Surse de lumină

cred în cuvintele surse de lumină
spre eternitate multe doruri parcurg
de Sfânta Treime nu mă simt străină
absorb învățături ca izvorul mă scurg.

în suprema detașare las regretul în urmă
infinite aleanuri le primesc de la cer
Maica Dumnezeie suferința-mi curmă
îmi spune că în viață totul e efemer.

nervi necontrolați se calmează-n raze
nutresc la blândețea din lumini îngerești
conștiința timpului o despic în fraze
în nopți insomniace stau cu sfinți la povești.

lupt cu plictiseala visând între Zaraze
descifrând mistere, miracole lumești.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Extaz dezlănțuit

cântă în mine dezlănțuit extazul
mai toarnă-mi fericire în pahar
să țin departe de mine necazul
să simt că Dumnezeu mă umple cu har.

stau de vorbă în tihnă cu poeții
povestind câte-n lună și stele
sorbind cafeaua zorilor dimineții
îmbrăcați în lumini ca în fine dantele.

Lumină tu împodobești sufletul gol
și te extinzi până la margini de fraze
arzi în raze blânde sufletul frivol
scăldată-n rouă cu licăr de turcoaze.

cu chip de înger încreștinezi zaraze
când îmi este teamă mă alinți cu raze.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Spre ultima destinație

cu drag pentru Zarra

izvorăsc din mine gânduri precum apele de munte
sparg stâncile mari în șapte în nouă
în fluxul creativ arzător curg broboane pe frunte
sunt doar zvâcnirile minții scăldate în rouă.

mă asemăn cu izvorul ce se grăbește spre mare
mă îndrept și eu spre cerul cu magia de lumină
clipe de eternitate râvnesc pentru afirmare
căci sunt carte de poeme structurate-n albumină.

mă simt precum izvorul pe culmi de extaz
nu tulbur muntele cu regrete cu păcatele mele
atunci când trec prin neguri fac haz de necaz
știind că-n viața asta n-am să sfârșesc în ele.

lumini îngerești azi îmi stau pe obraz
ultima destinație va fi printre stele.

sonet de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Semne oculte

beau rouă stelară din cupa cerului
mă îmbăt cu lumină până devin lumină
nutresc pentru credință tăria fierului
și inima să-mi fie cu iubire plină.

nutresc idei oculte și vise mărețe
pun în aplicare tot ce am învățat
sfinți și îngeri mă răsfață cu blândețe
cu versuri de slavă i-am încredințat.

pe pajiștea nopții doruri păstoresc
și amintirile le-am dus la izvoare
de praful amăgirilor să le clătesc
să capteze pururi raze zâmbitoare.

roiuri de gânduri pe cer se rotesc
să adune semne de îmbărbătare.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Viață de vis

(lui Ninel și Mihaelei)

în biserici se aud coruri îngerești
slava lui Cristos răsună în cânturi
se transformă-n psaltir patimi lumești
toate fericirile-s răspândite de vânturi.

am trăit magia vacanței în micul Paradis
alături de prieteni dragi și valoroși
în liniște și pace s-a împlinit vechi vis
am cunoscut în viață oameni glorioși.

împart nostalgia în multe pasiuni
dragostea de oameni crează extaze
cu arta și știința am făcut uniuni
emoțiile vremii le transpun în fraze.

dragi poeme se nasc de Luni până Luni
gânduri înțelepte se împletesc cu raze.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Între lumini călăuze

extazul pur al timpului dezvăluie mistere
mă introduce-n taina ce leagă două lumi
accesul spre eternitate credință și putere
cu truda sufletului de-a urma heruvimi.

prinsă în revelații stau la masa de scris
povestiri din viață le aștern pe filă
muza universului fereastra mi-a deschis
în cuget să pătrundă lumina versatilă.

găsesc întotdeauna drumul care mă încarcă
cu splendori din natură cu magie din cer
pe oceanul credinței plutesc cu o barcă
cu vâsle aurite, vâslesc cu mult fler.

razele călăuze duios în mine se apleacă
să nu se simtă sufletul părăsit stingher.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Căi de purificare

vorbele sunt flăcări care ard în sine
convingerile-s fulgere fără argumente
conștiința timpului mă poartă spre mâine
transform în profeții zeci de sentimente.

când elanul vieții scade învăt să sufăr
dar muzica mă poartă pe valuri debordante
prilej de sublimare floare albă de nufăr
nostalgie dulce cu vise-n valuri captivante.

setea de absolut îmi străbate ființa
în luptă cu tristețea cu-a ei întunecime
astâmpărată de izvorul sacru... biruința
cale de purificare adânc în profunzime.

convertesc la extaz frica, neputința
strângând înțelepciune de la Sfânta Treime.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Elogiu luminii

bună dimineața lumină suavă
bine ai venit să mă eliberezi
la coșmarele nopții-am fost sclavă
prin întuneric am îndurat corvezi.

lumină tu înveșmântezi sufletul gol
și te extinzi către margini de fraze
disipi în raze calde cugetul frivol
pășești prin rouă cu licăr de turcoaze.

