Moartea unui vis netrăit

strigătul său
ca un cerc de foc
îmi strângea mijlocul
mă făceam scrum la picioarele lui
ca un animal bolnav
îmi târam zilele
până în colţul vestic al camerei
şi-l rugam să-mi vorbească
cu unghiile roase de vreme
mâzgălea câteva cuvinte în silă
aruncându-mă în celula groazei

iată
victoria
îşi spunea mestecându-mi lacrimile
până la sânge
iată femeia
pe ale cărei străzi înguste păşesc în siguranţă
iată-mă pe mine
fabricantul de adevăr

strigătul său
ca un cerc de foc
mă înconjoară şi azi
dar mă aşez în colţul vestic al întâmplării
îmi astup urechile
şi el pleacă
aşa cum trebuia să plece
de atunci

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un cerc mutilat strigătul nu mai are ecou

o bază fragilă
ca o muşcătură bizară
un nume străin
acum ar vrea
oh!
cât ar vrea
pe drumul de sare
să ne strângem
dar e târziu
e noapte
o noapte cu dinţi metalici
şi simte că în mine nu mai are loc
să-i fie de negru
cum i-am fost mereu
să ridice palma la amintiri
că într-un cerc mutilat
nici strigătul nu mai are ecou
e un pământ sterp
nefiinţă peste nefiinţă
aici nu se zideşte nimic
să-i fie de negru
cum i-am fost mereu
târâtă înainte şi înapoi
ca o haină zdrenţuită
lăsată în bătaia vântului
iar la apus
să mă caute în pieptul său
şi să-i fie de mine
până la sfârşitul zilelor

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne imaginăm că femeia e o fărâmă de strigăt

aruncată pe podea
şi mâinile tale
într-o seară ca asta
ar îndrăzni să o ridice
până în dreptul urechilor

să ne imaginăm că ea ar intra în timpan
şi ar călători în adâncul tău
prin toţi muşchii
ar traversa zonele cu risc de inundaţii
ar înnopta în iris
şi dimineaţa te-ar trezi devreme

să ne imaginăm că ai fi obligat
să trăieşti cu ea în sânge
că venele tale dilatate ar accepta-o
şi zilnic strigătul ei te-ar controla
până în adânc

să ne imaginăm că femeia aceasta
îţi traversează fiecare celulă
şi oricât de mult ai vrea să se sfârşească
nu poţi să aduni strigătul
din irisul tău

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp interior

În zilele de vară
căldura-mi învăluia trupul,
închideam ochii şi mă rugam soarelui.
Din prea multă iubire mă rugam!
În zilele de toamnă,
în lumina incendiară priveam florile,
miroseam parfumul şi mă rugam florilor.
Din prea multă iubire mă rugam!
În zilele de iarnă cu zăpezi nesfârşite,
pe străzi rătăceam,
un zeu al purităţii inventam
şi lui mă rugam!
În zilele de primăvară vântul ascultam
şi vântului mă rugam.
Din prea multă iubire mă rugam!
Toate aceste zile,
numai ele, vor putea spune
câte ceva despre mine
şi numai dacă vor mai avea amintiri.

poezie de Vavila Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar vântul...

Mi-ar plăcea să trăiesc
acolo unde s-a născut vântul.
Acolo unde respiră oceanele,
descoperind secretele valurilor,
ca să mă înţeleg pe mine însumi,
şi să-mi ascult singurătatea.
Citindu-mi apoi lacrimile,
în timp ce se amestecă în valuri.
Doar vântul mă poate înţelege,
doar vântul îmi va usca lacrimile,
numai el îmi va asculta
strigătul de durere,
stând pe mare
şi simţindu-se protejat
de strigătul oceanului.

poezie de Eugenia Calancea (28 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigătul timpului în fiecare palmă a zilei

a venit primăvara
au înflorit corcoduşii
şi pomii timpurii
îmbracă ţara
într-un alb nou
pe aripile vântului
s-au topit
florile timpurii de primăvară

