
Colind de lacrimi
Mamă, nu știu dacă vine
Iarna și în cer, la tine,
Dacă vin colindători,
Dacă-i cald de sărbători;
Că te știu cam friguroasă,
Mamă tristă și frumoasă,
Pătimită deseori,
Fericită rareori...
Mie, de Crăciun îmi vine,
Dor de noi și dor de tine,
Iar lacrimile-mi cuprind
Obrajii, ca un colind.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre Crăciun
- poezii despre tristețe
- poezii despre sărbători
- poezii despre mamă
- citate de Marius Robu despre mamă
- poezii despre iarnă
- poezii despre frumusețe
- citate de Marius Robu despre frumusețe
- poezii despre fericire
Citate similare
Seara de Crăciun
Cum e mamă-n cer la tine
Azi in seara de Crăciun?
Cine trece?, cine vine?
S-ti ureze un an bun.
Aș veni eu, mamă dragă
Azi frumos să te colind.
Și de dorul ce mă leagă,
Cu lacrimi să te cuprind!
Știu că mă vezi de sus și ți-i jale
Că greutăți pe umerii mi-au căzut,
Însa cum să te întorc eu oare?
Și s-o iau incet de la-nceput.
Te-aș lua înapoi cu mine,
De mână prin ger cumplit.
Să vii acasă la tine
S-avem Crăciun fericit.
poezie de Ana Chilat (7 ianuarie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre urări, poezii despre seară, poezii despre dor sau poezii despre acasă
Scrisoare
Pe-o masă veche din odaie
Sub stinsa lumânării vâlvătaie
Stă tristă o scrisoare în Ajun
Ce i-am trimis bătrânului Crăciun.
REFREN:
Aș vrea să fiu cu tine
Și să-mi acoperi rană
Mi-e dor de tine, soră
Mi-e dor de tine, mamă!
Aș vrea să fiu cu tine
Și să-mi acoperi rană
Mi-e dor de tine, soră
Mi-e dor de tine, mamă!
Tăicuțul meu cu părul nins
Îngerul meu de pe Pământ
Care a plecat și-apoi s-a stins
Fără să-mi lase al său cuvânt.
REFREN:
Aș vrea să fiu cu tine
Să fim ca altădată
Mi-e dor de tine, frate
Mi-e dor de tine, tată!
Aș vrea să fiu cu tine
Să fim ca altădată
Mi-e dor de tine, frate
Mi-e dor de tine, tată!
Mi-e dor de voi, părinții mei
De casa noastră cea mai sfântă
De clopoței, de zurgălii
De oamenii care colindă.
Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aș voi, ah, Doamne
Să mai colind o dată.
Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aș voi, ah, Doamne
Să mai colind o dată.
Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aș voi, ah, Doamne
Să mai colind o dată.
Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aș voi, ah, Doamne
Să vă mai colind o dată!
cântec interpretat de Fuego, versuri de Adrian Artene (1 decembrie 2018)
Adăugat de Alesia

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre îngeri
- poezii despre tată
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre scrisori
- poezii despre păr alb
- poezii despre păr
- Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?

Colind
Învață-mă cum să respir
Când nu te am și noaptea vine,
De când m-am întâlnit cu tine
De mine tot mai mult mă mir!
Iubirea ca pe-o poezie
S-o-nvăț, deși credeam c-o știu;
De sărbători aș vrea să fiu
Colindu-ți din copilărie!
Și-n gându-ți cald să mă repeți
Mereu, spre a mă ține minte,
Ca să mă poți cânta fierbinte
Înfriguraților nămeți!
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (24 noiembrie 2013)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zăpadă, poezii despre poezie, poezii despre noapte, poezii despre muzică, poezii despre iubire, poezii despre copilărie sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Mi-e dor de tine, mamă (variantă)
Când ești departe mamă,
La tine mă gândesc.
Mi-e dor de tine, mamă,
Mi-e dor să te-întâlnesc.
Hai, vino-acasă, mamă!
La piept să mă-încălzești.
Cu lacrima ta, mamă,
Tot doru-mi potolești.
Când ești acasă, mamă,
Nimic nu mă mai doare.
Mă uit la tine, mamă,
Mă uit ca la un soare.
De când ai plecat, mamă,
Eu nu știu să zâmbesc.
Mi-e dor de tine, mamă,
Mi-e dor să te iubesc.
poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, citate de Dumitru Delcă despre zâmbet, citate de Dumitru Delcă despre mamă, citate de Dumitru Delcă despre iubire, poezii despre declarații de dragoste, citate de Dumitru Delcă despre acasă, poezii despre Soare sau citate de Dumitru Delcă despre Soare