ți-am făcut loc și în inima mea
să bată zilnic ritmuri de extaze
mă străpunzi cu iubire minune de stea
când îmi e teamă mă ascunzi în raze.

cu mâini diafane alungi clipa rea
cu chip de înger încreștinezi zaraze.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Versuri aprinse

când nopțile nu au culori am coșmare
și-aș vrea să le atârn într-un cârlig
nu dorm și mă gândesc la lumea mare
din care vreau doar splendori să câștig.

regret c-am semănat în lume suspine
și gânduri stranii am ascuns în pădure
dar în urma mea versuri dragi vor rămâne
au rezistat stoic vremurilor dure.

vreau nopți violet cu stele pe tâmple
cu vise mărețe care să se-mplinească
azi izvorul poetic cu doruri mă umple
rog Maica Dumnezeie să mă miluiască.

când versuri se aprind ca niște sfeșnice
îmi luminează calea spre cele veșnice.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ocupații potrivite

cel mai aproape mă simt de condei
îmi face timpul vesel să vibreze
ecouri romantice răsar din idei
și-atunci când parcă stau pe metereze.

veghez cu gândul la armonii lumești
mi-s dragi minunile ca lanul de grâu
pâini de lumină împart cu povești
până la cerul cu stele la brâu.

prietenii poeți îmi sunt reale muze
inedite ocupații concep cu cuvântul
zilnic să-mi răsară zâmbete pe buze
am înfrumusețat cu versul pământul.

împrumut extazul în ciuda tristeții
ascund în metafore regretul bătrâneții.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ars poetica

sorb din izvorul vieții poeme lichide
purificând în mine omul din Neanderthal
universul de iubire în cord se deschide
și plouă cu vise cu nopți de santal.

sub clar de Lună trec orele sublime
învăluindu-mă cu aripi de lumină
străluciri fermecate pot să mă anime
cu nectarul dragostei strâns în stamine.

cred că Luna este un fel de Dumnezeie
sacralitatea ei se scurge în Cuvânt
inspiră artele cu freamăt de condeie
coșmarele vieții le spulberă în vânt.

în nimbul ei se află a veșniciei cheie
înving obstacole spre cer îmi iau avânt.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rondel karmic

credința mea-i o stâncă, nimic nu o sfarmă
din doruri și vise fac scară către univers
speranța e un cântec eliberat de karmă
gânduri noi reverberează la faptul divers.

tulburările mă țin în stare de alarmă
dar revine liniștea cu fiecare vers
credința mea-i o stâncă nimic nu o sfarmă
iubirea îmi e pavăză pentru demon pervers.

rugăciuni din suflet disperarea curmă
lumini mă locuiesc în spirit convers
nutresc îndumnezeirea cutezanța din urmă
ecou al împlinirii fără nici un revers.

credința mea-i o stâncă, nimic nu o sfarmă
din doruri și vise fac scară către univers.

rondel de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Incantație

într-o lume plină de pure vibrații
eu rezonez cu poeți visători
cu elan emfatic exprim incantații
mă simt mereu atrasă de stele de sori.

mă contopesc cu romantismul magic
lupt împotriva întristărilor sumbre
complexul de valori este nostalgic
sclipiri în suflet să destrame umbre.

cuceresc timpul cu metode obiective
temperamentul meu e rampă de avânt
iubesc continuu- stări semnificative
le zămislesc în versuri și în cânt.

doruri și speranțe sunt comunicative
lumini îngerești le așez în cuvânt.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dumitru Stăniloae
Sfânta Treime
Sfânta Treime este structura supremei iubiri, izvorul vieții și al raționalității.

definiție clasică de
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "Filocalia sfintelor nevointe ale desavarsirii - vol. 7" de Dumitru Stăniloae este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -45.00- 29.99 lei.

