câte amintiri cu ele se petrec...
Zburând spre ceruri fără nori,
Lăsând în urmă numai flori...

Veştede, vechi şi putrezite,
Amintind de doruri ofilite...
-Ce priveşti acum în faţă?
Doar un cavou umam, fără de viaţă...

Nu mai are suflet, dar nici milă,
Deci în zadar eşti acum umilă!
Este cărunt şi curtat de vremuri,
Degeaba plângi, degeaba tremuri!

Blestemul asupra ta s-a revărsat,
Iertând doar pe cei fără de păcat...
Nu te teme: e blestemul meu!
Nu te teme: cu tine mor şi EU!

poezie de Ioana Cornelia Sigarteu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duios Anastasia trecea

nu e despre filme sau actori, e despre viaţă şi despre cuvânt
cuvânt ce intră-n lume gol. lepădat de buze umede sau uscate de teamă
şi care se chinuie să înţeleagă viaţa cu toate rătăcirile ei
dar nimic nu o poate cuprinde în toate ale sale
şi-atunci cuvântul se retrage
şi intră în ilegalitate
ca şi genul.
cândva eram şi eu cuvânt
aveam valoare, aveam greutate
şi lumea mă credea
dar acum
nimic nu poate ţine istoria în loc
nici măcar eu...
fără cuvinte. fără epitaf
mai bine un sms
lma

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestemul ospitalităţii

De popoare migratoare
au ajuns şi-n ţara mea
n-am avut nicio scăpare
făr-de verbul a răbda

Rabdă azi şi rabdă mâini
să nu cazi hai dă din mâini
dă din mâini dă din picioare
dă la câini tot ce te doare

Doamne i-am primit pe toţi
de la Ana la Caiafa
şefi de oşti sau şefi de hoţi
şi-au umplut la noi carafa

Rabdă azi şi rabdă mâini
să nu cazi mai dă din mâini
dă din mâini dă din picioare
dă la câini tot ce te doare

Şi am dat şi am tot dat
din Mare pân-la Carpaţi
- Dacia nu fu bărbat-
vremea e şi voi să daţi

Rabdă azi rabdă şi mâini
să nu cazi hai dă din mâini
dă din mâini dă din picioare
dă la câini tot ce te doare

Care Doamne o fi leacul
am răbdat răbda-i-ar dracul
că de-atâta bună-voie
am ajuns Arca lui Noe

Rabdă azi şi rabdă mâini
să nu cazi mai dă din mâini
dă din mâini dă din picioare
dă la câini tot ce te doare

Vin se urcă ne mănâncă
nu cotează vrem-nu vrem
să crească iarba din stâncă
din dragoste şi blestem

Rabdă azi şi rabdă mâini
să nu cazi mai dă din mâini
dă din mâini dă din picioare
dă la câini tot ce te doare

Doamne unde-i Ţara Ta
unde-i pacea şi aleanul
Te-am ruga Mări ruga
hai să ne trezim la anul

C-am răbdat şi azi şi mâini
să nu cad am dat din mâini
şi din mâini şi din picioare
dar nu vi-i ruşine oare

poezie de Costel Zăgan (4 iulie 2017)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă în mine...

s-a cuibărit toamnă în mine,
uscate veri petrec de-acum,
mai înfloresc în noapte rime
doar amintiri prin nori de fum

îmi trec o mână peste păr,
e-atât de rar şi de puţin
şi trupul mi-e bătrân şi-l car,
peste alei, printre salcâmi

pe ochii mei puţin închişi
port o pereche, de-ochelari,
cu ei mai văd câte-un tufiş,
de mure şi mărgăritar

fac paşii foarte obosiţi,
prin parcul ce îl ştiu de-o viaţă,
teii de-acuma sunt înfloriţi,
împrăştie parfum ce iartă

mă port în spate prea de mult,
sunt obosit de nopţi de veghe,
nici nu mai ştiu de-al meu trecut,
mă strâng atâţia ani în zeghe

pe tine cred că te-am uitat
nici nu mai ştiu de-ai fost iubită,
de trupul meu beteag şi slab,
de toamnele gonitei clipă

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă în mine...

s-a cuibărit toamnă în mine,
uscate veri petrec de-acum,
mai înfloresc în noapte rime,
doar amintiri prin nori de fum

îmi trec o mână peste păr,
e-atât de rar şi de puţin
şi trupul mi-e bătrân şi-l car,
peste alei, printre salcâmi

pe ochii mei puţin închişi,
port o pereche de-ochelari,
cu ei mai văd câte-un tufiş,
de mure şi mărgăritar

fac paşii foarte obosiţi,
prin parcul ce îl ştiu de-o viaţă,
teii de-acuma sunt înfloriţi,
împrăştie parfum ce iartă

mă port în spate prea de mult,
sunt obosit de nopţi de veghe,
nici nu mai ştiu de-al meu trecut,
mă strâng atâţia ani în zeghe

pe tine cred că te-am uitat,
nici nu mai ştiu de-ai fost iubită,
de trupul meu beteag şi slab,
de toamnele gonitei clipă

