Îngerul din Lecco (Elenei Albot)

Privirea ta-i albastrul cel senin
al cerului în care cântă îngeri
ce caută s-aline-atâtea plângeri
când norilor le-au devenit preaplin.

Tu eşti, Elena Albot, o minune,
aleanul sufletelor însetate
de zbor spre înălţimi şi libertate,
exemplu de frumos şi-nţelepciune.

Cu vorba-ţi dulce şi surâsul blând,
mi-ai arătat, acum un an, cărarea
pe care să-mi aştern, în vers, cântarea
timidă, temătoare, dar urcând.

M-ai susţinut, încurajat, ai râs
la versuri ce-ndemnau spre veselie,
şi, chiar de-ai întâlnit vreo stângăcie,
ai comentat măcar cu un surâs.

Din Lecco sau din munţii dimprejur,
cu gândul sau priviri spre depărtare,
te-ntrebi (ca mine în volumul "Oare?"):
-E, viaţa asta, doar un mic sejur?

Vezi, n-am uitat, căci tu l-ai botezat,
a fost o simplă lungă amânare,
dar el va fi volumul cel mai tare,
şi-l am (e scris demult) de publicat.

Îţi sunt dator, Elena, pentru tot
şi-aş vrea, de-acum o lume să o ştie
că e o mare, mare bucurie
să-ţi mulţumesc prin vers, aşa cum pot.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-I mulţumesc, mă simt dator!

Când îmi îndrept puţin privirea
La tot ce am în jurul meu,
Mă simt dator, cu mulţumirea
Să mă întorc spre Dumnezeu.
Că tot ce-am întâlnit în cale
Şi tot ce încă întâlnesc,
E opera iubirii Sale...
Eu pentru asta-I mulţumesc!

Când văd un firişor de iarbă,
O floare simplă când privesc...
Un crin din câmp în haină albă...
Mă simt dator să-I mulţumesc!

Când lanuri văd cu spice pline,
Privind la mlădierea lor,
Văd pâinea zilelor de mâine...
Să-I mulţumesc, mă simt dator!

Iar când în clipe de-nserare
Văd bolta cerului senin,
Cu candelabru-n tremurare...!
Eu vreau să-I mulţumesc deplin.

Şi pentru freamătul pădurii,
Şi pentru murmur de izvor,
Şi pentru tainele naturii,
Îi mulţumesc! Îi sunt dator!

*
Sub semnul de recunoştinţă,
'Nainte-Ţi, Doamne, mă închin...
Eu vin din suflet cu credinţă,
Pios să-Ţi mulţumesc deplin!

O, şi-ntr-o sfântă dimineaţă,
Când tainic zorii se ivesc,
De tot ce-am întâlnit în viaţă
Şi-atunci eu vin să-Ţi mulţumesc.

poezie de Emil Bulgăr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată

Am fost durerea,
fericirea,
lumina
şi mângâierea.
M-ai suportat,
m-ai gustat,
chiar m-ai stins uneori.
Dar n-am uitat cum a tunat
în înaltul cerului
vocea ta, spunând "adio".
Am amuţit şi-am îndrăznit
să sper că, n-ai fost tu;
a fost doar ecoul păcatului tău
urcând spre ochii cerului albastru,
bătând cu palmele
la porţile destinului.

poezie de Elena Buţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspunsul ei

Tu, dragul meu, mi-ai scris şi ai riscat,
iar eu, citind, îmi dau, acum doar, seama
că amândoi, din timpul de-altădat',
simţim la fel, dar vezi şi tu că teama

a fost aceea care, între noi,
nu a lăsat iubirea să se-arate.
Ţi-am scris şi eu, dorind ca amândoi
să-i facem adevărului dreptate,

să nu mai ocolim un lucru clar:
noi suntem, împreună, bucurie,
şi ne simţim atât de bine chiar
atunci când, plini de noi şi cu trufie,

ne lăudăm cu alte cuceriri,
prin viaţa agitată ce-am trăit-o.
Am suferit şi eu, să nu te miri,
dar tot ce-am scris, am rupt şi n-am grăit-o.

De-acum, săruturi lungi vor pedepsi
şi trupurile noastre însetate,
şi buzele ce n-au putut vorbi,
căci nu-i târziu şi... asta-i! Vezi, se poate!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost...

Am fost un băiat cuminte,
O persoană oarecare
Nu mai sunt cel dinainte
Ce-ai făcut cu mine oare?

