
Un timp, un vis, un gând pribeag
M-am rupt din lumea visului etern,
C-un zvâcnet de lumină tremurândă,
Și am dorit, un timp, să îmi aștern
Trăirea într-o inimă plăpândă.
I-am dat puterea harului divin:
Aceea de-a simți, în ea, iubirea
Pe care i-am trecut-o în destin,
Înscrisul ce sfidează nemurirea.
Eram un tot în micul univers
Nemuritorul eu, unealtă - el,
Și, cu iubirea strecurată-n vers,
Am devenit al vieții menestrel.
Un timp, un vis, un gând pribeag, iar eu
Mă plec în fața îngerului meu.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre îngeri
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre versuri
- poezii despre timp
- poezii despre poezie
- poezii despre lumină
- poezii despre iubire
- poezii despre inimă
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Altarul iubirii
dragostea mea e ca argintul viu
alunecă prin trup până la glezne
i-am compus în inimă poemul candriu
să scriu de fericire-mi este lesne.
iubirea adorată înscrisă-n univers
alungă coșmarul din pântecul nopții
stele sunt mesagere din spectacol divers
umplu cu lumină întinderea sorții.
încercăm visând fericirea supremă
luceferii sunt martori întru veșnicie
frumos alimentează latura boemă
și dau căsniciei sacră temeinicie.
iubirea e miracol fără nici o dilemă
i-am construit altarul cu mare dărnicie.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre stele, poezii despre noapte, poezii despre glezne, poezii despre generozitate sau poezii despre frumusețe

Atingeri în vers de poem
Eram, împreună, un vers
Din marele-al vieții poem
Și-n vechiul, știut, Univers,
Eram mai presus de suprem.
Puteam în străfund să privim,
Lumină de-acolo s-avem,
Cuvinte-mpreună să fim,
În inimi, adânc, să vedem.
Ce dulce și tandru-mi părea
Sărutul pe umerii goi!
Ce caldă privirea-mi era
În versul din dansul în doi!
Am scris ne-ntrecutul poem
Purtați de-al iubiri avânt,
Iar azi, împreună, avem
Atingeri de mâini în cuvânt.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre sărut, poezii despre mâini sau poezii despre dans

Micul nostru univers
Eram singur pe pământ,
Dar tu ai venit ca un gând,
Ca un dor și mi-ai umplut
Inima de amor.
Eram o stea pe cer
Și tu ai venit ca un mister,
Cu părul negru despletit,
Eu ți-am zis bine ai venit!
Tu pe buze m-ai sărutat,
Eu în ochii tăi blânzi m-am uitat
Și noi înspre micul nostru univers
Fericiți am plecat.
poezie de Vladimir Potlog (9 ianuarie 2004)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păr negru, poezii despre păr, poezii despre ochi, poezii despre negru, poezii despre gânduri sau poezii despre fericire

Frânturide iubire
Iubirea e deprinsă mereu
dintre flori de destin
și fiori de lumină
Iubirea e poemul în care
tăcerea se cristalizează
în lacrimile-rugă
Iubirea e mai mult ca suferința
după care sufletul veghează
stări de lumină
Iubirea e bucuria de A Fi
după frumuseți efemere
tristețe-amar-durere
Iubirea e partea de infinit
prin care visele ard
metafore de alt destin
poezie de Constantin Anton din Frânturi de Destin
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre suflet, poezii despre suferință, poezii despre metafore sau poezii despre infinit

Doi nebuni
Am fost și prin neliniști sau tristețe,
Am căutat, am încercat: n-a mers!
M-am îndreptat atunci spre frumusețe
Și am găsit-o deghizată-n vers.
Am alergat bezmetic prin înalturi
Și am privit din ceruri spre pământ,
Apoi, prin nori, în fericite salturi,
Am început, cu glas timid, să cânt.
Era frumos când auzeam ecoul
La un poem ce se ducea spre zări,
Iar eu eram privit precum eroul
Ce-a cutezat să zboare peste mări,
Să uite de amarul ce, prin lume,
Se-agață de atâția disperați
Ce nu mai știu de bucurii, de glume,
Sau de iubire, de părinți sau frați.
Zburam neobosit, în zbor frenetic,
Cântându-mi bucuria de-a trăi,
Iar ea a apărut din vis, profetic,
Și plină de dorința de-a iubi.
Era iubita mea din altă lume,
Din altă viață, din alt univers,
Era a zecea muză, fără nume,
Atrasă către mine de un vers?
Dar, cui îi pasă? a venit la mine
Îmbujorată toată și timid,
Din zone-ndepărtate, clandestine...
Și o privesc, de dragoste avid.
Iubirea noastră nu mai vrea cuvinte,
Ci simțuri moștenite din străbuni,
Ne-am rupt de legi, ne-am rupt de cele sfinte
Și râdem fericiți, ca doi nebuni.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre bucurie sau poezii despre început