şi-n surâsul vântului
noi flori înfloresc
purtând imaginea
vieţii acesteia în chip de floare

curând
bureţii de spin
îşi vor spune cuvântul
brăzdând tăcerea
cu chipul lor alb
înveşmântaţi
în strigătul timpului
din fiecare palmă a zilei

se coc aşteptările
înveselind strigătul zilei
până pe degetele norilor
în cuvinte colorate cu spumă de vis

poezie de Ioan Daniel Bălan (4 aprilie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată stam la fereastra casei mele şi priveam printre gratii, şi am zărit printre cei lipsiţi de minte, am văzut un tânăr fără pricepere. El trecea pe uliţă pe lângă colţul casei ei şi se îndrepta către locuinţa ei. Era în amurgul serii unei zile, când se lasă umbra şi întunericul nopţii. Şi iată o femeie îl întâmpină, având înfăţişare de desfrânată şi cu prefăcătorie în inimă; aprigă şi de neţinut în frâu, picioarele ei nu se mai odihneau în casă; când în casă, când afară, stând la pândă lângă orice colţ. Ea îl apucă şi-l sărută şi cu o căutătură obraznică îi zise: "Trebuia să aduc jertfe de pace; astăzi am împlinit făgăduinţele mele; pentru aceasta am ieşit în întâmpinarea ta, ca să te caut şi iată că te-am găsit. Cu scoarţe am gătit patul meu, cu aşternuturi de în din Egipt, cu miresme am stropit patul meu, cu mir, aloe şi chinamon. Vino, să ne îmbătăm de iubire până dimineaţă, să ne cufundăm în desfătări de dragoste, că bărbatul meu nu este acasă, plecat-a la drum departe, luat-a cu dânsul o pungă cu bani şi se va întoarce acasă la lună plină!" Ea îl ademeni prin mulţimea cuvintelor ei şi-l smulse prin graiurile ademenitoare ale buzelor sale; el începu să meargă dintr-o dată după ea, ca un bou la junghiere şi ca un cerb care se zoreşte spre capcană, până când o săgeată îi străpunge ficatul; după cum o pasăre grăbeşte spre laţ şi nu-şi dă seama că acolo îşi sfârşeşte viaţa. Şi acum, fiule, ascultă-mă şi ia aminte la cuvintele gurii mele! Inima ta să nu se plece spre căile ei şi nu te rătăci pe potecile ei, căci ea a rănit pe mulţi şi pe foarte mulţi i-a omorât. Casa ei sunt căile iadului, care duc la cămările morţii.

Solomon în Pildele lui Solomon, Ferirea de desfrânare - 7:6-27
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între mine şi el nopţile sunt la fel de agitate

fără întoarcere
ca dintr-o lume roasă pe toate părţile
cu demonii liberi
aşa sunt nopţile
pietre şi urlete
mai rar să vezi o frântură de adevăr la colţul camerei
unde râdeau odată femeile acelea

între mine şi el zilele nu au nici un rost
teama îi umple ochii
şi el taie
măsoară
se aruncă în gol
mai rar să-l auzi că vorbeşte de viaţă

între mine şi el au crescut păduri unde vieţuieşte durerea
ca într-o lume răsturnată
cu demonii liberi
şi el taie
măsoară
se aruncă în gol
mai rar să-l auzi că vorbeşte de timp
de femei
de zile
de ceva care să-i tulbure întunericul gândurilor

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noul cerc

Cercul are nevoie de o sârmă împinsă
de un copil
ca să fie încercuit de cei fără cerc...
Cercul este un strigăt de luptă!
Cercul de luptă se luptă cu cercul pământului
dar mai ales
mai ales
cu glasul părinţilor ce dansează în cerc!
Până la urmă cercul cade
iar copilul se ridică şi îşi strânge cu putere
părinţii în jurul ranei
garou.
Aşa sângerează
Cercul...
prin strângere... împins cu o sârmă
de un copil nou pentru un cerc şi mai nou.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte

Iau cuvântul TU şi-l aşez deoparte
şi un adjectiv să te ţin aproape
zic să folosesc şi un predicat
să te animez, să nu stai culcat.
Iau cuvântul EU şi-l pun lânga tine
să formăm aşa pronume de sine.
Iată c-apăru pronumele NOI
ce ne sfătuieşte să fim amândoi.

poezie de Eugenia Neagu
Adăugat de Gina
Comentează! | Votează! | Copiază!