Mi-ai răvăşit tot universul
Îngheţasem ca în vid
Îmi oprisem chiar şi mersul
Ce acum e mai rapid.

Sufletul mi-ai răscolit
Ce înseamnă asta oare?
Căci din nou mi-a revenit
A iubirii nouă floare.

Prin metoda îndrăzneaţă,
Cunoscută doar de tine,
Tu m-ai readus la viaţă,
Pentru a trăi şi mâine.

Câte zile vor mai fi,
N-am decât să-ţi mulţumesc
Doar aşa îţi pot plăti,
Şi în veci să "TE IUBESC".

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre Noul An, cu elan

Aştept cu bucurie Noul An,
în care toate-aş vrea precum au fost
şi chiar de unii m-ar lua la rost,
mă-ndrept spre el cu noul meu elan,

Căci n-am găsit pe-aici nici ren, nici cal,
să-mi leg la sania cu care merg
(şi nu-s atât de tânăr ca s-alerg)
spre noul an ca după caşcaval.

Aş merge înainte, dar sunt rac,
şi mă tot uit ‘napoi spre vechiul an,
să văd de nu i-am pus cumva capac.

Oi fi eu vesel, dar aş vrea să fac
elanul ăsta să o ia taman,
şi drept, la cel mai lăudat... copac.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poteci alunecoase

Eşti doar o frunză neajutorată
Purtată prin curenţii unui râu,
Lovită, zdrenţuită, resemnată,
Târâtă în al valului desfrâu.

Tânjeşti, privind spre mal, spre acalmie,
Să ieşi întreagă din acest tumult,
Să intri-n lumea ta, să fii iar vie,
De s-ar putea, cum ai mai fost demult.

Când ai căzut, în vântul cel de toamnă,
Lovindu-te de ramurile reci,
Ai ascultat doar gândul ce te-ndeamnă
Să te salvezi cumva, chiar de-ai să treci
Din lumea ta, în alta, ce nu-nsemnă
Nimic, dar tu ai hotărât să pleci.

Te-ai dus, rostogolindu-te, în lume
Privind, întâi cu teamă, împrejur,
Ţi-ai potrivit cuvintele antume
În solul nou, mai umed, mai obscur.

A fost o amânare, o himeră,
Acea alunecare pe poteci;
Tu nu erai o aventurieră,
Dar ai murit atunci. Acum doar treci.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul tău

Surâsul tău îmi face bine,
Cristalele îţi prind din zbor,
Trec dinspre tine înspre mine,
Ca apa rece le ador.

Eşti un izvor de sănătate
Mă vindeci cu privirea ta,
Îmi eşti frumosul dintre toate
Cele ce-au fost în viaţa mea.

Îmi eşti ca setea dimineaţa,
Îmi eşti ca roua pentru flori,
Îmi eşti în cartea mea, prefaţa,
Îmi eşti cea vie din culori.

Eşti pasul meu spre fericire,
Eşti gândul nopţii şi-l cuprind,
Eşti visul spre o împlinire,
Şi mâna ta vreau să o strâng.

Surâsul tău trăieşte-n rime
În fiecare zi îl chem,
Alungă nopţile nebune
Singurătatea ce-o blestem.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vers...

un vers aşi scrie, suprematic
ca pana corbului de negru
cu rimele sunând flegmatic
cu ritmul răguşit de febră

un vers care să-mi fie pâine
un vers punînd pe pâine sare
un imn poemelor de mâine
zvîcninde-n triste capilare

un vers mai strict decât o simplă
dulcegărie lent rîmată
un glonte rătăcit prin tâmplă
şi stors cu lacrima curată

un vers cutremurind şi munţii
un vers rostolind şi mare
un vers cu brazde-n largul frunţii
arate-n fugă de tractoare

un vers în care curcubee
să-mi fie punte să pot trece
peste pâraiele lactee
cu ape cristalin de rece

un vers care mereu să doară
un vers care-i mereu "iubeşte"
un vers care să nu mai moară
chiar dacă nimeni nu-l citeşte...

poezie de Iurie Osoianu (15 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrela razelor de gând

Priveşti spre depărtarea mea ori zarea
la care numai gândul tău ajunge,
iar pentru mine-i un abis în marea
neliniştei ce inima-mi străpunge?

Te văd, în gândul meu, privind departe
şi nu ştiu de-i trecut sau viitorul
spre ce a fost şi astăzi ne desparte,
spre ce-ar putea redeştepta fiorul
pe care îl simţeai demult cu mine
în nopţile albastre şi senine.

Încerc privirea-ţi verde să o caut
prin amintiri sau oglindită-n unde
să simt din nou cântarea unui flaut
cum pieptul mi-l inundă când pătrunde
cu note blânde, sunete duioase,
în sufletul ce nu demult dansase.

Eşti veselă, eşti tristă sau o pace,
nedefinită clar, te izolează
la marginea iubirii ce păstrează
doar amintiri din ce în ce sărace?

Umbrela ta, ferindu-te de Soare,
ţi-ascunde o iubire care moare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune la aniversare

DOAMNE, din adâncul sufletului,
Cu profunda recunoştinţă
Îţi mulţumesc ca viaţa Tu mi-ai dat
Şi ca în viaţa încă m-ai păstrat,
Cu harurile-Ti m-ai coplesit
Cu bunatatea-Ti m-ai fericit
M-ai ajutat sa-ti înţeleg Cuvintele
Sa-ti respect şi Legile
Totuşi, de-atatea ori eu Ti-am greşit
Şi lângă Calea - Ţi am păşit...

Te rog fierbinte sa mă ierţi
Şi spre poteci mai blânde sa mă îndrepţi
Îţi mulţumesc ca sunt,
Îţi mulţumesc ca sunt cine sunt, dar
Mi-as dori sa fiu cine ai vrut
Şi vrei sa fiu
Îţi mulţumesc ca eşti cu mine
Îţi mulţumesc ca eşti lângă mine
Îţi mulţumesc ca eşti şi în mine!
As vrea sa fiu, DOAMNE, cu Tine
Şi acum
Dar şi în Viaţa de Apoi!
MULŢUMESC, IARTA-MA, TE IUBESC!

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Nis, scuză-mă, te rog!
Nistor: Să te scuz?! Nu înţeleg... Pentru ce, şefu'?!
Lucian: Că... Am fost un mare prost?!
Nistor: Prost, tu?! Cum, adică?
Lucian: Pentru că nu demult te-am rugat să nu strigi în gura mare, de faţă cu toţi ceilalţi, ce anume te deranjează la mine, când mi-ai zis că aş fi căpos şi enervant, în peştera aceea. Dar eu cum am procedat oare cu tine acum?! Nu-i corect! Am greşit faţă de tine! Nu trebuia să-ţi reproşez nimic în legătură cu denumirile astea afurisite! Chiar n-aveai de unde să ştii despre ele. Iar eu puteam să-ţi spun foarte frumos doar ţie, în linişte, spre exemplu, uite acum, nu atunci, acolo, în şedinţă! Ţi-am mai spus, te rog, opreşte-mă când mă port urât cu tine! De ce-mi dai voie să te tratez astfel?! Nu meriţi aşa ceva!
Nistor: Lasă, şefu', nu-i nimic...
Lucian: Ba da, nu e corect! Deloc! N-am nici un drept să te tratez astfel! Şi nici măcar dreptate n-am! Sper doar să nu fii prea supărat pe mine, din cauza asta.
Nistor: Hai, mă, şefu'... Cum să fiu supărat pe tine?! N-ar fi posibil!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi sunt dator

Îmi sunt şi soare, 'mi sunt şi stele
Şi mare-mi sunt şi sunt pământ
Iubirea dorurilor mele...
Să te iubesc dator îmi sunt!

Să-mi amintesc că sunt iertare
De-o veşnicie-mi sunt dator.
Sunt cântec de privighetoare
Şi adăpostul unui dor.

Îmi sunt dator să-ţi mângâi părul,
Când te aşezi la pieptul meu,
Căci numai eu îţi ştiu misterul
Prin care "tu" eşti veşnic "eu".

Îmi sunt blestemul dintr-un cântec
Şi armonia dintr-un vers.
Dator îţi sunt cu un descântec
Şi cu întregul Univers.

Îmi sunt dorinţa, ce te-aşteaptă
Să-mi vii din roza înflorită.
Dator îmi sunt să-ţi spun în şoaptă:
De mine eşti în veci iubită!

Să te-nsoţesc prin galaxie,
Să-ţi mângâi trupul mlădios.
Îmi sunt dator, îţi sunt şi ţie,
Iubirii noastre credincios!

Îmi sunt tăcere şi durere,
Lacrima propriului destin
Tribut pământul, când va cere,
Mă voi elibera de chin.

