Un timp, un vis, un gând pribeag

M-am rupt din lumea visului etern,
C-un zvâcnet de lumină tremurândă,
Şi am dorit, un timp, să îmi aştern
Trăirea într-o inimă plăpândă.

I-am dat puterea harului divin:
Aceea de-a simţi, în ea, iubirea
Pe care i-am trecut-o în destin,
Înscrisul ce sfidează nemurirea.

Eram un tot în micul univers
Nemuritorul – eu, unealtă - el,
Şi, cu iubirea strecurată-n vers,
Am devenit al vieţii menestrel.

Un timp, un vis, un gând pribeag, iar eu
Mă plec în faţa îngerului meu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altarul iubirii

dragostea mea e ca argintul viu
alunecă prin trup până la glezne
i-am compus în inimă poemul candriu
să scriu de fericire-mi este lesne.

iubirea adorată înscrisă-n univers
alungă coşmarul din pântecul nopţii
stele sunt mesagere din spectacol divers
umplu cu lumină întinderea sorţii.

încercăm visând fericirea supremă
luceferii sunt martori întru veşnicie
frumos alimentează latura boemă
şi dau căsniciei sacră temeinicie.

iubirea e miracol fără nici o dilemă
i-am construit altarul cu mare dărnicie.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingeri în vers de poem

Eram, împreună, un vers
Din marele-al vieţii poem
Şi-n vechiul, ştiut, Univers,
Eram mai presus de suprem.

Puteam în străfund să privim,
Lumină de-acolo s-avem,
Cuvinte-mpreună să fim,
În inimi, adânc, să vedem.

Ce dulce şi tandru-mi părea
Sărutul pe umerii goi!
Ce caldă privirea-mi era
În versul din dansul în doi!

Am scris ne-ntrecutul poem
Purtaţi de-al iubiri avânt,
Iar azi, împreună, avem
Atingeri de mâini în cuvânt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micul nostru univers

Eram singur pe pământ,
Dar tu ai venit ca un gând,
Ca un dor şi mi-ai umplut
Inima de amor.

Eram o stea pe cer
Şi tu ai venit ca un mister,
Cu părul negru despletit,
Eu ţi-am zis bine ai venit!

Tu pe buze m-ai sărutat,
Eu în ochii tăi blânzi m-am uitat
Şi noi înspre micul nostru univers
Fericiţi am plecat.

poezie de Vladimir Potlog (9 ianuarie 2004)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frânturide iubire

Iubirea e deprinsă mereu
dintre flori de destin
şi fiori de lumină

Iubirea e poemul în care
tăcerea se cristalizează
în lacrimile-rugă

Iubirea e mai mult ca suferinţa
după care sufletul veghează
stări de lumină

Iubirea e bucuria de A Fi
după frumuseţi efemere
tristeţe-amar-durere

Iubirea e partea de infinit
prin care visele ard
metafore de alt destin

poezie de Constantin Anton din Frânturi de Destin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi nebuni

Am fost şi prin nelinişti sau tristeţe,
Am căutat, am încercat: n-a mers!
M-am îndreptat atunci spre frumuseţe
Şi am găsit-o deghizată-n vers.

Am alergat bezmetic prin înalturi
Şi am privit din ceruri spre pământ,
Apoi, prin nori, în fericite salturi,
Am început, cu glas timid, să cânt.

Era frumos când auzeam ecoul
La un poem ce se ducea spre zări,
Iar eu eram privit precum eroul
Ce-a cutezat să zboare peste mări,

Să uite de amarul ce, prin lume,
Se-agaţă de atâţia disperaţi
Ce nu mai ştiu de bucurii, de glume,
Sau de iubire, de părinţi sau fraţi.

Zburam neobosit, în zbor frenetic,
Cântându-mi bucuria de-a trăi,
Iar ea a apărut din vis, profetic,
Şi plină de dorinţa de-a iubi.

Era iubita mea din altă lume,
Din altă viaţă, din alt univers,
Era a zecea muză, fără nume,
Atrasă către mine de un vers?

Dar, cui îi pasă? – a venit la mine
Îmbujorată toată şi timid,
Din zone-ndepărtate, clandestine...
Şi o privesc, de dragoste avid.

Iubirea noastră nu mai vrea cuvinte,
Ci simţuri moştenite din străbuni,
Ne-am rupt de legi, ne-am rupt de cele sfinte
Şi râdem fericiţi, ca doi nebuni.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul nostru

De-ar fi să îţi descriu un fir de dor,
sau forma şi culoarea unui gând,
aş face-o cu plăcere, ca şi când
eu însumi aş fi dor, sau gând, sau zbor,

Dar dacă-mi ceri descrierea s-o fac
la ce simt pentru tine, mi-ar fi greu,
căci nu pot, dintre noi, să rup un eu
cu care să încerc să-ţi fac pe plac.

Nu-mi cere, aşadar, să îţi pictez
iubirea mea, sau sufletul, în vers
şi cere-mi doar un gând să creionez.

Iar dorul, aş putea să-l desenez
ca un ecou îndepărtat şi şters,
departe, într-un colţ de Univers.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu (7 ianuarie 2017)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea ta...

Iubirea ta,
când bună-rea,
mă ţine-n frâu,
e ca un râu
învolburat.

Iubirea ta
de peruzea
străluce-ades,
e cânt şi vers
înaripat.

Iubirea ta,
adorm cu ea;
e jar nestins,
alean şi vis
înmiresmat.

Iubirea ta,
de catifea
e-un drag fior
cântec de-amor
predestinat.

Iubirea ta
e doar a mea;
etern refren
dintr-un poem
neterminat.

Iubirea ta(-i)
Iubirea mea...

poezie de Valeria Merca
Adăugat de Valeria Merca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce e iubirea?

Ce e iubirea? De inima o cheamă.
Ce e iubirea? De lasă-n suflet rană.

Ce e iubirea? Când fără ea, degeaba mai trăim.
Ce e iubirea? De nimic pe lume, nu e mai sublim.

Ce e iubirea? Când o cunoşti
Şi simţi că eşti omul cel mai bogat din lume,
Ce e iubirea? Când te părăseşte şi rămâi buimac.

Ce e iubirea? De toţi îi cântăm, scriem şi vibrăm.
Ce e iubirea? Atunci când o trădăm.

Ce e iubirea? Atunci când nu o cunoşti.
Ce e iubirea? Pentru cei răi şi proşti.

Ce e iubirea? Când te părăseşte
Şi totul în viaţă, ţi se prăbuşeşte.

Ce e iubirea? Când din ateu, devii un credincios.
Ce e iubirea? Pentru tirani şi ticăloşi.

Ce e iubirea? De n-ar fi Dumnezeu
Şi în iertare, nu încercăm să credem mereu.

Ce e iubirea? De inima mereu o cheamă,
Ce e iubirea? Când mai toţi, de la ea, avem o rană.

Ce e iubirea? Când viaţa ne-o fericeşte un timp,
Apoi ne părăseşte căutând al destin.
Ce e iubirea? La care atâta râvnim.

poezie de Valeria Mahok (10 august 2003)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul nostru

De-ar fi să îţi descriu un fir de dor
sau forma şi culoarea unui gând,
aş face-o cu plăcere, ca şi când
eu însumi aş fi dor sau gând sau zbor,

Dar dacă-mi ceri descrierea s-o fac
la ce simt pentru tine, mi-ar fi greu,
căci nu pot, dintre noi, să rup un eu
cu care să încerc să-ţi fac pe plac.

Nu-mi cere, aşadar, să îţi pictez
iubirea mea sau sufletul, în vers;
poţi cere doar un gând să creionez,

iar dorul aş putea să-l desenez
ca un ecou îndepărtat şi şters,
departe, într-un colţ de Univers.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape

Te simt mai aproape c-o viaţă,
iar inima-mi bate în piept
lovind în pereţii de gheaţă
ce-o-nchid în destinu-i nedrept.

Îţi simt nemurirea prin stâncă
şi-aştept ca blestemul străvechi
să-şi piardă puterea căci, încă,
mai cred în destine perechi.

Eram într-o viaţă-mpreună,
sortiţi nemuririi în doi,
dar neguri au vrut să răpună
iubirea sădită în noi.

În viaţa eternă pe care
nimic n-a putut să ne-o ia
îmi eşti, de milenii, visare,
te simt, eşti în inima mea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

fiul meu nenăscut mă întrebă acum o secundă, tată
tu ştii ce este iubirea?
nu i-am răspuns
l-am împins în faţa trenului propriului său destin

roţile îmi traversau grumazul şi
totul este firesc

fiul meu va şti
ce-i iubirea

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fiară desăvârşită

I-am scris o mie de poeme, zece mii
De scrisori; i-am spus că e o felină desăvârşită,
Cu părul ei auriu şi picioarele de doi metri lungime,
Am stat în genunchi în faţa ei, am pus-o să guste
Din inima mea tăiată în bucăţi, adusă pe tipsie,
I-am dat să bea apă din ţeasta mea, cu gust de nucă de cocos,
I-am dăruit sufletul meu cel mai ascuns, din cămara cea mai îndepărtată,
I-am săpat numele pe zidul de piatră,
Mi-am făcut din ea chip cioplit şi i-am adus jertfe
Părăsind credinţa strămoşească,
Am rânjit în faţa păsării Arheopterix
Şi în faţa crucifixului, şi mi-am făcut din ea altar
Unde mă rugam noaptea. I-am întins covor roşu,
Umbră de catifea, noapte de ambră,
I-am vorbit în toate limbile Pământului,
M-am smerit, m-am umilit, m-am tăvălit prin smoală şi cenuşă,
Dar ea m-a privit în tăcere cu ochi ficşi,
N-a făcut niciun semn şi s-a pierdut în mulţime.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiorul violinei

Fantome din trecut dispar îndată,
se-ascund cu teamă-n lumea lor, din care
mai rar ies la lumină, nu se-arată
cât timp iubirea ce o văd le doare.

O nouă melodie se aude,
cu note-atât de blânde şi duioase,
încât în întuneric zboară ciude
pe aripi cu insemne tenebroase.

Se-ncurcă-n portativul violinei,
se zbat, se ard în notele măiastre
şi cad strivite de puterea vinei
de-a se aventura în nopţi albastre

în care zboară păsări minunate,
cu străluciri primite de la stele
pe aripi ce-s adesea alintate
de Luna ce se oglindeşte-n ele.

Parfumuri noi se împletesc în aer
iar ea, cu o vioară minunată,
alungă amintiri din timpul caier.
Fantome din trecut dispar îndată.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de Eminescu

Luceafăr ce cutreieri prin lumea mea de vers,
Eu am făcut din tine un vis, un Univers...
Cu flori de tei, din lacrimi, tu singur ţi-ai clădit,
Prin literă şi lege, alt timp în infinit.

Pe lac, o diademă de lebede se-arată...
Eşti cânt şi nemurire, eşti lumea noastră toată!
Eşti viers! Şi-n măiestria-ţi, virtute şi lumină.
Tu ai rămas de-a pururi a lumii rădăcină.

Cad flori de tei... şi lacrimi... şi litere-lumină.
Ai devenit un astru, ţi-am plâns la rădăcină.
Te-ai înălţat Luceafăr. cât stele vom avea,
Cărarea vieţii noastre, mereu vei lumina...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu viaţă, vieţii surâzând...

... Într-o dimineaţă-albastră,
vesel... cu o nouă primăvară alergând desculţ prin văi,
cu gleznele ude, firesc inundate de mărgelele de rouă,
respirând aburul gliei reavăn, sorbit cu nesaţ de soare,
fericit, mi-am deschis, în piept, fereastră,
să împart cu dumneavoastră
tot ce ştiu... să vă spun vouă
taina versului curgând, bătând în clopote de timp
peste grămezi de cuvinte cu sunetele vii, ca de argint,
ţesute-n tâmpla universului... el, în vers etern... acelaşi,
însă, reânnoit în vremi... iară şi iară
de ţipătul vieţii... ea, chemându-se pe sine... din adânc,
în trăirea ei, din începuturi,
doruri frământând milenii... în vise de iubire clocotind,
din ea însăşi re-nviind şi-acum şi-n altă primăvară,
din risipiri de îngeri prinşi cu-amorul, uitaţi pe pământ,
exprimând divin... nuanţe,
zidind lumini în curcubee colorate în fiecare suflet,
în fiecare floare-n concordanţe
vibrând în viul vieţii... hohotindu-şi râsul şi-n izvoare
strălucind pe pietre cu-armonii... scriind magic bucurii
din Faceri, prin Cuvânt,
dăltuite-n existenţă, etalând o concurenţă, inedit,
an după an, trecând,
în veşnicie... rămânând
identic şi totuşi diferit, Cerul, continuu iubind Pământul
cu o iubire-n infinit durând,
măreţul univers, în vers etern, acelaşi... prin excelenţă,
bătrân si tânăr totodată, cu viaţa pe moarte călcând,
vis de iubire rămânând şi eu şi tu ca alţii-n alte rânduri,
numai aici trăind, întinerind în primăveri, îmbătrânind,
înţelepciune adunând, primăvară după altă primăvară,
răspunzând luminii-n gânduri exprimând divin nuanţe
din risipiri de îngeri, prinşi cu iubirea, pe pământ,
alergând desculţi prin iarbă într-o dimineaţă-albastră,
în aburul gliei sorbit cu nesaţ de soare... în renaşteri,
împrimăvărându-mă si eu în suflet, în primăvara nouă,
deschizând în piept fereastră, spre lume, şi...
spre dumneavoastră... viaţa, vieţii surâzând... iubirea,
zâmbind...

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Clădesc gând peste gând
să fac pod la tine să ajung
să fi singura din univers
ce păşeste spre etern
sfinţind al meu vers

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deznădejde

Cum poţi trăi c-un suflet făcut cioburi?
Mai poţi iubi c-o inimă zdrobită?
Scânteia din ochi scursă-n mii de lacrimi,
Iubirea ciuruită ca o sită...

Ce mai aştepţi de la o lume sumbră,
Cu toate valorile răsturnate?
Reverberată-n minciuni şi ambiţii,
Pierzându-şi propria identitate?

Există viaţă când moare iubirea?
Există vise când speranţa-i oarbă?
Suntem damnaţi pentru eternitate:
Pământu-abia aşteaptă să ne soarbă!

Noi, totuşi, din iubire ne-am născut,
Spre-a o păstra, ca cel mai de preţ dar;
Ingraţi, i-am stins flacăra-i plăpândă,
Să vrem s-o reaprindem, e-n zadar!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoapte de gând

Mi-am trimis, aseară, gândul
Rupt din visul meu albastru,
C-un mesaj ce, murmurându-l,
Să-l şoptească unui astru:

- Stea de peste ani-lumină,
Te-am ales, ţi-am dat un nume,
Gându-mi care ţi se-nchină
Vrea privirea să-ţi îndrume

Către cel ce crede-n tine,
ca fiind aceea care
poate,-n nopţile senine,
să-i răspundă la chemare.

-Dulce gând şi calde şoapte!
Ştiu ce vrei şi, c-un efort,
Va afla, în astă noapte,
Cea al cărei nume-l port.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strasnic vis

Am visat veşminte albe
Într-o seară stând pe pat,
Ochii i-am deschis îndată,
Singură eram – păcat!

M-am gândit în jur de-o oră
La iubirea mea dintâi,
Adormit-am lângă scară,
Locul bun de căpătâi.

Şi-am visat, pe cine credeţi?
Pe iubitul meu plecat,
M-am trezit de dimineaţă,
El era cu mine-n pat.

poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea contemplativă este însetată de fapte mari, de lucruri pe care să le înfăptuieşti numaidecât şi în aşa fel, ca toată lumea să le vadă. Iubirea contemplativă te poate îndemna chiar să-ţi jertfeşti viaţa, cu condiţia numai să ţi-o jertfeşti cât mai repede, ca pe scenă, sub privirile tuturor, ca să primeşti aplauze. În timp ce dragostea vie înseamnă străduinţă necontenită şi stăpânire de sine, pentru unii poate chiar o adevărată ştiinţă. Pot să vă spun, totuşi, că în clipele când veţi descoperi cu groaza că toate străduinţele dumneavoastră s-au irosit în van şi cînd vi se va părea că în loc să vă apropiaţi cât de cât de ţelul dorit, v-aţi îndepărtat şi mai mult de el, în clipa aceea puteţi fi încredinţată că l-aţi atins; atunci veţi simţi lămurit puterea minunată a lui Dumnezeu, care n-a încetat să vă iubească şi care v-a călăuzit, fără să ştiţi, pas cu pas.

citat celebru din romanul Fraţii Karamazov, O cucoană mai puţin credincioasă de Dostoievski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!