Rondelul Limbii române
E Limba Testamentul nostru sfânt,
Pe care toți strămoșii ni-l lăsară,
S-avem o existență mai ușoară-
Și-a lor lumină prinsă-n orice gând!
Ea este pe vecie Jurământ
Și pavăză și dragoste de Țară:
E Limba Testamentul nostru sfânt-
Pe care toți strămoșii ni-l lăsară!
Să nu pierim, bătuți de orice vânt,
Când vremurile-n lume se-nvâltoară,
Cu Crezul veșniciei ne-nconjoară
Și cu temeiul pus peste Cuvânt:-
E Limba Testamentul nostru sfânt!
rondel de Vasile Neagu-Scânteianu din Cronici de viață
Adăugat de Vasile Neagu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.