Tu, copilărie!

Legaţi ca nişte culmi
Prin frunze şi prin ramuri,
Mă legănau călăi de ulmi,
Zbârciţi de tras la hamuri!...

Sunau din tei, salcâmi, costrei,
Pe mine iarba mă furase,
S-au dus ca norii anii mei,
Au curs pe izvoraşe!...

Roteam un arbore pământul,
Zidit în mine, chituit,
Prin fânul ce-l dezmiardă vântul,
Era un vultur ţintuit!...

Jur-împrejur ardea mohorul,
Pe gâze mici dormeam butuc
Şi-n crengi se ma umplea ulciorul,
Ursit de inimă de cuc!...

Ah tu copilărie stinsă,
De zări uscate de cuvânt,
Mi-aduci târziu parola ninsă,
Fugare aripi de pământ!...

poezie de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, copilărie

Legaţi ca nişte culmi
Prin frunze şi prin ramuri
Mă legănau călăi de ulmi
Zbârciţi de tras la hamuri

Sunau din tei, salcâmi, costrei
Pe mine, iarba mă furase
S-au dus ca norii anii mei
Au curs pe izvoraşe

Rotea un arbore, pământul
Zidit în mine, chituit
Prin fânul ce-l dezmiardă vântul
Era un vultur ţintuit

Jur-împrejur ardea mohorul
Pe gâze mici dormeam butuc
Şi-n crengi se mai umplea ulciorul
Ursit de inimă de cuc

Ah, tu copilărie stinsă
De zări uscate, de cuvânt
mi-aduci târziu parola ninsă
Fugare aripi de pământ.

poezie de Constantin Păun din Patima izvoarelor (1995)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

În urma mea porţile cerului s-au închis

fiara din fiară crescută
braţele tale
ca nişte ierburi de lână
se înfăşoară
de-a lungul trupului meu
şi cum umbli în mine
carne tremurândă
prin cotloanele sufletului
prin umăr prin oase
frunze alb albastre

în întunericul deja tocmit
doar ochii tăi
hăruiţi cu lumină
de nimfă
mai strălucesc
dragostea ta
o furtună
şi trupurile noastre flămânde
ca nişte fiare vrăşmaşe
sfâşiindu-se
eu îţi sorb lacrimile târzii
tu îmi bei sângele
cu o voluptate nebună

de data asta în locul buzelor
mi-au crescut aripi de fluturi
în locul ochilor am frunze de prun
şi piept de vultur
şi suflet de cuc
şi mersul meu e înălţare
şi braţul puternic

în urma mea porţile cerului s-au închis
definitiv

Share on FacebookShare on TwitterShare on Linkedin

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri

prin mine cresc frunze
prin mine cresc ramuri
prin mine cer a rodit
în mine se-ascunde
vuiet de mare
şi glas strămoşesc
ce-a doinit.

prin mine izvoare
îşi varsă tumult
în râuri ce vin
dinspre munţi
prin mine cresc muguri
de viaţă în iarbă
şi roşul în ie cusut

ce tristă-amăgire
bat clopote-n vale
şi doarme bunicul in deal
veni-va o zi
când eu voi fi floare
plutind în văzduh
ireal.

astăzi mă bucur
să văd primăvara
şi cais lângă casă-nflorit
alung gânduri negre
şi ziua în care
ceasul va spune

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai prin cuvânt...

Mi-e huma blestemată şi-osândit
Mi-e sângele sărat de dor prea mult,
Din mine lipsa ta m-a prigonit
Şi nu mai pot tăcerea să-ţi ascult.
Mă torc fuior în nopţile senine
Să-i fac din suflet disperării şal
Că n-are marea of, mai mult ca mine,
În valul ce-l doineşte către mal!
Ş-atâta alb pulsează-n trupul meu
Că tot mai mult coboară spre pământ,
Deşi în piept cresc aripi curcubeu
Mă-nalţ la ceruri numai prin cuvânt.
Şi mă-nrobesc plecărilor eterne
În rugăciuni citite-n mânăstiri
Când umbra ta dureri în mine cerne
Şi-mi vine dor de blânde-ţi rostiri.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Alt) fel de... Viaţă

Tu ai un fel de... dor
ce mă cufundă-n linişte
când mă priveşti,
ţii soarele-n mine prizonier
şi mi se (a)prinde visul de o stea.

Tu eşti un fel de... albastru
prin care-mi vorbeşte cerul
cu rugi de iertare...
Mă apropii de Dumnezeu
precum orbul de lumină...

Tu mi-aduci un fel de... viaţă
prin care culeg muguri de iubire,
anotimpuri noi se vor naşte
ca un copil în zi de sărbătoare
şi strig: Inimă, înfloreşte-n bucurie!

Tu ai, eşti, mi-aduci...
Un (alt) fel de... Viaţă!

poezie de Lavinia Elena Niculicea
Adăugat de Lavinia Elena Niculicea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie

Suflet al meu, ce faci acu,
Pierdut prin lucrurile toate?
Lăsându-şi soarele-n bucate,
Vara, catarg de foc, trecu.