Mamă, Dumnezeul meu
Mamă, Dumnezeul meu,
Prima lacrimă de mine
S-a ivit în ochi la tine,
Ți-a părut așa de bine
C-am venit pe lume eu.
În această seară tristă, plouă, plânge Dumnezeu
Sunt așa de singur, Mamă, și ce dor îmi e de tine!
Oare mai trăiești măicuță, să-ți mai fie rău sau bine,
Ca măcar un ochi pe lume să plângă și pentru mine
Când mi-e teamă sau mi-e greu,
Mamă, Dumnezeul meu!
poezie de Marius Robu din Drumul robilor (25 noiembrie 2000)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre viață, poezii despre religie, poezii despre ploaie, poezii despre frică sau poezii despre Dumnezeu

Și te colind pe tine, mamă
Și te colind pe tine, mamă,
La ceas de taină și tăceri,
Când pică lacrima din ramă,
De dorul clipelor de ieri.
Eu mâna ți-o sărut cu gândul,
Acum în prag de sărbători,
Tot așteptând a veni rândul
Poveștilor... până în zori.
Mi te colind în prag de casă,
Craciunul uite!... e venit...
Și cetini peste noi se lasă
Prin amintiri când te-am găsit.
Îmi este dor de glasul, care,
Poverile de griji îmi poartă,
Aprind, plângând, o lumânare,
Rugându-te măicuță!... iartă.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre trecut, poezii despre sărut, poezii despre mâini, poezii despre lumânări, poezii despre iertare sau poezii despre gânduri
Urare pentru mama
Pe o rază de lumină,
Cu drag mamă-ți dăruiesc,
Trandafiri albi din grădină,
Să-ți arăt cât te iubesc.
Către tine întind mâna
Obrajii să ți-i ating.
Să-ți spun, mamă, sărut mâna
Și-n brațe să te cuprind.
Cu ochii minții te privesc
Și te văd frumoasă.
Din suflet, mamă, îți doresc
Să fii sănătoasă!
poezie de Dumitru Delcă (iulie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri, poezii despre sănătate, poezii despre suflet, poezii despre ochi sau poezii despre lumină

Mamă, vine toamna
nici eu nu mai sunt cel care am fost
știi bine asta
mamă
mimez doar ceea ce am fost
o parte din mine se clatină
precum vântul
din când în când
mă uit în oglindă și mă contrazic
de dragul a ceea ce am fost
m-aș pregăti să-și cer ceva dar
cuvintele mi se transformă în umbre
aidoma apei în gheață
vine toamna mamă și
cuvintele nu se mai leagă
știu
tu plângi și desenezi umbre
pentru atunci când
ne vom reîntâlni
mamă,
vine toamna
poezie de Teodor Dume din Fără grupă sanguină (2017)
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre toamnă, poezii despre gheață, poezii despre desen, poezii despre cuvinte sau poezii despre apă

Mamă
Foaie verde, flori de mirt, mamă,
La Covid m-am convertit, mamă,
Că vor mamă să mă ducă,
În Italia la muncă, mamă.
Doamne, cât îmi e de greu, mamă,
Plânge portofelul meu, mamă,
Nu mai am nici mărunțiș,
Mi-e gândul la măritiș, mamă.
Lasă mamă că nu mori, mamă,
Iei Covid de sărbători, mamă,
Și le dai pe card la toți,
Fată dragă, cât mai poți, mamă.
Bani în cont ai cu lopata, mamă,
Fiindcă ești fata lui tata, mamă.
Și-apoi tot te-ai mărita
Cu Covid, de ziua ta, mamă.
Nașa Carantina știe, mamă,
De folos ce-are să-ți fie, mamă.
Stai aici și nu pleca,
Acolo n-ai ce căta, fato!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre muncă, poezii despre moarte sau poezii despre flori