În voia mea

Dumnezeu mă privea pe ascuns
când lama cuţitului atingea gândurile
până acolo doare plecarea
şi parcă o văd cum îşi face de lucru prin curte
că aşa sunt unele suflete
rămân priponite de rodul pământului
parcă o văd cum întinde vorbele dulci
pe sârma de rufe
şi cum îşi şterge mâinile
pe şorţul înflorat
ce să-i faci
zic
e mama
Doamne
ţărâna ei are gustul naşterii imprimat
las-o
las-o să mai trudească
purtându-mi de grijă
cum a făcut de la primul meu ţipăt
când lumina mi-a atins pielea

Dumnezeu mă privea pe ascuns
când lacrimile îmi brăzdau obrazul
şi mă tot ştergeam
când cu mâneca stângă
când cu mâneca dreaptă
până am reuşit să-mi arcuiesc visele
să astup rănile cu vreascuri
şi să dau foc
nemilosului destin
las-o să mai trudească
atât îl rugam pe Dumnezeu
iar el
frământând alte trupuri
a făgăduit că nu-mi tulbură apele
şi mă lasă în voia mea
până mă obişnuiesc cu plecarea ta
mamă

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste o vreme probabil voi râde cu faţa-n colţul camerei hipnotizat de timp, spunându-mi rugăciunea în speranţa că apari.

citat din Tai Bu
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străzi verticale

iată tabloul perfect
încărcat în culori
cu străzi care urcă
din balcon în balcon
până la rădăcina muntelui.

poezie de Georgiana Adina Dincă
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul din mintea mea iubeşte alte femei

iar numele lor
scrijelite pe tavan
se scurg încet
cu picioare de lut
încep să mă alerge
prin toată fiinţa
strigătul creşte
îmi simt braţele rupte
aşezate la marginea patului
l-aş atinge
până la suflet
dar el iubeşte femei
cu nume de foc
întoarse din alte vieţi
să-l ademenească
şi încep să mă alerge
prin toată fiinţa
strigătul creşte
eu caut să trec
din viaţa mea
în viaţa lor
şi mă întorc învinsă

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea apei

Cel mai greu mi-e să cred că mă iubeşte fântâna cu setea pământului
ascunsă după ierburi şi ziduri albastre,
oglinzi pentru puterea opririi în loc a privirii înflorite de visul verdelui.
Cel mai greu mi-e să cred că există apropiere
fără pretenţii lepădate de cerc pentru surâsul nemuririi.
Se zvoneşte pe la colţul amintirii
că s-au însoţit cuvintele cu minunea întâmplării de a cunoaşte ieşirea din sine.
E tot un du-te vino!
Vindecată de eternitate, m-am îmbolnăvit de dorul credinţei în zbor.
S-au pecetluit cuvintele. Au un glas de nerefuzat pentru memoria inimii.

Străbat nisipul din călcâie până la încremenire.
Dezlipeşte-le de adâncuri să răscolească netocmite aniversări!
Nimeni nu a observat cum a rămas valul lipsit de resortul avântului.
Cu ochii umezi, îşi tremură genele.
Uită-te atent! Aşa de frumos s-a aşezat în căuşul palmelor!
Nu e vreme de concepte goale de viaţă! Crezi în puterea apei?