Un greier ţârâie mărunt
Prin câmpul unde am umblat
Şi ca un mort din somn sculat,
În toate pier şi-n toate sunt.

Prin vântul serii, glasul tău
Îl mai pândesc, poate, şi-acum;
O stea sclipind prin nori de fum
Târziilor păreri de rău.

Mai jos cad toate, până când,
Singur rămas la ceas târziu,
Nu te mai văd, nu te mai ştiu
Prin timpul ce-l aud sunând.

O, suflete al meu, învie
În lunga toamnă, grea de rod,
Să vezi crescând într-alt norod
Nestinsa ta copilărie!

poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Laude şi alte poeme (1959)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sate spovedite-n ploaie

Plouă peste sate –
Spală de păcate.

Ploaia spovedeşte
Iarba care creşte.

Spune ce păcate
S-au făcut prin tine.
S-au ascuns prin sate,
S-au spălat prin mine.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergare în nori

Norii se ţin în cârje de ninsoare,
Vag timpul ţesătura o complică,
Contururile ard în îngroşare
Sub marea de lumini cu ochi de sticlă.

Atâta frig s-a condensat în aer
Şi-atâta întuneric în pământ,
Prin rumeguşul iernii vântul taie
Mici fulgere, în vidul pal dansând.

Atâta timp s-a condensat în aer
Şi-atâta necuprindere-n cuvânt,
Prin zaţul depărtărilor mă-ncaier
Cu umbra mea, în vidul pal dansând.

Sunt reci culorile şi părăsite,
E o aversă de metale gri,
Largi voaluri indigo cad împietrite
Sub răsuflarea serii albăstrii.

Atâta frig s-a condensat în aer
Şi-atâta întuneric în pământ,
Prin rumeguşul iernii vântul taie
Mici fulgere, în vidul pal dansând.

Atâta timp s-a condensat în aer
Şi-atâta necuprindere-n cuvânt,
Prin zaţul depărtărilor mă-ncaier
Cu umbra mea, în vidul pal dansând...
Cu umbra mea, în vidul pal dansând...
Cu umbra mea, în vidul pal dansând....

cântec interpretat de Ioana Sandu, muzica de Francisc Reiter, versuri de Rodica Elena Lupu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tic-tac, tic-tac

era la început
se scurgeau stoluri de păsări
peste pleoape obosite
se scutura timpul rămas printre crengi
am prins în palme clipa
urmele au rămas la temelia lumii
pe drum treceau oameni, pe rând
pe buze cuvintele şterse
suspina şi vântul prin colburi
aşterneam gânduri pe scoarţa copacilor despuiaţi
fânul cădea sub coasa gândirii
era miros crud de iarbă
scriam pe diagonala inimii
uneori dormeam în subsolul materiei
cerul îşi aruncase poverile pe tâmple
rătăcit era sufletul meu
eram eternul pribeag pe un ciob de speranţă
era târziu şi porţile se închideau în gând
vâsleam printre torente
mă întorceam înapoi păşind printre secole frânte
din larg veneau valuri
să spargă lumina în pulberi de gânduri
eram viu între timpuri uscate
în zori, ecoul a ţipat
şi am fugit înăuntru
la poartă a rămas o inimă, atât

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vuieşte vântul –
zvon de căprioare
prin frunze de arţari

haiku de Constantin Păun din Liniştea ierbii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vuieşte vântul –
zbor de căprioare
prin frunze de arţari

haiku de Constantin Păun din O cupă de rouă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Varsă-ţi iubirea cu lumina-n mine

Lacrimi de apă, fulgi de zăpadă,
În nebunia toamnei fac paradă,
Resturi de frunze, de ierburi pătate,
Hrănesc vântul cu aripi uscate.

Drumul se şterge de roţi pământii,
Bolizi tocilari străbat prin câmpii,
Eu urc un munte în lumi paralele,
Lumea din mine şi lumea din stele.

Doi porumbei îmi dau târcoale
Cu săruturile lor în ritmuri cordiale,
Noi în luciul toamnei, spre zăpadă,
Căutăm credinţa din cer, adevărată.

Am urcat muntele, am venit la tine,
Varsă-ţi iubirea cu lumina-n mine!...

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba înaltă până la sărut

doar ochii tăi
mai sfidează trecerea amurgului
prin lunete aprinse
prin sărut de ocean

mă întristezi doar când te rogi
pe marginea patului
când vuieşte noaptea
la geam
cu aripi subţiri

să nu plec
să nu pleci
cu toţi copacii
spre o prăpastie
de ploaie adâncă

te cunosc mai acut decât
rochia pe care o porţi
dezinvolt
ridicată deasupra apelor reci
peste coapse
atunci când calci desculţă
pe frunze de aer
pe nisipul din mine
peste vara fierbinte
prin văzduh

prin iarba înaltă
până la sărut

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misiune

Stol de păsări călătoare a plecat de mult spre sud,
Frunze arămii şi roşii cad în roiuri pe pământ,
Spulberând a lor covor vântul năzdrăvan le zboară
Ca într-un joc fără sfârşit, rotocoale ma înconjoară.