Sonetul nostru
De-ar fi să îți descriu un fir de dor,
sau forma și culoarea unui gând,
aș face-o cu plăcere, ca și când
eu însumi aș fi dor, sau gând, sau zbor,
Dar dacă-mi ceri descrierea s-o fac
la ce simt pentru tine, mi-ar fi greu,
căci nu pot, dintre noi, să rup un eu
cu care să încerc să-ți fac pe plac.
Nu-mi cere, așadar, să îți pictez
iubirea mea, sau sufletul, în vers
și cere-mi doar un gând să creionez.
Iar dorul, aș putea să-l desenez
ca un ecou îndepărtat și șters,
departe, într-un colț de Univers.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu (7 ianuarie 2017)
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plăcere, poezii despre pictură sau poezii despre dor
Iubirea ta...
Iubirea ta,
când bună-rea,
mă ține-n frâu,
e ca un râu
învolburat.
Iubirea ta
de peruzea
străluce-ades,
e cânt și vers
înaripat.
Iubirea ta,
adorm cu ea;
e jar nestins,
alean și vis
înmiresmat.
Iubirea ta,
de catifea
e-un drag fior
cântec de-amor
predestinat.
Iubirea ta
e doar a mea;
etern refren
dintr-un poem
neterminat.
Iubirea ta(-i)
Iubirea mea...
poezie de Valeria Merca
Adăugat de Valeria Merca

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre somn, citate de Valeria Merca despre iubire sau poezii despre aripi
Ce e iubirea?
Ce e iubirea? De inima o cheamă.
Ce e iubirea? De lasă-n suflet rană.
Ce e iubirea? Când fără ea, degeaba mai trăim.
Ce e iubirea? De nimic pe lume, nu e mai sublim.
Ce e iubirea? Când o cunoști
Și simți că ești omul cel mai bogat din lume,
Ce e iubirea? Când te părăsește și rămâi buimac.
Ce e iubirea? De toți îi cântăm, scriem și vibrăm.
Ce e iubirea? Atunci când o trădăm.
Ce e iubirea? Atunci când nu o cunoști.
Ce e iubirea? Pentru cei răi și proști.
Ce e iubirea? Când te părăsește
Și totul în viață, ți se prăbușește.
Ce e iubirea? Când din ateu, devii un credincios.
Ce e iubirea? Pentru tirani și ticăloși.
Ce e iubirea? De n-ar fi Dumnezeu
Și în iertare, nu încercăm să credem mereu.
Ce e iubirea? De inima mereu o cheamă,
Ce e iubirea? Când mai toți, de la ea, avem o rană.
Ce e iubirea? Când viața ne-o fericește un timp,
Apoi ne părăsește căutând al destin.
Ce e iubirea? La care atâta râvnim.
poezie de Valeria Mahok (10 august 2003)
Adăugat de Valeria Mahok

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trădare, poezii despre prostie sau poezii despre iertare

Sonetul nostru
De-ar fi să îți descriu un fir de dor
sau forma și culoarea unui gând,
aș face-o cu plăcere, ca și când
eu însumi aș fi dor sau gând sau zbor,
Dar dacă-mi ceri descrierea s-o fac
la ce simt pentru tine, mi-ar fi greu,
căci nu pot, dintre noi, să rup un eu
cu care să încerc să-ți fac pe plac.
Nu-mi cere, așadar, să îți pictez
iubirea mea sau sufletul, în vers;
poți cere doar un gând să creionez,
iar dorul aș putea să-l desenez
ca un ecou îndepărtat și șters,
departe, într-un colț de Univers.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape
Te simt mai aproape c-o viață,
iar inima-mi bate în piept
lovind în pereții de gheață
ce-o-nchid în destinu-i nedrept.
Îți simt nemurirea prin stâncă
și-aștept ca blestemul străvechi
să-și piardă puterea căci, încă,
mai cred în destine perechi.
Eram într-o viață-mpreună,
sortiți nemuririi în doi,
dar neguri au vrut să răpună
iubirea sădită în noi.
În viața eternă pe care
nimic n-a putut să ne-o ia
îmi ești, de milenii, visare,
te simt, ești în inima mea.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stânci sau poezii despre gheață

