
Fără mamă nu se poate iubi. Fără mamă nu se poate muri.
Hermann Hesse în Narcis și Gură-de-Aur
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Ahoe fără... Ahoe
A trăi făr' a trăi
Și a crede făr' a crede,
Prevăzând făr' a prevede,
A grăi făr' a grăi...
A iubi făr' a iubi
Și a plânge făr' a plânge,
Sângerând fără de sânge,
A muri făr' a muri.
Demiurg făr' demiurg,
Luminând fără lumină,
Și amurg fără de-amurg,
În pământ fără de... tină!
Parfum rar fără parfum
Sfârșit fără de sfârșit,
Spășit fără ispășit
Și fum des fără de fum.
Aromat fără aromă,
Absolut făr' de-absolut
Și salut fără salut
Axiomă-n axiomă.
Mamă, mamă, fără mamă,
Tată, tată, fără tată,
General fără armată
Și bigam fără bigamă...
Nevoiți fără nevoie
Și buni fără bunăvoie,
Să strigăm, în cor, Ahoe,
Ahoe fără... Ahoe!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea de mamă
Te voi iubi, frumoasă mamă,
Te pot iubi ca-n visu-ți drag,
Te pot iubi precum un soare,
Ce te încălzește în prag.
Te pot iubi fără ca tu
Să-mi ceri iubirea zi de zi,
Te pot iubi și când spui "nu",
În orice caz, te pot iubi!
poezie pentru copii de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă
Foaie verde, flori de mirt, mamă,
La Covid m-am convertit, mamă,
Că vor mamă să mă ducă,
În Italia la muncă, mamă.
Doamne, cât îmi e de greu, mamă,
Plânge portofelul meu, mamă,
Nu mai am nici mărunțiș,
Mi-e gândul la măritiș, mamă.
Lasă mamă că nu mori, mamă,
Iei Covid de sărbători, mamă,
Și le dai pe card la toți,
Fată dragă, cât mai poți, mamă.
Bani în cont ai cu lopata, mamă,
Fiindcă ești fata lui tata, mamă.
Și-apoi tot te-ai mărita
Cu Covid, de ziua ta, mamă.
Nașa Carantina știe, mamă,
De folos ce-are să-ți fie, mamă.
Stai aici și nu pleca,
Acolo n-ai ce căta, fato!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulțumesc, iubită mamă
Mulțumesc, iubită mamă,
Steaua mea din zori de zi
Fără tine îmi este teamă
Că planeta s-ar răci
Te-am secătuit de vlagă,
M-ai crescut, m-ai înflorit
Pentru tine, mamă dragă,
Soarele e-n asfințit
Lege tainică a firii,
Nu pleca fără să-mi lași
Zăcămintele iubirii,
Mamă, suflet uriaș,
Și secretul nemuririi,
Mamă, suflet uriaș
Mamă frumoasă, primul meu rai,
Fă o minune, te rog, mai stai!
Dulce lumină, ram de măslin,
Încă nu-i vremea, mai stai puțin!...
cântec interpretat de Mirabela Dauer, muzica de Marian Nistor, versuri de Corneliu Vadim Tudor (1983)
Adăugat de Auditus

