Gheorghe-al meu, ce Moş Crăciun!

O-ntâmplare-ntâmplătoare s-a-ntâmplat întâmplător,
(Dacă nu vă zic acuma, ce şi cum, parol, că mor!)
M-am trezit de dimineaţă, la cumpărături să merg-
Era frig, era şi ceaţă, ochelarii dau să-i şterg,
Dar, îi scap din mână, iaca, calc pe ei şi îi strivesc-
Na, că nu mai pot acuma preţurile să citesc.
Intru-n Mol mă uit în stânga şi în dreapta mă chiorăsc,
Ce să iau, să umplu coşul, încă nu mă hotărăsc.
La intrare chiar pe dreapta, Moş Crăciun lângă un brad
Zâmbea tâmp, c-o blondă-n braţe, slabă şi cu ochi de jad.
Mă opresc şi mă uit bine, chiar şi fără ochelari,
Moşu-o mângâia pe fese şi pe sânii ei cei tari.
Măi, să fie, parcă-i Gheorghe, Gică-al meu, privesc şaşiu-
M-a văzut, se înnegreşte, nici nu pot să vă descriu,
Cum se schimbă feţe feţe şi-o aruncă pe blondină,
Peste sacii cu cadouri, lângă mine o vecină:
-Aoleu, ăsta nu-i Gheorghe, Maricico, ce-i cu el?
Că eu îl ştiam mai mare, acu'i tare mititel,
Parcă a intrat la apă şi-i cam galben, vai de el!
Gheorghe tremura ca varga şi suna din clopoţel.
-Maricico, nu vezi bine şi nu e ceea ce crezi,
Este fata lu' Elvira, blondina cu ochii verzi;
O-ntrebam ce îşi doreşte, să-i aducă Moş Crăciun,
Dar cum ştii că n-aud bine, mai aproape-am vrut s-o pun.
-Şi cu mâinile pe ţâţe şi mai jos ce
căutai?
-Îi era frig, sărăcuţa, îţi explic tot, numai stai,
Uite-aicea lângă mine, draga mea, nu fă scandal,
Tot ce ai văzut, femeie, nu-i nimica sexual.
E şi ea tot o copilă şi cum tremura de frig,
Am luat-o eu în braţe şi ea s-a făcut covrig.
-Ei, Gheorghiţă, crezi că-s proastă şi nu văd ce-i de văzut,
Las' că vezi tu, vii acasă, că avem de dezbătut
O problemă serioasă. Ai plecat cu noaptea-n cap-
Ce ţi-ai zis tu? De nevastă, e momentul să mai scap.
Da' ce zic? Rămâi aicea, cu blondina ta cu tot!
Ţi s-a cam urât de bine. Eu cu tine nu mai pot,
Să convieţuiesc, bărbate. Îmi găsesc şi eu un Moş
Să mă mângâie pe spate şi să-mi umple al meu coş.
-Doamnă dragă, nu vă fie, zău, cu supărare, azi
(Zise deodat' blondina aruncată între brazi).
Eu chiar nu am nicio vină, boşorogul ăsta gras
Mi-a dat nişte bani, în braţe, să mă ţină, să îl las.
Mai departe, treaba voastră, eu sunt angajată-aici
Să fiu Albă-ca-Zăpada şi cu cei şapte pitici
Fraierim câte-un tataie, cum e domnul Jorj al tău.
Ia-l acasă, pliz, mă' doamnă, s-a crezut şi el flăcău!
-Nu-l iau, fato, las' să tragă pentru tot ce a făcut,
Ia-l la tine în echipă! Eu, cu el, nu mai discut.
A dat nevasta din mână, pentru-o blondă de pe gard,
(Nu vreau să-ţi zic ţie cioară), doar pe dumnealui îi ard...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama, darul de Crăciun

Te-ştept cu dor, măicuţa mea, să vii,
De-acolo de departe unde eşti.
Doi ani nu te-am văzut, însă par mii,
Şi nu ştiu dacă tu mă mai cunoşti.

Dai câte-un telefon ca să mai ştii
De buna-i sănătoasă şi e bine
Să-mi spui c-ai vrea în braţe să mă ţii
Şi că îţi este tare dor de mine.

Atâta îi cer eu lui Moş Crăciun
Să te aducă, mamă, lângă mine.
Niciun cadou sub brad pus în Ajun
Nu îmi doresc. Te vreau pe tine!

Eu chipul tău din poze îl privesc.
Tot mai străină-mi pari şi mai departe.
Bunica-mi spune că ţi-e greu şi socotesc
Că vii şi laşi acolo tot şi toate.

poezie de Luca Violeta (decembrie 2014)
Adăugat de Luca Violeta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, ai venit la mine

Curiozitatea mea e mare
când la Tine eu privesc.
Nu-ţi cer apă, nici mâncare.
lasă-mă să-ţi povestesc:
Am adunat atâtea-n viaţă
şi m-am bucurat de stele.
Dar s-a rupt firul de aţă,
nu mai sunt legat de ele.
Am cunoscut ce este răul,
am cunoscut şi ce e bine.
Într-o noapte am văzut hăul,
cel pregătit pentru mine.
Despre el, mi-a spus destinul
că mă-înghite fără apă.
Speriat precum copilul,
chiar am căzut într-o groapă.
De-acolo, privind la Tine
m-am închinat şi m-am rugat.
Ai venit Doamne la mine
şi din groapă m-ai salvat.
Ştiam că-ţi pasă de mine.
Când mi-e greu, Tu îmi dai bine.
Lângă mine stai oricând,
eşti Tatăl meu, eşti Tatăl Sfânt.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

hai, intră,
aşează-te cât mai aproape,
şi gustă din restul dulceţii de prune
când câinele meu bate trist din pleoape,
tu priveşte-l în ochi
şi cu zâmbetul spune-i:
- uite, fotoliul în care demult n-am mai fost
şi ar vrea să mă strângă ca pe vremuri
în braţe...
- ce fac?!
stai puţin acolo
să pun nişte lemne pe foc
căminul e rece şi strigă la mine cu voce de gheaţă
- sunt bine
desigur că sunt bucuros
am noroc că iar ai intrat pe la mine
chiar de e ultima dată
un an a trecut de când nu ai mai fost,
mă aşez
un an m-am zbătut ca un peşte pe maluri
de bine dacă vrei
- deschide te rog frigiderul şi scoate din el tot ce vezi
astă seară doar vară s-a dus,
şi toamna loveşte în mine
şi strânge te rog de pe masă slănină şi coajă de ceapă şi spăla vesela,
te rog
cât e lingura-mi plină cu apă...
îţi spun
- uite sunt mai cuminte,
mai matur,
mai aşa nu ştiu cum
dar şi tu te-ai schimbat
în cuvinte parcă torni gingăşie de fum
şi te rog,
nu-ţi feri ochii,
vreau o seară întreagă
în ei ca pe vremuri-adânc să privesc
şi mai vreau să şoptesc înc-o frază banal de banală,
însă iată o calc,
o strivesc
şi ceasornicul ăsta pe masă
sună parcă a dimineaţă
şi ecoul lui trist în timpane leagă cuie de ţine cu aţe,
- mie-mi par zornări de ciocane
te rog
tot mai rar să mai intri
- cum am spus?!...
Da desigur
mai des... dacă vrei,
poţi să-mi scrii
uite-i toamnă
deja e răcoare,
şi afară-i o ceaţă lăptoasă
vezi să nu te răceşti la picioare
ai drum lung de făcut pân-acasă...

poezie de Iurie Osoianu (5 septembrie 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad frunzele, a venit toamna

Cad frunzele plutind ca nişte pene
adiate uşor de pulsul aerului
mai rece de toamnă.
Şi noi cu ele vom cădea
dar, oare, cine ştie când?

Uitându-mă pe geamul aburit
de gândurile ce-mi rătăcesc aiurea,
văd alergând din calea ploilor
o doamnă.

Îmbrobodită pe cap cu o pungă,
să o ferească de stropii
ameninţători şi reci, hotărâţi să-i
strice coafura.

Nu i-am observat nici faţa,
nici gura.
Parcă-i cunoşteam
de undeva făptura.
Vroiam s-o dojenesc
că nu şi-a luat umbrela.
Dar cu ce drept?

Când s-a mai apropiat
am zâmbit, iertător, dar cu
un pic de umor.
Era soţia, udă,
ca o paparudă.
Când m-a văzut,
s-a răstit către mine
şi cu o mare ciudă
m-a dojenit:

- Stai acasă toată ziua
ca un trântor.