* * *
fiul meu nenăscut mă întrebă acum o secundă, tată
tu știi ce este iubirea?
nu i-am răspuns
l-am împins în fața trenului propriului său destin
roțile îmi traversau grumazul și
totul este firesc
fiul meu va ști
ce-i iubirea
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trenuri, poezii despre tată sau poezii despre secunde
O fiară desăvârșită
I-am scris o mie de poeme, zece mii
De scrisori; i-am spus că e o felină desăvârșită,
Cu părul ei auriu și picioarele de doi metri lungime,
Am stat în genunchi în fața ei, am pus-o să guste
Din inima mea tăiată în bucăți, adusă pe tipsie,
I-am dat să bea apă din țeasta mea, cu gust de nucă de cocos,
I-am dăruit sufletul meu cel mai ascuns, din cămara cea mai îndepărtată,
I-am săpat numele pe zidul de piatră,
Mi-am făcut din ea chip cioplit și i-am adus jertfe
Părăsind credința strămoșească,
Am rânjit în fața păsării Arheopterix
Și în fața crucifixului, și mi-am făcut din ea altar
Unde mă rugam noaptea. I-am întins covor roșu,
Umbră de catifea, noapte de ambră,
I-am vorbit în toate limbile Pământului,
M-am smerit, m-am umilit, m-am tăvălit prin smoală și cenușă,
Dar ea m-a privit în tăcere cu ochi ficși,
N-a făcut niciun semn și s-a pierdut în mulțime.
poezie de Mircea Florin Șandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lungime, poezii despre vorbire, poezii despre smerenie, poezii despre scrisori, poezii despre roșu, poezii despre păsări sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?

Fiorul violinei
Fantome din trecut dispar îndată,
se-ascund cu teamă-n lumea lor, din care
mai rar ies la lumină, nu se-arată
cât timp iubirea ce o văd le doare.
O nouă melodie se aude,
cu note-atât de blânde și duioase,
încât în întuneric zboară ciude
pe aripi cu insemne tenebroase.
Se-ncurcă-n portativul violinei,
se zbat, se ard în notele măiastre
și cad strivite de puterea vinei
de-a se aventura în nopți albastre
în care zboară păsări minunate,
cu străluciri primite de la stele
pe aripi ce-s adesea alintate
de Luna ce se oglindește-n ele.
Parfumuri noi se împletesc în aer
iar ea, cu o vioară minunată,
alungă amintiri din timpul caier.
Fantome din trecut dispar îndată.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre vioară sau poezii despre trecut

Dor de Eminescu
Luceafăr ce cutreieri prin lumea mea de vers,
Eu am făcut din tine un vis, un Univers...
Cu flori de tei, din lacrimi, tu singur ți-ai clădit,
Prin literă și lege, alt timp în infinit.
Pe lac, o diademă de lebede se-arată...
Ești cânt și nemurire, ești lumea noastră toată!
Ești viers! Și-n măiestria-ți, virtute și lumină.
Tu ai rămas de-a pururi a lumii rădăcină.
Cad flori de tei... și lacrimi... și litere-lumină.
Ai devenit un astru, ți-am plâns la rădăcină.
Te-ai înălțat Luceafăr. cât stele vom avea,
Cărarea vieții noastre, mereu vei lumina...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns sau poezii despre legi