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând ca firul de păianjen

Iată-mă înrădăcinându-mi picioarele goale
în pământul pustiu,
port acorduri sacre în catedrala inimii,
iar candela iubirii luminează zbuciumul ei
ca un far singuratic,
mă apropii de tine ca o umbră tupilată
şi ţes miracole-curcubeu,
dar încă nu le vezi,
atunci mă aşez tăcută în contemplare
privind spre necuprins
şi invoc în rugă mută un înger călător
să-mi dea cu-mprumut aripile sale,
păşesc, apoi pe un gând ca firul de păianjen
spre ochii tăi treziţi de o minune,
sting lumina minţii să pot atinge prin ei,
sufletul tău speriat şi
murmur printre amintiri tăinuite:
-Priveşte-mă, iubite, sunt şuvoiul
ce-ţi va sculpta dorinţele împietrite
până vor deveni un lotus cu-o mie de petale,
iar frica de iubire va dispărea
ca fumul ultimei
ţigări.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ai crezut
că dragostea noastră
e o fantezie,
aşa ai perceput-o,
însă va veni o vreme,
când vei înţelege
şi ce ţi-am spus,
dar şi ce nu ţi-am spus,
atunci
să-ţi aminteşti de mine,
atunci să mă cauţi...
Până va veni acea vreme,
voi rămâne la hotarul
dintre cele două lumi...
Trag pământul peste mine
şi-ascult liniştea...
......................................

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gesturi, doar atât cât durează un vis

aş vrea să schimb ceva în mine
pentru o vreme
să redevin copil
ar putea să doară
nu ştiu
nu prea am rude sau
pe cineva aproape de suflet
am avut-o pe Ana
nu tare de mult
a plecat

unii spun că sufletul nu pleacă
de aici până când lucrurile
nu sunt rânduite şi că
se reîntoarce dacă
nu duce cu el
bănuţul de argint
busuiocul şi
câteva lacrimi

Ana s-a reîntors
am văzut-o în vis avea
părul despletit ochii adânciţi
mâinile slabe şi degetele lungi
purta cămaşa albă cu dantela cusută
în ajunul paştelui în care a plecat...

şi-a rotit ochii prin casă
apoi s-a oprit la mine nu clipea
inima îmi zvâcnea ca o rană
m-am trezit
cu ochii umezi
am privit dincolo fereastra
ea dispăruse în întunericul rece şi greu

îmi amintesc cum plângeam
în mine pe furiş ca şi atunci când
eram mic şi nu voiam să-mi dau jos cămaşa
îmi era teamă că mă vede Dumnezeu
aşa îmi spunea Ana

mai cred şi acum că ea
locuieşte aproape de Dumnezeu
şi uneori se uită la mine
ca atunci când mă duceam
la biserica albă din spatele prunilor

de fiecare dată când bat clopotele
la noi plouă de dincolo dealul
se prelinge ca o rază
pe acoperiş
liniştea ronţăie din margini
străzile devin înguste
sub cerul înfundat
se bălăcesc grijile
doar Ana uneori
mă priveşte şi tace

degeaba

am vrut să spun
cât durează un vis şi să
mă identific cu această aşteptare

nu cunosc semnificaţia gestului
se pleacă pur şi simplu...

poezie de Teodor Dume din Moartea, un fluture alb (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un amant tainic, am mângâiat muntele până când m-am simţit în siguranţă aruncându-mă în braţele sale.

citat din Kilian Jornet
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foaie albă

mă dor gândurile
o pleoapă se rătăceşte-ntro lacrimă
e frig, e toamnă
degetele amorţesc cuvintele
unele rănite
la colţul camerei albe
scriu o iubire rătăcită

un cuvânt clipeşte speriat
e-n foaia albă
se uită la mine fără glas
geamul ferestrei luminează cu amurg
pe masa din mijlocul vieţi am pus
dar am uitat
poate o clepsidră

poezie de Viorel Muha (octombrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi tu, numai Vestul te face vestic şi... vestit.

calambur aforistic de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!