Daniel-Petrişor Dumitru

poezie de Daniel Petrişor Dumitru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Bine, Luci. Mersi. Asta-i tot ce doream să aud. Acum sunt mult mai liniştită. Tu-l cunoşti bine pe Alex, deci, am încredere în tine. Sper doar că nu mi-ai spus toate astea numai ca să mă faci pe mine să mă simt mai bine.
Lucian: Nici gând! Nu mi-aş permite. Dar tu, doctore? Ce simţi pentru Alex? Tu nu l-ai acceptat oare în viaţa ta numai pentru că n-ai avut pe cine altcineva?
Stela: Vai, Luci, cum poţi să crezi aşa ceva despre mine? Chiar las eu o impresie atât de proastă?
Lucian: Nu, doctore. Nu din cauza asta, bineînţeles. Însă Alex e pentru mine, nu doar un foarte bun prieten, ci chiar ca un fel de frate mai mare, deci, n-aş vrea să sufere...
Stela: Luci, nu-ţi face griji pentru el. Nici eu nu sunt genul ăsta de om. Chiar îmi place de el, sincer! Şi de ce spui că nu aveam pe cine altcineva alege? Spre exemplu, chiar pe tine; de ce nu?
Lucian: Poftim?! Cum?! Ăăă... Ah, eu...
Stela: Da, tu, doar eşti liber, nu?
Lucian: Ah, păi, eu; să vezi...
Stela: Deci, de fapt, nu eşti chiar aşa de liber precum pari.
Lucian:...?!... Ce să-ţi spun, doctore?! M-ai prins pe picior greşit.
Stela: Şi eu ce să înţeleg de aici?
Lucian: Înţelegi ce vrei, doctore. Eu... Mai bine tac!
Stela: Hmm, deci, eşti îndrăgostit... N-am să te întreb cine ar fi norocoasa, deşi am o bănuială. Bun; în cazul ăsta şi tu ieşi din discuţie, la fel şi Mihai. Atunci ar mai fi doar Nis.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu cine eşti?

Eşti doar o frământare a timpului uitat,
sau eşti zeiţa care nicicând n-a abdicat
şi-a zeilor putere spre oameni o îndrepţi,
trasându-le cărarea ce-i duce la cei drepţi?

Eşti o închipuire, eşti nimfa din păduri,
doar o hamadriadă ce, uneori, te-nduri
să ieşi din lumea-ţi verde, din casa ta de vis,
spre-a netezi cărarea ce duce-n Paradis?

Eşti poate un oracol, ce-apare din vechimi
cu soarta mea în mână: abisuri, înălţimi,
înscrisuri ne-nţelese, pe-un pergament de timp
mesaj din alte vremuri, venit de prin Olimp?

Fiica neştiută a unei energii
ce-n viaţa pământeană, cu ai naturii fii,
a fost însărcinată, de la pămînt la cer,
cu viaţa ce apare din marele mister?

Eşti marea mea-ntrebare, eşti o minune azi,
iar dacă eşti venită din cer sau dintre brazi,
din marile legende sau, poate, din poveşti
şi vrei să-mi fii iubită, răspunde-mi: cine eşti?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai uitat

Ai uitat să priveşti cerul,
Să vezi dimineaţa-n zori,
Cum dispare tot misterul
Nopţilor cu şezători.

Ai uitat trandafiriul
Zorilor în dimineaţă.
Ai uitat să scoţi chipiul,
Cu rouă să-ţi dai pe faţă.

Ai uitat să priveşti soare
Când este deasupra ta.
Să stai în amiaza mare
La umbră cu dragostea.

Ai uitat chiar şi apusul
Când e ziua în amurg.
Mie mi-ai uitat surâsul.
În zadar lacrimi îţi curg.

Ai uitat să-mi dai iubirea
După care eu tânjeam.
Ai uitat că fericirea
Era tot ce îmi doream.

Acum e târziu băiete
De mine să-ţi aminteşti.
În zadar exprimi regrete.
La inimă nu-mi mai eşti.

Ai uitat că viaţa trece,
Că ce-a fost numai revine.
Lumea tot aşa petrece
Când rămâne fără tine.

Trebuia să ştii că viaţa
E făcută s-o trăieşti,
Ziua, noaptea, dimineaţa,
Cât timp pe pământ mai eşti.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repere

Înşir nişte paşi în pustiu
şi merg spre nimic. N-am o ţintă.
Reperele, de când mă ştiu,
se schimbă şi-ncearcă să mintă.

De urc, mă îndreaptă în jos,
apoi îmi arată un munte
abrupt, c-un decor păcătos,
şi nori care vin să mă-nfrunte.

Mă chinui, mă caţăr cât pot,
ajung pe un vârf şi-mi apare
platoul pe unde socot
că-mi este cărarea cea mare

pe care aş vrea s-o urmez,
dar nu e. Se-ascunde, vicleană,
o caut, n-am cum să cedez,
căci ştiu că-i pe-aici, pământeană.

E-a mea de când sunt pe Pământ,
destinul ce-i scris în eteruri.
Repere? Niciunul nu-i sfânt:
mi-arată mereu doar spre ceruri.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul meu drag! (versuri dedicate băieţelului meu Alexis)

M-ai ajutat să cred în mine... m-ai schimbat atât
Mi-ai dăruit un zâmbet cald, copile... eşti atât de bun!
În jurul tău este veselie, în ochii tăi e bucurie
Şi ştii că dăruind din ele te contopeşti şi devii iubire!

Când tristeţea mă apasă închid ochii şi-mi amintesc
Chipul tău, privirea ta duiosă şi mâinile ce ţi le treci prin părul meu...
Cuvintele frumoase şi pline de înţelepciune ce mi le-ai oferit în dar
Ori de câte ori simţeai că am să cad
Tu m-ai ajutat să mă ridic fără să îmi ceri nimic în schimb
Ţie îţi datorez acum faptul că am învăţat să râd...

Cum am să te răsplătesc, cum am să îţi mulţumesc
Căci în Ajun de Crăciun simt că sunt un om mai bun?!
Cum oare am să pot să îţi ofer mai mult decât însăşi viaţa mea?

Nici o viaţă nu ar ajunge să îţi arăt cât te iubesc
Nici o viaţă nu ar fi suficientă căldura să îţi ofer,
Tu eşti visul devenit realitate ce dă sens vieţii mele neînsemnate!

poezie de Mădălina Gheorghe (25 decembrie 2013)
Adăugat de Mădălina Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărută-mi gândul

Când simţi că-ţi este dor, sărută-mi gândul,
Ridică-ţi ochii spre albastrul cer
Şi vei simţi cum sufletu-mi stingher
Îl va-ntâlni pe-al tău şi, alinându-l,

Îl va purta în dulce reverie
Spre locul nostru cel secret, din vis,
În care, din eternul cel promis,
Vom mai lua un strop, sau o felie,

Din care, două inimi însetate,
îşi vor mai potoli puţin din dor
sorbind nectar de-atingeri mult-visate
din timpul, pentru-o clipă, iertător.

Priveşte cerul dincolo de nor,
Sărută-mi gândul, şi-ai să uiţi de dor

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odiseea spre neuitări

Demult, demult,
Îmi place primăvara s-o ascult,
S-o simt, să-mi fie
O mângâiere şi o bucurie,
Să-mi dea mireasma florilor de tei
Şi amintirea vechii odisei
A paşilor pe care-n vremuri, eu,
Îi presăram pe drumul tău, mereu,

Căci tu-mi erai
Ispita coborâtă dintr-un rai
Ori dintr-un vis
Pe care Universul l-a trimis
Unduitor, tăcut, plutind uşor
Prin liniştea adâncului de dor
Şi ai rămas pe-un loc ce-n veşnicii
A fost al tău şi te-aştepta să vii.

Acolo-mi eşti,
Neîncetând de-atunci să-l îngrijeşti,
Să-mi fii, să-ţi fiu
O primăvară-a timpului târziu
Din sufletu-mi ce vrea să îţi rămână
Acelaşi ce a fost şi, mână-n mână,
Să trecem împreună în uitare
Şi-n neuitări din viaţa viitoare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fim...

Aş vrea să fiu o floare, în ochii tăi frumoşi
Aş vrea să fiu parfumul pe care îl miroşi
Aş vrea să fiu arcuşul ce mângâie vioara
Aş vrea să fiu Luceafăr, atunci când vine seara.

Aş vrea să fii tu valul ce mătură nisipul,
Aş vrea să fii acela ce controlează Timpul
Să fii spre seară umbra, care mă urmăreşte,
Şi-apoi să fii o stea, ce-n noapte străluceşte.

Aş vrea să fim tu Soarele, eu Luna
Aş vrea să fim noi doi, întotdeauna
Aş vrea să fim tu gura, eu cuvântul
Şi-aş vrea să fim tu mintea şi eu gândul.

Dar suntem tu şi eu, pierduţi prin lume.
Suflet al meu, pereche,... nu ne ştim
Sau poate să te caut n-am ştiut eu unde
Ori poate n-a fost dat să ne întâlnim.

poezie de Elena Bulancea (19 aprilie 2019)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!