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec vechi

când eram tânăr nu-mi păsa,
mă descheiam la suflet
şi mă umpleam de noapte
cerul îmi mângâia pletele
şi mă umpleam de tăcere
ce bine e să te umpli de viaţă
să trăieşti aşa, fără să bagi de seamă

mă lăsăm pe spate îmbrăţişând tăria
şi cerul se scurgea prin ochii mei în pământ
iar pământul se ridica pe vârfuri
mi se căţăra pe umeri
şi mi se strecura în suflet
odată cu respiraţia
purtând viaţa

în fiecare noapte ieşeam din lume
umblam hai-hui prin visele oamenilor
încurcându-le cărările
şi mă-ntorceam iar în lume. neprihănit,
pui abia născut la pieptul vieţii...
cât de uşor e să te îngropi în uitare
şi viaţa să te gâdile râzând pe la nas

acum am deschis fereastra spre toamnă
şi cerul s-a strecurat în suflet
culcuşindu-se la picioarele vieţii
amintirile se-înghesuie cu mine-n pat
trăgându-şi pătură de uitare
şi-îngânându-se una pe alta
uite aşa e viaţa: o bătaie de inimă şi-o răsuflare

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reciprocă

Zic "filozofii" cunoscuţi,
E rău să cazi din lac în puţ;
Inversa logică devine,
Să cazi din puţ în lac... e bine...

epigramă de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec anii peste vreme...

Trec anii peste vreme şi vremea peste ani –
nici gândul nu mai poate din urmă să-i ajungă,
la poarta neuitării doar lava din vulcani
cu amintiri aprinse încearcă să mai plângă.

Nici timpul nu mai vine în ritmul său banal,
secunde dilatate duc ziua mai departe,
trecând-o peste noapte pe coama unui val
din marea zbuciumată a vorbelor deşarte.

Se clatină lumina din falnicul văzduh
de-atâta grea prostie de-a valma aruncată
prin poezii orfane şi fără pic de duh
ce şi-au găsit cuvântul în coada de lopată.

Mă-ascund fără zăbavă în golfu-adiacent
să regăsesc uitarea sub umbrele opace
aduse peste noapte de vântul ascendent
din margini de iubire, venită să mă-mpace.

Îndată şi tăcerea se-aşterne, ca un scut,
o linişte cerească pe gânduri se întinde,
vin amintiri senine pe aripi de sărut
iar dorul tău, iubito, în braţe mă cuprinde.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea (Sonet Tarot)

Trecutul este mort, lasă-l în urmă,
Fiindcă o floare când se ofileşte,
Moartea pe dată suferinţa-i curmă
Şi-n locul ei o alta înfloreşte.
Chiar dacă simţi că inima se frânge,
Iar noaptea-i neagră şi eşti plin de jale,
Să nu fii trist, că soarele o înfrânge
Şi lucruri noi îţi vor ieşi în cale.
Dar dacă de trecut te-agăţi cu dinţii
Lăsând rutina să te stăpânească
Te va cuprinde o tulburare a minţii
Şi suferinţa ta o să sporească.

Dar pe ruine de clădiri uitate
Se construiesc palate minunate.

sonet de Octavian Cocoş (23 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pisicuţo, cum pot să îţi mulţumesc pentru ce ai făcut pentru mine? Ai deja vederea ageră, auzul foarte fin şi te mişti cu o abilitate pe care nu o au alte animale... Hmm, ştiu ce pot face: de acum înainte vei fi prietena oamenilor. Casa lor va fi şi casa ta! Şi pentru că ţi-ai pus viaţa în pericol şi ai sărit de sus din pom ca să mă aperi de şarpe, de acum înainte, atât cât vei trăi, o să cazi întotdeauna în picioare!

finalul de la De ce cade pisica mereu în picioare de Florence Holbrook
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recomandare

Vecine, când te duci la bar
Şi uiţi să te întorci acasă,
S'te ţii cu mâna de pahar
Să nu cumva să cazi sub masă.

epigramă de Vasile Moşneanu din Între coasă şi floretă - Epigrame (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de toamnă

Las toamna-n palme... Iată, tremur zorii!
Înfometate vânturi mă gonesc...
Eu rătăcesc prin parcul cu magnolii
Şi cânt cu toamna... -n ea mă regăsesc!

Trag ivărul luminii... Mi-este teamă!
Întunecarea vreau să mă cuprindă!
În suflet clopot fraged de frunze de aramă,
Las să-mi pătrundă... Voi cresta în grindă

Această toamnă. Câmp de crizanteme
Cu dulci arome, fie-mi aşternut!
Mustească-n mine toamnă de poeme
În neastâmpăr blând de început!

Ca o aromă de gutui şi mere,
De taină şi de vin cu scorţişoară,
Să rătăcesc în podul palmei tele,
Eu, must uitat de lacrimă amară.