Priveşti pe geam cum cad frunzele.
Nu vezi că de frig
îmi tremură buzele?
Nu te mai saturi de
televizor.
Eu vin tocmai din obor!
Cu greutate, şi… Toate mă dor.

- Lasă nevastă că mâine,
îţi iau eu carne şi pâine.

Hai în braţe să te strâng,
că începe să-mi fie dor.
Să-ţi încălzesc buzele,
apoi…. tot ce ai în tine.
Vino dragă lângă mine,
că sunt cald şi ţi-o fi bine.

Te rog, nu mai ofta!
Vrei un ceai sau o cafea?

Frunze cad şi-au mai căzut
şi, cine ştie câte-or să mai cadă.
Un an clepsidra s-a mai scurs,
cu ea şi noi am mai trecut
ca niciodată.

Părul în cap a mai albit,
cu-n an a mai îmbătrânit,
iar faţa mea a mai zbârcit.

A Ta?
Nu prea se vede,
este prea mult fardată.

Aşa-i viaţa trecătoare,
uneori chiar plutitoare.
Precum frunzele ce cad,
aşa cădem şi noi.
Pe când?

Cad frunzele
cu freamătul lor de toamnă.
Şi frunza noastră
o să cadă, dar...
Aş vrea… Nu prea curând.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Crăciun

Când vine Moşul o să-i spun: nu mai deschide sacul tău,
Pătrunde doar la el în suflet şi zi-i că vreau să fie al meu,
Pentru o oră, sau jumate. De mână să îl ţin, să-i simt căldura.
Hai Moşule, tu poţi s-o faci, transformă-i în iubire, ura.

Eu ştiu, tu ai puteri nemăsurate şi vei crea o lume nouă,
În care să mă vadă, să-şi dorească, măcar o dată, sau de două,
Să-mi stea alaturi, să-mi citească versul ce-l scriu acuma,
Pentru el. Hai Moşule, nu mă lua cu gluma,

Că e iubire, nu-i dorinţă ce trece iute ca să vină alte.
Eu nu vreau jucarii ca toţi copiii, nici o carte,
Il vreau pe el, privirea, ochii, gura
Ajuta-mă s-ajung să-i simt căldura.

Nu poţi Crăciunul ăsta? Nici cel trecut n-ai vrut.
Când o s-o faci? La anul? E bine de ştiut,
Că aşteptarea mă sleieşte, puterile se duc pe rând
Si o să mor, drag Moş Crăciun, cu tine si cu el în gând.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleacă de lângă mine vis urât...

Fug şi mă ascund în adâncul mării profund,
ca ochii mei să nu-i vezi plângând,
dar visul urât pleacă şi se ridică,
stau şi te aştept, iar somnul vine într-o clipă,
iar eu strigăm din nou ca să rămâi,
că tu eşti dragostea mea dintâi.
Tu îmi spuneai "adio" şi te urcai la cer încet
şi nu mai aveai nici un regret,
tăcerea din flori o simţea doar vântul,
mă urc şi eu spre cer şi văd apoi pământul,
cobor din nou prin frig şi ceaţă,
îmi simt mâinile reci, dar mă întorc la viaţă.
Mă trezesc când zorile coboară,
găsesc la ochi o lacrimă amară,
tu eşti lângă mine, o mare iubire
şi las cu drag inima să te admire.

poezie de Eugenia Calancea (15 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiului meu drag...

Gândindu-mă la visul ciudat
Cum fiul meu de-acasă a plecat,
Mi-am dat seama că nu e vis, e realitate
Că ştiu că e acum departe.
Departe, dar eu am al meu dor
Şi uneori nopţile nu dorm
Că mă gândesc cum aş putea să fac,
Să fiu aproape de fiul meu cel drag.
Aş vrea să fiu o pasăre-n zbor,
S-ajung la fiul meu cât mai uşor,
Să-l strâng în braţe, să-l sărut,
Să-i spun căt il iubesc de mult.
Chiar dacă acum e mare
Inima mea încă mă doare,
Că nu mai este lângă mine
Nu ştiu dacă-i e rău sau bine.
Gândesc că nu trebuie să uităm,
Dragostea noastră să le-arătăm,
Copiii sunt tot ce-i mai sfânt
Ce-avem noi pe-acest pământ.
Chiar dacă acum şi-au găsit locul,
Vrem pentru ei tot norocul,
Iar de greşeşc, sau de fac bine,
Tu-i porţi în suflet mereu la tine.

poezie de Eugenia Calancea (7 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce dulce-ngenunchere!

Sub braţele iubirii, înfrântă e voinţa
Chiar dacă-ţi spui întruna: nu-i bine ce se-ntâmplă
Se sparg în cioburi gânduri, se năruie credinţa
Şi inima pulsează în venele din tâmplă.

De îi refuzi accesul, mai tare te pătrunde
Şi scormoneşte-n tine dorinţele-adormite
Te resemnezi, sub ploaia albastrului, şi unde
Să te ascunzi de ochii ce te privesc, iubite?

Şi-ngenuncherea doare, dar ce durere dulce,
Când braţe te cuprind, să-ţi simtă-nfiorarea!
Şi gura mea, flămândă de tine, îţi seduce
Ultima moleculă ce-mi cere îndurarea.

Abandonează-ţi trupul şi mintea lângă mine!
Ştiu să iubesc demonic, pe flacăra de maci;
Dar, de eşti lângă mine, de drag mă voi abţine,
Înfrânt de-a mea iubire, iubeşte-mă şi taci!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele îmi ard în gură

Nu-s tânăr Doamnă totuşi ard
chiar dacă-i frig şi nu-s acasă
că mi-ai întins pielea pe gard
să vezi ce naiba o să iasă

Chiar dacă-i frig şi nu-s acasă
aripile-s mereu la mine
dar ţie Doamnă nu-ţi mai pasă
când pe obraji îmi curg rubine

Aripile-s mereu la mine
că mi-ai întins pielea pe gard
n-ai niciun pic zău de ruşine
nu-s tânăr Doamnă totuşi ard

Chiar dacă-i frig şi nu-s acasă
scântei şi fum tot o să iasă

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (7 ianuarie 2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar e ziua Ei

Se-ntunecă, dar timpul nu-i trecut
Şi – doar mă ştii – sosesc în graba mare,
Ca nu cumva să-mi zici că iar am vrut
Să-ţi spun un "La mulţi ani!" din depărtare.

Sosesc, iubito, vezi, alerg prin noapte
Cum pot şi eu – cam suta şi cincizeci –
Motorul mi-e încins şi-n cap am şoapte...
Bag frână, uite: suta douăzeci.

Eu sper s-ajung şi chiar s-ajung cu bine,
De scap de radar, vin la timp, să ştii!
Căci nu mai vreau s-adormi în gând cu mine,
Ba chiar aş vrea în braţe să mă ţii,

S-avem o noapte ca demult, nebună
Şi, recunosc: îmi e şi mie dor
De serile când îţi cântam în strună
Dormind, iar tu... pe la televizor.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revista

m-am trezit de dimineaţă
ochii mi-au picat pe masă
ce să vezi... dintr-o revistă.
se uita frumos la mine
chiar Brad Pitt... si ce privire!
cred că n-am. văzut prea bine....

caut ochelarii-n grabă
am uitat de orice treabă
si mă uit.... ce mai băiat!
oare cine l-a pictat
de-a ieşit aşa frumos?

vreau revista s-o apuc
mă impiedic de papuc
ochelarii mi-au căzut
vărs cafeaua pe Brad Pitt
ce-am făcut? ce să mai zic?
am rămas cu un ibric.....