Iată vine iarna
Iată vine iarna dragi copii
Peste dealuri și câmpii,
Peste pomii din livezi
Și chiar peste casa celor trei iezi.
Vine cu fulgi mari pufoși,
Vine iarna în galoși.
Cu zăpadă pănă la brâu
A venit și peste un mic pârâu.
Chiar și crengile de tei!
Au fost îmbrăcate în haina ei.
Albă ca laptele de mamă
Moale ca o năframă.
Hai fuga să ieșim în prag!
Să o întâmpinăm cu mult drag
Pe zâna cea frumoasă
Care învelește totul în alb.
poezie de Vladimir Potlog (7 decembrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre lactate, poezii despre crengi, poezii despre copaci sau poezii despre alb

Strigarea catalogului similar
Deși m-am lepădat de tine,
Te mai primesc, visându-ne,
Fără să știu de unde vine
Prezența-ți, vindecându-ne.
Pe mine în realitate,
Pe tine doar în visul meu;
Căci mă tratezi cum nu se poate
Mai similar cu Dumnezeu.
Adică mi-ești, cumva, ca El:
Un vis lipsit de consistență,
Pe care-l fac prezent la fel
Ca și pe tine: în absență.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (9 iulie 2013)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre realitate sau poezii despre prezent
În palma ta era iubire
Da mamă, astăzi știu...
Și-ți mulțumesc,
Chiar dacă-i prea târziu.
Azi înțeleg de ce,
Copil fiind,
Dojana ta cu voce calmă,
Mai ridica spre mine
Din când în când...
O palmă.
Azi înțeleg
Ce nu puteai să-mi spui,
Sub teama ei,
Tu îți doreai
S-ajung, un om la locul lui.
Azi stiu,
Ce-atunci,
În lacrima-ți din ochi
Eu n-am văzut,
Azi știu
Că palma aceea
Pe tine te-a durut.
Și știu,
Că unei mame nu-i stă-n fire
Să își rănească
Pruncul.
Da mamă, astăzi știu
Că-n palma aceea...
Tu îmi dădeai iubire.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre mulțumire, poezii despre dorințe sau poezii despre bebeluși

Colind (Părintelui meu drag Fanurie și gândurilor lui la mama care i-a plecat în cer la colindat)
Pe mine iubirea mă doare,
Nu știu de se naște sau moare,
Că-n lume e doar sărbătoare,
Și-n mine mă-ntreb ce-o fi oare?
Că dor mi se face de tine,
Crăciunul în cete când vine,
Prin cetini văd stele străine,
Ce-ncet mi te poartă spre mine.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (24 decembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele sau poezii despre naștere
Nu plănge mamă
Mi-e dor de tine mamă, ca și ție.
Departele ne-apas'-acum pe toți.
Aici, pământul nu miroase-a glie
Iar tu iți plângi privirea către porti.
Nu plânge, mamă, nu strivi tăcerea,
Cu plânsul, depărtarea n-o scurtăm.
Ne-ai învățat de mici ce e durerea
Și cât de grea e crucea ce-o purtăm.
Și o purtăm, chiar dacă ne desparte,
Spre ziua-n care vom fi iarăși toți,
Departele va fi și el departe...
Nu plânge, mamă, fiindcă știu că poți.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de Marin Bunget

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Marin Bunget despre plâns, poezii despre învățătură, citate de Marin Bunget despre tăcere, citate de Marin Bunget despre mamă, poezii despre durere, citate de Marin Bunget despre durere, poezii despre cruce, poezii despre Pământ sau citate de Marin Bunget despre Pământ

Iarna și primăvara se mișcă în balans... Nu știu dacă e trântă sau dacă este dans.
aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre primăvară, aforisme despre iarnă sau aforisme despre dans
Cu tine, mamă!
Ca tine, mamă!
Pot, mamă, să-mi legăn copiii
Așa cum se poate de bine,
Dar știi, să îmi fie rușine,
Nu-i leagăn mai bun ca la tine.
Pot, mamă, să cânt cum se cântă,
Pietoso, dacapo al fine.
Dar știi, să îmi fie rușine,
Nu-i cântec mai drag ca la tine.
Pot moarte să-nving și să sufăr,
Să tac și să plâng cum se plânge...
Dar, mamă, să-mi fie rușine
Nici plânge nu pot ca și tine!
Chișinău 30 septembrie 2019
poezie de Mihai Ghidora (30 septembrie 2019)
Adăugat de Ghidora

