E idealul nostru cel mai sfânt

E idealul nostru cel mai sfânt
S-o confirmăm, istorica Unire,
Înfăptuind reala Re-ntregire
A neamului şi-a Ţării,-ntr-un cuvânt.

De data asta pentru nemurire,
Coloană-n ceruri în regal veşmânt,
Şi nu există-n lume vărsământ
Ori, pe pământ, o altă-acoperire

Decât a generaţiilor jertfire
În numele acestui ideal,
Ce l-au purtat părinţii-n simţ şi-n gând

În timpuri de restrişti şi urgisire,
Încredinţându-ni-l, dar tainic, ancestral:
Un vis măreţ şi-un falnic legământ.

sonet de Nicolae Mătcaş din Tantal damnat să-ncerce-a prinde clipa, În ziua-n care-om da de-acea comoară (Coroană de sonete) (2016)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ziua-n care-om da de-acea comoară

Coroană de sonete

I

Ne leagă de strămoşi nu numai dorul.
Un vis măreţ şi-un falnic legământ
Ni-i idealul nostru-augúst şi sfânt.
Să le-ntregim, dar: Ţara şi poporul.

N-a fost un alt - mai mare - jurământ:
Cum nu-şi închide pleoapele izvorul,
Să tot săpăm pân' n-om găsi ulciorul.
Sublim tablou cum rare-s pe pământ!

Văd îngeri cum fac horă la hotară,
Pe Dumnezeu îl văd cum se pogoară,
Că nu-n zadar săpatu-am o viaţă.

În ziua-n care-om da de-acea comoară,
Ne-om împlini-o, Ţara, dodoloaţă,
Răznitul neam l-om strânge grămăjoară.

II

Răznitul neam l-om strânge grămăjoară
Ca sfinţii ce se-adun într-o icoană,
Să nu-l mai plângă ielele-n bulboană
Că-i răstignit - Iisus - la mărgioară

Ori să-i mai roadă-un os vreo lighioană
La Kolâmá în noaptea cea polară,
Nici şalele să-i le-ncălzească iară
În var nestins vreo inimă catrană.

Când ne-or veni din zări de fum icarii,
Că-i ploaie, vânt, taifun, senin sau ceaţă,
Ca soli de pace, refulând armoarii,

Cu cel mai paşnic argument pe faţă,
Fixând, pe veci, străvechile fruntarii,
Ne-om împlini şi Ţara, dodoloaţă.

III

Ne-om împlini şi Ţara, dodoloaţă,
Rotundul vis a zeci de generaţii.
Îşi vor desface braţele Carpaţii,
Măicuţa mare ne-a lua în braţă.

Şi vor dispare orice conjuraţii
Când va dispare – Ducă-se pe gheaţă! –
Faimoasa vamă de la Prut, semeaţă,
Iar fraţii - liber - şi-or cuprinde fraţii.

Aşa menit-au moşii şi strămoşii
Când au ascuns ulciorul cel de lut:
Cu mare-asúd, travaliu mult durut -,

Numai aşa să-l scoatem. (Nemiloşii!)
Pe chipul nostr'-un soare să răsară
În ziua-n care-om da de-acea comoară.
 
IV

În ziua-n care-om da de-acea comoară,
Cum n-am clacat în ţarc sau colivie,
La plug ori strung, in cort sau chinovie,
Ci-am ars, pe timp de pace,-n foc şi pară,

Pe chipul nostr'-un soare să răsară,
În pieptul nostru arză-o flamă vie -
Ofrandă celor stinşi la datorie,
Zidiţi în sol cetate pentru Ţară.

Se mai găsesc un soi de regi dodoni
Cu capul şui şi minte drughineaţă,
Ce-ar vrea să pună lacăt la fotoni.

Iar dacă azi istoria se-nvaţă,
Să ştie ei, urmaşii pokemoni,
Că nu-n zadar săpatu-am o viaţă.

V

Că nu-n zadar săpatu-am o viaţă,
Bolnavi de Ţară greu şi incurabil,
Când nu-i un operant şi inefabil
În farmacie leac şi nici pe piaţă.

Mirabil leac?! Nu, recte: avuabil,
Un negru corb mi-aduce şi mă-nvaţă
Că i-l dădu din fort ilustra hoaţă,
Sacramental remediu recurabil.

Rămân la doctoria mea cea rară:
Să ard de dor de plai ca-n spice glia.
Cum n-avem un ulcior - avem o Ţară,

Pe-un fulg de nor plimbându-şi sihăstria,
Dorind s-admire - însuşi - măreţia,
Pe Dumnezeu îl văd cum se pogoară.

VI

Pe Dumnezeu îl văd cum se pogoară
Să-mi vadă Ţara - galbeni un ulcior,
Grădina Maicii Domnului de dor,
Şi inima-mi e-un salt de căprioară.

Tresare marea, codrii se-nfioară,
Îşi tremur' munţii crestele uşor
Când naiul - orga badelui Mior -
Dainează a baladă şi-o mioară.

Te-mbată-a rai miros de busuioc,
Arípe simţi că-ţi dau pe subsuoară
Şi nu-i în lume om mai cu noroc.

Când sar pe jar arcuşuri de vioară,
Flăcăi şi fete când se-ncing în joc,
Văd îngeri cum fac horă la hotară.
 
VII

Văd îngeri cum fac horă la hotară,
În miez de floare - roiuri de albine,
Puhoi de miei cum zburdă pe coline,
În salt de luping păsări mii cum zboară.

Şuvoaie curg din sânurile alpine,
Păduri pe creste suie şi coboară.
Că-i iarnă, vară, toamnă, primăvară,
Un verde viu şi-un siniliu ne ţine.

N-am nici un şteamăt Ţara să-mi înalb,
Deşi nu pot de drag să nu mă-ncânt.
Străinii i-au surprins suavul galb.

Ni-s munţii blânzi gravizi de zăcământ
Şi marea - neagră - corn de aur alb.
Sublim tablou - cum rare-s pe pământ!
 
VIII

Sublim tablou - cum rare-s pe pământ:
Să-ţi sprijini Ţara pururi cu credinţă
Şi s-o iubeşti cu jar şi-n nefiinţă
Sub necuprinsul inimii frământ.

La cum munceşti cu sârg şi dăruinţă,
N-ar fi să ai nici un resimţământ,
De n-ar mai fi şi câte-un buză-n vânt
Să-ţi sufle-n borş la orice străduinţă.

Cum sapi cu râvnă-n piatră şi în lut,
Un zornic şui să tragă-ar vrea zăvorul:
Ulcior cu galbeni?! Ăsta-i din trecut!

Dar pe trecut se-nalţă viitorul,
Ne-nvaţă-un cap prin timpi ingraţi trecut.
Să nu cedăm pân' n-om găsi ulciorul.

IX

Să nu cedăm pân' n-om găsi ulciorul
E şi a mea - convingere -- mai veche,
Iar cine se mai lasă pe-o ureche
Îl va găsi când s-a-ndrepta cosorul.

Ulcioru-i cheia tainelor, rodorul,
Şi Ţară ni-i, un left fără pereche.
În frac să fiu ori, rob, în simplă zeche,
Tot voi săpa ca să-mi destruc odorul.

Susţin apelul (nu-l mai trec prin sită)
Unui duhovnic salt ca gânditorul
Din cripta-i cochilie eremită:

Cât mai suntém şi sună cimbrişorul,
Să n-o-ncetăm iubi nici o clipită,
Cum nu-şi închide pleoapele izvorul.

X

Cum nu-şi închide pleoapele izvorul,
Nici râurile nu-şi apleacă geana,
Cum n-aţipeşte-n vârf de munte stana
Ori santinela n-ar lăsa vizorul;

Cum, fals străjer, la post de pază-i rana
Ori cordul nu-şi slăbeşte-un pic motorul,
Cum nu ne lasă-n umbră Ziditorul,
Venind mereu cu-ndemnul sau dojana,

Exact la fel să ne iubim, viu, plaiul,
Să nu lăsăm să lâncezească graiul,
Să-l bage apatia în mormânt;

S-avem belciuge când le calomnie
Ori când le sapă-n piept, la temelie -
N-a fost un alt - mai mare - jurământ.

XI

N-a fost un alt - mai mare - jurământ:
Să n-o împártem, Ţara,-n nx părţi,
Să n-o mai răstignim pe nx hărţi,
Să nu-mpărţim în şapte-acelaşi cânt.

Acelaşi scris s-avem şi-aceleaşi cărţi,
Acelaşi grai străbun cu nume sfânt,
Acelaşi neam să fim cu crezământ
Şi pus în drept de-aceleaşi acte-cărţi.

Să nu mimăm în hore Re-Unirea,
Chit c-am sălta-ntr-un cuget toţi piciorul.
S-o construim cu fapta şi simţirea.

Nu la făgada mare, cu canopa,
Să-ntâmpinăm Unirea-n Europa.
Să le-ntregim, dar: Ţara şi poporul!
 
XII

Să le-ntregim, dar: Ţara şi poporul,
Făţiş, nu criptonim şi anonim,
Chiar de ne-ndeamnă şefii s-o pornim
Cumva mai moale, mai cu-ncetişorul,

Să nu smomim vreun urs sau vreun rechin,
Vreo avalanşă-n hău să nu-şi ia zborul:
Mai marii lumii votul plebei voru-l?
Ar fi-n UE vreun bai să ne unim?

Unirea nu-i un val împins de altul,
Chiar de-l simţim cum vălură, asaltul,
Şi zi de zi îşi ia mereu avânt.

Să n-aşteptăm să vină-n şa, călare.
Prin fapta sa s-o facă fiecare –
E idealul nostru cel mai sfânt.

XIII

E idealul nostru cel mai sfânt
S-o confirmăm, istorica Unire,
Înfăptuind reala Re-ntregire
A neamului şi-a Ţării,-ntr-un cuvânt.

De data asta pentru nemurire,
Coloană-n ceruri în regal veşmânt,
Şi nu există-n lume vărsământ
Ori, pe pământ, o altă-acoperire

Decât a generaţiilor jertfire
În numele acestui ideal,
Ce l-au purtat părinţii-n simţ şi-n gând

În timpuri de restrişti şi urgisire,
Încredinţându-ni-l, dar tainic, ancestral:
Un vis măreţ şi-un falnic legământ.

XIV

Un vis măreţ şi-un falnic legământ
Ne leagă de strămoşi şi de urmaşi.
Cu ei, în stâlpii minciunirii, craşi,
Al dreptului pumnal azi îl împlânt.
Am fost minţiţi, trădaţi sau, poate, laşi
Când, incapabili de apărământ,
Rămas-am nu doar fără-astrucământ,
Ci fără hălci din Ţară şi sămaşi.

Nu mai răbdăm. În sânge-s trandafirii,
Iar clipa cea astrală lúce-n zare.
Şi parcă văd cum fâlfâie să zboare

La mult râvnita Horă-a Re-ntregirii,
În soare, mare, sânge, Tricolorul.
Ne leagă de strămoşi nu numai dorul...

XV

Ne leagă de strămoşi nu numai dorul
De-‘nalt, purtat spre cer, de ciocârlie.
Mistuitor, s-a-nfipt în veşnicie
Al libertăţii, dulcele, fiorul.

Mandatul lor l-am dus cu cerbicie,
Nu l-am pierdut din ochi, nepieritorul,
Nici când struneam rachetei,-n cosmos, zborul,
Nici roibii,-n drum spre Alba, din târlie.

Nu poţi nega, în tururi sau retururi,
Că áripi prind realele contururi
Ca Phoenix din cenuşă renăscând.

Şi nu va fi, oglindă, oglinjoară,
Mai fericită ţară-n lume când
Răznitul neam l-om strânge grămăjoară.

XVI

Răznitul neam l-om strânge grămăjoară,
Ne-om împlini şi Ţara, dodoloaţă,
În ziua-n care-om da de-acea comoară,

Că nu-n zadar săpatu-am o viaţă.
Pe Dumnezeu îl văd cum se pogoară,
Văd îngeri cum fac horă la hotară.

Sublim tablou cum rare-s pe pământ!
Să nu cedăm pân' n-om găsi ulciorul
Cum nu-şi închide pleoapele izvorul.
N-a fost un alt - mai mare - jurământ.

Să le-ntregim, dar: Ţara şi poporul,
Ni-i idealul nostru-augúst şi sfânt,
Un vis măreţ şi-un falnic legământ.
Ne leagă de strămoşi nu numai dorul...

poezie de Nicolae Mătcaş din Cum se nemoare-n timp (2015)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl nostru (stihuire pentru copii)

Tatăl nostru care eşti
şi în ceruri veşniceşti,
numele Tău sfânt fie
acum şi-n veşnicie.
Vie-mpărăţia Ta,
facă-se voinţa Ta
aşa–n cer şi pe pământ,
precum numele Ţi-e sfânt.
Pâinea noastra spre a fi,
dă-ne-o nouă zi de zi.
De-am greşit, Tu, iartă-ne,
noi iertam pe-aproapele.
Ne fereşte, Dumnezeu,
de ispite şi cel rău.
Căci a Ta este puterea,
împărăţia şi vrerea,
lauda, slava, mereu,
căci doar Tu eşti Dumnezeu.
Amin.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"E scris pe tricolor unire"

"E scris pe tricolor unire "
La cea mai mare înălţime.
O fată curajoasă l-a purtat,
Un român, patriot adevărat.

Din nou, tricolorul românesc
E ridicat la înălţime,
Iar patriotismul strămoşesc,
În sufletul nostru revine.

"Pe tricolor e scris unire"
Când toţi românii îl purtăm,
În lunga noastră devenire
Şi-n faţa lui ne înclinăm.

În lupta noastră cu duşmanul
A fluturat pe front, în luptă.
Cu el am învins iataganul
Şi ţara nu ne-a fost răpită.

Drapel încărcat de glorie
Ca şi ostaşii ce-au căzut.
Împreună-au scris istorie
Şi vremuri grele am trecut.

În genunchi, la steagul ţării,
Români, să depunem jurământ,
Că tot mai sus, în largul zării,
Vom ridica drapelul sfânt.

poezie de Dumitru Delcă (2 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi slavofilii, avem şi noi idealul nostru în ceea ce priveşte moravurile, ideal în numele căruia dorim îndreptarea lor; dar idealul nostru nu se situează în trecut, ci în viitor, care, la rândul său, se bizuie pe prezent. A merge înainte se poate, înapoi însă, — nu, şi oricât de puternic ne-ar atrage trecutul, trebuie să ştim că pe calea lui nu există întoarcere.

citat clasic din Vissarion Belinski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caragiale, condamnat la nemurire

Nu-l putem lăsa uitării
Printre pulbere de stele,
Cât există-n fruntea ţării
Moftangii, hoţi şi lichele.

epigramă de Nicolae Ghinea din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Fiul Tău

Tată drag din cerul sfânt
Eu te laud şi-ţi cinstesc
Numele pe acest pământ
Căci în sfântu-ţi legământ
Şi eu iată azi trăiesc

Îţi aduc acum onoare
Te slăvesc şi iată-ţi cânt
Azi succesul Tău cel mare
Căci în sfânta Ta lucrare
Ai creat acest pământ

Dumnezeule Prea Înalt
Eu mă-nchin o Doamne Ţie
Căci viaţă Tu ne-ai dat
Şi te laud nencetat
Glorie în veşnicie

Mulţumesc o Doamne mare
Pentru planul Tău măreţ
Pentru gingaşa-ndurare
Ce ne oferi la fiecare
Prin planul Tău îndrăzneţ

Pentru Fiul Tău Hristos
Tată Doamne-ţi mulţumesc
Căci ne este de folos
Prin El să trăim frumos
Viaţa mea să-ţi dăruiesc

Îţi aduc cinste onoare
Şi te laud te slăvesc
Că-n Isus ne dai salvare
Pe a vieţii vii cărare
Numele eu ţi-l cinstesc

Şi te laud şi îţi cânt
A Ta Fiinţă minunată
Tată drag — o Tată Sfânt
Mulţumesc de-al Tău Cuvânt
De salvarea-ţi minunată
03-11-2021 m.

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunul nostru Tată...

Bunul nostru Tată Sfânt
eu pun astăzi legământ,
toată viaţa-mi pe pământ
să-Ţi păzesc al Tău Cuvânt.

Eu Te rog să mă primeşti
prin Isus să mă sfinţeşti
şi prin Duhul să mă creşti
fiu al Tău cum Tu doreşti...

Bunul nostru Tată Bun,
Ţie inima-mi supun
Ţie vina mea o spun
viaţa-n slujba Ta mi-o pun.

Bunul nostru Tată, vin
pentru slujba Ta deplin
vreau Cuvântul Tău să-L ţin
rob al Tău pe veci, amin.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imnul studenţilor

Cântăm libertatea şi numele sfânt
Al ţării străvechi şi-al acestui pământ!
Iubirii de neam, ce de-a pururi ne-a fost
O pavăză-n lupte şi-n pace-adăpost
Cântămu-i supremul ei cântec.