Parcă ieri zâmbeai prin lanuri, soare blând şi liniştit!
Iar acum te ascunzi de mine, spune-mi cu ce ţi-am greşit?
Eşti isteţ şi ţii la glume! norii i-ai lăsat un pic
Peste lume sa se adune, să ne sperii din nimic!?

Să te arăţi după o vreme, amintindu-ne de tine,
Însă uiţi că noi trăim şi prin ploaia care vine!
Şi prin frigul ce se arată vrând să pară fioros!
Tu nu ştii că toamna este anotimpul meu frumos?

Lasă-ţi mantia să aştearnă mozaicuri pe pământ,
Să-mi fac drum până la tine prin frunzişuri cu descânt,
Cu un ghioc de frunze veştezi să-ţi ghicesc în viitor,
Într-un templu mitologic, în pădurea zimbrilor.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Prin ceruri, mamă, mai sunt ani?
Sau stelele măsoară doar eternitatea,
Cine îţi cântă astăzi, "la mulţi ani",
Când viaţa ta s-a împletit cu moartea?

Pe-aici, prin curtea ta, e toamnă, cald...
Dar frunze nu mai sunt în nuc să ştii, niciuna,
Of, iarba, mamă, ţi-a ajuns incet până la prag,
Iar dorul nostru a crescut şi el, de-atunci, într-una...

Prin ceruri, mamă, se sărbătoreşte?
Un tort cu lumânări, tu oare ai?
Aici, durerea, încă arde, ne topeşte,
Din lacrimi, ţi-am zidit şi noi un rai...

E ziua ta în Cer şi pe Pământ,
În casa ta aprindem amintiri cu tine,
De ne priveşti, trimite, mamă, un cuvânt,
Un vis, orice, să ştim dacă eşti bine...

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul nu bate

Motto:
"Nu se ştie ca pământul
Dincotro va bate vântul"

Vântul nu bate
Cât e bătut
De crengi uscate
Vântul e mut
Şuieră doar
Frunza de ulm
Sau de stejar
Iar eu adulm
E ca şi cum
Ar mirosi
A foc un fum
Care s-ar irosi
Pe orice drum

Vântul nu cântă
Poartă decât
Talanga sfântă
La oi la gât
Ca să se-audă
Până la cer
Că iarba crudă,
Limba de fier
Pe-a râului gură
Când crede c-o fură
Păscută se face
Şi vântul doar tace.

Ce ştie vântul
Nu pot să ştie
Nici apa vie
Şi nici pământul.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul vântului

Se iscă vântul dintr-o boare,
Stârneşte freamătul în frunze
Şi cu zâmbet larg pe buze
Trage voalul peste soare.

De-atâtea frunze zburătoare
Sunt pline albele peluze...
Se iscă vântul dintr-o boare,
Stârneşte freamătul în frunze.

Vântul, cu forţă nimicitoare
Spală norii ca-ntinse pânze,
Iar stolurile mici de gâze
Zboară-n cerc... ameţitoare.

Se iscă văntul dintr-o boare.

rondel de Ioan Friciu (5 august 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarnă, iubito!

E iarnă, iubito!

E iarnă, iubito, prin mine
Va ninge cu fulgii de fier,
Va bate şi vântul când vine
Te strig din zăpezi, efemer....

E târziu, a nins peste tot,
Oraşul pustiu e şi frânt,
Gerul îşi dă în clocot
Şi-şi face în mine avânt...

Te zăresc albă ca zarea...
Hibernală în gânduri şi iar,
Paşii tăi aud departarea
Şi vin către mine, dispar...

E noapte şi ninge şi ninge
Prin mine, prin tine-amândoi
Stingem lumina ce plânge
Şi arde şi arde în noi...

poezie de Sergiu Boian (noiembrie 2013)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brumar

Se scurg, din tării, peste ramuri de-arţar,
stropi reci şi grăbiţi să ascundă-n pământ
dureri provocate-n rafale de vânt
pe cerul cu nori din al toamnei amar.

E-o ceaţă lăptoasă de jur-împrejur
şi-n ramuri burează cu ace subţiri
ce-ndeamnă, în seve, să fugă-amintiri
din vremea cu Soare şi frunze-n huzur.

E ud pe alee, şi-n iarbă, şi-n cer,
e recele toamnei, tristeţe, urât,
e-un timp nedorit, nechemat, mohorât,
e ultimul pas din al iernii foaier.

Mai trece-o rafală prin ramuri de-arţar
şi-ndeamnă o frunză la zbor prefăcut
în marea uitare din stratul de lut
al toamnei urâte din luna brumar.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândeşte-te la mine

gândeşte-te la mine
e tot ce vreau să-ţi cer
şi prin telepatie
norii tristeţii pier

gândeşte-te la mine
în faţă o cafea
şi vei zări privind-o
doi ochi căprui în ea

gândeşte-te la mine
privind pe o fereastră
mă vei vedea în zare
plutind pe-o undă albastră

gândeşte-te la mine
când ai o carte-n mână
şi-acolo, printre rânduri
noi suntem împreună

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!