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rușine
Mamă
stăteam de vorbă cu nepotul tău
cum stă la vorbă orișice părinte
când simte un deja vu instantaneu
legat de Dumnezeu și cele sfinte
i-am spus fără aluzii și direct
că viața asta parcă-i loterie
și dacă v-a veni o zi să plec
să-și facă ritualul - datorie
și dac-am să mă sting în altă țară
la Stolniceni să mă îngroape și pe mine
să dăltuiască-n piatra funerară
o, mamă, dulce mamă....-s lângă tine
și-n ziua judecății de apoi
ași vrea să fiu tot lângă tine, mamă
cu tata dacă l-ai iertat, și noi
în fața lui Isus s-a ținem samă
eu știu că tu ai să ne ierți oricum
și lașitatea noastră și spontanul văicăr
și azi în vise îți văd mâinile de scrum
întinse către noi din mări de flăcări
mai știu că-n drumul lung și chinuit
al vieții mele ca o cumpănă cu noduri
de unde nu se vine -ai venit
și te-ai întins, să trec ușor, drept poduri
și lacrimile mele tu le-ai șters
cu băsmăluță ta țesută-n stele
-le-ai transformat în genial și simplu vers
și le-ai expus drept gândurile mele
c-am devenit mai aciuat și mult mai blând
ajuns și eu cu veșniciile de-o samă
îi datorez numai lui Dumnezeu cel Sfânt
că te-a trimis aici drept înger și drept mamă
... și dac-am să mă sting în altă țară
la Stolniceni să mă îngroape și pe mine
să dăltuiască-n piatra funerară
o, mamă, dulce mamă-s lângă tine..
poezie de Iurie Osoianu (17 octombrie 2018)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri
La tine, mamă...
La tine, mamă, mă gândesc mereu
De câte ori durerile m-apasă.
În clipe de tristețe și de greu
Trimit un gând la tine, către casă.
Te văd în amintiri cum ne zâmbeai,
Chiar și atunci în clipe de durere.
Cu-o lacrimă, furiș, ne mângâiai,
Cu sufletul... și sfânta lui tăcere.
Aș vrea să pot în vise să te țin.
Ca tine mamă... să-mi răpun necazul.
Să cred doar în speranțele ce vin
Și-n lacrima ce-mi mângâie odrazul.
La tine mamă... doruri de se frâng,
Tu știi să le acoperi cu tăcerea.
La tine mamă gândurile plâng,
Dar numai tu le-mpărtășești durerea.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dorul de mamă
Mi-e dor de tine, mamă, mi-este dor
De tot ce am trăit și-a fost odată,
De cum ieșeai adesea în pridvor,
Și îmi vorbeai frumoasă și-nțeleaptă.
Mi-e dor de bunătatea-ți nesfârșită,
De inima ta scoasă la mezat,
Iubirea ta a fost nemărginită,
Prin frunze și prin flori tu ai plecat.
Ai luat cu tine viață și lumină,
Și sufletul mi l-ai lăsat pustiu,
Ai fost și vei rămâne o divină,
Să te iubesc din drum e prea târziu.
Mi-e dor de tine și-mi va fi mereu,
Sunt singur pe pământ fără de tine,
Dar știu că mă ajută Dumnezeu,
La amândoi ca să ne fie bine.
Eu te sărut cu-n ultim tainic dor,
Și îți doresc să te mândrești cu mine,
Dacă mai cred sau nu în viitor,
Cu mine nu-ți va fi nicicând rușine!
poezie de Felicia Feldiorean
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor sau poezii despre mândrie
Azi, mamă, am fost la tine iar la cimitir
Azi, mamă, am fost la tine iar la cimitir,
Din curtea ta, eu ți-am adus un trandafir.
Un trandafir, de-ăl roșu și împupit,
E floarea, dragă mamă, ce ai iubit.
Și ți-am adus, măicuța mea, șio lumânare,
Ca să o aprind la sfânta cruce, că e sărbătoare.
Și candela ți-aprind încet, în taină,
Să nu-ți perturb eu somnul, iubită mamă.
Și chiar afară dacă este frig sau soare,
La tine, mamă, am să vin să-mi cer iertare.
Cu ochiin lacrimi, mă aplec acum și plâng,
Eu candela ți-aprind avându-te mereu în gând.
poezie de Dorel Marin (18 septembrie 2018)
Adăugat de dodorel62

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn sau poezii despre roșu