Cu viață, vieții surâzând...
... Într-o dimineață-albastră,
vesel... cu o nouă primăvară alergând desculț prin văi,
cu gleznele ude, firesc inundate de mărgelele de rouă,
respirând aburul gliei reavăn, sorbit cu nesaț de soare,
fericit, mi-am deschis, în piept, fereastră,
să împart cu dumneavoastră
tot ce știu... să vă spun vouă
taina versului curgând, bătând în clopote de timp
peste grămezi de cuvinte cu sunetele vii, ca de argint,
țesute-n tâmpla universului... el, în vers etern... același,
însă, reânnoit în vremi... iară și iară
de țipătul vieții... ea, chemându-se pe sine... din adânc,
în trăirea ei, din începuturi,
doruri frământând milenii... în vise de iubire clocotind,
din ea însăși re-nviind și-acum și-n altă primăvară,
din risipiri de îngeri prinși cu-amorul, uitați pe pământ,
exprimând divin... nuanțe,
zidind lumini în curcubee colorate în fiecare suflet,
în fiecare floare-n concordanțe
vibrând în viul vieții... hohotindu-și râsul și-n izvoare
strălucind pe pietre cu-armonii... scriind magic bucurii
din Faceri, prin Cuvânt,
dăltuite-n existență, etalând o concurență, inedit,
an după an, trecând,
în veșnicie... rămânând
identic și totuși diferit, Cerul, continuu iubind Pământul
cu o iubire-n infinit durând,
mărețul univers, în vers etern, același... prin excelență,
bătrân si tânăr totodată, cu viața pe moarte călcând,
vis de iubire rămânând și eu și tu ca alții-n alte rânduri,
numai aici trăind, întinerind în primăveri, îmbătrânind,
înțelepciune adunând, primăvară după altă primăvară,
răspunzând luminii-n gânduri exprimând divin nuanțe
din risipiri de îngeri, prinși cu iubirea, pe pământ,
alergând desculți prin iarbă într-o dimineață-albastră,
în aburul gliei sorbit cu nesaț de soare... în renașteri,
împrimăvărându-mă si eu în suflet, în primăvara nouă,
deschizând în piept fereastră, spre lume, și...
spre dumneavoastră... viața, vieții surâzând... iubirea,
zâmbind...
poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre primăvară, poezii despre cuvinte sau poezii despre înțelepciune

* * *
Clădesc gând peste gând
să fac pod la tine să ajung
să fi singura din univers
ce pășeste spre etern
sfințind al meu vers
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Deznădejde
Cum poți trăi c-un suflet făcut cioburi?
Mai poți iubi c-o inimă zdrobită?
Scânteia din ochi scursă-n mii de lacrimi,
Iubirea ciuruită ca o sită...
Ce mai aștepți de la o lume sumbră,
Cu toate valorile răsturnate?
Reverberată-n minciuni și ambiții,
Pierzându-și propria identitate?
Există viață când moare iubirea?
Există vise când speranța-i oarbă?
Suntem damnați pentru eternitate:
Pământu-abia așteaptă să ne soarbă!
Noi, totuși, din iubire ne-am născut,
Spre-a o păstra, ca cel mai de preț dar;
Ingrați, i-am stins flacăra-i plăpândă,
Să vrem s-o reaprindem, e-n zadar!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre valoare, poezii despre naștere, poezii despre moarte sau poezii despre minciună

Șoapte de gând
Mi-am trimis, aseară, gândul
Rupt din visul meu albastru,
C-un mesaj ce, murmurându-l,
Să-l șoptească unui astru:
- Stea de peste ani-lumină,
Te-am ales, ți-am dat un nume,
Gându-mi care ți se-nchină
Vrea privirea să-ți îndrume
Către cel ce crede-n tine,
ca fiind aceea care
poate,-n nopțile senine,
să-i răspundă la chemare.
-Dulce gând și calde șoapte!
Știu ce vrei și, c-un efort,
Va afla, în astă noapte,
Cea al cărei nume-l port.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre astre sau poezii despre albastru
Strasnic vis
Am visat veșminte albe
Într-o seară stând pe pat,
Ochii i-am deschis îndată,
Singură eram păcat!
M-am gândit în jur de-o oră
La iubirea mea dintâi,
Adormit-am lângă scară,
Locul bun de căpătâi.
Și-am visat, pe cine credeți?
Pe iubitul meu plecat,
M-am trezit de dimineață,
El era cu mine-n pat.
poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre dimineață sau poezii despre alb

Iubirea contemplativă este însetată de fapte mari, de lucruri pe care să le înfăptuiești numaidecât și în așa fel, ca toată lumea să le vadă. Iubirea contemplativă te poate îndemna chiar să-ți jertfești viața, cu condiția numai să ți-o jertfești cât mai repede, ca pe scenă, sub privirile tuturor, ca să primești aplauze. În timp ce dragostea vie înseamnă străduință necontenită și stăpânire de sine, pentru unii poate chiar o adevărată știință. Pot să vă spun, totuși, că în clipele când veți descoperi cu groaza că toate străduințele dumneavoastră s-au irosit în van și cînd vi se va părea că în loc să vă apropiați cât de cât de țelul dorit, v-ați îndepărtat și mai mult de el, în clipa aceea puteți fi încredințată că l-ați atins; atunci veți simți lămurit puterea minunată a lui Dumnezeu, care n-a încetat să vă iubească și care v-a călăuzit, fără să știți, pas cu pas.
citat celebru din romanul Frații Karamazov, O cucoană mai puțin credincioasă de Dostoievski
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele: