Antiteză

Colţ de rai! O zi superbă!
Sub un măr, în cânt de harpe,
Doarme UN Adam... şi-O Evă,
Despuiaţi! Lângă: un şarpe!
Limba-i roşie, despicată
Mult prea des din gură-i iese;
Simţea el... miros de Evă;
Dar... cu-atât se alesese!

Azi, e plin de - Adami si Eve!
Ei... urâţi – Ele, superbe,
Ei... cu feţe vestejite- Ele, toate înflorite,
Ei... cu gândul la piscină - Ele la adrenalină!
Ei... murdari – Ele, cochete,
Ei... prostuţi! – Ele... discrete!
Ei... beţivi şi bădărani – Ele, sexi şi cu bani,
Ei... nebuni, liberi, zurlii –Ele, mame de copii,
Ei... maşină de iubit-Ele, vise de-mplinit,
Ei... tăciuni zvârliţi în tină- Scoşi de Ele la lumină!

Acum, pune-n antiteză, un chiron... şi-o pioneză!

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condamnaţi

Eu, sclavul trist al tristei mele harpe,
eu văd pierind, cu ochii, ce-am iubit,
mi-ar fi prea mult şi-o gaură de şarpe
să merg în ea, tăcut şi umilit.

Ce să mai cânt, când au venit piraţii
şi apele din mătci ni le-au furat,
o lacrimă fiinţei mele daţi-i
şi-o s-auziţi de omul scufundat.

M-aş îneca, m-aş stinge şi m-aş duce,
să mă zdrobească ritmuri pe-o şosea,
nici nu mai am nevoie de o cruce,
mi-a fost destul c-am dus-o pe a mea.
.....

poezie clasică de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primii beţivi?... Adam şi Eva

S-au îmbătat, prinşi de plăcere,
Sorbind, lascivi, în zvon de harpe,
Un cocktail din venin de şarpe
Asezonat cu suc de mere.

epigramă de Eugen Deutsch din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pseudo-blestem

Printre-atâtea minijupuri,
Dezvelind superbe trupuri,
Hop şi-o maxi despicată!
Bătu-o-ar vântul, s-o bată!

epigramă de Iulian Bostan din suplimentul de umor "Buzunar"
Adăugat de Iulian Bostan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condamnaţi

Eu, sclavul trist al tristei mele harpe,
eu vad pierind, cu ochii, ce-am iubit,
mi-ar fi prea mult şi-o gaură de şarpe
să merg în ea, tăcut şi umilit.

Ce să mai cânt. când au venit piraţii
şi apele din mătci ni le-au furat,
o lacrimă fiinţei mele daţi-i
şi-o s-auziţi de omul scufundat.

M-aş îneca, m-aş stinge şi m-aş duce,
să mă zdrobească ritmuri pe-o şosea,
nici nu mai am nevoie de o cruce,
mi-a fost destul c-am dus-o pe a mea.

Eu, sclavul trist al harpei mele tristre,
prăpădul întinzându-se îl văd
şi nu mai e nimic să mai reziste
acestei sinucideri în prăpăd.

De n-aş avea puterea diavolească
să înţeleg că totul a căzut,
dar vin heralzii cinici să-mi izbească
scrisorile prăpădului de scut.

Prietenii mă ocolosc de frică,
probabil mă consideră ciumat,
eu însumi scriu acum la lampa mică
să nu mă vadă cei care se bat.

Iubire? Vis de mâine? Regăsire?
N-au gizii mei un minim interes
poveşti cu dulci iluzii să-mi înşire
din starea condamnatului să ies.

Se pregăteşte marele exemplu!
Acela, zic Casandrele, sunt eu!
Ca un berbec am să mă duc în templu.
Murind, măcar s-ajung la Dumnezeu.

Eu, sclavul trist al tristei mele harpe,
eu, cântăreţul soarelui din nord,
de-aicea, dintr-o gaură de şarpe,
rostesc un acatist şi-un dezacord.

Ce să mai cânt? Doar calea pân-la gide!
Ce să mai cânt? Pe voi, ca pe eroi?
Îmi vine şi a plânge şi a râde
că nu există cale înapoi.

Voi nu vedeţi ea nu mai aveţi ţară
şi ca străini vi-s pruncii, cobitori,
învaţă ei ceva pe dinafară,
dar n-au părinti, ei au meditatori.

Voi nu simtiţi că nu mai aveţi ape?
V-au luat piraţii tot pe vasul lor
şi iată, din aproape în aproape,
noi suntem un pustiu nemuritor.

Din harpa mea ridicolă şi tandră
învoluntar un cântec fără rang
te cheamă lângă mine, hai Casandra,
sărută-mi gâtul gata pentru streang.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă iese soarele

Dacă iese soarele,
O să-mi strâng covoarele,
Şi-o să le duc la derea,
Cât mai este viaţă-n ea!

O să am cam multă treabă,
Fiindc-o să le car în roabă,
Pe un drum, împleticit,
Drumul meu spre... infinit!

Colo-n vale-ntr-o vâlcea
Se afla dereaua mea!
Un fir limpede de apă
Care, printre pietre, sapă...

Un fir de apă, subţire,
Ce-mi intr-adânc în simţire,
Printre malurile verzi,
Pe care, de vrei, le vezi...

Pe potecile prea mici
Pentru paşii de pitici,
Dar lungi, bătute de ploi
Şi picioarele de oi...

Pe o piatră foarte mare,
Albă şi strălucitoare,
Pun covorul pe lungime,
Dar şi sufletul din mine...

Roşie ca o văpaie
Şi cu peria de paie,
Spăl covorul casei mele,
De păcate şi de rele...

Şi strângându-l mult în spate,
Îl storc de relele toate,
Să se ducă mult la vale
Printre picioarele goale...

O să am cam multă treabă,
Fiindcă-l pun din nou în roabă,
Şi mă-ntorc pe-acelaşi drum,
Plin de apă şi săpun...

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi

şi o să fim,
dacă am şti
când polii se unesc fără magnet,
peste-un cândva,
luni pline-n plin "a fi"...

şi nu nimic, şi nu ceva,
ci doar un nume
şi-o anume-n neconcret,
prea făr' de legi
şi neconformi
să fim.

şi-o să iubim,
cu zei veniţi din nuştiuundele
unor copaci enormi
de nori,
cu fulgere.

şi o să-mi dori
de dragoste secundele gurii.
iar şoaptele-n vrere de şoapte
vor întreaba sărutul:
- al cui e ecoul acesta ce are
ştiutul buzelor mele
şi-mi loveşte în ele
o inimă? e gustul arsurii?
e simplul?

şi-o să spălăm de minus şi de plus
polii-ntr-o clipă.
şi ce-ar mai fi de spus...
poate iubim...
... noi, zei nebuni, în risipă
de şi,
de-albastru,
de luni...

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei cărţi şi-o floare lângă...

Cărţi înşirate pe masă,
Pe jos, pe pereţi, peste tot...
Şi cui acum îi pasă
Că eu nu mai am loc?

Coperţi şterse de timp,
Cu nume anonime,
Născute dintr-un rând,
Pierdute-n mii de rime...

Şi foi ca vânturi albe
De buchii se-nnegresc...
Dar cine e în carte?
Pe cine eu iubesc?

...Pe masă...o lădiţă:
Lemn dulce de mister,
O cale prea deschisă
Spre suflet şi-adevăr...

Tăcut e frunzăritul...
Se-aude surd lăcata:
Ce vrea să spună timpul?
Ce-ascunde oare lada?

Foi albe şi cerneală...
Jurnalul vieţii mele...
O poză ideală...
Şi-o carte de poeme...

O lacrimă şi-n vis...
O stea şi-o carte sfântă...
Un dar şi un destin...
Trei cărţi şi-o floare lângă...

În jurul ei...pe masă,
Stau cărţi fără de nume...
Şi cui acum îi pasă
Că am un loc în lume?

poezie de Daniela Dermengi
Adăugat de Daniela Dermengi
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Medicină naturistă"

Viagra epocii apuse,
E-nlocuită-n cânt de harpe
Cu melodiile hinduse,
Ce saltă capul de la şarpe!

epigramă de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate rău (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femei cochete

În peisaj contemporan,
Mai ales printre vedete
În oraş sau pe ecran,
Se găsesc femei cochete

Pe la casting sau bazar,
Printre blonde şi brunete
Chiar şi-n plan interimar,
Mişună femei cochete

Printre mame şi bunici,
În situaţii concrete
Peste tot ca şi pe aici,
Există femei cochete

În instituţii, cum se ştie,
Printre taine şi secrete
Cu aplomb şi energie,
Vieţuiesc femei cochete

În prezent ca în trecut,
Asortate în buchete
Lucru bine cunoscut,
Se afla femei cochete

În prezent şi-n viitor,
Spre încântarea tuturor,
Depăşind multe ştachete
Vor trăi femei cochete.

poezie de David Boia (27 martie 2014)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemurire

Sfârşitul e cel care ne apără de pieire;
Sfârşitu-i nemurire.

Minte opacă,
Lasă lumina să te pătrundă,
Lasă lumina să-ţi arate
Nemurirea,
Căci eu o văd în fiecare clipă;
O simt şi-o adulmec,
O simt şi-o ating;
Nemurirea sunt eu,
Eu sunt nemurirea.