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără cuvinte, fără scriere și fără cărți, nu ar exista istorie, nu ar putea exista niciun concept de umanitate.
citat clasic din Hermann Hesse
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Înțelepciunea nu poate fi împărtășită. Înțelepciunea pe care un om înțelept încearcă să o împărtășească, sună mereu ca o nebunie pentru altcineva... Cunoașterea poate fi comunicată, dar nu și înțelepciunea. Se poate găsi, trăi, se pot face minuni prin ea, dar nimeni nu o poate comunica și nu poate învăța pe altcineva.
citat clasic din Hermann Hesse
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul guvernului Orban
A plecat Orban la luptă
Măiculiță, mamă...
Din putere se înfruptă
Măi Culiță ia-mă...
Ne va fi cu mult mai bine
Măiculiță, mamă...
Că de-acum el ne va ține
Măi Culiță-n ramă...
Ne va scoate la lumină
Măiculiță, mamă...
Va cânta la mandolină
Măi Culiță gamă...
Se va bucura guvernul
Măiculiță, mamă...
Să-l lăsăm că nu-i infernul
Măi Culiță geamă...
Va reinventa șoseaua
Măiculiță, mamă...
Va lătra geaba cățeaua
Măi Culiță damă...
Despre școli nu vă mai spun
Măiculiță, mamă...
Va fi poate cel mai bun
Măi Culiță poamă...
Iar poporu-i fericit
Măiculiță, mamă...
'Și va da iute negreșit
Măi Culiță samă...
Că avem guvernul nou
Măiculiță, mamă...
Va începe un nou show
Măi Culiță dramă!...
poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru tine,mamă dragă
Mamă,
Fie-ți inima vioară,
Trandafiri albi să primești.
Să ai viața primăvară,
Ce dorești să împlinești!
Să ai multă sănătate,
Fericire cât se poate!
Nicicând să nu-îmbătrânești,
Pe noi, mamă, să ne crești!
poezie de Dumitru Delcă (martie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mamă, raza mea de soare
Mamă,
Ies afară și mie frig.
Intru-n casă și mi-e frică.
Din puteri mamă te strig,
dar speranța îmi e mică.
Întoarce-te la mine mamă,
la pieptul tău să mă-ncălzești.
Fără tine-mi este teamă
când doar din cer mă privești.
Pe băncuța de la poartă
zi de zi, mamă te-aștept.
Spre tine gândul mă poartă,
inima mă doare-n piept.
Sufletul... ce să mai spun;
a plecat din pieptul meu.
Pribegește pe alt drum,
să urce la Dumnezeu.
Noaptea privesc mândra lună
și îmi pare zâmbitoare.
Mie parcă ar vrea să-mi spună
cât ești de strălucitoare.
Mamă raza mea de soare!
Mamă icoană mare și sfântă,
îngerii să te-nconjoare,
că mi-ai fost o mamă scumpă.
poezie de Dumitru Delcă (8 martie 2023)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa trecută poate cuprinde infinitul.
citat clasic din Hermann Hesse
Adăugat de Andrea Brezean

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e frică, mamă...
Mi-frică, mamă... Mi-au plecat feciorii
Spre-ndepărtate lumi mai călduroase,
Prin mine zboară infernal cocorii
Și mi-au rămas doar amintiri în oase.
Mi-e frică, mamă... Nu mai știu de mine
Pierdut-am doina, lacrima și dorul,
În ochii mei în van se trag cortine,
Firul din of își schimbă-ades fuiorul.
Mi-e frică, mamă... Iar primesc păcate
Ca niște frunze-nlănțuite-n clipe
Pavând cu negru străzi de nedreptate
Pe gândul meu ce nu poate să țipe.
Mi-e frică, mamă... Parcă-i întuneric
În mintea mea cea stoarsă de substanță,
Văd numai titluri pe gigant generic,
Eu sunt o umbră fără importanță.
Mi-e frică, mamă... Clopotele urlă
De-atâta spaimă strânsă în capele
Și-atât noroi pe care mi-l azvârlă
Fiare-ascunse în pubele.
Mi-e frică, mamă... Lupii dau năvală...
Îmi sfâșie și graiul copt în vatră,
Degeaba sufletul mi se răscoală
Mi-e frică mamă, c-am ajuns doar piatră.
poezie de Ștefan Doroftei (2020)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e dor de tine, mamă (variantă)
Când ești departe mamă,
La tine mă gândesc.
Mi-e dor de tine, mamă,
Mi-e dor să te-întâlnesc.
Hai, vino-acasă, mamă!
La piept să mă-încălzești.
Cu lacrima ta, mamă,
Tot doru-mi potolești.
Când ești acasă, mamă,
Nimic nu mă mai doare.
Mă uit la tine, mamă,
Mă uit ca la un soare.
De când ai plecat, mamă,
Eu nu știu să zâmbesc.
Mi-e dor de tine, mamă,
Mi-e dor să te iubesc.
poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!

Din lacrimă m-ai plămădit
(Cameliei Rogojinaru)
Din lacrimă m-ai plămădit, mamă,
Fiindcă fecior ți-ai fi dorit, mamă.
Tu n-ai știut, când am să cresc,
Iubire c-am să-ți dăruiesc, mamă.
În leagăn mi-ai pus busuioc, mamă,
În viața eu să am noroc, mamă.
Știai cât suferă o fată
De n-are noroc de la soartă, mamă.
Mi-ai pus arnici cules din ie, mamă
Și-n păr floare de păpădie, mamă
În leagăn, mamă mi-ai cântat,
De tine, mamă, m-ai legat, mamă.
În cântul meu ți-aduc cinstire, mamă,
Căci mi-ai dat viață și iubire, mamă.
M-ai legănat cu drag și dor,
Iar azi îți sunt de ajutor, mamă.
Măicuță, mâna îți sărut, mamă,
Și pentru tine îngenunchi la icoană.
Îți dăruiesc inima mea,
Măicuță bună, mama mea, mamă!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu tine, mamă!
Ca tine, mamă!
Pot, mamă, să-mi legăn copiii
Așa cum se poate de bine,
Dar știi, să îmi fie rușine,
Nu-i leagăn mai bun ca la tine.
Pot, mamă, să cânt cum se cântă,
Pietoso, dacapo al fine.
Dar știi, să îmi fie rușine,
Nu-i cântec mai drag ca la tine.
Pot moarte să-nving și să sufăr,
Să tac și să plâng cum se plânge...
Dar, mamă, să-mi fie rușine
Nici plânge nu pot ca și tine!
Chișinău 30 septembrie 2019
poezie de Mihai Ghidora (30 septembrie 2019)
Adăugat de Ghidora

Comentează! | Votează! | Copiază!

Înțelepciunea nu poate fi împărtășită. Când un om învățat încearcă să împărtășească înțelepciunea sa, va părea un prost... Cunoașterea poate fi comunicată, dar nu și înțelepciunea.
citat clasic din Hermann Hesse
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă...
(fragment)
(să ne aducem aminte de părinți, nu numai de sărbători)
îmbătrânesc și țiglele pe casă
pereții au crăpat și s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut și fără foc
toți cei ce/au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în țara unde veșnic e apus
o țară fără lacrimi fără nume
o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
și lavița crăpată tot mai tristă
îi așteaptă zi de zi dar fără rost
plecăciune mamă tată
și tuturor pe care v-am iubi
(...)
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!
De când ai plecat, mamă
De când ai plecat mamă, multă vreme a trecut
și tare-mi este teamă, că în lume te-ai pierdut.
O veșnicie-i timpul, de când nu te-am văzut,
îți caut chipul mamă și noaptea-n așternut.
Te vreau alături mamă, să simt căldura ta,
să nu-mi mai fie teamă, de lumea asta rea.
Cu o îmbrățișare, să-mi dai iubirea ta,
să nu mai simt în palmă, strivită lacrima.
Târziu, pe prispa casei, stau noaptea și te-aștept,
inima-mi te cheamă, gata să sară din piept.
Eu încă mai cred mamă, că mâine vei veni
și știu prea scumpă mamă, că mult mă vei iubi.
poezie de Dumitru Delcă (2 ianuarie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Sărbătorit
Mă nasc azi iar, în gând cu mamă
și sunt bărbat din tată... în fiu.
Doar poza de azi mă mai reclamă
că ziua a fost... așa târziu.
Plângeam că părăsisem mamă
și-o plâng azi... că m-a părăsit.
La tată am râs, să-l bag în seamă,
c-ar fi și el... Acum dorit.
În atâtea nașteri, ani la rând,
m-am alipit... de simbol, mamă,
și tată am devenit, nu-n gând...
Am probă... poza dintr-o ramă.
Trăiesc, c-am avut tată, mamă,
și voi trăi... printre copii
când gândul lor, cândva mă cheamă
și eu nici gând nu voi mai fi!
Alături, mai am... ce-a iubi, doar ce-a iubi, doar ce-a iubi...
*La toți mă plec, pentru a vă mulțumi!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea e iubire, și nimic altceva. E fericit doar cine știe iubi.
citat clasic din Hermann Hesse
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred că există o clipă în viața lumii când toți oamenii se gândesc la mama lor. Chiar și morții. Fiica la mamă, mama la mamă, bunica la mamă, până se ajunge la o singură mamă. Una imensă. Ce liniște trebuie să fie atunci pe lume! În momentul acela, daca ar striga cineva «Ajutor!» eu cred că ar fi auzit pe întreg pământul. Dacă aș avea o sticlă goală, aș scrie un bilet și l-aș lansa pe mare. «Mamă», aș scrie, «mi s-a întâmplat o mare nenorocire. Mai naște-mă o dată!» Prima viață nu prea mi-a ieșit. Cui nu i se întâmplă să nu poată trăi după pofta inimii? Dar poate a doua oară. Dacă nici a doua oară, poate a treia oară. Și dacă nici a treia oară, poate a patra oară. Poate a zecea oară. Tu nu te speria, mamă, numai dintr-atâta. Și naște-mă mereu! Ne scapă mereu câte ceva în viață. De aceea trebuie să ne naștem mereu.
citat celebru din Marin Sorescu
Adăugat de MG

Comentează! | Votează! | Copiază!