Cu vesele glasuri de tinere firi,
Cuprinşi de-amintirea străbunei măriri,
Spre soare ni-e gândul şi mergem spre el,
Lumina ni-e ţintă şi binele ţel
Trăiască-ne ţara şi neamul!

Cu dreapta-nălţată spre Tatăl de sus
Jurat-am tot ce strămoşii ne-au spus:
Unire-ntre fraţi, şi pe Domn să-l iubim
Şi-altarul de jertf-al naţiunii să fim
Şi sufletul neamului nostru.

Iar dacă protivnicii numelui tău
Cu oşti ar veni ca să-ţi facă vrun rău,
Ridică-te mândră şi nu te-ngrija,
Căci inima noastră e inima ta;
Tu-ncrede-te-n fiii tăi, mamă.

lar dac-ar pieri de pe-ntregul pământ
Iubirea de neam şi-al credinţei avânt:
Azilul lor vecinic găsindu-l în noi
Le-am creşte, ca iar să le dăm înapoi
Mai tari şi mai trainice lumii.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A plecat cândva în lume

A plecat cândva în lume,
Şi-a uitat de casa sa,
Ca să-şi caute norocul,
Să-şi găsească steaua sa...

Dar strivit de raza blândă,
A celestului cuvânt,
A uitat de adevărul
Ce guvernă pe Pământ...

Şi-a uitat de Sfânta Lege,
Şi de ţară şi de neam,
Ca un vreasc uscat de vânturi
Şi bătut pe negrul ram,

Şi ca frunza cea uscată,
Tot gonit de al său gând,
În deşert şi vanitate,
Rătăceşte pe pământ

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra lui Mihai

Tu, simbol eşti mereu, de patru veacuri,
În inimă, în casă şi-n cerdacuri,
Iar fapta ta ideal măreţ rămâne,
Aşa cum sunt şi-au fost virtuţi, române.
Era început de veac şi era vară,
Iar cei de-acelaşi neam voiau o ţară,
Când tu, Viteazul Domn, în nemurire,
Făcut-ai pentru fraţi Marea Unire.

Băteau atunci trei inimi într-o fiinţă
Şi-urmaşilor tu le-ai sădit conştiinţă,
Acele gânduri vii şi înaripate,
Dorinţa de dreptăţi şi libertate
Şi-o Ţară scumpă nouă, strămoşească,
Lăsată-n moştenire românească.

Iubim strămoşii, dând vremea înapoi,
Când umbra Ta, Mihai, e-aici, cu noi,
Păstrată neîntrerupt în amintire,
Simbol de dreptate şi Unire.

poezie de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinste vouă, eroi ai neamului meu!

Pe undeva in munţii nostri
Se ridică un templu cu crez suplu
Al tradiţiei dacice adorată de Eminescu.
Si eu in faţa acestor ctitori
Sunt un simplu bolovan
Ce stă împietrit de uimire
In faţa onoarei şi cinstii
Cu care acesti minunaţi oameni
Pe care voi ii huliţi
In Academie
Ce sfinţesc crezul patriotic
Cu psalmul neamului nostru
Inălţat intr-un monument
Ce va arăta generaţiilor viitoare
Că printre noi ascunşi
Sunt oameni de valoare
Ce ridică pentru generaţiile viitoare
Catedrale de nemurire
Pentru Sfânta Românie!

Cinste şi preţuire
Domnului Teofil Bradea!
si
Doamnei Dagdlen Viorica Ilinca!

In faţa cărora eu sunt un cuvânt infim
In preţuirea care o arată ei:
Daciei noastre străbune!

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta, femeie

Nicicând nu am fost autor de scenarii,
Aşa că, direct, îţi voi spune: Femeie:
Eşti farul spre care tânjesc marinarii,
Big-bangul ce dă omenirii scânteie;

Poeţii te-admiră şi te-nalţă în vers,
Fără tine, femeie, iubire n-ar fi,
Când apari în lumină tristeţea s-a şters -
Eşti minunea ce-aduce pe lume copii.

Pentru noi eşti cetatea ce-ascunde comori,
Pentru noi, idealul pe lume, tu eşti,
Trupul tău l-aş scălda într-o mare de flori,
Fără tine femeie, n-ar fi nici poveşti.