Nu voi piei,
Ci doar voi învia,
Nu voi pleca,
Ci doar voi aştepta
O clipă-n puls faţă de alţii.

Nu vezi?
Sunt om, sunt muritor,
Sunt o străină;
Căci nici eu nu mă cunosc.
Sunt lipsă, sunt absenţă,
Sunt soarele fără lumină…
Şi vreau s-o caut, să o găsesc
Mi-e dor să strălucesc!

Miros de cetină arzând,
Sunt vânt.
Miros de fân uscat,
Sunt rădăcina sub copac.
Miros de ramură de tei,
Sunt pleata salciei.
Miros de acasă,
Sunt bunica ţesând la fereastră.
Miros de viorea târzie,
Sunt poezie.
Miros de copilărie,
Sunt eu, sunt veşnicie...

poezie de Francesca Buta
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate sună a mister, dar în Cer te vei duce cu al tău caracter, nu cu bani, maşină, casă ori piscină.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unealta

De-aş fi mereu precum o stea
Şi-o strălucire de-aş avea
Cometă ca să trec în zbor
Să dau lumină tuturor.

Când marea plânge sacadat
Şi codrii cântă neîncetat
Aş revărsa din mult prea plin
Secunda vie de divin.

O lacrimă din cer căzută
Un zâmbet de mirare mută
Se-aşterne frunza ruginie
În suflet, ce melancolie!

Aş bucura întreg pământul
Duios să-mi fie tot cuvântul
Cu drag să fiu acum, mereu,
Unealtă a lui Dumnezeu.

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie

Femeie,
De pe trupul tău versurile-mi curg
Şi se revarsă peste tot într-o clipită,
Transform şi dimineţile-n amurg
Ca să îmi fii a nopţilor ispită.

Femeie,
De pe pe trupul tău culeg cuvinte,
Le fac mănunchi, în vise le-nfăşor,
Nu vreau de-altcineva să fie atinse,
Şi-am să le cos c-o lacrimă de dor.

Femeie,
De pe trupul tău mi-adun privirea,
Pierdută atunci când nu eram atent,
O simt cum rătăceşte încă aiurea
Si ziua doarme pe zâmbetul absent.

Femeie,
De pe trupul tău cântecul îmi vine,
Eşti o serenadă ce o cânt mereu,
Fiecare nota poartă-un dor de tine,
Şi-o-mpreun în cânt cu dorul meu.

Femeie,
De pe trupul tău îmi iau lumina
S-o răspândesc în lumea noastră,
Vreau să împart cu infinitul vina,
Că vreau să am o zi mereu albastră.

Femeie,
La câte-mi eşti tu mie, e prea puţin,
Oricât am să te cânt, loc mai este,
Rapsod rămân, la tine mă închin,
Iubire-mi eşti şi-o filă de poveste.

poezie de Mihail Coandă
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tributul

Plătim acum, ca-n vremurile din urmă
Tribut pentru morminte, vise, griji
Dar pentru mulţi, sufletul nostru moare,
Înlocuieşte viaţa, de artişti.

Eram săraci, săsraci suntem şi-acuma
N-avem prea mult, dar azi suntem n-avem nimic
Ne-a mai rămas doar visul şi minciuna
Şi poate un colindător calic

Acum n-avem nici suflet, nici morminte
Religia de mult e doar o umbră...
Doar Dumnezeu nu mai păzeşte trupul
De viaţa, mult prea grea şi mult prea sumbră.

Dreptate vrem şi-o viaţă mai bună,
Sinceritate, linişte şi pace
Dar cine glasul meu să-l mai audă
Când lumea-i plină azi, de "dobitoace."

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mult mai puţin decât puţin mai mult

Nu mai am niciun gând,
Niciun vers nu mai scriu,
În uitare, curând
O să mor, o să fiu.

Într-un pumn o să strâng
Tot ce am din ce nu-i
Şi-o să-i râd şi-o să-i plâng
Orişicui, nimănui.

Lasă-mă să te las,
Plec puţin şi revin,
Că-s plecat şi-am rămas
Prea demult, prea puţin!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (8 octombrie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un bulgăr de nimic

Sunt un bulgăr de nimic,
sunt un strop de rouă-n soare;
dar cu cât mă foc mai mic,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu te vezi mai mare.
Dacă-n lume m-ai făcut
o fereastră către Tine,
cu cât sunt mai nevăzut,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu te vezi mai bine.

Doamne, când suntem noi doi,
n-are cel viclean ce-mi face.
Şi cu cât îi duc război,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu mă-mbraci cu pace.

Vin din cer mi-ai dat să sorb
şi pe ochi m-ai uns cu tină.
Dar cu cât eram mai orb,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu mi-ai dat lumină.

Iar de toate câte-n Rai
le păstrezi Tu pentru mine,
nu mi-e dor de tot ce-mi dai,
cât mi-e dor,
Doamne, cât mi-e dor de Tine.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei cochete care-şi ascunde vârsta

Cu cât mai mult îmbătrâneşte,
Cu-atât mai mult din ani descreşte,
De-o ţine-aşa acea vulpiţă,
Ea în curând va fi fetiţă...

epigramă de George Budoi din Epigrame (2011)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem unui înger numit Alexandra

Sunt consternat... Aud cum plânge-un înger
Şi trupul crud şi sufletul îi sânger...
E prizonier în gheara unui drac
Şi caută în minte morţii leac.

Sunt consternat... Un înger moare-n chinuri
În timp ce "marii" noştri ţin festinuri
Şi-o ţară-l poartă-n rugi cu ochii trişti...
Avem prea mulţi călăi iar poliţişti

Sunt prea puţini şi-aceia dorm în zori
Visând că prind teribili infractori
Cu mâini crăpate şi obraji la fel
Vânzând la colţ un fir de pătrunjel.

Un înger moare... Unu-unu-doi...
Nebuni precum bureţii după ploi
Răsar şi ne ucid copii şi mame...
Suntem actorii propriilor drame,

Bieţi sclavi momiţi c-o sticlă de ulei,
Un kil de zahăr şi cincizeci de lei,
Popor în care opt din zece gem
Purtând pe umeri tragicul blestem

Al fricii prea adânc înfipte-n oase.
Destul! Minciunii nu mai stăm de,, şase".
Destul! Nu mai plătim tribut din îngeri...
La poarta cerului venim cu plângeri

Iar de găsi-vom porţile-ncuiate
Ne vom trezi şi face-vom dreptate
Apoi pe-o stea pelerinaj vom face...
Ne iartă Alexandra... Dormi în pace!

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Născuţi împreună, zvârliţi separat

Pe drumul ce duce din cer spre păcat
Născuţi împreună, zvârliţi separat,
Mijeşte o clipă de-un pur început,
Din sfânta iubire şi-un vis absolut.

Pe-o mână de fapte, deloc întâmplare,
Născuţi împreună, zvârliţi ancolare,
La porţi de iubire cu vorbe uitate
Renaştem speranţe şi-amintiri invocate.

Din mantii de-atingeri pe-un zvon de sărut,
Născuţi împreună, zvârliţi prin tribut,
Sorbim cu plăcere din lapte şi miere
Şi-nvingem amarul, reprobat de vedere.

Pe cerul speranţei din inimă'n gând,
Născuţi împreună, zvârliţi tremurând,
Ne ţinem suflarea şi ochii-i închidem
S-aprindem scântei, amnare de riduri.

Din mine, din tine, din noi mai apoi,
Născuţi împreună, zvârliţi de nevoi,
Răsfrângem durerea şi-o naştem splendoare
Când inima cere, şi-i mintea ponoare.

Reziduri de doruri, blocaţi în destin,
Născuţi împreună, zvârliţi clandestin,
Tratate pe-o viaţă, cu scriere nouă
Compuşi din acorduri în inimi de rouă.

Născuţi împreună, zvârliţi separat,
Pe-un capăt de timp şi-un liman nesperat,
Din aripi de flutur' şi-un gând feerie
Cu suflet pe suflet îmi bat boazerie.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii liberi

e tristă clipa asta
tăcerile se scurg şi mor
pe reci pereţi, ai lumii seci
pe unde treci
timpul rămas e ars acum, e scrum
cuvântul e abis
ce lungă este depărtarea dintre noi
eu, păşesc pe ţărmuri ce dor
tu, în câmpii uscate de cer
mai trece un tren
uitat de toţi, de toate
prin noi, pe lângă noi
azi gara e absentă
doar şina ruptă
mai curge între noi
grei paşi se risipesc aleatoriu
prin anii trecuţi, petrecuţi
aiurea, haihui
tăcere abisală
rămasă într-o gară absentă
doar nişte şine perpendiculare pe nimic
tu mă aşteptai la geam
eu mai ciopleam un ram
să fac, să fac un nai
să cânt la nunta nostră
poveşti despre cai
cai liberi şi puri
aleargă, aleargă în pulberi de stele
să-şi poarte iubita prin ele
aşteaptă-mă femeie în poartă
să-ţi cânt a mea soartă
un cânt în doi, despre noi
noi, cai liberi în lume
purtăm marama durerii pe strune

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!