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Ia te uită la Rikky; credeam că numai pe umărul lui Luci stă.
Lia: Ah... Singur s-a aşezat la mine.
Diana: Bineînţeles. N-a zis nimeni că l-ai fi aşezat tu cu forţa.
Iulian: Ştii de unde avem acest papagal, domnişoară?
Lia: Da; de la colega noastră cea blondă, Maria, domnişoara biolog.
Iulian: Aşa-i; de la ea.
Diana: Dacă ai vedea câte animale are fata aceea blondă acasă... Eu am văzut; am fost cu Luci şi cu Nero, pentru că se îmbolnăvise câinele. Şi m-am speriat îngrozitor de un şarpe imens, un piton galben încolăcit pe covor, căruia colega voastră îi zicea Marta. Vai, cât era de mare! Iar Luci l-a mângâiat. Mai târziu m-am trezit cu un şoarece din acela de rasă... Cum naiba îi zice?!
Iulian: Hamster, dragă...
Diana: Aşa; exact. Un hamster din ăla mi se urcase pe picior! Şi câţi câini, câte pisici... Mai avea şi papagali din ăştia, dar Rikky era cel mai drăgălaş. N-a vrut să mai plece de pe umărul fiului meu, iar aseară, când domnişoara blondă a venit să-l ia acasă, Rikky n-a vrut; a preferat să rămână la noi. Aşa ne-am ales cu un papagal. În plus, Luci s-a dus să-l ia pe Nero acasă, de la domnişoara blondă; îl lăsase acolo cu o seară în urmă, pentru ca mama domnişoarei, medic veterinar, să-l ţină sub observaţie. Eu n-am mai vrut să merg din nou acolo, în acel apartament, unde, din cinci camere, patru sunt ocupate de felurite animale; nici nu vreau să-mi închipui ce fel de animale or fi pe acolo. Luci a vizitat toate camerele, eu nu! De Rikky însă îmi place; şi de Nero, evident, doar m-am obişnuit cu el. Luci mi-a reproşat că l-aş fi lăsat intenţionat fără hrană şi apă timp de o săptămână, cât a lipsit el de acasă, dar nu-i chiar aşa.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă vezi Dumnezeu

Puternic şi sfânt
Pe veci legământ
Cu Tine-am făcut
Doar cu Tine
Te chem Dumnezeu
Şi sufletul meu
Cu lacrimi de lut
Strigă-n mine
Spre Tine.
Eşti inima mea
Eşti viaţa din ea
Eşti tot ce-mi doresc
Pentru mine
Şi sufletul meu
Ţi-l dau Dumnezeu
Şi nu mai trăiesc
Fără Tine
Ştii bine.

Cu pleoape de dor
Mă mângâi uşor
Privirea Ţi-o-ndrepţi
Către mine
La margini de rai
Cu dragoste stai
Mă chemi şi m-aştepţi
Lângă Tine
Pe mine.

Asculţi, Dumnezeu
Auzi, Dumnezeu
Mă vezi, Dumnezeu
Mă crezi Dumnezeu
Mă ştii Dumnezeu
Mă chemi, Dumnezeu
Sosesc, Dumnezeu
Eşti Tu şi sunt eu...

poezie de Adriana Cristea (30 martie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Cred că îşi bate joc de mine.
Thom: Despre cine vorbeşti?
Nick: În momentul ăsta, despre Norah. Ba nu, despre Tris. Da, Tris.
Thom: Tu chiar n-ai reuşit încă să înţelegi, nu-i aşa?
Nick: Ce?
Thom: Toată situaţia în ansamblu!
Nick: Cred că nu.
Thom: Cei de la The Beatles.
Nick: Ce-i cu ei?
Thom: Asta. (Thom îl ia pe Nick de mână.) Uite ce e, alte trupe vor să cânte despre sex şi durere, dar vezi tu, The Beatles au înţeles totul. "I Want to Hold Your Hand." Primul lor single. Genial, nu? Asta vrea toată lumea, Nicky. Fetele nu vor să te culci cu ele mereu, nu vor să rămână căsătorite cu tine vreo 100 de ani. Ele vor doar să le ţii de mână. (Un cuplu de homosexuali trece pe lângă ei, ţinăndu-se de mână şi zâmbind către ei.)
Nick: O să mă opresc chiar acum.

replici din filmul artistic Playlist pentru Nick şi Norah
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Crăciun: Uită-te bine la fata noastră, o vezi în ce hal e, nu?! Zi mersi c-a scăpat neatinsă. Adică a atins-o el, dar numai aşa superficial, pe ici, pe colo...
Domnul Crăciun: Şi ce tâlhar a făcut infamia asta?
Doamna Crăciun: Păi cine altul decât şefu' ei?! C-a tăbărât pe copilul ăsta, blestematul... Arză-l-ar focul să-l arză de ticălos! C-a chemat-o la el în birou, a profitat că era singur cu ea şi-a vrut s-o violeze între patru ochi.

replici din piesa de teatru Da-ul de Crăciun, scenariu de Emil Dogaru (aprilie 2008)
Adăugat de Mirela Andi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moare străbunica

"Mama mea, când s-a-mbolnăvit de-a murit,
Cum a făcut? S-a dus în ziua de Crăciun la tămâiat,
Numai în scurteică şi ghete.
Şi, când a venit, a fript carne şi ce-o mai fi făcut
Şi-a-mpărţit. Şi la urmă a luat-o cu frig
Şi-a-nceput să-i fie rău. Şi-a-nceput să
zacă.
O lua cu frig, cu frig..."
A şezut până în ajun de Anul Nou.
- Bine c-am apucat să fac colacii toţi.
Că dau láştină pe lumea ailaltă.
Bine că m-am grijit, zicea.

- Ioniţă, ia să vezi tu de copilul ăla
(Eu eram copilul, continuă Moşu, care stă pe-un butuc de plută
Ciopleşte un ciomag şi-i povesteşte lui Ionică) -
Îmbracă-l, încalţă-l,
Că de-acum încolo numai tu o să vezi de el,
că eu vă
Părăsesc. A murit în ziua de Anul Nou.

Ce an?
Nu e scris nicăieri.
Să fi fost prin 1877.
"Eram copil, auzeam tunurile din Calafat când băteau".
Şi Moşu, după ce s-a sprijinit o vreme
În ciomagul cioplit, afumat şi lustruit de mâna lui,
S-a stins şi el.

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a treia (1980)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romică

E-o seară blândă, oamenii-s pe stradă,
aleargă după daruri de Crăciun,
se-aud urări (ceva c-un un an mai bun),
când, iată! - trece unul pus pe sfadă.

E îmbrăcat cu haine din gunoaie
destul de bine, nu cred că-i e frig,
îl văd destul de des, aşa că-l strig:
-Ce s-a-ntâmplat, Romică, ce-i tataie?

-Păi, ce să fie, mama ei de viaţă!
Aveam un vinişor şi un covrig,
făcusem focul, că muream de frig,
dar a venit nebuna aia hoaţă...

Da' las' că o prind eu şi mă răzbun,
că n-am nimic pe masă, de Crăciun.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măritiş pe furiş

Îi venise rândul fetii,-n rândul lumii să mărite,
Dar găsişi atâta grabă?! Nu vrea fata... Doamne sfinte!
- Vezi, fă, tu, că eşti femeie, care-i e nemulţumirea,
Că de nu ne ştie satul, fir-ar ei să-i fie firea!
- Mâine, îţi promit bărbate, că deschis am să-i vorbesc,
Numai lasă-mă la noapte rostul bun să-l ticluiesc!
Iaca, vine dimineaţa...
- Fă Ileano, vino-ncoa!
- Ce e bre, atâta grabă?! Ia zi, s-a-ntâmplat ceva?!
- Maică, ştii, vorbeşte satul... Taf-tu este mâniat...
Eşti frumoasă, eşti deşteaptă, numai nu te-ai măritat.
Spune tu măicuţei tale, care-i baiul, draga mea?!
- Iaca-ţi spun maicuţă bună, însă nu te mânia!
- D-apoi ce o fi să fie, zise mama.
- S-a făcut! Ştii tu mamă, cum că fata nu-ţi mai e ca la-nceput?!
- De, tu ai crescut copilă!
- Nu mai sunt nici fată mare! Vezi?!
Aici îmi este hiba.
Zise mama: Ai răbdare! Mergem şi tocmim feciorul
Nu-i aşa de negru dracu!
Oala ta, fetiţa mamei, are-n lume şi capacul.
........................................................................................
Şi veni şi ziua nunţii. Toate-au fost la locul lor,
Patul pregătit prea bine, pentru noaptea mirilor.
- Draga mea, îi zise mama, mergi degrabă, ia dovleacul,
Şi-adânceşte-te în pături prima, altfel dai de dracu!
.........................................................................................
Multă trudă, bietul mire, urgisit şi transpirat,
Cât fumă doar o ţigară, apoi se întoarse-n pat.
Ce să vezi în astă vreme?! Fata puse jos dovleacul
Şi când mirele se-ntoarse, făcu gaură şi sacul.
Bucuros nevoie mare că aleasa-i domnişoară,
Când văzu dovleacul, parcă şi-aminti că-i burta goală.
Făcu poftă de mâncare şi mâncă dovleacul tot
Fiindcă dup-atâta muncă, foame îi era, socot.
Nu fu bine dimineaţă, că la mă-sa vine fata:
- Ce mă fac mămică?! Moare! A mâncat dovleacul, gata...
- Taci că n-are nici pe dracu, (cum o spune toţi românii)
De acum, fetiţa mami, eşti şi tu în rândul lumii!
Taf-tu a mâncat un mar şi ar mai fi vrut vreo zece,
Când o fi să se trezească, o să vezi tu că îi trece!
Iaca! Să vorbească lumea! Nu mai eşti în gura lor,
Eşti femeie măritată, zică de-astăzi câte vor!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să iubeşti femeia

Femeia trebuie iubită
În fiecare clipită
Fără întrerupere
Ca-ntr-un perpetuu mobile

Chiar înainte de a se trezi
La tine-n braţe să o ţii
Să îi vorbeşti în şoapte
S-o strângi în braţe

Să-i spui că ai visat-o
În somn ai savurat-o
Ca-ntr-o poveste de amor
De ea îţi este tot mai dor

Visurile sunt stări ce le trăieşti în noapte
Sunt amintiri ce nu se vor uitate
De vrei femeia s-o iubeşti cu voluptate
Poţi să-i vorbeşti de vise, iubeşte-o în realitate

Să o iubeşti la mic dejun
Spune-i că fără ea eşti un nebun
Să-i aminteşti că e frumoasă
Să o săruţi când pleacă de acasă

La ea întreaga zi să te gândeşti
La prânz şi seara doar de iubire să-i vorbeşti
S-o rogi de ea să îţi vorbească
Cuvintele ce-i spui, să nu o plictisească
 
Să-i aminteşti, când tristă este
Că viaţa-i o poveste
Ce niciodată nu se va sfârşi
Atâta timp cât ea te va iubi

Câte un buchet de flori
Să-i dai în fiecare zi
Şi dacă romantic vrei să fi
Să-i scrii şi poezii

Să o priveşti în ochi
În mână capul să îl ţii
Să o săruţi pe obrăjori
De dorul ei să-i spui că mori
 
Să nu îi spui c-ai obosit
Să nu-i arăţi, dacă eşti plictisit
Să îi vorbeşti de viitor
De ea mereu îţi va fi dor

Să-i aminteşti de prima întâlnire
Chiar dacă uneori a existat şi-o despărţire
Să îi spui că-n lumea astă
Ea va rămâne o pasăre măiastră
 
Şi seara când acasă staţi la masă
Să îi mai spui o dată cât este de frumoasă
Şi dacă îmbrăţişaţi mai beţi un par cu vin
Să-i spui că viaţa lângă ea este un vis divin

Chiar dacă anii au trecut
Să o iubeşti la fel de mult
Şi fiecare zi să fie un început
Pentru iubirea voastră

Cum să iubeşti femeia, rămâne
Pentru mulţi bărbaţi un fel de-a spune
Doar pentru mine a te iubi
E unicul motiv, pe lumea asta, de a mai trăi

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă

Sunt eu de vină, mamă,
Sunt eu de vin-acum?
El m-a-ntâlnit odată
În zori de zi pe drum;
Glumind m-a strâns de mână,
Şi ce-i dacă m-a strâns?
Sunt eu copilă mică
Să-mi fac din glumă plâns?
Era să-l las, măicuţă,
Cu gluma şi să tac,
Era să ţip obraznic,
Ori ce era să fac?

Şi tot pe mine, biată,
Şi vină, şi ponos!
Eram chemaţi la nuntă
Şi n-aveam brâu frumos,
Că n-ai voit să-mi cumperi,
Dar el mi-a cumpărat,
Şi ce-i un brâu? Şi-n urmă,
Eu nici nu l-am rugat,
Era să merg la nuntă
Ca cei din neam sărac,
Să fiu de râs în lume?
Ori ce era sa fac?

De ce-mi arunci tu vină,
Tot vină cu păcat?
El m-a oprit în cale
Pe lunci şi m-a-ntrebat
Pe unde-i bietul tată,
Şi-i vesel, sănătos?
Şi m-a-ntrebat de tine,
Aşa de prietenos,
De bine când mă-ntreaba,
Eu cum era să tac?
Să-l las în drum cu vorba,
Ori ce era sa fac?

Şi-acum întreaga vină
Pe mine tu o pui!
El m-a-ntâlnit pe punte
Şi ştii tu felul lui;
M-a strâns de peste braţe
Să nu le pot mişca,
Şi nu-mi lăsa răsuflet,
Aşa mă săruta.
Te zbaţi, dar tu esti slabă,
Şi puntea toată sloi;
Cădeam, fereste Doamne,
Sub ghiaţă amândoi!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!