Iar tu, fecioară de poem tomnatic,
Rămâi la geamul meu să mă priveşti,
Dulce iubire cu un iz romantic,
O filă dintr-o carte cu poveşti...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Eu sunt calea, adevărul şi viaţa"

dincolo de mine nu e decât uitare, în mine doar visare,
iar ce-i în spate chiar nu contează, sau cel puţin aşa cred acum
şi atunci I-am atins poalele hainei şi L-am întrebat
încotro Doamne? încotro?

fiecare cu drumul său, dar nu căuta jar în cenuşa stinsă

îmi frângeam cuvintele în mâini căutând să înţeleg
de ce urmele mele dispar sub privirile mele
(în fiecare clipă se întâmplă ceva memorabil)
şi rătăcindu-mi urmele, cine mai poate să-mi urmeze

mi-am cercetat cugetul să prind măcar o fărâmă
dar adevărul se rostogolea acoperit de avalanşe de minciuni
(minte-mă, dar minte-mă frumos te rog)
şi minciuna îşi spulbera seminţele în toate colţurile lumii

inimă pustie, cui mă laşi? întreb fără şanse de răspuns...
dar inima îşi vede de ale ei, bătându-se pentru fiecare strop de viaţă
(viaţă, viaţă, un crâmpei legat cu aţă)
şi zilele trec prin scoc, învârtind clipele altor trăiri

dar dacă totul e deşertăciune şi vânare de vânt... de ce mai albesc uitarea?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă...

O viaţă e de aur,
O clipă e de- un veac
Când zbori şi cazi alături
De omul ce ţi-e drag!

Rămâne-va o clipă
În zbor de rândunea,
Ce va sclipi la tâmpla
Argintului de nea!

E taină de lumina
Ţesută-n catifea,
Ce vine şi tot scaldă
Mereu prezenţa ta!

O lacrimă-i un strigăt
Şoptit din viaţa ta,
Ce speră a renaşte
În strălucirea sa!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Promisiuni deşarte

Şi cei ce vin, ca cei ce pleacă,
Ne pun mereu aceeaşi placă:
"De mâine veţi trăi mai bine!"
Şi noi roşim, ei n-au ruşine...

epigramă de Nistor I. Bud din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erezia lui nu

Toată ziua lumea-i cu ochii şi urechile
pe mine să nu care cumva să sar gardul
condiţiei umane să nu care cumva să tac
mai tare decât ceilalţi să nu care cumva
una să nu care cumva cealaltă însă eu îmi
văd liniştit de treabă în ferma mea de
cuvinte şi fantome şi nu mă pot abţine
şi noaptea-s fericit că-s român

poezie de Costel Zăgan din Erezii second hand (2014)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erezia lui NU

Toată ziua lumea-i cu ochii şi urechile
pe mine să nu care cumva să sar gardul
condiţiei umane să nu care cumva
să tac mai tare decât ceilalţi să nu care
cumva una să nu care cumva cealaltă
însă eu îmi văd liniştit de treabă
în ferma mea de cuvinte şi fantome
şi nu mă pot abţine
şi noaptea-s fericit că-s român

poezie de Costel Zăgan din Erezii second hand (21 august 2014)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul moare...

Totul moare...
Cu-atâta moarte-n jur,
Mai poţi privi spre soare?...
Uneori, ca o coardă de liră,
Inima-mi tresare;
Aud, cumva, paşii tăi,
Venind pe cărare?...
De ce nu mai dau
Trandafirii în floare?...
De ce nu mai vor
Fluturii multicolori să zboare?...
De ce nu mai zburdă mieii
Printre mioare?...
De unde-atâta tristeţe
Şi-atâta lipsă de culoare?...
Cine-a rostit primul,
Cuvântul ucigător "UITARE"?...
Nu ştia că uitarea
Ca flacăra arde şi doare?...
Blesteamă-l, Doamne, pe cel ce-a făcut
Să dispară cuvântul "ONOARE"
Şi şi-a uitat jurămintele rostite,
Odată cu prima ninsoare!...

poezie de Ion Duduveică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

My best moment

încă nu am ajuns la sfârşit să-mi plătesc biletul întreg
dar dacă privesc în urmă nu văd nimic deosebit
toate momentele au trecut cumva pe lângă mine ignorându-mă

revoluţia şi-a lăsat rând dar eu nu am aflat şi am ratat momentul
mă chinuiam să aprind lumânarea să citesc o rugăciune
dar picioarele m-au lăsat şi am căzut în uitare

toţi kilometri străbătuţi suferă pentru că nu-şi cunosc originea
eu nu au văzut kilometrul zero şi nici nu i-au auzit strigătul muşcat
dar paşii mă duceau cumva mecanic fără să se numere

cei şapte ani atârnă greu, mă dor umerii. îmi dau lacrimile
şi toate cuvintele flutură batiste în urmă. păcat de toate cărţile uitate
păcat că tocmai acum am rămas fără cuvinte...

şi da... my best moment doesn't exist

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!