Flux de armonii

iubirea umple golul gândurilor mele
ca o erupție vulcanică vertiginoasă
este mânia când nu ajung la stele
să respir lumina sacră savuroasă.

corpul vibrează ca o coardă de liră
ascunse melodii să scot la suprafață
în actul creativ tâmplele transpiră
infinite doruri transpuse-n prefață.

un flux de armonii nutresc de la viață
avânturi tumultuoase propulsez spre cer
nu e nici o taină timpul mă învață
să trăiesc frumos, să iubesc, să sper.

ies mereu la lumină din negură și ceață
cu aspirații mari din sufletul prosper.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nutrind idealuri

trăiesc ca gânditorii la suprafața vieții
cu sita-nțelepciunii cern minciuni de adevăruri
substanța pasiunii mă poartă spre poeții
care sunt pentru lume înmiresmate săruri.

dependență psihică de versuri de opal
noaptea nu dorm sorb lumini de la stele
inexplicabil și ciudat cu simț senzorial
se limpezesc ca ploaia mirările mele.

despic timpul în patru ca un filozof
anotimpuri de speranțe le aștern creații
îndepărtez suspinul, netrebnicul of
poemele luminii să urce-n constelații.

nutresc la idealurile timpului teozof
lucidități creștine să scriu cu inspirații.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Punte de credință

romantismul meu e o zestre divină
pune accent pe iubirea de lume
pe iubirea de viață curată, senină
reflecții specifice simțirii antume.

poezia mă leagă de oameni de suflet
mă leagă de natura cu păsări cântând
sentimentul pur prinde aripi de sunet
lumini îngerești se strecoară în gând.

pe aripi de raze înalț sufletul meu
cu o credință măreață ca un munte
cu rugăciuni ardente l-ating pe Dumnezeu
să simt și noaptea mângâieri pe frunte.

în cereasca dragoste am să cred mereu
pe valea suspinelor am ridicat o punte.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În tainele filocaliei

pătrund adânc în tainele filocaliei
dar ce multă lumină se află în oameni
dă versatil contur și grație melancoliei
în trup e un atom care bea flucșii lumeni.

dar ce multă dragoste se află în sfinți
izvoare de compasiune care sapă-n stâci
se scurg spre veșnicie ca veghea de părinți
veacul se învârtoșează prin gânduri adânci.

centrul naturii se expansionează-n individ
unde poposește uneori și bunul Dumnezeu
nu-mi las iubirea să se scurgă în vid
o transpun lumină ca un arhiereu.

eternitatea vieții în versuri o divid
cu învățături divine trece timpul meu.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cugetări mirabile

cresc în anvergură fericitele memorii
cuprind cerul și pământul din creația divină
am pătruns temeinicia nesfârșitelor istorii
din spiritualitate mari comori o să-mi parvină.

mă închin la Dumnezeu mă închin și la natură
din credința minunată fac un turn de veghe
urmăresc cu romantismul fără de măsură
ritmul vieții cu povața cea sfântă străveche.

inspirații în lumină i-am cerut lui Dumnezeu
azi mă simt înconjurată de miracolul din raze
dincolo de nori si ploaie s-a născut un curcubeu
policrome sentimente stau mirabil peste fraze.

voi sfârși între poeme dar voi renaște mereu
ca un zeu între cuvinte neatinse de emfaze.

sonet de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În lumina rugăciunii

lui Mircea Florin Caracaș

îi construiesc credinței încă un tronson
catapetesme de lumini îmbracă altarul
anihilez remușcarea ca pe un frison
și beau agheasmă ca să-mi sting jarul.

aprind o lumânare în liniște mă rog
și stau îngenunchiată lângă icoană
consum rugăciunea ca pe un drog
sevele raiului strâng pe coloană.

aștept nerăbdătoare a primăverii zână
să reânvie-n arbori muguri ce au murit
azi Maica Dumnezeie mă ține de mână
vreau să dea viață visului pustiit.

euforia în suflet aș vrea să rămână
sa fie călăuză pe drumul vestit.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În spectru optimist

jubilez că flacăra iubirii nu s-a stins
reverberează în întreg paradisul
pătrunde în suflet ca în necuprins
și arde regretul decimează abisul.

sunt un spirit vesel și foarte optimist
am plantat speranța ca pe un molid
între lumini și umbre mi se arată Crist
îi stau lîngă inimă cu crezul solid.

stau în fața cerului cu rugăciuni pe buze
razele mă mângâie din cap până-n picioare
sunt înconjurată de stele și muze
la izvorul sacru umplu trei ulcioare.

nu rănesc lumina cu gânduri obtuze
mă prind în hora vieții cu mândre fecioare.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook