Poem cu alia

aici e frig
degeaba au căptuşit zidurile
cu încă un rând de ziduri

pentru vremurile astea
realitatea
ar trebui dotată cu materiale impermeabile

gândeşte alia/care
poartă bocanci

unii o acuză
că uite cum intră ea cu bocancii în sufletul lor

alia iubeşte porţile deschise
animalele de casă

citeşte tratate despre pisici
în loc să citească poeme de forţă (majoră)
reclame
în sfârşit
ceva autoreferenţial

aliei îi plac stelele
mai ales cele verzi/pe care
le plantează sub retină
pentru lumina lor fluorescentă

alia are
plămâni vaporoşi
pancreatită şi
o dragoste imensă de viaţă

a crescut la orfelinat
împreună cu atâţia fraţi
acolo
moş crăciun vine întotdeauna cu o pungă de dulciuri
deşi alia îi scrie mereu despre nişte părinţi

acum nu vrea să-i mai scrie
nici punga lui nu o mai interesează
alia preferă mâncăruri picante
cu ceva carne
chiar şi de la conservă

alia nu ştie să râdă
când vede pe cineva râzând cere explicaţii/într-un fel
care-i face pe oameni să-şi bage mâna în buzunare
şi limba-n gură

alia o să plece curând
într-o grădină unde creşte muşeţel sălbatic
din muşel se fierbe cel mai bun ceai
pentru tot felul de boli

alia a băut la orfelinat mult ceai
dimineaţa şi seara
în loc de lapte

poezie de Gela Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce face tatăl meu diferit este faptul că el se numeşte un nebun.

citat din Alia Bhatt
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zilele noastre, un basm înseamnă, din fericire pentru noi, ce a însemnat dintotdeauna: dorinţa de a ne regăsi în vise, dorinţa de a ne regăsi într-o lume în care binele învinge, un vis în care el balaurul, el şerpele, sunt foarte puternici şi foarte răi, dar el Făt-Frumos, ea Ileana Cosânzeana sunt întotdeauna atât de fericiţi că pentru noi, şi în numele nostru, pot să biruie răul, cel puţin pentru o bucată de vreme. Până când un alt rău va veni din nou, până când ei din nou se vor alia şi vor face ca din victorie în victorie viaţa noastră să nu fie plicticoasă şi atunci când pierdem o bătălie să fim siguri că va fi şi o a doua bătălie, şi o a treia bătălie, şi că până la urmă noi şi ai nostri vom învinge.

citat celebru din Mircea Albulescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Penalii din PSD şi ALDE, majoritari în Parlamentul Ruşinii, au măcelărit legile Justiţiei ca să pună şaua pe ea, iar ei să scape de închisoare, multe modificări fiind declarate de CC neconstituţionale (pamflet)

Să scape toţi de puşcărie,
Ar face orice mârşăvie;
S-ar alia cu Asmodeu
Şi-ar da cu barda-n Dumnezeu.

Cu un tupeu nemărginit,
Ne mint mereu, la infinit,
Şi-ncalcă des, cu nonşalanţă,
Suprema lege, cu-aroganţă.

Sfidând întregul meu popor,
Ei fac legi doar pe placul lor.
N-ar fi mai simplu, inculpaţi,
Penalul Cod să-l desfi'nţaţi?

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (20 februarie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Promisiuni pentru alhambra

jumătăţi de inimă
aici: strugurii vinul beţia şi
voma
promite că mă vei ţine în braţe când îmi va fi cel mai rău
să-mi trimiţi salutări
cum trimit unele păsări semnale dacă se-apropie primejdia
mă voi întoarce
alhambra
mă voi reinventa
voi pune
două cărţi pe-aceeaşi noptieră
două perne în acelaşi pat
promite răspunsuri
jungla trece prin sânge
fiare mi se spânzură în carne
promite
că acolo
insurgenţele ţin loc de ziduri
spune ceva să însemne curaj
o îngăduinţă peste cele ce-au fost
acoperiş templului
de sus
totul este altfel şi mai mic
o pălărie imensă/ cerul
nu ne vedem de el
promite alhambra
puţin pământ
să ne facem casă

o droaie de copii s-aştepte dimineaţa
paharul cu lapte

poezie de Gela Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Ştii, ea scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei.
Lucian: Cum ai spus?! Jurnalul... Ce jurnal? Jurnalul ei? Al ei personal? Lia are un jurnal al ei aici, pe Proxima?
Sonya: Da. Nu ştiai?
Lucian: Nu. Nu ştiam... Şi spui că scrie despre mine în jurnalul ei?
Sonya: Sigur. Cred că nu există pagină din acel jurnal, pe care să nu-ţi fi menţionat numele, cel puţin o dată.
Lucian: Adevărat?! De ce şi ce ar putea să scrie despre mine?
Sonya: Nu ştiu. N-am văzut ce scrie. Nu sunt chiar atât de curioasă sau indiscretă, deşi aş fi putut observa foarte clar tot ce era scris acolo, în jurnalul ei, dacă aş fi mărit puţin imaginea, însă n-am procedat astfel.
Lucian: Atunci înseamnă că n-ai văzut că ar fi scris despre mine în jurnalul ei, dacă n-ai urmărit îndeaproape.
Sonya: Ai dreptate, n-am văzut concret, însă de scris, a scris despre tine în fiecare zi în jurnalul ei, asta-i sigur. Iar după cum ţi-am spus, cred că nu există pagină pe care să nu fie scris numele tău, cel puţin o dată.
Lucian: De unde ştii? Dacă n-ai văzut, cum poţi susţine că ar fi scris despre mine?
Sonya: Am dedus.
Lucian: Ai dedus? Te-ai bazat pe deducţie?
Sonya: Sigur, am dedus după mişcările pe care le făcea cu mâna în timp ce scria şi după privirea visătoare pe care o avea în acele momente... De altfel, nici nu era prea greu de dedus. În plus, de când v-aţi separat, e mereu tristă; cred că nu se gândeşte decât la tine, la nimic altceva.
Lucian: Serios? Chiar crezi? Uite, mi-ai trezit curiozitatea, nu pentru că susţii că s-ar gândi la mine mereu, ci pentru că nu ştiam că ar avea un jurnal al ei personal, aici, pe Proxima. Aş vrea să văd ce scrie zilnic în el.
Sonya: Păi, acum ştii: Are unul şi scrie foarte mult despre tine în paginile lui.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva anume

e nevoie de fiecare om
pentru ceva anume

de exemplu
cineva care să ştie
cum se ridică din spume
avatarul nefericiţilor

de cineva care mormăie
nu numai în somn

de cineva care bâiguie
despre orbită
cum că ar fi fost construită
din amalgamuri de cuarţ şi pirită

e nevoie să fim indulgenţi cu aceia
care slăvesc femeia
degeaba, aş zice

ea ştie să se ridice
din păcura morţilor
bărbatul îi întinde o mână
aşa se face
ea se încăpăţânează şi zace
ani la rând pe ascuns
într-un carusel neuns

e nevoie de oameni
pentru ceva anume care
ne trage înapoi

oricât de sarcastic ar fi anotimpul
ziguratelor inundate de ploi

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri de dor

Pe foaie albă scriu câte un vers
Despre oameni, natură şi univers,
Cuvinte simple, rând pe rând,
Care vin din suflet şi din gând.

Scriu despre biata, frumoasa mea ţară,
Care rămâne pustie iară,
Despre toamna mănoasă
Şi despre-a bunicilor casă,

Despre părinţi uitaţi de copii,
Despre meleagul meu, cu livezi şi vii,
Despre un voievod uitat într-o carte veche,
Despre Dumnezeu care stă mereu de veghe.

Scriu o simplă, sinceră poezie,
Ca oamenii să mă vadă, să ştie
Că sunt şi eu un biet muritor,
Care scrie cu lacrima versuri de dor.

poezie de Vladimir Potlog (8 noiembrie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest conţinut nu e disponibil momentan

întind un cearşaf lângă un alt cearşaf / lângă un alt cearşaf / până acopăr tot nisipul
aici e locul unde nu vine niciodată primăvara
aici e locul unde nu poţi scrie un poem

aici e locul unde nu ai nimic de spus

ca o casă fără oameni / 24 de ore de singurătate lângă o sobă veche

tu eşti un coyote care vine să mă adulmece seara
dar carnea mea e prea uscată / vii şi pleci / vii şi pleci

//sunt ca o papuşă care suferă de ms/ doctorii în halatele lor albastre
mă veghează neputincioşi //

toate formele de distrofie sunt periculoase / asta ţi-am spus în ultima scrisoare

suntem ca un grup de control care nu ştie ce trebuie să simtă
când se fac experimentele pe noi

dar aici / în lumina dimineţii ne vedem cel mai bine petele de pe piele

îmbinările dintre oase / aici nu sunt stâlpi de tensiune / funcţionăm fără curent electric

aparatele se alimentează de la soare şi e o creştere continuă a neliniştii odată cu lumina
până când bruma care cade dimineaţa ne linişteşte

şi pornim pe jos către acea casă singuratică

între noi un zid de nisip ce se scurge senin / scurtcircuite în creierele noastre

înnodăm cearşafurile albe până obţinem o linie continuă

un puls care ne trezeşte la viaţă şi continuăm să trăim/ nimic în acest poem nu este despre

despre durere sau păsări/ doar corpuri care se conservă pentru o nouă viaţă.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Bănuiesc că au fost multe cele ce s-au îndrăgostit de tine.
Lucian: Dacă au fost sau nu... Nu ştiu; poate... Printre ele s-a numărat şi blondina noastră micuţă, Maria. Ceea ce ştiu însă foarte sigur, e că eu nu m-am îndrăgostit de nici una, decât de ea, de la început, de cum am văzut-o, iar asta s-a întâmplat cu foarte mult timp în urmă. Dacă n-ar fi fost ea, poate că ai fi fost tu; ai fi avut şanse, eşti drăguţă... Tu, Maria sau alta. Dar aşa...
Sonya: Aşa nu poate fi decât ea.
Lucian: Întocmai. Ea-mi domină gândurile, iar eu nu pot schimba nimic în acest sens. Am încercat de multe ori, dar... La naiba! Nu ştiu de ce, însă... Mi-e imposibil!
Sonya: Ba da, poţi schimba ceva.
Lucian: Nu înţeleg...
Sonya: Dacă tot o iubeşti atât de mult, atunci de ce suferi din cauza ei, când totul ar putea fi atât de simplu? Mai ales că şi ea te iubeşte pe tine, asta e clar.
Lucian: Nu ştiu; eu nu sunt atât de sigur.
Sonya: Ar trebui să fii. Pentru că te iubeşte. Scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei, se gândeşte mereu la tine, atât de mult, încât vorbeşte şi noaptea cu tine, în somn. De ce crezi că ar proceda astfel? Simplu: Pentru că te iubeşte, e singura explicaţie.
Lucian: Posibil... N-aş putea să te contrazic, dar nici să te aprob. Nu sunt sigur că ai dreptate.
Sonya: De ce nu încerci să te convingi singur?
Lucian: Ce vrei să spui?
Sonya: Încearcă să afli adevărul, să fii sigur, să ştii dacă te iubeşte sau nu.
Lucian: Cum să fac asta?
Sonya: Încearcă să-i găseşti jurnalul, să vezi dacă scrie sau nu des-pre tine în paginile lui, iar dacă scrie, să afli ce anume scrie despre tine. Presupun însă că ar trebui să-l cauţi în timp ce ea nu este în cameră; îl ţine întotdeauna bine ascuns, uneori, din când în când, schimbând locul respectiv, în care-l pune. Nici Ly, colega ei de cameră, nu ştie de existenţa jurnalului; când scrie, are grijă ca Ly să nu fie acolo, să fie doar ea, singură.
Lucian: Îmi sugerezi cumva s-o spionez? Asta mă sfătuieşti?
Sonya: Da. De ce nu? Pare a fi singura soluţie pentru a afla ceea ce te frământă atât de mult, pentru a te linişti, însă pentru asta e nevoie să te întorci printre colegii tăi, să fii iarăşi împreună cu ei; aţi stat destul separat, nu crezi?
Lucian: Poate...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te îndrăgosti...

Nu te îndrăgosti de o femeie care citeşte, de o femeie care simte prea mult, de o femeie care scrie...
Nu te îndrăgosti de o femeie cultă, plină de vrajă, pasională, nebună.
Nu te îndrăgosti de o femeie care gândeşte, care ştie ea ce ştie şi, mai mult, ştie să zboare; o femeie sigură de ea însăşi.
Nu te îndrăgosti de o femeie care râde sau plânge când face dragoste, care ştie să-şi preschimbe trupul în spirit; şi, cu atât mai puţin, de una care să iubească poezia (ele sunt cele mai periculoase), sau care să stea o jumătate de oră contemplând o pictură şi care să nu ştie să trăiască fără muzică.
Nu te îndrăgosti de o femeie însufleţită, lucidă şi ireverenţioasă.
Să nu-ţi doreşti să te îndrăgosteşti de o asemenea femeie. Pentru că, atunci când te îndrăgosteşti de o femeie ca ea, fie că rămâne cu tine sau nu, fie că te iubeşte sau nu, de la ea, de lângă o asemenea femeie, nu te mai întorci... NICIODATĂ.

poezie de Martha Rivera
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de vreme

De ceva vreme nu te-am mai simţit –
Nici în farmecul nopţii, nici în razele
Celei ce-nsemna odată clipele...
Acestei inimi care încă n-a-'mpietrit!

Încă mai simt cum bate-a dragoste,
Chiar dacă nu mai bate pentru tine!
Deşi credeam că nu îşi mai revine,
Uite-mă-aici: trăind tot o poveste...

O poveste care-i tot despre dragoste,
O dragoste care – ghici, ce? S-a stins!
Despre un vis frumos ce-a fost învins,
Dar care... încă ne mai urmăreşte!

Cum am putea să nu avem regrete?!
Doar ştii şi tu ce am trăit, – a fost –
Şi cât de tragic s-a sfârşit şi fără rost...
De nici n-ai spune c-am iubit cu sete!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (23 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început fiecare femeie aşteaptă bărbatul perfect

covorul roşu propriul oscar
îşi schimbă culoarea părului culoarea ochilor
acul de sub retină
învaţă să scrie cereri jurnale plângeri
se întrece pe sine în felul cum
detonează vidul

fiecare femeie e o mănăstire de maici pe care le trimite să facă piaţa
să deretice
să se roage

fiecare femeie sfârşeşte prin a păşi
pe pietre
constată câte statuete inutile îi ocupă sufletul
îşi aminteşte ceva despre fiecare bărbat
niciodată despre bărbatul perfect

fiecare femeie dispune
de un potenţial imens de tandreţe
are o poză de familie
pe care zilnic o şterge de praf
îngroapă în craniu firimituri
cultivă aerul cu păsări
şi râde calm abia la sfârşit

poezie de Gela Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna de Crăciun

Iarna s-a prăbuşit peste aşteptările oamenilor
cu nişte amplitudini care se mişcă mereu,
eu te întreb cum poţi rămâne constant
când totul pare să se îmbrace anormal
după un scenariu necunoscut din timp.

Oricum şi sufletul meu se joacă cu anotimpul
face un om de zăpadă în curtea casei,
împodobeşte bradul de crăciun şi-i cântă,
iar tu eşti aşa de înduioşată şi visezi privindu-l,
într-o copilărie întârziată în care se joacă nepoţii.

Îl aşteapă pe Moş Crăciun şi bătrânul vine,
dar are şi el pretenţiile lui exagerate ca şi copiii,
se cântă, se spun poezii scurte şi chiar poveşti,
dar soseşte noaptea, copiii-s somnoroşi, moşul la fel
şi uite aşa trece minune de frumos şi dragoste.

Doamne ce de jucării, dulciuri, hăinuţe etc...
dimineaţa e mai săracă, nu mai vine niciun moş,
a fost pe la bunici şi mai ştiu eu pe unde
şi a lăsat şi acolo multe cadouri,
oricum până la anul e destul de mult.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perfecte

Mă voi lăsa de scris despre muieri,
Că-s acuzat că-i tema predilectă
A unei opere ce-ar fi perfectă,
De-ar fi şi despre pomii fructiferi,

Despre albine, despre cai de rasă,
Despre pământ şi despre univers;
Voi scrie despre stat şi despre mers,
Iar despre ţară, cât e de frumoasă...

Voi scrie despre ape, despre munţi
Şi despre holde strânse în grânare,
Voi face peste ape curgătoare,
Din versuri, sumedenie de punţi,

Pe care voi dori trecut să fiu,
Ca recompensă pentru fiecare
Poem compus pe teme novatoare,
La cele despre care nu mai scriu

Şi care învechitu-s-au ca vinul,
Tot aşteptând un gol să-şi facă plinul.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (27 mai 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunia omului de rând

să arunc tot ce-mi vine în mână,
să fac totul una cu pereţii,
să stau calm şi să aştept să treacă,
dar nu pot,
e acolo în mine.

femeile plâng din ce în ce mai mult,
din ce în ce mai mulţi bărbaţi dependenţi de băutură,
majoritatea oamenilor se cred bolnavi psihic,
însă în capul lor prostia se loveşte de pereţi.

nu poate trece de la sine;

credeam că sufăr din cauza unei iubiri pierdute
până când m-am trezit cu un mesaj de la ea,
deja avea 3 copii şi era în plin divorţ.
mi a spus că încă mai simte ceva,
cu fărâma aia de suflet care i-a mai rămas,
dar nu pentru mine,
pentru un altul,
care nici măcar nu a încercat să se sinucidă.

acum câteva zile am băgat un câine în casă,
l-am curăţat şi i-am dat ceva de mâncare,
nu era chiar atât de rău.

aveam nevoie de cineva cu care să comunic
până într-o zi când s-a pişat pe mine în timp ce dormeam,
l-am scos afară în frig.

a doua zi, i-am simţit lipsa,
l-am hrănit, i-am făcut baie,
acum stă în colţul lui liniştit
cu bucata aia de carne în gură,
şi-a învăţat lecţia.

soldaţii mor pe fronturi,
fluturând sticle de vin
şi nevestele lor fac sex cu alţi bărbaţi
care nu sunt chiar atât de proşti, încât să-şi rişte viaţa pentru idealuri care nu-şi au rostul.

e o nebunie,
e trist să te gândeşti la asta,
e trist să scrii asta,
e trist, foarte trist.

dar nebunia e o formă de normalitate
dacă ţi-ai petrecut toată viaţa printre oameni simpli
care se cred nebuni.

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunteţi doar oameni

i-ai zis că te-ai îndrăgostit?
spune-i-o mai mult pentru ea.
ea îţi spune că vede mai bine lucrurile prin tine,
că are nevoie de cineva prin care să trăiască,
prin care să vadă lumea dansând.
este frumoasă că aşa consideri tu.
fiecare femeie e frumoasă în felul ei.
ca şi florile. toate sunt frumoase.
îţi plac florile? nu chiar. adică îmi plac,
dar pot să stau şi fără ele.
ea vede partea ei fără lumină
şi partea ta prin tine luminată
nici tu habar nu ai ce vrea Dumnezeu de la tine,
te cheamă fierbinte, te vrea, cu orice preţ,
te vrea şi ea, dar eşti liber să alegi de bunăvoie.
ea te vrea pentru veşnicie.
tu te tot opui, tot protestezi, te împotriveşti
vrei să vă iubiţi ca doi amanţi,
să vă cântaţi unul altuia cântece de amor,
dar eu ţi-aş cânta altceva,
ceva ce nici măcar nu are sunete,
dar este un foc arzător, care mistuie
este sunetul în sine. este cuvântul. este viaţa.
este lumina. este calea.
cred că trebuie să vezi cine te chemă.
dragostea ei te cheamă.
vrea să fii părtaşă ei.
dacă tu o iubeşti ca pe un om,
ea te iubeşte ca pe un Dumnezeu.
şi vede în tine ceea ce în veşnicie nu mai piere.
ar trebui să vă iubiţi ca îngerii.
dar sunteţi doar oameni.
şi vă căraţi nefiinţa în cârcă.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum

Nimănui nu-i place să fie singur, mai ales acum

Nici mie nu-mi place să fiu propria piedică
Deşi nu am încotro din mine se nasc zi de zi
Tot felul de hăţuri, frânghii care mă ţin pe loc

Caut metode, trucuri, manuale, fotografii prin sertare
Cum se scapă de starea asta a îndobitocirii supreme
Cum se linge mierea de-afară, cum se cumpără pâine
Cum se dă mâna, cum se rupe o floare

Parcă sunt un rotocol de scaieţi pe care vântul îl poartă
Din cameră în cameră, în placenta asta dau din mâini
Din picioare prinsă-n tobogane viu colorate ale minţii
Care pe măsură ce e închisă mai mult e tot mai vie

E foarte plăcut aici, e ca petrecere-n doi!

Caut filme, cărţi, melodii, prietenii din copilărie
Pentru că şi ei acum sunt tot un fel de obiecte-n vitrină
Pe care-i scot de sărbători sau în situaţii ca asta
Când tot ce fac e să pun dorinţe în sticle de vin
Care mi se arată de câte ori deschid ecranul laptopului
Aud aud ţipete şi văd numai mâini deasupra mării care cer ajutor
Ce bine, îmi spun, chiar nu sunt singură!

Nimănui nu-i place să fie singur, mai ales acum

Toată lumea vrea să fie întrebată, logată, prezentă
Vrea ca acest mers în van să fie întrerupt, blocat, cineva să
Rupă gratiile, să zică, vin şi eu pe la tine, şi să nu ai ce face
Neavând uşă, el intră prin cuvinte, prin felul tău de a fi, de-a valma
Îşi face loc ca un pui de pisică ud leoarcă

Timpul desigur se măsoară altfel, în bucăţi de beton
Care cad direct la masa de scris în coconul acesta de unde
Nimeni nu ştie cum vom ieşi, dar de câte ori ating
Zidul el devine negreşit starea mea de spirit

Fac curat după încă o zi murdară, până la naştere mai e
Între timp vomit, citesc o legendă japoneză despre un fiu
Care-şi cară mama pe vârful unui munte, şi-mi e tot mai clar
Că şi eu am început să mă duc în spate într-un loc asemănător
Printr-o crăpătură, aproape pe muteşte, aproape ilegal

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când Moartea...

alegeţi-vă hainele pentru seara de bal, o dată-n viaţă mori
şi poate că moartea e mai exigentă, poate că alege chiar şi în ultimul moment
şi e bine s-o impresionezi. adevărul e că nimeni nu ştie cum apare
poate că vine ca Barbra Streisand în Hello Dolly
sau ca Anna Magnani în La Sciantosa
dar oricum ar fi nu poţi s-o dezamăgeşti
au fost oameni drapaţi în papirusuri,
doar togi pline de idei inutile
au fost zdrenţăroşi
aspirând la mâna preafrumoasei
regi, potlogari, arlechini, senatori şi scriitori
dar nimeni nu a suflat un cuvânt despre criteriile de selecţie
dar tu? tu cum te îmbraci?
casual. o invit la un biscuit şi un ceai englezesc
şi o să-i citesc nişte versuri. dacă vrea
am s-o invit să-şi aleagă din garderobă
un costum gen Marlene Dietrich
nu are cum să mă refuze. cred.
şi vom pleca la ultimul bal

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrei: Uite, scumpo, primarul ne-a dat, în sfârşit, aprobările pentru cumpărarea terenurilor acelea...
Maria: Ştiu, tată, am aflat. Dar tu ştii de ce ne-a dat aceste aprobări?
Andrei: Desigur, din cauza ta, din cauza misiunii voastre...
Maria: Şi ţi se pare corect?
Andrei: Nu chiar, scumpo, dar tot e bine că le-am obţinut... Dacă nu era misiunea asta a voastră, nici acum nu le aveam în mână; Primăria se mişcă mai greu în cazul aprobării cererilor cetăţenilor de rând, dar pentru voi, că sunteţi acum cetăţeni de onoare ai municipiului, a mers rapid, s-a rezolvat pe loc, cât ai bate din palme... Oricum, ce zici, să mai cumpărăm terenurile alea?
Maria: Nu ştiu, tati; treaba ta, faci cum crezi. Eu o să plec în misiune şi deci, nu te voi putea ajuta. Dar ştii ce; mai bine cumpără-le! Nu pentru animalele astea de aici, din apartament, astea pot rămâne aici, nu ne deranjează... Ce-ai zice însă de nişte delfini, elefanţi, tigri, lei, zebre, girafe, foci, urşi polari etc...?!
Andrei: Ah, draga mea, încă n-ai renunţat la ideea asta?
Maria: Serios, tati! Acum ai avea banii necesari achiziţionării şi îngrijirii acestor animale; şi mult timp liber... Iar cum domnul director te va sprijini, la fel şi Primăria... Ce te-ar împiedica?
Andrei: Nu ştiu; să văd... Mă mai gândesc. În orice caz, măcar am aprobările necesare, deci oricând voi dori să demarez afacerea, va fi posibil, nu voi mai întâmpina piedici.
Maria: Nici una, tati!
Lucian: Plănuiţi să vă deschideţi o grădină zoologică?
Andrei: Nu chiar; mai curând, o mini-rezervaţie naturală. Una în care animalele vor fi tratate corespunzător, cu toată atenţia necesară; ne vom strădui să le asigurăm un cadru adecvat, cât mai apropiat de mediul din care provin şi spaţiu suficient... Dar, deocamdată, astea sunt doar planuri...
Maria: Planuri pe care, în cel puţin 13 sau 15 ani, cât va dura misiunea noastră, le-ai putea concretiza, tati.
Lucian: Ar fi foarte interesant.
Andrei: Tot ce se poate; sau se va putea. Ar trebui să angajez şi personal calificat, nu ne-am mai putea descurca singuri, ar fi prea mult doar pentru noi...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reclamă:

pe Bulevardul Electric vindem ce îţi doreşti,
poţi să urci cu liftul până la etajul al nouălea,
deşi magazinul are doar parter.
intră,
Vânzătorul te poate ucide
contracost.

nu am bani,
pentru moarte încă sunt o dezamăgire,
part time sau full time,
dar nici nu mă interesează,
pe-afară e un timp egoist
şi dacă nu îi convine,
poate să se ducă în originea lui deprimată.

deocamdată, noaptea,
spăl primăvara
în care e îmbrăcată luna,
o agăţ prin bucătărie la uscat.
prin casă port nori, nu am alte dantele,
desfac o pungă de inorogi
şi îmi vine să fac fursecuri din ei,
inorogilor le place aroma de inimă,
de aceea îi ţin
într-o dragoste enormă
care nu se vede,
se atinge.

mă împrumuţi
să îmi cumpăr o insulă,
ceva mic, cu vedere la cer?

vreau o insulă nematurizată complet,
de unde au fost concediate
toate hârtiile milimetrice,
astea nu înţeleg chestii cum ar fi
să creşti fursecuri
şi să desenezi mustăţi pietrelor.

acolo mă joc
de-a da şi de-a nu,
până vii
să aruncăm luna de la unul la altul,
aromaţi şi lefteri.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!