Eşti alături de mine oriunde, oricând,
Amândoi împărţim bucurii şi restrişti,
Îmi dai zilnic putere şi-n faptă şi-n gând,
De-aceea, femeie, mulţumesc că exişti.

poezie de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deosebirea dintre un om şi un animal este că un animal nu are un ideal. Un om are un ideal la început. Ce se întâmplă cu acest ideal? Să luăm un rând de politicieni. Politicienii sunt 99% nişte mari mincinoşi. Mint, dar nu cred ca ei s-au născut cu minciuna. Ei s-au născut ca şi noi, toţi ceilalţi, cu un ideal, cu o dorinţă de ideal, dar au văzut că pentru a câştiga alegerile trebuie să mintă, trebuie să promită ceea ce ştiu că nu se vor ţine de cuvânt şi aşa încet - încet încep să creadă în minciuna lor şi după aceea când sunt aleşi devin exact opusul idealului pe care şi l-au pierdut. Au pierdut acest ideal. Ca şi politicienii noi toţi suntem în acelaşi pericol, de a ne pierde idealul.

Andrei Şerban în interviu (august 2016)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă fiinţa umană – omul – acest cuvânt, cel mai măreţ din câte se rostesc pe pământ, nu poate fi uşor definit – pentru că el se desfăşoară în istorie, în ştiinţă, artă, cultură, într-un cadru infinit, tot astfel – copilul – progenitura lui – prelungirea lui pe linia cu infinitul – cu farmecul, cu rostul lui măreţ, cu grandoarea lui, nu va putea fi suficient de definit cu cuvântul oricât de bine scris sau vorbit ar fi. El rămâne raţiunea de a fi şi gloria celor ce l-au născut şi l-au crescut în deplin acord cu legile vieţii, pentru ca la rândul lui să slujească vieţii.

Dan Begu în Umanitatea şi pacea (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul Limbii române

E Limba Testamentul nostru sfânt,
Pe care toţi strămoşii ni-l lăsară,
S-avem o existenţă mai uşoară-
Şi-a lor lumină prinsă-n orice gând!

Ea este pe vecie Jurământ
Şi pavăză şi dragoste de Ţară:
E Limba Testamentul nostru sfânt-
Pe care toţi strămoşii ni-l lăsară!

Să nu pierim, bătuţi de orice vânt,
Când vremurile-n lume se-nvâltoară,
Cu Crezul veşniciei ne-nconjoară
Şi cu temeiul pus peste Cuvânt:-
E Limba Testamentul nostru sfânt!

rondel de Vasile Neagu-Scânteianu din Cronici de viaţă
Adăugat de Vasile Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către Don Quijotte

Cules din mituri, însuţi tu un mit,
Biet pelerin cu inima bolnavă
De uriaşa visului otravă –
În piscul tău cu râvnă m-ai primit.

Sărac şi bleg prin holde de pământ,
Contrariu cum canoanele învaţă,
Doar tu mi-ai fost mireasmă şi povaţă
Sub nu ştiu care straniu legământ.

În jur, încet, trăgându-mi azi hotar
Eu ignorez pogoanele de spaţiu.
Tăcut şi dârz adulmec cu nesaţiu
Himere cârd, şi-al lor mărgăritar.

Surpat ades în vânturi şi restrişti
Nu m-am sculat un ceas pentru tăgadă,
Ci mi-am purtat tot visul meu grămadă,
Cu ochii veseli, niciodată trişti.

Întrezăresc în tine, ireal
Erou de comedie zăpăcită:
Străfundul omenirii ce palpită
Mereu, după un fir de ideal.

poezie celebră de Ion Pena din revista "Universul literar", an I, nr. 30 (25 iulie 1942)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

România, pământ sfânt

Dinozaurii din lume
Aduc peste noi năpasta.
Aurul vor să ni-l fure,
Şi copiii, şi nevasta.

Se vor stăpâni peste ţara
Unde mama ne-a născut.
Vor să ia grâul, secara,
Chiar şi apa de băut.

Acuma vor şi pământul
Cuprins în arcul carpatin.
Pe român îl bate vântul,
În ţara lui este străin.

Chiar dacă îl daţi vânzării
Prin legea din parlament,
Nu vom da pământul ţării
Că-i primit cu testament.

Străbunii noştri-au apărat
Cu viaţa, brazda de pământ.
În brazda lui i-am îngropat
Că le e leagăn şi mormânt.

Auzim cum creşte iarba,
Auzim cum bate vântul.
Aici ne albeşte barba
Până ne-înghite pământul.

Dacă vrem să fim stăpâni,
Hai să facem legământ!
Să-i alungăm pe-acei păgâni
De pe pământul nostru sfânt.

România-i pământ sfânt.
E ţara românilor.
Să păstrăm acest pământ,
De-a-lungul veacurilor.

poezie de Dumitru Delcă (15 ianuarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeu lunar

Un vânt suav de primăvară
Şi-un tainic răsărit de Lună
Face ca cerul să tresară
Şi noaptea să i se supună.

E linişte în crengi şi-n vise
Şi-un curcubeu seducător
Porni spre Luna ce-l oprise
În jurul ei, fermecător.

-Tu, legământ frumos şi sfânt
Făcut de Însuşi Dumnezeu,
Fii mie acoperământ
Şi mă-mpresoară tot mereu.

Frumos, rotund, multicolor,
Ca să se minuneze Omul.
Să fiu regina nopţilor.
Te rog, fă-o pe gentilomul!

Şi se opri la ruga ei,
Şi-o-nvălui cu drag şi dor:
-În noaptea asta de mă vrei
Voi fi pe cer al tău decor.

În braţe te cuprind şi strig
Oh, Luna mea cea minunată
De vânt, de ploaie şi de frig,
Tu astăzi vei fi apărată.

Ce minunată simbioză
Natura cea miraculoasă
Vie metamorfoză
Grozavă şi spectaculoasă.

Eşti o pictură-ncântătoare
Penel divin şi talentat
Tablou în prag de sărbătoare
De Dumnezeu atent pictat.

Şi-un halo magic se formează
De pe pământ să-l tot admiri
În jurul Lunii stă de pază
Precum în Univers, doi miri.

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unire în cuvânt (baladă)

UNIRE ÎN CUVÂNT
(baladă)

Între Cer şi Pământ,
glasul duce-n grai sfânt,
al gândurilor cânt,
de unire-n cuvânt.

Glas de poezie
ca o ciocârlie
răsună-n câmpie,
sufletul să-mbie.

Străbună chemare
strigă la hotare,
spre unificare:
România Mare!

Prutul învolburat
în maluri a săpat
şi-n val a legănat
neamu-n lacrimi scăldat.

Uniţi pe vecie,
fraţi din Românie
şi Basarabie,
să-şi apere glie.

Unirea să fie
pentru veşnicie,
las în poezie,
dorul de frăţie.

Gânduri legănate
pun ca semn de carte,
de-a nu fi uitate,
nici înstrăinate.

Dor de plai pitoresc
voi duce-n Rai ceresc,
în stih să-l ntâlnesc
pe plai dumnezeiesc.

Inimi înfrăţite
de neamul părinte,
vor cânta unite
şi nedespărţite.

În destin înfrăţiţi
şi în suflet smeriţi,
veşnic să fim uniti
şi-n Paradis cu sfinţi.

21 Martie, Ziua Mondială a Poeziei
Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Omagii Poeziei (21 martie 2021)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am plâns aceeaşi lacrimă amândoi...

Tu ai plecat, dar eşti aici cu mine,
Să-ndeplinim destinului cuvânt...
În rostul scris al legilor divine
Nu poţi desprinde cerul de pământ.

Ne-a fost sortită o singură lumină,
Un singur cer, un soare şi-un pământ,
Un singur Eden ne va fi grădină
Şi viaţă doar un singur legământ.

Am fost legaţi de-o singură chemare,
Un singur rost şi-un singur adevăr.
Cum poate trece timpul în uitare,
Când am crescut aceleaşi flori de măr?

Acelaşi gând l-am prefăcut în şoapte,
Acelaşi dor iubirea ne-a cuprins,
Am străbătut aceeaşi zi şi noapte
Şi-aceleaşi timpuri tâmplele ne-au nins.

Acelaşi vis l-am rătăcit prin stele,
Cu-acelaşi pas am străbătut nevoi,
În zilele cu nor şi clipe grele
Am plâns aceeaşi lacrimă amândoi.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!